Frate, de voiești a te face monah, întâi socotește în gândul tău că de acum te-ai mutat din viața aceasta, iar lumea aceasta și slava ei socotește-o ca pe o colibă părăsită; că dacă nu te vei găti astfel pe sineți, nu poți să viețuiești precum se cuvine călugărilor și să biruiești patimile și poftele cele lumești, care pogoară pe oameni întru pierzare. Că nemincinos e Cel ce zice: „Că oricine voiește să-Mi urmeze Mie, să se lepede de sineși, să-și ia crucea sa și să vină după Mine. Că cel ce voiește să-și afle sufletul său îl va pierde pe el; iar cel ce îl va pierde pentru mine, afla-l-va pe el” (Matei 16, 24-25).
Și să mai știi că cel ce se apropie de Domnul, acestuia i se va întâmpla unele ca acestea: ispite, necazuri, osteneală, mâhniciune, golătate, strâmtorare, defăimare și cele ce sunt ca acestea; că întru acestea se cearcă răbdarea omului și se arată dorul ce-l are către Dumnezeu. Deci cel ce se dă pe sineși cu toată inima ocârmuirii starețului, după Dumnezeu, biruiește întru toate acestea; căci numai sloboda și desăvârșita alegere a voinței o cere Dumnezeu de la noi, și numai El ne dă nouă vârtute și ne dăruiește biruință, precum este scris: „Apărător este tuturor celor ce nădăjduiesc spre Dânsul” (Psalmul 17, 3).
Deci ți-am spus acestea de mai-nainte, ca nu cumva, intrând [în viața călugărească] și peste acestea dând, căindu-te, să zici: „N-am știut că mi se vor întâmpla unele ca acestea”. Căci, iată, cele ce ți se vor întâmpla se făcură ție cunoscute de mai-nainte, ca și tu de mai-nainte să-ți gătești gândul. Căci a pune temelie nu este osteneală, ci a săvârși zidirea; căci, pe cât de mult se înalță zidirea, pe atât de multă osteneală dă celui ce o zidește, până la săvârșirea lucrului. Ascultă ce zice mântuitorul glas: „Este oare cineva dintre voi care, voind să zidească turn, să nu șadă mai-nainte și să numere cheltuiala ce o va face spre săvârșirea lui? Ca nu cumva, punând el temelia și neputând a săvârși, toți cei ce-l vor vedea să înceapă a-l batjocori pe el, zicând: Acest om a început a zidi și n-a putut să săvârșească” (Luca 14, 28-30).
Războiul ostașilor este scurt, iar al călugărului, până la ducerea lui către Domnul.
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 139-140)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
Sfantul Sofronie Saharov:
Savarsind Liturghia, ma rog, desigur, pentru toata lumea si nu ma indoiesc ca atata timp cat in lume se savarseste aceasta Jertfa a Iubirii – Liturghia – lumea va fi mentinuta in existenta sa. Atunci cand va inceta sa se aduca aceasta jertfa liturgica, atunci, in mod inevitabil lumea va arde in focul urii generale.
(Ne vorbeste Parintele Sofronie, Scrisori, p. 196).
👇
Sfantul Sofronie Saharov:
Sfantul Siluan simtea rugaciunea pentru vrajmasi si pentru lumea intreaga ca pe o viata vesnica, ca pe o lucrare dumnezeiasca in sufletul omului, ca pe un har necreat si un dar al Duhului Sfant. Cata vreme lumea se va arata in stare sa primeasca acest dar, ea va continua sa existe; dar de indata ce in multimea oamenilor de pe pamant nu vor mai fi purtatori, nici chiar izolati ai acestui har, atunci istoria pamantului va lua sfarsit si nicio stiinta omeneasca, nicio cultura nu vor putea impiedica aceasta catastrofa.
(Arhimandritul Sofronie, Viata si invataturile Sfantului Siluan Athonitul, Deisis, Sibiu, 1999, p. 209).
👇
Fapturilor libere le este lasata putinta de a merge pana la manifestarile extreme ale raului; dar cata vreme se va aduce Jertfa fara de sange (Liturghia), cata vreme rugaciunea liturgica cuprinde pe toti – pe cei vii, pe cei adormiti, ba chiar si pe cei care se vor mai naste, si cata vreme mai sunt suflete care se roaga pentru vrajmasi din insuflarea Duhului Sfant – pana atunci Pamantul se va pazi de focul apocaliptic cel atotmistuitor. Asa credea Sfantul Sliluan. In acea rugaciune asemenea lui Hristos vedea el puterea „opritoare” pentru care vorbeste Sfantul Apostol Pavel in epistola sa catre Tesaloniceni (2 Tes. 2:7).
(Arhimandritul Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, p. 326)
👇
Dumnezeu nu lucreaza cu violenta. El pazeste cu sfintenie libertatea celui zidit dupa chip si asemanare. Mai mult decat atat, El priveste cu rabdare chiar la manifestarile negative ale libertatii omului. In aceasta directie merge atat de departe, incat face posibila aparatia Antihristului, care incearca sa-L inlature pe Adevaratul Dumnezeu si apoi sa se proclame dumnezeu. Caile Antihristului vor aduce in mod inevitabil violenta la scara planetara….
(Ne vorbeste Parintele Sofronie, Scrisori, p. 197)
###
Parintele Athanasie Mytilineos:
Sfântul Andrei din Cezareea spune ca Antihristul va prezida in bisericile care apartin Bisericii Sobornicesti Ortodoxe, uzurpând dogmele in favoarea lui: nu va recunoaste Dumnezeirea lui Hristos.
Sfantul Andrei, in viziunea sa profundă, explică faptul că, ca termenul „oraș iubit”, înseamnă că fie Antihristul va sta în al treilea Templu evreiesc al lui Solomon (care va fi reconstruit, iar evreii îl vor accepta ca „Mesia” ), fie el va sta în biserici care apartin Bisericii Sobornicesti Ortodoxe,
în oricare din bisericile ortodoxe.
Este îngrozitor fratii mei, să fim indirect partasi Antihristului care prezideza si lucreaza prin patriarhi in orice biserica ortodoxa.
Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie trezvitor, sa deosebeasca duhurile, pentru a putea evita cinstirea indirecta a lui Antihrist prin interpusi: episcopi, arhiepiscopi sau patriarhi ortodocsi respectivi preoti ortodocsi.
Vol. 5, pagina 36, extras din omilia Parintelui Athanasios Mytilineos. [Sfantul Ioan Gură de Aur spune că Antihristul va sta atât în al treilea templul reconstruit al lui Solomon, cât și în fiecare biserică ortodoxa]
Toate cele 5 volume ale omiliilor Parintelui Athanasios Mitilineos sunt acum publicate și sunt disponibile aici:
https://www.zoepress.us/revelation-the-books
07.03.2022 – „Starea de criza inseamna legea martiala” – Iosefina Pascal – YouTube
https://m.youtube.com/watch?v=FM1d8UZpxVM
Parinte Vasile nu refuzam informatiile pertinente de pe activenews:
Av. Elena Radu: Identitatea digitală se implementează deja în România. Monitorizarea în masă va deveni regulă | ActiveNews
https://m.activenews.ro/opinii/Av.-Elena-Radu-Identitatea-digitala-se-implementeaza-deja-in-Romania.-Monitorizarea-in-masa-va-deveni-regula-173174
Dă-ne Doamne să trăim după voia Ta
Lucrul cel mai preţios pe lume e să cunoaştem pe Dumnezeu şi să înţelegem, măcar în parte, voia Lui.
Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie să se predea întru toate voii lui Dumnezeu şi să trăiască înaintea Lui în frică şi în iubire: în iubire, pentru că Domnul este Iubire; în frică, pentru că trebuie să ne temem să nu întristăm pe Dumnezeu prin vreun gând rău.
O, Doamne, fă ca prin puterea harului Sfântului Duh să vieţuim după sfânta Ta voie.
Când harul e cu noi, mintea noastră e puternică; dar când pierdem harul, atunci vedem neputinţa noastră; vedem că fără Dumnezeu nu putem nici măcar gândi ceva bun.
Milostive Dumnezeule, Tu ştii neputinţa noastră. Mă rog Ţie: dă-mi duh smerit pentru că, după milostivirea Ta, Tu dai sufletului smerit puterea de a vieţui după voia Ta şi-i descoperi toate tainele Tale, dându-i să cunoască cât de nesfârşit ne iubeşti.
“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”
Când problemele lumii vor fi abordate cu grija duhovnicească, va rezulta o viaţă şi o societate armonioasă
IOAN IANOLIDE MẮRTURISITORUL DOMNULUI HRISTOS
Prin natura sa, omul trăieşte angajat de griji, preocupat lăuntric, implicat fiind în întregime, dovedindu-se responsabil de sine şi de lume.
Grija poate fi năzuinţă, dar şi degradare.
Grija poate izvorî din bucuria de a trăi ori din frica de a trăi.
Grija poate fi pentru materie, dar şi pentru spirit.
Grija se orientează în afara omului, dar şi spre interiorul omului.
Grija poate fi temporară, dar şi veşnică.
Grija poate să se angajeze şi în rău, dar şi în bine.
Grija lumească, adică cea materialistă, senzorială, limitată, împătimeşte sufletul şi degradează viaţa, şi, prin urmare, trebuie lepădată cu tărie şi cu convingere. Grija duhovnicească, dimpotrivă, îl desăvârşeşte pe om, înfrumuseţează lumea şi împrospătează viaţa.
Plăcerea ademenitoare a materiei duce la epuizare şi moarte, ascetismul trăirii duhovniceşti duce la bucuria şi slava de a fi. Procesul de rupere de grija lumească este sever, dar procesul de înnoire transfigurează totul. Depărtându-ne de grija lumească ne pregătim pentru înnoirea lumii şi ne grijim de lume.
Când problemele lumii vor fi abordate cu grija duhovnicească, va rezulta o viaţă şi o societate armonioasă, în vreme ce abordarea lor în mod materialist duce la conflicte şi neant, atât în societate cât şi în sufletele oamenilor.
Grija care este sădită în oameni prin natură trebuie să fie udată de izvorul Duhului Sfânt, pentru a înduhovnici lumea.
Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Ediția a II-a, Editura Bonifaciu, Bacău, 2012, pag. 459-460
Putin va duce lupta contra Vestului pe flancul religios .Orice manifestare de gandire si de atitudine ecumenista este declaratie de razboi impotriva Federatiei Ruse pentru ca NATO sau ecumenismul(panreligia globalista) e tot una.O contracarare eficienta si cu succes a Vestului are in vedere ecumenismul si ca dusman al Rusiei ecumenismul ,ecumenistul este nazist.Asa ca cine este ecumenist este nazist si va trebui sa suporte denazificarea.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse va lua act de pozitia oficiala a Federatiei Ruse cu privire la ecumenism/nazism si va incepe eliminarea agentilor ecumenisti fascisti nazisti de la patriarhul ecumenic,preoti de parohii si pana la cersetorii de strada.Aceasta este agenda oficialitatilor ruse si a autoritatilor bisericesti din Rusia si nu numai.Pentru succesul deplin in dominatia lumii Putin are aceasta misiune.
Sfantul Nicolae Velimirovici:
cauzele viitorului război – „cei cinci idoli”
Cultura ca idol se afla în zilele noastre intre cei mai orbi idoli.
Respingându-L pe Dumnezeu, Care este Singurul Insuflator și Pricinuitor al celei mai nobile culturi atât a sufletului, cât și a trupului, necredinciosii au început să divinizeze, sa se închine propriilor lor lucrări și creatii pe care le numesc
într-un singur cuvânt: „cultură”.
Dar divinizarea, închinarea la lucrările omenești este lucrul cel mai urât înaintea lui Dumnezeu.
Din moment ce Dumnezeu, prin poruncile Sale, a interzis oamenilor strict, sa-si faca dumnezei, să se închine lucrărilor și fapturilor Sale, dintre care cea mai nesemnificativă este mai desavarsita decât cea mai perfectă cultură umană, cu atat mai putin sa nu-si faca idoli din faptele omenesti!
Dar cand civilizația, cultura a fost pusă în relatie, in dependență cu ceilalți idoli menționați, în special cu bunurile materiale, aceasta se datorează faptului că servește dinamic culturii bacililor care au dus la cauzele „inflamatiei” războiului.
Dintre acești cinci idoli, doi pot fi numiți proști și trei – ipocriți.
Naționalismul și cultura sunt prosti, pentru că mulți oameni se impauneaza și se auto-înșeală, în timp ce materialismul, imperialismul și egoismul sunt ipocriti, deoarece se ascund și mint prezentându-se sub alte nume.
Toți acești idoli ar putea fi numiți în limba lui Dostoievski „demoni”.
Desigur, acestia cinci au fost candva de o valoare autentica, si ar putea fi iarasi. Acestea sunt cu adevărat valori atunci când sunt luminate de credința în Dumnezeu, Cel Unul și Viu, și când stau sub egida poruncilor lui Dumnezeu;
într-un singur cuvânt, când sunt subordonate, cand se află în slujba absoluta a lui Dumnezeu și slujesc spre slava Numelui lui Dumnezeu.
Materia este de la Dumnezeu și le-a fost dată oamenilor ca sa le slujeasca și nu pentru a le inrobi sufletele. Dumnezeu oferă stapanirea imperiala unor popoare daruite, în calitate de frați mai puternici, ca sa slujesca popoarelor cele mai slabe și mai puțin daruite, cum ar fi fratele mai puternic care slujeste pe cel mai slab.
Națiunea este o arena limitata, dar extrem de frumoasa și corecta, de slujire față de Dumnezeu și față de oameni. Eul personal, este o creatie, un suflet rațional, Dumnezeu l-a daruit fiecărei persoane, astfel încât, prin slujire și dragoste, să se poată ridica la asemănarea cu El, Creatorul fapturii. Dumnezeu inspiră cultura, astfel încât prin ea sufletele omenesti să-și poată exprima stapanirea asupra lumii materiale, precum și supunerea, slujirea lui Dumnezeu. Toate acestea cinci primesc o infatisare îngerească prin slujire și dragoste, precum a poruncit și a randuit Domnul Hristos. Dar așa cum serafimul cel apostat care a căzut de la Dumnezeu, numit cândva Lucifer,
s-a prefacut instantaneu într-un diavol, tot așa toate aceste cinci valori despartindu-se de Dumnezeu, au devenit idoli și demoni.
Observați acum cum satisfacerea relativă a acestor cinci idoli îi conduce pe oameni la lenevie, depravare, decadere și lehamite de toate, nebunie și sinucidere (ca si înainte de sfârșitul imperiului roman).
Dar si nesatisfacerea lor ii duce pe oameni la amărăciune, gelozie, iubire de sine, cartire și lipsa de scrupule, violenta de tot felul și iarasi, la sinucidere.
În amandoua cazurile, toți idolii emană ură și dispreț față de Cel Blând și Bun, Domnul Hristos și, prin urmare, îi duc pe oameni la război.
Este mai bine să nu enumeram rănile grele pe care această idolatrie de cinci feluri le-a deschis în organismul Europei și Americii, pentru că am repeta zi de zi ceea ce se repetă în rubricile de crime, precum și în alte rubrici ale ziarelor care ar putea fi numite: indiferență față de Hristos și poruncile Sale. Este clar din ceea ce am spus până acum, că popoarele creștine care au fost în casatorie duhovniceasca cu Hristos, au devenit adultere și s-au dedat legăturilor josnice cu nimicurile, cu praful, cenușa și umbrele.
Si nu trăiește, oare, orice adultera in frica necurmata și in preocupare constantă pentru apărarea și asigurarea vieții? Aceasta este imaginea și rodul idolatriei moderne – frica; și, din cauza fricii, egoismul, atașarea spasmodica față de materie și acapararea bunurilor materiale.
Iar dat fiind faptul ca sunt mulți cei care se caznesc sa dobandeasca aceleasi lucruri materiale, este cu neputinta de evitat conflictul – și războiul.
Extras din:
SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI,
RĂZBOIUL ȘI BIBLIA
SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE JUSTIN PÂRVU: „RĂZBOIUL ESTE ÎNCEPUT CHIAR DE LA NAȘTEREA OMULUI”
-Măi, ca să retrăim și ca să putem avea bucuria acestei mari sărbători (Învierea Domnului), trebuie să trecem prin furcile acestea care ne duc la îngrijorarea, la zbuciumul de pe Cruce al Mântuitorului Iisus Hristos, la sufocările cumplite, pentru că n-a fost numai răstignirea firii Sale pe Cruce, cât a fost dureroasa sufocare a pieptului care apăsa pe plămâni și era greu să mai aibă o respirație normală. De aceea, aceste ore pe care le-a trăit Mântuitorul pe Cruce, au fost, în sfârșit, cel mai mare chin până a ajuns să spună cuvintele: ,,Săvârșitu-s-a!”. Ei bine, noi trebuie să trăim toată această implicație a sărbătorii, ca să putem avea și bucuria cu adevărat a Învierii Domnului, pentru care noi, de altfel, trebuie să și luptăm, pentru că posturile, rugăciunile, nevoințele noastre sunt mijloace prin care ajungem la această frumoasă sărbătoare de biruință a Mântuitorului Iisus Hristos, Învierea.
-Cum catalogați ignoranța românilor față de aceste probleme ale înrobirii biometrice, mai ales în mănăstiri unde monahii, poate că sunt cei mai dezinformați?
-Dragul meu, ca întotdeauna, cum spuneam, că o să fie mai târziu, că o să fie acuma, că o să fie peste 50 de ani, nu știm. Eram copil când auzeam bătrânii povestind despre momentele pe care le trăiesc astăzi. Atunci parcă priveam într-o pâclă, ca într-o ceață extraordinară îndepărtată, încât nimeni nu se gândea la așa ceva. Dar iată că am ajuns, an de an, ceas de ceas, am ajuns clipele acestea grele în care nu mă mai gândesc ce spune tehnica și ce spun unii sau alții, ci trăiesc cu adevărat această realitate. În ceea ce privește implicarea noastră de a sărbători, fie că ciocnim un ou roșu, fie mergem la a doua Înviere, la Vecernie, este extraordinar de important pentru noi, credincioșii (să participăm la aceste momente) pentru că cu cât le trăim, cu atât și frumusețea lor strălucește în lumina adevărului.
Dintotdeauna au existat oameni și buni și răi, și creștini și necreștini, au existat și îndoielnici. În zilele noastre, cu multă durere sufletească particip la această indiferență pe care au avut-o sau o au părinții noștri duhovnicești care sunt în legătură directă cu creștinul nostru ortodox. Creștinul nostru ortodox, parcă este mai atent la aceste greutăți, participă mai cu durere decât o face părintele lui. În afară de toate conflictele acestea, cum să stăm să vedem oaia cum e sfâșiată în ocol? Iar păstorul stă la distanță și se uită cum o devorează lupul.
Cu multă durere, văd că cei mai mulți dintre părinții noștri parohieni nu au luat o măsură, măcar să facă cunoscute momentele grele prin care trece neamul nostru. Prin apelul acesta pe care l-am făcut, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni, n-am vrut să înspăimânt, n-am vrut să terorizez mintea, în sfârșit, nici a bogatului, nici a săracului, nici a înțeleptului, nici a neștiutorului. L-am făcut pentru lumea aceasta obișnuită care trăiește sau mai gustă ceva din Ortodoxia noastră românească.
-Părinte, ați spus foarte bine că deja suntem ca într-o arenă. Creștinul nostru nu simte că este în luptă, pentru că prin comoditatea și luxul de azi i s-au adormit simțurile. De fapt, lupta este începută, războiul a început…
-Războiul este început chiar de la nașterea omului…
Mă refer la războiul acesta tehnologic…
Ei, sigur că războiul tehnologic este deja început cu atâta vreme înainte, pentru că el este bine determinat și adus la zi, ca să poată amesteca limbile acestui Babilon. Pentru că tehnica nu este altceva decât formarea Babilonului pe pământ, pierzarea din ce în ce mai mult în acest amestec de neînțelegeri între oameni: unul e baptist, unul e evanghelist, unul este catolic, unul este romano-catolic, unul este ortodox, unul este liber cugetător, unul este musulman, altul budist ș.a.m.d. O dovadă este că planeta Pământ și, în special, regina lumii a culturii și a civilizației, Europa Occidentală, astăzi a căzut în întunericul cel mai adânc al ignoranței, potrivnic lui Dumnezeu. Cine credea, în sfârșit, că în Apus, Franța, regină a științei și a culturii unde era patriarhia catolicismului, va ajunge atât de ignorantă și de răzvrătită împotriva acestui concert îngeresc al lumii noastre ortodoxe?
-Părinte, dar cei care sunt personalități nu numai în lumea monastică sau a clerului, ci și în rândul societății, ar fi putut să se sesizeze cu privire la problema aceasta, dar au preferat să stea deoparte.
-Măi, să știți că omul de cultură iese în față, strigă și răcnește, cu toate forțele lui și apără valorile pe care el le-a cunoscut și pe care le trăiește. Pentru că dacă ar fi tăcut, tot așa, de pildă un Eminescu, un Octavian Goga, dacă ar fi tăcut un Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau în sfârșit, oameni de mai mică talie, apăi am fi fost demult prăbușiți!
Dar acești oameni, am putea spune, ca mici apostoli, au fost mereu prezenți și au strigat și s-au opus la toate metodele de întunecare a ființei noastre ortodoxe. Dar acum, la noi, se simte foarte jenat un ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau de cultură al momentului de față, dacă e să susțină o temă cu ordin religios, istoric sau chiar științific, căci nu există nicio manifestare de cultură, de civilizație, fără noțiunea de religie. Nu se poate vorbi de o istorie separată de istoria noastră religioasă. Este fals, de la început, cine crede că poate să înăbușe sau să înlăture o noțiune istorică fără prezența istoriei Bisericii. Nu există așa ceva! De aceea și oamenii aceștia ai noștri, de înțeleaptă cultură, se feresc tare mult, bineînțeles și din cauza crizei noastre morale și spirituale, care este dirijată cumva de cei au căutat din ce în ce mai mult să se opună acestei lumini care este adevărul ortodox. Cu părere de rău spun că toți oamenii aceștia au înclinat, din cauza corupției, să-și pună pana în slujba răului decât în slujba binelui.
-Cum trebuie îmbinată rugăciunea cu misiunea?
-Măi, monahul și preotul care socotesc că fac o misiune în cadrul Bisericii, dacă nu participă la aceste adevăruri, la aceste atacuri în care ne găsim, dacă nu simte să participe direct și să-și asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, nu este monah, nu este preot.
Tăcerea noastră înseamnă sclavie și îngroparea Ortodoxiei, a adevărului nostru ortodox.
fragmente din Revista ATITUDINI Nr. 73