Autor: iovita_vasile

 

Biserica lui Hristos este Sobornicească.Ce înseamnă aceasta? Fiind Creatorul şi Purtătorul de grijă al întregului neam omenesc, Dumnezeu îi cheamă pe toţi la mântuire. De aceea, a întemeiat Sfânta Biserică, pentru a cuprinde în ea pe toţi oamenii, din toate vremurile şi din toate locurile. Aşadar, ,,Sobornicească’’înseamnă ,,Universală’’ sau, cu un termen grecesc ,,Catolică’’.Acest din urmă cuvânt este evitat din pricină că el a fost confiscat şi i s-a denaturat sensul de ereticii apuseni, care s-au desprins de trupul Bisericii în anul 1054 după Naşterea Mântuitorului. Este evident că Biserica nu cuprinde decât o anumită parte a omenirii, cealaltă parte fiind risipită în aşa zise religii păgâne şi deşarte, în biserici mincinoase, în secte pe de-a-ntregul eretice, în categorii de oameni atee şi necredincioase. Pentru această parte a omenirii îşi ţine Biserica porţile deschise spre a-i primi, pentru că ea doreşte ceea ce voieşte şi Dumnezeu, ,,ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’ (I Timotei 2, 4).

Biserica noastră este Sobornicească şi pentru faptul că se conduce după hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice, care sunt autoritatea bisericească deasupra cărora se află Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În istoria Bisericii sunt cunoscute şi respectate şapte Sinoade Ecumenice, începând cu cel din 325 de la Niceea şi încheind şirul lor prin Sinodul VII Ecumenic, din 787. Sinoadele sunt adunările păstorilor Bisericii din toată lumea şi ele au hotărât în materie de Credinţă şi morală atunci când ereticii tulburau viaţa Bisericii prin învăţăturile lor rătăcite. Hotărârile Sinoadelor Ecumenice au fost receptate de întreaga Biserică şi au caracter infailibil, adică nu sunt supuse greşelilor, pentru că Părinţii sinodali lucrau sub inspiraţia Duhului Sfânt, iar Biserica este ,,stâlp şi temelie adevarului’’, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel (I Timotei 3, 15).

Sobornicească mai înseamnă şi Ortodoxă sau Dreptmăritoare. Cuvântul Ortodox este unul compus: în limba greacă ,,Ortos’’ înseamnă ,,Drept’’, iar ,,Doxis’’, ,,Mărire’’. Aşadar, Ortodoxia însemnează Dreapta Mărire a lui Dumnezeu.

Biserica noastră este şi ,,Ecumenică’’, acest termen având acelaşi înţeles ca şi ,,Sobornicească’’. S-a întâmplat însă faptul nedorit:  aceia care au iniţiat mişcarea zisă ,,ecumenică’’ au uzurpat acest cuvânt, l-au apropriat fraudulos şi îl folosesc spre a semăna confuzia. Aceasta nu schimbă cu nimic lucrurile, pentru că niciodată Biserica lui Hristos nu se va confunda şi nu se va amesteca cu rătăcirile veacului acestuia.

Preot Ioviţa Vasile

 

�

„Din nefericire, oamenii au exemple rele din partea mai- marilor societăţii şi ai Bisericii, care şi-au învârtoşat inimile mai rău decât evreii. Fiecare astăzi are limba lui pro­prie, nici unul nu-l aude pe celălalt. Toţi vorbesc în folo­sul lor, nici unul pentru folosul tuturor. Din aceasta se naşte doar tulburare şi nimic bun. Este semn rău, este dovadă limpede că lipseşte credinţa, căci vedem că nu există cre­dinţă lucrătoare întru dragoste. Credinţa cea adevărată şi Biserica au ca ţel unimea şi buna-înţelegere, iar unde credinţa este deplină, acolo există o singură inimă şi un singur suflet”. (Stareţul Filotei din Faros(Zervakos) –Sfântul ucenic al Sfântului Nectarie, râvnitorul Predaniei şi al unitătii Bisericii (1884-1980)

Iată un citat actual, înţelept şi plin de discernământ duhovnicesc, care arata racilele veacului în care ne ducem zilele pe acest ,,pământ rătăcitor”, cum spune Demiurgul Luceafarului Eminescu, dupa voia Domnului Cel Vechi de zile.
Cei care nimic nu au a spune, din cele pe care bine le cunoaştem dupa luni de dezbinare asiduă, atacă cuvantul şi-l critică, atâta cât pot. Nimic bun, nimic constructiv, specific celor care trăiesc şi se alimentează, doar cu aprobiul şi înverşunata dezbinare, care le-a fost implementată prin manipulare perfidă, de slugile cu sâmbrie sau fără, ale stăpânilor din umbră.
Naivitatea, lipsa de pregătire teologică minimă, lipsa bunului-simţ, şi învârtoşarea inimilor, a făcut din ei manipulaţii ideali, care comentează necontenit şi nu îşi schimba opţiunile, întrucât cei care au lucrat la această perfidă manipulare, şi-au cunoscut bine meseria, şi răul odată intrat în mintea şi inima lor, nu mai pleacă.
Este binevenită această analiză, întrucât foarte multe lucruri din cele explicate nu le cunoşteam şi ea poate fi un indreptar pentru cei care îşi dau seama de situaţia tragică în care se găsesc.
Dezbinatorii mişcarii ecumeniste, nu şi-au atins scopul. Au plecat către prăpastii, cei „necinstiţi sufleteşte”.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Semnele dezbinării au apărut vizibil după sinaxa de la Botoşani, când intrarea în acţiune a manipulatorilor era deja hotărâtă. Mişcarea luase amploare şi deci trebuia stopată cât mai rapid. Iar diversiunea continuă şi în zilele noastre.

Paharul este în mâna Domnului, plin cu vin curat bine-mirositor, şi îl trece de la unul la altul, dar drojdia lui nu s-a vărsat; din ea vor bea toţi păcătoşii pământului(Ps.74;8).
M-au durut pietrele aruncate cu dispreţ în elitele teologice recunoscute la nivel mondial, în vasele alese ale lui Dumnezeu, pentru care ne rugăm în toata vremea Domnului Puterilor: IPS Longhin, atât de iubit de noi toţi, Părintele Prof. Emerit Theodoros Zisis, Mitropolitul Serafim de Pireu, IPS Damianos al Sinaiului şi toţi cei care trebuiau indepărtaţi, căci grăiau ADEVĂRUL despre HRISTOS, şi mulţi erau cei care doreau sa vină spre EL.
Iată că prin cuvântul Fericitului Filothei Zervakos, cei care dezbină îi depăşesc, prin învârtoşarea inimilor, pe evrei. Ce cuvânt infricoşător!
Aceasta înseamnă lipsa adevăratei, sincerei iubiri faţă de alţii, neevlavia, dispreţul faţă de mulţi clerici şi laici pomenitori şi nepomenitori, care atrag diviziunea, schisma, înmulţesc patimile, ura, răutatea, păcatele, învârtoşează inimile ambelor părţi, îndepărtează pocăinţa şi ne indreaptă spre pierzare.

Vrednici sunt Părinţii,care au mentinut turma pe calea echilibrată, cea plină de adevăr şi smerenie!
„Când am văzut evlavia, ascultarea, dragostea şi buna-înţelegere dintre fraţi, am simţit atâta bucurie, de-am cre­zut că am ajuns în Rai!”, îşi amintea Fericitul Filothei Zervakos.
Acestea sunt caracteristicile unei Turme binecredincioase, care merge sigur şi neabătut pe calea cea bună, îngrădită de erezia propovaduită cu râvnă de ierarhii trădători ai Ortodoxiei şi slugile lor. Fericiti cei care ascultă de Părintele Duhovnic, precum Fiul de Tatăl.

Gabriela Naghi

 

 

În luna iunie a acestui an a avut loc reuniunea Sinaxei Ortodoxe Naţionale a preoţilor care s-au îngrădit, prin nepomenire, de ierarhii căzuţi în erezie, prin semnarea documentelor din Creta. Este cea dintâi întâlnire, după ce o parte substanţială a nepomenitorilor s-au desprins de Sinaxă şi au ales calea schismei. A fost, prin urmare, o reuniune în format redus. Aproximativ jumătate din numărul celor care iniţial au plecat pe drumul luptei antiecumeniste, s-au regăsit la aceaşi masă a sfatului frăţesc. Dintru început simţim nevoia să precizăm că a fost prima reuniune din care au lipsit diversioniştii securişti, delatorii infiltraţi, ceea ce, de fapt, ne-am dorit de multă vreme. Faptul acesta s-a reflectat în modul de desfăşurare irenică, de înţelegere, de îngăduinţă, de împreună -lucrare pentru binele Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Au lipsit tensiunile, provocările, dezbaterea unor teme care în trecut au provocat multe fricţiuni şi au consumat inutil timpul de discuţie a subiectelor cu adevărat folositoare.

Reuniunea s-a desfăşurat pe durata a două zile. În ziua a doua, după ce toţi participanţii au ajuns, s-a săvârşit Sfânta Liturghie, care ne-a adunat pe toţi slujitorii în jurul Sfintei Mese. Au urmat discuţii libere privind greutaţile şi neajunsurile cu care ne confruntăm fiecare dintre noi, acolo unde ne împlinim datoriile pastorale. Nimeni nu şi-a asumat rol de lider ori măcar de moderator, aşa încât fiecare a avut posibilitatea de a vorbi liber, neîngrădit, de a aduce propria contribuţie.

S-a luat act de faptul că după trecerea a doi ani de la sinodul tâlhăresc din Creta, nici măcar unul dintre ierarhii români n-a dat dovadă de vreun regret sau de pocăinţă pentru trădarea Mântuitorului Hristos şi a Bisericii Sale.

S-a accentuat cu deosebire datoria sporită a fiecărui participant de a nu iniţia niciun act ce ne-ar putea duce spre schismă, având ca pildă fapta regretabilă a celor care s-au desprins de Biserică şi au căutat a intra sub jurisdicţia episcopului schismatic Artemie.

S-au adus în discuţie prevederi ale legislaţiei civile, privitoare la Biserica Ortodoxă Română, prevederi care trebuie cunoscute şi urmate, deoarece se observă tendinţa ierarhilor eretici de a apela la legile civile pentru oprimarea celor care au avut curajul să se ridice întru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe.

Cu toate că iniţial s-a hotărât, din motive de prudenţă, să nu se dea niciun  comunicat privitor la reuniunea Sinaxei, am socotit că avem datoria faţă de credincioşii noştri de a-i informa asupra strădaniilor de a continua lupta antiecumenistă, începută după pseudo-sinodul din Creta. Le mulţumim pentru sprijin şi înţelegere, nădăjduind că  atunci când va vrea Dumnezeu, vom fi împreună într-o nouă Sinaxă cu participare lărgită. Mulţumim şi Părinţilor care bine s-au îngrijit pentru a asigura condiţii de slujire şi împreună-lucrare spre slava lui Dumnezeu.

Participant

Când nepomenitorii din Biserica Ortodoxă s-au adunat şi s-au constituit în Sinaxa Ortodoxă Naţională, starea de fapt a acestora părea una firească. Cert este că dintru început am ştiut că în rândurile noastre s-au infiltrat diversionişti care aveau ca misiune de căpetenie compromiterea, dezbinarea şi distrugerea acestei Sinaxe. Şi au reuşit. Cel puţin în parte. Dezbinarea este un fapt evident pentru toată lumea, cum se va vedea în expunerea de faţă. Pentru a o distruge, se vor opinti în continuare şi le spunem de pe- acum că nu vor izbuti.

Apogeul luptei împotriva pan-ereziei ecumeniste l-a constituit reuniunea Sinaxei de la Botoşani, de anul trecut. Atunci s-a elaborate un document care arată cu limpezime drumul de urmat pentru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe. Tot de anul trecut au apărut primele semne ale scindării, din ce în ce mai evidente. Cine a participat la Sinaxa de la Beiuş şi-a putut da seama cu înlesnire cine este personajul malefic însărcinat cu diversiunea. Unii s-au detaşat de el chiar din acel moment. Alţii au continuat să-l urmeze, aşa încât ruptura definitivă s-a produs în ianuarie 2018, la Roman. A urmat o perioada de frământări, incertitudini şi confuzii şi fiecare dintre nepomenitori s-au poziţionat cum a găsit de cuviinţă. Cum îi stă bine oricărei dezbinări, n-au rezultat doar două fracţiuni, ci mai multe, fiecare cu tendinţe proprii. Spre a risipi starea generală de confuzie în care au fost ţinuţi credincioşii sinceri, socotesc folositor a face un fel de radiografie a nepomenitorilor, pentru ca fiecare să aibă posibilitatea unor evaluări şi opţiuni în deplină cunoştinţă de cauză.

1. Nepomenitorii de circumstanţă. Aceştia au simulat întreruperea pomenirii cu ştirea sau la îndemnul ierarhilor lor, putând astfel să se infiltreze şi să pună umărul la dezbinare. Au fost prezenţi la Bănceni, având misiunea de a spiona şi de a consuma timpul de discuţii cu intervenţii incoerente, lungi şi repetate. Se înţelege că ierarhii îi apreciază, niciunul din ei n-a fost atins măcar cu o floare, necum sa fie caterisiţi şi alungaţi. Întrebându-l pe unul din ei de consecinţele întreruperii pomenirii, mi-a spus că li s-a ridicat ştampila schitului. Răspuns ridicol. Vă rog să-i întrebaţi pe Părintele Macarie Banu cu obştea de la Schitul Oituz dacă se regăsesc în această categorie. La fel, pe părintele Lavrentie Carp din Iaşi.
2. ,,Nepomenitorul’’ pomenitor. Categorie ilustrată de un singur nume: Eftimie Mitra. Acesta a fost prezent la Bănceni cu misiunea vădită de a strânge informaţii şi a încerca să deturneze sensul discuţiilor. Pomeneşte pe ierarhul său Gurie, pe care l-a elogiat ca nimeni altul. De ce atunci a participat la acea întâlnire a nepomenitorilor? Pentru a zădărnici, cât i-a stat în putere, discuţiile sincere care s-au purtat.
3. Nepomenitorii care s-au rupt atât de Biserica Ortodoxă Română cât şi de ceilalţi nepomenitori, adoptând calendarul vechi fără a-i pregăti pe credincioşi. Au alunecat în schismă stilistă, cu toate că vor contesta cu vehemenţă acest fapt. Păreau sinceri la început apoi au devenit foarte critici. Exponenţi: Onisim Banu, Ioan Miron şi Vasile Claudiu Maria.
4. Nepomenitorii care au provocat dezbinarea. S-au insinuat printre noi cu acest gând ascuns. Am atras atenţia asupra lor imediat după episodul Roman. Am spus atunci că au abilităţi deosebite de a învrăjbi, dezinforma, scinda. Maeştri ai manipulării susţinuţi din umbră. Se pare că dispun de resurse băneşti considerabile. Îi invit să confirme public sau să nege acest fapt. Dacă se simt nevinovaţi, se pot reabilita printr-o simplă dezminţire, sub prestare de jurământ. Credeţi că o vor face? Sunt convins că nu. Încadrez în această categorie pe următorii: personajul malefic, călugărul grec Sava, supranumit Lavriotul, Pamvo Jugănaru şi obştea de la Rădeni, din care a plecat Spiridon. Adaug şi alte nume: părinţii Elefterie, Ghervasie, Antim Gâdioi, Savin Vasile, Cojoacă Andrei, un oarecare Tihon, Emanuel şi Daniel din judeţul Satu Mare. Sunt cei care au încercat să intre sub jurisdicţia episcopului sârb Artemie, aflat în schismă. Încercarea a eşuat din motive pe care doar le bănuim.
5. Nepomenitori care au încercat şi au reuşit să evite orice derapaj de felul celor enumerate mai sus. Au pornit cu dorinţa sinceră de a lupta împotriva pan-ereziei ecumeniste şi au rămas credincioşi acestui demers; au combătut pdeudo-sinodul din Creta prin mijloacele ce le au la îndemână; au atras atenţia asupra primejdiei schismei şi ereziei prezbiterianismului; au asistat cu durere la dezbinarea care s-a produs, fără a avea puterea de a o împiedica; au refuzat ,,ajutoarele’’ băneşti ce li s-au oferit, aşa încât nu datorează nimănui nimic; s-au întristat când nepomenitorii ceilalţi au denigrat personalităţi antiecumeniste, precum ÎPS Longhin, ÎPS Serafim al Pireului, Părintele Teodoros Zisis, sau au încercat să întineze memoria ÎPS Iustinian al Maramureşului şi Sătmarului.

Nu pot da niciun nume din această categorie. Nimeni nu se va revendica a face parte din ea. Şi totuşi ea există. Îi las pe credincioşii sinceri să cumpănească cine apără cu adevărat Sfânta Credinţă Ortodoxă şi cine a trădat-o. Personal nu-mi arog niciun merit în lupta antiecumenistă. În schimb, îmi recunosc multe neîmpliniri. Meritul mare este al Părinţilor care au intrat în această luptă conştienţi de toate urmările şi nu s-au abătut nici la dreapta, nici la stânga, păstrând calea împărătească. Au fost caterisiţi, alungaţi, denigraţi, lăsaţi fără mijloace de existenţă şi totuşi au continuat să mărturisească Adevărul.

Cei nemulţumiţi cu încadrarea au la dispoziţie 15 zile pentru a cere, motivat şi argumentat, schimbarea acesteia. Contestaţii pot face şi terţii.

Preot Ioviţa Vasile

Cu mai bine de patru sute de ani înainte de Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, evreii se gaseau deportaţi în Babilon. Aici erau supuşi unui regim aspru de robie. Dintre ei s-a ridicat Sfântul Prooroc Daniel care, datorită însuşirilor deosebite primite de la Dumnezeu, a ajuns în demnitaţi înalte ale regatului babilonian. Faptul acesta a stârnit invidia celorlalţi slujbaşi imperiali, de aceea i-au căutat pricini pentru a-l înlătura din poziţia înaltă pe care o ocupa. Nu i-au găsit niciuna. Imediat  au căutat altă modalitate de a-l ,,compromite’’ pe Proorocul lui Dumnezeu: ,,Dacă nu-i găsim lui Daniel nicio pricină, cu toate acestea îi vom afla lui una, în legea Dumnezeului lui’’ (Daniel 1, 6). Au chibzuit împreună şi i-au propus regelui Darius să emită o lege ,,ca oricine s-ar ruga vreme de treizeci de zile altui dumnezeu şi om, decât regele, să fie aruncat în groapa cu lei’’ (V. 8).

Aşadar, o reţetă foarte veche, uzitată pe scară largă şi-n vremea noastră. Sau mai ales acum.

Acum să vedem cum a primit Sfântul Prooroc această lege nedreaptă. ,,Îndată ce află Daniel că porunca a fost dată,, intră în casa sa, care avea în cămara de sus fereastră deschisă spre Ierusalim, şi în fiecare zi îngenunchea de trei ori, se ruga şi lăuda pe Dumnezeu, cum făcea şi mai înainte’’ (v. 11). Admirabilă, pilduitoare atitudinea lui! Cu grăbire a călcat legea nedreaptă, împlinindu-şi datoria faţă de Dumnezeul Cel Preaînalt. Vrăjmaşii lui aşteptau momentul şi au năvălit degrabă asupra lui, bucuroşi că-şi pot împlini planul mârşav. Urmarea a fost aceea că alesul lui Dumnezeu a fost pedepsit cu asprime, aruncat fiind în groapa unde se găseau animalele feroce. Dumnezeu însă a astupat gura leilor, încât Daniel n-a suferit nicio vătămare.

Întreb, precum un învăţător în faţa unor elevi din primele clase: au făcu bine acei oameni nemernici? Nicidecum.

Cu puţină vreme în urmă, cele două camere ale Parlamentului României au adoptat o lege punitivă împotriva celor care ar cuteza să rostească măcar un cuvânt de scădere împotriva evreilor. Fără dezbateri, cu o celeritate exemplară. Legea aceasta s-ar justifica să fie aplicată în Israel, nicidecum în România. La noi, etnicii evrei au poziţii privilegiate în toate domeniile vieţii sociale. Au deţinut de cel puţin două ori postul de prim-ministru, n-au fost străini nici de preşedenţia României, numeroase ministere le-au revenit, multe locuri în Parlament.  Conducerea SIE a fost încredinţată unui etnic evreu, la fel şi SRI-ul. Care ţară şi-a încredinţat conducerea principalelor servicii secrete unor etnici evrei? De aproape trei decenii, Banca Naţională a României stă sub pixul lui Mugur Isărescu, care stabileşte cursuri de referinţă, hotărăşte dobânzi şi influenţează economia României cum găseşte de cuviinţă. Dacă unul şi-a dorit să ajungă episcop în Biserica noastră, n-a întâmpinat nicio piedică. Catedre universitare, fotolii în Academia Română şi multe alte poziţii însemnate ocupate pe scara socială. Şi totuşi etnicii evrei sunt nemulţumiţi şi se vor protejaţi de legi speciale. Împotriva a ce? Dacă ne-am duce în Israel, sunt sigur că n-am găsi un român care să fi ajuns măcar portar la un minister.

Legea despre care vorbim are o bătaie mai lungă şi o ţintă ascunsă: Biserica Ortodoxă Română. Aceasta deţine Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, are un cult de o frumuseţe şi bogăţie de neegalat, are o istorie bimilenară, şi toate acestea la un loc consemnează şi păstrează adevăruri despre evrei, nu întotdeauna plăcute. Aceste adevăruri le vor ei înlăturate, desfiinţate şi scoase definitiv din memoria colectivă. Şi cum s-o facă, decât printr-o lege silnică. Cine-şi închipuie că adevărul poate fi şters definitiv printr-un astfel de mijloc, dă dovadă de o crasă necunoaştere, ca să nu spun mai mult. Această lege va fi şi temeiul pentru persecutarea acelor ortodocşi care nu se vor înfricoşa de prevederile ei, şi vor continua să mărturisească adevărul care-i va face liberi. Mai mult decât munca. Cine va cuteza să afirme adevărul, în pofida legii, este pasibil de ani grei de închisoare. În felul acesta ne apropiem de vremea când adevărul va fi stabilit de orwellianul minister, care va hotărî ce trebuie spus şi ce se cuvine să fie trecut sub tăcere. Impresionant, nu?

Am ales doar trei exemple de adevăr, adevăr Dumnezeiesc, care te pot trimite după gratii, în caz că ţi-ai îngădui să le rosteşti într-o împrejurare oarecare.

,,Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul ieslea domnului său, poporul Meu nu Mă pricepe’’ (Isaia 1, 3).

,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (tu însă eşti bogat) şi hula din partea celor ce se zic pe sine iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei’’ (Apocalipsa 2, 9).

,,Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei si nu sunt, ci mint, iată îi voi face să vină să se închine înaintea picioarelor tale, şi vor cunoaşte că te-am iubit’’(Apocalipsa 3, 9).

Exemplele se pot număra cu miile. Să mai amintim că Prohodul Domnului a fost deja cenzurat, eliminându-se părţile care-i incriminează pe iudei? Să nu îndrăznească cineva să afirme că iudeii l-au răstignit pe Mântuitorul, sau măcar au avut o contribuţie, pentru că faptul e de o gravitate extremă, în optica celor care au promovat legea. Nimeni să nu pomenească de omorurile rituale, consemnate de istorie.

Peste puţină vreme legea aceasta va intra în vigoare şi va fi un puternic instrument de oprimare a Bisericii lui Hristos. Va trebui să se schimbe, prin falsificare, textul Sfintei Scripturi. Cărţile de slujbă vor avea alt conţinut, unul laudativ la adresa evreilor. Învăţătura Bisericii va trebui şi ea modificată. Dogmele, stâncile de neclintit, vor fi batjocorite. Ierarhii năimiţi tac, se prefac că nu ştiu nimic. Aşteaptă doar un semn spre a purcede la falsificarea adevărului, întocmai cum le vor impune etnicii evrei. Ei care ar trebui să fie în linia întâia întru apărarea Poporului lui Dumnezeu, Sfânta Biserică Ortodoxă.

Iubitorii de Hristos să nu se înspăimânte. Soluţia există. Ne-a fost dată în urmă cu două milenii şi jumătate chiar de un evreu: Sfântul Prooroc Daniel. Când a auzit de legea aceea silnică, prima lui grijă a fost aceea de a o ignora. Aşa vom face şi noi. Mai departe, va fi lucrarea lui Dumnezeu.

Preot Ioviţa Vasile

Am urmărit discursul IPS Pimen al Sucevei la festivităţile de la Mănăstirea Putna, din ziua pomenirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, 2 iulie 2018. De la început, două lucruri care nu mi-au plăcut. Întâi semnul pe care-l face ÎPS Sa când împrejurările îl obligă. Nu e semnul Crucii lui Hristos. Al doilea, repetatele temenele la adresa ÎPS Teofan Savu, cel aflat într-o criză de legitimitate fără ieşire, pare-se.

Acum, ce mi-a plăcut. Cum-necum, a reuşit să pună două etichete asupra memoriei lui Emil Bodnăraş. A zis că a fost cel mai de încredere om al lui Stalin, apoi evocând momentul trasării frontierei dintre România şi Rusia a ajuns la concluzia că acesta ar fi fost ,,un român între români’’. Molotov ar fi vrut să stabilească frontiera încât mormântul Sfântului Ştefan cel Mare ar fi rămas în afara României. Atunci ar fi intervenit Bodnăraş, insitând ca linia de demarcaţie să fie împinsă mai spre nord, şi astfel  Sfântul a rămas între hotarele României. Faptul poate fi real, dar de-aici până la ,,român între români’’ e cale cam lungă.

A vorbit apoi şi de Ceauşescu. A evocat vizita acestuia la Putna, scoţând din praf nişte amintiri vechi, exprimate ambiguu, şi a concluzionat că scorniceşteanul ar fi fost ,,un bun creştin’’. M-aş fi bucurat dacă ar fi avut dreptate. Mă tem însă că sunt prea multe elemente care-l contrazic, aşa încât încadrăm afirmaţia la capitolul ,,umor involuntar’’. Are, într-adevăr, ÎPS Sa un umor sănătos, ceea ce ne face să nu-l socotim un ecumenist dur, ci unul moderat.

Întru mulţi ani, stăpâne!

Preot Ioviţa Vasile

Cinstite cititorule,

Biserica noastră pomeneşte astăzi pe domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt. A trăit în vremuri grele pentru ţară, deoarece ameninţarea turcilor păgâni era din ce în ce mai mare. Multora din popor le-a arătat asprime. Sfânta Credinţă Ortodoxă n-a părăsit-o însă niciodată şi pentru ea a ridicat adesea sabia şi ţara. Când primejdia turcească era iminentă, s-a adresat principilor Europei, cu rugămintea de a fi ajutat. Nimeni nu l-a auzit, nimeni nu l-a ajutat. Când a pierdut o bătălie, a cerut sfatul Sfântului Daniil Sihastrul, l-a ascultat şi a biruit în cele din urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ca semn de mulţumire, a zidit Mănăstirea Voroneţ cu hramul Sfântului Gheorghe, după cum i-a cerut duhovnicul său, Daniil.

Când vornicul Mihu, fugit din ţară mişeleşte, a vrut să se întoarcă, i-a trimis aceste vorbe: ,,Te-am iertat şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Şi nu vom mai pomeni în veci, cât vom trăi, de lucrurile şi faptele petrecute’’.

�Mănăstiri şi biserici multe au fost zidite prin grija sa, căci pentru fiecare biruinţă mulţumea Preabunului Dumnezeu. La moartea sa, în 2 iulie 1504, tot poporul dreptcredincios l-a plâns şi de-atunci l-au socotit ca pe un Sfânt. Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române a recunoscut, formal, sfinţenia vieţii sale. Poporul ortodox l-a cinstit dinainte ca Sfânt. La 20 iunie 1992, i s-a înscris numele în sinaxarele Bisericii.

Preot Ioviţa Vasile

 

LUNA IULIE

Ziua întâia

Sf. Mucenici Cosma şi Damian, Doctori fără de arginţi; Sf. Mucenici Potit, Mavrichie, Constantin; Sf. 2000 de Mucenici ucişi cu sabia; Sf. 25 Mucenici din Nicomidia; Cuvioşii Vasile, Petru şi Leon; Sf. Ierah Leontie de la Rădăuţi

Cinstite cititorule! Avem datoria să iubim pe Sfinţii lui Dumnezeu pentru că ei sunt binefăcătorii noştri aici pe pământ, şi după ce au trecut la Domnul. Prin rugăciunile lor bineprimite, prin faptele lor cele drepte ei au adus mult bine oamenilor. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a văzut lucruri minunate pe care le-a descris în Cartea Apocalipsei. Aşa citim în capitolul 8: ,,Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor, pe jerfelnicul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor’’.Expresia ,,rugăciunile tuturor Sfinţilor’’o regăsim şi în slujbele noastre bisericeşti, pentru că avem Credinţa �că acestea ne sunt nouă de mare folos.

Astăzi facem pomenirea a doi Sfinţi, Cosma şi Damian, pe care Biserica îi numeşte ,,Doctori fără de arginţi’’ dintr-o pricină cunoscută: nu primeau nicio răsplată pentru munca lor. Şi totuşi ei primeau o plată ce nu se poate măsura: ,,numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau trebuinţă de la cei ce se tămăduiau, ca să creadă în Hristos’’.

          �Sfinţii Cosma şi Damian au trăit la Roma şi, fiind fraţi după trup, au  moştenit împreună de la strămoşi şi de la părinţi multe averi, din care îşi agoniseau avere nepieritoare în ceruri. Multor nevoiaşi le veneau în ajutor. Bolnavilor care se tămăduiau aşa le spuneau: ,,Noi numai mâinile le punem pe voi, iar cu puterea noastră nimic nu putem să facem, ci pe toate le lucrează tăria cea puternică a lui Hristos, Unuia Adevăratului Dumnezeu, în Care de veţi crede cu neîndoire, îndată sănătoşi veţi fi’’.

Diavolul cel întunecat n-a răbdat ca aceşti Sfinţi să săvârşească binele şi să răspândească Credinţa cea mântuitoare, de aceea a pus în inimile unor slujitori ai săi să-i pârască împăratului Carin. Acesta i-a adus la judecată, dar prin putere Dumnezeiască, grumajii lui s-au sucit, încât faţa lui s-a întors spre spate. Văzându-şi neputinţa, împăratul a crezut în Dumnezeu şi i s-a dat tămăduire prin Sfinţii Cosma şi Damian.

În cele din urmă, diavolul vrăjmaş a îndemnat pe doctorul care i-a învăţat meşteşugul vindecării să-i ucidă. Aşa şi-au încheiat vieţile pe pământ, ca Sfinţi Mucenici. Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Cosma şi Damian, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte şi mântuieşte lumea Ta (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 7-11).

Preot Ioviţa Vasile

 

Părintele Damaschin Grigoriatul din Sfânta Biserică a Greciei relatează un fapt petrecut în Africa, unde există o misiune a Bisericii de răspândire a Evangheliei lui Hristos în rândul populaţiilor din diferite ţări.

Într-o dimineaţă, un copil de gimnaziu a trecut pe lângă o biserică ortodoxă şi când a auzit cântările de la strană, a intrat, din curiozitate. Aici a găsit o atmosferă deosebită de sfinţenie şi a văzut concetăţeni de-ai săi rugându-se cu evlavie. S-a interesat şi a aflat mai multe lucruri despre Sfânta Credinţă Ortodoxă, apoi s-a înscris la cursurile de catehizare. Când cunoştinţele sale au fost suficiente şi temeinice, a primit Sfânta Taină a Botezului, fără ştirea părinţilor săi.

Despre toate acestea a vorbit cu părinţii lui după o vreme, voind să-i aducă şi pe ei la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Cum aceştia erau fanatici idolatri, s-a izbit de împotrivirea lor. Tatăl său s-a arătat deosebit de ostil, deoarece nu concepea ca fiul să părăsească credinţa tribului său, şi s-a adresat magului, adică vrăjitorului din locul acela. Magul ştia bine că oamenii botezaţi şi întăriţi în Credinţa Ortodoxă au o putere nebiruită, în faţa căreia se arăta neputincios. Totuşi a acceptat să încerce să-i întoarcă fiul la credinţa strămoşilor. Pentru aceasta, a cerut ajutorul diavolului, al cărui slujitor era.

În dimineaţa următoare, în vreme ce copilul mergea spre şcoală, i-au ieşit pe neaşteptate în cale doi şerpi boa, care se apropiau ameninţător, cu repeziciune. Înspăimântat în primul moment, şi-a adus aminte de puterea Sfintei Cruci, cum învăţase înainte, şi s-a însemnat cu semnul lui Hristos. Imediat şerpii s-au pierdut în tufişuri, pentru că erau demoni trimişi de magul satului.

Întors acasă, copilul a povestit părinţilor primejdia prin care trecuse, şi cum s-a izbăvit în momentul în care şi-a făcut semnul Crucii. La următoarea întrevedere dintre tatăl copilului şi mag, acesta a mărturisit că a trimis doi demoni, sub chipul şerpilor, care însă s-au dovedit a fi neputincioşi. ,,La creştinii ortodocşi există o putere de neînvins, care ne strică nouă treburile. Oriunde au apărut aceştia şi Biserica lor, noi nu mai avem putere să facem nimic, pentru că ne învinge puterea Dumnezeului lor’’. În inima omului au apărut primele îndoieli în privinţa credinţei sale. Prin grija lui Dumnezeu, întreaga familie a fost primită în Biserica Ortodoxă (După Damaschin Grigoriatul, Minunile, mărturie a Dreptei Credinţe, Ed. Areopag, 2011, p.105-107).

Preot Ioviţa vasile

 

LUNA IUNIE

Ziua a 29-a

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel; Cuviosul Petru

            ,,Vrăjitorii de toate felurile sunt slujitorii diavolului. Nu vă duceţi la vrăjitori, că vă duceţi la diavolul. Ducându-vă la diavolul, vă pierdeţi mântuirea’’. Aceste cuvinte să le spui apăsat ori de câte ori ai ocazia, cinstite cititorule, pentru că multe suflete rătăcite nu se încredinţează lui Dumnezeu şi nu-I cer ajutorul, ci se duc la aceşti şarlatani, sperând din toată inima lor că ei le vor rezolva problemele vieţii. Aş vrea să cunosc măcar un singur caz când diavolul a făcut bine vreunui om.

Astăzi sărbătorim pe cei doi Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Petru şi Pavel, şi am ales să scriu despre vremea când Sfântul Petru propovăduia Evanghelia în mijlocul păgânătăţii din Roma.

În acea vreme, era în Roma un vrăjitor vestit, Simon, care, cu ajutorul diavolului făcea multe minuni părute, mincinoase şi ducea în rătăcire mulţime de oameni. Aşa bunăoară, a spus tuturor că i se va tăia capul şi a treia zi va învia. Pentru această înşelăciune a adus un berbec şi, prin nălucire diavolească, i-a făcut pe oameni să vadă că acel berbec ar fi chiar el. Naivii au văzut şi au crezut. Sfântul Apostol Petru i-a deşteptat şi le-a arătat că berbecului, nu lui Simon i s-a tăiat capul.

Fiindu-i vădită înşelăciunea, Simon a chemat iarăşi puterea diavolilor şi de pe o zidire înaltă le-a spus: ,,Romani, deoarece până acum aţi petrecut în nebunie şi lăsându-mă pe mine, aţi urmat lui Petru, acum şi eu vă voi lăsa şi nu voi mai apăra cetatea aceasta. Deci voi porunci îngerilor mei ca în faţa voastră să mă ia în mâinile lor şi mă voi înălţa la tatăl meu din cer, de unde voi trimite mari pedepse asupra voastră, că n-aţi ascultat cuvintele mele, nici n-aţi crezut în lucrurile mele’’.

          �Într-adevăr, după aceste cuvinte ameninţătoare şi mincinoase, Simon a fost luat şi purtat de demoni prin văzduh, iar oamenii nu încetau a se mira de puterile mari pe care credeau ei că le are. În mijlocul acestei mulţimi năuce, Sfântul Apostol Petru s-a rugat astfel: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arată înşelăciunea acelui vrăjitor, ca să nu se smintească popoarele care cred în Tine!’’Sfârşind rugăciunea, a strigat: ,,Vouă, diavolilor, vă poruncesc, în numele Dumnezeului meu, să nu-l purtaţi mai mult, ci să-l lăsaţi acolo în văzduh, unde este acum!’’ În acea clipă, puterea diavolilor a pierit, l-au părăsit pe ticălosul Simon, şi acesta a căzut şi s-a zdrobit de pământ. Dumnerzeu a rânduit ca să nu moară imediat, pentru ca să-şi cunoască puterea cea deşartă şi faptele ticăloase pe care le-a săvârşit.

A doua zi, sufletul său cel spurcat a fost dus de diavolii întunecaţi în împărăţia lor, adică în iad (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 484-485).

Preot Ioviţa Vasile

 

Potrivit unei definiţii simpliste, creştin este omul care crede în Iisus Hristos. Dacă acceptăm fără discernământ această definiţie, creştini ar fi şi evreii, căci şi ei cred, în felul lor, în existenţa istorică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe Care-L hulesc în cele mai josnice feluri; creştini ar fi şi musulmanii, deoarece vorbesc despre Fiul lui Dumnezeu ca despre un Prooroc; creştini ar putea fi numiţi şi martorii lui Iehova, care tăgăduiesc cu vehemenţă Dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Prin urmare, se cuvine să definim exact şi cuprinzător creştinismul. Acesta este alcătuit din totalitatea credincioşilor care cred drept, mărturisesc drept şi trăiesc în Iisus Hristos. Credincioşii aceştia sunt cuprinşi într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică Ortodoxă. Dintru început, creştinismul a existat numai în hotarele Sfintei Biserici Ortodoxe, după cum ne spune textul Sfintei Scripturi: ,,Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul, şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând popor mult. Şi în Antiohia, întâia oară, Ucenicii s-au numit creştini’’(Fapte 11, 25-26). Aşadar, creştinismul autentic primar şi cel al vremurilor noastre se trăieşte numai în Biserică.

Cu trecerea vremii, din Biserică s-au desprins o mulţime de secte, care însă au pierdut harul sfinţitor şi implicit Dreapta şi singura Credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos. Acestea Îl mărturisesc pe Fiul lui Dumnezeu, fiecare în felul său, dar niciuna nu mărturiseşte drept, căci dacă ar fi vrut să mărturisească drept, ar fi rămas în Biserică. Nemărturisind drept, ci împotriva adevărului revelat, aceste secte pierd şi însuşirea de a fi creştine, devenind necreştine şi anticreştine. Bineînţeles că aceste secte nu recunosc niciodată caracterul lor anticreştin. Dimpotrivă, se împăunează cu denumiri pompoase, înşelătoare, desfăşoară o propagandă agresivă, pretind cu megalomanie că sunt singurele deţinătoare ale adevărului şi, drept urmare, singurele care asigură mântuirea. Această propagandă este eficientă în rândul naivilor şi îndoielnicilor.

Noi însă avem cuvintele prevenitoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi; căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei’’(Luca 21, 8).

Preot Ioviţa Vasile

Încă de la început în Biserica lui Dumnezeu au răsărit neghinele eretice, care au vătămat și vatămă în multe feluri mântuirea neamului omenesc și ca niște semințe rele și mădulare putrede sunt retezate pe bună dreptate de fiii Bisericii Ortodoxe a lui Hristos. Din cauza dezinformării feroce răspândită de mijloacele mass-media, lumea e captivă într-un ocean de minciună pus la cale de slugile lui antihrist pentru supremația mondială, încât omul de rând nu mai este în stare să discearnă adevărul de minciună.

După cum știți, în luna iunie 2016 a avut loc pseudosinodul din Creta unde s-a oficializat și consolidat panerezia ecumenismului sincretic intercreștin și interreligios ca fiind linia oficială a Bisericii Ortodoxe.

Date fiind urmările acestui pseudosinod în țara noastră (căsătoriile mixte – între ortodocși și eterodocși, acceptarea ereziilor ca fiind biserici etc.), am hotărât împreună cu încă patru frați (cu binecuvântarea părintelui duhovnic) să mergem într-un mic apostolat de aproape 2 săptămâni la cele mai importante mănăstiri, biserici și schituri din România pentru ca să vedem care este poziția stareților, monahilor, monahiilor și a preoțiilor față de acest sinod tâlhăresc. Printre mănăstirile vizitate o să le enumăr pe cele mai importante: Sihăstria, Neamț, Paltin, Petru-Vodă, Secu, Agapia, Voroneț, Dragomirna, Pătrunsa și altele.

Unele mănăstiri au viețuitori care au cunoștință de ce s-a întâmplat în Creta zicându-ne că vor lua atitudine atunci când li se va impune să țină Sfintele Slujbe scurtate sau modificate. Au fost printre ei și părinți cărora le era teamă să întrerupă pomenirea, alții ne încurajau să ne continuăm drumul mărturisirii primind broșurile și cărțile noastre.

La mănăstirea Zamfira am găsit spre exemplu, o soră mai în vârstă care s-a îngrădit de erezie, iar din acest motiv a fost bătută de preotul duhovnic, deoarece nu participa la slujbele pomenitorului. Un frate de-al nostru a văzut vânătăile de pe mâinile dânsei astfel că ne-am dat seama cât de prigonită este această mireasă a lui Hristos. După această întâmplare a urmat una mult mai tragică: a fost lovită din nou de către preotul mănăstirii, i-a fost spartă ușa chiliei și în cele din urmă a fost scoasă cu forța de acolo. Preotul a chemat ambulanța, spunându-le medicilor că nu se mai înțelege cu dânsa. Sora a fost dusă și internată la spitalul de psihiatrie. Pe fișa dânsei a fost trecut următorul diagnostic: agitație, tulburări de comportament și depresie. În cele din urmă, a fost scoasă de acolo de o rudă apropiată. Iată de ce tratament au parte cei ce s-au îngrădit și se îngrădesc de pseudosinodul din Creta.

La altă mănăstire, după ce am distribuit în jur de 15-20 de broșuri la oameni, un fiu duhovnicesc al starețului s-a dus de îndată cu o broșură la acesta ca să-l anunțe. Imediat am fost înconjurați de către egumen și enoriașii săi care ne-a rugat să nu mai împărțim broșuri în incinta mănăstirii, la care unul din noi i-a răspuns: „Mărturisiți adevărul oamenilor în legătură cu pseudosinodul din Creta”. Însă starețul acelei mănăstiri s-a eschivat, nerăspunzând la întrebare, însă după ce a fost întrebat de încă două ori a afirmat că ce s-a întâmplat la Creta a fost o chestiune politică. Unul din noi i-a răspuns acestuia că nu trebuie introdusă Biserica în politică. La care starețul ne-a răspuns:,,Prefer să fiu păcălit de Biserică decât să fiu în afara ei”. Atunci am scos cartea Biserica și noile erezii în care sunt compilate mai multe texte culese din scrierile Părintelui Justin Pârvu unde scrie astfel despre pseudosinodul din Creta, la pag. 5: ,,O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu Sinodul de la Ferrara-Florența…”. Voiam să-i arătăm egumenului că s-a umblat și la dogmele Bisericii la acest tâlhăresc sinod. Dânsul n-a fost curios să vadă ce scrie în carte dar o bătrânică simplă ne-a rugat să-i dăruim dânsei cartea. Vedeți cine e dornic să cunoască adevărul?

Când i-am zis unui părinte că urmează să fie modificat Tatăl nostru�și că deja unii părinți au anunțat oficial acest lucru în predicile lor, acel preot ne-a mărturisit că nu-i grav pentru că și așa e tradusă greșit Rugăciunea Domnească. Deci, fraților, o să vedeți că atunci când li se va impune preoților să țină Sfintele Slujbe modificate marea majoritate vor accepta hotărârile Patriarhiei.

O replică pe care am primit-o de la doi preoți a fost următoarea: “Noi facem parte din Biserică spre deosebire de voi, deoarece Sfânta Lumină apare la Ierusalim la cererea/rugăciunea patriarhului Ierusalimului, care este de asemenea pomenitor”. Însă dacă aceștia ar fi citit cartea Îngrădirea nu este schismă – Lămuriri datorate., scrisă de Protopresbiterul Theodoros Zisis, care nu este caterisit, aceștia și-ar fi dat seama probabil că cei care au întrerupt pomenirea s-au îngrădit de erezie, nu de Biserică. Cu alte cuvinte Sfânta Lumină vine în fiecare an în Biserica Sfântului Mormânt nu pentru patriarhul Ierusalimului, ci pentru ortodocșii păstrători ai Adevărului care este Hristos, căci Biserica este acolo unde este Adevărul. De menționat mai e că Sfânta Lumină apare în fiecare an pentru ca Dumnezeu să le arate oamenilor care-i credința cea adevărată.

Cartea părintelui profesor Theodor Zisis și a teologului Mihai-Silviu Chirilă ne-au fost de mare ajutor în acest pelerinaj, căci mai mulți oameni au reușit să ajungă la cunoștința adevărului prin intemediul lor. De altfel am mai avut cu noi și o broșură care conține informații despre toate problemele actuale ale românilor legate de ecumenism, globalism, avorturi, chemtrails și despre Dumnezeu.

Am fost de asemenea și pe străzi în mai multe orașe precum București, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Piatra Neamț, Iași, Suceava, Gura Humorului, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu etc. unde am întâlnit persoane dornice să afle adevărul despre adevăratele probleme cu care se confruntă societatea în ziua de azi.

Am întâlnit în „drumeția” noastră și un părinte pribeag, dezamăgit de cele ce se întâmplă în prezent în Biserică, mărturisindu-ne unele nereguli care se petrec în mănăstirile din țară. Spre exemplu, monahi și monahii s-au plâns că Patriarhia a pus monopolul pe magazinele mănăstirilor, astfel că mănăstirile au devenit dependente de Patriarhie. Tot aceștia s-au plâns și de faptul că sunt puși să presteze muncă fizică de dimineața până seara, astfel că le rămâne foarte puțin timp pentru rugăciune și lectură duhovnicească. În mănăstiri, din păcate nu se mai pune accentul pe rugăciune, pocăință, îndumnezeire precum era odată, ci pe muncă. Acest lucru mi-a adus aminte de ce spunea vrednicul de pomenire Cuviosul Părinte Justin Pârvu: “Moștenirea comunismului în mănăstirile noastre asta este: să mănânce bine și să muncească fizic”. În majoritatea mănăstirilor în care am intrat am găsit practic șantiere în lucru ca să-i țină ocupați pe toți cei din obștile mănăstirilor.

 

În pelerinajul nostru am observat că preoții n-au avut deloc argumente la următoarele întrebări:

1. Sfântul Paisie Aghioritul a întrerupt pomenirea patriarhului Athenagora pe un motiv mai puțin grav față de ce s-a întâmplat în Creta. Voi de ce nu întrerupeți pomenirea?
2. Dacă voi ați fi mărturisit adevărul oamenilor în predicile voastre, credeți că noi am mai fi stat în fața dumneavoastră acum?
3. Preotul rostește în timpul Sfintei Liturghii „…Pe Preasfințitul (Numele) care drept învață cuvântul adevărului” și îl pomenește pe episcpopul său, oare mai învață acel episcop cuvântul adevărului după ce a semnat documente eretice în Creta sau la Sinodul local de la București?

Cunoscând și mulți oameni deosebiți ne-am dat seama din propria experiență că nu pot fi numiți toți clericii și mirenii care sunt părtași la erezie ca fiind eretici. Însă am avut parte și de dezamăgiri, când am dat de preoți, călugări și monahii care își ascund lașitatea sau neștiința sub masca „sfintei” ascultări, fără a cerceta cu de-amănuntul scrierile Sfinților Părinți și luptele duse de Biserica Luptătoare de-a lungul secolelor pentru păstrarea Adevărului.

Vreau să vă povestesc trei întâmplări care pe mine personal (Emanuel Iscru) m-au marcat în drumul meu în această mărturisire. După cum cred că unii dintre voi știți cum m-a întors Dumnezeu din iadul în care eram la viață, tocmai în închisoare, fiind tânăr și cunoscând, să zic așa, viața subterană a tinerilor din ziua de azi, Bunul Dumnezeu m-a ajutat să pot avea îndrăzneală să vorbesc cu cât mai mulți tineri prin orașele prin care noi am trecut, atât în mall-uri, piețe, cât și prin centrul acestor orașe. Vreau să menționez că tinerii sunt total neinformați, și sunt flămânzi de hrană duhovnicească. Dumnezeu din ei stă și plânge și așteaptă ajutor din partea noastră, fac un apel la toți creștinii care înțeleg vremurile și au cuvânt prin mila Domnului să prindă îndrăzneală și să vorbească deschis oamenilor, tinerilor despre Dumnezeu, despre războiul nevăzut asupra noastră, să deschidă curiozitatea spre această mare comoară Ortodoxia care este atât de frumoasă și din care curge nesfârșita apă vie pe care cu toții trebuie să o bem.

Prima întâmplare a fost într-un oraș unde erau trei tinere așezate într-un parc cu care am intrat în discuție prin prisma broșurilor pe care noi le-am împărțit, în primă fază o fată fiind mai aranjată… Primul gând a fost să zic că poate va avea repulsie la ce voi vrea să vorbesc, dar mai apoi, prin mila Domnului, vorbindu-le despre Dumnezeu și aducând în vorbă și despre viața mea cum eram înainte și cum Bunul Dumnezeu m-a trecut prin suferința sfântă, unde m-a trezit, am rămas uimit cum acestei fete îi curgeau șiroaie de lacrimi pe față.

Auzind Cuvântul lui Dumnezeu, fraților, ce putere au cuvintele care dau viață, aceste suflete plâng și așteaptă scăpare, ele nu își găsesc răspunsul, căci păstori sunt din ce în ce mai puțini. În această societate plină de ispite noi trebuie să fim ca niște vânători de suflete, să nu vă descurajați, să nu vă fie rușine, să ne ostenim și să ne jertfim din timpul nostru ca să trezim suflete la viață cu ajutorul lui Dumnezeu. Ei sunt curați la suflet și poate mult Dumnezeu din ei, numai că cineva trebuie să le spună Adevarul pe înțelesul lor. Iată ce am observat: În primă fază, răul din ei dă să respingă, fețele lor dau să aibă reacții și reacții, dar vă spun că dacă ai răbdare, cu dragoste și cu blândețe, acel zid întunecat de la păcat din inima lor, la un moment dat se sparge și apoi acel om se schimbă la față și îl vezi cum primește Cuvântul și cum stă nemișcat și nu ar mai vrea să plece de lângă tine. Ce fericire simți atunci!

Dumnezeu nu ne va lăsa, nici pe ei nici pe noi dacă ne vom lupta unii pentru alții, să nu ne mai pierdem timpul cu contrazicerile fraților, să dăruim dragoste și să spunem Adevărul acum, cât încă mai putem, ce șansă mare avem acum să-l mărturisim pe Hristos când este atacat din toate părțile și, din păcate, nu o facem cum ar trebui și cât ar trebui.

A doua întâmplare: Eram la Bacău spre seară și la un moment dat văd cum un tânăr simplu și amărât vine către mine. Eu îl priveam suspicios, pentru că nu știam care era intenția lui. L-am zărit pe trotuar, așteptându-mă, de parcă ne știam de mulți ani. Acesta vine la mine și mă întreabă dacă sunt călugăr (având barba și părul mare), la care eu i-am zis că nu, că sunt un păcătos și că L-am cunoscut pe Dumnezeu în închisoare. La aceasta el îmi spune în simplitatea lui: “Uite că nu m-a lăsat Dumnezeu!”. Tânărul se rugase din toată inima și mi-a zis cum s-a rugat la Dumnezeu exact în ziua care ne-am întâlnit: „Doamne, dacă exiști și mă iubești, scoate-mi azi pe cineva în cale care trecut prin suferință!”. M-am așezat lângă el și ne-am povestit mai multe, acesta a fost la închisoare în străinătate timp de 3 luni și mi-a spus că atunci s-a simțit cel mai aproape de Dumnezeu și multe alte întâmplări prin care Dumnezeu l-a întărit în credință. La sfârșit, încercând să-i dau broșurile și niste sfaturi, mi-a dat și el niște sfaturi atât de importante și mă gândeam cum înțelegea un tânăr amărât aceste lucruri pe care mulți nici după ce le citesc nu le înțeleg.

A treia întâmplare: La Sibiu, fiindcă am ajuns pe seară, am zis să ies să cercetez orașul, ca să știu pentru a doua zi pe unde este centrul, deoarece voiam să intru în contact cu cât mai mulți oameni. Seară fiind, oamenii erau distrați, deoarece era un festival de muzică iar mâncarea și băutura erau din belșug. La întoarcere mă gândeam ce caut eu la ora aia pe acolo, deși nu simțeam să împart broșuri văzând oamenii distrându-se, dar și fiind destul de târziu. Apoi zăresc un om într-un cărucior, care avea undeva la 50 și ceva de ani și se vedea pe el că era un om cu care aveai ce să discuți, deși era amărât. L-am întrebat ce face, după care am schimbat câteva vorbe și îmi spune că a doua zi urma să meargă să se boteze la pocăiți. Am zis în mintea mea: „De aceea a trebuit să mă plimb eu la ora asta pe aici, Doamne!”.

Apoi încep și îi explic acelui om despre scumpa noastră Ortodoxie, despre suferință, despre diferențele între Ortodoxie și secte și înșelările celorlalte “culte”, apoi i-am spus cum l-am cunoscut eu pe Dumnezeu, și pe urmă i-am sugerat să își accepte crucea, că prin suferință mult mai repede se va mântui, dar să nu-I întoarcă spatele lui Hristos. În clipa următoare îmi arăta în portmoneu pe Maica Domnului, dar, în același timp, se necăjea deoarece poza cu Maica Domnului se dezlipise de pe placuța de metal pe care o avea. S-a întâmplat că aveam eu una exact atunci și i-am dăruit-o. Mi-a zis că rudele lui “s-au pocăit”, că i-au dat casa, apoi a rămas fără ea și a ajuns pe străzi. Era conștient că nu face bine și a spus că ,,Dumnezeu parcă mi te-a scos în cale!”. Se bucura și spunea că se veselea că are și el cu cine vorbi și cui să spună toate acestea.

A doua zi a rămas să ne vedem. Dumnezeu a făcut posibilă reîntâlnirea din ziua următoare, deoarece în drumul meu tocmai din toată mărimea centrului Sibiului, la 150 m era acesta în cărucior, singur pe trotuar, se pregătea să adoarmă, mă duc în spatele căruciorului și dau să plec cu el și acesta își întoarce capul în sus și mă vede, ne salutăm, se bucură, apoi îmi spune ce pățise în noaptea aceea: S-a dus la gară să stea, iar acolo a fost bătut, și chiar mi-a arătat la partea dinspre nas cum a fost lovit. I-au luat și banii și hainele. Vedeți, oameni buni, cum a încercat să-i întoarcă spatele diavolului, acesta a și acționat. I-am explicat de ce s-au întâmplat toate acestea și cum trebuie să înțeleagă aceste semne, deoarece primind cuvântul și răzgândindu-se să se mai ,,pocăiască” la adventiști deja a avut lupte. Au fost mai multe momente frumoase, cum spunea vrednicul de pomenire Arhimandritul Cleopa Ilie: „Pe Dumnezeu nu l-am găsit în pustie ci printre oameni”.

Mai am de adăugat faptul că printre noi a fost și o soră (Marinela) care a fost baptistă până în anul 2012 când l-a cunoscut pe Adevăratul Dumnezeu în Ortodoxie după ce l-a întâlnit pe soțul ei ortodox. A terminat și facultatea de teologie baptistă, astfel că i-a fost destul de greu la început să accepte unele învățături din Dogma Ortodoxă referitoare la cinstirea Sfintelor Moaște, a Sfintelor Icoane, faptul că Biserica Ortodoxă este singura Biserică mântuitoare etc. Dar, cu timpul, a realizat că la adunarea baptiștilor era totul formal, pentru că ei nu pun preț pe cele cinci porți ale mântuirii, după cum bine spune Sfântul Ioan Gură de Aur: pocăința (adevărată), plângerea, smerenia (adevărată), milostenia și rugăciunea. La ei nu se vorbește deloc despre lucrarea Duhului Sfânt în lume de la Biserica Primară încoace, despre rugăciunea lui Iisus (adică rugăciunea neîncetată), despre patimi, despre îndumnezeire (unirea cu Hristos) etc.

Marinela ne-a fost de mare ajutor în micul nostru apostolat, mai ales în Ploiești, unde am apucat să stăm de vorbă cu un preot care ne-a mărturisit că în trecut se rugase împreună cu catolicii și simțise ceva ce nu se poate explica în cuvinte. Atunci sora a luat cuvântul și i-a explicat sfinției sale că de fapt fusese înșelat de vrăjmașul (care poate lua chip de înger de lumină), deoarece de astfel de momente avusese și ea parte în baptism. Mai departe, i-a sugerat părintelui să creadă, ca și Sfinții, că Biserica Ortodoxă e singura adevărată și să nu se mai îndoiască de lucrul acesta. Ce paradox! O fostă baptistă a ajuns să-i mărturisească Adevărul despre Ortodoxie unui preot ortodox, mărturisindu-i și despre pseudosinodul din Creta, despre faptul că s-au modificat dogmele ortodoxe la acest „sinod” deoarece un eterodox în ziua de azi, dacă nu a fost botezat ortodox, când a fost mic (ci la eterodocși, la o vârstă majoră), nu mai e nevoie să fie botezat ortodox, ci e primit în sânul Ortodoxiei doar prin Mirungere. Din păcate sunt foarte puțini preoți care îi primesc la Ortodoxie pe cei de alte credințe prin Sfântul Botez, așa cum procedau Sfinții Părinți. Cum poate susține Patriarhia că le numește pe celelalte culte „biserici istorice”, din moment ce le recunoaște botezul? Le denumește biserici din punct de vedere soteriologic (adică au putere mântuitoare), însă nu vor să recunoască lucrul acesta, deoarece s-ar produce neliniștea cea bună și astfel s-ar trezi cât mai mulți oameni.

Îi mulțumim în primul rând lui Dumnezeu că ne-a ales pe noi nevrednicii să avem parte de acest mic apostolat și pentru că ne-a ocrotit pe tot parcursul pelerinajului. Tododată îi mulțumim fratelui Valerică Bușă pentru rugăciunile și grija ce ne-a purtat-o, teologului Mihai-Silviu Chirilă și tuturor celor care au contribuit la această misiune a noastră.

Emanuel Iscru
Marinela Tudor
Constantin Tudor

(Text preluat de pe portalul ORTODOXinfo)

,,Diavol’’ înseamnă ,,trădător’’, ,,defăimător’’, ,,hulitor’’, ,,acuzator’’, ,,dezbinător’’. Fiecare din aceste numiri arată o faţetă a lucrării pierzătoare de suflete pe care o exercită acest înger al întunericului. De multe ori, cel rău acuză omul păcătos în faţa lui Dumnezeu, de păcatele pe care le-a săvârşit, dacă aceste păcate n-au fost mărturisite la Sfânta Spovedanie.

Părinţii greci relatează o întâmplare petrecută în anul 1913 la Mănăstirea Dionisiu. Aici a fost adus nepotul unui general şi încredinţat obştii, din pricină că era demonizat. Acesta avea tendinţa de a fugi, de aceea l-au închis într-o cameră de oaspeţi cu gratii, unde veneau părinţii şi-i citeau Molitfele de alungare a demonilor. Un tânăr arhondar, care lucrase înainte prin hoteluri şi restaurante din Atena, a fost însărcinat să-i ducă cele de trebuinţă. Întotdeauna demonul îl batjocorea, aducându-i aminte de trecutele păcate: ,,Iată, faţă de călugăr cu schimă mare! Nu-ţi mai aduci aminte ce făceai acolo, pe băncile din Zappios şi prin hoteluri?’’ La acestea adăuga încă multe alte lucruri şi mai grave. Tulburându-se de dezvăluirile demonului, a vorbit cu un frate, căruia i-a mărturisit toate câte  spunea duhul cel rău, hotărât să nu se mai ducă la cel demonizat. ,,Sunt adevărate cele spuse de el, sau latră cu conlucrarea demonului?’’,a întrebat fratele. ,,Din păcate, e aşa cum spune’’. ,,Nu ţi-ai mărturisit aceste păcate?’’ ,,Nu, pentru că mi-a fost ruşine’’, a mărturisit arhondarul. A fost îndrumat să se ducă imediat la un duhovnic şi să-şi mărturisească acele păcate, care, nemărturisite fiind, erau în ştiinţa demonului.

După ce s-a spovedit şi a primit dezlegare de la preotul duhovnic, arhondarul s-a dus iarăşi la cel demonizat. Îndată demonul s-a bucurat că are din nou prilejul să-l batjocorească şi să-l facă de râs pe călugăr. Când însă a vrut să-i înşiruie iar păcatele, n-a mai găsit nimic. Ele au fost iertate prin Sfânta Spovedanie.

Aşa ni se poate întâmpla, cinstite cititorule, şi nouă atunci când trecem sub tăcere anumite păcate: ele rămân ca o povară asupra sufletului nostru şi ne expun batjocurii demonilor. Bine spunea înţeleptul din vechime: ,,Cel ce-şi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit’’(Pilde 28, 13).

După o vreme, cel demonizat s-a izbăvit, prin rugăciunile părinţilor din mănăstire. Faptul s-a petrecut chiar la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. După ce s-a însemnat cu semnul Crucii şi a sărutat sfintele icoane, a plecat din mănăstire sănătos (După Demonii şi lucrările lor, Ed. Egumeniţa, 2007, p. 434-437).

Preot Ioviţa Vasile

 

Iubite cititorule! Cartea Apocalipsei, care încheie Sfânta Scriptură, arată lupta Bisericii lui Hristos cu puterile întunericului, de la întemeierea ei până la a Doua Venire a Mântuitorului. Este o luptă continuă şi neîmpăcată, despre al cărui deznodământ nu avem voie să ne îndoim, căci ni l-a spus chiar Fiul lui Dumnezeu: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). În vremurile din urmă ale istoriei, oamenii se vor despărţi în două tabere; unii vor primi semnul fiarei antihrist şi se vor închina acestuia, ceilalţi, mai puţini, vor rămâne credincioşi Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Asupra celor dintâi, Dumnezeu va vărsa şapte cupe ale mâniei sale, adică şapte pedepse, voind să-i întoarcă de la slujirea lui antihrist şi să-i aducă la cunoaşterea adevărului. Vom vedea, în cele ce urmează, cum vor reacţiona oamenii cei învârtoşaţi în rău la aceste pedepse, aşa cum ne sunt relatate în capitolul 16 al Apocalipsei.

,,Apoi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i se dădu să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă’’. În loc să înţeleagă pedeapsa lui Dumnezeu şi să-şi vină în simţiri, oamenii ,,au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă’’(v. 8-9).

Nu după multă vreme, va urma pedeapsa a cincea, care este descrisă în felul următor: ,,Atunci al cincelea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere’’.Învârtoşarea oamenilor va fi atât de mare, nesimţirea lor va fi covârşitoare încât niciunul nu va pricepe şi nu va voi să se întoarcă la Dumnezeu. Dimpotrivă, ei ,,au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit’’(v. 10-11).

Vor urma ultimele două pedepse. La a şaptea pedeapsă se vor porni ,,fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a mai fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic… şi gindină mare cât talantul se prăvăli din cer peste oameni’’.Aceasta va fi poate ultima ocazie ca oamenii să-şi recunoască păcatele şi nimicnicia în faţa lui Dumnezeu. Însă oamenii nebuni vor stărui în nebunia lor, nearătând nici un semn de pocăinţă. Şi iarăşi îşi vor ridica glasurile pentru a huli pe Creatorul şi Binefăcătorul lor (v. 17-21).

Citind despre aceste urgii, cinstite cititorule, vedem îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, atunci şi în toate vremurile. Aceasta ne îndeamnă la pocăinţă.

Explicaţie. Poate mulţi vă veţi întreba de ce Cartea Apocalipsei foloseşte timpul trecut pentru a descrie evenimente care se vor petrece în viitor. Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, scriitorul Apocalipsei, i s-au arătat aceste evenimente viitoare în vedenie, exact aşa cum au să se întâmple în viitor. De la descoperirea acelor evenimente până în momentul scrierii lor a trecut un timp scurt, suficient ca să justifice exprimarea la timpul trecut. Scrie, aşadar, despre cele ce se vor petrece la sfârşitul veacului ca şi cum acestea s-ar fi împlinit, semn al credinţei puternice în Dumnezeu, Care întotdeauna împlineşte ceea ce a făgăduit.

Preot Ioviţa Vasile

 

LUNA IUNIE

Ziua a 24-a

Sf. Prooroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Mucenici Ioan cel Nou de la Suceava, Panaghiot, Iacob, Ioan; Sf. Ierarh Niceta de Remesiana; Cuvioşii Antonie şi Ioan

            ,,Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în poruncile şi rânduielile Domnului’’. Aşa scrie Sfântul Evanghelist Luca despre părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere o sărbătorim astăzi. Necazul vieţii lor era acela că, fiind înaintaţi în zile, Dumnezeu nu le dăduse copii, iar faptul de a nu avea urmaşi era socotit la evrei drept blestem. Mulţi ani au purtat ei această povară. Înţelepciunea cea tăinuită a lui Dumnezeu s-a arătat şi aici. În vreme ce se afla în templu, pentru a tămâia după obiceiul preoţiei, îngerul Domnului s-a arătat lui Zaharia. Acesta s-a tulburat văzând pe trimisul lui Dumnezeu. Îngerul însă venise să-i aducă mângâiere şi răsplata, lui şi soţiei Elisabeta, pentru răbdarea  şi dreapta lor vieţuire: ,,Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie…  ’’(Luca 1, 13-17).

        �Cinstite cititorule, ia seama cu atenţie la cuvintele subliniate şi aminteşte-ţi ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul; ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’(Matei 11, 14). Vrăjmaşii lui Hristos şi ai adevărului au strâmbat înţelesul acestor cuvinte, spunând că Sfântul Prooroc Ilie s-ar fi reîncarnat în trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Domnul Iisus nicidecum n-a vorbit în acest sens, ci doar a vrut să spună că Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului cu aceeaşi râvnă pe care a avut-o Sfântul Ilie, aşadar vorbeşte despre două persoane absolut distincte care au trăit în vremuri diferite. Şi aceasta să ştii: învăţătura despre reîncarnare vine din religiile demonice ale Indiei, şi n-are nicio legătură cu adevărul revelat de Dumnezeu.

Vestea cea bună adusă de îngerul Gavriil s-a împlinit într-o zi de 24 iunie, de aceea sărbătorim astăzi naşterea acestui Sfânt al lui Dumnezeu. ,,De naşterea lui mulţi se vor bucura’’. Să ne bucurăm, aşadar, şi noi în această zi de sărbătoare şi să dăm slavă lui Dumnezeu, Care este credincios cuvintelor Sale.

Preot Ioviţa Vasile

�