Poporul lui Dumnezeu este aparatorul Dreptei Credinte

 

Poporul lui Dumnezeu este apărătorul Dreptei Credinţe

 

Sfintele Sinoade Ecumenice s-au întrunit în vremuri de mari primejdii pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă şi au hotărât, călăuzite fiind de Duhul Sfânt, asupra căilor de urmat în faţa agresivităţii ereziilor. Niciunul din aceste Sinoade nu a fost ab initio declarat drept Ecumenic. Abia după receptarea lor de către Poporul lui Dumnezeu au fost recunoscute ca fiind Ecumenice şi normative pentru întreaga Biserică.

Au existat sinoade care, în ciuda a ceea ce au hotărât ierarhii prezenţi, au fost respinse de către Poporul lui Dumnezeu pentru că au hotărât împotriva adevărului revelat.

În expunerea de faţă, mă voi opri asupra câtorva sinoade respinse şi condamnate de pliroma Bisericii lui Hristos, cu evidenţierea atributului de infailibilitate pe care Poporul agonisit de Dumnezeu, clerici şi mireni, l-a primit de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

1.În secolul V Eutihie, un stareţ de mănăstire, a început să propovăduiască, împotriva Revelaţiei Dumnezeieşti, erezia potrivit căreia Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, cea dumnezeiască, întrucât firea omenească a fost absorbită de aceasta. Erezia poartă numele de monofizitism şi ea există şi în zilele noastre, fiind păstrată de grupările eretice, numite necalcedoniene.

În vâltoarea acestor tulburări, a fost convocat un sinod la Efes în anul 449. Acesta a intrat în istorie sub numele de ,,tâlhăresc”, din motive pe care le voi expune în continuare. Vom regăsi multe similitudini cu sinodul II tâlhăresc din Creta, în anul 2017. Asfel, eunucul Hrisafie, cu mare influenţă la curtea imperială, a orânduit în aşa fel încât episcopii care păstrau Învăţătura cea dreaptă să nu participe. Această selecţie s-a făcut şi pentru adunarea din Creta şi rezultatele le vedem acum. Preşedinţia sinodului a fost încredinţată unui eretic monofizit, patriarhul Dioscor al Alexandriei. În Creta a prezidat patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, eretic cunoscut şi recunoscut ca atare de Biserică. Sinodul I tâlhăresc din Efes a avut ca forţe de ordine pe călugării parabolani, care ascultau orbeşte de un oarecare eretic, Barsuma. În Creta ,,ordinea” a fost asigurată de serviciile secrete americane.

Patriarhul eretic Dioscor a impus dintru început condamnarea Învăţăturii Ortodoxe despre cele două firi ale Mântuitorului şi a afirmat cu tărie învăţătura eretică a monofiziţilor. Lucrările au degenerat, încât s-a ajuns la violenţă, în urma căreia bunul Patriarh al Constantinopolului, Flavian, apărător al Ortodoxiei, a fost bătut crunt, iar după trei zile a murit. Acest fapt a pus asupra sinodului pecetea de ,,tâlhăresc’’, nume cu care a intrat în istorie.

Se părea că monofizitismul a biruit. A fost vremea ca acest violent sinod să fie receptat de Biserică. Poporul lui Dumnezeu s-a opus samavolniciei ereticilor monofiziţi şi a restatornicit Dreapta Învăţătură Ortodoxă.

2.În secolul VIII, s-a pornit o mare prigoană împotriva Bisericii din pricina sfintelor icoane. Duşmanii acestora doreau în tot chipul îndepărtarea lor din sfintele biserici şi din casele credincioşilor. Deoarece împăraţii vremii îmbrăţişaseră erezia iconoclastă, vrăjmaşii sfintelor icoane aveau o puternică susţinere. Pentru a da tărie iconoclaştilor, în anul 754 a fost convocat un ,,sinod” în apropiere de Calcedon. Iniţiatorii lui au pretins că ar fi vorba de un sinod Ecumenic, ceea ce era împotriva uzanţelor Bisericii, fapt dovedit ulterior. Au participat nu mai puţin de 338 de episcopi, număr impresionant pentru acea vreme. Determinant n-a fost numărul acestora, ci faptul că s-au opus în unanimitate sfintelor icoane, hotărând că acestea trebuie îndepărtate din sfintele biserici şi distruse.

Ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile ar fi rămas precum au hotărât episcopii la acest pseudo-sinod? Astăzi n-am mai avea icoane în sfintele locaşuri şi am boli cu toţii în erezia iconoclastă, primejduindu-ne mântuirea.

Dumnezeu a hotărât altfel. ,,Dacă majoritatea clerului superior, terorizat de puterea  împăratului, s-au plecat, călugării au manifestat o rezistenţă dârză faţă de hotărârile pseudosinodului VII ecumenic şi ale voinţei împărăteşti. Îndârjiţi de lupta dreaptă şi de protestele venite din Apus şi din eparhiile răsăritene, ce nu aparţineau Împeriului bizantin, care înfierau toate cele hotărâte la 754, rezistenţa călugărilor, a femeilor pioase, precum şi a mulţimii dreptcredincioase, a umplut de mânie pe împăratul Constantin” (Rămureanu, Şesan, Bodogae, Istoria Bisericească Universală, EIBMO, Bucureşti, 1975, p. 311). Aşadar, voia lui Dumnezeu s-a înfăptuit prin Poporul binecredincios, care a restabilit, prin multe jertfe,  învăţătura dreaptă despre sfintele icoane, şi un sinod ce se pretindea ,,ecumenic” a sfârşit drept un jalnic sinod eretic şi mincinos.

3.În secolul al XV-lea, Împeriul Bizantin  se afla sub ameninţarea teribilă a turcilor. În aceste circumstanţe, împăraţii bizantini aveau imperioasă nevoie de ajutor din partea apusenilor, care se despărţiseră de Biserică prin marea schismă din 1054. Papa a condiţionat ajutorul de acceptarea de către Biserică a primatului său, împreună cu toate ereziile îmbrăţişate de catolici. În acest sens, a fost convocat Sinodul de la Ferrara-Florenţa(1438-1439), cu participarea ierarhilor Bisericii, laolaltă cu apusenii, spre înfăptuirea mult doritei uniri.

După îndelungi şi aprinse dezbateri, ierarhii Răsăritului au cedat şi au hotărât unirea cu Roma eretică. S-au opus Sfântul Marcu Eugenicul şi alţi cinci episcopi. Aceştia erau, numericeşte vorbind, inferiori curentului general care a hotărât unirea cu Roma. Ceea ce i-a ridicat deasupra tuturor a fost faptul că aveau de partea lor adevărul revelat, şi în numele acestui adevăr au apărat Dreapta Credinţă a Bisericii Ortodoxe.

Când ierarhii răsăriteni s-au întors de la Ferrara-Florenţa, reacţia poporului dreptcredincios a fost promptă şi vehementă. Au fost priviţi ca nişte trădători ai Credinţei şi înfieraţi cu toată asprimea, încât în cele din urmă, actul unionist n-a produs niciun efect, rămânând un simplu document în arhivele papalităţii.

Ne întrebăm iarăşi: ce s-ar fi întâmplat dacă Poporul lui Dumnezeu nu şi-ar fi spus cuvântul hotărâtor? Desigur, astăzi am fi nişte ,,onorabili’’ eretici papistaşi.

4.După îndelungi şi minuţioase pregătiri, în iunie 2016 s-a întrunit în Creta ceea ce mulţi numesc sinodul II tâlhăresc. Dinainte a fost intitulat ,,sfânt şi mare’’ şi chiar ,,ortodox’’. Nimic din toate acestea. Adunarea cretană s-a dovedit a fi o mare trădare  a lui Hristos şi a Sfintei Sale Biserici, un pas înainte spre crearea unei religii unice, care urmează să-l aibă ca dumnezeu pe antihrist. Niciunul din ierarhii semnatari ai documentelor cretane nu cutează să spună poporului adevărul despre adunarea lor din Creta. Ba mai mult, au introdus în text prevederi punitive pentru cei care ar cuteza să-l conteste sau să schimbe ceva, anulând dintru început poporului dreptul de a-l recepta exact aşa cum merită. Poporul lui Dumnezeu a reacţionat prompt şi, încet-încet, se conturează o atitudine de respingere şi condamnare. În Romania avem deja şase preoţi ,,caterisiţi’’ şi mulţi alţii dojeniţi sau opriţi de la slujire. Monahii şi monahiile care se opun ereziilor cretane sunt bătuţi şi alungaţi din mănăstiri. Din ce în ce mai mulţi mireni se informează şi se opun trădării cretane, tocmai de ceea ce se temeau cinstiţii noştri ierarhi.

În data de 4 aprilie 2017 a avut loc, cu voia lui Dumnezeu, o sinaxă lângă Tesalonic. Au participat clerici şi mireni care au luat poziţie critică faţă de marea trădare din Creta şi au cerut întrunirea unui Sinod. Lucrările Sinaxei au fost deschise, participarea, liberă, spre deosebire de adunarea cretană, unde serviciile secrete au avut grijă să ţină poporul la distanţă.

Concluzii

Istoria dovedeşte faptul că Biserica lui Hristos nu poate fi biruită nici de ,,porţile iadului’’ (Matei 16, 18). Cei care au nădejdea că de data aceasta lucrurile vor sta altfel, vor avea o mare dezamăgire. Se va vedea cu limpezime că ,,stâlpul şi temelia adevărului’’ (I Timotei 3, 14), Sfânta Biserică Ortodoxă, îşi va spune cuvântul, adevărul va fi restabilit, în pofida vrerii cinstiţilor ierarhi care se socotesc stăpâni ai Bisericii şi nu umili slujitori ai ei. Să nu se înţeleagă că membrii mireni ar deţine în Biserică atributul infailibilităţii. Acesta aparţine Bisericii întregi, păstori şi păstoriţi. Ceea ce am vrut să scot în evidenţă este faptul că atunci când ierarhia a greşit, poporul a intervenit, luând cuvenita distanţă faţă de eretici şi apărând adevărul revelat.

 

 

Hristos în mijlocul nostru. 

 

Hristos în mijlocul nostru

 

Există în vremea Dumnezeieştii Liturghii un moment, înainte de rostirea Simbolului de Credinţă, în care preoţii slujitori îşi dau sărutul frăţesc, în vreme ce între ei are loc următorul dialog: ,,Hristos în mijlocul nostru’’, rosteşte cel dintâi; ,,este şi va fi’’, răspunde al doilea; ,,totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin’’, încheie preotul dintâi.

Cele relatate mai sus nu sunt cuvinte fără acoperire. Cu adevărat, Hristos este prezent pe Sfânta Masă şi între Slujitorii Săi. Să ne aducem aminte de ceea ce ne relatează Sfântul Ioan Evanghelistul în Cartea Apocalipsei 1, 10-20: ,,Am fost în duh în zi de Duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă, care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi trimite celor şapte Biserici: la Efes, şi la Smirna şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia şi la Laodiceea. Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfesnice de aur. Şi în mijlocul sfeşnicelor, pe cineva asemenea cu Fiul Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur… În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui. Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort. Şi El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu în vecii vecilor şi am cheile morţii şi ale iadului… Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în dreapta Mea, şi a celor şapte sfeşnice de aur: Cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici, iar sfeşnicele cele şapte sunt şapte Biserici’’.

          Tâlcuirea corectă a textului ne spune că îngerii celor şapte Biserici sunt episcopii rânduiţi de Dumnezeu spre a păstori Bisericile Ortodoxe de pe toată faţa pământului. Faptul că ei sunt ţinuţi în mâna Mântuitorului arată dumnezeiasca cinste de care-i învredniceşte Fiul lui Dumnezeu. Ce-i mai înălţător pentru un slujitor decât să stea sub purtarea de grijă a Domnului nostru Iisus Hristos? Mă gândesc, înainte de toate, episcopii semnatari în Creta, la sinodul II tâlhăresc, care L-au trădat pe Mântuitorul şi şi-au bătut joc de Dumnezeiasca Învăţătură, când s-au alăturat ereticilor din lumea întreagă.

Cele şapte sfeşnice sunt, limpede se spune, Bisericile Ortodoxe de la o margine până la cealaltă a lumii, iar Fiul lui Dumnezeu este în mijlocul lor. Nu întâmplător  se afirmă că Ortodoxia este Hristocentrică, adică-L are pe Hristos Dumnezeu  în centrul ei. Spunând aceste adevăruri, descoperite nouă în Sfintele Scripturi, mă gândesc la aceste vremuri cumplite pe care le traversăm, când ar trebui să ne învingem frica şi să-L mărturisim cu toată tăria pe Marele nostru Binefăcător. ,,Nu vă temeţi’’, a spus el în repetate rânduri. ,,Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia’’ (Luca 12, 32).

Hristos în mijlocul nostru!

 

 

Popor Ortodox al lui Dumnezeu, Iubiţi fii duhovniceşti,

Popor Ortodox al lui Dumnezeu,

Iubiţi fii duhovniceşti,

După absolvirea Facultăţii de Teologie şi înainte de hirotonire, orice candidat la preoţie rosteşte un jurământ, care are următorul conţinut: ,,Jur înaintea Atotştiutorului şi Atotputernicului Dumnezeu că, în toată viaţa mea, voi păzi şi voi propovădui învăţătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, aşa cum s-a descoperit de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cum s-a propovăduit şi s-a predat de către Sfinţii Apostoli şi de către Sfinţii Părinţi’’. Este un jurământ înfricoşător care nu se dezleagă niciodată şi de respectarea căruia atârnă mântuirea noastră. Vreme de aproape patruzeci de ani am păzit Învăţătura Ortodoxă, după puterile mele, ori de câte ori a fost tăgăduită şi batjocorită de cei din afara Bisericii. Niciodată nu mi-am putut închipui că va veni vremea să o apăr de cei întâi chemaţi să o apere: cinstiţii noştri ierarhi.

În vara anului trecut, în Creta s-au adunat o mică parte din ierarhii Bisericii Ortodoxe. Bisericile Rusiei, Bulgariei, Georgiei si Antiohiei au refuzat sa participe, bine ştiind că pretinsul sinod, nici sfânt, nici mare, nici ortodox, nu va hotărî spre binele Bisericii, ci impotriva ei. Proorocind despre aceasta, Sfântul Kukşa al Odesei a denumit-o ,,adunătură de necredincioşi”. Şi aşa a fost. Pentru o bună înţelegere, mă rezum la a vă infăţişa câteva lucruri care s-au hotărât în Creta.

1.Noi marturisim, de fiecare dată, faptul că credem într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, deoarece Mântuitorul a intemeiat o singură Biserică, nicidecum mai multe. Ierarhii prezenţi, cu 33 de excepţii, au recunoascut grupările şi comunităţile sectare şi eretice drept ,,biserici”. Aşadar, ereticii baptişti, penticostali, adventişti, martori ai lui iehova, catolici, anglicani, protestanţi, etc., adică toată puzderia de secte eretice sunt ,,biserici”. Ce blasfemie! În felul acesta este negată dogma unicităţii Bisericii lui Hristos, aşa cum este formulată în Simbolul Credinţei! Cum să-i numim pa martorii lui Iehova ,,biserică”, de vreme ce sunt vajnici luptători împotriva Bisericii lui Hristos, a Maicii Domnului, a Sfintei Cruci, a Sfinţilor a tot ceea ce este sfânt? De altfel, în ,,biblia” lor satanică numită ,,traducerea lumii noi”, au înlocuit cuvântul sfânt Biserică cu ,,congregaţie”. Aceştia urăsc Biserica, iar ierarhii din Creta îi numesc ,,biserică”, impotriva voinţei lor şi a tuturor evidenţelor. Chiar nu ne dăm seama de absurdul imens în care s-au afundat? Îmi îngădui să întreb: dacă aceste secte sunt ,,biserici”, de ce era nevoie să fie recunoscute ca atare de ierarhii Bisericii Ortodoxe? Biserica Ortodoxă nu are nevoie de recunoaşterea nimănui, ea este realmente Biserica lui Hristos!

2.Canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe interzic căsătoria unui ortodox cu o neortodoxă sau a unei ortodoxe cu un barbat neortodox. Ierarhii din Creta încalcă cu brutalitate Sfintele Canoane şi îngăduie aceste căsătorii nelegiuite, obligând preoţii să oficieze Sfânta Taină a Cununiei în atari situaţii. De ce atunci mai marturisim ,,un Botez spre iertarea păcatelor”, când în fapt recunoaştem botezul ereticilor ca fiind valabil? În felul acesta este atacată dogma unicitaţii Sfântului Botez (un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez, Efes 4, 5). Este o cumplită erezie, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Şi noi ce facem, asistăm pasivi la o asemenea nelegiuire?

  1. Există apoi in documentele sinodului II tâlharesc din Creta, 2016, o prevedere vicleană care spune că în privinţa căsătoriilor fiecare Biserică va urma legislaţia civilă a ţării respective. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că dacă într-o ţară se legiferează căsătoriile homosexualilor, Biserica respectivă se va adapta cerinţelor şi va cununa persoane de acelaşi sex! Asta întrece orice măsură! Cum v-aţi putut pune semnătura pe asemenea grozăvii, cinstiţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române? Vreţi să transformăm România într-un pământ blestemat, asemenea Sodomei si Gomorei? Şi mai aveţi pretenţia să rămânem în ascultare faţă de Domniile Voastre? Doamne, fereşte!

Acestea, şi multe altele, sunt motivele pentru care, după îndelungi chibzuinţe şi consultări am hotărât sa încetez a mai pomeni pe ierarhul locului, întâistatatorul Sălajului, la Sfânta Liturghie. În acea vreme slujeam la Mănăstirea Bălan, deoarece eram pensionar de la 1 februarie 2016. Imediat dupa încetarea pomenirii, am intrat în conflict deschis cu purtătoarea de straie călugăreşti, Silvestru Raluca Mihaela, supranumită maica Melania. Dânsa s-a dovedit a fi o înfocată ecumenistă care raporta superiorilor orice eveniment din mănăstire, ce preoţi au fost, ce-au vorbit, despre ce s-a predicat, câţi credincioşi au participat, adică practică o delaţiune securistă murdară, sub chipul mincinos al evlaviei. În trei rânduri a venit la Sfânta Taină a Spovedaniei, încercand să mă atragă de partea ecumeniştilor, aşa cum o teleghida exarhul Antonie Pinţa. Când am înţeles aceste demersuri josnice, am încetat să mai slujesc la Mănăstirea Bălan şi m-am retras acasă. Se întâmpla în 11 septembrie 2016.

În data de 20 decembrie 2016 am fost chemat la Episcopie, unde mi-am menţinut hotărârea de nepomenire în faţa preoţilor Ardelean Ioan si Pop Ionuţ, arătând ca nu fac altceva decât să-mi respect jurământul de a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă, urmând Canonului 15 de la Sinodul din 861 de la Constantinopol care statorniceşte: ,,Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare erezie osândită de Sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte de comuniunea cu acela, care propovăduieşte erezia în public, şi cu capul descoperit o învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sine de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcop, ci pe pseudoepiscopi (episcopi mincinoşi, falşi, n.n) şi pe pseudoînvăţători, şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme si dezbinari’’. Prin urmare, aceasta lege bisericească, acest canon l-am avut în vedere atunci cand am întrerupt pomenirea ierarhului. Comentariul Parintelui Floca la acest canon nu mai lasă loc de echivoc, de interpretari: ,,În cazul în care însă superiorul propovăduieşte în public vreo învăţătură eretică, atunci respectivii au dreptul şi datoria ca imediat să se despartă de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sncţionaţi, dar vor fi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia”.

          Neţinând seama de acest canon, Episcopia a trecut imediat la represalii împotriva mea. Astfel, în data de 29 decembrie 2016, mi s-a transmis prin preotul paroh al locului, cu scop de intimidare, adresa pe care o alătur mai jos, fără semnatura ierarhului şi ştampila Episcopiei. Am fost inştiinţat că începând cu acea dată, sunt oprit de la orice slujire bisericească. Mi s-a comunicat că dacă în data de 5 ianuarie 2017 mă voi prezenta la Episcopie şi voi cere iertare ierarhului, adresa va fi  ruptă şi eu voi fi repus în drepturi, chiar dacă voi refuza în continuare să-l pomenesc. Se înţelege că am refuzat acest compromis, încât am rămas în starea de nepomenire, dar şi în imposibilitatea de a mai sluji. Vă asigur, iubiţi credincioşi şi fii duhovnicesti, că rămân umil preot al lui Hristos şi, după slabele-mi puteri, voi apăra, în continuare, Sfânta Credinţă Ortodoxă. Potrivit legiuirilor bisericesti, ierarhul putea să mă oprească de la slujire pentru 30 de zile. N-am contestat această hotărâre pentru ca n-am vrut să mă angajez într-o dispută absurdă si inutilă.

Precum vedeţi, sunt acuzat de insultă, calomnie, defăimare şi clevetire în public a unei persoane nemenţionate. Îl rog pe parintele Ardelean Ioan să explice, tot public, cum poate cineva comite aceste fapte, fără a rosti măcar un cuvânt, fără a scrie un rând sau a schiţa măcar un gest. Şi-atunci de ce sunt acuzat de fapte inexistente? De ce nu s-a spus concret pe cine am calomniat şi defăimat, când, în ce împrejurari şi care sunt dovezile? Pentru ca nu există! Îi asigur pe toţi ostenitorii din Episcopie că n-am ştirbit faima nimănui, din partea mea fiecare o are aşa cum singur şi-a făurit-o.

Socotesc că Sfânta Biserică a rânduit cu mult înţelepciune nepomenirea ierarhului, pentru a atrage atenţia, cu fineţe si delicateţe, că Învăţătura Ortodoxă, singura mântuitoare, este primejduită. Nepomenirea nu e o formă violentă de protest, nu este o luptă împotriva cuiva, ci doar are ca scop unic apărarea Dreptei Credinţe. În toate acestea, persoana mea este absolut insignifiantă şi nu-mi fac niciun merit din faptul că mi-am ridicat cuvântul întru păzirea Sfintei Ortodoxii. Dimpotrivă, gestul îl socotesc ca fiind unul infim, faţă de jertfa Sfinţilor Mucenici care şi-au pus viaţa pentru Credinţa Ortodoxă, sau a mărturisitorilor din închisorile comuniste care, după ce au îndurat ani grei de temniţă, au sfârşit mărturisindu-L pe Hristos Domnul.

Făgăduiesc înaintea Atotputernicului Dumnezeu că voi relua pomenirea ierarhului îndată ce-şi va retrage semnătura de pe documentele din Creta, va condamna public ecumenismul şi consiliul ecumenic zis al bisericilor şi va milita pentru ieşirea Bisericii Ortodoxe Romane din toate organismele ecumeniste. Până atunci, ţin la loc de cinste adresa primită, mai ales că în ea se menţionează cu limpezime faptul că oprirea pomenirii se datoreaza participarii ierarhului la ,,sfântul si marele sinod din Creta”, şi aş adăuga: pentru ca a fost de acord cu ereziile teribile pe care acesta le-a promovat.

Doresc din toata fiinţa mea ca ierarhul sălajean să-şi vină-n fire, să se pocăiască, să fie reprimit în Biserică şi să lucreze pentru binele Poporului Dreptcredincios. Până atunci, rămân acelaşi slujitor al lui Hristos şi al Bisericii Sale Ortodoxe, pe care nu o voi părăsi niciodată.

Preot Ioviţa Vasile