Prin 1924, patriarh al Constantinopolului era Meletie Metaxakis. Acesta ocupa tronul samavolnic, deoarece se făcuse vinovat de erezie. A fost totuşi întronizat de neprietenii Sfintei Biserici Ortodoxe cu ţintă precisă: aceea de a înlocui calendarul iulian cu cel gregorian. Calendarul iulian era cel după care se stabilea data Sfintelor Paşti şi se orânduiau slujbele şi sărbătorile din cursul anului bisericesc. O parte din Bisericile Ortodoxe Naţionale au acceptat calendarul gregorian, celelalte – nu. Din acea vreme, unitatea liturgică a Bisericii lui Hristos a fost puternic tulburată, între ele existând o diferenţă de 13 zile, diferenţă care se reflectă în ţinerea sărbătorilor bisericeşti anuale, excepţie făcând Sfintele Paşti. Este absolut aberant ca Bisericile Greciei, Bulgariei, României să sărbătorească Naşterea Domnului cu 13 zile mai devreme, faţă de Bisericile Rusiei, Serbiei, Ierusalimului şi Sfântului Munte. S-a dorit ca şi Paştile să fie sărbătorite după calendarul gregorian, odată cu catolicii, dar preoţii, spre lauda lor, au refuzat să se supună, deoarece modalităţile de stabilire a datei Paştilor erau precis stabilite de Sinodul I Ecumenic. Lovindu-se de această împotrivire, vrăjmaşii Bisericii din, interior şi din exterior, au cedat, aşa încât sărbătirim Paştile în întreaga Ortodoxie la aceaşi dată.
Asupra patriarhului nelegitim, Meletie Metaxakis, a venit pedeapsa lui Dumnezeu, deoarece a înnebunit. Avea, uneori, momente pasagere de luciditate în care se lamenta: ,,Vai mie, că am sfâşiat Biserica lui Hristos!’’ Regretele erau tardive, răul era făptuit şi îl resimţim dureros până în ziua de azi. De învăţat vor învăţa, din această întâmplare, cei sinceri şi binecredincioşi, căci ceilalţi vor rămânea în continuare opaci.
Pseudo-sinodul din Creta avea înscrisă pe agendă şi problema calendarului, care putea fi rezolvată în cel mult o oră, şi acesta ar fi fost un punct luminos în tenebrele lucrărilor. Nu s-a dorit, aşa încât a fost retrasă în ultimul moment, nemailăsând posibilitatea unor discuţii. De ce? Deoarece ruperea unităţii liturgice a Bisericii Ortodoxe era un ,,bun’’ câştigat, cum am văzut, din 1924. Cum să rişte vrăjmaşii Bisericii pierderea acestui ,,bun’’? Cum să admită ei refacerea unităţii liturgice a Bisericii? Era cu neputinţă. O spune Dumnezeiasca Scriptură, prin pana Sfântului Apostol Iacov (3, 11-12): ,,Oare izvorul aruncă, din aceaşi vână şi apa dulce şi pe cea amară? Nu cumva poate smochonul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce’’.
Preot Ioviţa Vasile
