Dictatura comunistă a fost făcută cu pleava societății, pusă în funcții de conducere de către comuniști. Cel ce și-a vândut pământul pentru băutură, jocuri de noroc și alte apucături, ajuns zilier la cel ce i-a cumpărat pământul, a ajuns șef de CAP peste oamenii vrednici cărora li s-a luat pământul la colectivizare. Patronii au ajuns portari în propria fabrică și muncitorul șef BOB (Biroul Organizației de Bază PCR). Cei ce s-au opus tâlhăriei comuniste au ajuns la Canal și în temnițele comuniste, iar cei mai vrednici au fost trimiși direct spre plutonul de execuție sau pe mâna torționarilor tip *Franz Țandără, exterminatori din pușcările comuniste.
Dictatura pandemică actuală nu diferă cu nimic de orice dictatură în ce privește caracterul criminal, încălcarea totală a drepturilor omului, cenzura, totuși avem câteva elemente care o fac cea mai periculoasă și urâtă din toate sau mai criminală decât toate la un loc:
– este perversă, operează din umbră, este camuflată ca inamic al sănătății, sub forma unui virus, care nu a fost prins și nici izolat de nimeni
– virusul acesta umblă în lume purtat de omul asimptomatic, adică sănătos, noțiune care transformă orice om normal, sănătos, în inamic public,
– transformarea omului sănătos în inamic public justifică măsurile de contenție: sufocare prin mască, 2 metri, vânarea acestuia cu Poliția devenită Miliție, restricția deplasării, limitarea orelor de deplasare, carantinarea și izolarea lui, blocarea gurii lui pe rețelele de socializare și pe internet, internarea cu forța, păcălirea că trebuie să se vaccineze, transformarea lui în cobai,
– nu există alternativă, toate guvernele au devenit instrumente ale noii orânduiri.
Înainte puteai evada din blocul comunist și alege blocul Commonwealth sau blocul capitalist, acum nu mai există alternativă, și în Coreea de Nord de te-ai duce nu găsești azil politic pe temă de covid. Urmează colectivizarea locuințelor, a conturilor cetățenilor, falimentul tuturor afacerilor private mici și mijlocii, ciparea, colectivizarea trupurilor noastre, a conștiinței, oricărei libertăți și intrarea în Matrix, creierul din găleată conectat la o lume virtuală! La nivel de Franz Țandără sunteți toți cei ce faceți acum implementări de restricții sau măsuri criminale!
Dr. Adrian Cacovean
Explicaţie necesară: „Torționarul Franz Ţandără a fost copil de trupe, vagabond, închis în anii ’50 pentru că şi-a ucis tatăl, graţiat de scriitorul Mihail Sadoveanu (după propria-i mărturie), pentru a ajunge în cele din urmă instrument al sistemului criminal comunist.Țandără este trimis la pușcăria Văcărești, unde primește rolul de anchetator, sau mai degrabă de torționar ordinar, pentru că el nu se ocupa decât de lichidarea cât mai rapidă a elementelor reacționare.
De multe ori superiorii îi puneau următoarea întrebare – câte căpățâni ai făcut luna asta? – făceai una, două căpățâni pe noapte. Unul dintre acești superiori se numea Nicolau, și acesta superviza direct procedurile de lichidare. Exista și o normă pe care torționarii trebuiau să o atingă, normă impusă de același supervizor Nicolau – minim 30 de căpățâni pe lună.”[n.m.]
Cuviosul Părinte Justin Pârvu despre jertfa din iubire pentru aproapele
Răbdarea și suferința sunt două aripi care te ridică la înălțime. Restul e așa, o brumă pe iarba noastră. Chiar și pe rugătorul nostru, când îl pui oleacă la încercarea răbdării și a suferinței, dă înapoi. Dar el își face programul de ascet, își face cele șapte laude, dar când îl pui la încercare, nu merge. În închisoare, cum v-am mai spus, în locul tău când erai pedepsit, mergea altul. Care făcea o gafă, rămânea în celulă câte două, trei zile că nu venea la tine să te ia îndată la pedeapsă. Nu! Te lăsa două, trei zile. În timpul ăsta, făceam un calcul: „Măi, tu ești bătrân sau ești mai slab. Merg eu în locul frăției tale. Când vine caraliul să întrebe: «Care e Chirilescu?», o să zic: «Eu sunt»”. Apoi te băga la subsol, stăteai cele 4, 5 zile, o săptămână și era soră cu moartea o stare din asta. Cam acesta era spiritul de jertfă pentru aproapele. Asta trebui să știți că omul în libertate, nu știe să-și realizeze viața. Omul este foarte nesigur și influențabil de toți agenții din jurul lui. Dar când este pus obligatoriu să-și formeze caracterul, să-și formeze o poziție și o linie de conduită, aceea este sfânta suferință.
Creștinismul ortodox n-ar fi fost creștinism ortodox dacă n-ar fi trecut prin cei 200 de ani de persecuții, dacă n-ar fi trecut prin tot Evul Mediu până în zilele noastre pentru că, creștinismul a trebuit să sângereze dintr-un loc într-altul. Și până acum creștinismul sângerează și își duce existența lui de la o generație la alta pentru că sângele martirilor este sămânța creștinismului. Și viața pe care am dus-o în acești ani este poate cea mai fertilă și mai frumoasă, pentru că am trecut de la moarte la viață și de la viață la moarte în toți acești 16 ani…
Toate greutățile, necazurile care vin peste noi, trebuie să le primim cu dragoste și cu satisfacție, pentru că sunt binecuvântarea lui Dumnezeu. A te retrage, a-ți găsi pacea și liniștea sau, în sfârșit, a fugi de suferință, înseamnă a lepăda crucea lui Hristos.
Noi trebuie să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii, ca să putem duce carul ăsta anevoios, că toți ne atacă din toate părțile, dacă ne mai atacăm dinăuntru, dezbinarea și prăbușirea sunt evidente.
(Selecții din ultimul număr al Revistei Atitudini)
Ispitele aduc smerenia
Sfântul Nectarie de Eghina
Ispitele sunt îngăduite ca să vă vădească patimile ascunse, ca să fie războite, și astfel, sufletul să se vindece. Și acestea sunt dovada milei dumnezeiești. De aceea lasă-te cu încredere pe tine însuți în mâinile lui Dumnezeu și cere ajutorul Lui, încât să te întărească în lupta ta. Nădejdea în Dumnezeu nu te duce niciodată la deznădejde.
Ispitele aduc smerenia. Dumnezeu știe răbdarea fiecăruia dintre noi și îngăduie ispitele pe măsura puterilor noastre.
Să ne îngrijim însă să fim și noi priveghetori și cu luare-aminte, ca să nu ne ducem noi înșine în ispită.
Încredeți-vă în Dumnezeul Cel bun, puternic și viu, și Acesta vă va duce la odihnă. După încercări, urmează bucuria duhovnicească. Domnul îi urmează pe cei care rabdă încercările și strâmtorările din iubire pentru El. Nu vă împuținați sufletește și nu vă înfricoșați. Nu vreau să vă mâhniți și să vă tulburați pentru toate câte se întâmplă împotriva voinței voastre, oricât de dreaptă ar fi aceasta. O asemenea mâhnire mărturisește existența egoismului. Luați seama la egoismul care se ascunde în dosul chipului dreptății. Luați seama și la tristețea de toată vremea, care apare în urma unei cercetări drepte. Mâhnirea exagerată pentru toate acestea este cea care vine din ispită. Alta este mâhnirea adevărată: cea care apare când știm bine starea nenorocită a sufletului nostru. Mâhnirile celelalte nu au nici o legătură cu harul lui Dumnezeu, îngrijiți-vă să păziți în inima voastră harul Duhului Sfânt și să nu îngăduiți celui viclean să-și verse otrava lui. Luați aminte ca nu cumva Raiul care există înlăuntrul vostru, să se schimbe în iad!
Sfântul Nectarie de Eghina
Minciuna în simbioză cu teroarea sunt chintesenţa satanismului modern
Istoria nu poate fi explicată ca o înşiruire de idei, ca un fenomen de sine stătător. Aşa ceva nu e conform cu realitatea. Ideile sunt vehiculate de oameni, iar oamenii sunt insuflaţi de un duh. Istoria modernă a încăput deci pe mâna unui duh satanic, antihristic, ateu, materialist, mincinos şi tiranic, căci anumiţi oameni au aderat la el cu scopul de a stăpâni lumea.
Oamenii moderni au cedat la ispita cu care fusese ademenit Hristos, încât satana a ajuns dumnezeul lor, unii dintre ei declarându-se antihrişti, iar alţii numindu-se încă creştini, deci fiind hristoşi mincinoşi.
Omenirea s-a lăsat obsedată de progresul tehnic ca metodă a fericirii omeneşti. Progresismul şi-a propus să stăpânească natura şi chiar să o schimbe, cu mijloacele tehnicii.
Omenirea e dominată de tehnică. Tehnica oferă o falsă şi tiranică omnipotenţă politico-tehnicizată în lume. Tehnica a schimbat radical modul de a gândi al oamenilor, aspiraţiile lor, comportamentul lor şi structura societăţii, dându-le falsa senzaţie a fericirii eterne pe pământ, rupându-i de cer şi golindu-i de duh.
Mijloacele de comunicaţie, de construcţie şi de fabricaţie sunt uluitoare, dar sunt puse în slujba descompunerii şi a nimicirii.
Ingineria genetică poate modifica speciile şi deci oamenii pot deveni fenomene de laborator, în acest mod dispărând valoarea lor umană de conştiinţe libere. Se poate determina tehnic subconştientul. Psihicul este testat şi determinat cu mijloace tehnice, prin aceasta oamenii fiind anulaţi ca responsabilitate şi independenţă.
Atomii îşi declanşează energiile şi se pot transforma în armă a tiraniei universale. Cosmosul este cercetat, iar sistemul solar se vrea a fi populat, prin mijloace tehnice, de oameni, care vor duce cu ei toate viciile unei lumi alienate.
Un evreu m-a întrebat odată de ce nu ne-a revelat Iisus toate minunile tehnicii. El nu înţelesese că tehnica n-ar fi fost posibilă fără a fi fost înscrisă ontologic în noi de către Hristos. Dar tehnica scoasă din ordinea firească a ei nu numai că nu ne este folositoare, ci este nimicitoare.
De aceea civilizaţia modernă comportă următoarele riscuri: dispariţia vieţii prin dezagregarea atomică militară, ori, pe cale paşnică, prin poluare şi epuizarea resurselor naturale; dispariţia vieţii prin manipularea stavroghiană a ingineriei genetice; dispariţia vieţii prin alienarea oamenilor; tirania absolută prin monopolul tehnicii; transformarea societăţii în temniţă, fermă ori uzină, prin tehnicizare; determinarea conştiinţei prin mijloace tehnice; o lume teleghidată tehnic; anularea omului ca fiinţă liberă, conştientă şi stăpână; dezechilibru ecologic; răzbunarea naturii împotriva tehnicii; un dezastru general, pe care-l îndreptăţeşte căderea omului din harul dumnezeiesc; golirea omului de harul Duhului Sfânt şi dispariţia finalităţii transcendentale.
Armele nucleare dovedesc realitatea acestei perspective. Armele spaţiale defensive ameninţă cu tirania universală. Tehnica, dacă se dezvoltă în ritmul actual, în curând va ucide lumea pe cale paşnică. Lumea e deja alienată. Natura se răzbună. Dumnezeu nu bate cu ciomagul, ci noi ne nefericim cu propriile noastre nesăbuinţe, în cazul de faţă tehnica. Tehnica nu poate fi folositoare decât în lumina şi perspectiva libertăţii şi a desăvârşirii omeneşti.
Nu există mântuire în afara lui Hristos.
Istoria modernă a acumulat ideile şi forţele materialiste, culminând cu materialismul ateu-revoluţionar. Nu se crează numai o ideologie, ci şi instrumentul de putere care să o aplice, dovedind existenţa unei acţiuni conştiente care urmăreşte dominarea omenirii.
Evreii vor să iudaizeze lumea, proletarii vor să proletarizeze lumea, capitaliştii vor să aservească lumea. În faţa acestor tendinţe mijeşte speranţa renaşterii creştine, care să pună un început nou istoriei şi să încreştineze lumea, redându-i comuniunea cu Dumnezeu. De aceea S-a întrupat Hristos, de aceea ne-a dat Duh Sfânt şi de aceea va veni a doua oară. Triumful Mielului asupra fiarei apocaliptice va veni prin oştirea creştinească.
Cândva am făcut acest tur de orizont împreună cu prietenii mei, acum îl fac însoţit de rugăciunile lor. Temniţa a rămas în urmă. Cugetul meu e ancorat în viitorul omenirii.
Mântuirea lumii este problema apostolatului – şi noi facem apostolat. Această vocaţie s-a cristalizat în calvarul secolului 20. Creştinătatea a dat sfinţi şi martiri. Odată cu ei, omenirea întreagă a dat zeci de milioane de victime. Acesta este tragicul holocaust al acestui veac şi e regretabil că nu este cunoscut, recunoscut şi cinstit.
Deţinutul profet – Ioan Ianolide, p. 81-83
A republicat asta pe Mucenicul's Blog.