Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: Soarta lumii stă în mâinile câtorva smintiţi. Este trebuinţă de multă rugăciune

Odinioară, mai înainte ca cineva să întreprindă ceva, dacă era om vieţuitor în lume, mai întâi se gândea, iar dacă era om duhovnicesc se gândea şi se ruga. In vremea noastră chiar şi oamenii “duhovni­ceşti” nu numai că nu se roagă, dar nici nu se mai gân­desc. Şi mai ales acum când apar probleme serioase, aceştia fac experienţe pe lume. In toate cazurile, înainte de a acţiona, să ne întrebăm: “Oare am gândit bine la aceasta? M-am rugat pentru aceasta?”.

Atunci când cineva acţionează fără să gândească şi fără să se roage, acţionează satanic. Şi iată, adesea, mulţi creştini prin modul în care acţionează nu Il lasă pe Dumnezeu să intervină. Unii ca aceştia cred că ei sin­guri le vor reuşi pe toate. In timp ce chiar şi cel necre­dincios spune uneori “Va avea grijă Dumnezeu”, aceştia nu spun nici măcar aşa ceva.

(…) Cu smerenie şi rugăciune se îndreaptă toate cele neîndreptate. Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înţeleagă aceasta. Lucrurile înaintează tac-tac. Ce ne aşteaptă nu ştim. Toată această situaţie ce s-a înstăpânit ne vorbeşte în acest sens. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune şi să luptăm împo­triva răului prin rugăciune. Singura soluţie aceasta este. Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deşi nu suntem vrednici de milă.

Nu va mai exista nici o oprelişte. Fiecare va face ceea ce îi va spune gândul său. Se va întâmpla ceea ce spune Sfântul Cozma: “Vei umbla multă vreme ca să afli un om. Iar cei care vor trăi, vor mânca din linguri de aur”. Unora, desigur, le spune gândul: “Dacă proorociile se vor îm­plini întocmai, la ce va folosi rugăciunea?”. Dumnezeu ştie că astfel se vor desfăşura lucrurile, dar noi facem rugăciune pentru ca un rău să fie mai puţin dureros şi să nu se întindă. De aceea se spune şi în Evanghelie că pentru cei aleşi se vor scurta zilele. Intr-un război, de pildă, cu puterea rugăciunii se face o minune prin care se izbăvesc mai mulţi, sunt mai puţine victime şi astfel oamenii se folosesc duhovniceşte, cred şi se schimbă în înţelesul cel bun.

Lucrurile sunt serioase. Minune este faptul că până acum lumea n-a sărit încă în aer. Dumnezeu să ne mi­luiască, pentru că lumea depinde de trei-patru per­soane. Soarta lumii stă în mâinile câtorva smintiţi. Paremia spune: “Caii dau cu copitele şi puii de găină mor”. Aşa este. Când se iau la ceartă statele mari, cele mici, sărmanele, sunt nedreptăţite. Cele mari îşi dau cu copitele şi distrug pe cele mici. Este trebuinţă de multă rugăciune, multă rugăciune, ca Dumnezeu să lumineze pe cei mari, pentru că, dacă vor, pot distruge lumea. Dumnezeu cunoaşte multe moduri prin care să le dea şi acestora puţină luminare.


Dacă Dumnezeu luminează, dă unul o poruncă şi se schimbă toate.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovniceasca, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

4 comentarii la „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: Soarta lumii stă în mâinile câtorva smintiţi. Este trebuinţă de multă rugăciune

  1. Felix spune:

    Umbla vorba prin sat de-un val 6 pe inserat….probabil potrivit cu un lock down dupa 15 aprilie…
    👇
    „Perioada 19 aprilie – 1 mai 1 este de sacrificii de sânge pentru Fiara, o perioadă critică de 13 zile. Sacrificiul de foc este necesar pe 19 aprilie.

    19 aprilie este prima zi a zilei rituale satanice de 13 zile referitoare la focul zeului focului, Baal, sau Moloch/Nimrod (Zeul Soare), cunoscut și sub numele de zeul roman Saturn (Satan/Diavol). Această zi este o zi majoră a sacrificiului uman, cerând sacrificii de foc, cu accent pe copii. Această zi este una dintre cele mai importante zile de sacrificiu uman și, ca atare, au avut loc unele evenimente istorice foarte importante în această zi.”

    April 19: Temple Of Baal In New York Is Going Up On Significant Day
    https://www.prophecynewswatch.com/article.cfm?recent_news_id=227

  2. Mihai spune:

    După ereticul depe malul Bosforului și patriarhia română, iată că și Ieronimos sare la gâtul lui Chiril, cât despre nenorocirile și atrocitățile de acolo făcute de slugile sioniștilor numai de bine

  3. Ioan spune:

    Ce declarații separate au fost formulate astăzi de judecătorii Curții Internaționale de Justiție în cauza Ucraina vs. Rusia (prezint mai jos fragmente dintre cele care mie mi s-au părut interesante):

    Judecătorul Xue (China):

    „Situația actuală din Ucraina necesită toate eforturile care să contribuie la soluționarea pașnică a disputei dintre Ucraina și Federația Rusă. Prezenta Ordonanță, spre regretul meu, prejudecă fondul cauzei (a se vedea paragrafele 56-59 din Ordonanță). Mai mult, în contextul unui conflict armat, ne putem întreba cum acele măsuri provizorii pot fi puse în aplicare în mod semnificativ și eficient de către o singură Parte la conflict. Atunci când situația de pe teren necesită negocieri urgente și serioase ale părților în conflict pentru o soluționare rapidă, impactul prezentului ordin rămâne de văzut.”

    Judecătorul Bennouna (Maroc):

    „În urma intervenției militare a țărilor Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în perioada 24 martie – 10 iunie 1999, în Republica Federală Iugoslavia (acum Serbia), fără autorizația Consiliului de Securitate, care avea drept scop prevenirea unei „dezastru umanitar grav în Kosovo”, problema a fost dezbătută la nivel internațional. Secretarul general al Națiunilor Unite de atunci, domnul Kofi Annan, a subliniat tensiunea care exista în comunitatea internațională între nevoia de a preveni încălcările masive ale drepturilor omului și limitele impuse intervenției umanitare în contextul respectării suveranității statului (Noi popoarele: rolul Națiunilor Unite în secolul XXI, raport al Secretarului General la Adunarea Mileniului a Națiunilor Unite, doc. A/54/2000, 27 martie 2000, parag. 218). Aceasta a fost urmată, după lungi discuții, de adoptarea, la Summit-ul Națiunilor Unite din 2005, a conceptului de „responsabilitate de a proteja”, conform căruia fiecare stat îi revine responsabilitatea de a-și proteja populația de încălcări masive ale drepturilor omului, în special de genocid, și , dacă este necesar, alte state pot interveni în acest scop cu autorizarea Consiliului de Securitate (…).

    Din păcate, în practică, conceptul de responsabilitate de a proteja a fost deturnat de la scopul său. Când, la 17 martie 2011, Consiliul de Securitate a autorizat statele membre să ia măsuri prin atacuri aeriene pentru a proteja populațiile civile din Libia (rezoluția 1973, doc. S/RES/1973 (2011)), forțele NATO au deviat de la mandatul lor inițial, favorizând schimbarea regimului in acea tara. Acest lucru a dus la sfârșitul conceptului de responsabilitate de a proteja.

    De fapt, este dificil să legăm problema legalității utilizării forței în relațiile internaționale, ca atare, de Convenția împotriva genocidului. Când, în 1999, Iugoslavia a introdus o acțiune în fața Curții, în temeiul Convenției, împotriva unui număr de țări NATO, care lansaseră lovituri aeriene împotriva Belgradului, Curtea a adoptat ordine prin care se indică măsuri provizorii, considerând, în special, că „ trebuie să verifice dacă încălcările Convenției pretinse de Iugoslavia pot intra sub incidența dispozițiilor [Convenției împotriva genocidului] și dacă, în consecință, litigiul este unul pe care Curtea are competență ratione materiae să îl soluționeze în temeiul articolului IX” ( Legalitatea folosirii forței (Iugoslavia împotriva Franței), Măsuri provizorii, Ordinul din 2 iunie 1999, Rapoartele ICJ 1999 (I), p. 372, alin. 25). Curtea a concluzionat că nu a fost așa.

    Din punct de vedere juridic, această cauză este similară cu prezenta procedură, în măsura în care, în ambele cazuri, reclamanta a invocat Convenția împotriva genocidului în contextul unei utilizări ilegale a forței de către pârât. Deși Curtea a respins Cererea de indicare a măsurilor provizorii care i-a fost înaintată de Iugoslavia, a subliniat că „[l]atât, fie că statele acceptă sau nu competența Curții, ele rămân în orice caz răspunzătoare pentru faptele care le sunt imputabile, care încalcă dreptul internațional, inclusiv dreptul umanitar; întrucât orice dispute referitoare la legalitatea unor astfel de acte trebuie să fie soluționate prin mijloace pașnice, a căror alegere, în conformitate cu articolul 33 din Cartă, este lăsată la latitudinea părților.”

    Judecătorul Nolte (Germania):

    „Obiectul cererii depuse de Republica Federală Iugoslavia în 1999 a fost dacă utilizarea forței de către statele intervenente a echivalat cu „genocid”. În schimb, în speță, obiectul cererii se referă la întrebarea dacă acuzațiile de genocid și operațiunile militare întreprinse cu scopul declarat de a preveni și pedepsi genocidul sunt conforme cu Convenția privind genocidul.

    Este adevărat că, în 1999, anumite state pârâte au ajuns aproape de a justifica folosirea forței declarând că acțiunile lor au fost întreprinse cu intenția de a preveni genocidul (a se vedea Legalitatea folosirii forței (Iugoslavia c. Belgiei), Măsuri provizorii, Ordinul din 2 iunie 1999, ICJ Reports 1999 (I), opinia disidentă a vicepreședintelui Weeramantry, p. 184) și că unii dintre oficialii lor au făcut acuzații de genocid în acest context. Cu toate acestea, astfel de justificări nu au fost scopul declarat al operațiunilor militare de către statele pârâte și nici acest scop nu a fost astfel perceput de statul reclamant. Prin urmare, acest aspect nu a făcut obiectul cauzelor anterioare în fața Curții.”

    Judecătorul Gevorgian (Rusia):

    „În ciuda poziției mele cu privire la absența competenței prima facie în acest caz, am votat în favoarea celei de-a treia măsuri provizorii indicate în Ordonanța Curții, și anume că ambele părți se vor abține de la orice acțiune care ar putea agrava sau extinde litigiul sau îl poate face mult mai dificil de soluționat. Puterea de a indica o astfel de măsură este o putere inerentă Curții și nu este neapărat legată de jurisdicția prima facie a Curții asupra drepturilor sau obligațiilor materiale ale părților pe fondul unei cauze.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *