Aţi vrut să ştiţi înţelesul celor şapte cuvinte pe care Domnul le-a rostit de pe Cruce. Dar nu sunt limpezi?
Primul: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”. Prin aceste cuvinte, Domnul a arătat în primul rând mila Sa faţă de ucigaşi, a căror răutate nu L-a lăsat nici în chinurile de pe Cruce; iar în al doilea rând a proclamat de pe vârful stâncii Golgotei un adevăr dovedit, dar niciodată băgat la cap – şi anume: că făcătorii de rele nu ştiu niciodată ce fac. Omorându-L pe cel drept, ei se omoară în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl proslăvesc. Călcând legea lui Dumnezeu, ei nu văd piatra de moară ce se pogoară nevăzut asupra lor ca să îi macine. Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu văd cum îşi preschimbă propria faţă în bot de animal. Îmbătaţi de rău, ei niciodată nu ştiu ce fac.
Al doilea: „Adevărat zic ţie: astăzi vei fi cu Mine în Rai”. Această spusă a fost îndreptată către tâlharul care s-a pocăit pe Cruce. Foarte mângâietor cuvânt pentru păcătoşii care se pocăiesc fie şi în ultima clipă. Milostivirea lui Dumnezeu e negrăit de mare. Domnul îşi săvârşeşte misiunea şi pe Cruce. Până la ultima suflare, El mântuieşte pe cei care arată fie şi cea mai mică voinţă de a se mântui.
Al treielea: „Femeie, iată fiul tău”. Aşa i-a zis Domnul Sfintei Sale Maici, care stătea sub Crucea iubitului ei Fiu răstignit. Iar Apostolului Ioan i-a zis: iată mama ta. Cuvintele acestea arată grija de fiu, pe care oricine o datorează părinţilor. Iată, Cel ce a dat porunca: „să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” împlineşte El însuşi porunca Sa până în ultima clipă.
Al patrulea: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Cuvintele acestea arată pe câtă neputinţă a firii omeneşti, pe atâta clarviziune – fiindcă omul este cel care pătimeşte. Aici, însă, sub suferinţa omenească se ascunde o taină. Iată, fie şi doar cuvintele acestea puteau zdrobi erezia ce avea să cutremure mai târziu Biserica şi care învăţa greşit că Dumnezeirea a pătimit pe Cruce. Însă Veşnicul Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat ca om tocmai pentru a putea ca om, cu trupul şi cu sufletul, în clipa rânduită să pătimească pentru om şi să moară pentru om; căci dacă în Hristos a pătimit Dumnezeirea, înseamnă că Dumnezeirea a murit în El – iar acest lucru e de neconceput. Adânciţi-vă cât mai mult în aceste mari şi înfricoşătoare cuvinte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”
Al cincelea: „Mie sete”. I se scursese sângele. De aici setea. Soarele care apunea îi bătea în faţă, şi una peste alta cu celelalte chinuri îl ardea cumplit.Fireşte că Îi era sete. Dar – o, Doamne! – oare chiar Ţi-e sete de apă sau eşti, cumva, însetat de dragoste? Eşti însetat ca om sau ca Dumnezeu? Sau şi una şi alta? Iată, legionarul roman Îţi dă buretele înmuiat în oţet. O singură picătură de milă pe care ai simţit-o de la oameni în trei ceasuri cât ai fost atârnat pe Cruce! Soldatul roman micşorează păcatul lui Pilat – păcatul împărăţiei romane – faţă de Tine, fie şi cu oţet.
De aceea, Tu vei strica împărăţia Romei, însă în locul ei vei zidi o împărăţie nouă.
Al şaselea: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”. Fiul îşi dă duhul în mâinile Tatălui Său. Ca să se ştie că de la Tatăl a venit, nu cu de la Sine putere, cum Îl învinuiau evreii. Cuvintele acestea au fost rostite, însă, şi ca să audă şi să priceapă budiştii, pitagoreii, ocultiştii şi toţi acei filosofi care băsmuiesc despre sălăşluirea sufletelor celor morţi în alţi oameni, sau în animale, sau în plante, sau în stele şi minerale. Lepădaţi toate aceste fantezii şi priviţi încotro se îndreaptă duhul Dreptului mort: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”.
Al şaptelea: „Săvârşitu-s-a”. Aceasta nu înseamnă: „S-a săvârşit viaţa”. Nu, ci înseamnă: „S-a săvârşit misiunea răscumpărării şi mântuirii neamului omenesc”. Săvârşitu-s-a, şi s-a pecetluit cu sânge şi moarte pe pământ, lucrarea cea dumnezeiască a singurului Mesia adevărat al oamenilor. Săvârşitu-s-a chinul, dar viaţa de-abia apare. Săvârşitu-s-a tragedia, însă nu drama. Urmează ultimul, măreţul act: biruinţa asupra morţii, Învierea, slava!
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici-Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, 2002
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
A republicat asta pe Mucenicul's Blog.
La ce se refera termenul”discurs de ura”?
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4120783101317544&id=100001576842838&sfnsn=mo
Nu trebuie aplicata si respectata Legea vaxxinarii obligatorii pt ca uite,in Florida,SUA ,americanii au dat o lege in care este interzisa orice santajare a populatiei pe motive medicale.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4120781681317686&id=100001576842838&sfnsn=mo
La orice nu convine guvernantilor
Solicit urgent sa se faca un articol din link ul de mai jos.Populatia Romaniei trebuie sa stie ca pe intreg teritoriul Statelor Unite ale Americii nu exista tigania cu obligativitatea Pasaportului Covid ,ba mai mult sunt sanctionati angajatorii care isi santajeaza proprii angajati discriminandu i pe motive medicale.
https://www.huschblackwell.com/newsandinsights/50-state-update-on-pending-legislation-pertaining-to-employer-mandated-vaccinations
Populatia Romaniei trebuie sa inteleaga ca trusturile media romanesti sunt institutii de propaganda si nu de informare a cetateanului.Pentru a evita orice tulburari sociale cauzate de propaganda prin mass-media de pe teritoriul Romaniei,nu mai folositi posturile romanesti si trusturile de presa romanesti care cultiva comunismul in numele restrictiilor anticovid.
Sfântul Chiril al Alexandriei: Până unde poate merge zelul nevinovat al credinţei?
1. „Dar Simon-Petru având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus” (In 18, 10)
Dar de ce era necesar, va zice cineva, ca dumnezeiescul Evanghelist să amintească şi acestea, arătând că ucenicul s-a folosit, contrar obiceiului, de sabie împotriva celor ce au venit pentru prinderea lui Hristos, purtat de o simţire mai fierbinte şi mai neîmblânzită, pentru care a şi fost mustrat de Hristos?
Expunerea acestora va părea unora de prisos, dar nu este aşa. Căci ni s-a dat această pildă spre învăţătură, ca din acest fapt să cunoaştem până unde poate merge în chip nevinovat zelul credinţei în Hristos şi ce trebuie să alegem să facem în asemenea lupte, ca să nu cădem în cele de care se supără Dumnezeu. Chipul acestei fapte nu ne lasă să întindem sabia sau să ridicăm piatra împotriva vreunora, sau să lovim cu un băţ pe cei potrivnici, cu care suntem în conflict ca urmare a credinţei în Hristos.
Căci armele noastre nu sunt trupeşti, după cuvântul lui Pavel (II Cor. 10, 4), ci trebuie să ne purtăm mai degrabă cu bunătate chiar şi faţă de cei ce vor să ne omoare, când timpul nu ne îngăduie să fugim şi să ne depărtăm de ei.
Căci e mult mai bine ca, pentru nedreptăţile pe care ni le fac, să fie judecaţi de către Cel ce judecă drept, decât să cerem noi înşine socoteală cu preţul sângelui, dând ca motiv dreapta noastră credinţă şi evlavia.
2. “Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte că este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?” (In 18, 23)
Domnul nostru Iisus Hristos, chiar pălmuit, nu se răzbună, deşi e Dumnezeu şi Domnul cerului şi al pământului. Iar noi, netrebnicii, care suntem pământ şi cenuşă şi asemenea ierbii, „omul ca iarba, zilele lui ca floarea, câmpului; aşa va înflori” (Ps. 102, 15), când se întâmplă ca un frate să ne greşească în cuvânt şi ne supără puţin cu vorba, socotim că trebuie să ne năpustim asupra lui ca un balaur şi nu ne saturăm să-i răspundem la un cuvânt cu mii de cuvinte, nedând iertare micimilor sufletului omenesc, neînţelegând slăbiciunea comună a firii, nepotolind prin iubire frăţească patimile care ar apărea, neprivind la „începătorul şi plinitorul credinţei” noastre, Iisus (Evr. 12, 2), ci silindu-ne să ne răzbunăm cât mai aspru, deşi dumnezeiasca Scriptură zice odată:
„Căile celor ce ţin minte răul sunt spre moarte” (Rom. 11, 19), altădată: „Nici unul să nu ţineţi minte în inimile voastre răutatea fratelui” (Zah. 7, 11). Dar să ne fie pildă a bunătăţii şi a iertării mai presus de raţiune Însuşi Hristos, Stăpânul tuturor, Care şi din cauza aceasta zice către noi: „Nu este ucenicul mai presus de învăţător, nici robul mai presus de stăpânul său”.
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, EDIMBOR, 2000
Hristos a ales să sufere deplin, pentru ca noi să ne putem bucura deplin
Toți sfinții s-au nevoit pentru dragostea lui Hristos. Sfinții Mucenici și-au vărsat sângele lor. Cuvioșii Părinți au vărsat sudori și lacrimi, au făcut experimente duhovnicești pe ei înșiși, ca niște botaniști buni, s-au chinuit ei înșiși pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru chipul lui Dumnezeu, pentru om, ca să ne lase „rețetele” lor duhovnicești.
Astfel, preîntâmpinăm răul sau ne tămăduim de vreo boală duhovnicească și dobândim sănătate. Iar dacă încercăm cu mărime de suflet să-i urmăm, ne putem chiar sfinți.
Firește, toate nevoințele Cuvioșilor, posturile, privegherile etc., și chiar chinurile tuturor Sfinților Mucenici, nu se pot compara cu Patima Domnului nostru, deoarece pe toți aceștia îi ajuta Hristos și li se îndulceau durerile lor de marea Lui dragoste, însă pentru Sine Hristos n-a folosit deloc puterea Sa cea dumnezeiască, și a suferit durerea cea mai mare pe Trupul Său cel sensibil, din dragostea Sa cea multă pentru făptura Sa.
Numai atunci când cineva va simți această dragoste a lui Hristos pentru om, va fi cu adevărat și pe dinlăuntru om. Altfel, va fi mai nesimțitor chiar și decât zidirea neînsuflețită a lui Dumnezeu, de vreme ce soarele a simțit Patima Domnului și s-a întunecat, pentru că nu suferea să o vadă. Pământul s-a cutremurat și el când a văzut-o.
Pietrele s-au despicat și ele. Mormintele s-au cutremurat și ele atât de tare, încât s-au deșteptat mulți dintre cei adormiți de mulți ani și i-au dat afară, ca să mărturisească despre purtarea aceasta nemulțumitoare a oamenilor față de Dumnezeu, Binefăcătorul și Izbăvitorul lor.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 2. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 260-261
Azi dimineata rusii au lansat o racheta supersonica antinava cu directia Estului Marii Negre unde era o nava veche tinta.Se pare ca aceasta tinta se afla in aria Georgiei.Parerea mea e ca rusii au transmis un mesaj militar trupelor americane de acolo.Care mesaj?Ca accepta provocarea.
https://youtu.be/3w6yYEusdGY
SFÂNTUL EFREM SIRUL: Să vă faceți prieteni ai lui Dumnezeu totdeauna ați putea, dar niciodată nu voiți.
El se face om, moare, se răstignește, pătimește, Își varsă tot sângele pentru voi, și voi nu-L voiți. Încă pe atâta să pătimească, și de-ar fi cu putință iarăși de o mie de ori să moară, voi nu băgați seama, voi nu-L voiți. Nu sunt oare zilele acestea în care Biserica noastră prăznuiește patimile, Crucea și moartea lui Hristos?
Dar cine este dintre voi care să se pocăiasca cu adevărat și să plângă cu amar ca Petru?
Cine este dintre voi care să zică din inima lui, ca tâlharul: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta?
Și încă cine, pentru iubirea de argint, să nu vândă pe Hristos ca Iuda?
Cine, pentru interesele lumești, să nu-L osândească, ca Pilat?
Cine, pentru tot felul de păcate, să nu-L pironească (…) pe Cruce? […]
Deși Hristos a murit ca să facă pe vrăjmașii Lui prieteni, ca să-i mântuiască pe păcătoși, aceștia nu vor.
Răstignitul Dumnezeu a pătimit toate ca să nu pătimiți voi. El a luat asupra Sa datoria voastră și a plătit cu Sângele Lui. A ridicat gândurile voastre cele mândre cu cununa Lui de spini, a ridicat hulele voastre cu gustarea oțetului și a fierii.
A ridicat vrajbele voastre cu împungerea coastei Lui. A ridicat jafurile voastre cu pironirea mâinilor Lui.
A ridicat necurațiile cele trupești ale voastre cu ranele bătăilor Lui.
A luat toată greutatea păcatului vostru pe lemnul Crucii.
A ridicat păcatele, dar încă nu a dobândit pe păcătoși. […]
Dar iar știu, Preadulce Iisuse, că dragostea este un luciu nedeșertat, care nu are fund. Mare este cu adevărat nemulțumirea noastră, însă mai rabda încă puțintel cu răbdarea cea obișnuită, cu care ai suferit răstignirea Crucii. Lungește-ți mania și dă-mi voie să zic către creștinii aceștia un cuvânt al gurii Tale celei milostive: Iartă-le lor! Dăruiește iertare preoților și mirenilor, dăruiește iertare bărbaților și femeilor, dăruiește iertare tuturor păcătoșilor.
Și de am stătut până acum Ție vrăjmași, cu darul Tău iar ne vom face prieteni.
Si cu nădejdea aceasta sărutând picioarele Tale cele curate, ne rugăm Tie, pogoară-Te de pe Cruce și vino să Te pironești în inima noastră, ca să fii nedespărțit de noi și aici pe pământ, și în Împărăția cea cerească. Amin.
din: Cuvinte folositoare și de suflet mântuitoare ale Sfântului Efrem Sirul și ale altor Sfinți Părinți, Ed. Bizantina, 2004