Autor: iovita_vasile

Pentru cei neclintiţi în Credinţa Ortodoxă, n-au existat momente de îndoială asupra caracterului tâlhăresc al sinodului din 2016, fireşte, după ce documentele acestuia au fost, de voie – de nevoie – publicate.  Sunt, însă, necesare câteva explicaţii pentru cei necredincioşi, îndoielnici, neîntăriţi, cu mai puţine cunoştinţe teologice.

În drept:

1.Sfânta Biserică Ortodoxă Îl are pe Mântuitorul drept Întemeietor şi Cap al său (Efeseni 5, 23).

2. Urmare a acestui fapt, Biserica e înzestrată de Fiul lui Dumnezeu cu atributul infailibilităţii, adică nu este supusă greşelilor, rătăcirilor şi ereziilor. Infailibilitatea este dar Dumnezeiesc, de aceea nu scade, nu se schimbă, nu poate fi anulată cu niciun chip de vrăjmaşii Bisericii, nu poate fi substituită cu pretenţiile absurde de infailibilitate ale papilor eretici şi schismatici.

3. Între Biserică şi erezie e o incompatibilitate de neînlăturat.

4. Presupunând, prin reducere la absurd, că Biserica ar fi receptat adunarea din Creta drept ,,sinod mare şi sfânt’’, conchidem că aceasta ar fi însemnat biruinţa ,,porţilor iadului’’ asupra ei, ceea ce e cu desăvârşire exclus, având în vedere preasfintele cuvinte ale Domnului Iisus: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).

În fapt:

1.Adunarea cretană a fost respinsă de patru Biserici Ortodoxe locale, reprezentând peste 80% din lumea Ortodoxă ca ierarhie şi pondere numerică a credincioşilor. Este vorba de Sfintele Biserici Rusă (cu ¾ din numărul total al credincioşilor ortodocşi), Bulgară, Georgiană şi, nota bene, Patriarhia Ecumenică a Antiohiei. Respingerea adunării cretane s-a concretizat prin neparticipare şi ulterior prin critici şi obiecţii aduse acesteia.

2.În ţările ortodoxe ale căror ierarhi au semnat documentele eretice cretane, pleroma a reacţionat prompt, aplicând Sfintele Canoane 31 Apostolic şi 15 al Sinodului II din Constantinopol, şi întrerupând pomenirea ierarhilor semnatari la Sfintele Slujbe, ceea ce înseamnă ruperea comuniunii euharistice cu aceştia şi, pe cale de consecinţă, îngrădirea de eretici. Este vorba de ,,răzvrătiţii’’ care n-au acceptat batjocorirea Sfintei Credinţe Ortodoxe.

3.Susţinători ai adunării cretane sunt episcopii semnatari, secondaţi de aparatele lor propagandistice şi de cei pe care i-au propulsat în funcţiile administrative ale Bisericii (protopopi, stareţi, vicari, consilieri,inspectori, băgători de seamă), pe criteriul supunerii necondiţionate.

4.Împotriva adunării cretane s-au ridicat cei menţionaţi mai sus şi un număr crescând de credincioşi mireni, monahi şi monahii.

Concluzie:

Biserica lui Hristos a respins adunarea din Creta ca fiind eretică şi s-a delimitat de ierarhii căzuţi în erezie, care nici după patru ani nu dau măcar firave semne de pocăinţă. Faptul respingerii are consecinţe canonice imense, pe care le putem înţelege doar făcând recurs la istoria bimilenară a Sfintei Biserici Ortodoxe. Sinoadele Ecumenice sau cele locale sunt modalităţi de exprimare ale Bisericii. Ele nu validează niciodată hotărâri existente ale Bisericii, ci doar confirmă hotărârile Sinoadelor anterioare, care déjà au fost receptate de Biserică, ca exprimând Învăţătura Ortodoxă.  Biserica este cea care primeşte un sinod ca fiind  ortodox, sau îl respinge ca fiind eretic.

Important este că Poporul lui Dumnezeu şi-a făcut datoria ce stă asupra sa, după cum şi-o va face şi-n continuare. Punerea în practică a urmărilor canonice ce decurg din erezie stă în puterea şi voia Dumnezeului Adevărului.

Presbiter Ioviţa Vasile

În decursul anului bisericesc, am auzit în Sfintele Biserici citindu-se şi tălmăcindu-se Sfânta Evanghelie care ne vorbeşte despre a doua Venire  a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne remintim cuvintele Domnului Iisus: ,,Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi Sfinţii Îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga’’ (Mat. 25, 31-33). Dar trebuie să spunem că încă din vremea noastră oamenii se despart unii de alţii pe diferite considerente. Crucea este unul din ele. Mică parte din oameni socotesc Sfânta Cruce ca fiind puterea lui Dumnezeu, după expresia Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 1, 18). Cei mai mulţi, în frunte cu iudeii, se poartă ca duşmani ai Crucii. Cei dintâi vor mântui, ceilalţi vor pieri.                                                                             

      La anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris slujitorilor Bisericii din Filipi – episcopi şi diaconi – o Epistolă care, în timp, s-a răspândit în Bisericile din lumea întreagă, de aceea şi noi o avem cuprinsă în Sfânta Scriptură. Printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare de suflete, el le adresează şi acest îndemn prin care-i cheamă la o bună rânduială a vieţii lor: ,,Fraţilor, faceţi-vă următorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum aveţi pildă de la noi’’ (Fil. 3, 17). Îndemnul era mai mult decât necesar din pricina pe care o arată în continuare Scriitorul Sfânt: ,,Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos, Sfârşitul acesora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’ (Fil. 3, 18-19). Aşadar, de-aici provenea marea durere a Apostolului, din faptul că atâtea suflete se pierdeau, fiind orbite şi insensibile la Dreapta Învăţătură. Pentru aceştia varsă el lacrimi, pentru vrăjmăşia lor faţă de Crucea Sfântă a Mântuitorului care le aduce pieirea veşnică de la faţa lui Dumnezeu . Vedeţi că nu mai face referire la alte păcate, unul singur, vrăjmăşia faţă de Crucea lui Hristos, este suficient pentru a zădărnici mântuirea oamenilor. Şi nimic nu poate fi mai dureros decât să vezi pe cineva că refuză cu încăpăţânare sfatul bun şi merge cu sârg pe drumul pierzaniei. Ce va răspunde omul acela la dreapta judecată? Apostolul Domnului, prin textul mai sus citat, dă un răspuns limpede şi acelora care afirmă cu suficienţă că toţi oamenii au Acelaşi Dumnezeu. Exprimarea corectă ar fi că toţi oamenii ar trebui să aibă Acelaşi Dumnezeu, dar din păcate, nu este aşa. Iată, omul rătăcit, deşi se revendică de la Dumnezeu, fiind fiu al Lui, nu-L are pe Dumnezeul Adevărului, ci şi-a făcut propriul dumnezeu din pântecele său. Această durere o împărtăşeşte Sfântul Pavel slujitorilor bisericeşti din Filipi, dar deopotrivă şi nouă celor de azi pentru că numărul vrăjmaşilor Crucii lui Hristos este acum în continuă creştere, iar cei de astăzi sunt chiar mai răi şi mai agresivi decât cei de-atunci.

Acelaşi Sfânt Apostol ne-a lăsat în paginile Scripturilor Sfinte cuvinte de o limpezime extraordinară, care pot fi pricepute de orice om sincer şi dornic de mântuire. Iată-le: ,,Căci Hristos nu m-a trimis să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântării, ca să nu rămână stearpă Crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Cor. 1, 17-18).Aceste cuvinte au fost scrise la anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfintei Biserici din Corint. După aceste cuvinte vom fi judecaţi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos când va veni a doua oară pe pământ. Atunci, cum a spus El Însuşi, îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre (Mat. 25, 32). Între cei mântuiţi şi cei ce vor pieri va sta Domnul Iisus. Dar va sta şi Crucea Lui! Ea va despărţi pe unii de alţii, cum de altfel ne desparte pe noi de sectari chiar în vremurile care trăim. Va sta ca mărturie pentru cei drepţi şi pentru cei nedrepţi, cinstind Sfânta Cruce sau, dimpotrivă, batjocorind-o cu crasă nesăbuinţă. De fapt, să ne gândim, iubiţi credincioşi, numai la această expresie, Crucea lui Hristos. Dacă Mântuitorul Şi-a apropriat Crucea, făcând-o semnul Său, atunci, negreşit Crucea trebuie să fie şi semnul nostru. ,,El a dezbrăcat domniile şi puterile şi le-a dat pe faţă cu hotărâre, biruind asupra lor prin Cruce’’, scria Apostolul neamurilor ,,sfinţilor şi credincioşilor fraţi întru Hristos’’ din Colose. Iar Sfinţii şi credincioşii vremii aceleia au înţeles sensul şi puterea Crucii, căci prin ea s-au făcut biruitori, la rândul lor, cum şi noi nu putem altfel birui decât prin acelaşi  Sfânt semn.

      Spunea Părintele Cleopa despre duşmanii Crucii lui Hristos: ,,De câte ori auziţi cuvântul ,,Cruce’’, să nu înţelegeţi ca sectarii cei nebuni, ca baptiştii, adventiştii, evangheliştii, penticostalii, nazarinenii, pocăiţii, tudoriştii, martorii lui Iehova şi toţi ceilalţi sectari, care bântuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea şi care vatămă ţarina lui Dumnezeu-Cuvântul’’.Pe aceştia, spunea Părintele, ,,lasă-i să hulească pentru că i-a întunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai întâi, adică unde stă creierul mare, ca să nu creadă. Le-a pus pecetea pe mâna dreaptă, ca să nu o ridice la frunte să facă semnul cel mântuitor al preacinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos’’

Cu diferite prilejuri, am vorbit despre Judecata cea înfricoşătoare, care va avea loc la a Doua Venire a Mântuitorului. ,,Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu cu slavă multă’’ (Mat. 24,30). Neamurile vor plânge tocmai pentru că vor vedea semnul Sfintei Cruci, semnul lui Hristos şi îşi vor da seama cât de mult au greşit nesocotind-o sau batjocorind-o. Vor vrea poate să primească acest semn, dar va fi prea târziu. Dacă în viaţa aceasta pământească au fost străini de Sfânta Cruce, înseamnă că nici pe Hristos nu L-au primit. Şi atunci cine altcineva îi va putea mântui? Nimeni.

Până avem vreme de pocăinţă şi de mântuire să cântăm şi noi cu Biserica lui Hristos: ,,Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tau’’. Amin.

Presbiter Iovita Vasile

Pentru a merge cineva în Raiul cel dulce, trebuie să mănânce aici multe amărăciuni, ca să primească în mână paşaportul încercărilor. Dacă ai şti ce se întâmplă la spitale! Ce drame! Ce durere are lumea! Câte mame, sărmanele, nu fac operaţii, se gândesc la copilaşii lor şi sunt cuprinse de nelinişte pentru întreaga lor familie! Câţi familişti nu au cancer, fac radioterapie şi se chinuiesc! Să nu poată lucra şi să aibă de plătit chirie şi o mulţime de alte datorii! Unii sunt sănătoşi şi nu o pot scoate la capăt, cu cât mai mult atunci când cineva este bolnav şi se sileşte să lucreze pentru a putea face fată cât de cât la îndatoririle lui! Cu adevărat, m-au copleşit problemele oamenilor. Câte nu aud în fiecare zi! Mereu suferinţe, mereu greutăţi! Toată ziua îmi este gura amară, iar seara cad de oboseală şi, flămând fiind, mă întind puţin ca să mă odihnesc. Simt multă oboseală trupească, dar şi o pace lăuntrică.

– Părinte, boala ajută întotdeauna?

– Da, întotdeauna ajută. Bolile îi ajută pe oameni să-şi „ispăşească” păcatele, atunci când nu au virtuţi. Sănătatea este un lucru mare, dar binele pe care îl pricinuieşte boala nu-l poate dărui sănătatea. Un bine duhovnicesc. Boala este o binefacere foarte mare, într-adevăr foarte mare! Îl curăţă pe om de păcat şi de multe ori îi asigură chiar şi răsplată. Sufletul omului este ca aurul, iar boala este ca focul care-l curăţă. Vezi că şi Hristos i-a spus Apostolului Pavel: “Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. Cu cât mai mult se chinuieşte omul de vreo boală, cu atât mai mult se curăţă şi se sfinţeşte, ajunge numai să facă răbdare şi s-o primească cu bucurie.

În unele boli este nevoie numai de putină răbdare. Şi pe acestea le îngăduie Dumnezeu ca să-i îndrepteze omului unele cusururi şi să-i dăruiască putină răsplată. Pentru că boala trupească ajută la vindecarea bolii duhovniceşti. O neutralizează cu smerenia pe care o aduce. Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre binele nostru. Tot ceea ce el îngăduie este pentru folosul nostru duhovnicesc. Ştie de ce anume are nevoie fiecare din noi şi ne dă vreo boală, fie ca să ne răsplătească, fie ca să plătim păcatele.

Sfântul Paisie Aghioritul

Sursa: Viața de familie, Ed. Evanghelismos, București, 2003, p. 157.

Text selectat şi editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi

1.Nu cred în ceea ce spun oamenii sistemului antihristic. De mai bine de treizeci de ani revarsă peste noi şuvoaie de minciuni. Mă îndoiesc că în legătură cu inexistenta pandemie ne spun adevărul şi numai adevărul, şi nu ascund nimic din ceea ce ştiu. Cifrele pe care le trimit zilnic în mas-media asta coruptă şi vândută sunt mincinoase şi au menirea de a întreţine starea de frică şi teroare în rândul unei populaţii dezorientate. Profită dumnealor de faptul că nu pot fi verificaţi şi nici traşi la răspundere. Deocamdată.

2.Nu cred că domnul Ignatie de la Huşi, salariat la Episcopie, e infectat cu coronavirus. Sunt convins că e cobaiul de serviciu şi a fost obligat să facă acest joc, ca să vadă toată lumea că nici înalţii funcţionari nu sunt ocoliţi, chipurile, de gripa care s-a terminat de luni bune. Când e vorba de un nume cunoscut, se face o mediatizare intensă, potrivit unui plan elaborat în ungherele satanice. Când însă raportează cifrele acelea absurde, care trec de o mie, nu se furnizează numele niciunui  zis pacient, invocându-se secretul actului medical. Nu vi se pare toată povestea asta cusută cu aţă albă?

3.N-am crezut nici atunci când ni s-a spus răposatul Pimen de la Suceava e infectat. A fost dus urgent la Bucureşti, cu mediatizarea de rigoare, unde a trecut la cele veşnice, nu ştim la care din ele, oferindu-se probabil ca material didactic folosit de sistem pentru a-şi susţine şi justifica fărădelegile. Întristător e faptul că omul acesta nu s-a pocăit nici în ceasul morţii, când, oricum, n-ar mai fi avut nimic de pierdut. Într-atât de mare să fie căderea celor aflaţi în scaunele episcopale?

4.N-am crezut ştirea despre infectarea celor 31 de monahi de la Putna, luaţi apoi şi internaţi împreună cu Preacuviosul Melchisedec Velnic, stareţul mănăstirii, care deţine toate informaţiile legate de această mascaradă, însă nu le va dezvălui niciodată. Ascultare, nu glumă.

5.N-am crezut că domnul Teodosie de la Constanţa va ajunge la închisoare, şi am spus-o de la-nceput, ştiţi atunci când a fost acuzat de deturnarea unor fonduri şi i s-au pus cătuşele. A fost o punere în scenă, o campanie de denigrare a Bisericii noastre la care dumnealui a acceptat să fie umilit în faţa unei ţări întregi. În cele din urmă, a fost achitat şi rămâne în scaunul episcopal de la malul mării, curat ca lacrima. Când va mai fi nevoie, va răspunde iarăşi ,,prezent’’!

6.Cred cu tărie în Marele şi Atotputernicul Dumnezeu, Cel în Treime slăvit, Care va zădărnici planurile mârşave care se urzesc împotriva acestui popor. Cred în bunătatea Maicii Domnului, rugătoarea noastră în faţa tronului ceresc. Cred că Sfinţii Îngeri ne sunt alături cu sfintele lor rugăciuni. Cred că Sfinţii lui Dumnezeu se uită spre noi şi nu încetează să se roage, zi şi noapte, înaintea Părintelui Ceresc. Şi mai cred că aceia care batjocoresc poporul acesta şi denigrează Sfânta noastră Biserică sunt înspăimântaţi de repeziciunea cu care se scurge vremea şi îşi dau seama că timpul lor e scurt.

Presbiter Ioviţa Vasile

După cum singur spui, ai slujit sub un singur domnitor mulţi ani. Nu trecea zi fără să-ţi aminteşti de stăpânul tău, de voia lui, de poruncile lui, de planurile lui. Iar acest domnitor era om muritor – şi a murit.

Există însă un Domnitor Care nu este muritor şi nu moare, Care a fost Domnitor şi asupra domnitorului tău, după cum este asupra tuturor împăraţilor şi prinţilor acestei lumi. Este Domnul Dumnezeu, Făcătorul şi Atotţiitorul cerului şi pământului. Nu e cu totul raţional şi firesc ca oamenii, supuşi ai acestui Domnitor al domnitorilor, în fiecare zi să se gândească la El, să afle voia Lui, să cerceteze poruncile Lui, să pătrundă planurile Lui? Dar tocmai ceea ce este raţional şi firesc mulţi oameni au lepădat, urmând numai şi numai voinţei proprii, gândirii proprii, regulilor şi legilor proprii. Iar rodul evident al acestui lucru este în vremea de acum: tulburare, neorânduială, deznădejde, prăpastie împrejurul oamenilor şi în oameni.

Văzând şi singur toate acestea, întrebi mirat: „Ce să facem ca să ne fie mai bine?” Nu-ţi voi răspunde eu, ci-l voi lăsa pe un om sfânt să îţi răspundă. Se povesteşte că în vremea veche ajunsese în Egipt să fie o stare aşa de rea între oameni cum este starea de acum din lume. Atunci, doi prieteni deznădăjduiţi din Alexandria au hotărât să umble prin lume şi să caute măcar un om înţelept şi fericit. După ce au căutat mult şi în zadar, au dat până la urmă peste un om sfânt într-o dumbravă singuratică. Acela li s-a închinat până la pământ şi i-a primit cu bucurie în coliba sa. După o îndelungă împreună- vorbire şi cercetare, cei doi călători s-au încredinţat că aflaseră, cu adevărat, omul în care înţelepciunea şi fericirea se întâlneau. Şi i-au strigat: Dar, omule al lui Dumnezeu, noi nu putem trăi ca tine! Deci, cum putem fi fericiţi?

A început să plângă omul lui Dumnezeu şi, ridicându-şi ochii către cer, a grăit printre lacrimi: Nici nu este nevoie să trăiţi ca mine; ci ca să fiţi mai fericiţi decât sunteţi, urmaţi această pravilă:

Gândiţi-vă la Dumnezeu măcar cât vă gândiţi la oameni,

Temeţi-vă de Dumnezeu măcar cât vă temeţi de oameni,

Cinstiţi-L pe Dumnezeu măcar cât îi cinstiţi pe oameni,

Rugaţi-vă lui Dumnezeu măcar cât vă rugaţi de oameni,

Nădăjduiţi în Dumnezeu măcar cât nădăjduiţi în oameni,

Căutaţi ajutor de la Dumnezeu măcar cât căutaţi de la oameni,

Împliniţi legea lui Dumnezeu măcar cât împliniţi legea oamenilor,

Daţi mulţumită lui Dumnezeu măcar cât daţi mulţumită oamenilor,

Slăviţi pe Dumnezeu măcar cât îi slăviţi pe oameni!

După ce au ascultat acest abecedar de viaţă şi purtare, cei doi prieteni s-au întors mulţumiţi la casele lor. Acesta e răspunsul şi pentru tine, slăvite comandante, şi strigă-l în urechi şi altora. Iar eu pot adăuga numai atât: nu se poate trece pe lângă acest abecedar de-a dreptul la o carte grea. Domnul să te bucure!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Scrisori misionare. Bucureşti, 2002, editura Sofia)

Text selectat şi editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi

Să nu fim mai ales naivi și să ne lăsăm atrași în cursele diavolești pline cu deșertăciunile lumești, care caută să ne îndepărteze de la Hristos. Lasă-L pe Hristos să intre în existența ta… „Căci ajutor mai mare decât Iisus nu vei afla în toată viața ta. Fiindcă numai Domnul singur cunoaște, ca Dumnezeu, vicleniile, meșteșugirile și înșelăciunile dracilor.” (Sfântul Isihie)

Un ajutor mai bun decât rugăciunea lui Iisus nu vei găsi în toată viața ta, fiindcă rugăciunea este chemarea și folosirea numelui lui Iisus, care îți dă energia, lucrarea Lui. Deci, când tu pomenești numele lui Iisus, Îl folosești pe Iisus ca pe propriul tău ajutor. De aceea, zice: ajutor mai mare decât Iisus nu vei găsi în toată viața ta. Sfântul (Isihie) vorbește aici cu multă limpezime ca să ne spună: Oriunde ai merge în lume, chiar și în stele, niciunde nu vei putea găsi un ajutor, un ajutor mai bun decât Iisus, fiindcă El știe toate înșelăciunile satanei și poate să-l războiască. Tu, orice ai face, nu poți să știi când e satana și când ești tu, care te ispitești pe tine însuți, și nici când te cercetează Dumnezeu.

Nu înțelegem aceasta pentru că trăim cu indiferență. De cele mai multe ori însă, pe când ne îndeletnicim cu noi înșine, cu problemele noastre, cu durerea noastră, cu pofta noastră, cu tot ce se mișcă în noi, în acest timp dormim un somn adânc, neștiind că demonii prăznuiesc dănțuindu-și hora lor, iar noi ne omorâm pe noi înșine. De aceea, lasă-L pe Hristos să intre în existența ta.

(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Cuvânt despre trezvie. Tâlcuire la Sfântul Isihie)

Texte selectate şi editate de Dr. Gabriel Naghi

Maneaua este o sub-producţie muzicală extrem de profitabilă, cu o linie melodică ciudată, după cum este inspiraţia de moment a ,,compozitorului’’. Textul nici nu mai contează, e suficient să existe câteva rime şchioape de felul acesta: ,,Cea mai frumoasă manea / E pentru gagica mea’’. Maneliştii au o inspiraţie nesecată, pot produce şi zece piese pe zi, din care nu mai rămâne nimic, pentru că apar altele şi altele. Având o priză excepţională la publicul larg, maneliştii câştigă bani frumoşi, nesupuşi impozitării. Manelele au pătruns cu mult succes în înalta societate. Am mai scris că la o reuniune cu ambasadorii, românaşii noştri au întreţinut atmosfera cu manele care au fost bine primite, dovadă că în Europa şi aiurea-n lume, acesta este nivelul intelectual la care s-a ajuns.

1.Viaţa şi cariera premierului Ludovic Orban sunt marcate de trei realizări majore. Vă aduceţi aminte de acea explozie de entuziasm, când striga cât îl ţineau bojocii: ,,Ciiiii-ne este cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz? – Iohannis!!!’’ N-aţi uitat nici scena din piaţa publică, atunci când distinsul ţopăia de mama focului, că doar ,,cine nu sare, nu vrea schimbare’’. A treia realizare am văzut-o recent într-un filmuleţ în care stimabilul dansa minunat pe ritmul unei… manele. Dacă vă trece prin cap să vă întrebaţi ce-l recomandă pe Orban pentru fotoliul de premier, în afară de voce şi talent, gândiţi-vă la cele enumerate mai sus.

2. Manelele sunt aducătoare şi de mandate prezidenţiale. Recurs la memorie: Băsescu Traian îşi făcea campanie cu sprijinul unui manelist. Vă sunt cunoscute, desigur, memorabilele versuri: ,,Hai Băsescu la putere / Scapă ţara de lichele’’. Băsescu a venit la putere şi asta a fost esenţial pentru ţară. Că lichelele au proliferat ca niciodată, nu mai contează. Cât despre manele… ce să mai vorbim.

3.Laura Codruţa Kovesi a condus multă vreme instituţia de forţă numită DNA. De la acea înălţime, a fabricat dosare, a distrus vieţi şi cariere, a nenorocit familii, a aruncat oameni nevinovaţi în închisoare. Sunt realizările care abundă în cv-ul său. Şi totuşi, nu asta i-a fost rampa de lansare în vârful organismelor europene. Drumul ei a trecut pe ,,La Chilia-n port’’ şi de-acolo, direct la Bruxelles.

După cum vedeţi, manelele fac parte din reţetele de succes ale elevaţilor noştri intelectuali. Ieftine, variate, tâmpe, oricând la îndemână.

Presbiter Ioviţa Vasile

Prin anul 57 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint cea dintâi Epistolă în care, printre multele învăţături ziditoare şi mântuitoare, are şi această constatare tristă: ,,Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’(I Corinteni 1, 18). Iată că oamenii sunt despărţiţi, ei înşişi  se despart, în două categorii. Cei dintâi se duc pe calea pierzării, deci nu se vor mântui, din pricina faptului că socotesc cuvântul Crucii nebunie şi, prin urmare o resping şi o batjocoresc. Ceilalţi, care, dimpotrivă, cinstesc Sfânta Cruce, îşi lucrează, fiecare după puteri, mântuirea. Nu cumva să se înţeleagă că, într-adevăr, cuvântul crucii ar fi nebunie! Să nu fie! Nebuni sunt cei ce o socotesc astfel.

          În anul 63 după Naşterea Mântuitorului, Sfântul Apostol Pavel a scris o nouă Epistolă episcopilor, diaconilor şi sfinţilor din Filipi în care reia această preocupare a sa pentru a aşeza Sfânta Cruce la locul ce i se cuvine în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios: ,,Căci mulţi despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai Crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti’’(Filipeni 3, 18-19). Duşmanii Crucii lui Hristos sunt toţi sectarii şi necredincioşii. Textul acesta accentuează încă o dată faptul că aceştia se îndreaptă nu spre împărăţia lui Dumnezeu, ci spre pieire, fapt ce-l întristează profund pe Apostolul Domnului, până la lacrimi. Ne întristează, fireşte, şi pe noi, însă suntem reduşi la aceaşi stare de neputinţă în faţa încăpăţânării celor din afara Bisericii. Cum ar fi trebuit să scrie mai limpede  desluşit Sfântul Apostol, pentru ca şi rău-credincioşii să creadă drept?

          Că Sfânta Cruce este puterea lui Dumnezeu mărturiseşte Biserica lui Hristos în cântarea de la Taina Sfântului Maslu: ,,Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii ai înviat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi Învierii’’.

         Socoteşte, cinstite cititorule, cât de mare este primejdia ca omul să aplece urechea spre învăţăturile pierzătoare ale vrăjmaşilor Crucii lui Hristos. Am socotit să-ţi scriu aceste învăţături în ziua acestei Sărbători a Bisericii noastre, care ne aminteşte de momentul istoric când Sfânta Cruce, pe care a fost răsignit Mântuitorul, a fost găsită şi înălţată de Patriarhul  Ierusalimului, spre ştiinţa şi mântuirea tuturor făpturilor lui Dumnezeu.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat, ca oricine crede în El Să nu piară,ci să aibă viaţă veşnică’’

Prin anul 57 de la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel scria Bisericii din Corint cea dintâi Epistolă Sobornicească în care, la capitolul 13, are o minunată pledoarie pentru dragostea creştină, ca dat Dumnezeiesc. În finalul capitolului, ca o concluzie, a aşternut aceste cuvinte: ,,Şi acum rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea’’ (I Corinteni 13, 13). În termenii Învăţături Bisericii noastre, cele trei daruri sădite în fiinţele omeneşti se numesc virtuţi teologice, tocmai pentru a releva faptul că Dumnezeu, Pricinuitorul a tot binele, este Cel care ne-a împodobit cu aceste înălţătoare simţăminte. Dar de ce dragostea este mai mare? Iată de ce: Credinţa este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2, 8), de la începutul existenţei omului; ea este ,,încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute’’; (Evrei 11, 1). Cei care se vor învrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, vor fi primit răsplata pentru credinţa lor, vor vedea ,,faţă către faţă’’, prin urmare, credinţa lor va fi împlinită şi va înceta să existe în forma de acum. Nu înţelegem din aceasta că oamenii nu vor mai fi credincioşi lui Dumnezeu, ci doar că credinţa nu va mai fi dovedirea unor lucruri nevăzute.

În Împărăţia cerurilor, nădejdea nu va mai exista, deoarece ea se va fi împlinit. Nădăjduieşti să primeşti ceva până în momentul când acel ceva ţi se dă; de-acolo, nădejdea încetează, cum şi nădejdea noastră de a ne mântui va înceta, odată ce vom intra în viaţa cea veşnică. Doamne, ajută-ne să fie aşa!

Dragostea noastră pentru Dumnezeu şi pentru semeni nu va înceta niciodată; ea va defini modul nostru de vieţuire în veşnicie, de aceea a scris Sfântul Apostol Pavel: ,,Dragostea nu cade niciodată’’ (I Corinteni 13, 8). Dragostea este veşnică, asemenea lui Dumnezeu. Spunem despre Dumnezeu că nu are început şi sfârşit. Ei bine, energiile Dumnezeieşti, adică lucrările Sale, le numim necreate, fiind şi ele veşnice. Dacă Sfântul Apostol Ioan a scris că ,,Dumnezeu este iubire’’(I Ioan 4, 8, 6), urmează să înţelegem că şi dragostea este veşnică, asemenea Lui. Aceasta a vrut să spună Sfântul Apostol Pavel când a scris: ,,Mai mare dintre acestea este dragostea’’.

Învăţătura de Credinţă a Bisericii noastre ne spune că Dumnezeu a creat lumea şi pe om din dragoste. Răspunsul omului la dragostea Dumnezeiască se cuvine a fi tot dragostea: ,,Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi’’ (I Ioan 4, 19); ,,în aceasta este dragostea, nu fiincă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiincă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre’’. Dumnezeu numeşte pe om şi lumea ca fiind via Sa, prin scrisul Proorocului Isaiia (5, 1-6), şi tot aici găsim ,,cântecul de dragoste pentru via lui’’: ,,Ce se putea face pentru via Mea şi n-am făcut Eu? Pentru ce atunci când nădăjduiam să-Mi rodească struguri, Mi-a rodit aguridă?” (Isaiia 5, 4). Cu adevărat, creaţia lui Dumnezeu a fost desăvârşită, El a făcut tot ce-a a fost necesar pentru ca omul să-şi împlinească menirea, adică să-L iubească pe Dumnezeu şi de-aici să izvorască tot binele vieţii sale. A venit însă acea vreme a neascultării şi răzvrătirii unei părţi din îngerii cerului, în frunte cu lucifer, răul a intrat în existenţa omenească ca un accident, căci omul şi-a plecat urechea spre îndemnurile rele ale diavolului, locul iubirii l-a luat ura şi neascultarea, roadele n-au mai fost strugurii cei buni, ci agurida cea nedorită.

Cineva l-a înterbat odată pe un preot: Părinte, de ce oamenii aceştia ne-au făcut atâta rău, când noi le-am făcut numai bine? Răspunsul a fost tot o întrebare: De ce urăşte diavolul binele şi săvârşeşte numai răul?

Ne întoarcem la Cuvântul Sfânt al Scripturii, pentru că el arată strădania Apostolului Pavel de a ne face să înţelegem că menirea noastră pe pământ este dragostea, cu binecuvântatele-i roade: ,,De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte, şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte’’ (I Corinteni 13, 1-3). Ceea ce ne spune Dumnezeu prin aceste cuvinte este că lipsa dragostei deturnează sensul existenţei umane. În locul dragostei nu poate exista altceva decât ura sau indiferenţa, amândouă la fel de păgubitoare. Omul este om atâta vreme cât îşi apropriază iubirea Dumnezeiască, adică stă în rosturile sale existenţiale. Acest adevăr a fost exprimat, în chip minunat, de Psalmistul David: ,,Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alătutatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor’’ (Psalmul 48, 12, 21). Cuvintele acestea pot părea aspre, dar sunt cât se poate de adevărate, de aceea spuneau cei din vechime ,,homo homini lupus’’, adică omul devine fiară pentru semeni, atunci când părăseşte Dumnezeiasca dragoste.

Datorăm, cum am spus, dragoste Creatorului nostru Dumnezeu. Este absurd, este împotriva firii ca noi să-I răspundem lui Dumnezeu cu ură sau indiferenţă. ,,Cel ce nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire’’ (I Ioan 4, 8). Splendidă definire ioaneică a lui Dumnezeu, prin simplitatea şi adevărul ei! Dar dragostea pentru Dumnezeu este inseparabilă de dragostea pentru  făpturile Sale, semenii noştri. Jumătăţile de măsură şi ambiguităţile sunt cu desăvârşire excluse: ,,Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel care nu iubeşte pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său’’ (Ioan 4, 20-21).

Aceste adevăruri Dumnezeieşti se cuvin a fi afirmate, cu stăruinţă şi tărie, într-o lume care, pe zi ce trece, se înstrăinează de Dumnezeu şi de dragostea Sa. Uitaţi-vă la feţele desfigurate de ură ale politicienilor. Priviţi la apologeţii urii şi ai violenţei, cu acces nelimitat pe posturile de televiziune. Observaţi în jurul dumneavoastră oameni de care trebuie să te fereşti ca de animalele cele mai primejdioase, căci nu ştii niciodată când izbucnesc în violenţă. Constataţi cu amărăciune cu câtă vehemenţă este contestat şi batjocorit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Înţelegeţi străfundurile iadului din care se revarsă oceane de ură asupra Bisericii Sale, singura oază de bine şi adevăr din societate, singura voce care strigă în deşertul umanităţii, şi veţi avea imaginea unei lumi nebune, care se îndreaptă cu inconştienţă spre pieire. Înţelegem acum cât se poate de bine mustrarea Mântuitorului: ,,O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?’’ Înţelegem că Dumnezeul nostru Cel îndelung răbdător aşteaptă întoarcerea şi pocăinţa noastră.

Glasul Bisericii ne aduce aminte şi în această Duminică dinaintea Înălţării Sfintei Cruci de dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu şi caută să trezească în noi simţământul iubirii pentru Creatorul nostru şi pentru toate făpturile Sale. Glasul Sfintei Biserici se aude în mijlocul acestei sălbăticii, mărturisind, iară şi iară, ,,Că Bun şi iubitor de oameni eşti, Dumnezeule, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi  Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Presbiter Ioviţa Vasile

Drag român,

1.Dumnezeu te-a adus din nefiinţă la existenţă. Dumnezeu ţi-a dat acest pământ binecuvântat, te-a aşezat între hotarele lui, ca să vieţuieşti drept, după Legile veşnice ale Sale, pentru a-ţi dobândi viaţa cea veşnică în Împărăţia Sa.

2.Te-ai arătat bun şi primitor cu străinii. Din păcate, aceştia au venit în pământul tău şi, prin mijloace mârşave, s-au urcat în poziţiile înalte, din care te dispreţuiesc, te înjosesc, te batjocoresc, te jefuiesc până-n ziua de azi.

3. Dumnezeu te-a plămădit ca Popor Sfânt al Său. Ţi-a dat unica Credinţă mântuitoare, cea Ortodoxă. Vrăjmaşul diavol s-a insinuat în Biserica Ta cea Sfântă, te-a despărţit de fraţii tăi de sânge, te-a atras în tot felul de credinţe sectare deşarte, ca să nu mai fii cu fraţii tăi, în Biserica Sa.

4. Dumnezeu ţi-a dat o Limbă Sfântă, şi eşti dator să-L preamăreşti prin ea; şi să nu îngădui otrepelor să ţi-o batjocorească, să ţi-o stâlcească cu rostirile lor păgâneşti.

5. Nimeni, dar absolut nimeni, nu are voie şi dreptul să te deposedeze de darurile primite de la Creatorul Tău. Ai locul tău pe pământ. Ai casa ta, ai familia ta, ai rostul tău. Nu îngădui leprelor de tot felul să ţi le ia. Dacă totuşi o fac, e spre pierzarea lor, şi istoria abundă de exemple în aceste sens.

6. Continuă să nu râvneşti la cele ale vecinilor tăi geografici. N-ai făcut-o niciodată în decursul istoriei, şi Dumnezeu ţi-a ajutat să nu te pierzi ca Popor Sfânt Ortodox. Alţii au venit în hotarele tale. Cum au venit, aşa s-au pierdut.

7. Ticăloşia e legiferată de un parlament inconştient, infiltrat de indivizi fără creier. Nu recunoaşte niciuna din legile ticăloase prin care eşti întemniţat fără vină, ţi se iau copii pentru organe şi pentru a fi sodomizaţi de spurcaţii lumii. Opune-te cât stă în puterile tale. Nu te teme. Dumnezeu şi dreptatea Sa sunt de partea ta. Fii şi tu nedespărţit de Dumnezeu şi ticăloşii nu vor spori cu nimic. Oriunde te vor chema antihriştii, nu te duce. Nici la alegeri cu rezultate dinainte stabilite, nici în sfatul necredincioşilor (Psalmul 1).

8. Orice forţe antihristice îţi vor trece pragul şi te vor supune la umilinţe, fii tare, nu ceda. Spune-le:,,Afară, lepădături ce sunteţi. Nu v-am făcut niciun rău, nu v-am deranjat cu nimic, nu vă datorez nimic, nici voi nu aveţi dreptul să pătrundeţi în casa mea’’.

9. Nu urî pe nimeni; nu te răzbuna pe nimeni. Lasă toate în seama lui Dumnezeu, şi El va pedepsi pe răufăcătorii tăi. Nici locul lor nu se va mai afla (Psalmul 36).

10. ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să- ucidă’’ (Matei 10,  38 ). Nu te teme de aceste fiinţe jalnice şi fără simţire, precum Iohannis, Orban, Arahat. ,,Ieşi-va duhul lor şi în ţărână se vor întoarce’’ (Psalmul 145, 4). Toţi sunt legaţi prin puterea pe care Dumnezeu a dat-o preoţilor. Sunt nişte bezmetici care nu mai ştiu ce vor, nu mai au linişte, răul e tot ce pot ei să făptuiască. ,,Nu te teme, Turmă Mică, pentru că Tatăl a binevoit să vă dea vouă Împărăţia’’ (Luca 12, 32). Nu te teme, Popor Ortodox Român al lui Dumnezeu. Hristos Domnul va birui, noi vom birui împreună cu El, ticăloşii se vor pierde în întunecimile iadului, aceasta fiind alegerea lor!

Presbiter Ioviţa Vasile,

 nevrednic slujitor al lui Hristos

Mărturisire ortodoxă

Subsemnaţii Dănilă Paul-Marian şi Holmu Maranda, enoriaşi în cadrul Parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului’’ din municipiul Tecuci, jud. Galaţi, solicităm Părintelui Paroh Opre Petru să condamne şi să se dezică de sinodul din 2016 din Creta (Grecia), la care au fost semnate decizii eretice şi ecumeniste, strâmbând astfel dogma Dreptei Credinţe Ortodoxe strămoşeşti.

De asemenea solicităm părintelui paroh să propovăduiască şi să mărturisească şi celorlalţi enoriaşi că sinodul din Creta a fost unul tâlhăresc şi mincinos (eretic), că s-a abătut de la Dreapta Credinţă Ortodoxă şi că ar trebui să întrerupă pomenirea celorlalţi ierarhi ecumenişti semnatari ai acestui sinod eretic, fiind trădători ai Dreptei Credinţe Ortodoxe.

Menţionăm că nu vom mai participa la Sfânta Liturghie şi la nicio altă slujbă religioasă până când nu vă veţi îngrădi de episcopul ecumenist Casian al Dunării de Jos şi de patriarhul BOR, Daniel Ciobotea. Cerem să întrerupeţi pomenirea acestora şi să mărturisiţi în faţa credincioşilor din Parohie împotriva acestor erezii din sânul Bisericii Ortodoxe Române

Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

 Semnăturile                                       7 septembrie 2020

Credincioşii semnatari ai acestei Mărturisiri s-au adresat Părintelui pentru a o primi, a le da număr de înregistrare şi a le răspunde în scris. Până la această dată Mărturisirea nu le-a fost primită.

Următoarea solicitare s-a îndreptat spre Protoieria Tecuci. Nu ştim cu cine a stat de vorbă Domnul Dănilă Paul Marian, probabil cu Protopopul. Dintru început, acesta a refuzat să primească şi să înregistreze Mărturisirea. A avut loc o discuţie în care slujbaşii Protopopiatului au reafirmat aceleaşi clişee, precum că nu s-a schimbat nimic în Credinţă, că adunarea cretană e sfântă şi mare. Când credinciosul semnatar a adus argumente de netăgăduit în schimbările necanonice adoptate în Creta, precum Cununia dintre ortodocşi şi eretici, i s-a spus că e vorba de de cazuri izolate şi că preoţii respectivi vor răspunde pentru faptele lor. În faţa cui? N-a lipsit nici referirea la ,,răzvrătiţii’’ care s-au îngrădit de episcopii eretici, fără a putea explica în ce constă ,,răzvrătirea’’. Ca element de noutate, preotul respectiv a spus că nu există o autoritate dogmatică menită să stabilească abaterile de la Dreapta Credinţă, că doar o personalitate precum Părintele Stăniloae ar avea competenţa să se pronunţe… ,,Dar Părintele Teodoros Zisis nu este o autoritate?’’ Nu, a decretat Preacucernicul. Discuţia s-a încheiat, deoarece Părintele ecumenist adopta tactica sectarilor: când era copleşit de argumente, sărea imediat la alt subiect.

Presbiter Ioviţa Vasile

Când elevii se vor întoarce în clase, în această toamnă, se vor găsi izolați unul de celălalt și vor purta măști. Aceasta nu este biosecuritate – este un teatru pandemic. Oare de ce nu înţeleg oamenii că această epidemie gripală cu corona virusul ucigaş provenit din ţările îndepărtate ale lumii de la un liliac, dintr-un laborator, sau cine ştie de unde, care a lovit cu precizie de laser, omenirea aflată în plină rătăcire morală şi apostazie, urmăreste să distrugă lumea, nu prin moarte, ci prin răpirea bunului cel mai de preţ: copiii! Suntem conştienţi că indivizi asemănători în concepţii şi decizii, se găsesc instalaţi la butoanele conducerii statelor, care urmăresc să construiască, la ordinele iniţiaţilor masoni ai mafiei globaliste, cu mici excepţii, acelaşi tip de societate umană.

Un lagăr, o colonie penitenciară de dimensiuni statale, în care poporul naiv, îndobitocit este supus prin manipulări continue, lansate cu precizie, conform unui plan bine stabilit şi dirijat de minţile întunecate ale păpuşarilor şi transmise slugilor leviatanului, unei stări permanente de teroare, frică dezumanizantă şi autoclaustrare, de acceptare a nefirescului, a apostaziei, abjurării, caracteristice regimurilor dictatoriale, totalitare, ca lucruri fireşti şi de bun-simţ. S-a reuşit ca în cateva luni să se creeze un iad la nivelul întregului mapamond, populat de fiinţe fără chip (cu mici exceptii, printre care Danemarca, Suedia şi alte câteva), ascunse sub masca ascultării animalice, a spaimei, a fricii abominabile de moarte, care a paralizat reacţiile naturale cu care au fost înzestraţi oamenii, de la naştere, după chipul şi asemănarea Ziditorului acestei lumi.

Cum nu pricep oamenii aflaţi sub înrâurirea duhurilor necurate ale întunericului, că ce se construieşte acum, nu este valabil o lună, două, un an, doi , ci pentru toţi anii care vor urma? La această manipulare exagerată a slugilor leviatanului, la care constatăm aceeaşi lipsă de bun simţ, de respect, de empatie, aceeaşi brutalitate şi agresivitate, aceeaşi ţopârlănie, aceeaşi desconsiderare a omului, s-a făcut părtaşă şi ierarhia BOR, îngenuncheată în faţa stăpânirii lumeşti atee şi nu în faţa Celui Prea Înalt. În mesajul său, cu ocazia deschiderii noului an şcolar, Patriarhul serghianist apostat al BOR, în acelaşi veşnic limbaj de lemn, rosteşte nişte elucubraţii halucinante, dovedind o dată în plus că nu îl interesează viitorul copiilor acestui neam, nu îi pasă de Ortodoxie, după ce a sfâșiat Cămașa Mântuitorului Hristos: „ Într-o lume marcată de tendințe ideologice individualiste și secularizante, care slăbesc unitatea familiei și pacea socială, este esențială cultivarea unei legături statornice și a unei cooperări rodnice între Familie, Biserică și Școală. În Familie și în Biserică, părinții trupești și duhovnicești sunt chemați să-i învețe pe copii iubirea față de Dumnezeu și de semeni, prietenia, solidaritatea, hărnicia, dărnicia și recunoștința, să îi încurajeze să descopere bucuria jocului și a cunoașterii, dar și frumusețile naturii și ale culturii românești…” Delir patriarhal. Pe ce lume trăieşte omul acesta?

Pe oameni îi mai sperie posibilitatea ca, pe baza unor teste incerte, mai mult decât discutabile, să fie internaţi cu forţa în spitalele devenite puşcării. Un fel de lagăre din care răzbat strigătele de ajutor şi indignare ale celor obligaţi să trăiască, sau să moară, în condiţii de neimaginat în alte vremuri. Cum să nu te gândeşti la viitorul sumbru, compromis al acestei ţări, când vezi că cele mai simple activităţi – strângerea mâinii prietenului, discuţiile sau jocurile copiilor în parc sau în recreaţii, îmbrăţişarea copilului, prima zi de şcoală, mersul la dentist, orele de sport, cântatul la ora de muzică etc – au devenit, prin lege, complicate. Ba unele chiar interzise.
Care va fi sănătatea mentală, psihică a copiilor, actualii preşcolari sau elevi, obligați la atâtea interdicții şi frustrări, fără bucuria de a interacționa şi socializa cu colegii, fără bucuria jocurilor din timpul recreațiilor, de la orele de sport, sau fără a putea cânta? Este demonstat ca toate acestea provoacă sentimente de anxietate, oboseala, nesiguranță, alienare, neîncredere, instabilitate emoțională, cu consecințe grave pe termen lung. Ei vor deveni sclavii noii ordini mondiale.

Dr. Gabriela Naghi

Mințile întunecate ale slugilor leviatanului, au decretat că în școli este interzis cântatul chiar și cu mască. Prin mască domnilor doctori specialiști epidemiologi, infectioniști, urgentiști, politruci de ieri și de astăzi, nu se poate transmite înțelegerea, iubirea, înțelepciunea și compasiunea dascălilor. Ați reușit să transformați scoala în unitate militară, în unitate de corecție, în care sunt distruse sentimente, și în care nu se pot forma caractere.

Singura soluție este învățatul acasă pe termen cât se poate de lung, până când totul va reveni la normal, nesiguri fiind dacă acest lucru se va mai întâmpla vreodată.
Așa cum era de așteptat, temându-se de reacția negativă a copiilor și părinților, se intenționează deschiderea școlilor la 1 octombrie… după alegeri, căci atunci probabil …va veni potopul, pe care trebuie să îl întâmpinăm pregătiți.Și acesta este doar compromisul pe care îl fac fățarnic până la alegeri.

Spune într-o predică cu înțelepciune Mitropolitul Neofit de Morphou: „Pentru că tot ce vedeți este lucrarea antihriștilor ca să pregătească, prin frică și teroare, haosul care va da naștere mai întâi unui guvern mondial și apoi antihristului… Aceștia sunt în marile organizatii ale lui Rockefeller și ale lui Gates, oamenii noii epoci care au făcut aceste planuri din 2010 (…) ca sa controleze masele, oamenii de pe tot pământul…’’

Dar zice Sfântul vremurilor noastre, Sfântul Paisie: ,,Maica noastră se va milostivi de popor și va interveni și nu îi va lăsa să își pună în aplicare planurile. Și pe antihriști si pe coronaviruși îi va întoarce. Are și Dumnezeu un plan, nu vă temeți!Și dacă în sinea voastră vă este puțin teamă de acest virus, nu vă judec…Ceea ce vreau să spun este că această măsură (n.m. masca) are rezultate îndoielnice. Și eu vreau să fiu sănătos, dar mai mult decât orice mă gândesc la sufletul meu, să nu jignesc imaginea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, să nu blasfemiez pe Duhul Sfânt pe Care Îl primesc înăuntrul Bisericii lui Dumnezeu, aici în biserica Sfântului Gheorghe pe care și eu și voi toți îl iubim foarte, foarte mult, cel care i-a vindecat pe mulți bolnavi. La acest Doctor când vom merge? De ce venim în Biserica sa? Ca să facem o pomenire? Asta înseamnă că ne îndoim de puterea Sfântului Gheorghe și a Sfântului Duh, asta este chiar o blasfemie.Mă iertați, dar trebuie să spun și aceste lucruri grele, de aceea m-am făcut Episcop. Pe cele ușoare, le spun ușuraticii.
Să vă rugați cu rugăciunea pe care ne-a spus-o Sfântul Sofronie din Essex: “Hristoase al meu, dă-mi răbdarea și credința Sfintilor! ”Iată, fraților, că a venit vremea în care avem nevoie nu doar de răbdarea obișnuită, ci de cea a Sfinților și de Credința lor’’.

Și azi dăm examene nu doar ca persoane, ci și în fața copiilor și a nepoților noștri, pentru că ce văd că facem noi azi, vor face și ei mâine. Dacă văd la noi curaj și credință, asa vor fi și ei când va veni perioada cea grea a antihristului.”

Dr. Gabriela Naghi

Dumnezeu Cel Atotputernic a rânduit această zi în care să se nască, din Părinţii Sfinţi Ioachim şi Ana, Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă de Părintele Luminilor să poarte în preacuratu-i pântece pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Este cea dintâi sărbătoare a anului bisericesc, înscrisă în calendarele noastre.   După ce vei veni de la sfânta biserică, să nu lipsească de pe buzele tale, cinstite cititorule, Acatistul Maicii Domnului, ori măcar această frumoasă şi înălţătoare rugăciune: ,,O, Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care şi primind-o Maica Împăratului Aceluia Care împărăţeşte cerul şi pământul, o du la Împăratul împăraţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi Dumnezeul tău, şi cere iertare de toate păcatele mele. Vieţii mele dă-i îndreptare, şi la sfârşitul meu trecere neîngrozită de vrăjmaşii cei din văzduh; fii mie povăţuitoare, să-mi deschizi Dumnezeiasca intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa raiului şi de veselia acelei cetăţi înalte, a Ierusalimului de sus celui preafrumos şi de frumuseţile lui cele nespuse, de strălucirea luminii Treimii Celei cu trei străluciri, şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti. Acelei măriri şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi Sfinţii, că toate le poţi ca Maica Împăratului Celui Atotputernic. Şi acum, dar mai ales întru acest ceas, mă auzi pe mine cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc cântare şi rugăciune’’(Din Acatistier, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, p. 68).

         Preacurata Fecioară Maria este tuturor credincioşilor grabnic ajutătoare. Prin urmare, iubite cititorule, nu uita ori de câte ori te afli în vreme de strâmtorare, de necaz, de întristare, în situaţii grele din care nu mai vezi nicio ieşire, roagă-te Maicii Domnului şi Preacurata nu te va lăsa fără răspuns.

Presbiter Ioviţa Vasile  

Când autorităţile statului antihristic român vorbesc de Biserica Ortodoxă Română, preferă, în chip viclean, să se refere la nefericitul Vasile Bănescu, purtătorul de palavre al Patriarhiei, uneori la domnul Daniel Ciobotea şi foarte rar la cohorta de funcţionari şi băgători de seamă, care populează clădirile din Dealul Patriarhiei. De ce oare? Pentru că aceştia sunt oameni verificaţi, propulsaţi în posturi şi funcţii nemeritate, în temeiul unicului criteriu: obedienţa faţă de grangurii vremii. Să nu vă aşteptaţi ca Vasile Bănescu să exprime vreodată un punct de vedere divergent faţă de linia oficială trasată de autorităţi, sau măcar să introducă o nuanţă personală în interpretarea ordinelor de sus. Nu, dumnealui nu se abate cu nimic de la ordinele oficiale, ba dimpotrivă, le primeşte cu toată deschiderea, le propvăduieşte pe canalele tv şi ne cere să nu avem nicio obiecţie faţă de poziţia oficială, oricât de absurdă ar fi aceasta. Am văzut recent cu câtă ardoare s-a aliniat la spusele lui Daniel Funeriu, fost ministru al învăţământului, un om mai slab, din toate punctele de vedere, chiar decât Zăroni, legendarul ministru din guvernul Groza. Îl ştiţi pe Funeriu, nu? Acela care avea în spate o cucoană, care-i şoptea ce trebuia să spună.

Mi-aş îngădui să le spun acestor reprezentanţi ai statului antihristic că Biserica Ortodoxă Română nu înseamnă funcţionărimea din Dealul Patriarhiei, care nici măcar n-ar avea dreptul să vorbească în numele ei, după cele întâmplate în Creta şi după multe alte isprăvi. Biserica noastră înseamnă nişte milioane de credincioşi, cei mai mulţi aflaţi în dezacord cu abuzurile tiranice ale statului călcător de Constituţie, de legi şi, în general, de tot ce poare fi cuprins în vocabula ,,românism’’.

Textul pe care îl public mai jos arată preocuparea credincioşilor Sfintei Biserici Ortodoxe Române pentru a desluşi intenţiile mârşave ale celor aflaţi în vârful puterii, care răspund comandamentelor venite de la străinii fără Dumnezeu. El se adresează părinţilor care, nu se ştie când, îşi vor trimite odraslele la şcoală, şi tuturor românilor, pentru că toţi suntem ţinta ticăloşiei antihriştilor. Nota bene, ceea ce au clocit minţile bolnave ale acestora, e pe cale să se aplice. Avem datoria sfântă să ne opunem, chiar dacă, aparent, n-avem nicio şansă. Avem o şansă imensă, şi ea vine de la Marele nostru Dumnezeu, căruia să-I cerem, prin rugăciune, să le zădărnicească intenţiile ticăloase.

Presbiter Ioviţa Vasile

1. Dacă vi se vor trimite asemenea chestionare, refuzaţi-le. Nu completaţi şi nu semnaţi nimic. Cereţi să vi se comunice temeiul legal în baza căruia v-au trimis chestionarele ,,obligatorii’’. Acest temei nu există.

2. Comunicaţi-le că şcoala este gratuită şi statul asigură accesul la învăţamânt, respectând drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi, mai ales, ale copilului.

3. Dreptul la învăţătură al copiilor nu poate fi condiţionat de nicio măsură. Dacă nu pot garanta integritatea fizică şi psihică a copiilor, să închidă şcoala.

4. Scrieţi-le că sunt obligaţi să aplice acelaşi mod de învăţământ pentru toţi copii, fără discriminări arbitrare.

5. Comunicaţi că nu sunteţi de acord cu purtarea măştii de către copii şi cadrele didactice, deoarece aceasta este dăunătoare sănătăţii. Nimeni nu poate fi obligat la niciun act care aduce atingere vieţii şi sănătăţii, cu atât mai puţin copiii.

6. Cereţi să vi se comunice ce conţin dezinfectanţii folosiţi în şcoli şi afirmaţi dreptul copiilor de a fi dezinfectaţi cu substanţe bio. Solicitaţi numele firmei de la care se achhiziţionează substanţele dezinfectante. În caz contrar, veţi depune plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorului şi pentru tentativă de omor.

7. Solicitaţi să vi se comunice conţinutul regulamentului şcolii, cu indicarea numelor celor care l-au elaborat şi cu precizarea expresă dacă a fost discutat sau nu cu părinţii şi elevii, dacă aceştia l-au aprobat sau l-au respins.

8. Cereţi să vi se pună la dispoziţie dovezile ştiinţifice care justifică măsurile restrictive.

9. Opuneţi-vă termoscanării copiilor, care nu este altceva decât un pretext pentru a le aplica pe corp simboluri satanice.

10. Dacă veţi semna aceste mizerii de chestionare, ilegale şi deci neobligatorii, înseamnă că daţi mână liberă autorităţilor să ia orice fel de măsuri abuzive împotriva copiilor dumneavoastră, fără să vă mai consulte. De asemenea, vă daţi acordul pentru schimbarea modului firesc de învăţamânt cu unul arbitrar, abuziv, ineficient.

Av. Diana Ivanovici