Autor: iovita_vasile

Doamne ajută, părinte Vasile! Cu binecuvântarea sfinției voastre, aș dori și eu nevrednica, pe cât îmi stă în putință, să le răspund acestor iscoade. În primul rând avem pe Hristos ca Arhiereu, de Care ascultăm și de Care ar trebui să asculte și arhiereii pământești! Apoi suntem sub ascultarea episcopului locului atâta timp cât învață și mărturisește Ortodoxia curată, neschimbată, nealterată, ca singura Credință mântuitoare, în caz contrar avem dreptul (în baza Canonului 15 I-II Constantinopol, 861)) să rupem comuniunea cu el. ATENȚIE! Cu el și nu cu Biserica Ortodoxă!

A nu se confunda Biserica cu ierarhia! Biserica este hristocentrică, nu episcopocentrică, adică Îl are în centru pe Hristos și nu pe episcop! Căci am întâlnit situații în care ne acuzau unii că nu mai avem episcop și, prin urmare, nu mai suntem nici în Biserică. Oare Sfinții (Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigore Palama care nu era încă episcop când a întrerupt pomenirea, Sf. Teodor Studitul și mulți alții) care au întrerupt pomenirea și nu mai erau în comuniune cu episcopul eretic au ieșit din Biserică? Oare au făcut schismă? Dar oare mai erau aceștia canonizați și cinstiți acum ca și Sfinți dacă ar fi ieșit din Biserică?

Apoi sunt unii care zic că dacă nu mai mergi la biserică ai ieșit din Biserica Ortodoxă. Iarăși am constatat cu tristețe că nu se face diferența între biserică (locaș de închinare) și Biserică (Trupul lui Hristos al cărui Cap este). Sau alții spun că nu putem să întrerupem pomenirea, fiindcă nu suntem sfinți, asemeni Sfinților care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici din vremea lor. Dar oare nu avem datoria ca să îi urmăm pe acești Sfinți, bine știind că au fost insuflați de Duhul Sfânt și nu au greșit în această privință? Căci dacă ar fi greșit – iarăși punem întrebarea de mai sus -, ar mai fi fost acum Sfinți?!

În concluzie, toate acestea arată o lipsă de cunoaștere din partea acestor acuzatori, o dovadă în plus că nu sunt catehizați și nu au studiat operele Sfinților Părinți. Iar noi, cei care am întrerupt pomenirea, vom fi în comuniune și sub ascultarea unui episcop abia atunci când Dumnezeu va rândui și ne va trimite unul vrednic, care să conducă episcopia de care aparținem! Dea Domnul să fie aceasta cât mai curând!

Blagosloviți și mă iertați!

Roxana Cristina

De o vreme, ocupanţii scaunelor episcopale din România se arată deosebit de interesaţi de nepomenitori. Aşa se explică faptul că îşi trimit iscoadele, preoţi, bineînţeles, ca să stea de vorbă cu noi şi să adune cât mai multe informaţii. Probabil s-a dat un ucaz de la Patriarhie, în acest sens. Am primit şi eu o asemenea vizită.

1.Pe care episcop îl pomeniţi la Sfintele Slujbe?, e prima întrebare. Pe niciunul – răspundem invariabil. Şi explicăm: Nu pomenim numele niciunui episcop pentru că noi n-am părăsit Sfânta Biserică Ortodoxă Română şi nu vrem să creăm structuri paralele cu Biserica, ceea ce ar însemna schismă. Noi suntem clerici şi credincioşi care ţinem jurisdicţional de Episcopiile pe teritoriul cărora locuim, având dreptul sfânt de a fi păstoriţi de Arhierei cu adevărat ortodocşi, nicidecum eretici. Când episcopul respectiv s-a abătut de la Dreapta Credinţă, avem dreptul şi datoria de a-i atrage atenţia, a-i cere să se pocăiască şi dacă refuză, Sfintele Canoane ne obligă să întrerupem pomenirea lui şi implicit comuniunea euharistică.

2.Ţineţi cumva de Longhin de la Bănceni? Nu. Ar fi o mare cinste să stăm sub omoforul şi jurisdicţia ÎPS Sale, dar nu e cu putinţă. Am avut totuşi privilegiul de a fi primiţi de ÎPS Sa, ne-a spus o vorbă bună, ne-a îndrumat ca un adevărat Arhiereu al lui Hristos şi pot să vă dau şi un exemplu: ne-a îndemnat să nu trecem pe stilul vechi, să nu tulburăm credincioşii. L-am ascultat şi bine am făcut. Ar fi împotriva Sfintelor Canoane să spunem că am părăsit Episcopiile noastre şi am trecut sub jurisdicţia ÎPS Sale. Părintele Mitropolit Longhin n-a dat niciunuia dintre noi antimis pentru săvârşirea Sfintei Liturghii, cum se insinuează.

3.Totuşi, cum procedaţi la Sfânta Liturghie în momentele când trebuie pomenit Episcopul locului, a cărui pomenire aţi întrerupt-o? Simplu, firesc, cum a procedat întotdeauna Biserica în asemenea circumstanţe: ,,Pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului Tău’’. E o formulă patristică şi liturgică, cuprinsă în Sfânta Liturghie.

Aşa răspundem oricui, aşa am răspunde şi ocupanţilor scaunelor episcopale, dacă ne-ar întreba. Nu ne întreabă, preferă să-şi trimită iscoadele.

Presbiter Ioviţa Vasile

Odinioară, mai înainte ca cineva să întreprindă ceva, dacă era om vieţuitor în lume, mai întâi se gândea, iar dacă era om duhovnicesc se gândea şi se ruga. In vremea noastră chiar şi oamenii “duhovni­ceşti” nu numai că nu se roagă, dar nici nu se mai gân­desc. Şi mai ales acum când apar probleme serioase, aceştia fac experienţe pe lume. In toate cazurile, înainte de a acţiona, să ne întrebăm: “Oare am gândit bine la aceasta? M-am rugat pentru aceasta?”.

Atunci când cineva acţionează fără să gândească şi fără să se roage, acţionează satanic. Şi iată, adesea, mulţi creştini prin modul în care acţionează nu Il lasă pe Dumnezeu să intervină. Unii ca aceştia cred că ei sin­guri le vor reuşi pe toate. In timp ce chiar şi cel necre­dincios spune uneori “Va avea grijă Dumnezeu”, aceştia nu spun nici măcar aşa ceva.

(…) Cu smerenie şi rugăciune se îndreaptă toate cele neîndreptate. Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înţeleagă aceasta. Lucrurile înaintează tac-tac. Ce ne aşteaptă nu ştim. Toată această situaţie ce s-a înstăpânit ne vorbeşte în acest sens. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune şi să luptăm împo­triva răului prin rugăciune. Singura soluţie aceasta este. Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deşi nu suntem vrednici de milă.

Nu va mai exista nici o oprelişte. Fiecare va face ceea ce îi va spune gândul său. Se va întâmpla ceea ce spune Sfântul Cozma: “Vei umbla multă vreme ca să afli un om. Iar cei care vor trăi, vor mânca din linguri de aur”. Unora, desigur, le spune gândul: “Dacă proorociile se vor îm­plini întocmai, la ce va folosi rugăciunea?”. Dumnezeu ştie că astfel se vor desfăşura lucrurile, dar noi facem rugăciune pentru ca un rău să fie mai puţin dureros şi să nu se întindă. De aceea se spune şi în Evanghelie că pentru cei aleşi se vor scurta zilele. Intr-un război, de pildă, cu puterea rugăciunii se face o minune prin care se izbăvesc mai mulţi, sunt mai puţine victime şi astfel oamenii se folosesc duhovniceşte, cred şi se schimbă în înţelesul cel bun.

Lucrurile sunt serioase. Minune este faptul că până acum lumea n-a sărit încă în aer. Dumnezeu să ne mi­luiască, pentru că lumea depinde de trei-patru per­soane. Soarta lumii stă în mâinile câtorva smintiţi. Paremia spune: “Caii dau cu copitele şi puii de găină mor”. Aşa este. Când se iau la ceartă statele mari, cele mici, sărmanele, sunt nedreptăţite. Cele mari îşi dau cu copitele şi distrug pe cele mici. Este trebuinţă de multă rugăciune, multă rugăciune, ca Dumnezeu să lumineze pe cei mari, pentru că, dacă vor, pot distruge lumea. Dumnezeu cunoaşte multe moduri prin care să le dea şi acestora puţină luminare.

Dacă Dumnezeu luminează, dă unul o poruncă şi se schimbă toate.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovniceasca, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Katunakia, 4 februarie 1993

Iubite frate în Hristos, Părinte Ieremia,

Cu multă dragoste te îmbrățișez frățește, rugându-mă ca Domnul Dumnezeu să îți trimită Îngerul Său, și să-ți dăruiască duhul răbdării, duhul credinței și al încrederii în Dumnezeu.

Ieri am primit scrisoarea ta, și în dimineața asta mă grăbesc să-ți răspund. Acum trei luni am fost la Athena pentru o operație de cataractă, dar încă nu mi-am recăpătat vederea întru totul și, nevăzând prea bine, l-am pus pe N. să-ți scrie ceea ce îi dictez eu. Fă-te vrednic de chemarea ta. Cu Sfinții este chemarea ta, cu Mucenicii partea ta. Îți spun cu sinceritate: te fericesc și te invidiez uitându-mă la roada acestei încercări prin care treci. Dragostea cea mare a lui Dumnezeu pentru tine te-a călăuzit până la însăși Golgota…

Sfântul Hrisostom are două cuvinte despre mult-încercatul Iov. Nu îl laudă pentru viața sa de mai înainte, pentru cinstirea sa de Dumnezeu, pentru iubirea sa de străini, pentru faptul că se ținea departe de tot răul, ci îl laudă pentru răbdarea sa în această încercare pe care i-a trimis-o Dumnezeu.

Pe timpul ocupației, un tată sărac, cizmar de meserie, a făcut mulți pantofi, pe care îi dădea apoi fiicei lui pentru a-i vinde în satele din jur. Fetița, indiferent de vreme și desculță, mergea prin satele vecine și îi vindea. Înfometată și desculță, ziua și noaptea fetița făcea răbdare, însă până la urmă s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Înainte de a muri, au ajuns la timp și au făcut-o monahie cu numele de Anisia. Când au dezgropat-o după câțiva ani, rămășițele sale răspândeau bună-mireasmă. Iată, deci, ce urmare a avut răbdarea ei în întristări…

În satul meu, tot un astfel de suflet pe nume Vasiliki, pentru că era deja fetiță mare, tatăl său o lua cu el la treburile din afara casei. De la multele greutăți, sănătatea i s-a zdruncinat serios și, până la urmă, a murit. Unul din vecinii săi, om foarte evlavios, făcând odată o rugăciune, a văzut 5-6 îngeri care îl slăveau pe Dumnezeu, iar în mijlocul lor se afla Vasiliki.

Iată, deci, de ce s-a învrednicit pentru răbdarea sa!

Și Starețul nostru și bunicul vostru, Starețul Iosif, ne spunea adeseori că întreaga sa viață a fost mucenicie, și iată de ce l-a învrednicit Dumnezeu – moaștele sale răspândesc bună mireasmă. Pentru rugăciunile Sfântului nostru Stareț, îți doresc și ție cele asemenea.

Cu frățească dragoste, Părintele Efrem Katunakiotul

(Sursa: VimaOrthodoxias.gr; traducere de Ionuț Vasile)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

„S-a smerit pe Sine”…
Dumnezeul nostru, așa cum este nesfârșit și necuprins în măreția Sa, tot la fel de nesfârșit și necuprins este și în smerenia Sa. S-a smerit pe Sine până la sfârșit și a luat Trup omenesc. „Cuvântul Trup S-a făcut și S-a sălășluit întru noi”, scrie Evanghelistul Ioan , și a devenit om desăvârșit, ca să ne izbăvească de păcat. Pentru un om de lut, pentru un neascultător și un trădător, care a devenit vas al patimilor și al demonilor, S-a pogorât întreaga Sfântă Treime și Fiul S-a spânzurat pe Cruce.

Ne-a cercetat ca să ne facă prieteni și fii ai lui Dumnezeu prin renaștere, în vreme ce păcatul ne făcuse străini și vrăjmași ai Săi. S-a apropiat de noi, ne-a însoțit, ne-a cunoscut într-un oarecare fel omenesc cine suntem, ne-a compătimit ca pe niște oameni omorâți de păcat, răniți cu răni urâte, pline de duhoare. Nu S-a scârbit de noi, ci S-a încins cu ștergarul, a îngenuncheat și ne-a spălat picioarele. Dumnezeu a îngenuncheat înaintea omului! Creatorul înaintea creaturii! Cel fără patimă înaintea celui pătimaș! Cel Curat înaintea celui întinat! A spălat picioarele trădătorului Său! Nu S-a scârbit de el, deși știa că avea să-L trădeze. Nu putea să-l oprească? Desigur, căci ce este cu neputință la Dumnezeu? Și totuși îl lasă liber, după voința și alegerea sa. Și îndură toată această nedreptate. Nesfârșită este dragostea Lui, smerenia și răbdarea Lui. Și toate acestea, ca să ne arate calea ce duce la Dumnezeu, și anume smerenia.

(Arhim Efrem Filotheitul, Fragment din cartea Arta mântuirii, Editura Evanghelismos)                                                                   

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

,                                                     

Cipru e o ţară ortodoxă. Prin anii 70 ai secolului trecut, a izbucnit un conflict între ciprioţii majoritari şi turcii musulmani pripăşiţi pe Insulă. Rezultatul a fost acela că Turcia a invadat Insula în 1983 şi a proclamat Republica Turcă a Ciprului de Nord, nerecunoscută de nicio altă ţară. Nici nu e necesar. Obiectivul a fost atins pentru că ciprioţilor ortodocşi le-a fost răpită mai bine de o treime din teritoriu, care a trecut în stăpânirea turcilor musulmani. După ocupare, turcii au distrus bisericile şi mănăstirile şi i-au alungat în sud pe ortodocşi. Toate aceste fărădelegi s-au petrecut cu complicitatea mai-marilor lumii.

În anii de preşedenţie ai lui Emil Constantinescu, americanii au pus gând rău Poporului Ortodox Sârb. A urmat bombardarea sălbatică a ţării din avioanele care decolau de pe pământ românesc, de pe aeroportul din Timişoara. N-au fost cruţate bisericile şi mănăstirile, clădirile civile, maternitatea din Belgrad şi chiar ambasada Chinei. În vâltoarea evenimentelor, Serbiei Ortodoxe i-a fost răpită banditeşte regiunea istorică Kosovo, care a fost dată musulmanilor albanezi, care au distrus toate posesiunile Bisericii Ortodoxe, iar pe credincioşi i-au dezrădăcinat şi i-au trimis în pribegie. În săvârşirea acestor fărădelegi au fost angrenaţi americanii specialişti în războaie pe tot mapamondul, evreii, musulmanii albanezi şi papistaşii croaţi, dirijaţi de Vatican.

Paranteză: Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a fost vândut de un papistaş stăpânului musulman al cetăţii, care l-a condamnat la moarte pentru refuzul de a-L trăda pe Hristos. Evreii asistau la patimile Sfântului pe uliţele cetăţii, râzând prosteşte, până când unul din e i-a tăiat capul cu sabia, în 1330. Americanii nu apăruseră încă pe scena istoriei. Să fim atenţi, aceste complicităţi la fărădelegi le vom regăsi şi-n alte împrejurări istorice.

În Ucraina, de pildă. Lucrurile sunt lesne de înţeles. Mai-marii sataniştilor mondiali doresc cu ardoare instalarea guvernului mondial şi întronizarea antihristului. Nu pot, pentru că-i împiedică puterea nemărginită a lui Hristos. Fizic nu se pot lupta cu Mântuitorul, dar pot lovi Biserica Sa pe care o doresc a fi distrusă. Aşa s-a născut ideea diabolică de a porni acest război între două ţări ortodoxe, care numără peste 70 la sută din numărul total de credincioşi ortodocşi. Aveau oamenii potriviţi, în locurile potrivite: Putin şi ovreiaşul circar Zelenski. Au scris scenariul, au dat drumul propagandei şi au declanşat războiul acesta nimicitor pentru ambele popoare ortodoxe slave. Evenimentele se desfăşoară în sensul dorit de sataniştii aflaţi sub înrâurirea directă a diavolului. Uitaţi-vă cât de frumos şi-au masat americanii trupele la graniţele Ucrainei, urmăresc şi supervizează desfăşurarea războiului, gata să intervină. Papistaşii ucraineni sunt şi ei activi, având complicitatea celor doi schismaticii,  Epifanie şi Filaret. Elementul evreiesc este asigurat de la vârful puterii, prin preşedintele Zelenko, urmat de cohortele de oligarhi evrei. Mai lipsesc musulmanii? Nu. Putin îi avea în Cecenia şi i-a adus pe front, deoarece sunt recunoascuţi pentru cruzime şi ura lor faţă de ortodocşi. Aşadar, careul de aşi este asigurat.

Ucraina, o ţară bogată, a fost deliberat îngropată în datorii de către evrei. ,,Salvarea’’ a venit tot de la evrei, de la familia Rotschild, cea care a preluat datoriile, dar s-a şi împroprietărit cu ţara, care nu mai aparţine Poporului Ucrainean Ortodox. Când se va sfârşi războiul şi cu ce rezultat? Când oculta îşi va fi atins obiectivele acestea: cât mai mulţi morţi din rândurile credincioşilor ortodocşi, dislocarea şi  alungarea celor rămaşi vii, distrugerea caselor şi bunurilor agonisite într-o viaţă, distrugerea de biserici şi mănăstiri. Toate acestea duc inevitabil la slăbirea Bisericii Ortodoxe din Ucraina, nicidecum la distrugerea ei.

Peste toate socotelile meschine şi ticăloase ale ocultei, stă Dumnezeul milei, Stăpânul Bisericii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care nu va lăsa să fim încercaţi peste puterile noastre.

Presbiter Ioviţa Vasile

Părintele Elpidie din Rhodos este iubit în România. Ori de câte ari am avut prilejul, am preluat interviurile sale şi le-am postat pe acest blog şi totdeauna au fost bine primite. Ştiam că e pomenitor, dar nu ne-am împiedicat de aceasta. Cu puţină vreme în urmă, Preacuvioşia Sa a realizat un film, prin care se adresează unui fiu duhovnicesc, real sau imaginar. Prin intermediul Mănăstirii Sfântul Apostol Filip, filmul a fost tradus şi publicat sub un titlu cam şchiop, ,,Despre îngrădirea spirituală de la Biserica lui Hristos’’. Părintele nu face altceva decât să preia, de la-nceput, în stare grosieră, teza ecumenistă potrivit căreia întreruperea pomenirii unui ierarh eretic este… schismă şi o ţine langa, până la sfârşit. Fără argumente, fără a cita măcar un Canon, ca să nu mai spunem că se contrazice singur în câteva puncte. Preacuvioşia sa abordează o temă pe care nu o cunoaşte şi e de-ajuns să spunem că cele două Canoane, 31 Apostolic şi 15 I II Constantinopol îi sunt cu desăvârşire străine, iar de excelenta lucrare a Părintelui Teodoros Zisis, ,,Îngrădirea nu este schismă’’, pare să nu fi auzit. Cu toate acestea, o ţine sus şi tare că nepomenitorii sunt în afara Bisericii lui Hristos, fără niciun drept. Oare?

Mai bine să trecem la o succintă analiză a spuselor Părintelui, spuse care pe mine m-au umplut de amărăciune.

1.Înţeleg neliniştea sufletului evlavios de a nu deveni cumva eretic, pomenind un Episcop care a acceptat hotărârile greşite al Sindului din Creta.

Ar fi bine să înţeleagă neliniştile Părinţilor şi credincioşilor nepomenitori, pe care aceştia le trăiesc de aproape şase ani. Nu le înţelege, altfel n-ar arunca cu vorbe grele asupra lor.

2.Biserica căreia îi aparţinem amândoi, frate, este Casa noastră părintească şi duhovnicească, iar Stăpânul ei este doar Domnul nostru Iisus. Aşadar nimeni, dar absolut nimeni, oricât de înaltă poziţie ar avea în Biserica noastră, nu are dreptul de a se poziţiona deasupra ei, să modifice sau să schimbe Canoanele duhovniceşti scrise, care determină cursul ei spiritual în lume.

Întru totul de acord, numai că aceste aserţiuni trebuie spuse ,,sfântului părinte, papa Bartolomeu din Constantinopol’’. Dumnealui a distrus sinodalitatea Bisericii noastre, s-a ridicat deasupra ei, vorbeşte în numele ei, şi a prefaţat războiul din Ucraina prin acordarea zisului tomos de autocefalie unei găşti de neisprăviţi, batjocorind Biserica Ucraineană, canonică şi legitimă. Despre schimbarea Sfintelor Canoane, nu am cunoştinţă şi nici nu e necesară. E de-ajuns ca acestea să fie încălcate sau ignorate, cum din păcate face şi Părintele.

3.Mulţi lideri politici înşelători, la ordinal ,,pentarhiei întunericului’’ care acum conduce planeta, exercită o presiune uriaşă asupra conducătorilor ecleziastici de vârf, pentru a accepta şi în cele din urmă a adopta decizii care sunt contrare voii lui Dumnezeu, în numele aşa numitului progres al convieţuirii armonioase a popoarelor.

Iarăşi mă văd nevoit să-l contrazic. ,,Pentarhia întunericului’’ nu exercită nicio presiune asupra conducătorilor ecleziastici de vârf. Pur şi simplu şi-a pus slugi docile în toate punctele cheie, inclusiv în Biserică, şi acestea ascultă orbeşte de tot ce li se spune, fără presiuni, fără ameninţări, doar cu un şantaj discret de felul ,,ia seama, să nu facem noi nişte dezvăluiri…’’

4.Există o catastrofă mai mare decât să ne războim noi înşine cu propria noastră Biserică? Personal, prefer să fiu în Sfânta mea Biserică şi să activez toate acele arme duhovniceşti, precum postul şi rugăciunea, care îi vor ajuta pe liderii noştri spirituali să vadă adevărul şi să se pocăiască. Satana s-ar bucura mult dacă ar vedea oameni renunţând la lupta lor duhovnicească şi la dreptul lor legitim de a-şi apăra ,,Casa părintească’’, adică părăsind Sfânta noastră Biserică.

Părintele Elpidie să nu-şi facă griji inutile. N-am păsit Biserica, nu o vom face niciodată. Dimpotrivă, o apărăm cu puterile noastre slabe de cancerul ereziilor ecumeniste, pe care distinşii sinodali cretani le-au introdus oficial în trupul sfânt al Bisericii. Fractura de logică e evidentă: luăm poziţie de respingere a sinodului eretic şi tâlhăresc din Creta şi asta e considerată schismă! Încă o dată, cerem ierarhilor eretici nepocăiţi să plece din Biserică, pentru ca aceasta să aibă putinţa de a-şi alege canonic păstorii de care are nevoie.

5.Niciodată n-ar trebui să părăsim cu uşurinţă Sfânta noastră Biserică, chiar dacă unii din conducătorii ei, într-o anumită perioadă, fac greşeala de a uzurpa şi de a-şi însuşi puterea Adevăratului Stăpân, care este Dumnezeu, şi încalcă Canoanele Sfinţilor Părinţi. Când, prin îngrădire, părăsim Biserica, dăm oricui prilejul de a ne considera străini de Biserica noastră, fără să avem niciun drept în ea.

Nu, Preacuvioase Părinte Arhimandrit, prin îngrădire nu părăsim Biserica lui Hristos, doar aplicăm cele două Sfinte Canoane amintite mai sus. Şi nimeni să nu încerce să ne convingă că aplicarea acestora ar fi schismă, iar ignorarea lor ar fi virtute! Că în percepţia strâmbă a unora suntem schismatici fără drepturi, e altă poveste. Ceea ce am primit de la Hristos, nu ne poate lua nimeni.

6.Aş dori să-ţi amintesc două adevăruri fundamentale pe care niciodată nu trebuie să le uităm: Fără arhiereu şi fără succesiune Apostolică nu există Biserică!

Subscriu cu dragă inimă la aceste adevăruri, cu precizarea că dacă într-o parte a Bisericii Soborniceşti se poate pierde temporar Succesiunea Apostolică, faptul nu e imputabil Bisericii, ci ierarhilor vinovaţi de erezie şi schismă.

7.În Sfânta noastră Biserică sunt mulţi arhierei care strălucesc ca diamantele, în care ne putem încrede şi pe care îi putem urma, dar sunt şi câţiva arhierei neevlavioşi, care joacă rolul lui Iuda. Pe aceştia trebuie să-i evităm.

Aici Părintele inversează lucrurile. Sunt extrem de puţini arhierei care strălucesc ca diamantele, grosul fiind alcătuit din cei ,,neevlavioşi, care joacă rolul lui Iuda’’. Şi uite că ajungem iarăşi să fim de-acord cu Părintele: prin nepomenire tocmai asta facem, îi evităm. Cu delicateţe şi cu conştiinţa împăcată că ,,suntem slugi netrebnice pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem’’ (Luca 17, 10).

Timeo danaos et dona ferentes.

Presbiter Ioviţa Vasile

Oare cinstirea icoanelor are ceva în comun cu închinarea la idoli, o aminteşte cu ceva măcar pe departe? Bineînţeles că nu. Noi nu ne facem dumnezei din sfintele icoane, ci dând cinstire sfântului chip, icoanei, dăm cinstire Dumnezeului Celui Adevărat, sau Preacuratei Lui Maici, sau sfântului zugrăvit în ea. Privind sfântul chip cu ochii trupeşti, ne întoarcem ochii duhovniceşti către chipul dintâi, către prototipul ei. Sfintele icoane, asemenea Sfintei Scripturi, ne amintesc de persoane şi întâmplări reale.

Oare Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Căruia Îi dăm cinste şi laudă prin aceste imagini, nu S-a întrupat şi n-a trăit pe pământ, printre noi, în realitate? Oare n-a trăit pe pământ Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a Cărei icoană a fost zugrăvită de către Sfântul Evanghelist Luca? Iar Ea a binecuvântat icoana cu pricina şi a zis: „Cu acest chip va rămâne pururea harul Meu”. Ştiu asta cei fără de minte? Oare n-au auzit câte minuni se fac prin icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu?

(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 58)

Selecţie şi redactare: Dr. Gabriela Naghi

Am găsit undeva următoarea povestire a unui ascet de demult: „Mult m-am trudit și am lucrat, dar bani nu am adunat; ceea ce îmi rămâne, de obicei, împart totul la săraci. Însă odată mi-a venit următorul gând: „Ce se va întâmpla când voi îmbătrâni și mă voi îmbolnăvi? Cine mă va ajuta și mă va adăposti atunci? Cu ce voi trăi?”. M-am tot gândit așa și am început să pun bani de-o parte pentru „zile negre”, la început câte puțin din ostenelile mele, iar apoi tot mai mult, astfel încât am încetat cu totul să-i ajut pe ceilalți, precum făceam înainte.

Cu timpul mi s-a adunat un stoc destul de mare pentru „zile negre”. Și ce s-a întâmplat? Cum am gândit, așa s-a și întâmplat: „zilele mele negre” au venit. Mi s-a deschis o rană cumplită la picior și nu am mai putut lucra. A trebuit să stau la pat și să caut ajutor la doctori. Dar mi-am tratat boala atât de mult, încât toți banii i-am cheltuit, iar ajutor nu am primit. În cele din urmă doctorii mi-au spus: „Trebuie să-ți amputăm piciorul bolnav, căci altfel vei muri”. Nu aveam ce să fac și am hotărât să mă lipsesc de picior, numai să rămân viu.

Între timp, în timpul unei nopți m-am răzgândit. Mi-am amintit viața mea, de muncă dinainte, când nu aveam nici un necaz, ci doar mă bucuram că din ostenelile mele le dădeam ajutor celor nevoiași, iar de mine parcă și uitam, și am început să-I cer lui Dumnezeu ajutor, căindu-mă pentru faptul că mi-am strâns avere și am nădăjduit ca prin bani să mă izbăvesc de orice năpastă. Și, iată, mi se arată îngerul lui Dumnezeu și îmi spune: „Unde sunt, așadar, banii pe care ți i-ai adunat pentru „zile negre”? Eu am izbucnit în plâns. „Am greșit – i-am spus Doamne, iartă-mă, de acum nu voi mai face acest lucru!”. Atunci îngerul Domnului s-a atins de piciorul meu bolnav și dintr-o dată mi-a trecut toată durerea. De atunci am început să socotesc că este păcat să adun bani pentru „zile negre”. Pentru ce îmi trebuie bani când Domnul Însuși Se îngrijește de mine?”.

Vă neliniștește situația exterioară (se înțelege: insuficiența mijloacelor material) și cea prezentă și, mai ales, cea viitoare, nu atât pentru dumneavoastră, cât pentru familie. Dezvăluiți-I Domnului durerea pe care o aveți. Și rugați-vă să orânduiască după voia Lui cea sfântă.

Familia dumneavoastră, oare, nu este a lui Dumnezeu? Și nu are El grijă de ea așa cum are de toți? A vă ruga, dar, pentru aceasta nu este nici un păcat… Cine ne-a învățat să cerem în rugăciune: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, nu se întristează când cerem și celelalte lucruri ale vieții, lăsându-le, totuși, pe toate în voia Lui cea sfântă. Familia este crucea vieții capului ei! Răbdați, supunându-vă Domnului și, făcând tot ce ține de dumneavoastră, lăsați totul în voia lui Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Cartea Ortodoxă, p. 174-175)

Selecţie şi redactare: Dr. Gabriela Naghi

Audiată în Congres, sub-secretarul american Victoria Nuland a recunoscut sub jurământ ceea ce administrația SUA a negat până acum cu vehemență.Dacă în urmă cu patru zile ne-ar fi spus cineva că administrația Biden finanțează laboratoare biologice secrete peste tot în Ucraina, nu l-am fi crezut. Mai mult, dacă ne-ar fi spus cineva că administrația nu doar că a finanțat aceste laboratoare biologice secrete din Ucraina, dar nici nu a reușit să pună în siguranță conținutul lor mortal înainte de invazia Rusiei – o invazie despre care administrația știa că se va produce, o invazie pe care a incitat-o – dacă ne-ar fi zis cineva toate astea acum patru zile, l-am fi trimis la plimbare și l-am fi considerat nebun. Era pur și simplu prea absurd. O poveste ca asta nu avea cum să fie adevărată. Cum de știam asta? Pentru că noi citim USA Today, ziarul Americii. După câteva ore de la invazia Rusiei, USA Today a publicat un articol în care îi combătea pe toți nebunii care vorbeau despre laboratoare biologice secrete în Ucraina. Apoi a intervenit și Uniunea Europeană, punându-și toată credibilitatea în joc pentru a dezminți această afirmație. Sunt teorii ale conspirației, ne-a zis UE, sunt minciuni răspândite de Putin. Așa stăteau lucrurile până ieri, când am urmărit audierea din Comisia senatorială de Afaceri Externe.

Depunea mărturie Victoria Nuland, lucru care ne-a stârnit interesul. Nuland este unul din personajele care ne-au adus războiul din Irak și care nu a prezentat niciodată scuze pentru asta, dar a continuat să fie promovată, pentru că așa merge treaba la Washington. Toria Nuland este acum subsecretar de stat al lui Joe Biden, responsabil de Ucraina și care știe multe despre Ucraina. În 2014, Nuland a organizat o lovitură de stat în Ucraina. În numele democrației, desigur. Deci este o sursă bine informată în legătură cu Ucraina.

Așadar, pe când dialoga ea cu senatorul Marco Rubio în timpul audierii, la un moment dat Rubio a avut o abordare la care nimeni nu se aștepta.

Sen. Marco Rubio: Ucraina deține arme chimice sau biologice?

Victoria Nuland: Ucraina dispune de instalații de cercetări biologice, în legătură cu care de fapt suntem foarte îngrijorați acum, deoarece trupele ruse, forțele ruse ar putea încerca să preia controlul asupra lor. Colaborăm deci cu ucrainenii în privința modului în care ei pot împiedica ca vreunul din materialele de cercetare să nu cadă în mâinile forțelor ruse, dacă acestea s-ar apropia.

„Ucraina deține arme biologice?” – „Da, Ucraina are instalații de cercetări biologice.”Ucraina are așa ceva? Da, are. Și nu doar că Ucraina are laboratoare biologice secrete… care putea cădea în mâinile forțelor ruse.

Sub prestație de jurământ, într-o audiere publică a unei comisii, Toria Nuland a confirmat că dezinformarea rusă, despre care ne-au împuiat capul zile la rând că este o minciună și o teorie a conspirației, și că trebuie să fii nebun sau imoral s-o crezi, este, de fapt, întru totul adevărată.

(Preluare selectivă de pe ActiveNews)

Comentariu

Presa mincinoasă şi ticăloasă a primit comanda să ni-l prezinte pe ovreiaşul Zelenski drept un erou naţional, o victimă nevinovată de care merită să te ataşezi sentimental. Am ştiut din capul locului că e, de fapt, omul americanilor, care-au făcut dintr-un măscărici ditamai preşedintele Ucrainei, cu misiuni précis trasate, după cum vedem din aceste dezvăluiri.

De cealaltă parte, Putin ne e prezentat drept un monstru sângeros, un psihopat gata oricând să declanşeze un atac nuclear. Aici lucrurile sunt clare. Presa are dreptate, nimeni nu poate înfrumuseţa imaginea lui Putin.Totuşi, se cuvine să fac o remarcă, aceea că şi el are o fărâmă de dreptate, când spune că oculta mondială –el le zice nazişti – a pus stăpânire pe principalele ţări ale lumii şi dirijează lucrurile în folosul lor şi spre nenorocirea şi exterminarea majorităţii locuitorilor planetei. Aceasta însă nu-l îndreptăţeşte în niciun fel să ducă acest război absurd, aducător de mari şi multe suferinţe.

După Wuhan şi pandemie, prietenii şi partenerii noştri americani sunt acuzaţi acum, pe bună dreptate, că finanţează şi întreţin cercetări criminale în Ucraina. Sunt dumnealor justiţiarii şi apărătorii noştri, cum ne ameţeşte, de ani de zile, presa greţoasă de la noi? Să fim cu luare aminte, pentru că foarte curând ne vor târî şi-n acest război antihristic. Oricare-ar fi deznodământul lui, nu va fi unul bun. Apără-ne, Doamne, de prieteni.

Presbiter Ioviţa Vasile

Dragii mei, noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta, decât numai în Acoperământul Maicii Domnului şi sub oblăduirea Puterilor cereşti. Noi parcă am prevăzut întotdeauna cuvintele Psalmistului: „Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor în care nu este mântuire”.
După experienţa pe care acest neam a avut-o de milenii aici, noi am rămas întotdeauna pe calea de mijloc a Credinţei şi pe ea am mers, fără sprijinul acesta omenesc, şi nu am avut străini de partea noastră. Ne-au promis şi nu ne-au ajutat cu nimic. Dimpotrivă, au uneltit împotriva noastră cât s-a putut ca să ne distrugă din ce în ce mai mult, dar nu le-a fost cu putinţă.

Pentru că o Europă strategică nu se poate lipsi de cuvântul sfânt al României. Aici s-au izbit toate forţele Răsăritului, de apărarea naturală a Carpaţilor răsăriteni; iar aici în ’44 am fost martor ocular cum s-au măcinat toate puterile fiarei din Răsărit până ce a venit trădarea de la Yalta şi Malta. Ruşii nu intrau la noi în ţară dacă nu era trădarea. Ca de obicei, în toate împrejurările, cuceririle mari n-au stat în forţa armelor, ci în forţa trădărilor, a vânzărilor.

Eu am crezut dintotdeauna că în apărarea noastră vin mai puţin armele, decât orice alte posibilităţi. Noi avem arma Duhului Sfânt, avem sabia Duhului care ne ocârmuieşte, ne pune în lumina şi mărturisirea Adevărului. Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu.
Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!

(Interviu publicat in revista Atitudini nr. 35)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

Vorbind pentru Focus FM și jurnalistul Stefanos Damianidis, părintele Elpidie a descris viitorul curs al umanității drept „foarte dificil”.

„Oamenii sunt foarte speriați în acest moment, simțind că războiul din Ucraina nu este exclus și ar putea escalada într-un al treilea război mondial. De ce are loc acest război și cine se ascunde în spatele lui? Ce urmeaza? Sfântul Paisie a profețit că Europa va fi demontată de propriii prieteni. Suntem acum în proces de împlinire a acestei profeții cumplite”, a spus bătrânul.

„În spatele a tot ceea ce se întâmplă se află o teribilă putere mondială ascunsă, celebra pentarhie a întunericului. O organizație secretă de cinci familii dedicate în întregime închinării lui Satana. Ei controlează totul. Scopul lor este să aibă un guvern mondial cu un lider religios, profetul mincinos al Antihrist. Toate națiunile trebuie distruse astfel încât să nu existe reacție și rezistență de nicăieri. De aceea au fost numiți lideri ai statelor păpuși, care nu ezită să devină ucigași nemilosi ai propriilor popoare. Acum încearcă să distrugă Rusia, pentru că este singura țară care, din cauza religiei și a președintelui său, a luat atitudine împotriva tuturor, provocând în mod deschis familia  Rothschild”.

Părintele Elpidios a vorbit cu durere-n inimă despre ceea ce vede că urmează. „Războiul se va extinde și se va răspândi în toată Europa. NATO va avea o parte activă, dar va număra mari înfrângeri. Statele Unite vor forța toate statele membre să ia parte la război și vor fi distruse și împărțite în state mici cu lupte civile, altele vor deveni vaste deșerturi. „Se vor întâmpla lucruri teribile și în est”, a spus el.

„Războiul, sângele, foamea, durerea și durerea de neimaginat se vor răspândi cu viteza fulgerului peste toate statele creștine, devenite satanic, ale Europei. Niciun lider religios nu a avut curajul creștin să reziste și să reacționeze. L-au trădat pe Hristos. Dumnezeu să ne permită tuturor să vedem efectele devastatoare ale acestei lipse de respect. A început timpul în care paiele vor fi literalmente separate de grâu. Cele patru Paști cruciale prin care totul va fi judecat, au început. „Ceasurile în care trăim sunt foarte critice”, a spus el.

„Pentru Europa, prin fața mea trec imagini cu ruine. Imagini cu foamete și mizerie trec înaintea mea în Grecia. Mi-aș dori ca aceste imagini să fie false și tot ce am spus să nu fie adevărat. Singurul lucru la care sper este Harul Fecioarei Maria care dă putere, prin rugăciunile noastre, și îmbrățișează țara noastră.”

„Politicienii interpretează totul cu analiză politică. Dar aceasta este o parte a monedei. Există și aspectul spiritual, așa cum le vede Dumnezeu. Ori de câte ori oamenii au ieşit de sub Harul Său, atunci Dumnezeu a intervenit pentru a-i aduce pe oameni înapoi la adevărata Credință și Adevăr.”

(Preluare de pe Triklopodos gr. Traducere Google)

Text îngrijit de Mihai Ene

Astăzi, cinstite cititorule, ne vom aduce aminte de cei patruzeci de Sfinţi Mucenici din Sevastia Armeniei, care au pătimit într-o zi de 9 martie, în vremea împăratului păgân Liciniu (308-324).

Aceştia erau ostaşi creştini în armata romană din părţile Răsăritului şi aveau drept căpetenie pe cel numit Agricolae. Porunca împărătească, întărită prin lege, era ca toţi ostaşii să jertfească zeilor diavoleşti. Cei patruzeci de Sfinţi slujiseră cu vitejie în oaste şi când li s-au cerut jertfe drăceşti, au răspuns: ,,Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul Cel fără de moarte’’.Pentru nesupunerea lor au fost judecaţi şi s-a dat poruncă să fie dezbrăcaţi şi duşi într-un iezer din apropiere. Era un ger cumplit. Sfinţii au intrat în apa îngheţată, îmbărbătându-se unii pe alţii: ,,Să socotim chinurile ca pe nişte desfătări şi să alergăm spre lacul cel îngheţat întocmai ca spre o apă plăcută. Să nu ne înfricoşăm de vremea aceasta de iarnă, ca să fugim de înfricoşătorul foc al gheenei. Să ardă piciorul ca să dănţuiască în veci; iar mâna să se rupă, ca să se înalţe către Domnul. Să nu ne fie frică de firea cea muritoare, ci să alegem mai bine moartea ca să ne încununăm cu cununi de biruinţă de la Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre’’.

Cu nădejdea neclintită în Dumnezeu au intrat în apa îngheţată a iezerului şi în jurul acestuia s-au pus străji. De asemenea, s-a pregătit o baie caldă pentru ca acela care va slăbi în credinţă să poată părăsi locul de mucenicie. Când gerul s-a întărit, spre miezul nopţii, unul din ostaşi n-a mai răbdat asprimea lui şi ieşind din iezer, a alergat spre căldura băii din apropiere. Cum a păşit pe pragul băii, a căzut mort. La al treielea ceas din noapte, s-au pogorât din cer treizeci şi, nouă de cununi prealuminoase, pe care văzându-le străjerul temniţei, Aglae, s-a mirat, ştiind că patruzeci de creştini intraseră în iezer. Înţelegând că unul din ei a fugit de mucenicie, străjerul şi-a lepădat hainele, a sărit în iezer şi a împlinit numărul de patruzeci, mărturisindu-se pe sine a fi creştin.

A doua zi, păgânii au venit la iezer şi s-au mirat foarte. Văzând că Sfinţii Mucenici erau teferi, i-au învinuit de vrăjitorie şi i-au dus să li se sfărâme gleznele cu ciocane, apoi s-au săvârşit. Mama unuia dintre ei, numit Meliton, stătea aproape şi îi întărea cu cuvântul, temându-se ca nu cumva vreunul să slăbească şi să-şi piardă cununa cerească. Când a văzut că fiul ei încă mai trăia, l-a luat şi l-a purtat spre locul unde trupurile Sfinţilor au fost arse şi aşa l-a dat cu bucurie în mâinile lui Hristos Domnul, Care a primit sufletul lui Meliton.

Pentru rugăciunile Sfinţilor patruzeci de Mucenici din Sevastia, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p 145-153).

Presbiter Ioviţa Vasile

,,N-am vrut să joc la Steaua, şi-atunci m-au dus la Dinamo’’. Această butadă am auzit-o cu mulţi ani în urmă de la un martor al lui Iehova. În traducere liberă, ar suna aşa: am refuzat să fac armata, de aceea miliţienii  m-au dus la închisoare. Omul nu regretă, deoarece după 1989 a fost considerat deţinut politic, i s-a dat de tânăr o pensie frumuşică, care acum e mai mare decât cea a unui licenţiat care a contribuit vreme de 41 de ani la fondul de pensii. Cazul nu e singular, deoarece ştim prea bine că toţi martorii iehovişti refuzau să pună mâna pe armă.

Spun aceste lucruri în perspectiva legii privind starea de criză, lege care se prefigurează şi desigur, va fi adoptată în scurt timp, iar persoanele de parte bărbătească între 18 şi 60 de ani vor fi chemate sub drapel, ca să apere România vândută străinilor, cei care ne lasă să cântăm cât ne ţine gura ,,noi suntem români’’, la care ei zâmbesc cu superioritate şi gândesc continuarea: ,,noi suntem aici pe veci stăpâni’’. De la înrolarea în armată vor fi exceptaţi, fireşte, martorii lui Iehova. Credinţa nu le permite să intre în armată nici pe timp de pace, nici când ţara e ameninţată de război.

De acest drept să se prevaleze şi credincioşii ortodocşi şi să refuze să fie târâţi într-un război planificat şi declanşat de nebunii lumii. Nu vrem să ne împovărăm şi cu păcatul uciderii de oameni nevinovaţi şi să ne angrenăm în războiul psihopaţilor care s-au pus la adăpost şi ne trimit pe noi să-i ucidem pe fraţii noştri. Nu vrem să mărim şi mai mult suferinţele civililor, care, în majoritate, sunt ortodocşi de-ai noştri.

În momentul de faţa, antihriştii îşi freacă mâinile de satisfacţie. Au reuşit să aducă în stare război două Popoare Ortodoxe, pe ruşi împotriva fraţilor lor ucraineni. Există perspectiva ca în acest război să fie atrase şi alte ţări ortodoxe: România, Republica Moldova, Belarus, şi nu se ştie unde se vor opri. Înţelegeţi unde ţintesc antihriştii satanişti? Ştergerea numelui lui Iisus Hristos de pe toată faţa pământului, distrugerea Bisericii Sale, încetarea slujirii Sfintei Liturghii, piedici de netrecut în calea proclamării lui antihrist ca rege unic la universului. Credincioşii noştri să nu se înfricoşeze, nici să se tulbure. Deznodământul luptei dintre Hristos şi puterile dezlănţuite ale iadului ne e cunoscut şi nu există umbră de îndoială. Hristos este Biruitorul.

Vedeţi bine că încă n-am ieşit din starea de alertă şi descreieraţii ne pregătesc starea de criză, ne anunţă că vor achiziţiona 30 de milioane de pastile cu iod şi pregătesc adăposturi subterane. Aşa s-au format cozi imense la ,,paşapoarte’’. Toate sunt menite să menţină frica, teroarea, confuzia, la adăpostul cărora slujesc interesele celor fără Dumnezeu.

Presbiter Ioviţa Vasile

Frate, de voiești a te face monah, întâi socotește în gândul tău că de acum te-ai mutat din viața aceasta, iar lumea aceasta și slava ei socotește-o ca pe o colibă părăsită; că dacă nu te vei găti astfel pe si­neți, nu poți să viețuiești precum se cuvine călugărilor și să biruiești patimile și poftele cele lumești, care pogoară pe oameni întru pierzare. Că nemincinos e Cel ce zice: „Că ori­cine voiește să-Mi urmeze Mie, să se lepede de sineși, să-și ia crucea sa și să vină după Mine. Că cel ce voiește să-și afle sufletul său îl va pierde pe el; iar cel ce îl va pierde pentru mine, afla-l-va pe el” (Matei 16, 24-25).

Și să mai știi că cel ce se apropie de Domnul, acestuia i se va în­tâmpla unele ca acestea: ispite, necazuri, os­teneală, mâhniciune, golătate, strâmtorare, defăimare și cele ce sunt ca acestea; că întru acestea se cearcă răbdarea omului și se arată dorul ce-l are către Dumnezeu. Deci cel ce se dă pe sineși cu toată inima ocârmuirii stare­țului, după Dumnezeu, biruiește întru toate acestea; căci numai sloboda și desăvârșita alegere a voinței o cere Dumnezeu de la noi, și numai El ne dă nouă vârtute și ne dă­ruiește biruință, precum este scris: „Apărător este tuturor celor ce nădăjduiesc spre Dânsul” (Psalmul 17, 3).

Deci ți-am spus acestea de mai-nainte, ca nu cumva, intrând [în via­ța călugărească] și peste acestea dând, căindu-te, să zici: „N-am știut că mi se vor întâmpla unele ca acestea”. Căci, iată, cele ce ți se vor întâmpla se făcură ție cunoscu­te de mai-nainte, ca și tu de mai-nainte să-ți gătești gândul. Căci a pune temelie nu este osteneală, ci a săvârși zidirea; căci, pe cât de mult se înalță zidirea, pe atât de multă oste­neală dă celui ce o zidește, până la săvârșirea lucrului. Ascultă ce zice mântuitorul glas: „Este oare cineva dintre voi care, voind să zi­dească turn, să nu șadă mai-nainte și să numere cheltuiala ce o va face spre săvârșirea lui? Ca nu cumva, punând el temelia și neputând a săvârși, toți cei ce-l vor vedea să înceapă a-l batjocori pe el, zicând: Acest om a început a zidi și n-a putut să săvârșească” (Luca 14, 28-30).

Războiul os­tașilor este scurt, iar al călugărului, până la ducerea lui către Domnul.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 139-140)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi