Asaltul antihriştilor asupra copiilor noştri

Când autorităţile statului antihristic român vorbesc de Biserica Ortodoxă Română, preferă, în chip viclean, să se refere la nefericitul Vasile Bănescu, purtătorul de palavre al Patriarhiei, uneori la domnul Daniel Ciobotea şi foarte rar la cohorta de funcţionari şi băgători de seamă, care populează clădirile din Dealul Patriarhiei. De ce oare? Pentru că aceştia sunt oameni verificaţi, propulsaţi în posturi şi funcţii nemeritate, în temeiul unicului criteriu: obedienţa faţă de grangurii vremii. Să nu vă aşteptaţi ca Vasile Bănescu să exprime vreodată un punct de vedere divergent faţă de linia oficială trasată de autorităţi, sau măcar să introducă o nuanţă personală în interpretarea ordinelor de sus. Nu, dumnealui nu se abate cu nimic de la ordinele oficiale, ba dimpotrivă, le primeşte cu toată deschiderea, le propvăduieşte pe canalele tv şi ne cere să nu avem nicio obiecţie faţă de poziţia oficială, oricât de absurdă ar fi aceasta. Am văzut recent cu câtă ardoare s-a aliniat la spusele lui Daniel Funeriu, fost ministru al învăţământului, un om mai slab, din toate punctele de vedere, chiar decât Zăroni, legendarul ministru din guvernul Groza. Îl ştiţi pe Funeriu, nu? Acela care avea în spate o cucoană, care-i şoptea ce trebuia să spună.

Mi-aş îngădui să le spun acestor reprezentanţi ai statului antihristic că Biserica Ortodoxă Română nu înseamnă funcţionărimea din Dealul Patriarhiei, care nici măcar n-ar avea dreptul să vorbească în numele ei, după cele întâmplate în Creta şi după multe alte isprăvi. Biserica noastră înseamnă nişte milioane de credincioşi, cei mai mulţi aflaţi în dezacord cu abuzurile tiranice ale statului călcător de Constituţie, de legi şi, în general, de tot ce poare fi cuprins în vocabula ,,românism’’.

Textul pe care îl public mai jos arată preocuparea credincioşilor Sfintei Biserici Ortodoxe Române pentru a desluşi intenţiile mârşave ale celor aflaţi în vârful puterii, care răspund comandamentelor venite de la străinii fără Dumnezeu. El se adresează părinţilor care, nu se ştie când, îşi vor trimite odraslele la şcoală, şi tuturor românilor, pentru că toţi suntem ţinta ticăloşiei antihriştilor. Nota bene, ceea ce au clocit minţile bolnave ale acestora, e pe cale să se aplice. Avem datoria sfântă să ne opunem, chiar dacă, aparent, n-avem nicio şansă. Avem o şansă imensă, şi ea vine de la Marele nostru Dumnezeu, căruia să-I cerem, prin rugăciune, să le zădărnicească intenţiile ticăloase.

Presbiter Ioviţa Vasile

1. Dacă vi se vor trimite asemenea chestionare, refuzaţi-le. Nu completaţi şi nu semnaţi nimic. Cereţi să vi se comunice temeiul legal în baza căruia v-au trimis chestionarele ,,obligatorii’’. Acest temei nu există.

2. Comunicaţi-le că şcoala este gratuită şi statul asigură accesul la învăţamânt, respectând drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi, mai ales, ale copilului.

3. Dreptul la învăţătură al copiilor nu poate fi condiţionat de nicio măsură. Dacă nu pot garanta integritatea fizică şi psihică a copiilor, să închidă şcoala.

4. Scrieţi-le că sunt obligaţi să aplice acelaşi mod de învăţământ pentru toţi copii, fără discriminări arbitrare.

5. Comunicaţi că nu sunteţi de acord cu purtarea măştii de către copii şi cadrele didactice, deoarece aceasta este dăunătoare sănătăţii. Nimeni nu poate fi obligat la niciun act care aduce atingere vieţii şi sănătăţii, cu atât mai puţin copiii.

6. Cereţi să vi se comunice ce conţin dezinfectanţii folosiţi în şcoli şi afirmaţi dreptul copiilor de a fi dezinfectaţi cu substanţe bio. Solicitaţi numele firmei de la care se achhiziţionează substanţele dezinfectante. În caz contrar, veţi depune plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorului şi pentru tentativă de omor.

7. Solicitaţi să vi se comunice conţinutul regulamentului şcolii, cu indicarea numelor celor care l-au elaborat şi cu precizarea expresă dacă a fost discutat sau nu cu părinţii şi elevii, dacă aceştia l-au aprobat sau l-au respins.

8. Cereţi să vi se pună la dispoziţie dovezile ştiinţifice care justifică măsurile restrictive.

9. Opuneţi-vă termoscanării copiilor, care nu este altceva decât un pretext pentru a le aplica pe corp simboluri satanice.

10. Dacă veţi semna aceste mizerii de chestionare, ilegale şi deci neobligatorii, înseamnă că daţi mână liberă autorităţilor să ia orice fel de măsuri abuzive împotriva copiilor dumneavoastră, fără să vă mai consulte. De asemenea, vă daţi acordul pentru schimbarea modului firesc de învăţamânt cu unul arbitrar, abuziv, ineficient.

Av. Diana Ivanovici

2 comentarii la „Asaltul antihriştilor asupra copiilor noştri

  1. Mihai spune:

    De fapt domnul Ciobotea & co nici nu mai reprezinta B.O.R, de fapt reprezinta o structura cu denumirea de „b.o.r”-s.r.l
    In ceea ce priveste invatamintul, de acesta sa ales praful de multa vreme, acum a devenit un risc enorm pt a ne trimite copii la scoala

  2. Gabriela Naghi spune:

    Sfântul Simeon Noul Teolog scrie: „Acum însă suntem atât de stăpâniți de patimi și am ajuns într-o asemenea întunecare și neștiință, încât nu mai simțim nici măcar lucrurile în care ne aflăm și nu mai cunoaștem nici măcar că făptuim cele rele”.

    Prin urmare, potrivit Sfântului Simeon, păcatul este întunecare și necunoaștere a lui Dumnezeu, iar aceasta are drept consecință necunoașterea noastră de sine. În această întunecare constă necurăția omului. Doar și numai din această cauză păcatul îl face pe om să cadă din curăția sa duhovnicească.

    „Iar cel ce se lasă dus în chip conștient spre un păcat oarecare cade cu totul din curăție.”

    Păcatul este, în realitate, cădere din slava lui Dumnezeu și pierdere a demnității cerești. Viața firească a omului este să îmbrace veșmântul care este strălucirea Sfântului Duh; să rămânem în Dumnezeu și Dumnezeu în noi, să fim dumnezei după har și copii ai lui Dumnezeu și să fim însemnați în lumina cunoașterii lui Dumnezeu. Astfel, a nu păcătui nu este lucrarea legii, ci păzirea nealterată a chipului și demnității cerești. Prin acestea se înțelege că păcatul este de fapt căderea din comuniunea și unitatea cu Dumnezeu.

    Hierotheos Vlachos, Spovedania și vindecarea sufletului, Ed. Doxologia, Iași, 2011

    Îndumnezeirea este temelia unității creștinilor
    Protopresbiter Gheorghios D. Metallinos

    Cel ce ajunge la îndumnezeire, participă la evenimentul Rusaliilor, care rămâne permanent deschis în istorie. Unitatea Trupului Său, despre care vorbește Hristos în rugăciunea Lui arhierească („ca toți să fie una”, Ioan 17, 11), nu este o unitate convențională, lumească-politicească, după cum chiar El lămurește:

    „Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care mi-ai dat-o.” (Ioan 17, 24)

    Atunci este credinciosul unit cu Hristos, când vede slava Lui cea nezidită, lumina nezidită a dumnezeirii Sale. Îndumnezeirea este temelia unității creștinilor și aceasta este destinația noastră. Nu există alt fel de unitate, cu acorduri convenționale și făgăduieli verbale.
    În ziua Rusaliilor nu se „întemeiază” Biserica, care este dinainte de veacuri în voința lui Dumnezeu și legată prin Persoana lui Dumnezeu-Cuvântul, a Fiului. La Rusalii Biserica, obștea credincioșilor Lui, „se încheagă” prin Sfântul Duh și se arată lumii („se naște”) ca Trup al lui Hristos. Aceasta este lucrarea Sfântului Duh, ca Persoană a Sfintei Treimi.

    Protopresbiter Gheorghios D. Metallinos, Scrieri, studii… Texte de experiență pastorală ortodoxă, Editura Egumenița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *