Autor: iovita_vasile

N-au trecut nici trei luni de la urcarea pe tronul episcopal de la Suceava a domnului Calinic Botoşăneanul, şi putem consemna primele succesuri. Sunt descrise în textul care urmează, pe care l-am primit de la o persoană necunoscută, desigur, prin intermediar. Socotesc util a publica acest text, tocmai pentru a lămuri lucrurile, în măsura în care cititori avizaţi pot confirma sau infirma veridicitatea celor afirmate. Dacă se confirmă, lucrurile sunt extrem de grave. Dă, Doamne, să nu fie adevărat.

Presbiter Ioviţa Vasile

Laurențiu Constantinescu:

Am primit un text nesemnat. Poate cineva să confirme ceva din cele relatate mai jos? Pe cine au deranjat moaștele Cuviosului Ilarion Argatu de la Boroaia? Cum se leagă evenimentele…

1) IPS Pimen pleacă la Domnul după ce se spune ca ar fi fost infectat (?) cu covid19…

2) Drum deschis pt Calinic Botosaneanul care îi urmează în scaunul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăutilor.

3) Odată ajuns în scaunul arhiepiscopal începe să pună presiune pe preotul de la Boroaia că dacă nu-l ingropă pe Părintele Ilarion Argatu, il va cateriesi.

4) Părintele Alexandru Argatu, preotul de la Biserica din Boroaia si fiul venerabilului preot cu viață sfântă,  Ilarion Argatu, moare într-un accident (?) rutier când se întorcea de la stomatolog, din Bacău.

5) Drum deschis pentru preotul coslujitor de la Biserica din Boroaia, ca la porunca stăpânirii, să urgenteze construirea criptei  în care sa fie depuse moaștele preotului cu viață sfântă, Ilarion Argatu.

6) 1 septembrie 2020. Zvonurile privind iminenta reîngropare l-au adus la Boroaia și pe părintele Ștefan Argatu, al doilea fiu al marelui duhovnic, cu ceva ucenici ai răposatului pr. Alexandru Argatu. S-au aprins spiritele și s-a lăsat cu certuri. Se pare că noul paroh de la Boroaia, disperat că scandalul se extinde și nu-și poate îndeplini în liniște sarcinele trasate de șeful de la Suceava, ar fi ridicat mâna asupra părintelui Ștefan Argatu.

7) 2 septembrie.  Ultima maică ce mai rămăsese la fața locului din obștea alcătuită de părintele Alexandru, a fost alungată de acolo. Parohul prigonitor a fost și el amenințat cu caterisirea, căci nu-i așa, întârzie nejustificat cu executarea ordinelor.

8) 4 septembrie. Urâtorii de Sfinți și de moaște, nu s-au lăsat până nu au coborât trupul marelui duhovnic Ilarion Argatu în cripta de unde a fost scos în anul 2006, pe care însă nu au acoperit-o cu plăci de beton, ci cu sticlă. Suficient pentru a nu se mai putea închina nimeni, decât privind de deasupra capacul raclei închise – ca la muzeu.

De reamintit că după dezgroparea trupului, în parte neputrezit, la 7 ani de la adormire, a mers la Boroaia și vrednicul de pomenire Părintele Justin Pârvu, care s-a închinat și a exclamat: „Măi, ăsta e Sfânt, măi!”, conform mărturiei directe a doi credincioși.

Așadar, putem vedea în această derulare de evenimente maniera în care a lucrat satana pentru a îndepărta de la venerare moaștele Părintelui Ilarion Argatu. Dacă nu murea IPS Pimen nu se putea realiza primul pas din această făcătură satanistă. Iar dacă nu era eliminat și Părintele Alexandru, preotul de la Boroaia, nu se putea finaliza sacrilegiul…

Sfinții recenți, fie ei si necanonizati, prin faptul că ne sunt contemporani au o mare înrâurire asupra creștinilor. Sunt o dovadă palpabila că sfințenia este posibilă în orice vremuri. Sunt motiv de întărire a credinței si a evlaviei ortodoxe. Si tocmai de aceasta se tem slugile satanei… De aceea, pe cuviosul Iosif de la Rădeni au dat ordin să-l îngroape, iar acum, dacă nu știați, vor să-l îngroape mai adânc; pe Părintele Gheorghe Calciu, l-au ascuns cu rapiditate demonică, de frică să nu vină oamenii să se închine; moaștele Sfinților de la Aiud le prigonesc spunând că nu au certificat de autenticitate sau le depozitează în așa-zisul „martirologiu” de la Aiud; pe Părintele Iustin se feresc din cale afară să-l dezgroape; pe Părintele Ilarion l-au coborât în groapă… Mâine, poimâine îl vor vrea pe Părintele Ilie Lăcătușu sub pământ și cine știe ce alt sfânt cu moaște va urma.

UPDATE:

Am reușit și eu să vorbesc cu un Părinte drag, apropiat de Boroaia și tot ceea ce scrie în mesajul postat mai sus este adevărat. La ordinele lui Calinic Botoșăneanul, Mănăstirea s-a desființat, maicile au fost alungate, Pr. Ilarion a fost coborât în mormânt, doar că are o sticlă peste raclă, prin care poate fi văzută doar racla, nu și Sfintele Moaște. Iar Molitfe nu se mai fac vinerea. Toată lucrarea și munca Părintelui Alexandru Argatu au fost dărâmate și desființate! Maica Domnului, nu ne lăsa!

Trimis din Yahoo Mail pe Android

Sunt în număr de şapte: unitatea, unicitatea, sfinţenia, sobornicitatea, apostolicitatea, infailibilitatea şi exclusivitatea soteriologică. Fiecare din acestea este formulată de Biserică drept dogmă. O dogmă nu poate contrazice o altă dogmă, deoarece ele exprimă adevăruri Dumnezeieşti, or, în acestea nu pot exista contradicţii, negaţii ori nepotriviri. O dogmă poate fi contrazisă numai de erezie, cum concludent ne arată Istoria Bisericii noastre.

1.Unitatea Bisericii. Ecumeiştii stătători pe scaunele episcopale ale Bisericii noastre bat periodic drumurile ecumeniste ale lumii, pentru a reface, zic ei, unitatea pierdută. Unitatea a existat neîntrerupt de la întemeierea Bisericii, şi va exista în veşnicie, aşa încât demersurile lor sunt împotriva firii. Numai un necredincios poate afirma că unitatea s-ar fi pierdut. I-am invita să citească Catehismul Ortodox care are o exprimre plină de limpezime. Dacă vor să înţeleagă e bine, dacă – nu, n-are rost să mai pierdem vremea cu dumnealor.

 ,,Despărţirea (papistaşilor de Biserica,n.a.) n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor, care se zmulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi de mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, Care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni’’. (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, EIBMO, Bucureşti, 1952, pag. 165).

2.Unicitatea Bisericii. Este exprimată ca dogmă în Simbolul Credinţei: Credem într – Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Unic este Dumnezeul nostru, Unic este Fiul Său, Unică este Sfânta Credinţă Ortodoxă, unic şi irepetabil este Sfântul Botez. Biserica nu poate fi decât Unică. Aici au greşit de moarte participanţii la sinodul tâlhăresc din Creta, deoarece au negat o Sfântă Dogmă a Bisericii noastre, formulată într-un Sinod Ecumenic. Negarea, cum am spus, nu se poate face decât prin erezie. Ca atare, semnatarii documentelor cretane sunt eretici din momentul în care şi-au pus semnăturile pe acele hârtii, continuînd, până astăzi, cu propvăduirea lor cu capul descoperit. Aserţiunea, devenită clişeu propagandistic, precum că în credinţă nu s-a schimbat nimic, este mincinoasă. Au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu ereziile lor ecumeniste. Pseudo-ierarhii cretani au avut la dispoziţie patru ani pentru a-şi recunoaşte teribilul păcat şi a se pocăi. Orice ar face de-acum înainte, este tardiv.

3.Sfinţenia Bisericii. Izvorul a toată sfinţenia este Dumnezeu. La sfinţenie este chemată  orice făptură a lui Dumnezeu: ,,Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, pentru că Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt Sfânt’’ (Levitic 11, 44). Biserica Ortodoxă este lucrarea lui Dumnezeu; este sfântă pentru a ne împărtăşi şi nouă darul sfinţeniei. În afara Bisericii Ortodoxe nu există sfinţenie, după cum nu există nici Sfinţi.

4.Sobornicitatea Bisericii.Fiind Creatorul şi Purtătorul de grijă al întregului neam omenesc, Dumnezeu îi cheamă pe toţi la mântuire. De aceea, a întemeiat Sfânta Biserică, pentru a cuprinde în ea pe toţi oamenii, din toate vremurile şi din toate locurile.Aşadar, ,,Sobornicească’’ înseamnă ,,Universală’’sau Ecumenică’’(atenţie: nu ecumenistă!) Este evident că Biserica nu cuprinde decât o anumită parte a omenirii, cealaltă parte fiind risipită în aşa zise religii păgâne şi deşarte, în biserici mincinoase, în secte pe de-a-ntregul eretice, în categorii de oameni atee şi necredincioase. Pentru această parte a omenirii îşi ţine Biserica porţile deschise spre a-i primi, pentru că ea doreşte ceea ce voieşte şi Dumnezeu, ,,ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’ (I Timotei 2, 4).

5.Apostolicitatea Bisericii.Sfinţii Apostoli au fost aleşi şi pregătiţi de Mântuitorul pentru a merge în lume şi a propovădui adevărurile evanghelice – veşnice şi mântuitoare. Apostolii Domnului au fost cei dintâi Păstori ai Bisericii noastre şi de la ei începe succesiunea apostolică, transmisă neîntrerupt de-a lungul veacurilor până astăzi şi până la sfârşitul veacului.

6.Infailibilitatea Bisericii. Sfântul Apostol Pavel defineşte Sfânta Biserică drept ,,stâlp şi temelie a adevărului’’ (I Timotei 3, 15). Ea are drept Cap pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Unde e Fiul lui Dumnezeu, greşala e exclusă. Biserica e infailibilă în întregul ei. Unele persoane sau grupuri de persoane din Biserică pot exprima, uneori, păreri care nu corespund adevărului. Biserica le respinge întotdeauna. Biserica e deasupra Sinodului. Sinodul nu e infailibil în sine, decât în măsura în care el exprimă adevărul propovăduit de Biserică; sinodul poate fi eretic, cum s-a întâmplat adesea în istorie, ultimul exemplu fiind cel tâlhăresc din Creta.

7.Exclusivitatea soteriologică a Bisericii. A fost exprimată în chip minunat de Sfântul Ciprian al Cartaginei: ,,În afara Bisericii nu există mântuire’’. Este o dogmă mai presus de voinţa omului; este adevăr axiomatic ce nu poate fi pus la îndoială.

Presbiter Ioviţa Vasile

Izolarea copiilor și adulților, școala și munca la nesfârșit on line, tâmpește, categoric, oamenii devenind ființe ușor de manipulat, executanți docili ai ordinelor strălucitelor eminențe cenușii aflate în slujba leviatanului.Pe de altă parte, școala în condițiile absurde instituite de noii torționari ai vremurilor de astăzi, este imposibil de efectuat fără a fi afectată grav sănătatea fizică și psihică a copiilor spre disperarea și amărăciunea părinților.
De asemeni, Inspectoratul Școlar București amenință cu desfacerea contractului de muncă cadrele didactice care refuză să predea online, informează Europa FM. Ministreasa învățământului îi amenință pe copii cu scăderea notei la purtare, dacă refuză să poarte mască. Câtă teroare, câtă lipsă de bun simț! Tulburările de memorie, dezorientarea, problemele de echilibru sau lipsa coordonării sunt efecte ale unei rutine zilnice repetitive și limitate între patru pereți, spune Prof. Dr.neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea. „Conexiunile în sistemul nervos nu se mai fac corect, pentru că această izolare nu a dus la ceva bun. Între patru pereți, uitându-ne eventual la TV sau discutând aceleași lucruri în familie nu am făcut decât să ne tâmpim luni și luni de zile. Trebuie să ieșim afară! Omul este un produs social, trebuie să vorbească, să comunice, trebuie să colaborăm, să socializăm între noi”, a subliniat dr. Ciurea. Potrivit acestuia, principala armă împotriva bolilor este imunitatea, ce este susținută de gândirea pozitivă.

„Dacă suntem încruntați, supărați, atunci nu obținem nimic, nici la serviciu, nici acasă. Asta nu duce la nimic bun. Scade și imunitatea și te face vulnerabil la covid. Una dintre mijloacele de luptă împotriva covid-ului este imunitatea, deci gândurile bune, starea noastră de sănătate, de prospețime, activitatea fizică și gândirea pozitivă”, a explicat Prof.Dr. Ciurea.

Este interesant că dl.Dr. nu ne explică cum putem avea gânduri bune,”pozitive”, în contextul în care totul în jurul nostru s-a prăbușit. Fără ajutorul Harului Divin , nimic, absolut nimic nu putem realiza. „Cum arată astăzi școala va arăta mâine țara” este mesajul pe care cei de la „Camarazii” l-au expus în Iași, citându-l pe întemeietorul învățământului românesc modern, Spiru Haret. Prin gestul lor, tinerii au dorit să sublinieze nemulțumirea lor față de regulile pe care Ministerul Educației le-a impus copiilor pentru a participa la ore.

„ A ajuns în prezent pe mâna ,,apostolilor’’ globalizării și așa-zisului progres, copiii urmând a fi transformați în marionete palide și înfricoșate, sufocate la propriu în școli de incompetența unor simpli executanți ai ordinului de reeducare dat de „geniul” care se află în fruntea DSU. Același om, străin de tot ceea ce este românesc, a amenințat public că vor fi dați afară din școli copiii dacă vor încerca să respire normal. Într-o țară democrată, liberă și independentă, niciun partid politic, niciun act legislativ, niciun ministru și niciun președinte sau premier, la fel de străini de ceea ce înseamnă România, nu pot forța un minor să inhaleze propriile bacterii timp de 5-6 ore/zi și să-și dea total peste cap sistemul imunitar”, a scris grupul pe facebook. Ei afirmă că în aceste zile asistăm la un nou „Experiment Pitești”. „Opriți „experimentul” început în 1949 la Pitești, care continuă astăzi sub o altă formă.

Elevii trași de sfori în curtea școlii aduc mai de grabă a niște sclavi care urmează să fie vânduți, iar panourile montate pe băncile claselor dau impresia unei vizite la penitenciar. Să nu mai vorbim de efectul psihologic asupra copiilor care până la terminarea scolii se transformă și devin oamenii de mâine. Tinerii elevi nu vor putea niciodată să acumuleze informații într-un asemenea mediu. Ne amintim cu toții cum ne simțeam de multe ori când eram „ascultați” de doamna profesoară și nu știam prea bine lecția. Ne imaginăm cum se simte un copil când este ridicat în picioare de o doamnă cu mască și vizetă, care îi cere mereu să răspundă mai tare pentru că nu se aude din cauza măștii și din cauză că se află după un plexiglas. Cât stres acumulează un copil în aceste condiții, când între aceste ore în care stă izolat, are voie să iasă în curte unde este obligat să stea pe un cerculeț, fără să se joace cu colegii lui, pentru că este PERICULOS. Normal că după școală, copiii se joacă toți prin parc, împart aceeași mașină cu vecinii în drum spre casă, autobuz, etc, astfel încât stresul la care sunt supuși în timpul orelor este total inutil”, scriu tinerii patrioți.

Dr. Gabriela Naghi

Porunca iubirii vrăjmaşilor este unică pentru că Unic este Dătătorul său. Mă tem însă că atât de mult ne-am înstrăinat de Dumnezeu, încât ni se pare că această poruncă nu e dată pentru noi, că este de prisos, inutilă şi imposibil de împlinit. Dacă suntem tentaţi să gândim în felul acesta, este bine să ne aducem aminte de cuvintele lui Moise, rostite în vremurile străvechi: ,,Puneţi în inima voastre toate cuvintele pe care vi le-am spus Eu astăzi şi să le lăsaţi moştenire copiilor voştri, ca să se silească şi ei a împlini toate poruncile legii acesteia; căci acestea nu sunt în deşert date vouă, ci acestea sunt viaţa voastră’’ (Deuteronom 32, 46-47). Că porunca iubirii vrăjmaşului e la îndemâna oricui a o împlini, ne-a arătat în chip desăvârşit chiar Dătătorul ei, Dumnezeu şi Omul Iisus Hristos. Să ne aducem aminte de vremea când Fiul lui Dumnezeu a fost în acele cumplite chinuri pe Cruce, iar ucigaşii Săi spumegau de ură în preajma Lui. Atunci s-a auzit Dumnezeiescul glas, rugându-Se pentru vrăjmaşii Lui de moarte: ,,Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac’’ (Luca 23, 34). Bine, veţi zice, Fiul lui Dumnezeu a putut împlini această poruncă, dar noi oamenii suntem neputincioşi în faţa ei. Nicidecum. Stă în puterea noastră înfăptuirea ei. E de-ajuns să vedem cum Sfinţii lui Dumnezeu, călcând pe urmele Învăţătorului, n-au socotit imposibilă împlinirea poruncii acesteia. Ne-o arată Sfântul Arhidiacon Ştefan. După ce a rostit un cuvânt folositor în faţa iudeilor, spre binele acestora, drept răsplată, a fost scos afară din cetate şi lovit cu pietre. Niciun gând de ură pentru ucigaşi, doar o rugăciune pentru răufăcători: ,,Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!’’ (Fapte 7, 60). Pentru nerăutatea  lui şi pentru împlinirea Dumnezeieştii porunci, i s-au deschis porţile Împărăţiei lui Dumnezeu, după cum însuşi a mărturisit: ,,Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu’’ (Fapte 7, 59). Cu rugăciunea-n gură, pentru vrăjmaşii lui de moarte, Sfântul Ştefan s-a încredinţat Dătătorului poruncii: ,,Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!’’ (Fapte 7, 59). Zicând acestea, s-a mutat la viaţa cea veşnică.

Sfânta Scriptură a Vechiului Testament ne dă o minunată pildă de iubire a vrăjmaşului, prin fiul lui Iesei, David. Era vremea când peste Israel domnea ca rege Saul. Acesta s-a făcut vinovat în faţa lui Dumnezeu de un lung şir de păcate care, în cele din urmă, i-au adus moartea. Invidia nestăpânită era una din urâtele trăsături ale caracterului său. Invidia cea otrăvitoare de suflet l-a făcut pe Saul să-l urască pe nevinovatul David, de aceea a căutat cu multă stăruinţă să-l omoare. În atari împrejuri, David a fost nevoit să se ascundă în locuri pustii. Saul a prins de veste, a luat trei mii de oameni şi s-a dus să-l caute, cu gândul mărturisit de a-l ucide. Dumnezeu a orânduit lucrurile într-un chip negândit de mintea omenească. Saul a intrat într-o peşteră, tocmai cea  în care se găseau David cu însoţitorii, care i-au spus: ,,Aceasta este ziua de care ţi-a vorbit Domnul, zicând: Iată, Eu voi da pe vrăjmaşul tău în mâinile tale şi vei face cu el ce vei vrea’’. Era la îndemâna lui David să-şi ucidă vrăjmaşul. Acesta însă a răspuns: ,,Să nu-mi îngăduie Domnul să fac aceasta domnului meu, unsul Domnului, şi să-mi ridic mâna asupra lui, căci este unsul Domnului’’ (I Regi 24, 7). A urmat confruntarea faţă-n faţă dintre David şi Saul, excepţională pentru învăţămintele ei: ,,De ce asculţi vorbele oamenilor care zic: Iată, David unelteşte împotriva ta? Iată, ochii tăi văd astăzi că Domnul te-a dat în mâinile mele, aici în peşteră, şi mi s-a zis să te ucid; eu însă te-am cruţat şi am zis: nu voi ridica mâna asupra domnului meu, pentru că e unsul Domnului. Priveşte, părintele meu, poala hainei tale în mâinile mele; ţi-am tăiat poala hainei, dar de ucis nu te-am ucis. Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug, şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu, ca să-l iei. Judece, dar, Domnul între mine şi tine şi să se răzbune împotriva ta Domnul pentru mine, dar mâna mea nu va fi asupra ta’’ (I Regi 24, 10-15).

În faţa acestei dovezi de omenie şi de ataşament faţă de poruncile Dumnezeieşti, Saul îşi recunoaşte păcatul şi nevrednicia: ,,Tu eşti mai drept decât mine, că mi-ai răsplătit cu bine, iar eu te-am răsplătit cu rău. Tu astăzi ai dovedit aceasta, arătându-te cu mine milostiv; când Domnul m-a dat în mâinile tale, tu nu m-ai omorât. Cine oare, prinzând pe vrăjmaşul său, i-ar da drumul să meargă cu bine? Domnul să-ţi răsplătească cu bine pentru ceea ce ei făcut tu astăzi cu mine’’ (I Regi 24, 18-20).

Se părea că vrăjmăşia dintre Saul şi David a fost înlăturată, şi lucrurile vor intra pe un făgaş firesc. Din păcate, ura mocnită a lui Saul a reizbucnit şi iarăşi a căutat să ia viaţa lui David. A fost voia lui Dumnezeu ca acele descrise mai sus să se repete întocmai şi Saul a ajuns iarăşi în puterea lui David şi acesta ar fi putut să-l ucidă. David însă s-a comportat la fel, fără ură, fără răzbunare, lăsând toate în ştirea şi voia lui Dumnezeu.

Judecata lui Dumnezeu n-a întârziat. Într-un război cu filistenii, Saul a fost greu rănit şi, neavând nădejde de scăpare, i-a cerut însoţitorului său să-l omoare. Omul însă s-a temut să-l ucidă pe unsul Domnului, de aceea Saul şi-a curmat singur viaţa. Acesta a fost sfârşitul acestui rege care a supărat pe Dumnezeu cu multe şi grele păcate.

Ceea ce a urmat, a fost o încununare a credincioşiei lui David faţă de Dumnezeu. Vestea morţii lui Saul a ajuns la David. Credeţi că acesta s-a bucurat de moartea prigonitorului său? Nicidecum. ,,Atunci a apucat David hainele sale şi le-a rupt; asemenea şi oamenii care erau cu el şi-au rupt hainele lor, şi au plâns şi s-au tânguit şi au postit până seara după Saul’’. Dumnezeiască pildă de iertare şi de iubire a vrăjmaşului! Împlinirea poruncii de a iubi pe vrăjmaş şi a-i face bine este deplin ilustrată de comportamentul lui David. Cugetând asupra acestor fapte, nu putem decât să conchidem că porunca iubirii vrăjmaşului este vrednică de crezare şi demnă de împlinire.

Trăim într-o lume a absurdului, a violenţei, a urii şi răzbunării. Lăsăm prea lesne ca ura să ne inunde şi să ne otrăvească sufletele. Simţim plăcere atunci când ne răzbunăm pe cineva, fără să ne dăm seama că e o plăcere diavolească. Vedem cum crimele şi sinuciderile proliferează ca nicicând, rămânem consternaţi şi nu găsim explicaţii. În mijlocul acestei lumi a fărădelegii, Sfânta Biserică Ortodoxă vine, iară şi iară, să ne aducă aminte de menirea noastră ca oameni muritori, de datoriile noastre faţă de Dumnezeu, Creatorul şi Binefăcătorul nostru, faţă de semeni, prieteni sau vrăjmaşi. Acesta este rostul Evangheliei rânduite a se citi şi explica în această Duminică. Desigur că aţi observant că rugăciunile noastre bisericeşti au o alcătuire deosebită, încât ne fac să ne rugăm pentru ,,cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne iubesc pe noi’’. ,,Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş nu are viaţă dăinuitoare în el’’, ne spune Dumnezeu prin scrisul Sfântului Apostol Ioan.

Sfântul Apostol Pavel are o minunată pledoarie pentru iubirea vrăjmaşilor, pledoarie pe care îmi îngădui să o reproduc mai jos: ,,Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi aceleaşi lucruri unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, precât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci este scris: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea, căci făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele’’(Romani 12, 14-21). Amin.

Presbiter Iovita Vasile

Am primit un video extrem de sugestiv, care ne arată, indubitabil, intenţiile criminale ale antihriştilor infiltraţi în Sfânta Biserică şi în toate instituţiile statului ,,de drept’’. El  se referă la introducerea abuzivă a obligativităţii purtării botniţei de către copii în şcoli. Puteţi constata efectele nocive pe care le are dioxidul de carbon asupra sănătăţii copiilor, atunci când sunt obligaţi de nişte inconştienţi (cadrele didactice) să poarte mască, ordonată de antihriştii timpului prezent (Iohannis, Orban, Tătaru, Arafat şi nemernicii din jurul lor)

Precizare necesară:

Nivelul maxim admis, pentru a nu dăuna sănătăţii omului, este de 1000 de unităţi. Când într-o încăpere, în care  lucrează oameni, acest nivel este depăşit, este obligatorie ventilarea naturală, prin deschiderea ferestrelor.

Experimentul a decurs în acest mod:

1.Aparatul a masurat concentraţia de dioxid de carbon – element toxic regăsit în aerul expirat de o persoană. Valorile din încăperea experimentului se situează în jurul a 430 de unităţi, deci sunt în limitele admise.

2.Aparatul este plasat pentru a măsura concentraţia de dioxid de carbon îndărătul unei măşti zise de protecţie, între gură şi mască. Ce se constată? Concentraţia dioxidului de carbon creşte rapid la 1000, la 2000, până la valoarea de 10 000 de unităţi, capacitatea maximă de măsurare a aparatului. Cutremurător! Otrava administrată copiilor este de 10 ori mai mare decât limitele admise!

Concluzii:

Antihriştii cunoasc prea bine cele relatate mai sus, de aceea obligă pruncii din şcoli să poarte măşti, profund dăunătoare, pentru că împiedică oxigenarea creierului. Cu cât perioada de purtare a măştii va fi mai îndelungată, cu atât se va deteriora starea de sănătate a copiilor. Este tocmai ceea ce urmăresc nemernicii Iohannis, Tătaru, Orban, Arafat. Încetaţi, ticăloşilor! Nu ne ucideti copiii!

Dascăli români, nu vă faceţi părtaşi la acest asasinat al copiilor noştri.

Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare, spuneţi oamenilor primejdia la care ne sunt supuşi copiii, altfel veţi fi părtaşi la toate ticăloşiile antihriştilor.

Părinţi, gândiţi-vă bine la copii, şi nu acceptaţi să fie asasinaţi în masă.

Presbiter Ioviţa Vasile

Haideţi să ne înţelegem, masca la ore pentru copii NU ESTE OBLIGATORIE, este doar o recomandare. Şi e foarte simplu de verificat: nu exista nicio posibilitate de a-i sancţiona. Trecem peste ieşirea lui Arafat care spunea să-i dăm pe copii afară de la ore. Aşa ceva este o imposibilitate rapid sancţionabilă, NU AVEM VOIE SĂ SCOATEM COPIII DIN ORE. Nici pentru întârziere, nici măcar pentru indisciplină. Nu putem să le scădem notele la purtare. N-are rost să adaug: nu putem să le dăm castane, să-i punem pe coji de nucă, să-i batem cu linia la palmă. Adică nu pot fi pedepsiţi deloc, deloc, deloc. Pentru că este vorba doar de nişte recomandări. Pot fi însă abuzaţi de o profesoară isterică, pot fi spălaţi pe creier că „aşa sunt responsabili” sau „e o chestiune de respect”.

Fireşte, o masă imensă de profesori şi-au dat acum arama pe faţă. Inculţi juridic ca nişte iobagi supuşi (dar, spre deosebire de aceştia, incapabili de răscoală), despotici şi abuzatori ca nişte căprari hârşiţi în spălatul creierelor recruţilor, au scos bau-baul cu “obligativitatea măştilor”, s-au repezit să-i manipuleze pe copii fără să-şi pună întrebarea cu ce preţ vor purta aceştia echipamente medicale pentru chirurgi, fără să se intereseze de efectele secundare nocive ale acestei schimbări. Ei, care ar trebui să fie modele de discernământ, de rectitudine morală, au devenit fuliile unei dictaturi sanitare stupide. Elementul uman, care este cel mai important după dimensiunea intelectuală a şcolii, s-a dovedit, vai, viciat şi profund dăunător.
Textul ordinului comun al ministrului sănătăţii şi ministrului educaţiei, cel care formulează recomandarea purtării măştilor de către elevi, suferă de foarte multe vicii de legalitate. Este anticonstituţional şi ilegal.

Un prieten jurist l-a atacat la Curtea de Apel Bucuresti. Săptămâna viitoare îl voi ataca şi eu la Curtea de Apel Cluj. Un alt prieten îl va ataca la Curtea de Apel Timişoara. Dacă cel puţin într-un singur loc va fi suspendat, pseudo-obligativitatea purtării măştilor de către elevi pică în toată ţara. Inima sus, avem nevoie de un complet de judecată care să aplice legea! Din păcate, pentru incultura juridică a profesorilor nu există alt leac decât să pună mâna pe carte şi să mai închidă televizorul.”

Radu Iliescu

Hermann Goering a fost numărul 2 în ierarhia nazistă, fireşte, după Adolf Hitler. Cât rău au făcut aceşti satanişti făpturilor lui Dumnezeu, ştie numai Atotputernicul. Vom şti şi noi la Dreapta Judecată. Istoria se opinteşte şi acum să desluşească multiplele aspecte ale răului imens, revărsat asupra lumii, datorită acestor demenţi, care au însângerat, cu cruzime de fiare, neamul omenesc. Lui Goering îi datorăm acea stupidă zicere: Dacă Fuhrerul vrea, doi plus doi fac cinci. El are o explicaţie simplă şi adevărată, privitoare la ascensiunea sataniştilor germani spre vârfurile puterii şi la toate atrocităţile pe care aceştia le-au comis. Să nu uităm a sublinia că Hitler şi şleahata sa de nebuni au ajuns la putere prin vot democratic, liber exprimat de admirabilul popor german. Iată conţinutul unui text pe care l-am primit zilele trecute:

,,În urmă cu aproximativ 75 de ani, Hermann Goering a depus mărturie în procesul de la Nurnberg (având calitatea de acuzat, n.a.) Fiind întrebat: ,,Cum ai făcut ca poporul german să accepte toatre acestea?

El a răspuns: ,,A fost foarte uşor, nu are nicio legură cu nazismul, are legătură cu natura umană. O poţi face într-un regim nazist, socialist, comunist, într-o monarhie şi chiar într-o democraţie. Singurul lucru care trebuie făcut pentru a înrobi oamenii, este să îi sperii. Dacă reuşiţi să găsiţi o modalitate de a speria oamenii, îi puteţi face să facă ceea ce doriţi’’.

Antihriştii globalizanţi străini şi români au găsit modalitatea: acest blestemat virus, în numele căruia au suspendat Constituţia, suprimând toate drepturile şi libertăţile pe care aceasta le garanta. Le-a garantat atât de bine, încât n-a mai rămas nimic din ele. Chiar v-aţi gândit vreodată că un preşedinte este garantul Constituţiei? Nu fiţi naivi. Ca să speii un popor trebuie să scoţi armata cu blindatele sale în stradă, să mobilizezi toate forţele represive îndobitocite de propagandă, să şantajezi, să ameninţi, să arunci cu bani împrumutaţi în dreapta şi în stânga. Nimic din toate acestea n-ar fi fost posibil, dacă nu ar fi existat televiziunile greţoase şi blestemate, cumpărate şi ele cu bani murdari, care primesc teme de manipulare.

Pentru ca ideile naziste să fie transpuse în viaţa poporului român, era nevoie să avem un neamţ, şi-l avem în persoana lui KW Iohannis. Alături trebuia să-i stea un musulman necredincios, şi a fost livrat Arafat. Guvernul meu, al lui Iohannis cel imparţial, a fost încredinţat ungurului hibrid Ludovic Orban.

Hermann Goering şi-a desăvârşit ,,opera’’ vieţii sale, sinucigându-se, în 1945. Ideile sale demente au rămas şi sunt aplicate cu succes de neo-naziştii antihristici, care stau la cârma ţării cu încolăciri de şarpe.

Presbiter Ioviţa Vasile   

Lasă-te nedreptăţit, dar nu nedreptăţi; lasă-te pălmuit, dar nu răspunde provocării: lasă-te criticat, dar nu critica. Împacă-te cu persoana aceea care te necăjeşte şi-ţi cre­ează ispite. Împacă-te cu el cu bucurie. Roagă-te pentru el zilnic. Încearcă mereu să-i faci bine, să-i acorzi întâietate, să-i vorbeşti cu dragoste, iar Dumnezeu Îşi va face lucrarea Sa şi va îndrepta lucrurile. Atunci Hristosul nostru va fi slăvit, iar diavolul, care înalţă toate piedicile, va fi alungat.

Nevoieşte-te, mai ales, să nu mai critici şi să nu mai minţi. Canonul tău este de a face un şirag de metanii zilnic, rugându-te pentru această persoană care te urăşte, aşa încât Dumnezeu sa-l lumineze spre căinţa şi mai fă zece metanii în plus zilnic timp de o lună. Dacă această persoană face ceva împotriva ta, treci cu vederea orice şi rabdă.

Lasă-te nedreptaţit, dar nu nedreptăţi; lasă-te pălmuit, dar nu răspunde provocării: lasă-te criticat, dar nu critica. Atunci când vei face toate acestea, atunci Fiul lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Îşi vor face locaş în sufletul tau. „Luptă-te lupta cea buna a credinţei”(I Tim. 6, 12), treci cu vederea faptele acestei persoane, aşa precum Hristos ţi-a trecut cu vederea pă­catele. (Avva Efrem Athonitul)

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos, Editura Bunavestire)

Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi

         ,,Cel care va mărturisi despre Mine înaintea oamenilor, şi Eu voi mărturisi pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri’’ (Matei 10, 32). De mărturisirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit şi Sfântul Hariton, cel pe care îl pomenim astăzi, alături de ceilalţi Sfinţi ai lui Dumnezeu. Din această pricină, Biserica lui Hristos îl numeşte ,,Mărturisitorul’’. Acesta a trăit în vremea împăratului păgân Aurelian (270-275), care a dat aspre porunci pentru ca fiii Bisericii să aducă jertfă spurcaţilor zei păgâni. Sfântul Hariton nu s-a supus acestei drastice porunci, fapt pentru care a fost prins şi dus în faţa judecătorului. ,,Pentru ce nu te închini zeilor celor cu nume mare, cărora împăratul şi toţi supuşii îşi smeresc capetele?’’ – a fost întrebat iubitorul de Hristos, Hariton. A fost prilejul potrivit pentru Sfânt ca să mărturisească adevărul despre deşertăciunea zeilor păgâni şi apoi despre Adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului: ,,Toţi idolii păgânilor sunt diavoli, care, oarecând, pentru mândria lor, au fost surpaţi din cer în iadul cel mai de jos, căci voiau să se asemene cu Dumnezeul Cel Preaînalt. Iar acum oamenii cei fără minte şi înşelaţi caută să-i cinstească ca pe nişte dumnezei. Însă şi ei şi cei ce li se închină lor vor pieri curând şi ca fumul stingându-se se vor pierde; pentru aceea nu mă voi închina lor, căci eu am pe Adevăratul Dumnezeu, Căruia Îi slujesc şi mă închin. El este Ziditorul tuturor şi Mântuitorul lumii, Care trăieşte în veci’’.

         Judecătorul l-a trimis la moarte pe Sfânt. L-au dat întâi să fie bătut cu sălbăticie, încât îi cădea carnea de pe oase şi sângele îi şiroia pe tot trupul.

           Fără voia şi ştirea lui Dumnezeu nu se făptuieşte nimic pe pământul acesta. Crudul împărat Aurelian călătorea prin Bizantia şi Heracleea şi Dumnezeu i-a dat semnul pieirii printr-un tunet mare şi, la scurtă vreme, a murit chinuindui-se cumplit, pentru răul mare ce-l făcuse Bisericii lui Hristos. A urmat o perioadă în care creştinii au trăit în oarecare libertate, căci prigoanele împotriva lor au încetat. Sfântul Hariton a fost slobozit din temniţă şi a putut sluji lui Dumnezeu şi semenilor, cărora le-a tămăduit neputinţele.

          Venind vremea trecerii sale la Domnul, a cerut să fie înmormântat în cea dintâi mănăstire pe care a întemeiat-o. Acolo i-a fost aşezat cinstitul trup, iar sufletul său s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 369- 377).

Presbiter Ioviţa Vasile                              27 septembrie 2020             

După ce Dumnezeu l-a lepădat pe Saul, ca să nu mai fie rege peste Israel, a vorbit Proorocului Samuel, spunându-i: ,,Umple cornul tău cu mir şi du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege’’ (I Regi 16, 1). Ajuns la Betleeem, Samuel a cerut lui Iesei să-şi sfinţească fiii pentru a aduce jertfă lui Dumnezeu. Cel dintâi care s-a înfăţişat a fost Eliab, un om de o statură deosebită şi frumos la înfăţişare. Toţi cei de faţă au crezut că pe acesta l-a ales Domnul de rege. Dumnezeu, însă i-a zis lui Samuel: ,,Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă’’(I Regi 16, 7). Au urmat ceilalţi fiii ai lui Iesei, dar de fiecare dată a spus Proorocul: ,,Nici pe acesta nu l-a ales Domnul’’ (I Regi 16, 9). Aşa s-au perindat şapte din cei opt fraţi, dar alegerea regelui nu s-a făcut, de aceea Samuel a întrebat pe Iesei dacă nu cumva mai are un fiu. Avea, însă nimeni nu-l socotea vrednic de a fi rege, fiind cel mai mic. Când cel mic şi nebăgat în seamă a venit la locul jertfei, s-a auzit glasul lui Dumnezeu: ,,Scolă-te de-l miruieşte, căci acestra este!’’ (I Regi 16, 12). Odată mirutit, spune Sfânta Scriptură, duhul lui Dumnezeu s-a odihnit peste David, căci despre el este vorba, iar la vremea cuvenită a fost întronizat ca rege. În aceaşi vreme, duhul Domnului s-a depărtat de la regele Saul şi s-a apropiat de el un duh rău, care-l chinuia.

Această istorie relatată de Vechiul Testament ne aduce în faţă judecata şi alegerea cea dreaptă a lui Dumnezeu, Care spune: ,,Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre’’(Isaiia 55, 8). Totodată ne arată ceea ce El preţuieşte cu deosebire: curăţia inimii omului, pe care n-a găsit-o la niciunul din cei şapte fii ai lui Iesei; a găsit-o, în schimb, la David cel mic şi neînsemnat, cel care păştea oile tatălui său.

Aşa s-a întâmplat cu mai multe sute de ani mai târziu, în vremea petrecerii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, când El şi-a ales cei doisprezece Apostoli. Pentru aceasta, Mântuitorul nu s-a dus în casele împărăteşti ale lui Israel; nu S-a dus nici printre înţelepţii timpului aceluia; n-a cerceta nici şcolile înalte pentru a căuta pe cei cu ştiinţă multă; n-a căutat nici printre bogaţii Ţării Sfinte, ori printre cei mai însemnţi din popor. Nu! El a cutreierat ţărmul mării unde un mare număr de pescari umili îşi câştigau greu existenţa. Dintre aceştia a ales pe cei mai mulţi dintre Sfinţii Săi Apostoli, chemându-i cu cuvintele: ,,Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni’’ (Matei 4, 19). Felul cum au răspuns ei chemării Mântuitorului este pilduitor: ,,Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El’’ (Matei 4, 20). Aceasta înseamnă că pescarii aceia simpli aveau inimile bune, deschise şi primitoare, iar Dumnezeu, Care cercetează inimile şi rărunchii, i-a ales pentru curăţia lor sufletească. În acest fel se arată ceea ce a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Corint: ,,Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, ca să le strice pe cele ce sunt’’ (I Corinteni 1, 27-28).

Vremea în care L-au însoţit pe Mântuitorul a fost vreme de ucenicie. Au au deprins ei Învăţătura cea nouă şi mântuitoare, pe care mai târziu, au propovăduit-o la neamurile pământului, aducându-le la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Se spune, pe bună dreptate, că aceşti pescari neînsemnaţi în ochii oamenilor, au schimbat faţa lumii. Ei şi-au început propovăduirea într-o lume păgână şi ostilă, care-şi avea crezurile ei deşarte, într-o mulţime de zei demonoici. Imperiul roman din acea vreme, avea o întindere formidabilă şi o putere pe măsură, la care a ajuns, însă, prin forţa armelor. De la împărat până la ultimul supus, slujeau toţi zeilor mincinoşi, trăind într-o crasă rătăcire. Spun informaţiile istorice că s-a ajuns până-ntr-acolo încât împăratul roman să fie divinizat şi să aibă un cult al său. ,,Imoralitatea se manifesta în spectacole, care erau neumane şi sângeroase, în lux, în risipă, în viaţa uşuratică a multora, în desfrâu, în raporturile sociale. Munca era urâtă de cei liberi, divorţurile se înmulţeau, mulţi nu se mai căsătoreau, sinuciderile sporeau. Familia era slab întemeiată, femeia se găsea în inferioritate, copiii erau expuşi aruncării. Legile date pentru îndepărtarea situaţiei n-au ajutat mult’’. Astfel este descrisă starea de lucruri din lumea păgână şi barbară în care au propovăduit Sfinţii Apostoli (Istoria Bisericii Universale, Bucureşti, 1975, p. 29)

În întunecimea acestei lumi barbare şi fără Dumnezeu, au făcut Apostolii Domnului să strălucească lumina Evangheliei lui Hristos. În locul zeilor demonici şi neputincioşi, ei au adus cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu; în locul violenţei şi al urii, au adus dragostea de Dumnezeu şi de aproapele; în locul răzbunării au adus iertarea; în locul dispreţului pentru viaţa omului, au adus Învăţătura cea nouă despre valoarea nemăsurată a sufletului omului în faţa lui Dumnezeu. Cu aceste daruri, Dumnezeieşti au schimbat ei faţa lumii, de aceea spunem, cu dreptate, că Sfinţii Apostoli au fost persoane unice în istoria lumii, iar apostolatul a rămas o instituţie irepetabilă. Înţelegem de ce vrăjmaşii Bisericii şi ai binelui din vremea noastră încearcă, prin tot felul de scrieri, să-i discrediteze pe Sfinţii Apostoli şi să-i pună într-o lumină nefavorabilă. Spun că înţelegem, deoarece ştim că aceste fapte sunt inspirate de puterile iadului şi sunt posibile datorită slujitorilor văzuţi ai diavolului, căruia şi-au vândut sufletele.

Textul sfânt al Evangheliei de astăzi ni-i arată pe pescarii de oameni în îndeletnicirea lor obişnuită, pe Lacul Ghenizaretului. De data aceasta, Mântuitorul Se afla în mijlocul lor, în corabia Sfântului Petru, din care învăţa mulţimile. După ce a încetat a a mai vorbi, i-a îndemnat pe pescari să-şi arunce mrejele în mare pentru a scoate hrana cea de toate zilele. Aceştia însă se arată îndoielnici, căci toată noaptea s-au străduit să pescuiască, dar fără niciun rezultat. Totuşi, ei se supun vorbelor Mântuitorului Hristos şi, în scurtă vreme, au scos atâţia peşti, încât mrejele se rupeau, iar corabia plină stătea să se scufunde. Aici se arată zădărnicia strădaniilor omeneşti, lipsiţi de ajutor ceresc, pe deoparte, şi binefacerile aduse de Dumnezeu acestor străduinţe, de cealaltă parte. Aici se arată adevărul cuvintelor Domnului: ,,Fără Mine nu puteţi face nimic’’ (Ioan 15, 5).

Din cele relatate de Evanghelia acestei Duminici învăţăm cât bine şi ajutor aduce Dumnezeu în vieţile noastre atunci când suntem nedespărţiţi de El, aşa încât, fiecare din noi putem spune împreună cu Sfântul Apostol Pavel: ,,Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă îmbracă cu putere’’(Filipeni 4, 13).

Presbiter Ioviţa Vasile                                   26 septembrie 2020

Evenimentele pe care le trăim ne arată că Bartolomeu este un funcționar ONU, ca și Papa Francisc. Amândoi au idei în acord cu politica mondială. Nu-i interesează mântuirea creștinilor, ci supunerea lor față de un sistem antihristic. Papa, cu a sa infailibilitate (!!!) este chemat să asigure o mască religioasă a planurilor sataniste și să conducă toate religiile lumii. Este o unealtă a ONU.

Fără o legătură adevărată cu Dumnezeu, oamenii sunt ușor de condus. Practic, se pune la cale un jaf spiritual de proporții. Păpușarii vor o lume fără Dumnezeu, o lume debusolată, ușor de condus. Un om plin de Duh Sfânt este un om puternic, neinfluențabil, demn, neînfricat. Iar ONU, care vrea să preia comanda și pe plan spiritual, prin Papa, nu are nevoie de așa ceva!

Viața de creștin va fi mult mai grea de-acum înainte. Mai interesantă! Hristos rămâne la cârmă, nu Papa, dar noi trebuie să ne dorim mai mult că oricând să ne atingem de poala hainei Lui, că să ne vindecăm sufletește. Dacă mulți Sfinți și-ar fi dorit să trăiască în aceste vremuri, să ne îmbărbătăm și să acceptăm provocarea timpului nostru, rugându-i pe Sfinți să mijlocească ajutor pentru noi la vreme de ispită. E clar că urâciunea pustiirii caută să ocupe locul cel sfânt atât la nivel individual, prin păcate, cât și la nivel global. Totuși, nu avem dreptul să cădem în deznădejde. Hristos nu-i trădează, nici nu-i abandonează pe fiii și pe slujitorii Săi. Dumnezeu să ne ajute să ne mântuim în aceste vremuri!

Semnat: Apa trece, pietrele rămân

„ Păziţi-vă de câini! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi! Păziţi-vă de tăierea împrejur (Filipeni 3;2,).

Primatul Arhiepiscopiei Fanarului din SUA, Elpidofor, a vorbit despre modelul unirii cu Roma într-o singură biserică. Erezia, apostazia, hula împotriva Duhului Sfânt a ierarhiei Fanarului, sub mantia ereziarhului Bartolomeu, au atins, fără îndoială, pe nesimțite, culmi amețitoare, în contextul nebuniei isterice, a manipularii psihice a omenirii, îngrozite de panica îmbolnăvirii cu corona virusul satanic, ucigaș nu de trupuri, ci de suflete. Arhiepiscopul Elpidofor a îndemnat oamenii să cugete despre faptul că „Bisericile noastre se vor uni”, și a vorbit despre rolul papei în viitoarea „biserică unificată ”. A ținut la Universitatea Fordham din New York o prelegere pe tema „Viitorul relațiilor dintre ortodocși și catolici în Statele Unite”, raportează Panorthodox SYNOD. ,,Ierarhul’’ Fanarului a descris modelul său de dialog ecumenic între Constantinopol și Roma, în care, printre altele, se presupune că ,,confesiunile’’ (Sfântă Ortodoxie, ai ajuns confesiune!) vor putea săvârși slujbe comune, vor sărbători împreună Paștile, iar ortodocșilor li se va permite să se căsătorească cu persoane neortodoxe. În opinia sa, dialogul cu „biserica ” Romano-Catolică „depășește sfera contradicțiilor teologice”.

„Astăzi mai mult ca oricând trebuie să ne gândim nu doar la diferențele care ne despart, ci la modul în care vom putea apropia unificarea Bisericilor noastre prin intermediul experienței redescoperite a comuniunii bazate pe recunoașterea reciprocă, mărturisirea comună a credinței, acceptarea diversității, schimbul liturgic, sinodalitate și sobornicitate, misiune și evanghelizare, intercomplementaritate, reînnoire și reformă și, în cele din urmă, datorită rolului papei”, a subliniat Arhiepiscopul Elpidofor.

În ceea ce privește papalitatea, el a precizat: „Cum vom defini autoritatea în biserică va avea un impact direct asupra capacității noastre de a activa și de a exista ca o singură biserică”. Ierarhul a citat în acest sens viziunea Patriarhului Bartolomeu, care „recurge la expresii frumoase vorbind despre „întâietatea iubirii, cinstei și slujirii”. Întâistătătorul Fanarului, fiind la o recepție după slujba oficiată în parohia Sf. Nicolae, a declarat că grecii nu se vor autoanihila și nu vor pleca din Istanbul, relatează Orthodox Times. El a numit Patriarhia sa „Biserică-Mamă și Centru Sacru”. „Acesta este un centru nu numai pentru puținii greci din Constantinopol, ci și pentru creștinii ortodocși din întreaga lume”.Ereziarhul Bartolomeu este convins Bisericile Autocefale sunt doar „ramuri ale Patriarhiei Ecumenice”.După ce a menționat că există forțe care doresc ca comunitatea greacă să părăsească orașul Istanbul, primatul Fanarului a subliniat că este optimist și continuă să lupte. „Nu intenționăm să ne autoanihilăm și să părăsim acest loc, contrar voinței și speranțelor multor persoane. Ne-am înrădăcinat adânc aici”, a conchis ,,ierarhul’’.

Ca exemplu de interacțiune, Arhiepiscopul Elpidofor a subliniat sprijinului acordat de pastorul papistaş din SUA, Timothy Michael Dolan, cu privire la problema Sfintei Sofia, și a menționat că „solidaritatea ecumenică din ultimele luni a fost incredibilă”. În același timp, reprezentantul Fanarului consideră că „mișcarea ecumenică în ansamblu se află în criză”.

Anterior UJO a scris despre „visul” cardinalului papistaș Christoph Schönborn, ca Sfânta Sofia să devină „centrul de întâlnire a tuturor religiilor”.

Dr. Gabriela Naghi

Îngăduiţi – mi, frăţiile voastre, câteva succinte observaţii.

1.Individul acesta, Elpidofor, reprezentant al papistaşilor americani, ne dă îndicii preţioase despre cele ce cugetă minţile îmbolnăvite de ecumenism şi necredinţă. Se vede că ,,unirea’’este iminentă. Se vor uni ereticii din Răsărit cu cei din Apus.

2. Ereticul şi schismaticul Bartolomeu „recurge la expresii frumoase vorbind despre „întâietatea iubirii, cinstei și slujirii”. Iubire? Care iubire, când îţi minţi semenul şi-l târăşti spre iad? Cinste? Aşa numeşte el minciuna şi înşelarea? Slujire? Slujirea cui? A lui Hristos, nicidecum! A diavolului.

3.Specimenii aceştia vorbesc şi acţionează ca nişte hăbăuci. Unul spune: „solidaritatea ecumenică din ultimele luni a fost incredibilă”.Celălalt: „mișcarea ecumenică în ansamblu se află în criză”. Ce să înţelegem din spusele acestor bezmetici?

4.,,Unirea’’ se va face între eretici. Va fi vremea unei mari cerneri. Grâul se va alege în hambarele lui Dumnezeu. Neghina va fi aruncată în foc.

Presbiter Ioviţa Vasile

De rândul acesta este vorba despre Sfânta Biserică Ortodoxă Sârbă, mai exact de comunitatea eclezială a celor din Macedonia. După tiparul cunoscut, folosit în Ucraina, preşedintele Macedoniei, Stivo Pentarovski, este rugat de ereticul schismatic Bartolomeu să ceară autocefalia pentru o bandă de derbedei, constituită în scop diversionist, tocmai pentru a produce această schismă în trupul Sfintei Biserici Ortodoxe.

Întrebare: ce îndreptăţire are un preşedinte păgân să se amestece în cele ale Bisericii şi să ceară autocefalia? Niciuna. Scenariul din Ucraina se repetă. Atunci era păgânul Poroşenko, acum e acest individ insidios si dubios, Stivo Pentarovski.

Ce spune Pentarovski în scrisoarea sa: „ Preasfinția  voastră, istoria ne arată că trebuie să ne adaptăm în permanență la timp și să-l folosim în folosul oamenilor. Patriarhia ecumenică este un exemplu al modului în care să rămânem consecvenți în valori și, în același timp, să fim dinamici în fața provocărilor de astăzi. În calitate de președinte al țării mele, aș dori să vă informez personal că, ca țară din ultimii trei ani, am decis să folosim timpul în avantajul nostru și să lăsăm în urmă diferențele istorice. Mă adresez vouă în numele multor concetățeni ai mei care se identifică drept creștini ortodocși și a căror singură dorință și nevoie este să se împace cu vecinii lor și să meargă către un viitor comun, în coexistență și libertate adevărată. În acest context, aș dori să trimit o cerere Preasfinției Voastre de a accepta chemarea poporului nostru evlavios și a Bisericii noastre de a exercita „Apelul”, astfel încât cetățenii noștri, prin credința creștină ortodoxă, să aibă în sfârșit ocazia de a avea aceleași drepturi ca toți ceilalți creștini ortodocși din întreaga lume’’ .

Ce limbă de lemn, în cel mai pur stil comunist! Câtă întunecime de minte la omul acesta! Vedeţi unde stă neajunsul major: credincioşii ortodocşi din Macedonia n-au dreptul la mântuire şi acest drept poate fi dobândit doar dacă se va acorda autocefalia acestor neisprăviţi (,,ocazia de a avea aceleași drepturi ca toți ceilalți creștini ortodocși din întreaga lume’’.)

Nu ne aşteptăm ca Patriarhul Serbiei, Irinei, să aibă o reacţie sinceră şi promptă la această fărădelege, prin care este lovită Biserica ce stă sub jurisdicţia sa. E şi el coautor la ereziile şi fărădelegile din Creta. Cel mult, va ieşi în faţă cu o declaraţie ipocrită, cu propuneri de dialog. Dialog ni s-a propus şi la Amman, şi uite că avem la orizont o nouă schismă.

Pseudo-ierarhii români se vor arăta preocupaţi de binele Bisericii şi, prin botniţa umilitoare, înjositoare şi batjocoritoare – ei o socotesc o cinste, o binefacere! – , vor bălmăji câteva clişee prin care ne vor spune câte osteneli depun ei pentru… şi pentru… Oamenii aceştia penibili mă obosesc, peste măsură. Nu plecaţi o dată şi odată? Trebuie să vă răpească moartea ca să înţelegeţi cât rău aţi pricinuit Bisericii?

Presbiter Ioviţa Vasile

Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici mai multe bunuri material. Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viața cea simplă, firească și înaintează spre lux, cu atât crește și neliniștea din ei. Și cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniștiti chiar și împrejurul lumii – precum cureaua mașinii împrejurul roții nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor liniște. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educația exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar și copii mici) la psihanalize și la psihiatri și construiește mereu spitale de boli psihice și instruiește psihiatri, dintre care mulți nici în Dumnezeu nu cred, nici existența sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putință ca acești oameni să ajute suflete, când ei înșiși sunt plini de neliniște? Cum este cu putință ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu și în viața cea adevărată, cea de după moarte, cea veșnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieții celei adevărate, i se îndepărtează toata neliniștea și-i vine mângâierea dumnezeiască, și astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice și le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toți cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieții.

Oamenii încearcă să se liniștească cu calmante sau cu teorii yoga, și nu vor adevărata liniște, care vine atunci când se smerește omul și care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Și turiștii care vin din țări străine și umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpușeală, gândește-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere acest chin exterior! Cât sunt de izgoniți de ei înșiși, de ajung să socoată acest chin drept odihnă!

Când vedem un om cu o neliniște mare, cu mâhnire și supărare, deși le are pe toate – nu-i lipsește nimic – atunci să știm că-i lipsește Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiți și de bogăție, pentru că bunurile lumești nu-i împlinesc sufletește; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogați care au de toate și nu au copii, și tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiți de toate. “În regulă“, îi zic unuia, “daca ai timp liber, fă-ți cele duhovnicești. Citește un Ceas, citește puțin din Evanghelie“. “Nu pot“, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital și mângâie un bolnav“. “Cum să merg până acolo?’’, îmi răspunde. “Și de ce sa fac aceasta?“. “Du-te și ajută vreun sărac de prin vecini“. “Nu, nu mă multumește nici aceasta“, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămadă de case, să aibă toate bunătățile și să se chinuiască! Știți câți astfel de oameni există? Și se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea. Înfricoșător! Și dacă nici nu lucrează, ci își trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiți oameni. Dacă ar avea cel puțin un serviciu, ar fi mai bine.

Viața de astăzi, cu necontenita e alergatură, este un iad. Oamenii se grăbesc și aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, și așa mai departe. Și ca să nu uite ce au de făcut, și le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine că își mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înșiși nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindești în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află liniște și aleargă mereu.

Bine că există viața de dincolo. Dacă oamenii ar fi trăit veșnic în viața aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul în care și-au făcut ei viața. Cu neliniștea asta de acum, dacă ar fi trăit 800-900 de ani, ca în vremea lui Noe, ar fi trăit un mare iad. “Zilele anilor noștri șaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani; și ce este mai mult decât aceștia, osteneală și durere.“ (Ps.89, 10-11). Șaptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii să-și căpătuiască copiii.

Într-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care trăiește în America și mi-a spus despre viața de acolo. Lucrează toată ziua. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă mașina sa. Apoi acasă, pentru ca fiecare să se miște liber, trebuie să aibă patru televizoare. Lucrează și se ostenesc ca să scoată bani mulți, ca să spună că sunt aranjați și fericiți. Dar ce legătură au toate astea cu fericirea? O astfel de viață plină de neliniște și într-o neîncetată alergătura (după bani) nu înseamnă fericirea, ci este un iad. Ce să faci cu viața într-un astfel de stres? Dacă ar fi trebuit ca întreaga lume să trăiască o astfel de viață, eu nu aș fi voit-o. Dacă Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu vă pedepsesc pentru viața ce o trăiți, însă vă voi lăsa să trăiți veșnic în acest fel“, asta pentru mine ar fi fost un mare iad. De aceea, mulți oameni nu pot răbda să trăiască în astfel de condiții și ies afară în aer liber, fără direcție și scop. Se adună în grupuri și merg în afara orașelor, în mijlocul naturii, unii ca să facă gimnastică, iar alții pentru altceva. Mi s-a spus despre unii că ies în aer liber și aleargă, ori se suie pe munți până la înălțimea de 6000 de metri. Își țin răsuflarea, apoi o lasă, și iarăși inspiră adânc… Lucruri de nimic. Aceasta arată că inima lor este strivită de neliniște și caută o ieșire. Am spus unuia dintre aceștia: “Voi săpați o groapă, o măriți, vă minunați de groapa ce ați făcut-o și… săriți în ea, prăvălindu-vă în jos, în timp ce noi săpăm groapa, dar aflăm metale prețioase. Nevoința noastră are rost, fiindcă se face pentru ceva mai înalt.“

Sursa: Sfântul Paisie Aghioritul, Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos

Text selectat şi editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi

Pomenim azi pe Sfântul Petru, care a fost vameş în părţile Africii. Acesta avea bogăţie şi rang social înalt, dar era foarte zgârcit. Nimeni dintre săracii de-atunci nu primise ceva din mâna lui. Au început săracii vremii să se roage pentru casele celor care le dădeau milostenie, iar pe cei zgârciţi îi vorbeau de rău. Vestea aceasta a ajuns şi la casa lui Petru vameşul. Unul din cei care primeau milostenie s-a legat cu cuvânt că va aduce ceva şi din casa lui Petru. Pe când stătea la poarta acestuia, un slujitor, a aruncat cu o pâine în faţa săracului. Acesta a luat-o, s-a dus şi binecuvânta pe Dumnezeu, zicând că Petru l-a miluit.

          Vameşul s-a îmbolnăvit şi i s-a arătat în vedenie o cumpănă având de o parte nişte diavoli urâţi la chip, iar de cealaltă parte bărbaţi cu chipul luminos. Diavolii au pus în cumpănă toate faptele cele rele pe care Petru le săvârşise până atunci şi cumpăna s-a înclinat spre ei, deoarece bărbaţii luminoşi n-au găsit nimic să pună în cumpănă. Şi totuşi, unul din ei a spus: ,,Cu adevărat nu avem nimic, fără numai o pâine pe care a dat-o lui Hristos mai înainte cu două zile, şi aceea fără de voie’’.Când au pus pâinea în cumpănă, aceea a atârnat mai greu decât toate faptele cele rele. Atunci i-au zis îngerii luminoşi: ,,Mergi, sărace Petre, şi mai adaugă la pâinea aceasta, ca să nu te ia pe tine arapii aceia mârşavi şi să te ducă la chinul cel veşnic!’’A cugetat atunci Petru că ceea ce văzuse nu era nălucire, ci un lucru prea adevărat şi a socotit cât bine va primi de la Dumnezeu, dacă va milui pe săraci. Mergând la vamă, s-a întâlnit cu un corăbier. şi acesta i-a cerut o haină. Petru şi-a lepădat haina şi i-a dat-o. Dumnezeu a rânduit ca Petru să aibă iarăşi o vedenie în care i s-a arătat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, purtând haina pe care o dăduse săracului. Vameşul a înţeles cât preţuieşte o faptă ca aceea înaintea lui Dumnezeu şi se gândea: ,,Dacă săracii sunt Hristos, viu este Domnul că nu voi muri până ce voi fi şi eu unul dintre ei!’’ A slobozit pe robii ce-i avea, şi a împărţit averile săracilor. A pruncit slujitorului ca după ce vor ajunge în  Ierusalim să-l vândă pe el ca pe un rob, iar banii să-i împartă săracilor. Fiind vândut unui creştin, Petru a slujit ca rob. A fost recunoscut de oarecari oameni, dar a fugit, nedorind mărire omenească. Aşa s-a sâvârşit şi s-a dus la Hristos Domnul (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed, Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 289-293).

Presbiter Ioviţa Vasile