Predică la Duminica a 13-a după Pogorârea Sfântului Duh. Ascultarea de Dumnezeu

Dintru începutul existenţei sale, omul a fost aşezat de Dumnezeu în raiul cel din Eden, ca să-l lucreze şi să-l păzească. Lucrarea aceasta a omului era, de fapt, o împreună – lucrare cu Dumnezeu. Căci prin ascultare de El, omul ar fi urmat să sporească în tot binele şi în cunoaşterea Creatorului său. Păzirea de care aminteşte Scriptura Sfântă nu se referea la oarecari bunuri pământeşti, ci la vrednicia la care au fost chemaţi cei dintâi oameni. Aceasta trebuia păzită pentru că, la vremea aceea, răul era făptuit prin căderea diavolului şi a îngerilor săi, dar nu intrase încă în lume. Răul era potenţial, dar nu iminent. Protopărinţii noştri Adam şi Eva aveau în faţă calea larg deschisă de Dumnezeu, pe care străbătându-o, ar fi trăit în armonie cu Făcătorul lor, în binele veşnic. Calea împărătească pe care ar fi trebuit să meargă era aceea a ascultării de Dumnezeu. Sfântul Prooroc Ieremia a aşternut în Cartea sa aşteptările lui Dumnezeu din partea oamenilor: ,,Să ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi Îmi veţi fi poporul Meu, şi să umblaţi pe calea pe care vă poruncesc, ca să vă fie bine’’ (Ieremia 7, 23). Ceea ce a urmat, ne este binecunoscut, căci cei dintâi oameni s-au arătat neascultători faţă de Binefăcătorul lor şi al nostru, păcatul a intrat în lume şi a adus toate relele pe care le ştim şi le trăim.

Ce urmări poate aduce neascultarea de Dumnezeu? Unele extreme de grave, catastrofale, am putea spune. Pentru a arăta aceasta, am ales relatarea Sfintei Scripturi privitoare la vremea când poporul Israel urma să fie dus în robia Babilonului, ca o pedeapsă meritată pentru îndărătnicie şi neascultare. Pedeapsa era dată cu măsură, de aceea îi şi îndeamnă: ,,Plecaţi-vă grumazul sub jugul regelui Babilonului şi slujiţi-i lui şi poporului lui şi veţi trăi’’ (Ieremia 27, 12).Aceste cuvinte erau o chemare la ascultare, adresată lui Israel şi regelui Sedechia. Regele a ales să se conducă nu după îndemnul lui Dumnezeu, ci după cugetele sale rele. Ierusalimul era împresurat şi asediat de oştile babiloniene şi oamenii erau în foamete şi lipsuri. În loc să se supună, regele Sedechia şi o parte din oastea sa, au făcut o spărtură în zidul cetăţii şi, în vremea nopţii, au încercat să iasă din încercuire. Urmările au fost dezastruoase: au fost prinşi, şi fiii regelui au fost ucişi sub privirile tatălui lor, lui Sedechia i s-au scos ochii şi a fost încătuşat şi întemniţat până în ziua morţii sale. Aşa a sfârşit regale lui Israel, lăsând în urmă o pildă nedorită de ceea ce înseamnă neascultarea de Dumnezeu.

Sfânta Evanghelie din această Duminică este şi ea pilduitoare, din păcate în sens, negativ, asupra a ceea ce înseamnă lipsa ascutării de Dumnezeu. Ea rezumă în sine toată istoria neamului omenesc, de la începuturile sale, până la sfârşitul veacului acestuia. Ea ni-L arată, în termenii parabolei, pe Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului. Toate cele cuprinse în parabolă, cu bunele întocmiri, adică via sădită de Stăpânul, gardul, teascul şi turnul sunt un simbol al desăvârşirii tuturor celor create de Dumnezeu, Cel Atotputernic. Ne aducem aminte că atunci când avem Sfânta Liturghie arhierească, episcopul cheamă mila lui Dumnezeu peste toată lumea, cu aceste cuvinte: ,,Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care-a sădit-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea’’. Via aceasta, cu bunele sale alcătuiri, a dat-o Stăpânul lucrătorilor, adică făpturilor Sale, nouă tuturor, cu binecuvântare, zicând: ,,Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facere 1, 28). Psalmistul David a scris mai târziu despre vrednicia dată omului: ,,Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele sale’’ (Psalmul 8 6).

Ce a urmat, poate fi sintetizat în cuvintele: ,,istoria neascultării omului de Dumnezeu’’. Pentru că Adam şi Eva şi-au plecat urechea spre glasul diavolului, uitând Dumnezeieştile porunci, răul aflat atunci în potenţă, devine o realitate în via lui Dumnezeu. Roadele bune ale ascultări nu se arată nicăieri, iar faptul acesta este asfel exprimat de Proorocul Isaiia: ,,Ce se putea face pentru via Mea şi n-am făcut Eu? Pentru ce atunci, când nădăjduiam să-Mi rodească struguri, Mi-a rodit aguridă?’’ (Isaiia 5, 4). Răspunsul este unul singur: pentru că oamenii au refuzat să asculte de glasul lui Dumnezeu!

Dumnezeu însă nu voieşte, cu niciun chip, pierderea lucrătorilor celor nevrednici, ci întoarcereala rosturile lor fireşti. De aceea, a trimis pe slujitorii Săi, pe Sfinţii Prooroci la oamenii cei îndărătnici, spre a-i aduce în simţiri, şi a-i întoarce de la rău. Rezultatul a fost acesta: ,,Pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre’’ (Matei 21, 35). Dumnezeul Cel iubitor de oameni n-a răspuns cu ură răutăţii oamenilor. A hotărât, potrivit sfatului voii Sale, să trimită pe Fiul pentru a-i îndrepta pe oameni. Este faptul iubirii Sale supreme ,,căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică’’ (Ioan 3, 16). A venit la poporul Israel ,,dar ai săi nu l-au primit” (Ioan 1, 11). Ba mai mult, L-au batjocorit în modul cel mai josnic, apoi L-au răstignit ,,afară din vie’’, adică în afara Ierusalimului.

Mesajul evanghelic al acestei Duminici ne este dat nouă de Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, Cel Care ,,S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte – şi înca moarte pe Cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dat lui nume care este mai presus de orice nume; ca în numele Lui, tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor dedesupt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl (Filipeni 2, 7-11).

Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ascultător până la moarte, tot aşa se cuvine să fim şi noi. Să nu socotească, însă, cineva că poate fi ascultor de Dumnezeu, fără a asculta de Învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe. Chiar aşa ne spune Mântuitorul: ,,Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş’’ (Matei 18, 17).  Iată pricina pentru care păgânismul se răspândeşte ca o molimă în lumea asta ce zice că e civilizată, pentru că oamenii nu ascultă de Biserica lui Hristos. Voia lui Dumnezeu este voia Bisericii; învăţătura lui Dumnezeu este învătătura Bisericii şi ea se exprimă prin glasul slujitorilor bisericeşti, după cum Însuşi Mântuitorul o spune: ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel Care M-a trimis pe Mine’’ (Luca 10, 16).

Doamne, fereşte Poporul Tău cel Drepcredincios, şi orice făptură, de neascultarea şi  lepădarea de Hristos, deoarece suntem în vremea marii apostazii, când atâţia oameni trăiesc asemenea păgânilor. Să nu fie! Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile