Autor: iovita_vasile

Prin 1924, patriarh al Constantinopolului era Meletie Metaxakis. Acesta ocupa tronul samavolnic, deoarece se făcuse vinovat de erezie. A fost totuşi întronizat de neprietenii Sfintei Biserici Ortodoxe cu ţintă precisă: aceea de a înlocui calendarul iulian cu cel gregorian. Calendarul iulian era cel după care se stabilea data Sfintelor Paşti şi se orânduiau slujbele şi sărbătorile din cursul anului bisericesc. O parte din Bisericile Ortodoxe Naţionale au acceptat calendarul gregorian, celelalte – nu. Din acea vreme, unitatea liturgică a Bisericii lui Hristos a fost puternic tulburată, între ele existând o diferenţă de 13 zile, diferenţă care se reflectă în ţinerea sărbătorilor bisericeşti anuale, excepţie făcând Sfintele Paşti. Este absolut aberant ca Bisericile Greciei, Bulgariei, României să sărbătorească Naşterea Domnului cu 13 zile mai devreme, faţă de Bisericile Rusiei, Serbiei, Ierusalimului şi Sfântului Munte. S-a dorit ca şi Paştile să fie sărbătorite după calendarul gregorian, odată cu catolicii, dar preoţii, spre lauda lor, au refuzat să se supună, deoarece modalităţile de stabilire a datei Paştilor erau precis stabilite de Sinodul I Ecumenic. Lovindu-se de această împotrivire, vrăjmaşii Bisericii din, interior şi din exterior, au cedat, aşa încât sărbătirim Paştile în întreaga Ortodoxie la aceaşi dată.

Asupra patriarhului nelegitim, Meletie Metaxakis, a venit pedeapsa lui Dumnezeu, deoarece a înnebunit. Avea, uneori, momente pasagere de luciditate în care se lamenta: ,,Vai mie, că am sfâşiat Biserica lui Hristos!’’ Regretele erau tardive, răul era făptuit şi îl resimţim dureros până în ziua de azi. De învăţat vor învăţa, din această întâmplare, cei sinceri şi binecredincioşi, căci ceilalţi vor rămânea în continuare opaci.

Pseudo-sinodul din Creta avea înscrisă pe agendă şi problema calendarului, care putea fi rezolvată în cel mult o oră, şi acesta ar fi fost un punct luminos în tenebrele lucrărilor. Nu s-a dorit, aşa încât a fost retrasă în ultimul moment, nemailăsând posibilitatea unor discuţii. De ce? Deoarece ruperea unităţii liturgice a Bisericii Ortodoxe era un ,,bun’’ câştigat, cum am văzut, din 1924. Cum să rişte vrăjmaşii Bisericii pierderea acestui ,,bun’’? Cum să admită ei refacerea unităţii liturgice a Bisericii? Era cu neputinţă. O spune Dumnezeiasca Scriptură, prin pana Sfântului Apostol Iacov (3, 11-12): ,,Oare izvorul aruncă, din aceaşi vână şi apa dulce şi pe cea amară? Nu cumva poate smochonul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce’’.

Preot Ioviţa Vasile

 

Scrisoarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Neofit al Bulgariei către Poroşenko, vremelnic preşedinte al Ucrainei
,,Stimate Domnule Președinte,

Biserica Ortodoxă Bulgară – Patriarhia Bulgară, fiind în comuniune cu Biserica Ortodoxă Ucraineană, cu îngrijorare și nelinişte urmareşte situația din sfera religioasă a Ucrainei. O preocupare serioasă este cea ocazionată de numeroasele încălcări ale drepturilor credincioșilor creștini din Biserica Ortodoxă canonică a Ucrainei. În primul rând, vorbim despre confiscarea cu forţa a lacaşurilor ortodoxe ale Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. În acest context, deosebit de ingrijorătoare este informația privind încercările de privare a doua altare ale Bisericii canonice şi ale Ortodoxiei Universale – Sfânta Lavră a Adormirii Maicii Domnului din Poceaiev și faimoasa Lavră Kiev-Pechersk – în favoarea Bisericii Ortodoxe locale separatiste, asa-numita ,,Patriarhia Kievului’’. În acest sens, Biserica Ortodoxă a Bulgariei – Patriarhia Bulgară îşi declară poziția categorică vizavi de faptul ca punerea în aplicare a unui astfel de scenariu nu poate decât sa destabilizeze situația din Ucraina şi, totodată, să facă imposibilă, pentru episcopii ortodocsi, clericii si credincioșii din alte țări, vizitarea altarelor menționate mai sus, întrucât nu avem o comuniune euharistică și de rugăciune cu structurile religioase schismatice. Domnule Președinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei – Patriarhia Bulgară apelează la dumneavoastră, pentru a adopta toate măsurile necesare în protejarea drepturilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, încât să nu mai fie permisă confiscarea de noi lacaşuri și să fie protejate în faţa tuturor celorlalte forme de violență.
Sincere salutari,
Președinte al Sfântului Sinod,  Neofit – Patriarhul Bulgariei”.

(Preluare de pe blogul Ortodoxia Mărturisitoare)

 

Notă. Să nu vă aşteptaţi ca domnul Daniel Ciobotea, împreună cu ceilalţi ce-i stau în preajmă, să ia o poziţie similară.

�

Canon de rugăciune pentru cei care au gânduri de sinucidere (va fi împlinit de cei din familie)

• Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul (de 3 ori)
• Cel în cauză va fi stropit cu apă sfinţită şi însemnat cu semnul Sfintei Cruci
• Va fi chemat neîntărziat preotul, care-l va pune imediat sub scutul Sfintei Biserici, citindu-i toate cele de trebuinţă, spovedindu-l şi împărtăşindu-l

 

Ce am văzut la Sibiu în zilele trecute, a fost consternant. N-am avut tăria şi nici răbdarea de a urmări ce s-a transmis din acest oraş. Am văzut o parte, suficientă pentru a înţelege întregul. M-am uitat, bunăoară, la simulacrul de liturghie ce s-a desfăşurat pe o scenă improvizată. Vizual, rămâneai cu impresia că asişti la o misă catolică. Personajele adunate în jurul unei mese oficiau ceva, care numai Sfântă Liturghie n-a fost. În faţa scenei, o vânzoleală de nedescris. Tinerii mărşăluiau cu steaguri în toate direcţiile, fără nicio legătură cu spectacolul burlesc pus în scenă. Personaje străine de Dumnezeu se agitau cu pălăriile pe cap, vrând parcă să arate că nu sunt cu nimic interesaţi de prestaţia arhiereilor care îşi jucau rolurile într-un spectacol dezagreabil. ,,Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume… de-ți venea amețeală nu altceva’’, ar fi zis Caragiale. Numai că aici am avut de-a face cu batjocorirea celor sfinte. Şi asta e grav. Extrem de grav. Cu fiecare an ce trece, batjocura la adresa Mântuitorului Hristos capătă forme din ce în ce mai groteşti. Dacă la începutul ito-urilor erau oarecare reţinere, acum a pierit orice sfială, lucrurile nu mai au niciun zăgaz, fiecare-şi permite să facă ce vrea şi apoi să pretindă că e în slujba lui Dumnezeu.

Sunt sigur că au fost tineri care au refuzat să participe, şi bine au făcut. Din cei prezenţi, unii îşi vor fi dat seama că au asistat la un spectacol blasfemiator, un tămbălău cu personaje grobiene, şi în anul următor se vor ţine departe de ito. Nu ştiţi ce e un tămbălău? Ne lămureşte acest copy paste:�TĂMBĂLĂU�s. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, halălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. Şi muzici… de-ţi venea ameţeală…

Asta a fost, din păcate, la Sibiu. Nu ştiu câţi tineri accesează acest blog. Mulţi-puţini, câţi or fi, le spun tuturor să se ferească de aceste spectacole care nu sunt altceva decât nişte repetiţii pentru vremea întronizării antihristului. E mare păcat ca nişte suflete tinere să fie întinate în felul acesta. Cinstiţilor preoţi, cărora li se spune că toate au rămas cum au fost, le-aş adresa rugămintea de a viziona, fie şi în parte, defăşurările ito-ului de anul acesta, apoi să reflecteze şi să dea un răspuns unei întrebări simple: chiar nu s-a schimbat nimic?

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru demonizaţi (va fi împlinit de cei apropiaţi)

• Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
• Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
• Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
• Acatistul Sfântului Antonie cel Mare
• Acatistul Sfinţilor Ciprian şi Iustina
• Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon
• Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul
• Acatistul Sfântului David de Evvia
• Dimineaţa i se va da anafură şi aghiasmă
• I se va da mâncare cu ulei de la Sfântul Maslu
• Va fi chemat preotul, care va citi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, împlinind toate cele de trebuinţă. Preotul să lase deoparte prejudecăţile şi frica nejustificată, să-şi împlinească misiunea, căci pentru aceasta l-a chemat Stăpânul Hristos la înalta slujire.

În văzul întregii lumi ortodoxe, sub privirile pleromei ortodoxe din România, Patriarhul şi supuşii săi slujbaşi, ierarhi, clerici, au murdărit cu aceasta adunare ITO 2018, sufletele tineretului ortodox din România şi din afara ei.
Cum nu a remarcat nimeni Crucea patee, de origine templieră, masonică, sub oblăduirea căreia, s-a adus tribut masonilor şi antihristului, care au comandat această adunare de amploare, în care au triumfat, prin discurs, muzică şi fapte, gândiri străine Ortodoxiei care aduc hulă de neiertat Mântuitorului Hristos.
Discursul Patriarhului şi al emisarilor săi, în cel mai clar şi deşănţat limbaj de lemn, uimeşte şi umple de silă şi amărăciune (pentru tinerii manipulaţi, în mod perfid) pe cei care şi-au imaginat că textele ordonate de cabinetul de agitaţie si propagandă al pcr, au fost înmormântate definitiv.
Spune Patriarhul semnatar al ereziilor din Creta, despre tinerii ortodocşi, că reprezintă apostolii, cei care vestesc „comuniune între etnii, cooperare între popoare, emisari ai ”preteniei” între popoare.”
Ce cântec s-a interpretat pe scena ITO2018?
Pe scurt este vorba de melodia You raise me up, lansată de“Secret Garden” ( un duo format din violonista de origine irlandeză Fionnuala Sherry şi pianistul norvegian Rolf Lovland). “Secret Garden” este un grup care promovează muzica New Age, fiind unii dintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţi interpreţi ai acestui gen! Ei s-au făcut remarcaţi în anul 1995 când au câştigat concursul Eurovision cu melodia “Nocturne”.
Cea mai cunoscută realizare a lor este melodia despre care discutăm azi, “You Raise Me Up”, melodie compusă în anul 2002 şi cântată de atunci de sute de interpreţi şi în multe variante.

“Tu mă ridici”, o melodie New Age care nu are nimic de-a face cu Dumnezeu. Oare la cine s-a gândit iniţial cel ce a compus versurile când a spus: “tu mă ridici”? Cine era cel care îl ridica şi din ce? În cel mai bun caz era un om sau poate dumnezeul veacului acestuia, căruia cei din mişcarea New Age îi aduc închinare, Lucifer.
Veţi spune că nu am ştiut, că noi la Dumnezeu ne-am gândit când am cântat! Şi ce dacă? Aşa vrea şi diavolul, să nu ştim şi să facem tot felul de lucruri care nu au de-a face cu Dumnezeu dar să I le atribuim Lui!

Cum a fost posibil ca să se promoveze rock-ul creştin şi melodii new age?, într-o adunare care se pretinde ortodoxă, dar care nu reprezintă decât o hulă imensă adusă, neprihănitei Ortodoxii, Mântuitorului Hristos, prin insemne, declaraţii, cântece, care transformă şi manipulează tinerii şi nu numai, într-o uneltă ecumenistă, învăluindu-le creierul, mintea şi inima, într-o confuzie şi ceaţă, din care cu greu mai pot ieşi.

Despre prestatia maestrului de ceremonii antihristice şi masonice, Constantin Necula, remarcăm o dată în plus, că şi-a făcut bine treaba, el fiind, după cum ştim, propagandistul rock-ului creştin (!!!), de ale cărui „calitaţi”se folosesc din plin, uzurpatorul scaunului de patriarh şi ceilalţi umili slujbaşi cu sâmbrie, aflaţi vremelnic în scaunele sinodale. A se vedea cum îşi face crucea acest „preot”, care se pretinde a fi în slujba Mântuitorului Hristos!
Câtă ruşine, câtă trădare, câtă apostazie! Asta în timp ce toţi preoţii şi cinstiţii ierarhi cu obştile lor tac.

�

Dr. Gabriela Naghi

�

LUNA SEPTEMBRIE

Ziua a 10-a

Sf. Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora; Sfinţii Apostoli dintre cei 70: Apelie, Lucie şi Clement; Sfânta Pulheria, împărăteasa; Sf. Mucenic Varipsava; Sf. Ierarh Petru; Cuvioşii Ioasaf, Pavel, Casian, Chiril; 3 Cuvioase�

Biserica lui Hristos a rânduit cu înţelepciune reguli după care să fie primiţi în sânul ei ereticii. Astfel, în primele secole, prin Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, se făcea o distincţie netă între arieni, macedonieni, sabatieni, novaţieni, quartodecimani, mercuraşi şi apolinarişti care puteau fi primiţi dacă dădeau zapis, adică scrisoare de mărturisire a Credinţei Ortodoxe, şi dădeau anatemei ereziile pe care voiau să le părăsească. Aceştia erau primiţi prin ungerea cu Sfântul Mir. Se avea în vedere probabil că unele abateri, precum cea a quartodecimanilor, care sărbătoreau Paştile la 14 nisan, nu erau de o gravitate extremă. De cealaltă parte, erau socotiţi eunomienii, montaniştii, sabelienii, care erau asimilaţi păgânilor, de aceea erau catehizaţi temeinic şi apoi botezaţi.

Pornind de la acest Sfânt Canon, care avea particularităţile lui potrivite vremii, există acum tendinţa de a primi în Biserică eretici numai prin ungerea cu Sfântul Mir, socotindu-li-se valid simulacrul de botez primit înainte. Se trec sub tăcere, chiar în cartea de slujbă a Bisericii numită Molitfelnic, cele poruncite de următoarele Sfinte Canoane:

a). Canonul 46 Apostolic: ,,Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul Care au primit ca valide Botezul ori Jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire are Hristos cu Veliar. Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?(II Corinteni 6, 15).

b). Canonul 47 Apostolic: ,,Episcopul sau presbiterul dacă ar boteza din nou pe cel care are Botezul cu adevărat sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de eretici, să se caterisească, ca unul care ia în râs Crucea sau moartea Domnului şi nu deosebeşte preoţii adevăraţi de preoţii mincinoşi’’.

    �Aceste două Sfinte Canoane nu mai lasă loc de îndoieli ori de interpretări în privinţa Tainei Sfântului Botez în Biserica Ortodoxă, socotindu-l singurul valid şi mântuitor, după cum simulacrul de botez al ereticilor de orice fel este nu o luminare, ci o spurcare a celui care-l primeşte.

În privinţa ereticilor catolici, lucrurile nu sunt diferite, având în vedere că ereziile acestora se numără cu zecile. Dacă ereticii primelor secole se făceau vinovaţi de o singură erezie, suficientă pentru a se depărta Dumnezeiescul har de la ei, cu atât mai mult ereticii sectari sau catolici, sau din orice biserică mincinoasă, sunt lipsiţi de harul sfinţitor, nevând Sfinte Taine valide. Aceştia vor fi primiţi prin Sfintele Taine ale  Botezului şi Mirungerii.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru femeia care urmează să nască

• Acatistul Sfântului Acoperamânt al Maicii Domnului
• Acatistul Sfântului Stelian
• Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
• Femeia se va spovedi şi se va împărtăşi negreşit înainte de naştere
• Femeia îşi va feri pruncul de vaccinuri, după cum o va lumina Dumnezeu, prin sfatul duhovnicului

 

 

 

 

 

LUNA SEPTEMBRIE

Ziua a 8-a

Naşterea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului

Sf. Mucenici Ruf, Rufian, Sever, Artemidor şi Atanasie; Sf. Ierarh Sofronie; Cuvioşii Serapion şi Arsenie�

          �Dumnezeu Cel Atotputernic a rânduit această zi în care să se nască, din Părinţii Sfinţi Ioachim şi Ana, Preacurata Fecioară Maria, cea aleasă de Părintele Luminilor să poarte în preacuratu-i pântece pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Este cea dintâi sărbătoare a anului bisericesc, înscrisă în calendarele noastre.     După ce vei veni de la sfânta biserică, să nu lipsească de pe buzele tale, cinstite cititorule, Acatistul Maicii Domnului, ori măcar această frumoasă şi înălţătoare rugăciune: ,,O, Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu Iisus Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care şi primind-o Maica Împăratului Aceluia Care împărăţeşte cerul şi pământul, o du la Împăratul împăraţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi Dumnezeul tău, şi cere iertare de toate păcatele mele. Vieţii mele dă-i îndreptare, şi la sfârşitul meu trecere neîngrozită de vrăjmaşii cei din văzduh; fii mie povăţuitoare, să-mi deschizi Dumnezeiasca intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa raiului şi de veselia acelei cetăţi înalte, a Ierusalimului de sus celui preafrumos şi de frumuseţile lui cele nespuse, de strălucirea luminii Treimii Celei cu trei străluciri, şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti. Acelei măriri şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi Sfinţii, că toate le poţi ca Maica Împăratului Celui Atotputernic. Şi acum, dar mai ales întru acest ceas, mă auzi pe mine cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc cântare şi rugăciune’’(Din Acatistier, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, p. 68).

          �Preacurata Fecioară Maria este tuturor credincioşilor grabnic ajutătoare. Prin urmare, iubite cititorule, nu uita ori de câte ori te afli în vreme de strâmtorare, de necaz, de întristare, în situaţii grele din care nu mai vezi nicio ieşire, roagă-te Maicii Domnului şi Preacurata nu te va lăsa fără răspuns.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru binele casei

• Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (de 7 ori)
• Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
• Miercuri si vineri – ajunare
• Trei Dumninici consecutive se duc prescuri şi vin la biserică, se pomenesc toţi ai casei şi se aprinde lumânare

 

Simt nevoia să precizez că aceste canoane de rugăciune şi de post sunt pentru vremuri cât de cât normale. Sunt conştient de faptul că frăţiile voastre aveţi greutăţi în a le împlini, din pricina acestor timpuri de grele încercări. Străduiţi-vă cât stă în puterile frăţiilor voastre, căci Dumnezeu e atât de bun, încât împlineşte neputinţele şi neîmplinirile noastre.

          �

�

�

„În oraşul Kiev niciodată nu a fost patriarh. Patriarhii au trăit la Moscova. Să vă păziţi de grupa (biserica) autocefalilor ucraineni şi de uniaţie”.
Locţiitorul Lavrei Peşterilor din Kiev, părintele Cronid a replicat spunând că autocefalii şi uniaţii au dispărut din Ucraina. Părintele a răspuns cu tristeţe şi amărăciune:
„Demonul va intra în ei şi cu o răutate satanica se vor năpusti împotriva credinţei şi a Bisericii Ortodoxe, dar vor avea un sfârşit infamant, iar urmaşii lor vor primi pedeapsa cerească de la Domnul şi Împăratul puterilor”.
Părintele a prevăzut şi a ştiut dinainte totul. Acum a aparut un arhiereu ucrainean autocefal, numindu-se patriarhul Kievului. Dar unde? În America. Dar el nu ştie sau a uitat că la Kiev nu a fost niciodată patriarh… Trebuie să fim atenţi, de unde poate fi în America un patriarh al Kievului?! Iar unii spre moartea lor veşnică şi spre ruşinea lor strigă: „patriarhul nostru”.
Părintele ne avertiza să fim credincioşi Patriarhiei de la Moscova şi să nu intrăm în niciun fel de schismă.
„Feriţi-vă de aşa numita biserică de peste hotare şi să ştiţi că ea nu este amintită în dipticele Bisericilor Ortodoxe. Ea nu este o biserică [separată], ci o parte a Bisericii Ruse. Multpătimitoarea noastră Biserica a rezistat într-un stat ateu.(…) Se duc la eretici şi la schismatici doar cei nevrednici de mila lui Dumnezeu şi marii păcătosi care nu vor să ştie ,,Cred într-una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’ şi că Biserica Ortodoxă este Trupul lui Hristos, care nu poate fi împărţit. Biserica este cămaşa lui Hristos, care nu poate fi ruptă în bucăţi. Nu îşi amintesc că este un Domn, o credinţă şi un botez. Domnul Iisus Hristos a zidit o singură Biserică (nu biserici), pe care nu o vor birui nici porţile iadului. Este o singură Biserică Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Celelalte, care se numesc biserici, nu sunt biserici, ci neghinele din grâu şi adunătura diavolului”.

(Preluare de pe Ortodoxiamărturisitoare)

Comentariu

1.Bunul nostru Părinte Sfânt Lavrentie din Cernigov a trăit între anii 1868 – 1950. La vremea când rostea proorocia de mai sus, autocefalii şi uniaţii nu mai erau o primejdie pentru Sfânta Biserică Ortodoxă Ucraineană. S-a întâmplat însă ceea ce a prezis Sfântul: demonii au intrat în cei ce doresc autocefalia şi cu ură satanică se năpustesc asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Poate că şi aceştia cunosc profeţia Sfântului, dar au minţile atât de întunecate încât nu pricep că ,,vor avea un sfârşit înfamant’’.

2. Sfântul Lavrentie respinge cu desăvârşire existenţa unui patriarh la Kiev. Patriarhia se găseşte la Moscova şi acest fapt nu e înjositor pentru ucraineni. Dimpotrivă, ruşii şi ucrainenii şi belaruşii sunt de un sânge, din marea familie Ortodoxă slavă. Credinţa Ortodoxă s-a răspândit la slavii nordici de la Kiev. Ţin minte şi acum titlul unei lecţii din şcoala generală, Rusia Kieviană.
3. Faptul că patriarhul Kiril are grave derapaje de la Sfânta Credinţă Ortodoxă, nu l-a împiedicat pe Sfântul Lavrentie să susţină Patriarhia Moscovei şi apartenenţa Bisericii Ucrainene la aceasta. Ca să respectăm adevărul până la capăt, nu putem trece cu vederea că Biserica Ortodoxă Rusă, din care face parte şi Biserica Ortodoxă Ucraineană nu a participat la sinodul tâlhăresc cretan, respingând hotărârile acestuia, ceea ce nu e puţin lucru. Era relativ uşor ca patriarhul Kiril să încropească o delegaţie de 24 de arhierei, cu care să zboare spre Creta şi să dea o aparenţă de legitimitate întrunirii de-acolo. N-a făcut-o, şi asta poate fi începutul pocăinţei lui. Nădajduim.
4. Multă limpezime şi acurateţe în exprimarea Sfântului: ,,Se duc la eretici şi schismatici doar cei nevrednici de mila lui Dumnezeu”; ,,Celelalte, care se numesc biserici, nu sunt biserici, ci neghinele din grâu şi adunătura diavolului’’. Cine mai folosea acest cuvânt, adunătură? Sfântul Kukşa al Odesei, numind adunarea cretană ,,adunătură de necredincioşi’’.
5. ,,Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?’’ (Romani 8, 31).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru diferite trebuinţe

• Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
• Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
• Psalmii 24, 27, 36, 41, 60
• Dimineaţa se ia anafură şi aghiazmă mică

Când eram copil de vreo 7-10 ani, auzeam cântându-se cu multă ardoare de către tineretul vremii un cântec cu puternică tentă revoluţionară. Parte din versuri le ţin minte şi acum şi când mi-aduc aminte de ele, zâmbesc şi mă întreb până unde poate merge prostia omenească. Despre aceste versuri e vorba: ,,Înfruntând furtuni, / Spargem munţii-n pumni. / Lupta noastă nu s-a sfârşit. / Pân’ la unul o să piară / Duşmanii poporului’’. Ne întrebăm firesc cine erau duşmanii poporului? Erau, în primul rând, preoţii. Apoi bunii gospodari ai satelor şi intelectualii. Toţi aceştia au trebuit să fie întemniţaţi şi exterminaţi, pentru ca poporul român să fie îndobitocit prin perceptele comuniste, izvodite în străfundurile iadului. Cine a cercetat arhivele securităţii din acea vreme, a avut putinţa să se convingă de aceasta. Episcopii, preoţii, diaconii, călugării şi călugăriţele erau desemnaţi în documentele securităţii ca fiind ,,armata neagră’’, care trebuia nimicită cu orice preţ.

De unde această ură diavolească împotriva slujitorilor lui Hristos? Nu vreau să mă duc, în timp, dincolo de revoluţia franceză: „Vom spânzura ultimul rege cu maţele ultimului preot” , a fost una din zicerile sataniştilor care cultivau ura, violenţa, lupta de clasă, crima, teroarea.

Venim ceva mai aproape, la anul 1896: ,,De asemenea a trecut ceva timp de când am început să discredităm pe preoţi, să le ruinăm misiunea pe pământ; pentru noi, reprezintă o mare piedică. Influenţa lor are din ce în ce mai puţin efect asupra oamenilor. Libertatea conştiinţei a fost decretată în întreaga lume, devenind principiu, astfel nu ne mai despart decât câţiva ani până când vom reuşi să distrugem complet creştinismul; cât despre celelalte religii, dificultăţile vor fi minore, dar acum este prematur să discutăm. Regele evreilor va fi adevăratul papă al Universului, patriarhul bisericii internaţionale’’(Milton William Cooper, Partea nevăzută a lumii, Ed. Elit, f. a., p. 253).

Ceea ce doreau activiştii comunişti nu s-a împlinit. N-au spart niciun munte-n pumni, n-au reuşit să nimicească ,,duşmanii poporului, până la unul’’. Au izbutit, în schimb, să-şi infiltreze ,,oamenii’’ în toate treptele ierarhiei, în toate posturile administrative ale Bisericii. Îi recunoastem cu uşurinţă. Uitaţi-vă la ei cum nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci, ascultaţi-i ce prăpăstii scot pe gură şi… depărtaţi-vă.

Preot Ioviţa Vasile

�

Canon de rugăciune pentru întărirea credinţei şi luminarea minţii

• Întâiul Paraclis al Preasfintei Născoare de Dumnezeu (de 3 ori)
• Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon (de 3 ori)
• Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul

 

 

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu i-ar fi transmis Patriarhului Rusiei că s-a hotărât deja acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene, informează Cuvântul Ortodox,�citând Romfea.gr.

Acest lucru s-ar fi petrecut în timpul întâlnirii pe care cei doi ierarhi au avut-o la Istanbul săptămâna trecută.

Patriarhul Rusiei ar fi cerut ca problema autocefaliei Ucrainene să fie discutată în cadrul unei conferințe, în care să fie dezbătută problema pe mai multe coordonate, inclusiv științifice. În urma refuzului Patriarhului Constantinopolului, delegația rusă a părăsit Fanar-ul mai repede decât era prevăzut.

În acest moment, în Ucraina există trei structuri ecleziastice: Biserica Ortodoxă Ucraineană, condusă de Mitropolitul Onufrie, aflată în subordinea canonică a Patriarhiei Moscovei, Biserica Ortodoxă a Ucrainei și Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală, aceste ultime două structuri nefiind recunoscute de nimeni și care se află, de asemenea, în conflict între ele.

Patriarhia Ecumenică ar dori să unească aceste facțiuni și să acorde autocefalia, dar nu este clar cum se va realiza, dacă se va realiza, acest lucru, notează Cuvântul Ortodox.

Între ortodocșii de pe teritoriul Ucrainei se află și câteva sute de mii de români, majoritatea fiind sub autoritatea canonică a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, ce aparține de Patriarhia Moscovei.

„In acest context, Romfea.gr a publicat in exclusivitate o scrisoare a Patriarhului Irineu al Serbiei catre Patriarhul Ecumenic Bartolomeu in care acesta protesteaza fata de intentia de a acorda autocefalie gruparilor schismatice din Ucraina si Macedonia”, precizează sursa citată.

În textul său, PF Irineu menționează faptul că există conducători laici care doresc folosirea Bisericii de către stat. Liderul Bisericii Sârbe scrie că unii dintre acești conducători sunt atei sau chiar nebotezați, cum ar fi conducătorul Muntenegrului, Milo Djukanovici și Petro Poroșenko, cel al Ucrainei.

Biserica Serbiei se confruntă și ea cu două astfel de provocări și se teme de un eventual precedent ucrainean: pe lângă mai vechea separare a Bisericii Macedoniei, acum există voci în Muntenegru care cer autocefaliei Bisericii din această micuță țară. Atât Macedonia cât și Muntenegru se află în teritoriul canonic al Bisericii Sârbe de sute de ani.

(Preluare de pe Ortodoxia marturisitoare)

Cu puţină vreme înainte de Înălţarea la cer, Domnul nostru Iisus Hristos a încredinţat Sfinţilor Apostoli misiunea sfântă de a propopvadui Evanghelia împărăţiei la toată făptura. ,,Celor care vor crede –a spus Mântuitorul – le vor urma aceste semne: în numele Meu vor izgoni demoni, în limbi noi vor grăi’’(Marcu 16, 17).

În limbi noi, necunoscute lor până atunci, au grăit Apostolii Mântuitorului la Cincizecime, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei.

În limbi noi au grăit popoarele care s-au alcătuit în lume şi au primit Evanghelia Fiului lui Dumnezeu.

În limbă nouă a grăit poporul român cel dreptcredincios după ce Dumnezeu l-a învrednicit să creadă în Mântuitorul lumii. În vremea petrecerii pe pământ a Domnului Iisus Hristos, exista limba latină, vorbită în Imperiul roman, după cum exista limba dacilor, strămoşii noştri. Din aceste două limbi Dumnezeu a alcătuit o limbă nouă, limba română sfântă. Era şi este sfântă pentru că prin ea se preamăreşte Dumnezeu pe pământul românesc. Socotesc că aceasta este menirea oricărei limbi din câte a semănat Dumnezeu pe pământ: întâi să înlesnescă oamenilor cunoaşterea Revelaţiei Dumnezeieşti şi apoi să statornicească între oameni bună vieţuire, ca fii ai Aceluiaşi Dumnezeu. Când o limbă îşi împlineşte aceste rosturi, devine sfântă.

Poetul românilor, Mihai Eminescu, scria cu îndreptăţire în ziarul Timpul din 10 octombrie 1881, ,,Biserica au creat limba literară, au sfinţit-o, au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat’’.Mare adevăr a afirmat poetul nostru naţional! Vocea lui n-a fost singulară. Preotul Alexie Mateevici a scris o poezie superbă ce ar trebui dăltuită în marmură şi aşezată pe la răspântii, spre ştiinţa tuturor impostorilor: ,,Limba noastră îi aleasă/ Să ridice slavă-n ceruri/ Să ne spue-n hram şi-acasă/ Veşnicele adevăruri./ Limba noastră-i limbă sfântă/ Limba vechilor cazanii,/ Care-o plâng şi care-o cântă/ Pe la vatra lor ţăranii’’.

          �Cu tristeţe constatăm că saltimbancii şi irozii vremurilor noastre batjocoresc cu o plăcere sadică sfânta limbă românească, aşa cum batjocoresc tot ce are sfânt neamul acesta. Scriu şi vorbesc cu o răutate diabolică împotriva Bisericii Ortodoxe, cea care ar trebui să le fie mamă, cea care le-a dat limba. Asemenea specimeni sunt, la urma urmei, nişte jalnici ucigaşi de mamă.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru izbăvirea de pagubă

• Acatistul Sfântului Mucenic Mina (de 7 ori)
• Psaltirea (o dată)
• Acatistul Buneivestiri

 

Cărţile noastre bisericeşti au păstrat relatarea unui episod din viaţa Sfântului Antonie cel Mare. Este vorba de vremea când diavolul a venit să-l ispitească şi să-i spună: ,,De nimic altceva nu mă rog ţie, Sfinte Părinte, fără numai să te rogi lui Dumnezeu cu dinadinsul ca adică să-ţi arate ţie de va primi pe diavolul întru pocăinţă sau cu totul nu-i trebuieşte Lui’’. Sfântul cel blajin i-a răspuns: ,,Precum voieşti voi face, însă să te duci astăzi la casa ta, iar dimineată să vii aici şi-ţi voi spune ce va porunci Domnul despre aceasta’’.

În vremea nopţii, Sfântul a ridicat spre cer mâinile sale şi îngerul Domnului a venit şi i-a spus dumnezeiesc cuvânt. ,,Aşa grăieşte Domnul: te ştiu pe tine cine eşti şi de unde ai venit ispitindu-mă, căci tu eşti răutatea cea veche şi nu poţi fi bunătate nouă, fiind începător de demult al răului şi acum nu vei începe a face binele… Dar ca să nu ai răspuns în ziua judecăţii, căci voiai să te pocăieşti şi nu te-a primit Dumnezeu, iată şi ţie îţi pune pocăinţă Bunul şi Milostivul Dumnezeu, numai dacă vei voi’’.

A doua zi, diavolul s-a înfăţişat Sfântului şi acesta i-a spus: ,,M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, precum ţi-am făgăduit, şi te primeşte întru pocăinţă, de vei primi cele ce prin mine îţi porunceşte Stăpânul şi Atotputernicul Domnul meu’’, şi i-a spus canonul ce-l avea de împlinit pentru ca pocăinţa să-i fie primită. N-a sfârşit bine vorba, şi diavolul a izbucnit: ,,O, călugăre, eu de aş fi voit a mă numi pe mine răutate veche, urâciune a pustiirii şi înşelăciune întunecată, apoi la început aş fi făcut aceasta, ca să mă fi mântuit… stăpânesc pe cei păcătoşi şi ei mă iubesc; eu în inimile lor sunt şi ei umblă după voia mea; iar ca să fiu rob netrebnic şi prost prin pocăinţă nu voiesc, răule bătrân, nu, nu, să nu fie aceea, ca adică din cinstea cea mare să mă duc într-o necinste ca aceea’’. Şi diavolul a plecat.

Sfântul Antonie s-a sculat iarăşi la rugăciune şi, mulţumind Domnului, a zis: ,,Cu adevărat ai zis, Doamne, că răutatea veche nu poate fi bunătate nouă; începătorul răutăţilor, făcător de bunătăţi noi nu se preface’’. (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 351-353)

Concluzie. Să nu lăsăm răutatea noastră să se învechească. ,,Soarele să nu apună peste mânia voastră’’ (Efeseni 4, 26).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru liniştea copilului�

• Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
• Acatistul Sfântului Mucenic Mina
• Acatistul Sfântului Stelian
• Acatistul Buneinestiri

          �În secolul IV s-a ridicat cu semeţie un preot, numit Arie, care a cutezat să hulească Preasfânta Treime şi să înveţe că Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ci numai o creatură, căci a fost un timp în care El n-a existat. Erezia aceasta a produs multă tulburare în Biserică, deoarece arienii erau şi foarte violenţi întru propovăduirea rătăcirii lor. Din această pricină, în anul 325 de la Naşterea Mântuitorului, s-a adunat la Niceea Sfântul Sinod a toată lumea, unde Părinţii Bisericii au apărat adevărul revelat de Dumnezeu şi au condamnat pe Arie şi pe cei de un cuget cu el.

După câţiva ani de la Sinod, dreptcredinciosul împărat Constantin a chemat pe Arie la Constantinopol ca să-l cerceteze în legătură cu credinţa lui. Fiind deosebit de viclean, a ascuns în sânul său o hârtie pe care a scris erezia sa. Când împăratul l-a întrebat dacă crede precum Sfinţii Părinţi de la Sinod, ereticul lovea cu mâna în piept şi zicea: ,,Aşa cred’’, dând impresia că s-a învoit a primi Dreapta Credinţă, însă în mintea lui cugeta: ,,Aşa cred, precum am scris cu mâna mea şi cum am în sânul meu’’. Paranteză: un anume şef de stat a lovit un copil în faţă cu dosul mâinii, momentul fiind filmat, apoi a negat. Înainte de alegerile prezidenţiale, a jurat cu mâna pe Biblie, în faţa unei ţări întregi: ,,nu l-am lovit cu pumnul’’. Exact ca Arie!

Pentru că împăratul l-a socotit pe Arie ca având Credinţă Dreaptă, a poruncit Patriarhului Constantinopolului, Alexandru, să-l primească la împărtăşirea bisericească. Arhiereul lui Hristos s-a întristat adânc, pentru că nu voia cu nici un chip să aibă vreun amestec cu ereticul Arie. Atunci a căzut cu umilinţă în faţa sfântului altar, rugând pe Bunul Dumnezeu, precum oarecând Proorocul Iona, ori să-i ia sufletul, ori să piardă de pe pământ pe hulitorul Său, numai să nu ajungă ziua în care Arie se va apropia de Dumnezeieştile Taine.

În vreme ce Arie mergea spre sfânta biserică, Dumnezeu a adus asupra lui dureri cumplite şi, căutând un loc ferit, a intrat şi şi-a sfârşit viaţa ticăloasă, deoarece a crăpat şi şi-a lepădat maţele spurcate, împlinindu-se rugăciunea Patriarhului Alexandru şi cuvintele Psalmistului: ,,moartea păcătoşilor este cumplită’’. Vestea morţii sale s-a răspândit în cetate şi arienii au fost ruşinaţi, iar Biserica lui Hristos s-a bucurat că a scăpat de un lup îmbrăcat în piei de oaie, care mult rău îi făcuse până atunci (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 401-403).

Preot Ioviţa Vasile

�

Canon de rugăciune pentru întoarcerea acasă a celor rătăcitori

• Psaltirea, de 3 ori
• Acatistul Sfântului Ioan Rusul
• Acatistul Sfântului Mucenic Mina
• Acatistul Buneivestiri
• Lectura textului de la Luca 15, 11-32

Cinstite cititorule! Am socotit ca în această zi să preamărim pe Dumnezeu Cel Preaînalt prin cugetarea la una din nenumăratele Sale minuni, săvârşită pe pământ românesc. Este vorba de Sfinţii Epictet şi Astion, de neam străin, dar proslăviţi în Biserica românilor. Sunt cei mai vechi Sfinţi Mucenici cunoscuţi la noi.

Sfântul Epictet era preot şi Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni, mulţi dobândindu-şi sănătatea prin sfintele sale rugăciuni. El a învăţat adevărurile veşnice şi mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos şi împreună cu Sfântul Astion, s-au aşezat în cetatea Halmyris din Dobrogea, unde au trăit viaţă de călugări, spre câştigarea de suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Au pătimit în ziua de 25 iulie, probabil în anul 290, tăindu-li-se capetele.

Despre cei doi Sfinţi ni s-a păstrat o copie a Actului Martiric, aflat la Utrecht. De asemenea, numele lor sunt menţionate în Martirologiul Fericitului Ieronim din secolul IV.

Dumnezeu a rânduit ca sfintele lor moaşte să fie găsite,  după circa 1710 ani! Nu este o minune Dumnezeiască aceasta? O echipă de arheologi români şi americani a efectuat săpături la locul presupus a adăposti sfintele moaşte. În ziua Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2001, au descoperit sfintele moaşte, pe care le-au identificat datorită unei inscripţii incomplete, dar suficient de relevantă: ,,Martirii lui Hristos’’, scrisă în limba greacă şi numele Astion, păstrat cu o mică lacună. Nu mai rămânea nicio îndoială: Dumnezeu ne-a făcut această descoperire excepţională după atâta amar de vreme!

Oamenii de ştiinţă antropologi, iscoditori cum sunt, au examinat cinstitele moaşte şi au constatat, în cazul Sfântului Astion, că prima vertrebră cervicală, atlasul, arată, fără urmă de îndoială, că a fost ucis prin decapitare, cum menţionează izvoarele istorice citate. Deoarece la Sfântul Epictet lipsesc cele două vertebre cervicale, nu s-a putut pune aceaşi concluzie, dar prin analogie, ţinând seama de menţiunile din Actul martiric, a avut parte de aceeaşi moarte prin decapitare. Sfintele sale moaşte păstrează urme de violenţă fizică, deoarece pătimirea a fost de mai lungă durată.

Suntem uimiţi în faţa acestei descoperiri Dumnezeieşti, care este un semn extraordinar pentru lumea întreagă şi mulţi necredincioşi, văzându-l, ar trebui să iasă din întunericul ateismului şi, spre binele lor şi bucuria noastră, să intre în Turma Împăratului Hristos, care este Sfânta Biserică Ortodoxă (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 132-144).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei căzuţi în datorii grele (să-l împlinească cei aflaţi în această situaţie, ceilalţi să mulţumească lui Dumnezeu şi să se ferească să nu ajungă în această stare)

• Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ( de 12 ori)
• Acatistul Sfântului Mucenic Mina
• Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
• Pomeniri la Sfânta Liturghie, cât se va putea

 

Notă. Toate Canoanele de rugăciune se vor împlini după puterile şi timpul prielnic fiecăruia. Împlinirea acestor Canoane nu se circumscriu unui anume timp. Important este să fie împlinite şi ca Bunul Dumnezeu să primească şi să împlinească cererile frăţiilor voastre. Dumnezeu este îngăduitor şi îndelung răbdător faţă de noi toti.

          �Iubite cititorule! Astăzi este zi de sărbătoare, dar această sărbătoare este una a tristeţii, în care ţinem post, pentru că pomenim moartea Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, chipul smereniei şi al bunei cuviinţe, care vorbea despre Mântuitorul cu o evlavie rămasă ca pildă în Scripturile Sfinte şi în istorie: ,,Vine în urma mea Cel Care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintelor’’(Marcu 1, 7-8). Dacă un Sfânt vorbea despre Domnul Iisus în acest fel, cum trebuie să vorbim noi, cei împovăraţi de păcate?

Ne aducem aminte de ticăloşia lui Irod cel Mare, care a vrut să-l ucidă pe Fiul lui Dumnezeu, apoi a poruncit uciderea a paisprezece mii de prunci nevinovaţi. Din această rădăcină rea a răsărit blestematul Irod Agripa, cel care a cutezat să-şi lase femeia cea dintâi şi să se însoţească, în chip nelegiuit, cu femeia fratelui său, Filip, chiar când acesta trăia, spun unii din vechime. În faţa acestui păcat, Sfântul Ioan Botezătorul n-a putut să tacă. A vorbit cu nemernicul Irod Antipa şi i-a spus fără ocolişuri: ,,Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie’’(Matei 14, 4). În loc să curme păcatul greu în care se complăcea, Irod a prins mare ură asupra Sfântului. Înainte îl asculta cu plăcere, acum s-a umplut de mânie şi nu numai el, ci şi desfrânata care s-a însoţit cu el. Gândul lor cel dintâi a fost să ucidă pe Sfântul Ioan, dar se temeau de popor, pentru că-l ştiau pe el Prooroc (Matei 14, 5). Ca să se răzbune, Irod l-a întemniţat pe Sfânt.

A venit şi ziua de naştere a lui Irod, cel fără frică de Dumnezeu, şi acesta a făcut ospăţ mare dregătorilor săi. În mijlocul petrecerii, fiica Irodiadei, ticăloasă şi ea, a jucat în chip desfrânat în faţa invitaţilor, iar Irod i-a făcut o făgăduinţă necugetată privind răsplătirea ei. Fata s-a sfătuit cu mama sa şi aceasta a îndemnat-o să ceară pe tipsie capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a întristat la început, apoi s-a învoit şi a trimis slujbaşii să taie capul Sfântului, într-o zi de 29 august, crezând că va scăpa de mustrarea lui. Chiar şi pe tipsie, cu şiroaie de sânge, capul Sfântului a grăit aceeaşi mustrare împotriva tiranului.

Uciderea este păcat strigător la cer, după cum ne învaţă Sfintele Scripturi: ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ’’(Facere 4, 10). Aşa a spus Dumnezeu lui Cain, cel care tocmai ucisese pe fratele său, Abel. Şi glasul sângelui Sfântului Ioan s-a auzit la Dumnezeu în ceruri şi El a pedepsit-o a fost fiica cea rea a Irodiadei. În vreme ce se afla în surghiun, trecând o apă îngheţată, gheaţa s-a rupt şi trupul ei spurcat s-a afundat în apă, iar capul îi era afară, până ce i-a fost tăiat de bucăţile de gheaţă. Irod şi Irodiada au fost înghiţiţi de pământ (După Vieţile Sfinţilor, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 397-400).

Preot Ioviţa Vasile

�

Canon de rugăciune pentru luminarea minţii

• Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
• Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
• Acatistul Sfântului Mucenic Mina
• Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Iubite cititorule! Am simţit nevoia ca în această zi să-ţi scriu câteva lucruri ziditoare de suflet despre Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ, aşa cum le-am citit şi eu în felurite cărţi, căci din anul 1976 n-am avut posibilitatea de a vizita acest aşezământ monahal.

Într-o zi de sâmbătă, 24 mai 1986, părinţii din Mănăstire au văzut că o porţiune din pavajul care leagă clopotniţa de intrarea în biserică, s-a ridicat şi făcea oarecare împiedicare. Două zile mai târziu, pavajul s-a ridicat şi mai mult, până când piatra şi betonul au crăpat. La început au crezut că una din conducte s-a spart, de aceea câţiva călugări au fost rânduiţi să sape în acel loc. După ce au ajuns la un metru adâncime, au amânat săpăturile până în ziua următoare, 27 mai. Ceea ce presimţeau unii dintre călugări s-a întâmplat: era vorba de o descoperire a Proniei Dumnezeieşti, căci la un metru şi jumătate au găsit un mormânt cu moaştele unui Sfânt. Erau întregi, galbene şi binemirositoare, ceea ce i-a făcut pe cei prezenţi să se însemneze cu Sfânta Cruce şi să preamărească pe Dumnezeu: ,,Aceasta este o mare minune! Astăzi ne-a descoperit Dumnezeru un nou Sfânt la Mănăstirea Neamţ! Iată de ce se ridica pavajul deasupra, ca să iasă din pământ moaştele acestui Sfânt, spre întărirea Credinţei şi mântuirea sufletelor noastre! Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul părinţilor noştri!’’

          �Mitropolitul Teoctist al Moldovei, Patriarhul de mai târziu al României, mort apoi în condiţii suspecte, a venit degrabă la Mănăstire şi a rânduit să se spele sfintele moaşte, apoi au fost puse într-un sicriu şi duse în biserică, spre folosul duhovnicesc al tuturor dreptcredincioşilor.

Vestea acestei descoperiri Dumnezeieşti s-a răspândit cu repeziciune şi oamenii se îndreptau spre Mănăstirea Neamţ pentru închinare. Faptul a deranjat autorităţile comuniste, păgâne şi barbare, care au hotărât să ia sfintele moaşte şi să le înstrăineze, pentru a stăvili mulţimea de credincioşi. Părinţii Mănăstirii au avut grijă să le pună din vreme într-o tainiţă, şi când li s-au cerut de către slujbaşii securităţii, călugării i-au trimis în osuar, de unde însă n-au luat nimic. Au turnat o placă masivă de beton pe locul mormântului şi au oprit credincioşii să nu mai intre, crezând că vor zădărnici descoperirea Dumnezeiască.

După ce a căzut comunismul şi s-a instalat în ţara noastră neo-barbaria, în anul 1990, sfintele moaşte au fost scoase din locul tăinuit şi s-au aşezat în biserică. Părinţii nemţeni se roagă şi acum ca Dumnezeu să descoperă numele şi viaţa acestui Sfânt al Său (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăsirea Sihăstria, 2005, p. 429-430).

Preot Ioviţa Vasile

�

Canon de rugăciune pentru cei bolnavi de cancer (poate fi împlinit de cel bolnav, sau de cineva apropiat acestuia)

• Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (de 7 ori)
• Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul
• Acatistul Sfântului Efrem cel Nou
• Acatistul Sfântului Ioan Rusul
• Acatistul Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian
• Acatistul Sfântului Luca al Crimeii
• Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon
• Se va pomeni la Sfânta Liturghie, cât este cu putinţă
• Milostenie, după puteri, unui om nevoiaş

 

�