După cum singur spui, ai slujit sub un singur domnitor mulţi ani. Nu trecea zi fără să-ţi aminteşti de stăpânul tău, de voia lui, de poruncile lui, de planurile lui. Iar acest domnitor era om muritor – şi a murit.
Există însă un Domnitor Care nu este muritor şi nu moare, Care a fost Domnitor şi asupra domnitorului tău, după cum este asupra tuturor împăraţilor şi prinţilor acestei lumi. Este Domnul Dumnezeu, Făcătorul şi Atotţiitorul cerului şi pământului. Nu e cu totul raţional şi firesc ca oamenii, supuşi ai acestui Domnitor al domnitorilor, în fiecare zi să se gândească la El, să afle voia Lui, să cerceteze poruncile Lui, să pătrundă planurile Lui? Dar tocmai ceea ce este raţional şi firesc mulţi oameni au lepădat, urmând numai şi numai voinţei proprii, gândirii proprii, regulilor şi legilor proprii. Iar rodul evident al acestui lucru este în vremea de acum: tulburare, neorânduială, deznădejde, prăpastie împrejurul oamenilor şi în oameni.
Văzând şi singur toate acestea, întrebi mirat: „Ce să facem ca să ne fie mai bine?” Nu-ţi voi răspunde eu, ci-l voi lăsa pe un om sfânt să îţi răspundă. Se povesteşte că în vremea veche ajunsese în Egipt să fie o stare aşa de rea între oameni cum este starea de acum din lume. Atunci, doi prieteni deznădăjduiţi din Alexandria au hotărât să umble prin lume şi să caute măcar un om înţelept şi fericit. După ce au căutat mult şi în zadar, au dat până la urmă peste un om sfânt într-o dumbravă singuratică. Acela li s-a închinat până la pământ şi i-a primit cu bucurie în coliba sa. După o îndelungă împreună- vorbire şi cercetare, cei doi călători s-au încredinţat că aflaseră, cu adevărat, omul în care înţelepciunea şi fericirea se întâlneau. Şi i-au strigat: Dar, omule al lui Dumnezeu, noi nu putem trăi ca tine! Deci, cum putem fi fericiţi?
A început să plângă omul lui Dumnezeu şi, ridicându-şi ochii către cer, a grăit printre lacrimi: Nici nu este nevoie să trăiţi ca mine; ci ca să fiţi mai fericiţi decât sunteţi, urmaţi această pravilă:
Gândiţi-vă la Dumnezeu măcar cât vă gândiţi la oameni,
Temeţi-vă de Dumnezeu măcar cât vă temeţi de oameni,
Cinstiţi-L pe Dumnezeu măcar cât îi cinstiţi pe oameni,
Rugaţi-vă lui Dumnezeu măcar cât vă rugaţi de oameni,
Nădăjduiţi în Dumnezeu măcar cât nădăjduiţi în oameni,
Căutaţi ajutor de la Dumnezeu măcar cât căutaţi de la oameni,
Împliniţi legea lui Dumnezeu măcar cât împliniţi legea oamenilor,
Daţi mulţumită lui Dumnezeu măcar cât daţi mulţumită oamenilor,
Slăviţi pe Dumnezeu măcar cât îi slăviţi pe oameni!
După ce au ascultat acest abecedar de viaţă şi purtare, cei doi prieteni s-au întors mulţumiţi la casele lor. Acesta e răspunsul şi pentru tine, slăvite comandante, şi strigă-l în urechi şi altora. Iar eu pot adăuga numai atât: nu se poate trece pe lângă acest abecedar de-a dreptul la o carte grea. Domnul să te bucure!
(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Scrisori misionare. Bucureşti, 2002, editura Sofia)
Text selectat şi editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi
O învăţătură a sfinţilor bătrâni , pe care ne-o dezvăluie Patericul, la care cu toţii să medităm, iar cei care cântă la strană, să lupte să câştige umilinţa şi smerenia cea mult folositoare.
Căci dacă nu-şi vor corecta purtarea, de nici un folos nu le va fi cântarea.
DIN EVERGHETINOS
13. Un frate l-a întrebat pe avva Siluan, zicând: ce voi face, avvo, cum voi câştiga umilinţă? Că sunt foarte ispitit de trândăvire, de somn şi de dormitare. Şi când mă scol din somn, mă lupt foarte la cântarea psalmilor şi nu pot birui dormitarea, nici psalmi nu zic fără de glas.
Şi i-a răspuns lui bătrânul: fiule, a zice tu psalmii cu glas, întâi este mândrie, căci ţi se pare că tu cânţi, iar fratele tău nu cântă. Al doilea, îţi împietreşte inima şi nu te lasă să te umileşti. Deci, de voieşti umilinţa, lasă cântarea. Şi când stai făcându-ţi rugăciunile tale, să caute mintea ta puterea stihului şi să socoteşti că stai înaintea lui Dumnezeu, a Celui ce încearcă inimile şi rărunchii1(Psalm 7, 10.).
Iar când te scoli din somn, mai înainte de toate slăvească gura ta pe Dumnezeu; apoi citeşte Crezul şi Tatăl nostru. După aceea, începe-ţi canonul tău, încet, suspinând şi aducându-ţi aminte de păcatele tale şi de chinul în care va să te munceşti.
Zis-a fratele: eu, avvo, de când m-am călugărit, slujba canonului şi ceasurile, după rânduiala celor 8 glasuri le cânt.
A răspuns bătrânul: pentru aceasta umilinţa şi plânsul fuge de la tine. Pune în minte pe părinţii cei mari, cum ei nefiind slujitori bisericeşti şi nici glasuri şi nici tropare ştiind, fără numai puţini psalmi, ca nişte luminători în lume au strălucit; precum au fost avva Pavel cel prost şi avva Pamvo şi avva Apolo şi ceilalţi purtători de Dumnezeu părinţi, care şi morţi au înviat şi mari puteri au făcut şi stăpânirea cea asupra dracilor au primit-o.
Nu cu cântări, tropare şi glasuri, ci cu rugăciunea cea cu inima zdrobită şi cu post, prin care şi frica lui Dumnezeu în inimă creşte necontenit şi plânsul se întăreşte, şi de tot păcatul curăţeşte pe om iar mintea mai albă decât zăpada o face. Apoi cântarea, pe mulţi la cele mai de jos ale pământului i-a pogorât, nu numai mireni, ci şi preoţi, fiindcă i-au moştenit şi în curvie şi în alte patimi de ruşine i-au prăpăstuit. Deci cântarea este a mirenilor.
Pentru aceasta şi norodul se adaugă prin biserici. Pune înainte, fiule, câte cete sunt în Cer şi nu este scris despre vreuna dintre ele; că cu cele opt glasuri cântă; ci o ceată cântă neîncetat: Aliluia! Alta: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot2(Isaia 6, 3.), alta: bine este cuvântată slava Domnului din locul şi din casa Sa3(Iezechil 3, 12.).
Tu dar, fiule; urmează părinţilor, de voieşti să câştigi umilinţă în vremea rugăciunii, păzind mintea, pe cât poţi, nerăspândită.
Iubeşte smerenia lui Hristos şi oriunde mergi, nu te arăta isteţ şi dascăl, ci ca un prost şi ucenic; şi Dumnezeu îţi va da umilinţă!
Patericul sfinţilor bătrâni
Câteva mărgăritare duhovniceşti din înţelepciunea Duhovnicului neamului românesc, Cuviosul Părinte Justin Pârvu
Preotul se comportă ca tot românul. Vrea să fie salariat, să trăiască bine şi să moară pensionar
„Cu bănuţul văduvei cumperi şi peşte pentru masa săracilor, dar şi un bilet pentru Rai“
„Copiii noştri cunosc toţi fotbaliştii pe de rost, dar nu ştiu numele sfântului pe care îl poartă“
„Când biserica ta devine mai mult muzeu, omul devine un fel de exponat“
„E o criză profundă a omului modern, care nu mai ştie de unde vine şi spre ce merge“
„Suntem un popor mai dezorientat şi mai neunit decât toate celelalte popoare din jur “
„Eu nu sunt împotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cât trebuie să-l foloseşti şi când – asta mă îngrijorează“
„Nu moartea e groaznică, groaznic e faptul când din ea nu înţelege nimic cel care rămâne în viaţă, când ea nu serveşte unei cauze“
„Preotul se comportă ca tot românul. Vrea să fie salariat, să trăiască bine şi să moară pensionar“
„Politicianul nu este un păduche în fruntea poporului, el este un păstor căruia i se încredinţează soarta multor oameni“
„Românul are nevoie să-i ajungă cuţitul la os ca să acţioneze. Dacă nu l-a deranjat nimic, românul a stat cuminte, a dormitat în istorie“
Părintele Justin Pârvu
Un alt caz similar cu schit Oraseni, Milochori s.a zone asemenea, de aceasta data in Rusia, eparhia din Ekaterinburg decide alungarea Schiegumenului Serghie Romanov de la o manastire din Sredneuralsk, credinciosii pintre care si multi copii sau adunat in jurul Pr Serghie, voi reveni cu linkul
Stareţul Dionisie de la Colciu, floare răsărită în binecuvântata Moldovă a fost unul dintre cei mai experimentaţi părinţi duhovniceşti din Sfântul Munte Athos.
Avva Dionisie a trecut la cele veşnice la vârsta de 95 de ani, dintre care 78 de ani i-a petrecut în Sfântul Munte.[22septembrie-1909-11 mai2004]
„ Cugetul smerit este temelia întregii vieţi de nevoinţă. Oricâte lucruri bune ai face, fără cuget smerit toate sunt zadarnice.”
Starețul Dionisie Ignat: „Conducătorii omenirii de astăzi sunt hotărâți să distrugă omul”
Să avem nădejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. După cum spun Sfinții Părinți, Sfinții Prooroci, noi am intrat în veacul al VIII-lea, și ei așa scriu că, intrând în al VIII-lea veac, multe necazuri o să vină peste omenire, mari schimbări o să fie în lume.
După scrierile Sfinților Părinți, omenirea așteaptă doua pericole înfricoșate: un război înfricoșat de mare și împărăția lui Antihrist. Acuma numai Dumnezeu știe care va apuca înainte, războiul acela care se așteaptă sau împărăția lui Antihrist. Nouă nu ne-a rămas altceva decât să ne pregătim. Să ne pregătim prin pocăință, spre mărturisire curată, că nimenea nu se poate mântui decât numai prin pocăință, adică prin mărturisirea păcatelor înaintea părintelui duhovnic. O să fie un război înfricoșat, poate nu acum, dar în câțiva ani. Așa va fi că nu vor mai cunoaște că au fost oamenii cei omorâți. Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite.
Conducătorii omenirii de astăzi sunt hotărâți să distrugă omul, atât duhovnicește cât și firește; adică nu se mai pune problema de a fi un bun creștin, asta e departe, dar nu mai poți fi om firesc. Vor să schimonosească firea omului. Conducătorii europeni se vede bine treaba că au luat locul lui Satan însuși, că de acum ei, cu ideile lor, introduc răutatea în omenire. Dar pentru ce? Ca să distrugă cu desăvârșire tot ce-i duhovnicesc în om, dar nu numai atât, ci și tot ce-i omenesc. Ăștia vor să facă lumea ca pe niște dobitoace, să nu știe că este Viața Veșnică. Chiar dacă zic că este Dumnezeu, ei spun că totul este aici, viața asta să fie bine.
Uniunea Europeana este Casa Fărădelegilor, este distrugerea omului, nu numai a creștinului sau a monahului. Lăsăm asta la o parte [monahismul sau creștinismul], dar vedem că legile Uniunii Europene duc la distrugerea omului, fiindcă dau drepturi lui Satan. Ei legifereaza că pacatul împotriva firii este ceva bun.
Vezi, ăștia de la Comunitatea Europeana o țin (consideră) pe România ca cea mai înapoiată. De ce? Pentru că crede în Biserică, fiindcă are mulți preoți și monahi. Adică crede în Viața Veșnică și nu crede în ideile lor. Vor să bage ideile lor și Biserica le stă în cale. O să fie schimbari mari. Ce, crezi că Comunitatea Europeana este după Dumnezeu? O să-i schimbe pe toți, o să le schimbe mintea. Această schimbare este spre dărâmare iar nu spre zidire.
Pentru păcatele noastre, ale omenirii, pentru fărădelegile care se petrec, bag seama că s-a luat harul Sfântului Duh și de la alimente, fructe și legume. Le bagi în gură, dar nu vor să se pogoare în stomac, că nu au gust. Și gustul alimentelor este un dar de la Dumnezeu, dar acum toate sunt șerbede. Să te scoli de la masă cu o mică poftă de mâncare, așa povățuiesc Sfinții Părinți, și asta este folositor și trupește și sufletește.
Mulți nici nu știu, nici nu socotesc că Cununia este o Taină a lui Dumnezeu și că nu se poate desface așa cum vrea fiecare. Doar în caz de preacurvie a unuia din soți Biserica blagoslovește despărțirea; dar și atunci, dacă există iertare între soți, și Dumnezeu iartă. Adică Dumnezeu se bucură mult mai mult de păstrarea cununiei decât de despărțire, chiar pentru motive binecuvântate, să zicem, de Biserică. Trebuie multă răbdare și smerită cugetare și sfătuire între soți ca să poată trece uniți peste ispitele vieții în doi. Că nu e ușor. Este o cruce. Asta e o Cruce, și cum poate fi crucea?! Nu ușoară.
Preotul este apostolul Bisericii, apostolul neamului, apostolul națiunii. Astăzi unii spun: „Ce? Haina mă mântuiește?!” Sigur că haina te mântuiește, fiindcă este blagoslovită. Haina preoțească te ferește de multe. Nu este nevoie să iscodim și să ispitim lucrurile peste fire, că atunci diavolul ne aduce la necredință.
***
– Părinte, ce se înțelege prin veacul al VIII-lea?
– Că am intrat în a opta mie de ani, dupa numărătoarea Bisericii.
Nota explicativă :
Potrivit cronologiei tradiționale bizantine, după care se ghidează toate scrierile vechi bisericești, anul Nașterii lui Hristos este anul 5508 „de la facerea lumii”. Prin urmare, în 2010, suntem în anul 7518 „de la facerea lumii”. Sfântul Nil Atonitul, Sfântul Cosma Etolianul, Sfântul Moise Arapul și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica sunt doar câțiva dintre Părinții Bisericii cărora le-a descoperit Dumnezeu în vedenie ca la a doua jumătate a veacului al optulea, când se va înmulți fărădelegea, se va apropia sfârșitul lumii. Despre acest veac pomenește adesea părintele Dionisie în dialogurile sale.
Sfinții Părinți, și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, și toți cei care scriu despre Antihrist, tot așa, amintesc de veacul al VIII-lea, dupa număratoarea Bisericii.
Starețul Dionisie. Lumea în vremurile de pe urmă. Vol. II, Editura Prodromos, 2010
Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – Despre Antihrist și 666
L-am întrebat într-o zi, în chilia lui:
”Părinte, în ultima vreme se vorbește mult despre 666, despre venirea lui antihrist care se apropie – unii susțin chiar că a și venit; se vorbește de asemenea mult despre pecetluirea electronică a mâinii drepte sau a frunții, despre confruntarea dintre Hristos și antihrist și despre zdrobirea celui din urmă, despre a Doua Venire a Domnului.
Sfinția-voastră ce spuneți de toate acestea?”.
Părintele a răspuns:
”Ce să spun? Eu nu spun că am văzut-o pe Maica Domnului, că va avea loc război și altele asemenea. Știu că va veni antihrist, că va avea loc a Doua Venire a Domnului, dar când vor fi acestea, nu știu. Mâine? Peste 1000 de ani? Nu știu. Dar nu mă neliniștesc din pricina asta, căci știu că ceasul morții înseamnă pentru fiecare din noi a Doua Venire a Domnului. Iar ceasul acesta este foarte aproape”.
666 și antihristul
Mi-a zis:
”Părinte Athanasie (m-a luat de mână așa, strâns), eu acum sunt orb, ochii mei trupești nu mai lucrează, pentru că am cancer la hipofiză, dar am ochi duhovnicești și văd. Înainte să pleci, vreau să îmi spui ce a spus Gheronda Emilianos [Simonopetritul] despre 666 și despre antihrist?”.
Era în zilele de după Cernobâl, lumea era tulburată și oamenii mergeau cu zecile în fiecare zi, mai ales la Părintele Porfirie, care era aproape, în Atena, și neliniștiți îl întrebau:
”Ce va fi? Va veni antihrist să ne pecetluiască cu 666?”.
Și m-a întrebat iar:
”Ia spune-mi, fiule, ce spune Gheronda Emilianos despre 666 și antihrist?”.
Iar eu îi răspund: ”Gheronda, ne-a spus la o sinaxă de curând să nu ne neliniștim. Noi să ne îngrijim să avem o relație vie cu Hristos, iar lui antihrist să nu îi dăm multă însemnătate, căci altfel, acela va deveni centrul vieții noastre, iar nu Hristos”.
Îndată a lovit cu mâinile de pat de bucurie și a spus:
”Ce spui, fiule? Ce spui, fiule? Slavă Ție, Doamne, că am găsit un duhovnic care să fie de acord cu mine!
Măi, copile, ce-au făcut duhovnicii, aici în lume?! Au tulburat sufletele, au creat o mulțime de probleme, familiale și psihologice cu acest 666. Nu mai poate lumea să doarmă și au început să ia medicamente de cap și pastile de somn, ca să poată să doarmă. Ce-i asta? Hristos nu vrea asemenea lucruri, fiul meu. Să-ți mai spun ceva?”.
Îi zic: ”Părinte, ce?”. Îmi spune: ”Pentru noi, creștinii, atunci când Îl trăim pe Hristos, nu există antihrist. Ia spune-mi? Aici unde stau eu în pat poți să stai și tu?”. Îi spun: ”Nu, Părinte”. Îmi spune: ”De ce?”. I-am răspuns: ”Pentru că, dacă stau peste dumneavoastră, vă voi strivi”. Îmi spune: ”Dar când poți să stai?”. Îi zic: ”Atunci când plecați dumneavoastră, Gheronda, pot să stau eu”.
Îmi spune: ”Exact, fiule, așa se întâmplă și cu sufletul nostru. Când avem în noi pe Hristosul nostru, poate veni antihrist? Poate intra vreo altă ființă potrivnică în sufletul nostru? Așa că, fiule, pentru că nu Îl avem pe Hristos în noi, de aceea azi suntem neliniștiți cu privire la antihrist. Când Îl punem pe Hristos în noi, toate devin Rai. Hristos este totul și în acest chip să le vorbești și tu oamenilor, fiule, și de ce este potrivnic nu ne temem. [ …]
Căci, fiule, pe primii martiri i-au băgat la fiare, iar ei se însemnau cu semnul crucii și fiarele se făceau ca niște mielușei. Îi aruncau în mare, iar ei își făceau semnul crucii și marea se prefăcea în uscat și mergeau pe ea. Îi aruncau în foc și ei își făceau semnul crucii, iar focul se prefăcea în răcoare.
Binecuvântatul meu fiu, ce suntem noi astăzi? Credem în Hristos? În crucea noastră? Dar de ce S-a pogorât Hristos?
Nu S-a pogorât ca să întărească neputința noastră? Așa, fiule, să îi spui și lui Gheronda [Emilianos]. Iar tu să le spui oamenilor să nu se teamă de antihrist. Suntem fii ai lui Hristos, suntem copii ai Bisericii”.
Acest lucru m-a mirat foarte tare. Și a adăugat: ”Să îți spun ceva?”. Zic: ”Părinte, vă rog”. ”Patriarhul Dimitrie cum a venit în Atena?”. Îi zic: ”Cu avionul”. ”Ei, bine, știu că a venit cu avionul, că doar nu venea înot! Cu ce acte a intrat, vreau să zic?”. Îi zic: ”cu pașaportul, Gheronda”. – ”Grecesc sau turcesc?”. Îi zic: ”Nu știu”. – ”Ei, acum faci și pe înțeleptul! Cu pașaport turcesc a venit! Și care este simbolul național al Turciei, știi?”. Îi zic: ”Nu știu, Gheronda”. – ”Hai, c-ai întrecut măsura! Nu știi care este simbolul național al Turciei? Semiluna! Și știi cum este numită semiluna de către Părinții Bisericii noastre, după apariția lui Mohamed?”. Îi zic: ”Nu știu, Gheronda”. ”Ei, o să îți iau diploma aia și am să ți-o rup. Ce fel de teolog ești?” […].
”Semiluna este semn al antihristului. Dacă semiluna este semn al lui antihrist și Patriarhul nostru are pe pașaportul lui semnul antihristului (cu tot cu ștampilele lor, și câte ștampile nu pun și în interior și în exterior?!), asta vrea să spună că Patriarhul nostru este antihrist? Nu, măi, copile! Nu, măi copile! Să nu îngrădim atât de mult mesajul Evangheliei! Hristos nu este atât de îngust la minte pe cât suntem noi, oamenii, pe care nu ne interesează decât să ne apărăm drepturile. Așa să îi spui lui Gheronda și așa să spui și oamenilor: nici de antihrist nu ne temem, și nici de 666”.
Părintele Porfirie Kavsokalivitul
Antologie cu sfaturi ale Părintelui Porfirie, pp. 71, 72-75, 2003.
/pemptousia.ro/
Sfântul Paisie Aghioritul: Bolile îi ajută pe oameni să-şi „ispăşească” păcatele atunci când nu au virtuți
Părinte, ce înseamnă „Rai bun”?
-Adică să mergi cu bine în Rai.
-Dar oare nu se poate înţelege: „Să mergi în Raiul cel bun”?
– Ai auzit tu vreodată vorbindu-se de raiul cel rău? Oricum, pentru a merge cineva în Raiul cel dulce, trebuie să mănânce aici multe amărăciuni, ca să primească în mână paşaportul încercărilor. Dacă ai şti ce se întâmplă la spitale! Ce drame! Ce durere are lumea! Câte mame, sărmanele, nu fac operaţii, se gândesc la copilaşii lor şi sunt cuprinse de nelinişte pentru întreaga lor familie! Câţi familişti nu au cancer, fac radioterapie şi se chinuiesc! Să nu poată lucra şi să aibă de plătit chirie şi o mulţime de alte datorii! Unii sunt sănătoşi şi nu o pot scoate la capăt, cu cât mai mult atunci când cineva este bolnav şi se sileşte să lucreze pentru a putea face fată cât de cât la îndatoririle lui! Cu adevărat, m-au copleşit problemele oamenilor. Câte nu aud în fiecare zi! Mereu suferinţe, mereu greutăţi! Toată ziua îmi este gura amară, iar seara cad de oboseală şi, flămând fiind, mă întind puţin ca să mă odihnesc. Simt multă oboseală trupească, dar şi o pace lăuntrică.
– Părinte, boala ajută întotdeauna?
– Da, întotdeauna ajută. Bolile îi ajută pe oameni să-şi „ispăşească” păcatele, atunci când nu au virtuţi. Sănătatea este un lucru mare, dar binele pe care îl pricinuieşte boala nu-l poate dărui sănătatea. Un bine duhovnicesc. Boala este o binefacere foarte mare, într-adevăr foarte mare! Îl curăţă pe om de păcat şi de multe ori îi asigură chiar şi răsplată. Sufletul omului este ca aurul, iar boala este ca focul care-l curăţă. Vezi că şi Hristos i-a spus Apostolului Pavel: “Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. Cu cât mai mult se chinuieşte omul de vreo boală, cu atât mai mult se curăţă şi se sfinţeşte, ajunge numai să facă răbdare şi s-o primească cu bucurie.
În unele boli este nevoie numai de putină răbdare. Şi pe acestea le îngăduie Dumnezeu ca să-i îndrepteze omului unele cusururi şi să-i dăruiască putină răsplată. Pentru că boala trupească ajută la vindecarea bolii duhovniceşti. O neutralizează cu smerenia pe care o aduce. Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre binele nostru. Tot ceea ce el îngăduie este pentru folosul nostru duhovnicesc. Ştie de ce anume are nevoie fiecare din noi şi ne dă vreo boală, fie ca să ne răsplătească, fie ca să plătim păcatele.
Sfântul Paisie Aghioritul
Sursa: Viața de familie, Ed. Evanghelismos, București, 2003, p. 157.