Autor: iovita_vasile

Doi ani de minciuna, înșelătorie, manipulare, instaurarea fricii pe fondul virusului sub imperiul cărora v-au impus restricții, v-au restrâns drepturile și libertățile până la dispariție și majoritatea v-ați conformat. Falsa scuză că ați găsit modalități să ocoliți normele nu a ajutat cu nimic pentru ca ați permis instaurarea lor. Totul s-a instaurat prin generarea fricii pe fondul unui pericol direct, zi de zi asupra persoanei voastre (virusul). Număr morți, cazuri, lipsa locuri în spitale – auzeați despre ele la 5 min și a funcționat. Teama a luat locul rațiunii și logicii. Cum minciuna are picioare scurte, parte din ea a ieșit la iveală. V-a revoltat când ați aflat, ați avut vreo reacție?
Nu.

A continuat cu o teamă instaurată pe fondul unui pericol indirect: războiul altora. Zilnic știri peste știri că se negociază, ba nu se negociază pacea, că se cere, ba nu se mai cere, că se vrea, ba nu se mai vrea. Totul a fost o manipulare psihologică să vă creeze teama că vom intra în război.

Ce s-a întâmplat în perioada asta?
Multe. Alte drepturi restrânse despre care habar nu aveți. S-a întâmplat prin legi despre care nu aveți habar și nu simțiți restrângerile pentru că ele nu sunt „la vedere” (înregistrări, supravegheri, creare profiluri psihologice și sociale etc).

Ce s-a mai implementat?
Proprietatea comună (aia pe care erați revoltați înainte, când ați auzit de ea). Nu v-a impus-o nimeni. Ați cerut-o voi singuri, ați aplaudat-o și v-ați simțit chiar bine pentru că ați avut o falsă impresie că sunteți oameni buni și îi ajutați pe alții la nevoie.

Cum s-a întâmplat?
Tot în urma manipulării psihologice. Gândiți-vă dacă a fost decizia voastră sau vi s-a sugerat ba printr-o postare, ba într-un grup în care v-ați trezit adăugați, ba prin știrile cu ce buni și drăguți sunt românii (parcă până acum ziceați că suntem cel mai nenorocit popor, dar ați uitat, dintr-o dată am devenit bunul samaritean).

Văd că se creează falsa impresie că gata, asta a fost tot. Nu a fost deloc tot asta. A fost numai începutul și vă spun din legile care se adoptă și proiectele de legi inițiate. Așa că mă întreb ce veți face când se va institui o nouă criză (de ce o fi ea)? Tot supuși? Tot cu logica și rațiunea pierdută? Vă veți conforma ca și până acum sau ați învățat ceva din ultimii 2 ani? Veți mai fi capabili să gândiți singuri, să analizați și să aveți vreo reacție?

Probabil că întrebările astea nu mi le pun doar eu, iar reacția voastră va fi răspunsul la test. În funcție de reacția voastră vor ști dacă omenirea a fost îngenunchiată și dacă vor putea face ce vor cu ea.

Avocat Elena Radu;  Sursa: Activenews

Nu întârzia a-ţi ţese haina de mire când trebuie să mergi acolo împodobit, ca să întâmpini pe Mirele Hristos. Adu-ţi aminte în fiecare zi că cea de azi este a ta, cea de mâine este în mâna lui Dumnezeu şi că Cel ce ţi-a dat dimineaţa nu ţi-a făgăduit că-ţi dă seara. De aceea, n-asculta pe diavol, care-ţi cere să dai lui ziua de azi, iar pe cea de mâine s-o dai lui Dumnezeu. Nu! Ci întrebuinţează toate momentele vieţii tale cum place lui Dumnezeu, ori ca și cum n-ar avea să-ți mai dea altă vreme. Și gândeşte că pentru fiecare minut vei da seamă cu de-amănuntul; fiindcă într-adevăr scumpă este vremea ce-o ai în mâini şi va veni ceasul când o vei căuta, dar n-o vei găsi.

Consideră ticăloasă acea zi în care, deşi ai făcut multe lucruri, n-ai câştigat multe biruinţi împotriva plăcerilor şi voilor tale rele şi în care n-ai mulţumit lui Dumnezeu, nu numai pentru binefacerile primite, ci pentru patima lui cea nemuritoare suferită pentru tine. Mulţumeşte-I mai ales pentru părinteasca pedepsire şi cercetare a necazurilor ce s-ar întâmpla a-ți trimite vreodată.

Sfârşesc şi te sfătuiesc: „Nevoieşte-te totdeauna cu nevoinţa cea bună” (1 Timotei 6, 12). Căci de multe ori numai un ceas al sârguinţei a câştigat Raiul şi un ceas al trândăviei l-a pierdut. Fii sârguitor dacă voieşti să fie întemeiată nădejdea către Dumnezeu a mântuirii tale!

„Cine a nădăjduit spre Domnul, va fi îndestulat ” (Proverbe 28, 25).

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 65-66)

 Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Ierarhii, preoţii şi teologii ecumenişti români se feresc ca de foc de Sfintele Canoane, în speţă de Canonul 31 Apostolic şi de Canonul 15 al Sinodului I – II din 861, cele care reglementează îngrădirea Bisericii de erezii şi de episcopii căzuţi în erezie. Se feresc, pentru că-i incriminează şi-i lasă fără cuvânt de dezvinovăţire. A cutezat totuşi cineva, nu fiştecine, ci un vajnic ecumenist din Iaşi, preotul Dragoş Bahrin, să ne convingă precum că acele Canoane nu îndreptăţesc pe nimeni să întrerupă pomenirea ierarhului eretic, că e mai bună ascultarea şi smerenia şi că acei clerici şi mireni care s-au îngrădit, s-au delimitat ferm, ar fi făcut, de fapt, schismă. E mai potrivit să nu lungim vorba, să expunem ,,minunăţiile’’ecumeniste ale distinsului nostru preopinent, tributar al lui Teofan Savu, dănţăuşul din siagoga ieşeană.

1.Canonul 15 de la Sinodul I-II (861) poate oferi legitimitate pentru schismă? Se întreabă retoric şi fără noimă popa din Dealul Copoului.

Nu. Cum să legitimizeze Sfintele Canoane schisma? În schimb, acestea arată calea corectă de urmat, atunci când Biserica este confruntată cu erezii de felul celor promovate în Creta. Textul Canonului 15 este clar, limpede, fără echivoc: Cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canonice, desfăcându-se pe sine-şi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop [chiar] înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări’’. Preoţii nepomenitori s-au silit să izbăvească Biserica de erezii, schisme şi dezbinări şi sunt acuzaţi tocmai de schismă! Absurdul ridicat la cote paroxistice.

Staţi liniştiţi, cinstiţi ecumenişti, cum voi nu vă feriţi de erezii, noi ne ferim ca de focul iadului de schismă. Durerea voastră tocmai aceasta este, că nu ne-am despărţit de Mama Biserică, îi rămânem statornici şi ne silim s-o apărăm de blestematele voastre erezii ecumeniste, pentru care v-am cerut, în repetate rânduri, să plecaţi voi din Biserică, în consiliul mondial babilonic, unde vă este locul. Faptul că v-aţi făcut ,,stăpâni’’ peste Biserica lui Hristos şi aţi confiscat bisericile din zid e o cutezanţă luciferică, pentru care veţi da greu răspuns la Judecată. Nu sunteţi nici stăpâni, nici slujitori ai Bisericii. Sunteţi nişte fiinţe vrednice de plâns, care aţi eşuat pe tărâmul pierzător al ecumenismului.

2. Canonul 15 nu obligă pe nimeni la nepomenirea episcopului, nici chiar în caz de erezie,zice Bahrin.Teză sută la sută ecumenistă.

Nimeni nu te obligă să primeşti Botezul Ortodox, nimeninu te obligă să mărturiseşti Sfânta Credinţă Ortodoxă, nimeni nu te obligă să spui Adevărul când Hristos Mântuitorul e batjocorit de nemernicii lumii. Cum să te oblige un Sfânt Canon să întrerupi pomenirea unui episcop eretic? Exclus! Dar când ţi se terfeleşte şi ţi se batjocoreşte Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura mântuitoare, tu aştepţi ca cineva să te oblige să o aperi? Canonul 15 nu este facultativ. Ce zici, părinte ecumenist Dragoş?

3. Canonul 15 recomandă, în toate situațiile, așteptarea unei condamnări sinodale

Care nu va veni niciodată. Aşteptăm ca participanţii la sinodul tâlhăresc din Creta, şi cei care i-au urmat să se condamne între ei? Care sinod, alcătuit din ,,episcopi’’ ecumenişti, va condamna ecumenismul?  Nu mai nutriţi speranţe absurde şi deşarte. Nu mai aşteptaţi condamnarea sinodală a ereticilor, cum pretind ei! Biserica noastră a respins şi a condamnat sinodul tâlhăresc din Creta şi aceasta e detrminantă şi suficientă. Credeţi că un prezumtiv viitor sinod va spune că sinodul din Creta  a fost ortodox sau Ecumenic?  Biserica e infailibilă, sinoadele nu sunt, dovadă ca avem aşa zise sinoade aruncate la lada de gunoi a istoriei Bisericii. Dragii mei nepomenitori, nu vă mai cramponaţi de teza ecumenistă a condamnării sinodale, dând ecumeniştilor răgaz să-şi inoculeze otrava în trupul Sfânt al Bisericii Ortodoxe!

4. În orice condiții este preferabilă ascultarea și smerenia, chiar acuzațiile nedrepte, decât schisma, care nu are alt izvor decât pe diavolul, „cel care separă”.

Îi informăm pe toţi pseudo-ierahi, pe ceilalţi ecumenişti români că rămânem în deplină ascultare faţă de Biserica lui Hristos, după cum spune Sfântul Evanghelist Matei (18, 17): ,,Şi dacă nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi ca un vameş’’.Ascultăm de Biserică şi de Marele Arhiereu Hristos, nu de arhiereii vânduţi, şanatajabili, homosexuali, masoni. Sfânta Biserică e Hristo-centrică, adică Îl are pe Hristos în mijlocul ei, nu pe episcopi. Să le iasă din cap că am plecat din Biserică şi pot face ce vor ei. Să plece ei, ereticii. Să ne mai slăbească cu ,,sfântul şi marele sinod’’. A fost sinod tâlhăresc, şi aşa va intra în istorie.

5. Canonul 15 are în vedere, așa cum scriam anterior, doar adeziunea la erezii deja condamnate și mărturisirea publică a lor, încât el devine inutilizabil în cazul unor erezii noi, zice Bahrin.

Chiar aşa, domnule? Păi dacă vreţi vă dau un exemplu: consiliul mondial babilonic (cmb), e plin de iconoclaşti de toate felurile, iar iconoclasmul a fost condamnat de Biserică de când a apărut, inclusiv de un Sinod Ecumenic. Şi totuşi, staţi la aceaşi masă cu iconoclaştii şi vreţi să vă uniţi cu ei. Cum să nu fie aplicabil Canonul 15 pentru ereziile nou apărute?

6. Este bine de observat mai întîi că în Canonul 15 se spune deschis că acela care nu pomenește pe superiorul său ierarhic care l-a rânduit pentru mystagogia dumnezeiască prin hirotonie, în absența unei condamnări sinodale explicite, săvârșește schismă(de la Bahrin citire).

Vedeţi cum minte popa ecumenist Bahrin? Nu spune Canonul desluşit că întreruperea pomenirii se face înainte de cercetarea sinodală?, deci înainte de condamnarea sinodală a ereticului? Ce facem, ţinem capra de coarne şi spunem că e şută?

Mă opresc aci cu tezele şi antitezele. Ecumeniştii sunt mincinoşi, vicleni şi îndărătnici şi nu merită întotdeauna efortul de a-i combate, pentru că oricum rămân într-ale lor. Fie sănătoşi.

Presbiter Ioviţa Vasile

Arhimandrit Arsenie Papacioc: Veșnicia, ca și moartea, e o realitate

Viața omului se cere trăită în relație cu veșnicia. Și atunci o să vezi cât de scump e timpul și suspinarea ta! Ești liber să o faci de acum; cine te oprește să te închini? Și dacă te oprește dușmanul, primești plată de erou că te-ai închinat când te oprea.
Eu vă spun că am 14 ani de închisoare… Și mă gândeam: ce momente mărețe, să suferi… bineînțeles, pentru ceva. Sufeream pentru Hristos. Eram conștienți că fără ajutorul lui Hristos te vindeai pe doi lei și scăpai momentul ‒ pierdeai din vedere veșnicia. Veșnicia, ca și moartea, e o realitate. Nu vine pentru daruri deosebite: cafele și dulcețuri. Vine să te ia.

(Despre izbăvirea de întristare, Editura Elena, Constanța, 2013, p. 23)

Sfântul Simeon Noul Teolog: Dintre toate ale lumii, rămâne omul

Care lucru din cele văzute ne va putea fi de folos în ceasul de nevoie al morţii Să fugim, aşadar, de lume şi de cele din lume (I Ioan 2, 15), iubiţi fraţi. Fiindcă ce avem noi cu lumea şi cu oamenii cei din lume? Să alergăm, să urmărim, până când vom apuca ceva din cele ce stau şi nu curg. Fiindcă toate se strică şi trec ca un vis şi nimic statornic sau sigur nu este întru cele văzute. Soarele, stelele, cerul şi pământul, toate vor trece, iar singur dintre toate rămâne omul.

Aşadar, care lucru din cele văzute ne va putea fi de folos în ceasul de nevoie al morţii, când plecăm de aici spre odihna de acolo a veacului aceluia, lăsând în urmă toate acestea? Iar dacă aşa vor trece cele văzute, care va fi folosul nostru atunci când ne ducem şi lăsăm în urmă trupul nostru mort? Fiindcă din clipa în care sufletul îşi lasă trupul, nu mai poate vedea prin el, nici nu mai poate fi văzut de altul, ci de acum înainte are legătură numai cu cele nevăzute şi nu mai are în sine nici o grijă pentru cele de aici, având de acum înainte o îndoită viaţă şi luptă: sau Împărăţia cerurilor şi Slava veşnică sau, iarăşi, gheena şi osânda focului.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, în Scrieri, partea a doua, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 39)

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsocalivitul: Toate problemele noastre să le încredinţăm lui Dumnezeu

Toate problemele noastre, cele materiale, cele trupeşti, toate să le încredinţăm lui Dumnezeu. Precum spune în Dumnezeiasca Liturghie „şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toată viaţa noastră o lăsăm în seama Ta, Doamne. Ce voieşti Tu, Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ.

Omul lui Dumnezeu pe toate le preface în rugăciune. Şi greutatea, şi necazul le preface în rugăciune. Orice i s-ar întâmpla, îndată începe: „Doamne, Iisuse Hristoase…”. Dragostea este folositoare la orice, şi la cele mai simple lucruri. De pildă, suferi de insomnie: să nu te gândeşti la somn. Să te scoli, să ieşi afară, să vii iar în cameră, să te aşezi în pat ca şi prima dată, fără să te gândeşti dacă o să dormi sau nu. Să te concentrezi, să spui doxologia şi apoi de trei ori „Doamne, Iisuse Hristoase…”, şi aşa o să vină somnul.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 220)

Texte selectate şi îngrijite de Dr. Gabriela Naghi

,,Cine şi-a injectat acea porcărie, este desemnat să moară rău. Nu doar va muri rău, dar va deveni sclav într-un mod nemaivăzut’’,spunea prof. Stefano Montanari. A adăugat, după aceea, că fiecare vaccinat e asemenea unei bombe cu ceas. Am ales domeniul tenisului, având în vedere evenimentele din ultima vreme.

1.Bianca Andreescu, românca noastră stabilită în Canada. A avut o ascensiune fulminantă în tenis, câştigând US Open când nimeni nu se aştepta. A mai triumfat în două turnee, apoi a dispărut din prim-planul competiţional. Se pare că între timp sa vaccinat, aşa încât e greu de crezut că va mai reveni vreodată la valoarea excepţională care a consacrat-o.

2.Simona Halep. S-a vaccinat cu mult entuziasm şi a făcut o intensă propagandă deşănţată vaccinului ucigaş, înjosindu-se să apară în videoclipuri, la cererea doctorului de paie, căprarul V. Gheorghiţă. A început declinul. A avut un an, 2021 dezastruos. S-a văzut la turneul mărunt de la Cluj că nu e în stare să ducă o competiţie la capăt. A clacat lamentabil în mai multe turnee. Chiar acum a anunţat că nu va participa la turneul de la Miami, la care era înscrisă. Spune că ar fi accidentată. Noi ştim că e vaccinată. Acum îşi face singură curaj, cu gândul la vremurile de glorie. Scriam din iunie 2021 că Simona şi-a încheiat practic cariera în tenisul de vârf. Măcar de-ar avea tăria să recunoască greşeala imensă făcută atunci când s-a vaccinat şi să-i prevină pe alţii. Încet-încet, va intra-n uitare. Păcat.

3.Emma Răducanu. Româno-chinezoaica noastră a avut o evoluţie fenomenală la US Open. A pornit de jos, din calificări, având o serie de zece meciuri câştigate, în urma cărora s-a încununat. Toată lumea vedea în ea o tenismenă excepţională, mai ales că avea doar 18 ani. Decepţie totală. Emma s-a vaccinat şi de-atunci evoluţiile ei sunt dezamăgitoare. Ultimele 18 jocuri au însemnat 16 înfrângeri şi doar 2 victorii. Care frunză cade jos…

4.Naomi Osaka. A avut probleme de anxietate și depresie, a izbucnit în plâns. Japoneza a cerut ca arbitrul de scaun să ia măsuri și a continuat jocul, în care a fost eliminată de rusoaica Veronika Kudermetova în turul doi la Indian Wells. (Prosport, 15 martie 2022)

5.Viktoria Azareanka. Moment halucinant la Indian Wells! Spectatorii au rămas înmărmuriți: Vika Azarenka a început să plângă pe teren, din senin, în timpul meciului! Arbitrul a încercat să o ajute, iar adversara a cerut explicații: „E normal?!” Jucătoarea era vaccinată (Prosport, 5 martie 2022).

6. Rafael Nadal este un vajnic susţinător al zisei vaccinări. La Australian Open a profitat de absenţa lui Novak Djokovic, cel care a refuzat să fie inoculat, şi a câştigat turneul. Surpriza a venit când se aştepta mai puţin, la Indian Wells. În finala pierdută, s-a prăbuşit pe teren, acuzând dureri teribile în piept. Mă tem că e ca şi încheiată cariera acestui tenismen.

7.Ashley Barty. A câştigat trei turnee de grand slam. La 25 de ani, era în vârful ierarhiei mondiale. Pe neaaşteptate a anunţat că se retrage din activitatea competiţională. Cum e cu putinţă? Este, pentru că Ashley Barty a făcut greşeala vieţii când a cedat în faţa sataniştilor şi s-a vaccinat. De-atunci au început problemele, dar nimeni nu scoate un cuvânt cu privire la vaccin şi la starea ei de sănătate. E adevărat că a câştigat Australian Open, aşa vaccinată cum era. E evident că dacă la un turneu participă o sută de vaccinate, câştigătoarea nu poate fi decât una care s-a injectat.

Vom mai vedea multe n lumea tenisului.

Presbiter Iovita Vasile

Există un leac pentru toate bolile sufletești. Unii nu știu despre el, iar alții îl cunosc, dar nu-l folosesc și rămân netămăduiți. Cei care-l iau nu numai că se vindecă, dar devin și sfinți. Acest leac este smerenia. Prin leacul acesta, Proorocii au profețit viitorul. Prin acest leac, Sfinții Apostoli, din pescari ce erau, au devenit propovăduitori și dascăli înflăcărați ai lumii. Prin acest leac, Sfântul Spiridon, din păstor de oi cum era, a devenit episcop sfânt al creștinilor.

Acest leac a fost luat de Preasfânta Fecioară și s-a învrednicit să devină Maica lui Hristos, Care este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit și lipsit de păcat. Domnul ne îndeamnă ca toți să luăm acest leac, pentru a afla odihnă aici pe pământ și în Ceruri! Smerenia adevărată nu-l lasă pe om să cadă în păcat; dar, chiar dacă n-ar izbuti și ar cădea, îl ridică imediat. Acest leac vă sfătuiesc să-l luați pentru a vă vindeca de orice patimă. Dacă nu-l aveți, cereți-l de la Preabunul Dumnezeu și o să vi-l dea.

Așadar, prin smerenie și prin răbdarea pe care aceasta o aduce, vă veți mântui. Domnul a spus: „Cel care se smerește pe sine va fi înălțat de Dumnezeu. Cel care are răbdare până la sfârșit se va mântui. Prin răbdare vă veți câștiga sufletele”. De câte ori valurile repetate și înfuriate ale ispitelor și suferințelor vor veni asupra noastră și ne vom afla în primejdie de a pieri, să strigăm precum Petru: „Izbăvește-mă, Doamne, că pier!”, și în clipa aceea El își va întinde sfânta și milostiva Sa mână și ne va izbăvi.

(Arhimandritul Filothei Zervakos, Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, pp. 323-333)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

          ,,Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte. Pentru aceasta şi noi să-i strigăm: Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine !’’ Acesta este troparul sau cântarea Sărbătorii de astăzi.

          Vremea mântuirii lumii s-a apropiat şi Dumnezeu a ales o Fecioară curată care să slujească acestei taine. Ea se găsea în cetatea Nazaret, în Galileea şi fusese dăruită de Dumnezeu Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care multe rugăciuni înălţaseră către Cel Atotputernic pentru dobândirea unei odrasle. Aici a venit Sfântul Înger Gavriil, trimis de Dumnezeu, şi s-a apropiat cu blândeţe de cea ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’,aducându-i Vestea cea Bună a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi nu numai ei, ci la toată făptura zidită de Preabunul Stâpân.

           Acum să fim cu luare aminte la cuvintele Îngerului, aşa cum au fost scrise de Sfântul Luca în Evanghelia sa; ,,Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei’’.Între toate femeile pământului, pentru că niciuna nu s-a învrednicit de o taină şi o chemare ca aceasta. Cu sfială, adâncă smerenie, nedumerire şi oarecare teamă, Preacurata cugeta la cuvintele din cer venite prin trimisul Domnului. Acesta, văzându-i tulburarea, o linişteşte cu blândeţe: ,,Nu te teme, Marie, căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit’’. Cuvintele acestea, care covârşesc toată mintea omenească, au sporit nedumerirea Preacuratei Fecioare, de aceea a întrebat: ,,Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?’’Îngerul a dezlegat Dumnezeiasca taină, atât cât putea să priceapă mintea omenească: ,,Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă’’.

Supunere, ascultare şi dragoste pentru Dumnezeu arată Preacurata prin cuvintele sale simple: ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău’’.În acel moment, S-a zămislit Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Presbiter Ioviţa Vasile

Avem conducători la cârma țării după cum ne sunt şi sufletele noastre, după educaţia necreştină pe care am primit-o din familiile noastre.

-Dar nu lucrează Dumnezeu în istorie?

Sigur că da, tocmai că El trimite asupra noastră prigoană şi războaie ca pedeapsă pentru fărădelegi. Şi dacă aceştia de azi nu se vor mântui măcar cei care vor rămâne şi copiii lor vor înţelege din fapte mânia lui Dumnezeu şi se vor întoarce cu pocăinţă spre El. Dumnezeu va îngădui să fim sărăciţi, să fim daţi pe mâna altor popoare, pentru că noi nu am ştiut să cultivăm via acestui neam şi va lua via şi o va da altor lucrători care vor aduce roadă…

-Credeţi că statele unite în organizaţiile acestea internaționale, cum sunt ONU, NATO vor cu adevărat pacea popoarelor?

Măi, astea sunt poveşti pentru prostit mulţimea. Numai cei care mai citesc gazete mai pot crede aceste gogomănii. Ei fac acest război în numele păcii, ca tot ei să pară salvatorii lumii şi ca după război tot ei să îşi culeagă roadele şi laurii, să îşi împartă teritoriile cum vor ei. Dar să ştiţi că şi pe aceste mari puteri le va smeri Dumnezeu. Le va da o palmă când nu se vor aştepta şi vor pierde. Ce a ajuns Italia cu Mussolini? Ce a ajuns Germania cu Hitler? Pe toți i-a dezmembrat Dumnezeu şi i-a lăsat smeriţi. Dumnezeu vrea să îi aducă şi pe aceştia la pocăinţă, nu doar popoarele creştine… Va rândui Domnul ca astfel să se întoarcă mulţi dintre păgâni la Ortodoxie.

-Nu este împotriva lui Dumnezeu să ne aliem cu puterile păgâne? Este permis ca un stat ortodox, cum e România, să susţină Turcia, putere islamică cu care ne-am luptat atâtea secole?

Războiul nu vine niciodată de la creştini, tot timpul vine de la păgâni… Un conducător, fiu al Bisericii, nu se aliază niciodată cu păgânii, sau împotriva unor state ortodoxe. Îl vedeţi pe Ştefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brâncoveanu aliindu-se cu turcii? Asta înseamnă să îţi vinzi Credinţa şi neamul. Nu că ceilalţi ar fi mai ortodocşi. Pentru că ruşii, vă mai povesteam eu, din războiul trecut, tocmai de Paşti ne atacau sau de sărbătorile mai importante, chiar dacă era o convenţie între noi să nu atacăm în perioada sărbătorilor. Dar atunci Rusia era sub stăpânire atee, bolşevică. Acum însă totul este dirijat din umbră şi se urmăreşte de fapt un război împotriva statelor ortodoxe, de aceea marile puteri susţin Turcia şi statele musulmane. Religia musulmană este mult mai pe placul omului modern de azi, pentru că încurajează patimile şi viciile. Pe de altă parte este puterea rasei galbene. Pericol este şi dintr-o parte şi din alta, iar la nivel înalt ele sunt mână în mână, spre instaurarea guvernului mondial şi punerea în aplicare a planului satanic. Însă mucenicia creştinilor va veni de la rasa galbenă.

-Părinte, în cazul unui război, credeţi că e bine să se întoarcă românii din străinătate acasă?

Măi, eu le zic la toţi să se ducă să facă un ban şi apoi să revină aici să construiască ceva. Omul harnic tot timpul va găsi ceva de lucru. Dar ce va fi aici va fi peste tot, nu contează unde îi prinde războiul sau urgia; important e să fie împreună cu familiile lor în casa Domnului, Biserica – aceasta este casa şi patria creştinului. Dar vedeţi că majoritatea celor care pleacă în străinătate uită de Dumnezeu, îşi pierd credința, se dedau plăcerilor îmbietoare ale Occidentului. Doar cei care mai stau pe lângă o biserică şi care au preoţi buni, aceia îşi mai păstrează Credinţa şi sufletul curat. Dar, sărmanii, nici aici nu au ce să facă. Să aștepte ajutorul statului? Ce să facă statul? Statul nu mai există. Acesta este sistemul dictatorial… haosul.

-Totuşi sunt creştini care încearcă să supravieţuiască duhovniceşte şi în aceste condiţii grele, de prigoană a vieţii creştine. Este totuşi greu să te menţii când nu ai un duhovnic bun în apropiere sau alt ajutor. Ce îi sfătuiţi pe aceştia să facă, astfel încât să nu piardă scânteia credinţei?

Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune a fost şi este zidul de apărare al Bisericii, zidul de apărare al creştinilor. Pentru că fiecare creştin este o biserică, fiecare familie este o biserică, fiecare şcoală poate fi o mică biserică… Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi şi să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina. Înainte viața creștinilor nu era departe de cea a monahilor, şi Sfântul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul până în cetate, spre a fi de ajutor creştinilor în trebuinţele trupeşti şi sufleteşti. De aceea, creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, că merg cu tramvaiul, călătoresc cu avionul, gătesc, repară, oriunde şi orice ar face, să rostească cu mintea lor această rugăciune a lui Iisus. Şi în funcție de silinţa fiecăruia Dumnezeu vă coborî harul Său cel sfânt în inimile noastre.

-De ce nu se mai citesc cărţile duhovniceşti, acum când se tipăresc din ce în ce mai multe cărţi?

Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu avem dreptul să spunem că nu am ştiut atunci când suntem în necaz şi ne depărtăm de Dumnezeu; nu există nu am ştiut, ci nu am vrut să ştiu. Pentru că sunt atâtea cărţi ale Sfinţilor Părinţi în care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem că ei trăiesc prin cărţile, pe care noi nu le citim. O să vină vremea când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea şi vom tânji după un cuvânt din Scriptură şi nu îl vom găsi. Luaţi şi citiţi Vieţile Sfinţilor şi învățăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când nu le veţi mai găsi. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că în ea găsim viaţa veşnică.

-Ce îi sfătuiţi pe creştini să facă atunci când va veni prigoana?

În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului.Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.

Însă acestea sunt pentru creştinii mai căldicei, pentru că cei râvnitori pururea sunt pregătiţi; nu aşteaptă vreme de prigoană sau război ca să se îngrijească de sufletele lor. Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.

Să ne rugăm însă să nu fie fuga noastră nici iarna, nici sâmbăta, pentru că am trăit eu însumi aceste cuvinte înfricoşătoare ale Scripturii. Eram în iarna războiului din ’44 şi zăpada era aşa de mare încât ajungea până peste acoperișurile caselor. Trecând noi într-una din zile pe lângă Moţca, vedem cum o femeie își aruncă copilul din căruţă, peste nămeţi. Eu, înfricoșat întreb acea femeie, care călătorea dinspre Bucovina, de ce face un astfel de lucru. Şi ea îmi răspunde, sărmana, plină de durere şi deznădejde, că era deja a treia zi de când înghețase. Am văzut cu ochii mei împlinindu-se cuvântul Scripturii şi într-adevăr atunci când te prinde urgia în toiul unei astfel de ierni, mor pe capete prunci şi oameni nevinovaţi, nu doar cei păcătoşi. Pentru că, în general, în războaie gloanţele trec pe lângă creştinii evlavioşi şi îi lovesc pe hulitori. Dar viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului. De aceea să nu ne înspăimânte când auzim de războaie şi urgii, că toate acestea trebuie să vină, după cum spune Mântuitorul. Să ne înspăimânte că sufletele noastre nu sunt pregătite să Îl întâmpine pe Hristos.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu care se roagă pentru neamul românesc şi pentru sângele martirilor vărsat în temniţele comuniste, Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin şi să ne zidim sufletele noastre şi neamul nostru românesc.

(interviu apărut în revista ATITUDINI, nr. 25)

Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi

„𝐼̂𝑛 𝑐𝑎𝑧𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑣𝑎 𝑖𝑧𝑏𝑢𝑐𝑛𝑖 𝑢𝑛 𝑛𝑜𝑢 𝑟𝑎̆𝑧𝑏𝑜𝑖 𝑚𝑜𝑛𝑑𝑖𝑎𝑙, 𝑐𝑟𝑒𝑑𝑒𝑡̧𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎 𝑣𝑎 𝑓𝑖 𝑎𝑓𝑒𝑐𝑡𝑎𝑡𝑎̆?
– Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele aces­tea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat.Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici…

Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dumnezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombardamente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor ca să nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gândesc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distrează încă o dată decât să cugete la moarte. Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând. Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor Dumnezeiesc în vreme de prigoană.

De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spovedim, să fim împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum: în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă.

Ce ne mai poate trezi din nepăsarea în care ne aflăm? Numai toiagul dreptului mai poate să trezească conștiințele oamenilor. Ori un păstor luminat, ori un învăţător drept al adevărului mai poate striga din mijlocul mulţimii. Să sperăm că vom mai avea preoţi cu crucea în mână, tineri jertfitori care să înfrunte cu curaj vrăjmăşia demonică ce se abate asupra ţării noastre. Dacă şi aceştia vor lipsi, atunci toiagul lui Dumnezeu va fi singurul îndreptar al naţiunilor, care se vor sfâşia între ele pentru că L-au uitat pe Dumnezeu.Toiagul lui Dumnezeu sunt şi bolile, necazurile, sărăcia în care trăim cu toţii şi care sunt ca o mână întinsă de sus spre sufletul omului de azi. Am ajuns ca numai prin boli, necazuri şi războaie să ne mai gândim la Dumnezeu.

(Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de monahia Fotini, 13 octombrie, 2012 – fragment)

Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi

Cu vreo zece zile în urmă, Părintele spunea în interviul pe care l-a acordat: În Sfânta noastră Biserică sunt mulţi arhierei care strălucesc ca diamantele, în care ne putem încrede şi pe care îi putem urma, dar sunt şi câţiva arhierei neevlavioşi, care joacă rolul lui Iuda. Pe aceştia trebuie să-i evităm.

După trecerea acestei vremi, arhiereii strălucitori ca diamantele au dispărut ca prin minune, şi acum ne trezim că toţi episcopii l-au trădat pe Mântuitorul Hristos. Aşa ni se spune în interviul care a urmat:

Niciun conducător ecleziastic, dragul meu Stefane, nu a avut îndrăzneala şi curajul creştin să se opună, să reacţioneze şi să-L mărturisească pe Hristos. L-au trădat pe Hristos și au negat adevărul Evangheliei! Și nu numai că L-au trădat, dar au îndrăznit cei mai rău. Au încercat cu amenințări și șantaj să-și impună trădarea și către turma lor! Astfel au provocat, nu numai întristarea lui Dumnezeu, ci și mânia Sa divină, pentru cea mai mare trădare a lor de a nega sfințenia și firea nestricăcioasă a Sfintei Împărtășanii.

Conducătorii ecleziastici, acceptând cu ușurință și fără reacție toate acele legi antihriste și satanice, legiferate de liderii politici, catalizând astfel bazele fundamentale ale creștinismului, au provocat confuzie și dezorientare creștină, miriadelor de suflete nevinovate. Acum Dumnezeu le va permite lor și nouă să vedem efectele devastatoare ale acestei lipse de respect.

Aşa stand lucrurile, nu se poate să nu formulăm două întrebări:

1.Dacă arhiereii au ajuns în această teribilă stare de decădere, ce a făcut Părintele Elpidie pentru a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă, a atras atenţia episcopului său cu blândeţe şi bună cuviinţă? Răspund eu: N-a făcut nimic.

2. Ştiind că alţii au aplicat Sfintele Canoane şi au întrerupt pomenirea episcopilor eretici, până ce se vor pocăi, de ce aruncă hule şi acuze nedrepte asupra lor? Să răspundă Părintele Elpidie.

Presbiter Ioviţa Vasile   

Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților, prin Președinte Avocat Marina-Ioana Alexandru, te notifică următoarele, în temeiul dispozițiilor imperative ale Constituției României:

1. Klaus Werner Iohannis ești Președintele României, garantul independenței naționale și al integrității terioriale a țării, conform Constituției. Pe cale de consecință ai obligația sacră să fii fidel României, nu intereselor oculte ale puterilor străine potrivnice nevoilor și intereselor poporului român care te-a învestit cu încrederea lui ca să îl reprezinți cu demnitate, nu din poziție de slugă obedientă.
2. Klaus Werner Iohannis, ai obligația sacră să aperi România – stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
3. Klaus Werner Iohannis, Poporul Român, în calitate de titular natural și de drept al puterii politice, în fața voinței căruia Armata Română este exclusiv subordonată, îți spune imperativ, ca nu își dă consimțământul pentru a intra în nici un fel de război.

Ca atare îți este interzis să faci din România țintă sigură pentru Rusia, fapt pe care l-ai nesocotit, iar la acest moment, tu și toți cei din aparatul administrației de stat sunteți deja sub incidența dispozițiilor art. 398 cod penal – înalta trădare care spune așa: Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

4. Klaus Werner Iohannis unicul lucru pe care ai voie și poți să îl faci pentru ați răscumpara înalta trădare față de România și poporul român, este să înțelegi exact și clar momentul în care te afli făcând simultan două declarații:
– Să ceri imediat de la Ucraina predarea de îndată a tuturor teritoriilor istorice românești;
– Să declari imediat neutralitatea României față de războiul dintre Ucraina și Rusia, interzicând trupelor străine de pe teritoriul României să lanseze atacuri asupra trupelor rusești.

5. Klaus Werner Iohannis, în cazul în care vei ignora această notificare, vom considera atitudinea ta un act de rea-credință și înaltă trădare, precum și dovada indubitabilă a faptului că ai avut și ai intenția de a încălca în continuare, în mod flagrant Legea suverană și fundamentală a țării – Constituția României.
Prezenta notificare este înștiințarea ta și punerea în întârziere, astfel încât să nu poți spune că nu ai cunoștință de situația învederată.

România are nevoie și trebuie să fie responsabilă să își respecte și să își apere națiunea, libertatea, suveranitatea, independența, unitatea, indivizibilitatea și pacea.

Președintele Asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților,

Avocat Marina-Ioana Alexandru

Precizare. Subscriem întru totul celor scrise de distinsa Doamnă Avocat, care face observaţii şi notificări extrem de inteligente, în condiţiile-n care clasa politică lâncezeşte şi e incapabilă să formuleze astfel de exigenţe fireşti. Accentuez: românii nu doresc să fie implicaţi în acest război, iar Klaus Iohannis e obligat să se conformeze.

Darul inainte-vederii îl primesc aleşii lui Dumnezeu pentru ştiinţa şi binele celor care nădăjduiesc în El. Sfântului Antonie cel Mare i s-a dat să vadă nişte dobitoace care loveau cu copitele în jertfelnicul lui Dumnezeu, de unde a înţeles relele ce se vor abate asupra Bisericii din partea arienilor eretici, ceea ce, din păcate, s-a şi întâmplat.

Sfântul Toma a fost Patriarh al Constantinopolului în vremea nelegiuitului Foca (602-610). Atunci se făceau prin cetăţi procesiuni cu cruci şi cu litanii. Crucile purtate se loveau între ele cu o putere nevăzută şi se sfărâmau. Nimeni nu înţelegea acest semn, de aceea Patriarhul Toma a chemat pe Sfântul Teodor Sicheotul, care era înainte-văzător şi mai avea darul facerii de minuni, şi i-a cerut să desluşească înţelesul sfărâmării crucilor. Din smerenie, Sfântul nu a dezvăluit nimic, până când Patriarhul a căzut la picioarele sale şi a stăruit să nu-l lase fără răspuns. Abia atunci a spus că urmează vremuri grele pentru Biserica lui Hristos, cu multe primejdii şi risipire. Din afară urmau năvălirile barbare, iar din lăuntru oamenii urmau să se despartă de Dreapta Credinţă şi să se alunge între ei şi multe biserici să se pustiască.

Atunci bunul Patriarh s-a înspăimântat şi a dorit mai bine să moară decât să vadă asemenea urgii peste Biserică, de aceea a trimis vorbă Sfântului Teodor, cerându-i să se roage pentru dezlegarea sa din trup. Chiar nevrând, Cuviosul s-a rugat şi, în vremea Vecerniei, Sfântul Toma s-a mutat la Domnul.

După moartea sa, a urmat pe tronul Constantinopolului Serghie. La început a fost dreptcredincios, apoi ,,s-a îndrăcit şi s-a făcut capul ereziei monoteliţilor, adică a celor care cu nedreaptă credinţă mărturisesc a fi o singură voie în Hristos Domnul… După aceea au sosit şi primejdiile asupra Bisericii: despărţirile, risipirile, muncile şi prigonirile ereticilor asupra dreptcredincioşilor, şi pe lângă acestea, războaiele cele grele cu perşii, slobozite de Dumnezeu din pricina înmulţirii ereziilor… Ierusalimul a fost luat de perşi, iar cinstitul lemn al Sfintei Cruci a fost robit şi dus în Persia’’.

Astăzi îl pomenim, între Sfinţii lui Dumnezeu, pe bunul Patriarh Toma, pentru ale cărui sfinte rugăciuni Dumnezeu să păzească Biserica Sa cea Sfântă din toată lumea de erezii şi de răutăţile păgânilor şi ale barbarilor cu pretenţii de oameni civilizaţi (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed, Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 294-296).

Presbiter Ioviţa Vasile

În Duminica Triumfului Ortodoxiei în satul Penkivka niște bărbați înarmați au luat cu asalt biserica Sfântului Ierarh Nicolae și au anunțat transferul acesteia la BOaU.

La 13 martie 2022, susținătorii zisei bisericii ortodoxe a Ucrainei, recent creată, au acaparat cu forța biserica Sfântului Ierarh Nicolae a Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice din satul Penkivka, raionl Litin, Eparhia de Vinița, relatează soția părintelui Vitalie, preoteasa Svitlana Nedypich pe pagina sa de Facebook.

„Trei ani de confruntări, amenințări, acuzații, acțiuni în justiție ale comunităților religioase din BOaU schismatică împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Penkivka”, a scris preoteasa. „Rezultatul: în pofida hotărârilor judecătorești în favoarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, în pofida situației grele din țară, când creștinii trebuie să se unească împotriva dușmanului comun și să se roage lui Dumnezeu pentru pace… Aproximativ 100 de bărbați din satele vecine, plus  un polizor de mână – împotriva a 20 de femei în etate înarmate doar cu rugăciunea… acesta este triumful Ortodoxiei sărbătorit la Penkivka”.

Svitlana a constatat: ,,În timp ce inamicul sfâșie Ucraina din exterior, fiii noștri mor, bărbații sunt la război, „patrioții” din spate o sfâșie din interior, luptă cu femei de 80 de ani și cu copii”.

UJO a scris mai devreme că parohia bisericii Sfântului Ierarh Nicolae din cadrul Biserici Ortodoxe Ucrainene din satul Penkivka s-a opus transferului forțat al bisericii în subordinea BOaU încă din 2019.

(Preluare de pe UJO)

„Ascultare adevărată, ne învăţa Stareţul( Sfântul Cuvios Iosif Isihastul-n.m.), nu înseamnă să împlineşti porunca doar la exterior şi tipiconal. Adevărata ascul­tare înseamnă să te sileşti pe tine însuţi să crezi şi să cugeţi aşa cum crede şi cugetă stareţul tău. Care este scopul ascultării? Nu este acela de a învăţa regulile vieţii duhovniceşti? Dacă ucenicul nu are credinţă în povăţuitorul său, atunci care este folosul?”.

Păstrând, aşadar, această învăţătură, m‑am străduit cu smerenie şi cu simplitate să‑l urmez pe cât mi‑a stat în putinţă în cugetările sale, în crezul său. Şi, cu Harul lui Dumnezeu, niciodată nu am cugetat diferit de ceea ce „credea” Stareţul meu. Nu voiam să fiu ucenic numai la exterior, adică să fac ascultare numai în slujirea mea, la rucodelie sau la tot ceea ce îmi poruncea, ci căutam ascultarea adevărată, duhovnicească. Astfel, când Stareţul hotăra ceva, eram întru totul de acord cu el.

De asemenea ne spunea că politeţea la monah este să spună „iertaţi” şi „să fie binecuvântat”. Adică, atunci când greşeşte şi este mustrat, să nu spună o mie şi una de îndreptăţiri, ci simplu „iertaţi”. Iar atunci când i se spune ceva care taie voia lui, să cedeze cu smerenie şi să spună „să fie binecuvântat”.

– Început bun, sfârşit şi mai bun; început rău, sfârşit şi mai rău.

– Şi care este începutul bun, Gheronda?

– Când faceţi ascultare, când nu faceţi voia voastră, când vă faceţi canonul, când nu ascundeţi nimic de Stareţul vostru şi nu‑l amărâţi cu nimic. Iată, acesta este începutul cel bun. Dar mai ales început bun înseamnă să cugetaţi ceea ce cugetă stareţul vostru. Face greşeală stareţul vostru? Faceţi şi voi. Dar voi nu veţi greşi, fiindcă ascultarea nu‑l lasă pe ucenic să greşească, chiar dacă greşeşte stareţul. Ascultarea adevărată nu‑l lasă pe ucenic să se piardă.
Faceţi ascultare cu ochii închişi şi nu vă temeţi!

Eu personal mi‑am însuşit bine această învăţătură şi nu a fost nevoie să o aud a doua oară. „Pe Gheronda să‑l odihnesc, îmi spuneam în sinea mea. Nimic altceva. Dacă îl odihnesc pe Stareţ, nu mă tem de nimic”. Acest sfat simplu, dar care ascunde în el o mare putere duhovnicească, l‑am pus la suflet, l‑am făcut „crezul meu” şi avuţia mea şi am spus cu hotărâre: „În această privinţă îmi voi concentra toată atenţia”. Şi într‑adevăr, am căutat să‑l odih­nesc pe Stareţ; pe de o parte să nu‑l mâhnesc niciodată, iar pe de alta să‑l odihnesc cu felul vieţuirii mele.
Şi mă gândeam în sinea mea: „Dacă n‑am să reuşesc asta, înseamnă că scopul meu pentru care am părăsit lumea a eşuat”. Şi am văzut aceasta în practică: când ucenicul se străduieşte să păzească cu acrivie poruncile stareţului său, îl însoţeşte binecuvântarea lui Dumnezeu, fiindcă este cu neputinţă ca ucenicul, care cu smerenie îl odihneşte pe părintele său duhovnicesc, să eşueze în viaţa duhovnicească; şi cu atât mai mult să nu câştige Împărăţia lui Dumnezeu.

Vedem la Sfântul Simeon Noul Teolog că datorită desăvâr­şitei ascultări faţă de stareţul său, a credinţei neclintite în el şi a smereniei sale, i s‑a dăruit cu îmbelşugare Harul Sfântului Duh.

(Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos – 2010)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Diavolul ne împiedică să spunem rugăciunea, ca să ne poată înrobi mai uşor. Ne aduce nepăsarea, grijile lumeşti, mii de piedici, cu unicul scop ca să ne împiedice să facem rugăciunea. Aşa cum s-a arătat din multe evenimente întâmplate, Ei înşişi au mărturisit, prin gura oamenilor, că sunt arşi, când aceştia se roagă.

Era odată un călugăr care căzuse în multă nepăsare, încât nu-şi mai făcea nici canonul, şi vroia să se întoarcă în lume. Deci s-a dus în locul lui natal, Kefalonia, unde se ştie că aleargă cei demonizaţi, datorită vindecărilor făcute de Sfântul Gherasim. Deci şi acesta, mergând să se închine la Sfântul, s-a întâlnit pe drum cu o demonizată, care i-a zis: Ştii ce ţii în mâna ta? Ah, dacă ai şti, nenorocitule, ce ţii în mână! Dacă ai şti cât mă arde acest metanier, pe care tu îl ţii din obişnuinţă, din rutină!

Călugărul a rămas ca trăsnit, a fost voia lui Dumnezeu ca demonul să-i vorbească în acest fel, şi şi-a revenit. Dumnezeu l-a luminat şi şi-a zis în sinea lui:  Iată, uite ce fac eu, nenorocitul! Ţin în mâna mea cea mai puternică armă, şi nu pot să biruiesc un diavol! Şi nu numai că nu pot să-l răpun, dar mă trage şi mă duce unde voieşte! Am păcătuit, Dumnezeul meu!

Şi în acelaşi moment a plecat pocăit la mănăstirea lui. Şi venind, a pus iarăşi început bun şi atât a sporit în rugăciune şi în vieţuirea monahală, încât s-a făcut pildă de folos multora. Şi eu, nenorocitul, l-am apucat pe acest călugăr. Şi nu auzeai din gura lui decât: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, neîntrerupt. Îi spuneai ceva, el scotea două cuvinte şi limba lui se întorcea de îndată la rugăciune. Atât de mult îşi obişnuise limba, într-o asemenea măsură se schimbase! Şi să luăm seama că valoarea rugăciunii şi a metanierului i-a descoperit-o – desigur, fără să vrea – diavolul, după judecăţile şi sfaturile nepătrunse ale Celui Preaînalt!

(Din Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 45-46)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi