Am primit un filmuleţ de niciun minut, în care un domn întreabă retoric de la o tribună: ,,Ce caută politicienii în problema covid 19? Covidul este o boală care trebuie tratată de medici nu de miliardari. Ce caută domnul Bill Gates peste tot pe pământul acesta să rezolve probleme medicale? Câte facultăţi de medicină a făcut? Când ai bani prosteşi pe toată lumea şi faci ce vrei, pentru tine nu există lege…’’
Întrebările sunt multe, dar să le luăm pe rând. O parte din ele, fireşte.
1.Bill Gates nu e nici medic, nici prea multă şcoală nu are, nici măcar frumos nu e. Omul e satanist, vârful de lance al noii ordini mondiale, un malthusianist congenital, un scelerat cum rar s-au mai văzut în istorie şi posesor al unei averi imense, numărată în sute de miliarde. Acestea-l ,,recomandă’’ pentru rolul pe care şi l-a asumat, acela de a reduce drastic populaţia planetei. Intenţiile lui sunt publice, declaraţiile sale sunt binecunoscute. Nici vorbă de vreo teorie ascunsă a conspiraţiei, individul spune pe faţă ce are în cap, fără teama unor urmări neplăcute. În loc să fie încătuşat şi izolat de societate, dumnealui îşi joacă rolul de dumnezeu pe pământ, cu nonşalanţă, hotărăşte pentru toată creaţia lui Dumnezeu şi déjà victimele sale pot fi numărate cu milioanele. Başca ce va urma. Aşadar, ce caută Bill Gates în ,,combaterea’’ zisei pandemii? Caută să nimicească creaţia lui Dumnezeu, şi aceasta e cheia în care putem înţelege ce se întâmplă cu omenirea în aceste vremuri.
2.Ce caută politicienii în escrocheria planetară, numită covid 19? Prin mâinile lor ridicate prosteşte în parlament trec legile silnice, îndreptate împotriva unui popor împins în confuzie şi dezorientare; repet, prin mâini, că de creiere nu poate fi vorba; ei alcătuiesc şi validează guverne de câţi inculţi, care mai apoi pun în aplicare toate ticăloşiile dictate din afara ţării; ei ţin în scaune prezidenţiale netoţii nesimţiţi; ei se acoperă unii pe alţii; ei şi-au subordonat toate instituţiile statului antihristic. Până şi cei din colegiul medicilor stau în front, în poziţie de drepţi în faţa politicienilor. Politicienii sunt complici la marele jaf abătut asupra României. Cu ştirea şi vrerea lor s-au pripăşit pe pământul nostru scursori şi lepădături refuzate de neamurile lor, care apoi s-au căţărat în cele mai înalte poziţii ale statului antihristic, de unde umilesc un popor întreg.
Cineva a lansat sloganul ,,fără români în funcţiile publice’’. Nu râdeţi, e pe cale să se înfăptuiască. Numai că, antihriştii să nu uite un lucru: românii sunt majoritar ortodocşi. Ortodoxia va salva România şi noi vom merge la Judecată ca Popor Ortodox. Şandramaua lor, numită stat de drept, se va prăbuşi şi pre mulţi va strivi.
Presbiter Ioviţa Vasile
Rzvratitilor din Biserica Ortodoxa Romana
Ati incetat sa pomeniti / Pe episcopii eretici
Si va pretindeti ingraditi, / Fiind, de fapt, peripatetici.
A republicat asta pe Mucenicul's Blog.
Încrederea în Dumnezeu
Sfântul Ioan Maximovici
Trăia odată un monah insuflat de Dumnezeu, ale cărui haine tămăduiau mulţi bolnavi numai prin atingerea de ele; de aceea, monahul acesta era în mare cinste printre cei bolnavi, iar printre fraţii săi producea mare uimire şi nedumerire din cauza faptului că ei nu vedeau la el nevoinţe ascetice deosebite; ducea în mănăstire o viaţă asemănătoare cu a celorlalţi monahi şi nu se deosebea cu nimic de ei.
O singură rânduială împlinea cu stricteţe, anume că niciodată nu avea patimă faţă de nimic, în afară numai de ceea ce voia Dumnezeu. Adică tot ce se întâmpla, primea cu toată inima şi pentru toate mulţumea lui Dumnezeu. Odată, când tămăduia pe cei suferinzi fără medicamente, egumenul mănăstirii l-a întrebat care este pricina adevărată a tămăduirii bolnavilor îngrijiţi de el. „Şi eu însumi mă mir că le pot da sănătate, a răspuns monahul doctor, şi îmi este ruşine că hainele mele au această putere, deoarece nici prin post, nici prin alte nevoinţe monahale nu am meritat acest dar de la Dumnezeu şi abia dacă mă compar cu ceilalţi fraţi în această privinţă, dar în nici un caz nu îi întrec.“ „Cu adevărat aşa este, a spus egumenul, noi vedem că eşti un om obişnuit şi nu ai în tine nimic mai mult faţă de restul călugărilor.“ Şi a început stareţul a-l întreba mai în amănunt pe cel spovedit de el, dorind să descopere însăşi taina inimii lui. La întrebările egumenului, monahul cel simplu a spus:
„Mi-am adus aminte de acel har, dat mie de la Dumnezeu, datorită căruia tot timpul mă aflu în acord cu voia Lui, încât niciodată nu gândesc nimic care ar fi potrivnic voii Lui dumnezeieşti. Niciodată nu mă sperii de nici una din întâmplările tulburătoare ce îmi pot zdruncina mintea şi îmi pot slăbi inima, de asemenea, nici întâmplările fericite nu mă îndulcesc până într-acolo încât să mă veselesc mai mult decât în celelalte zile ale vieţii mele. Toate câte mi le trimite mâna lui Dumnezeu le primesc la fel, atât pe cele fericite, cât şi pe cele potrivnice, şi nu Îl rog pe Dumnezeu să se împlinească toate după dorinţa mea, ci doresc să se împlinească toate după voia Lui. Astfel, nimic nu mă desfată în chip deosebit, nimic nu mă doboară prin tristeţe, nimic nu mă tulbură, nimic nu mă face fericit, decât una şi aceeaşi voie dumnezeiască. De aceea, în toate rugăciunile mele, fără deosebire, numai un singur lucru Îi cer lui Dumnezeu: ca să se săvârşească totdeauna voia Lui cu mine şi cu făpturile Lui.“
Egumenul s-a minunat foarte mult de toate acestea şi, adresându-se monahului, i-a spus: „Cum a fost cugetul tău ieri în timpul incendiului care a izbucnit la noi? Oare nu ai suferit împreună cu noi toţi când omul acela rău a dat foc clădirilor mănăstirii, când grajdurile vitelor şi hambarul, în care au ars multe vite şi grâne, au pierit cu totul?“
„Toată paguba mănăstirii nu mi-a pricinuit nici cea mai mică întristare, pentru că eu am obiceiul să mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate cele petrecute, pentru cele triste şi pentru cele fericite şi să primesc la fel şi pe unele, şi pe celelalte. Sunt încredinţat că tot ce ni se întâmplă este îngăduit de pronia lui Dumnezeu şi este spre folosul nostru. De aceea, nu mă îngrijesc întrebându-mă dacă avem multe sau puţine grâne, ştiind că Dumnezeu poate sătura pe fiecare dintre noi cu o singură firimitură, ca şi cum l-ar sătura cu o pâine întreagă. Şi aşa îmi petrec viaţa, vesel şi binevoitor, fără nici o tulburare.“
Egumenul s-a îngrozit de un asemenea răspuns şi în cele din urmă i-a zis monahului nepătimitor: „Mergi, părinte, şi împlineşte cu sârguinţă ceea ce ai făgăduit lui Dumnezeu şi mi-ai arătat mie. Tu ai găsit cerul în afara cerului şi să înţelegi că un asemenea har nu este dăruit multora de Dumnezeu; nu se găsesc mulţi din aceia pe care nimeni şi nimic să nu-i poată tulbura sau întrista. Numai acela este apărat de ziduri tari şi nebiruite, care totdeauna şi în tot ce i se întâmplă în viaţă primeşte ca fiind trimis de Dumnezeu.“
Sfântul Ioan Maximovici, Iliotropionul sau acordul dintre voia omului și voia lui Dumnezeu,
Editura Egumenița, Galați, 2012,
„Linişteste-te! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îți pierde pacea sau timpul cu nimicuri”
Sfântul Paisie Aghioritul
“Taci! Nu vorbi mai mult decât este nevoie, nu te contrazice cu nimeni, nu supăra pe nimeni prin ce spui. Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poți, fugi de agitația, zgomotul și zarva lumii!
Linişteste-te! Nu te risipi, vrând să faci prea multe, nu îți pierde pacea sau timpul cu nimicuri. Să faci atât cât este nevoie. Lumea aceasta ne stoarce de putere, ne consuma cu toate problemele ei, și de multe ori uităm ca nu trăim o mie de ani, uităm că rugăciunea sau relația noastră cu Dumnezeu este cea mai importantă!
Avem nevoie de liniște, trebuie să învățăm să mai oprim radio-ul, tv-ul, telefonul și să petrecem o clipă de aur nu doar cu noi înșine, dar mai ales cu Iisus Hristos! În liniște, Dumnezeu îți vorbește prin conștiința ta, ia aminte la ce-ți spune și cu siguranță n-o să-ți pară rău.”
Sfaturi duhovniceşti la vreme de prigoană
Cuviosul Părinte Justin Pârvu
” – Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte?
– Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla şi porumbul şi fasolea şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi duminică la o biserică, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o biserică sau un preot care mai face o liturghie curată. Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi.
„Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost.
– Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiţi duhovniceşte?
– Dumnezeu te întăreşte numai să vrei oleacă să te ţii, că Dumnezeu te întăreşte. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia aşa până la cel mai mititel…. Şi câţi alţii în istoria asta a vieţii nu au mai fost!…în toate temniţele.
Şi eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei …ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu ştiu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale, …dar ei cu-a lor, eu cu-a mele, fiecare cum poate. Şi slavă Domnului, mă chinui aşa cu bătrâneţile mele. Şi pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt.
Aşa e şi aicea, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe Împăratul Hristos, care-i şi peste tine“. Şi până la urmă îl convingeau şi pe el.
– Dar dacă noi nu avem credinţa lor, ce facem?
– Ţi-o dă Dumnezeu. Să ne-o întărim.
– Dar ce să facem să ne întărim credinţa?
– Pune mâna pe Biblie, ia vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştită, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat şi mergi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Al Domnului este pământul şi stăpânirea lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă.
Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare.
– Oricum, vin foarte multe ştiri tulburătoare peste noi…
– Intenţia lor este ca să slăbească tăria noastră, să ne pună la îndoială, şi în felul acesta ne prăbuşim. În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, …să nu ne batjocorim, într-un cuvânt. Să putem înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate. Când vezi că-i băga la îngheţ pe cei patruzeci mucenici! Nu-ţi poţi imagina cum să stai acolo şi să vezi, cum te prinde frigul, cum te cuprinde ca nişte menghini, aşa, din toate părţile. Vezi, din 40 a ieşit unul totuşi! S-a lăsat ispitit şi a căzut. I-a luat coroana altul care i-a luat locul.
– Aţi spus că şi casnicii noştri pot fi duşmani, spre mântuirea noastră. Cum trebuie să procedăm, să-i aducem pe calea cea bună sau să ne îndepărtăm de ei?
– Să-i aducem pe calea cea bună, prin rugăciuni, prin tot efortul nostru, să-i dobândim pentru că nu ei sunt cei care devin vrăjmaşii noştri, ci diavolii din ei care-i stăpânesc. Noi suntem datori să-i scoatem, să desatanizăm duhul acesta, să-l transformăm din demonul care este în înger; să transformăm omul din rău cum e, în bun”.
Extras din Convorbirile duhovniceşti cu Părintele Justin Pârvu publicate în numărul, 2/2008 al revistei ATITUDINI
Amin, Parinte.
Si sa ne ajute Domnul sa traim si sa vedem caderea sandramalei si prabusirea mafiei. Dupa adunatura asta degenearata de neomarxisti negri si blestemati ca si tatii lor securisti, nu ne mai ramane nici apa de baut, nici suflet de mantuit. Vor raspunde la Dreapta Judecata si ei si parintii lor, pentru ca au crescut niste canalii si, in loc sa si-i tina in casa incuiati, i-au aruncat povara peste o natie. (Nu mai vorbesc de nasi pentru ca, probabil, acesti apostati nici n-au primit botezul).
Va multumim pentru cuvant, Parinte.
Doamne ajuta, Doamna Ioana
Bine ii caracterizati pe acesti indivizi toxici care populeaza societatea asta antihristica. Sa dea Dumnezeu Dragutul (asa spun sibienii) sa ne mantuim sufletele, iar canaliile…