Autor: iovita_vasile

Este, de fapt, o imbecilitate de la un capăt la altul; e cutezanța omului cu minte întunecată, care vrea să-și arate capacități ce-i sunt străine; e îndrăzneala diavolului, începătorul răului, cel care a spus cu nemăsurată mândrie: ,,Ridica-mă-voi la ceruri și mai presus de stelele Dumnezeului Celui puternic voi așeza jilțul meu’’ (Isaia 14, 13); e o sfidare la adresa lui Dumnezeu, prin care creatura ticăloșită contestă puterea cea nemărginită a Creatorului.

Ne aducem aminte cu câtă emfază clamau comuniștii: Nu există lucruri care nu pot fi cunoscute, ci lucruri pe care nu le cunoaștem încă. Sărmană ființă umană! Știm vremea când perspectiva clonării, a dobândirii nemuririi fără Dumnezeu, era ridicată la rang de știință ce nu poate fi tăgăduită. Gogorița s-a dezumflat și acum nimeni nu mai pomenește de ea. Anii abia trecuți, în vremea pandemiei artificial create, știința era imbatabilă. Care este rezultatul? Milioane de oameni au murit răpuși nu de boală, ci de vaccinul ucigaș, alții poartă bolile cauzate de vaccin, nevrând a-și recunoaște măcar acum nesăbuința de a fi dat crezare unui sistem criminal, care de 34 de ani ne ține într-un ocean de minciuni. Recent am fost internat în două spitale diferite și am observat atent discuțiile între pacienți: majoritatea, vreo ¾ erau vaccinați. Mulți regretau gestul necugetat, unii continuau să petreacă în ignoranță sau nerecunoaștere.

Acum dumnezeii lumii acesteia vor să se ridice mai presus de Dumnezeul Adevărului. Au construit niște roboți cu formă umană, pe care-i pun să înlocuiască inteligența omenească așezată de Dumnezeu în creaturile Sale. Unii, care s-au întunecat cu păcatul necredinței sau al relei credințe, speră că inteligența artificială le va rezolva problemele imbecilității lor. Zadarnic! Bolovanul inert și nesimțitor va rămâne la fel, chiar de i s-ar implanta cine știe ce dispozitiv generator de inteligență artificială.

Am mai spus și altădată că aceia cu adevărat inteligenți vor fi interziși, pentru a nu-i discrimina pe proști. Niciodată inteligența lor artificială nu o va putea înlocui pe cea omenească, ca dar al lui Dumnezeu. Inteligența înseamnă înainte de toate înțelepciune. Nu spunem despre Dumnezeu că e inteligent, e prea puțin, dar spunem că este Înțelept, sau și mai bine, Atotînțelept, Izvorul înțelepciunii.

,,Înțelepciunea strigă pe ulițe și în piețe ridică glasul său. Ea propovăduiește la răspântiile zgomotoase. Înaintea porților cetății își spune cuvântul: Până când, proștilor veți iubi prostia? Până când, nebunilor, veți iubi nebunia? Și voi, neștiutorilor, până când veți urî știința’’ (Pildele lui Solomon 1, 20-22)).

Presbiter Iovița Vasile

Părinţii niptici s‑au ostenit mult pentru a afla Harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Pentru aceasta noi, fiii lor, suntem datori să le aducem neîncetat mulţumire, pentru că ne‑au arătat o cale care duce la unirea cu Dumnezeu. Dar ne minunăm și ne întrebăm: „Oare cum este cu putinţă ca oamenii, mai ales monahii și clericii, să poată trăi duhovnicește, împlinindu‑și nevoile lor sufletești, fără rugăciune, pe care Părinţii noștri niptici ne‑au dăruit‑o din experienţa lor?”.

Sfântul Grigorie Palamas, marele luminător al lucrării isihaste, al trezviei și mai ales al rugăciunii neîncetate, a scris cele mai înalte și mai sistematice învăţături, pentru care a primit supranumele de „vârful Părinţilor niptici”.

Odată, pe când se nevoia în hotarele Marii Lavre împreună cu obștea sa, Sfântul a fost răpit în vedenie și a văzut înaintea sa un vas ce semăna cu o cană și care avea în ea un lichid. Iar acesta atât de mult prisosea, încât se revărsa și se pierdea. Această băutură albă și plăcută, aflată în acel vas, arăta precum laptele. Un om vrednic de cinste i‑a spus: „Grigorie, pentru ce lași să se verse și să se piardă atâta material duhovnicesc și nu‑l dai celor ce au nevoie?”. Sfântul a înţeles că era Harul lui Dumnezeu.
Era acea băutură duhovnicească pe care Sfântul o avea în lăuntrul său ca Har al lui Dumnezeu, ca înţelepciune, experienţă, trezvie, ca putere a cuvântului. Cum de le lași pe acestea și le îngrădești în acest loc și nu le transmiţi la cei neputincioși, la oamenii flămânzi și însetaţi? Cu adevărat, după ani de zile, cu ajutorul și povăţuirea lui Dumnezeu, s‑a aflat între mulţi oameni și i‑a adăpat pe cei care aveau nevoie de folos duhovnicesc.

Chiar și atunci când se afla în lume se ruga de unul singur. Se liniștea singur în chilia sa și doar Sâmbăta și Duminica venea la Liturghie. În toate celelalte cinci zile ale săptămânii se zăvora în chilia sa și nu ieșea deloc. Nici nu mânca, nici nu bea. Doar Sâmbăta înceta nevoinţa liniștirii și mergea la dumnezeiasca Liturghie. Se împărtășea, cobora în trapeză, vorbea cu părinţii, iar de Duminică seara se liniștea din nou până Sâmbătă.

Acești mari Părinţi ne învaţă că atunci când sufletul omului este împresurat de gânduri necurate, egoiste, hulitoare, păcătoase, pe lângă cuvântul împotrivitor trebuie să se nevoiască spre alungarea gândurilor și cu mânie împreunată cu Rugăciunea lui Iisus. Nu ajunge doar mânia împotriva gândurilor și închipuirilor păcătoase, ci este neapărată nevoie ca omul care este războit să se roage și cu Rugăciunea neîncetată, prin chemarea dumnezeiescului Nume: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește‑mă”

(Extras din Povețe părintești – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos).

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Înalt-Preasfințitul Părintele nostru Longhin este liber, se poate întoarce la Mănăstirea Bănceni, pentru a sluji lui Hristos și semenilor. Nu i s-a dat nicio sancțiune, nu i s-a pus nicio interdicție.

Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și niciun cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale!

Iar noi, nevrednicii, să nu ne temem de cele ce vor urma, cum nici Vlădica nostru nu se înfricoșează în fața morții. Cu noi este Dumnezeu. Cu ei…

Presbiter Iovița Vasile

„Când toți oamenii din Babilon se închinau la idolul de aur, cei Trei Copii Sfinți nu au condamnat pe nimeni la pierzare. Ei nu s-au preocupat de faptele altora, ci au avut grijă numai de ei înșiși, ca să nu se îndepărteze de adevărata evlavie. Exact la fel, când Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, nu a osândit pe niciunul dintre cei care, împlinind legea lui Darius, nu voiau să se roage lui Dumnezeu, ci a ținut în minte propria sa datorie și a dorit mai degrabă să să moară decât să păcătuiască împotriva conștiinței sale, călcând Legea lui Dumnezeu. Doamne ferește să condamn pe cineva sau să spun că singur sunt mântuit! Totuși, voi fi de acord mai devreme să mor decât să renunț în vreun fel de la adevărata Credință și, prin urmare, să suport chinurile conștiinței.”

Cu toate acestea, când a fost întrebat de heterodocși (monoteliți) dacă doar el în tot Orientul avea adevărul, Sfântul Maxim a spus da…

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

-De ce să fie judecat, părinte, ce rău a făcut?

-Dar Mântuitorul ce rău a făcut? A făcut numai bine și totuși L-au judecat, L-au condamnat la moarte și L-au răstignit.

Mâine dimineață Înalt-Preasfinția Sa va sluji Sfânta Liturghie, apoi va merge la Cernăuți pentru a fi judecat de antihriști pentru vini imaginare. A spus-o cu multă seninătate în predica de astăzi, care poate fi socotită ca un testament pentru noi toți. Arhiereul lui Hristos merge pentru a-L mărturisi pe Mântuitorul lumii în fața unor fiare cu chip uman, care cunosc de-acum sentința pe care trebuie să o pronunțe. Noi nu o știm, dar o vom afla la vremea cuvenită. După ce l-au otrăvit mișelește în câteva rânduri, acum îl vor supune judecății și, de va îngădui Dumnezeu, va primi și cununa muceniciei. Gândul și perspectiva morții nu-l înfricoșează, ba dimpotrivă, îl întăresc pe drumul pe care a pășit de mai multă vreme.

E de așteptat ca la centrele eparhiale ale Bisericii noastre să fie mâine motive de bucurie. Complici ai antihriștilor sunt și pseudo-ierarhii români, împreună cu monstrul de la Constantinopol, Bartolomeu. Când acesta a acordat autocefalia unei găști de derbedei mireni, travestiți în episcopi, șezătorii pe scaunele episcopale au tăcut. Acum vedem roadele amare ale ticăloșiei și complicității lor.

Înalt-Preasfințitul Părintele nostru Longhin va fi biruitor pentru că este de partea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Biruitoare va fi și Sfânta Biserică Ortodoxă a Ucrainei. Biruitoare va fi întreaga Biserică a lui Dumnezeu, de pe toată fața pământului, în pofida sălbăticiei cu care porțile iadului încearcă să o înfrângă.

Să nu cădem în deznădejde și în întristare peste măsură. Atotputernicul Dumnezeu știe de ce îngăduie aceste încercări. Armele noastre nebiruite sunt rugăciunea și postul.

Sărutăm mâna Înalt-Preasfinției Sale și-i mulțumim pentru toate gândurile bune și rugăciunile înălțate la Tronul ceresc pentru binele și mântuirea Neamului Românesc.

Vrednic este!

Presbiter Iovița Vasile

Lenea președintelui Iohannis este proverbială. Așa se explică absențele lui din spațiul public. Când totuși iese pe posturile de televiziune, bălmăjește câteva platitudini, apoi iar dispare pentru o lună.

Leneșul e mamifer atârnat și indolent.

La noi leneșu-i absent,

E la golf sau la schiat,

Ori stă zile-ntregi, tolănit în pat.

Despre aroganța lui, tipic teutonică, ce să mai spunem…

E arogant, oricine vede,

Uitând că trebuie să plece.

Dumnealui însă se crede

Și nemuritor, și rece.

Afirmația de mai jos a fost făcută chiar de dumnealui, președintele. Evident vinovați sunt alții, nu el, șeful statului

Statul român a eșuat.

O spune chiar ispravnicul.

Vă spun eu cine-i vinovat:

Iohannis – Magnificul.

Cele două mandate ale lui Iohannis se apropie de sfârșit. Vă aduceți aminte de sloganul și promisiunile cu care ne-a mințit?

Lucrul cel bine făcut

Încă nu a început.

România educată,

O lăsăm pe altădată.

Bățosul președinte s-a pretat la o demonstrație ieftină și mincinoasă, pentru a impulsiona procesul de așa zisă vaccinare:

Spectacol televizat:

Iohannis s-a vaccinat!

Nu vă temeți, n-o să moară,-n

Seringă a fost apă chioară.

Deși nu face nimic bun pentru Țară, teutonul de la Cotroceni cheltuie sume imense de la buget, pentru capriciile sale și ale doamnei Carmen Iohannis, născută Lazurcă.

România e un stup imens

Cu un potential evident.

Românii lucrează intens

Pentr-un trântor impotent.

Presbiter Iovița Vasile

Sfârșit

Bogăția noastră nemăsurată și nesecată este Credința noastră Ortodoxă. Prin ea se întăresc toate cerurile, toate ale lui Dumnezeu sunt ale noastre și ceea ce e mai prețios decât orice – Însuși Preadulcele nostru Domn Iisus Hristos, iar împreună cu El toate fericirile și bucuriile veșnice.

De când Domnul Iisus Hristos este pe pământ, nu mai există prăpastie între pământ și cer, între Dumnezeu și om; unite sunt cele ale lui Dumnezeu cu omul, cele cerești cu cele pământești, cele veșnice cu cele vremelnice.
Trupul divino-uman al lui Hristos – Biserica – este palatul ceresc-pământesc în care se trăiește viață veșnică divino-umană prin credința ortodoxă, adevărată, apostolică, divino-umană, patristică în Domnul Iisus Hristos. Nu există morți în Biserica lui Hristos. Toți cei din ea sunt vii, și încă vii fără de moarte; încă pe pământ sunt nemuritori prin har, iar după strămutarea în acea lume sunt încă și mai deplini, mai puternici, cu neputință de învins, nemuritori.

Aici (în Biserică) îngerii trăiesc între oameni, „bucuria și adevărul s-au întâlnit”, timpul se măsoară cu veșnicia, Credința se unește cu nemurirea. Iar omul între toate aceste sfințenii se împărtășește de nemurire și veșnicie, trăind cu Sfintele lui Hristos Taine și cu sfintele lui Hristos fapte; hrănitoarea tuturor mai nemuritoare decât însăși nemurirea e Sfânta Credință Ortodoxă apostolească și a Sfinților Părinți. Ea este cea mai mare comoară a ființei omenești în cer și pe pământ.

Pe pământ creștinul nu are loc pentru deznădejde, căci dacă Domnul a coborât în lume și prin Biserica Sa a rămas în ea, cum atunci poți să lași loc deznădejdii în sufletul tău? Căci Însuși Domnul este aici, lângă noi, în mijlocul nostru! Strigă către El numai și privește – ești în întregime în îmbrățișările Lui! Și cine poate să te ia atunci din mâinile Lui – care dușman, care om, care diavol, care iad? Nici o putere, nici o putere rea nu ne poate despărți de dragostea Sa. Prin El suntem totdeauna mai puternici decât orice rău, decât orice păcat, decât orice iad, decât orice demon și decât toți aceștia luați împreună.

Toată înțelepciunea creștinului constă în aceasta: să se țină necontenit de Domnul Iisus Hristos, să se țină prin rugăciune, prin post, prin milostenie, prin dragoste, prin blândețe, prin smerenie, prin răbdare, prin pocăință, prin Sfânta Împărtășanie, prin Sfânta Spovedanie – prin toate acestea să se țină de El, nedespărțit prin nimic și de către nimeni de dragostea Dumnezeului și Domnului nostru – prin fiecare Sfântă Taină și prin fiecare faptă plăcută lui Dumnezeu.
Atunci peste toate morțile, peste toate chinurile totdeauna vei triumfa prin bucurie – bucuria credinței, bucuria mântuirii…

(Sfântul Iustin Popovici, Cum să te mântuieşti în lumea contemporană”, Editura Platytera, Bucureşti, 2007)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

La început, două variațiuni pe aceași temă:

Când toate s-au terminat,

Ce-i din jur i-au spus frumos:

-Învățați – pi ori raza la pătrat.

-Nu vreau! – a zis herr tăios.

Cercul e rotund, da-i și vicios.

–––––––––––––-

Iohannis n-a învățat

Pi ori raza la pătrat.

Cu toate-acestea ne dă clase,

Și mai fură niște case!

Despre meditațiile din care și-a cumpărat case

Klaus Werner meditează

Încet și transcedental.

Mai ciordește câte-o casă

Și iar intră-n ireal.

––––––––––––––

Iohannis și-a lipit o etichetă care nu se va șterge în vecii vecilor: traficant de copii români:

Cât au fost ei de frumoși,

Copiii din țară scoși.

Unde-or fi acum sărmanii?

Îl întreb pe cel cu banii.

––––––––––––––

Nimeni n-a deslușit până acum apartenența religioasă a lui Iohannis, creștinul practicant

Iohannis e lutheran?

Grec-catolic, ca Lazurcă?

Ortodox din neam în neam?

Nu-l întrebați că le-ncurcă.

Presbiter Iovița Vasile

Apartenența religioasă a lui Johannis a constituit unul dintre motivele alegerii sale ca președinte, unii dintre alegători, care s-au grăbit să-l aducă-n fruntea țării pentru două mandate, fiind atrași tocmai de limba, cultura și religia sa lutherană, care garantau oarecum și speranța unui drum facil spre o Europă cunoscută doar superficial de către conaționalii noștri.
Adesea m-am întrebat, care au fost motivele ori resorturile interioare ale cetățenilor votanți de n-au adus până acum la conducere un maghiar? Oare fiindcă minoritatea în cauză nu se bucură de mitul german, respectiv mitul sașilor, care au clădit o „civilizație” (vorba vine) și care au aderat la o ideologie, aceea fascistă, a lui Dolfi Hitler? Habar n-am! Deși cu simpatizanții lui Miklos Horty ne poziționam tot pe structura aceleiași ideologii radicale! Oricum ar fi, reforma protestantă a lui Luther pare să se împace foarte bine cu arhitecții șefi Szabolts Guttmann, Steffan Mildner, Otto Schilly (și mai erau unul pe care nu mi-l mai amintesc) ai lojii masonice din care Klaus Werner face parte. Așa că, politica și morala NU au absolut nimic în comun, câtă vreme libertatea este o himeră, iar oamenii politici sunt niște păpuși de paie în mânuțele… maeștrilor.

Sora Ecaterina

Doar în Dumnezeu vei afla adevărata fericire şi bucurie, căci statornicul şi adevăratul Dumnezeu este izvorul lor. Pentru a te bucura de cele pământeşti e nevoie de multă străduinţă şi muncă grea, iar mai apoi toate acestea se dovedesc a fi vătămătoare, vrednice de osândă.

“Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier”(din Slujba de înmormântare). Vrei să trăieşti o viaţă plăcută şi liniştită? Păstrează poruncile lui Dumnezeu; păstrează frica de Dumnezeu în fiecare gând al tău, precum şi în tot ceea ce spui şi faci. Teama de Domnul este începutul şi sfârşitul înţelepciunii (Prov. 1, 7).

Aşa precum o lampă luminează cărarea pe care păşim, în acelaşi mod, teama de Dumnezeu ne luminează duhovniceşte, în aşa fel încât să putem vedea cum să umblăm pe calea mântuirii noastre. De asemenea, aşa precum o lampă ne păzeşte de poticnire şi cădere, la fel şi frica de Dumnezeu ne eliberează de obstacolele păcatului şi ne îndreaptă spre ţinta noastră, care este dobândirea lui Dumnezeu.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 361)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Acum trei ani, ne cheamă o doamnă foarte distinsă, pe mine și pe încă un preot, să facem Sfântu Maslu tatălui ei. O casă cu mobilă de mahon, impecabilă, sculpturi vechi de lemn. Bătrânul e la pat, sub o plapumă, o mână de om, se chinuie cu dureri mari. Urlă, plânge. Nu poate muri, părinte, zice fiica.

Începem Sf. Maslu, 7 rugăciuni de sfințire, 7 apostole, 7 Evanghelii, 7 rugăciuni mari. Omul geme de durere la fiecare ungere. Parcă îl arde untdelemnul sfințit. Terminăm după o oră, sfârșiți.

Doamna ne face câte o cafea, pe care ne-o servește dintr-un set islamic aurit. Întreb: doamnă, tatăl de când nu s-a spovedit? Păi, părinte, cred că niciodată. Știți, tata a fost director mare în securitate, șef de penitenciar, nu le-avea el cu de astea… Cu de astea? Zic eu iritat. De astea nu poate muri și se chinuie cumplit. Dumnezeu și el stiu de ce nenorociri a fost părtaș în pușcărie.

…Omul e vădit jenat, icnește de durere, poate încă vorbi. Se bâlbâie. În anii 60, când era director de închisoare, l-a bătut până la leșin pe un preot bătrân și l-a tras de barbă pe culoarele închisorii… Pentru că făcea slujbe în celulă si toți deținuții ascultau în genunchi. Mă cutremur. Rugați-vă să nu muriți. Să suferiți aici oricâtă durere, decât să vă duceți în fundul iadului. Omul prinde a plânge amar. Îmi pare rău, părinte. Să plângeți mereu, câte fire de păr avea în barbă părintele ăla, atâtea lacrimi să vărsați.

Torționarul îmi sărută mâna și mi-o umple de lacrimi. În acest gest, văd marea răsplată a lui Dumnezeu pentru preotul bătut, zdrobit, târăt de barbă ca o cârpă pe holurile stabilimentului drăcesc. Simt o picătură din durerea lui.

Nu m-a mai sunat doamna. După o săptămână, mă sună că a murit bătrânul, ținând în mână o cruce de lemn. Cât de infinită e răbdarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu să-l ierte!

Preot Ioan Istrati

Acum vreo doi ani, HR Patapievici a pornit un adevărat război împotriva culturii și limbii naționale, poziționându-se cu toate „armele” (bugetul consistent de care dispunea la Institutul Cultural Român și deținerea controlului asupra unor edituri și reviste culturale care erau promovate asiduu inclusiv în străinătate) contra a tot ce este românesc. Mi-amintesc de niște expresii pe care le repeta ori de câte ori avea vreo ieșire publică: „Dacă vreți să intrați în Europa, trebuie să vă debarasați de Eminescu” sau „Eminescu și întreaga sa operă nu-și au locul sub egida internaționalismului”. Ce-i drept, este greu pentru mine să înțeleg cum mulți români acceptă orice compromis, inclusiv macularea unor personalități care au făcut cinste acestui neam. Dar… parcurgem timpuri în care ne lovim de pseudointelectuali îmbibați de gândire vestică liberală la tot pasul!

HRP nu este singur în actul denigrării României, așa cum bine ați remarcat în expunerea dumneavoastră. I-aș aminti aici inclusiv pe Lucian Boia și Dan Alexe care au făcut din demistificarea României și a valorilor românești o vocație. La rându-i, „faimosul” CTP, care se transformase la un moment dat într-un soi de navetist pe la toate televiziunile, afirma că Eminescu nu era român și, pe deasupra, mai era și ateu. Da, același Eminescu care a spus: „Cine combate Biserica și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican și universalist și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” Tot Lucian Boia a scris prin nutrețul informațional (iertați, dar NU pot să-i încadrez scriitura în ceea ce se numește CARTE tipărită) cu care inunda editurile Litera și Humanitas că românii reprezentau o minoritate în Transilvania, chiar dacă documentele austriece demonstrau (și încă o mai demonstrează) contrariul.
Asta este, Sfinția Voastră: identitatea națională trebuie demolată, distrusă și mai ales negată până la dispariția ei, spre a face loc non-identității marxisto-globaliste unde tot ceea ce este nociv este permis. Dostoievski, sărăcuțul, i-a descris PERFECT pe marxisto-anarhiști în minunăția numită „Jurnal de scriitor”. Prin urmare, au avut năpârcile noastre surse serioase de inspirație.

S. Ecaterina

Nădăjduim că Dumnezeu va da vremuri mai bune pentru Neamul Românesc. Mi-aș dori ca niște români vrednici să pună mâinile pe frâiele țării. Până acum românii au avut voie să candideze la președenție, nu să și câștige. Au câștigat mediocritățile, cu rădăcini pe cine știe unde, care și-au legat câte un escu fățarnic în coadă și s-au declarat nepoți de preoți ortodocși.

Primul lucru ce-ar trebui făcut, ar fi asanarea Țării. Băltoiul acesta de scursori venite din cele patru vânturi răspândește un miros irespirabil. S-au cocoțat în funcțiile cheie, se susțin unii pe alții, sunt susținuți de americani și ceilalți, prețul fiind jaful României. Să știe că oricât ar fura, Dumnezeu nu  le ajută să le folosească în tihnă pentru că există o lege de care ei nu știu, Legea Dumnezeiască alcătuită din trei cuvinte scurte: Să nu furi.

Ce mă îngrijorează pe mine, este prezența unuia, Horia Roman Patapievici, un sconcs spurcat care ar trebui dus într-o rezervație și pus degrabă sub protecția legii. El și mulți alții. Acolo ar avea libertate deplină să-și împrăștie dejecțiile, să se miroase între ei, să întrețină dialoguri imbecile, iar noi să avem posibilitatea să zburăm câteodată deasupra acestui cuib de cuci. Acolo ar fi locul lui Patapievici, nu între românii care trudesc ca să-i asigure lui o viață de trântor și-apoi, să fie obligați să-i ocolească spurcăciunile pe care le împrăștie fără rușine, fără bun simț.

Dacă HRP ar fi un Adonis, ai fi tentat să spui că omul are un complex  de superioritate pe care nu și-l poate stăpâni. Dar uitați-vă ce pocitanie. O scârnăvie. În frustările lui existențiale, pocitania găsește că e cineva dacă bălmăjește niște vorbe urâte la adresa românilor. Asta are-n cap, asta clamează.

L-aș trimite în rezervație și pe  CTP, nu de alta, dar m-am săturat să văd mereu o mutră de criminal în serie, care batjocorește Biserica și limba noastră. Și încă niște nume: Alina Mungiu pentru Evangheliștii, V. Bănescu pentru întreaga activitate, Andrei Pleșu pentru picioarele primite-n fund de la Băsescu, Gabriel Liiceanu pentru felul practic în care și-a încununat opera Apel către lichele, Andrei Caramitru pentru gradul de îndobitocire la care a ajuns.

Uitându-te la ei, pricepi mai bine sensul cuvintelor ,,Frumusețea va mântui lumea’’.

Presbiter Iovița Vasile

„Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te bârfit şi nu bârfi. Fii blând şi nu fi zelos în rău…Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tău. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina…

De nu te linişteşti cu inima, linişteşte-te măcar cu limba. Şi dacă nu poţi pune rânduială în gânduri, pune rânduială măcar în simţuri. Și de nu eşti singur în cugetul tău, fii singur măcar cu trupul tău. Şi de nu poţi lucra cu trupul tău, întristează-te măcar în cugetul tău. Şi de nu poţi sta la priveghere, priveghează măcar şezând pe patul tău sau chiar întins pe el. Şi de nu poţi posti două zile, posteşte măcar până seara. Şi de nu poţi măcar până seara, posteşte măcar să nu te saturi

De nu eşti curat în inima ta, fii măcar curat în trupul tău. De nu plângi în inima ta, îmbracă-ţi în jale măcar faţa ta. De nu poţi milui vorbeşte măcar cu un păcătos. De nu eşti făcător de pace, fii măcar iubitor de îmbunare. De nu te poţi strădui, fă-te măcar în cuget netrândav. De nu eşti biruitor (asupra păcatelor), măcar să nu te mândreşti faţă de cei vinovaţi. De nu izbuteşti să închizi gura celui ce bârfeşte pe soţul tău, păzeşte-te măcar să nu te faci părtaş în aceasta cu el…

De iubeşti blândeţea, rămâi în pace. Şi de te vei învrednici de pace, te vei bucura în toată vremea. Caută înţelepciunea şi nu aurul. Îmbracă-te în smerenie şi nu în mătase. Caută să dobândeşti pacea şi nu împărăţia…

Iată, frate, îndemnul meu: mila să-ţi sporească în suflet până când vei simţi în inima ta aceeaşi milă pe care Dumnezeu o are faţă de lume!”

(Cuvinte despre sfintele nevoinţe ale Sf. Isaac Sirul, Filocalia X)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Trebuie să-ți faci timp, ca să-L cunoşti tu însuţi pe Hristos, să înveţi să comunici cu El şi după aceea să-l înveţi şi pe copilul tău, să-i vorbeşti de Biserică, de slujbe, de Dumnezeiasca Liturghie, de toată taina mântuirii în Hristos. Da, trebuie să-ți faci puţin timp. Nu spun să-ţi faci atâta timp cât îşi făceau sfinţii şi asceţii. De exemplu, Sfântul Arsenie: acesta din momentul în care soarele apunea până când răsărea din nou, de la apus la răsărit, şapte – opt ore întregi stătea drept, ţinea o batistă, plângea fără încetare şi se ruga la Hristos. Unde sunt astăzi oamenii rugăciunii? În toată Elada să cauţi, nu vei găsi. Poate doar în vreo peşteră din Sfântul Munte; acolo va fi vreun sufleţel sfânt care să stea toată noaptea, ca o lumânare aprinsă, să se roage şi să implore. Acum pentru alte lucruri își fac timp oamenii. Îmi spunea un poliţist: Treziţi-vă voi, predicatorii, lumea se pierde; de la apusul soarelui până la orele dimineţii doamne şi domnişoare joacă cărţi şi apoi se întorc acasă cu taxiul. Ore întregi pentru jocuri de cărţi, pentru fotbal, pentru chefuri păcătoase.

Iată de ce Hristos rămâne necunoscut. Dacă vrei să-L cunoşti pe Hristos, nu-ţi spun să faci ceea ce au făcut Sfântul Arsenie şi Sfântul Antonie. Ştiu că ai serviciu, eşti gospodină, eşti funcționar, eşti om de ştiinţă, eşti elev. Dar, din douăzeci şi patru de ore câte are o zi, economiseşte trei sferturi: un sfert ca să te rogi şi să vorbeşti cu Dumnezeu, un sfert ca să studiezi Sfânta Scriptură şi să-ţi vorbească Dumnezeu şi un sfert ca să vorbeşti tu altora despre Dumnezeu aşa cum a făcut samarineanca consătenilor ei.

***Într-o predică a sa spunea: „Eu voi pleca. Unde voi merge? Oriunde aş merge, dacă voi vedea că Ortodoxia este în primejdie, voi face revoluţie, voi trage alarma. Nu voi lăsa Biserica lui Hristos nici ateilor, nici masonilor, nici ecumeniştilor…”.
„Mă rog ca Dumnezeu să vă deschidă inimile şi urechile, ca să ascultați cuvântul lui Dumnezeu şi să vă luptaţi pentru tot ce e mare şi înalt. Nu inimi reci. Limba voastră să fie chitară, trâmbiţă, sabie de foc, ca să-L predicăm pe Hristos, pentru că El este şi El a rămas singura nădejde a lumii. Lui fie slava şi stăpânirea în veci. Amin.”

(fragment din Predica la prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, din cartea „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani”, vol. 2

SURSA:
VOLUMUL 21 DIN SERIA “Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani” https://acvila30.ro/a-aparut-volumul-21-din-seria-ne-vorbeste-parintele-augustin-mitropolitul-de-104-ani_3/

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

Ai fost aruncat în cea mai crunta erezie și tu lâncezești in ea. Te complaci in ea, coabitezi cu erezia, ti- a devenit o a doua fire. Ti- a fost furată Biserica, Credința, Ființa, Neamul și tu te faci că nu știi, nu vezi și nu auzi. Precum ierarhia,tace și poporul. Nu mai vedem Adevărul ? Atunci am pierdut și Biserica. Biserica fără Adevăr nu exista. Biserica este acolo unde se propovăduiește Adevărul. Ortodoxia este Credința în Adevăr! Noi nu căutăm o alta ” biserică” ; noi rămânem în Una ,Sfânta, Sobornicească și Apostolească Biserică, intru Adevărul lui Hristos.
Nimeni și nimic nu ne garantează că , urmând propovăduitorilor unor erezii, vom rămâne în Biserică.

Fr. Mihai Dinculescu