LUNA IANUARIE
Ziua a 22-a
Sf. Apostol Timotei; Sf. Mucenici Anastasie Persul, Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sionie, Gavriil, Ioan, Leon, Parod, Anastasie; 377 Sf. Mucenici din Adrianopol; Cuvioşii Macarie şi Iosif
Cartea noastră de învăţătură Ortodoxă începe cu această întrebare: ,,Care este cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă?’’ Răspunsul este dat imediat, puţin mai jos: ,,Cea dintâi datorie şi cea mai mare grijă a credinciosului în viaţă este grija de mântuirea sufletului său, după cuvântul Mântuitorului: Ce-i va folosi omului de ar dobândi lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?’’
Dar ce este mântuirea? Mântuirea este eliberarea din robia păcatului şi a morţii şi dobândirea vieţii de veci, în Dumnezeu. Mântuirea ne-a fost făcută posibilă de Domnul nostru Iisus Hristos. A căuta mântuirea fără Hristos este nebunie, căci ne spune Sfânta Scriptură: ,,Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi’’ (Fapte 4, 12).
Oamenii din lumea aceasta pot fi împărţiţi în trei categorii. În prima îi socotim pe toţi aceea care vieţuiesc în Sfânta Credinţă Ortodoxă şi care se străduiesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-şi dobândească mântuirea. Aceştia vor fi chemaţi de Dreptul Judecător să moştenească viaţa veşnică.
A doua categorie o alcătuiesc acei oameni care au cunoscut Credinţa Ortodoxă, dar au respins-o, alegând să trăiască în secte sau biserici mincinoase, în necredinţă sau nepăsare faţă de Dumnezeu. Aceştia vor da greu răspuns la Judecată, ca unii care au cunoscut Calea mântuirii şi au refuzat cu încăpăţânare să meargă pe ea.
A treia categorie o formează cei care au trăit pe pământ, dar n-au auzit niciodată de Credinţa Ortodoxă, nu din vina lor. Mântuirea acestora este taină Dumnezeiască, pentru că numai Dumnezeu ştie modalitatea pe care a ales-o spre a-i aduce la Sine. Aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos S-a pogorât la iad şi i-a slobozit pe cei ţinuţi acolo, în acelaşi fel Se va îngriji şi de cei care nu L-au cunoscut niciodată. Aceştia nu sunt vinovaţi, precum cei care L-au cunoscut şi nu L-au primit.
Când participăm la Sfânta Liturghie, cântăm împreună cu Biserica această cântare care ne îndeamnă: ,,Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm’’, lăsând astfel loc pentru grija noastră de căpetenie, mântuirea sufletelor noastre.
Pr. Ioviţa Vasile
Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
Multumesc Domnului,ca v-am intalnit (prin acest frumos si binecuvantat blog Ortodox),Domnul Cel Vechi de Zile sa va binecuvanteze dupa slavita Voia Sa,iar Mangaietorul sa va atinga cu adierea Sa in tot timpul si in tot locul,pe Sfintia Voastra ,pe cei din turma Sfintiei Voastre, astazi si maine si in veacul vecilor!AMIN
Frumos,frumos cuvant ,ca si toate gandurile si povetele intelepte ,pe care ni le-ati adresat noua ,nevrednicilor(„nica sunt,nica bun am facut”-Selafiil Ieroschim.de vrednica si vesnica pomenire ,de la M.Noul Neamt),pe blogul Parintelui meu Duhovnic,si pe alte bloguri de audienta ortodoxa.
„Frumuseţea este un lucru pe cât de misterios, pe atât de teribil, iar asta mi se pare greu de suportat. Dumnezeu şi diavolul se ceartă, şi nu şi-au ales alt teren de luptă decât omul.”
F.Dostoievski- Crimă şi pedeapsă
Ma doare sufletul sa constat slabiciunea ,neputintele ,ranile nevindecate ,patimile nedezradacinate in totalitate cu care noi toti,coplesiti de ele, asa cum eram in bisericile sau manastirile unde se gaseau fostii Parinti Duhovnici,ne-am aruncat in aceasta lupta plini de energia soldatului cu nobile idealuri,dar nestiutor in ale razboiului cu vicleanul vrajmas care si-a trimis legiunile si cu multa subtilitate cauta sa cucereasca teritorii pierdute ,inimile noastre.Nu ne este permisa nici o slabiciune in lupta,concentrarea trebuie sa se faca asupra sinelui, nu criticand pe ceilalti,umilindu-i ,grosolan si cu obraznicie ,neluand seama ca devii treptat luptator tocmit al ecumenistilor dornici sa sfasie si sa dezbine pe cei ingraditi de hidra cu multe capete,panerezia ecumenista.
„Voia lui Dumnezeu pentru noi în această viață este să devenim, zi de zi, mai puțin egoiști, purtând ocara Lui, luându-ne crucea și urmându-I Lui. Pentru noi, crucea este sabia care omoară sinele nostru păcătos care ne lipsește de împărtășirea cu Dumnezeu.
Crucea devine cheie a Raiului, pentru că ea omoară iubirea de sine care este izvorul a tot răul în lumea aceasta. Crucea lui Hristos a fost dragostea lui Dumnezeu pentru ceilalți. El nu S-a cruțat pe Sine, ci a fost gata să moară, pentru ca noi să putem trăi. Și dragostea Lui s-a arătat a fi mai puternică decât moartea, până în sfârșit.
(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2013, p. 128)
Ingradirea noastra fata de panerezia ecumenista,nu a insemnat decat a ramane in sanul bisericii ortodoxe stramosesti,alaturi de fratii intru Hristos,cu acelasi cuget si simtire adanca ca si noi ,in duhul patristic si al respectarii canoanelor,neparticipanti la slujbele unde sunt pomeniti ierarhii tradatori ai Ortodoxiei la Creta..Sarcina noastra extrem de importanta,este si va ramane,vindecarea sufleteasca in primul rand,cu ajutorul Atotmilostivului Dumnezeu ,de a carei adiere trimisa prin Mangaietorul am simtit-o cu totii,fara a ne lasa ademeniti de scornelile vrajmasului,si de luptele interne,ultima reduta cu care se pare a reusit sa cutremure pe multi dintre cei angajati in razboiul cu fiara ecumenista.
Cat de minunat si emotionant descrie aceasta lupta care va dura pana la sfarsitul veacurilor,inegalabilul scriitor rus,Dostoievski:”Când alunec în prăpastie, alunec năprasnic, cu capul în jos şi cu picioarele în sus, ba chiar simt o plăcere să mă prăbuşesc aşa, gândindu-mă ce frumos îmi şade în poziţia asta umilitoare… sunt blestemat, sunt o lepădătură, un ticălos, dar să ştii, şi mie mi-e drag să sărut marginea odăjdiilor pe care le îmbracă Dumnezeul meu; chiar dacă în momentul acela mă las târât de diavol pe urmele lui, sunt totuşi fiul tău, Doamne, şi te iubesc, şi simt tresăltând în mine bucuria, fără de care lumea n-ar putea să existe…”
( Fraţii Karamazov)
Rolul esential il are ascultarea neabatuta de Duhovnicul ales,”ca de gura lui Hristos”.Am fost combatuta de multi ,care au considerat ca ascultarea nu trebuie sa fie oarba ,ci sa cercetam daca sfatul Duhovnicului este in conformitate cu Sf.Parinti si canoanele.Asa au procedat toti si inainte de Creta ?categoric ,nu!
„Vai nouă, dacă fiecare duhovnic începe şi pătrunde el însuşi în mintea ucenicului şi în inima acestuia! Hristos este Cel Ce intră, căci inima omului este plămădită doar pentru Hristos. Dacă intră în inima omului altcineva, atunci omul se află în adulter şi curvie duhovnicească. Când spune Evanghelia „adulter şi preacurvar” avem impresia unui act trupesc. Aceasta este însă percepţia simplistă. Erminie după literă. Însă erminia în duh este mai adâncă, mai pătrunzătoare. În adâncul inimii trebuie să pătrundă doar Hristos.
Inima omului, această mică bucăţică, este creată pentru Hristos. Nici pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, nici pentru vreun alt sfânt. Doar pentru Hristos. Lucrurile sunt astfel create de însuşi Dumnezeu. De aceea este numit „cunoscător al inimilor” şi „plămăditor al inimilor”. Şi numai Dânsul pătrunde întreg, în sensul deplin al iubirii Sale.
Însă pentru a se reuşi acest lucru este nevoie de o împreună-lucrare cu părintele duhovnic; încet-încet, va intra Hristos. Şi precum intră Hristos înlăuntrul inimii, prin trăirea poruncilor evanghelice şi prin ascultarea faţă de porunci, duhovnicul, ca parte văzută, este într-o margine a inimii, la pericard, cum am zis. Are aici un loc de cinste, faţă de ceilalţi fraţi ai noştri, faţă de fraţii comunităţii; nu are un loc al vredniciei, nu, ci un loc de cinste. Asta nu înseamnă că a pătruns în inima fiului duhovnicesc mai adânc decât Hristos, şi l-a umbrit.[…]ascultarea cinsteşte persoana umană şi o duce la o apropiere de Hristos, pe cel ce ascultă îl desăvârşeşte. Nu îl face independent faţă de duhovnic, ci îl desăvârşeşte şi îl cinsteşte. Căci aceasta spun şi poruncile evanghelice, Sfânta Tradiţie şi învăţăturile Părinţilor; aceste lucruri au fost învăţaţi Părinţii de către poruncile evanghelice. De aceea şi Sfinţii insistă asupra ascultării şi mai ales asupra ascultării tipice şi a ascultării în cuget, deoarece ascultarea se face izvorul tuturor celorlalte daruri, mai ales a curăţeniei trupeşti şi sufleteşti, a lacrimilor, a rugăciunii minţii şi a deosebirii duhurilor. Şi celelalte virtuţi sunt importante, dar insistăm asupra problemei ascultării, căci aceasta este harismă personală foarte mare, prin care omul pătrunde în adâncul înţelegerii Evangheliei.”
(Efrem ieromonahul, stareţul Schitului Vatopedin Sfântul Apostol Andrei, Cuvinte simple din Sfântul Munte, Traducere din limba greacă Pr. dr. Constantin Petrache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, pp. 51-70)
In timp ce-mi scriam raspunsul, dintr-o data s-a sters tot. Cineva ne urmareste indeaproape si vrea sa ne zadarniceasca orice stradanie. Tocmai scriam ca manastirile noastre nu mai sunt ceea ce au fost odata. In fruntea lor au fost asezate persoane obediente care n-au alta grija decat sa asculte orbeste de sezatorii pe scaunele episcopale si sa petreaca in starea aceea caldicea, aspru infierata in Cartea Apocalipsei (,,te voi varsa din gura Mea”) Stie Dumnezeu de ce ingaduieste toate acestea. Pacatele noastre. Doamne ajuta.
Pr. Iovita Vasile