Catolicismul şi scrierile Sfinţilor Părinţi

În anul 1995, o tânără absolventă a Facultăţii de Limbi Clasice din Iaşi, Svetlana Mihaela Tanasă, primea din partea Fundaţiei Soros o bursă pentru un masterat la Central European University din Budapesta. Elaborarea lucrării de masterat a avut ca obiect un manuscris al Tâlcuirii la Facere, a Sfântului Ioan Gură de Aur pe care l-a cercetat, în paralel cu textul inclus de J. P. Migne în Patrologia Greacă. Concluzia la care a ajuns a fost acela că, faţă de manuscrisul cercetat, textul din colecţia Migne conţinea numeroase falsuri, interpolări şi alterări ale operei originale a Sfântului Părinte. Aceste falsuri au fost operate de iezuiţi şi aveau ca scop crearea unor puncte de sprijin în susţinerea ereziilor catolice, pe care le-au prezentat ca aparţinând Sfinţilor Părinţi. (Cazul nu este, din păcate, singular. Ne aducem aminte că tot iezuiţii au falsificat actul de unire a românilor din Ardeal cu catolicismul, din 1688. Atunci au anexat actului scris in româneşte, o traducere în limba latină în care au inclus fraudulos afirmaţia potrivit căreia românii uniţi ar fi acceptat cele patru ,,punturi’’ catolice, care sunt erezii. Falsul s-a comis, evident, fără ştirea semnatarilor actului, apoi au ascuns manuscrisul în Biblioteca din Budapesta, în loc să fie păstrat în Ardeal, cum era firesc).

După ce a relevat numeroasele coruperi ale textului Sfântului Ioan Gură de Aur, conţinute în Colecţia Migne, Mihaela Tanasă propunea o nouă ediţie critică a Tâlcuirii la Facere, în care să se restabilească textul original al Sfântului Părinte.

În urma acestei lucrări, profesorii i-au propus tinerei să-şi continue studiile şi să se înscrie la doctorat. Lucrarea de doctorat a avut ca obiect aceaşi operă, Tâlcuirea la Facere, dar de data aceasta i s-a stabilit un obiectiv precis: să dovedească faptul că Sfinţii Părinţi şi-au elaborat operele avându-l ca model pe predecesorul lor, ereticul Origen. Tânăra s-a apucat de lucru fără să-şi dea seama, dintru început, ce i se cere. Pe măsură ce înainta în cercetare, îşi dădea seama că dimpotrivă, Sfinţii Părinţii nu l-au urmat pe Origen în tâlcuirile lor, ci l-au combătut vehement pe acest eretic. Înţelegem că dacă Svetlana Mihaela Tanasă ar fi acceptat să ducă până la capăt propunerea murdară ce i s-a făcut, lucrarea ei ar fi fost folosită ca o hulă aruncată asupra Sfinţilor Părinţi. Spre cinstea ei, a refuzat să intre în acest joc josnic. Faptul a făcut-o însă să-şi pună întrebări temeinice privitoare le cei care-i erau profesori. Aşa a aflat că majoritatea lor erau evrei, fervenţi duşmani ai Bisericii Ortodoxe, care urmăreau cu obstinaţie falsificarea operelor Sfinţilor Părinţi, obiectiv pentru care nu duceau lipsă de bani, de titluri şi de catedre universitare.

În cele din urmă, Mihaela Tanasă a părăsit Budapesta şi revenind în ţară a simţit primele semne ale deteriorării sănătăţii sale. După un consult medical, i s-a comunicat adevărul: în urma iradierii, în regiunea omoplatului stâng i s-a declanşat o formă de cancer cu evoluţie rapidă. S-a reîntors la Budapesta pentru a-şi aduce în ţară lucrurile care-i rămăseseră. Profesorii criminali au încercat să o reţină, să-i promită şi remediul pentru vindecare. Zadarnic. Hotărârea era luată şi fata a revenit acasă şi s-a dus la Mănăstirea Petru Vodă unde a povestit Părintelui Iustin întâmplările nefericite prin care a trecut. Se întâmpla în anul 1997. Părintele a sfătuit-o să rămână în Mănăstirea de maici unde, după o vreme, a depus voturile monahale. Starea sănătăţii tinerei se deteriora văzând cu ochii şi era însoţită de dureri greu de imaginat şi de suportat. A ales să trecă prin toate suferinţele, refuzând să primească morfină spre alinare, socotind că aşa Dumnezeu Milostivul îi va ierta toate păcatele vieţii. În noaptea de 7 spre 8, noiembrie 1998, de Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli, Dumnezeu a chemat pe Maica Heruvima spre locaşurile cele cereşti ,,să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpânitorilor acestui veac’’.

Cele relatate aici ilustrează în mod semnificativ realitatea unei lumi ce se apropie cu repeziciune de sfârşitul său istoric şi ne arată, cu exactitate, locul unde se situează catolicismul, care se prezintă pe sine ca singura Biserică, urmărind a strânge în jurul său toate celelalte adunări eretice, dar şi Biserica Ortodoxă pe care ar dori-o pierdută în acest amalgam al rătăcirii.

În 1978 a început în Biserica Ortodoxă Română traducerea şi tipărirea operelor Sfinţilor Părinţi şi ale unor scriitori bisericeşti, în Colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti’’, urmând a se finaliza într-un număr de 90 de volume. Din raţiuni pe care doar le bănuiesc, întreprinderea s-a oprit, înainte de a se ajunge măcar la jumătatea ei. În schimb, din înaltă iniţiativă patriarhală, a început revizuirea Operelor deja traduse. Faptul îşi are tâlcul său, uşor de desluşit, şi m-aş bucura dacă viitorul ar arăta că m-am înşelat în evaluările mele.

Am relatat cele de mai sus pentru a arăta că adevărul se apără, uneori, cu jertfă. Catolicii au falsificat în multe rânduri operele Sfinţilor Părinţi pentru a-şi ,,fundamenta’’ pretenţiile lor absurde. Numai Bunul Dumnezeu ştie cât au denaturat scrierile Părinţilor Bisericii, mânaţi de ambiţii nesăbuite. Cunoaştem însă prea bine pilda Mântuitorului despre omul nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip (Matei 7, 24-27).

Presbiter Iovița Vasile