Pentru cei neclintiţi în Credinţa Ortodoxă, n-au existat momente de îndoială asupra caracterului tâlhăresc al sinodului din 2016, fireşte, după ce documentele acestuia au fost, de voie – de nevoie – publicate. Sunt, însă, necesare câteva explicaţii pentru cei necredincioşi, îndoielnici, neîntăriţi, cu mai puţine cunoştinţe teologice.
În drept:
1.Sfânta Biserică Ortodoxă Îl are pe Mântuitorul drept Întemeietor şi Cap al său (Efeseni 5, 23).
2. Urmare a acestui fapt, Biserica e înzestrată de Fiul lui Dumnezeu cu atributul infailibilităţii, adică nu este supusă greşelilor, rătăcirilor şi ereziilor. Infailibilitatea este dar Dumnezeiesc, de aceea nu scade, nu se schimbă, nu poate fi anulată cu niciun chip de vrăjmaşii Bisericii, nu poate fi substituită cu pretenţiile absurde de infailibilitate ale papilor eretici şi schismatici.
3. Între Biserică şi erezie e o incompatibilitate de neînlăturat.
4. Presupunând, prin reducere la absurd, că Biserica ar fi receptat adunarea din Creta drept ,,sinod mare şi sfânt’’, conchidem că aceasta ar fi însemnat biruinţa ,,porţilor iadului’’ asupra ei, ceea ce e cu desăvârşire exclus, având în vedere preasfintele cuvinte ale Domnului Iisus: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).
În fapt:
1.Adunarea cretană a fost respinsă de patru Biserici Ortodoxe locale, reprezentând peste 80% din lumea Ortodoxă ca ierarhie şi pondere numerică a credincioşilor. Este vorba de Sfintele Biserici Rusă (cu ¾ din numărul total al credincioşilor ortodocşi), Bulgară, Georgiană şi, nota bene, Patriarhia Ecumenică a Antiohiei. Respingerea adunării cretane s-a concretizat prin neparticipare şi ulterior prin critici şi obiecţii aduse acesteia.
2.În ţările ortodoxe ale căror ierarhi au semnat documentele eretice cretane, pleroma a reacţionat prompt, aplicând Sfintele Canoane 31 Apostolic şi 15 al Sinodului II din Constantinopol, şi întrerupând pomenirea ierarhilor semnatari la Sfintele Slujbe, ceea ce înseamnă ruperea comuniunii euharistice cu aceştia şi, pe cale de consecinţă, îngrădirea de eretici. Este vorba de ,,răzvrătiţii’’ care n-au acceptat batjocorirea Sfintei Credinţe Ortodoxe.
3.Susţinători ai adunării cretane sunt episcopii semnatari, secondaţi de aparatele lor propagandistice şi de cei pe care i-au propulsat în funcţiile administrative ale Bisericii (protopopi, stareţi, vicari, consilieri,inspectori, băgători de seamă), pe criteriul supunerii necondiţionate.
4.Împotriva adunării cretane s-au ridicat cei menţionaţi mai sus şi un număr crescând de credincioşi mireni, monahi şi monahii.
Concluzie:
Biserica lui Hristos a respins adunarea din Creta ca fiind eretică şi s-a delimitat de ierarhii căzuţi în erezie, care nici după patru ani nu dau măcar firave semne de pocăinţă. Faptul respingerii are consecinţe canonice imense, pe care le putem înţelege doar făcând recurs la istoria bimilenară a Sfintei Biserici Ortodoxe. Sinoadele Ecumenice sau cele locale sunt modalităţi de exprimare ale Bisericii. Ele nu validează niciodată hotărâri existente ale Bisericii, ci doar confirmă hotărârile Sinoadelor anterioare, care déjà au fost receptate de Biserică, ca exprimând Învăţătura Ortodoxă. Biserica este cea care primeşte un sinod ca fiind ortodox, sau îl respinge ca fiind eretic.
Important este că Poporul lui Dumnezeu şi-a făcut datoria ce stă asupra sa, după cum şi-o va face şi-n continuare. Punerea în practică a urmărilor canonice ce decurg din erezie stă în puterea şi voia Dumnezeului Adevărului.
Presbiter Ioviţa Vasile
Dacă am simţi că toţi oamenii suntem fraţi, ne-ar durea pentru cei ce trăiesc în păcat şi ne-am ruga pentru ei
Părinte, cum poate trăi cineva corect şi creştineşte în societatea de astăzi, fără să se smintească de oamenii care trăiesc departe de Dumnezeu?
– De ce să se smintească de ceilalţi care nu sunt aproape de Dumnezeu? Dacă ar fi fost dintr-o familie cu şapte-opt copii şi pe unul-doi din fraţi i-ar fi tras satana şi ar fi trăit o viaţă păcătoasă, l-ar fi smintit viaţa lor păcătoasă?
– Nu, ci l-ar fi durut, deoarece ar fi fost vorba de fraţii lui.
– Aşadar, răul se află în noi. Nu avem dragoste, de aceea nu-i simţim ca pe fraţii noştri pe toţi oamenii şi ne smintim de viata lor. Toti formăm o familie mare şi suntem fraţi, pentru că toţi oamenii sunt copiii lui Dumnezeu.
Dacă, într-adevăr, am simţi că toţi oamenii suntem fraţi, ne-ar durea pentru cei ce trăiesc în păcat şi nu ne-ar sminti viaţa lor păcătoasă, ci ne-am ruga pentru ei.
Iar dacă ne smintim, răul se află în noi, nu este înafară de noi. Când ne smintim, să ne spunem nouă înşine: „Tu pe câţi ai smintit? Şi nu vrei să-l rabzi pe fratele tău? Pe tine cum te rabdă Dumnezeu, cu atâtea câte faci?”.
Gândiţi-vă la Dumnezeu, la Maica Domnului, la îngeri, care îi văd pe pământ pe toţi oamenii – ca şi cum s-ar afla într-un balcon mare şi îi văd pe oameni, care sunt adunaţi în piaţă – pe unii cum fură, pe alţii cum se ceartă, pe alţii cum păcătuiesc trupeşte etc. Cum îi rabdă? Cum rabdă ei toată răutatea şi păcatul ce există în lume? Iar noi să nu răbdăm pe fratele nostru? Este înfricoşător!
– Părinte, ce înseamnă ceea ce spune Apostolul Pavel: Dumnezeul nostru este foc mistuitor? (Evr. 12, 29)
– Dacă arunci într-un cuptor hârtii, gunoaie, ce se va întâmpla cu ele? Nu vor arde? Aşa şi în omul duhovnicesc, orice i-ar arunca diavolul, arde. „Foc mistuitor!” Când în om se aprinde flacăra dumnezeiască, toate ard. După aceea nu se mai lipesc de el gândurile murdare. Adică diavolul nu încetează să-i arunce gânduri murdare, dar omul duhovnicesc este „foc” care le arde. După aceea diavolul oboseşte şi se opreşte. De aceea şi Apostolul Pavel spune: Toate sunt curate celor curaţi. La cei curaţi toate sunt curate, nu există nimic necurat. Pe cei curaţi şi în noroi de îi vei arunca, rămân curaţi, ca razele soarelui, care oriunde ar cădea, rămân luminoase şi curate.
Omul duhovnicesc, fiind ajutat de omul cel sfânt, se schimbă în înţelesul cel bun, iar de omul trupesc nu se vatămă îl vede, îl doare pentru el, dar nu păţeşte nici un rău. Un om aflat într-o stare duhovnicească de mijloc se schimbă în bine de către un om duhovnicesc, dar se poate schimba şi în rău de un om trupesc. Omul trupesc nu-l înţelege pe cel sfânt şi se sminteşte de cel trupesc asemenea lui. Îndrăcitul văzând pe sfânt fuge, în timp ce omul trupesc se duce la sfânt să-l ispitească şi să-l smintească. Unul care a ajuns în starea sodomiţilor se sminteşte chiar şi de îngeri (vezi Fac. 19, 15). Omul smerit, chiar şi neexperimentat duhovniceşte de ar fi, distinge pe îngerul lui Dumnezeu de diavol, pentru că are curăţie duhovnicească şi se înrudeşte cu îngerul. În timp ce omul egoist şi trupesc, pe lângă faptul că este lesne înşelat de diavolul cel viclean, transmite şi el viclenia, iar prin senzualitatea lui provoacă şi vatămă sufletele bolnăvicioase cu microbii lui duhovniceşti.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2: Trezvie duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011
Scrisoarea ereticului Bartolomeu trimisă după tâlhărescul sinod din Creta, Sfântului Sinod al Bisericii Greciei , pentru caterisirea şi excomunicarea ierarhilor şi clericilor care se opun hotărârilor acestuia.
Într-o manieră dezbinătoare, ereziarhul Bartolomeu al Constantinopolului cere ca arhiepiscopul Atenei şi Sfântul Sinod al Bisericii Greciei să caterisească şi să excomunice ierarhi şi clerici de frunte ai Bisericii pentru opoziţia lor faţă de Sinodul din Creta, faţă de organizarea şi hotărârile sale inovatoare. În primul rând, scrisoarea patriarhală îl menţionează pe reprezentantul de odinioară al Patriarhiei Ecumenice, protopresbiterul Teodor Zisis, profesor emerit de patrologie, ca presupusul ,,conducător al bandei”, dar îi implică şi pe ,,cei aflaţi sub conducerea lui” care au călătorit împreună cu el la Bisericile Georgiei, Bulgariei şi Moldovei înainte şi după întrunirea cretană.
Patriarhul apostat cere ca, în cazul în care ei persistă în a respinge Sinodul din Creta, să fie caterisiţi şi excomunicaţi, potrivit acriviei canonice.
Scrisoarea patriarhului
Preadistinsului Arhiepiscop al Atenei şi a toată Grecia, preaiubitul frate întru Hristos şi împreună-slujitor al smereniei noastre, Ieronim, întâistătătorul Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, îmbrăţişându-vă frăţeşte în Domnul, vă salutăm cu multă căldură.
Este mărturisit de toţi că Sfânta noastră Biserică Ortodoxă – Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică – a stabilit şi îşi afirmă dogma şi organizarea sa în Sfinte Sinoade, locale, mai largi, Mai Mari sau Mari şi Sfinte, şi în Sinoade Ecumenice.
Deciziile sinodale la care s-a ajuns prin pogorârea şi întru Sfântul Duh reprezintă o singură voce, aşa cum declară Sfântul Ioan Gură de Aur scriind că ,,trebuie să existe întotdeauna doar un singur glas în Biserică” (Omilii la I Corinteni 36, [9]). Vă reamintim acest principiu ecleziologic şi canonic – chestiunile trebuie examinate şi trebuie hotărât asupra lor în mod sinodal – care este piatra din capul unghiului a vieţii, misiunii mântuitoare şi mărturiei Bisericii noastre Ortodoxe în lume, atât preaiubitei şi preasârguitoarei preasfinţiei voastre, cât şi Preasfintei Biserici a Greciei, şi, în lumina responsabilităţii noastre ca patriarh ecumenic şi preşedinte al Sfântului şi Marelui Sinod care s-a întrunit în Creta, şi ca păzitor al rânduielii dogmatice şi canonice a Bisericii Răsăritene[1], vă atragem atenţia asupra următoarei probleme grave care ne tulbură personal împreună cu Sinodul Bisericii Mamă.
În fiecare zi ajung la Patriarhia Ecumenică şi la smerenia noastră personal informaţii dintr-o varietate de surse care ne spun că prin internet şi alte mijloace de informare, şi prin vizitarea altor Biserici Ortodoxe surori, protopresbiterul Teodor Zisis împreună cu acei clerici şi laici care sunt de un cuget cu el cere întâistătătorilor şi păstorilor fraţi, şi mai ales credincioşilor ortodocşi evlavioşi, să se răscoale împotriva şi să pună la îndoială deciziile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe care s-a întrunit în mod binecuvântat şi plin de reuşită în Creta, unde contribuţia preasfinţiei voastre şi a delegaţiei Preasfintei Biserici a Greciei a fost de primă mărime şi indispensabilă în această reuşită.
Ca şi cum nu ar fi fost îndeajuns lucrarea nelegiuită a acestui mic grup de clerici şi laici – vătămătoare pentru conştiinţe şi pricinuitoare de scandal – dinlăuntrul Preasfintei Biserici a Greciei, noi am primit informaţii (care până astăzi trebuie totuşi să fie dovedită netemeinicia ei) care ne spun că o delegaţie condusă de clericul menţionat mai sus a vizitat Preasfintele Biserici Ortodoxe ale Bulgariei şi Georgiei, ca şi eparhia ecleziastică a Moldovei, unde i-au agitat pe credincioşi şi din nefericire a fost primită de întâistătătorii şi ierarhi fraţi ai acelor Biserici.
În plus, potrivit acestei informaţii, în cursul vizitei sale în Georgia, acest grup s-a prezentat pe sine ca exprimând conştiinţa Bisericii Greciei. Cu siguranţă, preasfinţia voastră şi Sfântul Sinod al Preasfintei Biserici a Greciei sunteţi de acord că acele lucruri răspândite şi vehiculate în mod deliberat şi necuviincios de aceşti clerici şi laici sunt, în cuvintele Sfântului Vasilie cel Mare, ,,leacuri otrăvitoare pentru suflete … şi din creierii înfierbântaţi” cei care rostesc aceste cuvinte ,,zbiară plini de fantasme din starea lor” (Scrisoarea 210: Către fruntaşii oraşului Neocezareea, 6).
Mai mult, ,,a dezbina Biserica, a fi gata pentru rivalitate, a crea vrajbă, a se lipsi pe sine neîncetat de binefacerile întrunirilor religioase – acestea sunt de neiertat, acestea cer o explicaţie, acestea merită pedeapsă aspră” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Împotriva evreilor 3, [13]).
Din nefericire, prin poziţia pe care ei au adoptat-o, chiar ierarhi fraţi ai Preasfintei Biserici a Greciei – de exemplu Preasfinţiţii Mitropoliţi Serafim de Pireu şi Ambrozie de Kalavryta şi Agialeias – care, prin scrieri vehiculate cu vreme sau fără vreme, şi mai presus de toate prin cuvintele lor în mod obiectiv extreme, rostite atât înainte cât şi după Sinod, au conspirat cu acest grup binecunoscut împotriva Bisericii canonice şi a hotărârilor Sfântului şi Marelui Sinod care s-a întrunit în Creta. Cei care acţionează în acest mod cu siguranţă uită că ,,acele chestiuni care au fost examinate şi asupra cărora s-a hotărât în mod sinodal sunt mai bune şi mai sigure decât acele concluzii la care cineva ajunge singur” (Ioan al Cretei, Răspunsuri către Constantin Kavasalis, arhiepiscop de Dyrrachios).
Prin urmare, vă rugăm stăruitor pe preasfinţia voastră şi pe Sfântul Sinod al Bisericii Greciei care a participat la Sfântul şi Marele Sinod din Creta, şi care a colaborat la hotărârea sa şi a semnat toate textele sinodale, să aplice hotărârile acelui Sinod care a stabilit că aceste texte sunt obligatorii pentru toţi credincioşii ortodocşi – clerici şi laici deopotrivă (A se vedea ,,Organizarea canonică şi modul de desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe” 13, [2]).
Vă cerem să luaţi măsurile adecvate şi să emiteţi mustrările necesare pentru clericii menţinaţi mai sus şi pentru rădăcinile specifice ale acestui grup astfel ca ei să poată înceta activităţile lor anti-ecleziastice şi necanonice, să poată înceta smintirea sufletelor ,,pentru care Hristos a murit”, şi să poată înceta să cauzeze probleme în Biserica Ortodoxă unită. Este binecunoscut tuturor că ,,nimic nu stârneşte atât de tare mânia lui Dumnezeu ca dezbinarea Bisericii” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Efeseni 11, [13]), precum cea care are loc din cauza comportamentului persoanelor amintite mai sus. Noi nu ne îndoim că preasfinţia voastră şi Sfântul Sinod al Bisericii Greciei doriţi să faceţi ceea ce este drept, ceea ce este potrivit cu ‘acrivia’ canonică, şi să rostiţi îndemnurile şi mustrările ecleziastice adecvate clericilor şi laicilor menţionaţi mai sus, ameninţând cu caterisirea pe cei care nu se supun precum este poruncit de către sfintele şi dumnezeieştile canoane pentru tămăduirea rănilor pricinuite în trupul Bisericii de un asemenea comportament, prin aceasta nelăsând loc pentru ,,sminteală”.
De asemenea, legat de aceasta, vă rugăm stăruitor cu râvnă pe preasfinţia voastră să vă îndreptaţi atenţia în special către acei ierarhi fraţi ai Preasfintei Biserici a Greciei care au stârnit tulburare în mijlocul poporului lui Dumnezeu prin acţiunile şi enciclicele lor, precum mitropoliţii menţionaţi mai sus de Kalavryta şi Agialeias şi respectiv de Pireu, spunând că dacă ei nu stau bine şi nu îşi vin în sine, Patriarhia Ecumenică va răspunde la problema care a apărut prin întreruperea comuniunii ecleziastice şi sacramentale cu ei, invocând responsabilitatea şi îndatorirea comune tuturor păstorilor ortodocşi de a apăra unitatea, pacea şi mărturia unificată a Bisericii Ortodoxe.
Denunţăm cele de mai sus cu durere în suflet şi mâhnire în inima noastră, înainte ca hotarele dreptului la libertatea de exprimare şi critica constructivă să fie depăşite şi această lucrare nelegiuită să se înrăutăţească şi să devină mai greu de vindecat. Încredinţăm ceea ce am spus conştiinţei iubirii voastre şi cuvioasei ierarhii a Bisericii Greciei, şi încheiem cu dragoste profundă întru Domnul şi cinste deosebită.
18 noiembrie 2016 Iubitul frate în Domnul al preasfinţiei voastre cuvioase, Bartolomeu al Constantinopolului
„Însă Biserica lui Hristos trebuie să mărturisească Adevărul până la sfârşitul veacurilor, folosind în interesele păstrării învăţăturii inspirate de Dumnezeu noţiunea de „erezie”, înţeleasă în sens dogmatic. Prin aceasta se urmează învăţăturilor Sfintei Scripturi, care întrebuinţează cuvântul „erezie” pentru a osebi minciuna de adevăr. Sfânta Scriptură nu numai că ne previne de apariţia unor învăţători mincinoşi care propovăduiesc erezii păgubitoare (II Petru 2, 1), ci ne şi învaţă să ne depărtăm de eretic, dacă după întâia şi a doua mustrare el nu se va lăsa convins (Tit 3, 10).
Din cuvântul Domnului aflăm că Adevărul revelat de Dumnezeu şi minciuna diavolului (In. 8, 44) sunt două lucruri de neîmpăcat, şi de aceea între ele nu poate fi nici o legătură şi înţelegere (II Cor. 6, 14-15).
Astăzi, prin eliminarea noţiunii de erezie în sens dogmatic se surpă contradicţia dintre adevăr şi minciună, pentru că minciuna, în mod frecvent repetată şi insuflată oamenilor, să capete autoritate de „adevăr” şi să fie percepută ca un nou „adevăr” credibil pus alături de Adevărul Cel Veşnic. Iar acest lucru este un mare păcat împotriva Bisericii Ortodoxe, neclintit „stâlp şi temelie a adevărului” (I Tim. 3, 19), împotriva dumnezeieştilor Scripturi ca şi „cuvânt al adevărului” (Ef. 1, 13). Aşadar, creştinul ortodox nu poate participa la Mişcarea ecumenistă în care se inventează noţiuni noi în scopul înlăturării diferenţelor dintre Ortodoxie şi confesiunile neortodoxe, unde noţiunea de „erezie” dispare cu intenţia perfidă de a pune pe acelaşi plan minciuna şi Adevărul. ”
Arhimandrit Serafim Alexiev, Arhimandrit Serghie Jazadjiev, ORTODOXIA SI ECUMENISMUL, pag 76-81