,,Din copiii tăi să nu dai în slujba lui Moloh, ca să nu pângăreşti numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul’’ (Levitic 18,21)

O reconstrucție a idolului păgân, Moloh care cerea sacrificarea copiilor, a fost amplasată la intrarea în Colosseumul Romei, ca parte a unei expoziții istorice laice, intitulată „Cartagina: mitul nemuritor”, deschisă în perioada 27 septembrie 2019 – 29 martie 2020. Este vorba despre diavolul Moloh, despre care scrie Sfânta Scriptură, la care se închinau popoarele Canaanului, deci inclusiv locuitorii Cartaginei, care era colonie feniciană. Lui îi inchinau toate aceste neamuri drept ofrandă, proprii lor copii. Colosseumul Romei este în teritoriul care aparține de Vatican, întrucat se gasește în Eparhia Romei, numită și Sfântul Scaun și nimic nu putea fi amplasat aici, fără aprobarea specială a papei Francisc. Prezența idolului a stârnit o îngrijorare deosebită în rândul catolicilor, deoarece a fost ridicat cu nouă zile înainte de Sinodul Amazon și de declanşarea scandalului ulterior cu privire la venerarea zeiței păgâne Pachamama de catre ereticul Francisc la Vatican.

Unii catolici au fost deranjați de faptul că zeul păgân Moloh a fost ridicat la intrarea în Colosseum, care este unul dintre multe amfiteatre în care creștinii au fost torturați și executați pentru divertismentul mulțimilor păgâne. „Am fost atât de încântate în ziua în care am decis să mergem la Colosseum”,a declarat Alexandra Clark pentru LifeSiteNews prin e-mail. Ea și sora ei, Tiffany, așteptau cu nerăbdare să viziteze site-ul martiriului creștin. „ În momentul în care am ajuns acolo, priveliștea care ne-a întâmpinat a fost îngrozitoare! Stând de pază la intrare era statuia păgână imensă a lui Moloh. A fost plasat în acel loc, astfel încât toți cei care intrau în Colosseum trebuiau să-l vadă ”, a continuat ea. „A fost ca și cum l-ar fi pus pe Moloch acolo pentru a batjocori locul sfânt unde Sfinții Mucenici și-au vărsat sângele pentru Adevărata Credință! Amândouă zeitațile păgâne – Moloh si Pachamama – au cerut sacrificiile copiilor și au venit la Roma cam în același timp”, a spus ea.

Imaginea lui Moloch este modelată ca o reprezentare a demonului devorator al copilului găsit în filmul italian Cabiria din 1914. În film, idolul lui Moloch, instalat într-un templu punic, are în piept un cuptor uriaș de bronz, în care sunt aruncați sute de copii. Cabiria, eroina filmului, este amenințată de aceeași soartă. Prezentarea filmului despre idol are o bază istorică. Trei istorici greci antici atestă cu toții că era obișnuit în Cartagina să fie arși copiii drept ofrande aduse zeitatii, numită Baal și Cronus sau Saturn, zeul roman care, potrivit mitului, și-a mâncat propriii copii, ca să nu-l înlocuiască. Moloch este, de asemenea, menționat de mai multe ori în Cartea Levitic. Părinților evrei li se interzicea să-și jertfească copiii zeului.

Se știe că în epoca Imperiului roman, creștinii au fost uciși în arenele precum Colosseumul. Înainte de martiriul său, Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie, Episcopul Antiohiei a scris o scrisoare în jurul anului 110 d.Hr., care descrie sfârşitul său mucenicesc pentru Credinţa sa.

„Eu scriu Bisericilor şi poruncesc tuturor căci eu voind, mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi opri. Rogu-vă să nu aveţi către mine dragoste deşartă. Lăsaţi-mă să mă fac mâncare fiarelor, prin care îmi este cu putinţă a câştiga pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu şi prin dinţii fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos. Mai bine aţiţaţi pe fiare ca să mi se facă mormânt şi nimic din trupul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic adevărat al lui Hristos, când nici lumea nu va vedea trupul meu. Rugaţi-vă lui Hristos pentru mine că, prin uneltele acestea, jertfă să mă fac. Nu precum Petru şi Pavel vă poruncesc vouă, căci aceia sunt Apostoli, iar eu osândit; aceia slobozi, iar eu până acum sunt rob. Iar dacă voi pătimi, voi fi slobod pentru Hristos şi voi învia întru El. Acum învăţ când sunt legat, ca nimic lumesc sau deşert să poftesc.”

Potrivit istoricului Eusebiu din Cezareea, Sfântul Ignatie, cunoscut și ca Ignatie Teoforul, a fost ucis într-adevăr de animalele sălbatice într-o arenă din Roma,în perioada persecuțiilor împotriva creștinilor din timpul împăratului Traian.
Cartagina a fost distrusă de Republica Română în 146 î.Hr., în timpul celui de-al treilea război punic, după cereri repetate adresate de Cato Cenzorul către Senatul Roman. Se spune că Cato și-a încheiat toate discursurile cu declarația că „Carthago delenda est”, adică Cartagina trebuie distrusă. Cu toate acestea, Cartagina s-a născut din nou ca o colonie romană, Cartagina romană, care a devenit un oraș important din Africa Romană. Sfântul Augustin din Hippo a predat la o școală de retorică acolo, în secolul al IV-lea.
https://www.lifesitenews.com/news/statue-of-ancient-god-of-child-sacrifice-put-on-display-in-rome-days-before-amazon-synod

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

S-a întâmplat la Biserica ,,Sfinţii Arhangheli’’ – Huedin (?) din Bucureşti, la Duminica Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, din acest an. Reproduc din comunicatul site-ului Basilica:

,,În acest context, Patriarhul a precizat faptul că iadul nu înseamnă nici „cazane cu smoală”, nici „foc material, văpaie”, ci un chin de mustrare a conștiinței pentru binele pe care ar fi putut să-l facă omul pe pământ și nu l-a făcut, pentru faptele rele de care nu s-a pocăit. Este o suferință chinuitoare a omului egoist care n-a răspuns la iubirea milostivă a lui Dumnezeu”.

,,Este nedrept să spunem că Dumnezeu urăște pe cei din iad și iubește pe cei din rai, pentru că El este iubire milostivă față de toți. Însă iubirea Lui milostivă pe cei din rai, care au răspuns iubirii Lui, îi bucură, iar față de cei care n-au răspuns iubirii Lui produce în ei mustrarea conștiinței, regretul, părerea de rău. Acesta este chinul din iad. Nu e vorba de cazane cu smoală care ard ceva material, ci e vorba de o realitate spirituală, o stare a sufletului care nu a răspuns la iubire cu iubire, care a trăit egoist și a fost insensibil, nepăsător față de sărăcia, boala și suferința celor din jur”.

Precum vedem, când vorbeşte de iad, Patriarhul Daniel o coteşte brusc pe uliţa ecumeniştilor şi ne înştiinţează că acesta nu înseamnă altceva decât ,,mustrarea conştiinţei, regret părere de rău’’, nicidecum ,,cazane de smoală care ard ceva material’’. Cu alte cuvinte, relativizează existenţa iadului ca loc de chin, mergând până la desfiinţarea lui, evident, în optica ecumenistă. Aşa să fie precum zice Patriarhul?

1.Iadul se găseşte în interiorul pământului: ,,Şi-a deschis pământul gura sa, şi i-a înghiţit pe ei… şi s-au pogorât de vii în iad, şi i-a acoperit pământul şi au pierit din mijlocul obştii’’ (Numerii 16, 32-33). Îl invităm pe patriarh la o sumară documentare şi va vedea că în interiorul pământului temperatura ajunge la câteva mii de grade!

2.Iadul este loc şi stare de chin: ,,Rogu-te dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină în acest loc de chin’’ (Luca 16, 27-28).

3.Focul iadului nu e a exprimare metaforică, e foc material, e o realitate înspăimântătoare: ,,Mă chinuiesc în această văpaie’’ (Luca 16, 24).

4.Un deget umezit în apă ar fi fost o mică alinare pentru bogatul nemilostiv, dar şi aceasta i se refuză (Luca 16, 24).

Sfinţii lui Dumnezeu aveau cunoştinţa faptului că focul iadului este unul material. Aşa bunăoră, Sfântul Martinian (13 februarie), aflându-se în mijlocul unei mari ispite, a găsit puterea să aprindă un foc şi, scoţându-şi încălţămintea, a intrat în flăcări, mustrându-se: ,,Ce, Martiniane, nu-ţi place să te arzi în focul acesta vremelnic şi în această cumplită muncire? Dacă vei putea suferi, apoi apropie-te şi de femeia aceasta, pentru că prin ea diavolul îţi mijloceşte focul cel veşnic’’ (Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.187).

Sfântul Mucenic Pionie din Smirna, într-un cuvânt rostit în faţa poporului, a spus aşa: ,,Aduceţi-vă aminte iarăşi de arderea muntelui Etna şi de aprinderea Insulei Sicilia. Iar dacă acestea vi se par că sunt departe, apoi cunoaşteţi apele cele calde care ies din pământ, de unde se încălzesc şi se înfierbântă? Au nu din focul care este pregătit păcătoşilor în părţile cele dinlăuntrul pământului? De aici cunoaştem că va fi judecata şi pedeapsa cea de foc a păcătoşilor de la Dumnezeu’’ (Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p189).

Despre pogorârea la iad a Mântuitorului, cântarea bisericească ne învaţă:,,Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice…’’ (Slujba Învierii, cântarea a 6-a).

De cine vor asculta ecumeniştii, în speţă Patriarhul Daniel, dacă nu ascultă de Mântuitorul Iisus Hristos, de Sfinţii lui, de glasul Bisericii pe care pretind că o slujesc? Să învieze cineva din morţi? ,,Nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi’’(Luca 16, 31). Ei şi-au construit propriul iad, cu uşoare mustrări de conştiinţă, nicidecum cu focul material şi chinurile cele veşnice. Cuvintele Patriarhului Daniel nu sunt altceva decât o rătăcire cumplită, cu un nume înfiorător: erezie, propovăduită cu capul descoperit, adică public. Cel întâi chemat să înveţe poporul, dă acestuia încredere în minciună. Cutremurător!

Presbiter Ioviţa Vasile

Schisma provocată cu bună ştiinţă de Monahul Sava, sprijinită cu asiduitate de colaboratorii săi, adoptată cu credulitate naivă de unii înşelati, răspândită printr-un prozelitism jenant pentru cei care gândesc şi respiră ortodox, nesancţionată în niciun fel de Patriarhie, este unică în viaţa actuală a Bisericilor locale. Drama schismei în care au căzut aceşti sărmani înşelaţi, a declanşat o frică paguboasă în mulţi, a îndepărtat pe cei nesiguri şi i-a oprit pe cei care intenţionau să se îngrădească de erezia propovăduită de documentele aşa zisului sinod cretan, pentru mântuirea sufletelor lor.

Vedem acum cu claritate ajutorul imens oferit de lucrarea monahului Sava şi a colaboratorilor săi, ierarhilor ecumenişti din BOR, Patriarhului însuşi, printr-o metodă ascunsă, vicleană şi smintitoare pusă la cale de eminenţele cenuşii ale răului. Aceştia uneltesc neîncetat împotriva celor care se ridică împotriva hidrei cu multe capete, panerezia ecumenistă, care a zămislit schisma, în care cad pe rând conducatorii Bisericilor locale. „Iată pe scurt; tot ceea ce ai auzit aceasta este: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui! Acesta este lucru cuvenit fiecărui om. Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele.”(Ecleziast.12;13-14). Cei care au fost tocmiţi pentru lucrarea pagubitoare pentru orice ortodox care doreşte cu orice preţ mântuirea, nu se tem de Dumnezeu şi nici nu pot să-şi vină în fire, nu se pot pocăi, întrucât minciuna şi înşelarea au devenit o realitate tangibilă şi au ajuns la un stadiu de autosuficienţă şi automulţumire, care le satisface orgoliile.

Tăcerea asupra „problemei ucrainiene”, a schismei declanşate de pseudo-patriarhul Bartolomeu este conduita Monahului Sava şi a colaboratorilor săi, a Patriarhiei BOR. O similitudine perfectă…parcă sunt făcuţi toţi din acelaşi aluat. Dialogul despre care se tot face vorbire în van, ar fi ineficient, întrucât nu ar duce la lămurirea teologică scontată, căci ,,în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă. Mândria şi părerea de sine sunt păcate mai grele decât curvia şi uciderea, a spus Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina. Când întreaga lume ortodoxă se confruntă cu schisma înfricoşătoare care zguduie conştiinţele ortodocşilor de pretutindeni, cele doua tabere apropiate prin ţelul comun, distrugerea mişcării antiecumeniste, se cufundă într-o tăcere condamnabilă. Mă refer la ierarhii ecumenişti ai BOR şi gruparea schismatică a monahului Sava. ,,Când un neam îşi trădeaza rostul, să se gătească de pedeapsă!, spunea Cuviosul Părinte Arsenie Boca şi: ,,fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate”. „Bobul de grâu se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit’’. Aşa e caracterizat omul care se abate de la cele bune,  nu caută şi nu primeşte îndreptarea, ci îşi explică el mai bine cele pentru sine, condamnând pe cei ce doresc să-l îndrepte… „Când greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr, când o ai ca deprindere şi o mai şi justifici, atunci nu mai e greşeală, ci e păcat de moarte. Într-o astfel de situaţie, cel ce se crede a fi drept, fără să şi fie de fapt, nu mai e bob de grâu, ci doar tăciune.”

Minunatele şi înţeleptele sale cuvinte să ne fie şi nouă indreptar în toată vremea:
„Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. Atâta strălucire va arăta iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi, sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni.”
Mântuirea este individuală, dar dacă fratele tău este căzut între tâlhari, cum poţi să mai nădăjduieşti la îndurarea Domnului, când nu ai făcut milă cu acesta?

Dr. Gabriela Naghi

Biserica Ortodoxă Albaneză. În fruntea ei se află un Mitropolit grec, ÎPS Anastasios Yannoulatos, ales în 1992, după ce Albania a ieşit din crâncena persecuţie la care a fost supusă de comunişti. Atunci, niciun albanez nu îndeplinea condiţiile canonice spre a fi hirotonit episcop, iar alegerea IPS Anastasios s-a făcut cu titlu provizoriu. Timeo danaos et dona ferentes.

Biserica Ortodoxă din Cehia şi Slovacia. A fost întemeiată de Sfinţii Chiril şi Metodiu. Ierarhii ei au luat parte la sinodul tâlhăresc din 2016, fără a se remarca prin ceva deosebit, afară de semnarea docilă a documentelor acestuia. Fiind o Biserică locală din aria slavă a Bisericii lui Hristos, ne aşteptăm să se solidarizeze cu Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă, cea care i-a acordat autocefalia în 1951, şi să condamne intruziunile necanonice ale Constantinopolului în Ucraina.

Patriarhia Ierusalimului.Biserica din Ierusalim este mama tuturor Bisericilor Ortodoxe locale de pe faţa pământului. În acest oraş a propovăduit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi tot aici a fost întemeiată prima Biserică, la Cincizecime. Alte raţiuni au făcut ca Pentarhia, adică cele cinci Patriarhii Ecumenice al Bisericii din primul mileniu, să aibă altă ordine: Roma, Constantinopol, Antiohia, Alexandria şi Ierusalim. Actualul Patriarh Teofilos, însoţit de suita sa, episcopii din subordine, a fost prezent la sinodul nefast din Creta, contribuind la elaborarea documentelor eretice. Mi se pare că au existat şi vreo două voci discordante în delegaţia Ierusalimului. Ce mă pune pe mine pe gânduri este faptul că Teofilos este grec, legat cu fire văzute şi nevăzute de diriguitorii lumii, care-i vor dicta directivele pe care trebuie să le urmeze. Un presentiment îmi spune că va recunoaşte schismaticii ucraineni, ceea ce ar fi extrem de grav. Să dea Dumnezeu să nu fie aşa.

Concluzii

Aşadar, avem tabloul complet în care se regăsesc cei care i-au recunoscut pe schismaticii ucraineni, devenind ei înşişi schismatici, potrivit Sfintelor Canoane. În fruntea lor stă, evident, Bartolomeu din Constantinopol, apoi Teodor din Alexandria, amândoi patriarhi ecumenici, dar şi ecumenişti. Urmează Ieronim al Greciei şi vom adăuga şi câteva Mănăstiri greceşti din Sfântul Munte, aflate sub jurisdicţia Constantinopolului. Egumenii acestora , de voie, de nevoie, au acceptat să-i primească la slujire pe schismaticii din Ucraina, punând serios umărul la adâncirea şi extinderea schismei. Cu mare părere de rău o spunem, toţi schismaticii provin din latura grecească a Bisericii lui Hristos. Ne sunt dragi toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale şi oriunde se întâmplă un lucru nedorit, îl resimţim dureros toţi cei din lumea Ortodoxă.

Ne îngrijorează Patriarhul Teofilos al Ierusalimului, grec şi el, Anastasios al Albaniei, de asemenea grec, şi Hrisostom al II-lea, întâistătătorul Bisericii din Cipru. Aceştia pot oricând să anunţe unilateral recunoaşterea schismaticilor din Ucraina, ignorând Sinoadele respective, aşa cum a făcut Teodor al Alexandriei. Trecând în latura latină a Bisericii Ortodoxe, sinodalii români vor recunoaşte schismaticii ucraineni într-un viitor apropiat şi, bineînţeles, în unanimitate. Ne aşteptăm ca Sfintele Biserici slave, din Rusia, Serbia, Bulgaria, Polonia, Cehia şi Slovacia să se solidarizeze şi să stea ca un zid în calea acţiunilor schismatice nebuneşti ale lui Bartolomeu din Constantinopol.

Dacă e să fim realişti, să nu ne aşteptăm ca schisma la care asistăm cu durere să fie înlăturată, prin înţelepţirea subită a lui Bartolomeu şi a celorlalţi schismatici. Ea va continua să se extindă în Biserică pentru că în spatele ierarhilor trădători stau puteri ale întunericului, politicieni fără Dumnezeu, care se bucură pentru starea în care se află Sfânta Biserică Ortodoxă. Deznodământul tuturor acestor frământări, lupte şi trădări ni l-a arătat Fiul lui Dumnezeu: ,,pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Se îndoieşte cineva de adevărul acestor cuvinte Dumnezeieşti?

Presbiter Ioviţa Vasile

Patriarhia de Antiohia. Este una din cele cinci Patriarhii Ecumenice existente în prima mie de ani a erei creştine. Prin faptul că nu a participat la pseudo-sinodul din Creta, şi-a păstrat curăţia şi demnitatea apostolică cu care a fost înzestrată dintru începutul existenţei ei. Avem nădejdi bune că va rămâne credincioasă misiunii sale şi nu se va alătura schismei provocate de Bartolomeu, iar dacă va fi convocat un Sinod Ortodox, va contribui la restabilirea păcii în Biserica lui Hristos.

Patriarhia de Alexandria. Cu numai câteva zile în urmă, patriarhul Teodor a recunoscut unilateral schismaticii din Ucraina şi l-a înscris în diptice pe Epifanie, fără aprobarea celorlalţi episcopi, fără ştirea şi voia poporului dreptmăritor din Egipt şi Africa. S-a întâmplat după ce nu cu multă vreme în urmă îşi exprima sprijinul pentru Sfânta Biserică Ucraineană, singura canonică şi legitimă, păstorită de IPS Onufrie. Factorul politic a fost prezent şi de rândul acesta şi a fost determinant în luarea acestei decizii îngrozitoare. Urmează ca Sinodul Arhieresc Rus să-l şteargă din diptice şi cu aceasta se va pecetlui schisma şi căderea unui Patriarh Ecumenic. Cum am spus şi în alte rânduri, în această schismă nu este angrenată Sfânta Biserică Ortodoxă din Alexandria şi Africa, întreaga povară a acestui teribil păcat căzând asupra lui Teodor.

Biserica Ortodoxă din Cipru. Autocefalia i-a fost recunoscută de Sinodul  V-VI Ecumenic sau Trulan, prin Canonul 39. A participat, prin ierarhii săi, la sinodul tâlhăresc din 2016 şi a semnat documentele acestuia. Bineînţeles că poporul binecredincios al insulei nu este răspunzător pentru nevrednicia ierarhilor săi. Fiind o Biserică din aria greacă, se vor face mari presiuni asupra slujitorilor săi pentru a se alătura schismei. Vom vedea dacă aceştia îşi vor da seama de marea primejdie în care se află Sfânta Biserică Ortodoxă, şi se vor constitui ca o redută de rezistenţă împotriva schismaticilor.

Biserica Ortodoxă Poloneză. Ierarhii ei au fost prezenţi în Creta la pseudo sinod. Partea cea bună este aceea că au spus răspicat: nu-i vom recunoaşte pe schismaticii ucraineni. Este prima şi singura Biserică locală care s-a pronunţat tranşant în privinţa schismei bartolomiene, ceea ce poate fi şi un semn de îndreptare faţă ceea ce s-a petrecul în Kolimbari, în 2016. Atitudinea acestor ierarhi este corectă şi de înţeles, de vreme fac parte din latura slavă a Bisericii lui Hristos, aceea care reprezintă peste 81% din totalul credincioşilor ortodocşi.

Presbiter Ioviţa Vasile

Biserica Ortodoxă Sârbă. A participat la sinodul tâlhăresc cretan şi, deşi 18 din cei 25 de ierarhi n-au semnat documentele, rămâne asupra ei această pată a trădării lui Hristos. Este în relaţii bune cu Biserica Ortodoxă Rusă şi e de aşteptat să nu se alăture schismei din două motive: întâi pentru că este Biserică slavă, şi cunoaştem solidaritatea slavilor, şi apoi pentru că Bartolomeu din Fanar îi pregăteşte şi acesteia două schisme, în Macedonia şi Muntenegru, după cum spun unele surse.

Biserica Ortodoxă Bulgară. Îi pronunţăm numele cu mare drag. Nu face parte din Babilonul ereziilor numit ,,consiliul mondial al bisericilor’’. E liberă de orice obligaţie sau constrângere şi ne arată că se poate trăi foarte bine şi în afara organismelor ecumeniste, fapt ce ar trebui înţeles şi de ierarhii noştri, care încearcă să ne ameţească cu tot felul de teorii absurde. Când s-a întrunit sinodul tâlhăresc din Creta, a refuzat să participle pentru a preveni pătrunderea ecumenismului în Biserică. În vremea ce a urmat pseudo-sinodului, s-a pronunţat critic asupra documentelor elaborate acolo. Credem că va rămâne de partea Adevărului şi, fiind Biserică slavă, va arăta până în sfârşit solidaritate faţă de Biserica Ortodoxă Rusă şi va respinge pretenţiile schismaticilor ucraineni. I s-ar putea reproşa lipsa unei reacţii ferme faţă de nebuniile lui Bartolomeu, însă nu-i târziu nici de-acum înainte.

Biserica Ortodoxă Georgiană. Datorită unei poziţii tranşante a vieţuitorilor câtorva Mănăstiri, cărora li s-a alăturat un episcop, în 1997 a părăsit consiliul mondial zis al bisericilor. Nu a participat la sinodul tâlhăresc din Creta, nevrând să se facă părtaşă la ereziile acestuia. A criticat hotărârile adoptate acolo, de aceea avem bune speranţe că această Biserică a lui Dumnezeu va rămâne neclintită în slujirea şi adevărul lui Hristos.

Patriarhia de Constantinopol. Datorită unor patriarhi nevrednici, precum Meletie Metaxakis, Atenagora şi actualul Bartolomeu, această Biserică nu-şi mai împlineşte misiunea conferită de Sfintele Canoane şi Tradiţia Bisericii. Asupra ei apasă două păcate teribile, erezia şi schisma, avându-l ca autor pe Bartolomeu. Acesta, se pare, nu întâmpină nicio rezistenţă, fiind înconjurat de oameni docili, fără coloană vertrebală, având interesul de a-şi păstra privilegiile şi nu de a se strădui pentru binele Bisericii. Bartolomeu a convocat sinodul tâlhăresc de la Kolimbari, iar acum pare de neoprit în tendinţele sale schismatice. Este o unealtă în mâinile politicienilor şi îşi asumă atribuţii necuvenite, precum papii romani. În istorie au fost Biserici  înfloritoare, care au căzut prin nevrednicia întâistătătorilor lor. Mă gândesc la Biserica biblică din Efes şi la cea a Romei. Dacă Constantinopolul va contina să se supună lui Bartolomeu, eventual urmaşului său nevrednic, negreşit îşi va pierde caracterul de Patriarhie Ecumenică şi s-ar putea ajunge chiar la dispariţia ei.

Presbiter Ioviţa Vasile

Statistica de mai jos ne arată numărul de credincioşi ai fiecărei Biserici locale, precum şi procentul care-l reprezintă în Ortodoxie. În aceste cifre nu sunt incluşi întotdeauna credincioşii din diaspora.

1.Biserica Ortodoxă Rusă                            164 000 000  – 75,05%

2.Biserica Ortodoxă Română                        18 800 000  –  8,60%

3.Biserica Ortodoxă Greacă                          10 000 000  –  4,57%

4.Biserica Ortodoxă Sârbă                              9 000 000  –  4,11%

5.Biserica Ortodoxă Bulgară                           4 500 000  –  2,05%

6.Biserica Ortodoxă Georgiană                       3 500 000  –  1,60%

7.Patriarhia de Constantinopol                        3 500 000  –  1,60%  

8.Patriarhia de Antiohia                                   1 800 000  –  0,82%

9.Patriarhia de Alexandria                               1 600 000  –  0,73%

10.Biserica Ortodoxă din Cipru                          700 000  –  0,32%

11.Biserica Ortodoxă Poloneză                            600 000  –  0,27%

12.Biserica Ortodoxă Albaneză                           200 000  –  0,09%

13.Biserica Ortodoxă din Cehia şi Slovacia        170 000  –  0,07%

14.Patriarhia din Ierusalim                                  130 000  –  0,05                                             �

TOTAL                                                            218 500 000

Biserica Ortodoxă Rusă. Este de departe cea mai numeroasă cu cele 75 de procente. Dumnezeu a îngăduit să treacă prin urgiile comunismului, din care a ieşit întărită. Cei peste 2700 de Sfinţi Mucenici din perioada bolşevică, canonizaţi de  BORu, arată grozăviile la care a fost supus Poporul dreptcredincios de către autorii comunismului satanic. Nu întâmplător, comunismul a fost impus întâia oară în Rusia. S-a urmărit distrugerea în totalitate a acestei Sfinte Biserici, după care ar fi urmat celelalte, în viziunea bolşevicilor. Acum este lovită de aceleaşi puteri ale întunericului, în frunte cu Statele Unite, prin impunerea şi recunoaşterea schismaticilor ucraineni. Nici de data aceasta nu vor reuşi. Neajunsul major al acestei Biserici constă în prezenţa în fruntea ei a Patriarhului ecumenist, Kiril. Puterea lui este însă contrabalansată de Sinodul Arhieresc, alcătuit din mai multe sute de ierarhi, fapt care explică refuzul de a participa la sinodul tâlhăresc din Creta.

Biserica Ortodoxă Română. Este a doua ca mărime. Unanimitate, stimabile! Sinodul de la Bucureşti nu se încurcă cu jumătăţi de măsură. Orice hotărâre se ia prin acordul tuturor ierarhilor, măcar o voce discordantă nu se aude. Nimeni nu îndrăzneşte să-l contrazică pe domnul Daniel, pentru că nimeni nu vrea să-şi pericliteze scaunul episcopal. În momentul de faţă sinodul român este confruntat cu schisma care se extinde în Biserica lui Hristos cu fiecare zi ce trece. Dumnealor se prefac că nu ştiu nimic, se complac într-o condamnabilă tăcere, până când vor găsi momentul prielnic ca să-i recunoască pe schismaticii ucraineni şi, evident, să se alăture lor şi celorlalţi. Cu mare drag ar fi făcut anunţul în sesiunea de toamnă din 28 octombrie, dar au fost constrânşi de faptul că Sinaxa de la Botoşani le-a adresat un memoriu în acest sens. Pe de altă parte, credincioşii au trimis adrese tuturor ierarhilor din sinod, prin care li se atrăgea atenţia asupra consecinţelor catastrofale ale unei eventuale recunoaşteri.

Biserica Ortodoxă Greacă. Se află sub jurisdicţia ereticului schismatic Bartolomeu, ocupantul tronului patriarhal din Constantinopol. Cea mai mare parte a sinodului de la Atena s-a supus cerinţelor lui Bartolomeu şi a recunoscut schismaticii ucraineni. Spre cinstea lor, doi ierarhi, IPS Serafim din Pireu şi IPS Serafim al Kithirelor s-au opus majorităţii şi au iniţiat demersuri pentru întrunirea unui adevărat Sinod Ortodox, care să înlăture schisma, evident, fără participarea Constantinopolului. Sinodul Arhieresc a hotărât scoaterea din diptice a lui Ieronim al Greciei, moment în care acesta a devenit parte schismatică în raport cu Biserica lui Hristos, împreună cu cei care-l urmează. Accentuez faptul că schisma nu s-a produs între Biserica Ortodoxă Rusă şi cea Greacă, căci poporul grec dreptcredincios nu are vină sau implicare, ci între Biserică şi ierarhii greci trădători.

Presbiter Ioviţa Vasile

De fiecare dată, în ajunul alegerilor suntem bombardaţi cu tot felul de slogane mobilizatoare, cu o ţintă şi un scop precis. Ni se spune să ieşim din case şi să ne îndreptăm spre secţiile de vot, pentru că dumnealor au nevoie de o prezenţă cât mai numeroasă, ca apoi să ne spună cât de legitimi sunt ei.

1.O dată la patru ani (acum la cinci) puterea trece în mâna poporului, care o exercită prin votul exprimat. Să nu-i credeţi! Nu fiţi naivi să vă duceţi spre secţiile de votare plini de importanţă, crezând că veţi aduce un bine imens acestui popor. Câştigătorul e dinainte cunoscut şi numele lui a fost hotărât în birourile de la Washington. De ce credeţi că primii trei candidaţi din sondaje, Klaus, Dăncilă şi Barna, au fost în vizită la americani?

2.Dacă nu mergi la vot, părerea ta nu contează. Un alt slogan. Dar când a contat părerea noastră? De treizeci de ani ne dăm cu părerea, fie la alegeri, fie la referendumuri de tot felul, şi care este câştigul?

3.Dacă nu mergi la alegeri, altul hotărăşte în locul tău. În cazul acesta, înclin să le dau dreptate şi spun de ce. STS-ul este o instituţie militarizată, închisă, care niciodată n-a fost supusă vreunui control. A fost anume creată şi dotată corespunzător pentru ca în calculatoarele ei să intre toate datele şi să iasă rezultatele pe care le doresc dumnealor. Cine-i poate verifica? Nimeni.

4.Prin vot îi sancţionăm pe cei care nu şi-au făcut datoria. Aiurea! Chiar credeţi?  Câte figuri sinistre ar fi trebuit să dispară din viaţa politică a ţării prin vot, şi totuşi le vedem în continuare, iară şi iară, ca într-o adevărată rotaţie a cadrelor. Băsescu a fost o năpastă pentru România în primul mandat şi a fost ,,drastic sancţionat’’, fiind reales în 2009. Când românii l-au demis prin referendum, au intervenit străinii, Curtea Constituţională a dat hoţeşte o erată şi dumnealui a rămas să-şi desăvârşească ,,opera’’. Iohannis este un preşedinte rudimentar care nu-şi găseşte termen de comparaţie nici în Africa. Troglodit cum e, musteşte de răutate şi ranchiună, urăşte tot ce e românesc, şi-a bătut joc de ţara asta şi de toţi românii pe care i-a respins prin nesemnare. Dacă te uiţi pe faţă lui, citeşti ori o ură înfiorătoare, ori un rânjet dispreţuitor la adresa românilor.

Cei care veţi merge totuşi le vot, vă îndemn să nu cumva să votaţi un român. Pentru că, după cum vedeţi, şi românii au dreptul să candideze la preşedinţia României. Că sunt puşi într-o stare de inferioritate, fără şanse reale, e o altă poveste. Important e să participi, nu să câştigi. Dumneavoastră votaţi-l pe drăguţul nostru etnic, Klaus Iohannis, cel atât de iubitor de neam şi ţară. Poate nu-l doriţi. Îl aveţi, ca alternativă, pe Kelemen Hunor. Nu vă place? Dan Barna, iubitorul de homosexuali, abia aşteaptă să-i daţi votul. Nici pe el nu-l vreţi? Atunci cine să vă mai înţeleagă?

Personal, nu mă voi duce la vot. Nu vreau să fiu o piesă proastă într-un angrenaj antihristic, manipulat după cum voiesc puternicii zilei. Dacă cele de sus nu vă conving să vă formulaţi o opinie proprie, mergeţi, votaţi pe cine vreţi. Insist, nu pe români. În drum spre secţia de votare să fredonaţi o melodie pe care o ţin minte din perioada comunistă: ,,Dau votul meu din toată inima. Prin asta eu arăt că ştiu lupta’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

Ne întristează profund această recunoaştere a schismaticilor ucrainieni, de către Patriarhul Alexandriei şi toată Africa, Teodor al II-lea. Ştirea a fost confirmată de multe sit-uri ortodoxe, însoţită de imprimarea video. Unde a dispărut duhul martiric, mărturisitor al Ortodoxiei? Cred că orice episcop care recunoaște și pomeneste în diptice schismaticii ucraineni, indiferent de cât de multe presiuni suportă împotrivă, amenințări sau disconfort, din dragoste pentru Hristos, trebuie sa se opună cu toată tăria si credinţa pe care o are, chiar dacă i-ar cădea capul pe eşafod.

Se pare ca Patriarhul şi-a asumat decizia, de a recunoaşte autocefalia structurii schismatice, într-un scurt discurs , dupa oficierea Sfintei Liturghii. Patriarhul Teodor spune: „În lumina a ceea ce am discutat în detaliu și în persoană cu toți episcopii și după o meditație adâncă și multă rugăciune, căutând inspirația Duhului Sfânt, Mângâietorul, și fiind preocupat de unitatea Bisericii Ortodoxe, am ajuns la concluzia de a proceda la recunoașterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, și a Primatului Său, Preafericitul Părinte Epifanie’’.

Potrivit canalului ucrainean Telegram Pravblog, cu referire la sursele proprii și în conformitate cu alte surse care au vorbit cu OrthoChristian, asupra Patriarhului Teodor s-ar fi exercitat presiuni din partea Ministerului de Externe grec pentru a recunoaște schismaticii, amenințând cu tăierea finanțării Patriarhiei de catre statul grec. De asemenea, se menţionează şi presiuni din partea Fanarului şi a Statelor Unite. Este semnificativ faptul că prima pomenire a lui Epifanie Dumenko de către Patriarhul Teodor, s-a facut în prezența ambasadorului grec în Egipt, pe care Patriarhul l-a menționat în mod specific în scurtul său discurs de la sfârşitul Sfintei Liturghii.

Prima reacție a Patriarhiei Moscovei, a venit cateva ore mai târziu, din partea protopopului Nikolai Balashov, președinte adjunct al Departamentului Sinodal al  relațiilor externe al Bisericii Ruse: „Cu mare tristețe, Biserica Ortodoxă Rusă a primit decizia Patriarhului Alexandriei, Theodoros II, de a recunoaște ,,Biserica’’ ortodoxă schismatică din Ucraina și de a transcrie în dipticele sale, pe conducătorul acesteia, Mitropolitul Epifanie. Sfântul Sinod al Patriarhiei Moscovei va lua o serie de hotarâri suplimentare ”, a spus Părintele Nikolai, citat de de un site rusesc. Reamintim că în timpul ultimei sale vizite în Ucraina și a unei slujbe comune cu Primatul și ierarhii Bisericii Canonice Ucrainiene, Patriarhul Theodor a declarat că aceasta este singura Biserică canonică din Ucraina, si a indemnatat pe ucrainieni să fie credincioși Preafericitului Mitropolit Onufrie și, de asemenea, a promis că va face tot posibilul de a informa întâistătătorii tuturor Bisericilor Locale, despre situația reală din Ucraina.
Este de neînţeles atitudinea Patriarhului Alexandriei.
„Adevărat, adevărat zic vouă, că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.” (Ioan 16,20)

Dr. Gabriela Naghi

„Biserica Ortodoxă Rusă este profund întristată de decizia Patriarhului Alexandriei Teodor II de a-l recunoaște pe Epifanie (Dumenko) ca șef al ,,Bisericii” Autoproclamate din Ucraina și de a-l pomeni în Patriarhia sa”, a spus președintele rus.

Potrivit lui Nikolaos, Sfântul Sinod al Patriarhiei Moscovei va analiza această problemă pentru decizii suplimentare.

În încheiere, premierul Nikolaos a spus că „după această decizie a Patriarhului Alexandriei, orice comuniune nu mai este posibilă”.

Sursa: Romfaia

Notă. Aşteptăm ca această ştire să fie confirmată sau infirmată. În orele care urmează, vom şti cu certitudine dacă avem de-a face cu o nouă recunoaştere a schismaticilor ucraineni, lucru care ne-ar întrista şi mai mult. În momentul de faţă, privim ştirea cu rezervele de rigoare. Să dea Bunul Dumnezeu să fie o ştire falsă.

Presbiter Ioviţa Vasile

În anul 1054, după Naşterea Mântuitorului, Apusul s-a desprins prin schismă de Biserica lui Hristos. A căzut astfel una din cele cinci Patriarhii, Roma, cea care se bucura de o onoare deosebită, fiind capitala Imperiului Roman. În aceste circumstanţe, Constantinopolul a devenit un fel de capitală a Ortodoxiei, fiind a doua Patriarhie Ecumenică într-o ordine ce nu avea nimic de-a face cu dominaţia asupra întregii Biserici.

În anul 1453, Constantinopolul a fost cucerit de păgânii turci, care-l stăpânesc până în ziua de azi. Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a avut multe de îndurat din partea acestora. Puterea ei a fost drasic îngrădită, privilegiile de odinioară desfiinţate, iar creştinii din oraş au fost persecutaţi şi alungaţi. Astăzi sunt într-un număr insignificant. Marea catedrala Sfânta Sofia a fost transformată în moschee. Cu toată aceasta situaţie grea, cu ajutorul Bisericilor surori, Patriarhia şi-a împlinit misiunea ei apostolică în Răsăritul Ortodox.

Declinul ei a început prin 1924, în vremea nevrednicului patriarh necanonic Meletie Metaxakis. Iniţial, acesta a fost caterisit pentru erezie. Vrăjmaşii Bisericii au găsit însă resursele de a-l aşeza pe tronul Patriarhiei Ecumenice şi, după cum vom vedea, acesta le-a slujit interesele cu multă tragere de inimă. Eroarea capitală pe care acesta a comis-o, a fost adoptarea calendarului gregorian, în locul celui iulian, după care se ocârmuiau Sărbătorile şi Sfintele Slujbe în Biserică. Această schimbare de calendar s-a vrut impusă tuturor Bisericilor Ortodoxe. Spre cinstea lor, unele au refuzat primirea calendarului iulian. Altele însă, printre care şi Biserica Ortodoxă Română, s-au conformat cerinţelor patriarhale şi astfel unitatea liturgică din Ortodoxie a fost grav tulburată. Miron Cristea, primatul de atunci, a fost recompensat prin ridicarea românilor la rang de Patriarhie, el fiind cel dintâi patriarh român.

În 1965, un alt patriarh nevrednic de Constantinopol, Atenagora, a convenit cu papa Paul al II-lea ridicarea simultană a anatemelor pronunţate în 1054. Faptul a fost văzut ca fiind împlinirea unui comandament ecumenist, prin care se urmărea netezirea căii pentru unirea ortodocşilor cu papistaşii. Cum am scris şi altădată, Atenagora nu avea acest drept. Ridicarea anatemei nu se justifica prin nimic, deoarece n-au dispărut cauzele care au generat schisma. Dimpotrivă, papistaşii au persistat în erezii, adăugând, iară şi iară, noi rătăciri doctrinei lor, cu totul străine Bisericii lui Hristos. Prin urmare, ,,ridicarea’’ anatemelor a rămas fără nicio consecinţă, aşa încât papistaşii se găsesc sub aceaşi anatemă, pronunţată la 24 iulie 1054 de un Sinod din Constantinopol.

Actualul patriarh, Bartolomeu, a întrecut cu totul ,,realizările’’ predecesorilor săi. Răul pe care l-a făcut Bisericii făcut omuleţul acesta mic şi ursuz, depăşeşte orice hotare canonice şi aduce Ortodoxia într-o stare de puternică tulburare. Impus şi susţinut de americani, Bartolomeu le slujeşte cu mult zel interesele, să le zicem ,,geostrategice’’. Din păcate, iraţionalul său e vecin cu nebunia. Spunând acestea ne gândim, înainte de toate, la faptul că el a fost vârful de lance în organizarea şi desfăşurarea pseudo-sinodului din Creta, pe care l-a prezidat cu mână de fier, asistat de serviciile secrete americane şi, se putea altfel?, de observatorii Vaticanului. Despre acest sinod s-a scris mult, se va mai scrie şi toţi oamenii de bună credinţă au remarcat ereziile pe care acesta vrea să le introducă în Biserică, bineînţeles sub masca mincinoasă a grijii faţă de mântuirea oamenilor.

Să ignori toate Sfintele Canoane, să încalci brutal Sfânta Tradiţie a Bisericii, să te porţi cu atâta duşmănie faţă de Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă, singura canonică şi legitimă, şi să acorzi autocefalia unei ,,biserici’’ de strânsură, cum este cea ucraineană, înseamnă un act de cutezanţă luciferică. Asta a făcut Bartolomeu din Constantinopol, eretic şi schismatic deopotrivă. Ce s-ar putea mai rău?

Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a avut pe tronul ei Patriarhii Sfinţi, Patriarhi cinstiţi şi patriarhi eretici. Istoria Bisericii l-a aşezat pe fiecare la locul cuvenit. De numele lui Bartolomeu nu putem lega decât această a doua cădere a Constantinopolului. Dacă prima, cea din 1453, a fost o cădere politică, administrativă şi militară, cea de-acum e infinit mai gravă, deoarece se referă la căderea unei Patriarhii Ecumenice, datorită unui personaj malefic, generator de erezie, schismă şi mare tulburare. Ridica-se-va Constantinopolul vreodată? Să dea Bunul Dumnezeu, dar eu mă îndoiesc.

Presbiter Ioviţa Vasile

Dumnezeu fericeşte, prin scrisul Psalmistului David, pe aceia care n-au umbat în sfatul necredincioşilor, în calea păcătoşilor nu au stat şi au refuzat să stea pe scaunul hulitorilor (Psalmul  1,1). Am socotit de cuviinţă să adresez o sumă de întrebări ierarhilor români, cei care străbat drumurile ecumeniste ale lumii spre a se întâlni cu cei din afara Bisericii, învârtoşaţi în rătăcirile lor. Iată-le:

Cum puteţi să vă aşezaţi la[v1]  aceaşi masă, sub acelaşi acoperiş cu rătăciţii care, prin învăţătura lor, hulesc pe Mântuitorul nostru Hristos şi pe Preacurata Fecioară Maria? Ce dialog puteţi avea cu aceia care nu-i recunosc pe Sfinţii Apostoli şi pe niciunul din Sfinţii lui Dumnezeu? Ce le-aţi spus acelora care nu recunosc Crucea lui Hristos, batjocoresc sfintele icoane, şi persistă în rătăcirea lor? Nu v-aţi simţit jenaţi în prezenţa celor care tăgăduiesc Biserica Ortodoxă ca fiind unica întemeiată de Mântuitorul Hristos şi, mai mult, i-aţi ridicat la rangul de ,,biserici’’? Respectaţi, în continuare, pe cei care tăgăduiesc Sfintele Taine ale Biserici, vă neagă harul preoţiei şi vă aşează în rând cu pastorii neo-protestanţi? Le-aţi spus măcar o dată că ei, neavând Sfinte Taine, trăiesc în desfrâu, în afara Tainei Sfintei Cununii, păcat suficient pentru a nu-şi dobândi mântuirea?Aţi atras vreodată atenţia anglicanilor şi celorlalţi că fac un păcat imens, ,,hirotonind’’ femeile? V-aţi simţit bine în prezenţa acelora care încurajează şi practică perversiunile sexuale? Aveţi cugetul împăcat după ce l-aţi primit pe ereticul Francisc, cel hulitor şi tăgăduitor al lui Dumnezeu? Ne puteţi da măcar un exemplu de rătăcit, cu care aţi stat la masă, căruia i-aţi propovăduit adevărul şi l-aţi adus la Dreapta Credinţă? Dacă nu, de ce spuneţi că propovăduiţi Adevărul şi mărturisiţi în faţa rătăciţilor, în organismele ecumeniste, când noi ştim bine că acolo prozelitismul e interzis cu asprime?

Întrebările ar putea fi mult mai numeroase. Mă limitez la cele de mai sus, mai ales că sunt retorice şi, oricum, răspunsurile le ştim. Nimeni din cei vizaţi nu se va osteni să vină cu vreun răspuns. Expunând tezele şi antitezele de mai sus, las fiecărui cititor libertatea de a face propria sinteză.

Presbiter Ioviţa Vasile

---

 [v1]

4.,,Din punct de vedere ortodox, ecumenismul lucid nu este o nouă dogmă de credinţă, ci o atitudine spirituală de dialog și cooperare între creștini, în locul polemicii pline de ură confesională și al confruntării violente, care s-au manifestat secole de-a rândul în istoria creștinismului’’.

Oricât încercaţi să daţi ecumenismului o faţă atrăgătoare, numindu-l ,,lucid’’, rămâne adevărul că acesta e colecţia tuturor ereziilor şi rătăcirilor lumii.

Biserica Ortodoxă n-a urât pe nimeni, nu s-a manifestat în mod violent faţă de cineva, decât că a fost ţinta urii şi violenţelor altora, a papistaşilor, bunăoară. Vedeţi isprăvile acestora în Transilvania, după ,,unirea’’ de la 1698 sau cele din Constantinopol sau Sfântul Munte Atos. ,,Atitudinea de dialog şi cooperare’’ pe care o invocaţi este lipsită de vreun rezultat pozitiv. Dimpotrivă, oamenii s-au dezbinat şi mai mult, sectele au proliferat, disensiunile s-au adâncit.

5.,,Clericii, monahii şi mirenii implicați în acțiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta, ignorând faptul că un Sinod nu poate fi judecat decât de către un alt Sinod, vor fi chemaţi la îndreptare prin dialog pașnic…’’

Nu-i absolut necesar ca un Sinod să fie judecat de un alt Sinod. Judecata o face Poporul lui Dumnezeu, Biserica, prin respingerea sinoadelor eretice sau tâlhăreşti, ori prin receptarea Sfintelor Sinoade Ortodoxe ca fiind Ecumenice. Sinodul tâlhăresc din 449 n-a fost condamnat de un Sinod Ortodox ulterior. Nu era necesar să se demonstreze evidenţele. Sinodul eretic din 756, cu 338 de episcopi, a hotărât că sfintele icoane trebuie îndepărtate din biserici şi case şi nu s-a convocat un Sinod Ortodox spre a-l combate. În schimb, Poporul lui Dumnezeu s-a ridicat împotriva acestor silnicii sinodale, de care, dacă am fi ascultat, eram astăzi cu toţii iconoclaşti.

Dialogul paşnic cu clericii, monahii şi mirenii pentru îndreptare, s-a văzut în Parohia Schit – Orăşani, când jandarmii au forţat uşile şi au profanat sfântul locaş. S-a văzut şi cu ocazia vizitei papei Francisc, când protestatarii paşnici au fost îndepărtaţi cu brutalitate de aceiaşi jandarmi, pentru vina de a fi atras atenţia că papa nu e dorit în spaţiul ortodox, fiind eretic.

6.,,În această privință, de remarcat este şi hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare care, deşi are unele observații critice şi a propus amendamente viitoare la unele documentele ale Sinodului din Creta, totuși a hotărât:„să păstreze comuniunea fraternă, euharistică, spirituală, dogmatică şi canonică cu toate Bisericile Ortodoxe locale – atât cu cele care au participat la Sinodul din Creta, cât şi cu cele care nu au participat”.

Dacă sinodul din Creta a fost ,,mare şi sfânt’’, cum explicaţi faptul că un alt Sfânt Sinod, cel al Bisericii Ortodoxe Bulgare, s-a pronunţat critic la adresa sa, şi chiar a propus amendamente pentru îndreptarea celor hotărâte acolo?

7.Şi o ultimă chestiune. Nu aveţi, sau vă prefaceţi că nu aveţi proprietatea termenilor şi vorbiţi de răzvrătiţi, denigratori, dezbinători. Cu ,,răzvrătiţii’’ am văzut cum stau lucrurile. ,,Denigratori’’ n-au voie, în viziunea dumneavoastră, să se pronunţe în niciun fel asupra celor hotărâte în Creta, cu alte cuvinte inteziceţi Poporului agonisit de Dumnezeu să recepteze sau să respingă un sinod. Personal, îmi place să fiu numit ,,dezbinător’’, deoarece m-am dezbinat de erezie şi de cei care vor să o introducă în Biserică.

Presbiter Ioviţa Vasile

Citeam comunicatul mai vechi al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, din care am ales o sumă de pasaje pe care le voi reproduce, cu observaţiile de rigoare.

1.,,S-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)’’.

Vă miraţi, cu mâhnire, că Biserica refuză să recepteze pseudo-sinodul din Creta aşa cum vă doriţi. Acesta n-a fost sfânt, ci eretic, iar ca reprezentare a fost unul mititel, de circa 16 la sută din pliroma Ortodoxă, cu ierarhi docili, aleşi pe criterii de obedienţă, fără drept de vot, supuşi unor presiuni externe şi umiliţi, percheziţionaţi la intrare în sală ca nişte infractori de rând. Celorlalţi ierarhi, circa 84 la sută, li s-a interzis participarea, nu cumva să strice socotelile organizatorilor. Biserica Ortodoxă Rusă cu, pondere de 75 la sută din Ortodoxie, n-a participat; Biserica Ortodoxă Bulgară n-a fost prezentă şi s-a pronunţat critic la adresa pseudo-sinodului; Biserica Ortodoxă Georgiană a fost absentă şi a dezaprobat hotărârile din Creta; Patriarhia Ecumenică a Antiohiei a refuzat să fie părtaşă la un sinod eretic. În acest context, care a fost sfinţenia şi mărimea adunării cretane?

2„Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” .

Nu s-au formulat dogme noi, dar sunt atacate cele vechi. Exemplul cel mai elocvent este dogma unicităţii Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, cuprinsă în Simbolul de Credinţă. Ce valoare şi credibilitate mai are mărturisirea faptului că noi credem într-Una Biserică, când, alături de aceasta, sectele, confesiunile şi rătăcirile lumii sunt recunoscute ca fiind ,,Biserici’’? Cu aceasta aţi vrut să desfiinţaţi hotarul dintre Dreapta Credinţă şi erezie. Chiar ne facem că nu observăm absurdul şi contradicţia acestor mărturisiri?

3.,,Cu toate acestea, constatăm cu durere în suflet că, în mod pătimaş și dăunător, unele persoane răzvrătite au indus în eroare pe unii clerici şi credincioși afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credință, iar unii clerici, crezând acest neadevăr, au întrerupt în mod necanonic pomenirea ierarhului lor, tulburând pacea şi unitatea Bisericii, prin atitudinea lor dezbinătoare’’.

Documentele din Creta sunt îmbibate de îndemnuri la îmbrăţişarea şi practicarea ecumenismului, în diferitele sale organisme. Aveţi pretenţia ca toate hotărârile cretane să fie impuse şi receptate de Biserică, lucru care nu se întâmplă. Nu numiţi ecumenismul explicit ,,dogmă de credinţă’’, dar îi atribuiţi tacit valoare de dogmă.

Întreruperea pomenirii ierarhilor este perfect canonică. Dacă vreti să vă convingeţi, citiţi Canonul 31 Apostolic şi Canonul 15 al Sinodului I II din Constantinopol. Întreruprea pomenirii nu este răzvrătire, adică răscoală. Este o modalitate extrem de delicată, aleasă de Sfinţii Părinţi, pentru a atrage atenţia că erezia a pătruns în Biserică. Ierarhii n-au fost atinşi nici măcar cu o floare, şi-atunci unde e răscoala?

Presbiter Ioviţa Vasile

S-a reunit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Poloneze, prezidat de Fericitul Mitropolit al Varșoviei și al întregii Polonii, IPS Sava.

Potrivit unui anunț oficial emis de Sfântul Sinod, acesta a decis să nu recunoască autoproclamata ,,biserică’’ ucraineană.

În detaliu, în decizia privind această problemă, comunicatul prevede:

„Ne menținem pozițiile cu privire la deciziile sinodale: 340/9 mai 2018, 341/25 iunie 2018 și nr. 342/2 aprilie 2019.
Biserica Ortodoxă Autocefală Poloneză nu se opune oferirii mijloacelor de vindecare Bisericii din Ucraina, deoarece se bazează pe reguli dogmatice și canonice valabile pentru întreaga Biserică. Acest lucru nu se poate întâmpla însă cu un grup de raskolniki (schismatici).
Schismaticii  nu pot reprezenta o organizație eclesiastică sănătoasă. Ei încalcă unitatea euharistică a întregii Ortodoxii’’.

Scurt comentariu

Acest comunicat reprezintă o mostră claritate, concizie şi promptitudine privind criza în care a fost adusă Biserica lui Hristos, prin nesăbuinţa lui Bartolomeu din Constantinopol. Îl recomandăm Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române, cu rugămintea de a se pronunţa în cel mai scurt timp în sensul nerecunoaşterii schismaticilor ucraineni şi de a-şi exprima sprijinul necondiţionat pentru Sfânta Biserică Ortodoxă Ucraineană, singura Canonică şi Legitimă, de sub păstorirea Înalt-Preasfinţitului Onufrie.