Când lipsește Dumnezeu din politică…


Când lipsește Dumnezeu din politică (și nu numai), nu putem face nimic bun. Nu putem accepta cu ușurință nici voia lui Dumnezeu, nici voia aproapelui. Păcatele sufletești precum mândria, mânia, trufia și slava deșartă ating cote inimaginabile. Unii idolatrizează, alții demonizează, unii sunt idolatrizați, iar alții sunt demonizați de către semenii lor! Dumnezeu ne-a lăsat două porunci evanghelice, după care vom fi judecați: iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. Egoismul, care generează și alte păcate, este incompatibil cu iubirea aproapelui. Masoneria, ecumenismul, digitalizarea persoanei, transumanismul și ideologia LGBT-istă sunt incompatibile cu iubirea lui Dumnezeu.
Când lipsește Dumnezeu din politică, nu așteptăm să ne recunoască alții meritele, ci îi determinăm cumva să ne promoveze.
Când lipsește Dumnezeu din politică, invidia face ravagii.
Când lipsește Dumnezeu din politică (și nu numai), ne idolatrizăm în primul rând burtica. De dragul acesteia tăiem porcii în post și facem petreceri pompoase, ignorând sau sfidând conduita creștină autentică.
Când lipsește Dumnezeu din politică, dispare acea noblețe duhovnicească menită să asigure un respect autentic al conducătorilor din partea celor conduși.
Dumnezeu să ne ajute să facem voia Sa, indiferent dacă suntem conducători sau alegători ai acestora!
Sora Pelaghia

Un comentariu la „Când lipsește Dumnezeu din politică…

  1. Mihai spune:

    Asistăm zilele acestea la un bâlci ft bine regizat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *