Celor adormiți


Sfântul Ioan de Kronstadt


Să vieţuiască în tine amintirea morţii şi să nu se stingă în tine nădejdea în viaţa viitoare de după moarte.
În fiecare dimineaţă şi seară să te rogi Domnului pentru strămoşii şi fraţii adormiţi, ca să vieţuiască în tine amintirea morţii şi să nu se stingă în tine nădejdea în viaţa viitoare de după moarte, pentru a se smeri mereu sufletul prin gândul la viaţa ta trecătoare.
Pentru adormiţi să te rogi ca şi cum însuși sufletul tău s-ar afla în iad, în flăcări, şi tu însuţi te chinui, să te rogi cu ardoare pentru odihna lor în loc luminos, în loc de odihnă.
Sfântul Ioan de Kronstadt, Cum ne mântuiește Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2012, p. 13

Selecție și editare Sora Gabriela Naghi

2 comentarii la „Celor adormiți

  1. Gabriela Naghi spune:

    De ne vom opri să asudăm în rugăciune, vom secera neapărat spini
    Sfântul Isaac Sirul
    Duminica este taina cunoașterii adevărului care nu se primește împreună cu trupul și cu sângele, căci e mai presus de cugetare. În veacul acesta nu avem ziua a opta, nici Sâmbăta adevărată.
    Șase zile s-au dat pentru plugăria vieții și ele se desăvârșesc prin păzirea poruncilor. A șaptea le întregește în mormânt. Și a opta prin ieșirea din el.
    „Iar în ziua a șaptea S-a odihnit Dumnezeu de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.” (Facere 2, 2)
    Sâmbăta adevărată este încetarea a tot ce întristează și odihna de toate cele ce tulbură. Este mormântul, care arată ce înseamnă desăvârșita încetare a necazurilor și patimilor și a ostenelii ce se împotrivește acestora. În el se odihnește (sabatizează) toată firea omenească, adică sufletul și trupul.
    Dumnezeu a orânduit în șase zile ființa lumii acesteia și a alcătuit stihiile. Și ele nu se vor opri din drumul lor înainte de desfacere. Așa s-a spus lui Adam: „întru sudoarea feței tale vei mânca pâinea ta”. Și până când? „Până ce te vei întoarce în pământul din care ai fost luat, care îți va odrăsli ție spini și mărăcini”.
    Dar din acea noapte, în care Hristos a asudat în grădina Ghetsimani, Domnul a schimbat sudoarea care producea spini și mărăcini, în sudoarea rugăciunii și în plugăria dreptății.
    Deci, n-a poruncit oprirea deplină, ci schimbarea. Deci de ne vom opri să asudăm în rugăciune, vom secera neapărat spini. Pentru că lipsa rugăciunii aduce plugăria pământului prin trup, care face să odrăslească din fire spini. Căci patimile sunt cu adevărat spini ce odrăslesc în noi din sămânța aflată în trup.
    Cât timp purtăm chipul lui Adam, neapărat purtăm și patimile lui. Căci e cu neputință ca pământul să înceteze să dea o odraslă potrivit firii Iui.
    Sâmbăta noastră este ziua înmormântării. Atunci se odihnește (sabatizează) cu adevărat firea noastră. Deci ni se impune ca un lucru de trebuință să smulgem din ea spinii cât stă pământul în ea.
    Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, în Filocalia, vol. 10, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă

  2. Felix spune:

    https://youtu.be/CaD1AVG33pA
    Parintele cu viata sfanta Nectarie Vitalis, adormit intru Domnul in luna februarie, anul 2018, care s-a nevoit pana la varsta de 89 de ani in manastirea Sfantului Atanasie din Kouvara, din mitropolia de Mesogeia si Lavreotiki, a avut in anul 2015 o viziune despre care s-a vorbit si in presa acelor zile, mentionand un “Pasti Negru si o vara cu saracie”.
    Parintele Nectarie Vitalis a avut o legatura duhovniceasca speciala cu sfantul Nectarie din Eghina, sfant care, de altfel, l-a si vindecat in mod minunat de cancer, in anul 1980.
    Prima pagina a ziarului Elefthery Ora publicat pe 29 martie 2015 prezinta cuvintele profetice ale parintelui Nectarie Vitalis.
    In inregistrarea video de mai sus, unul din fiii duhovnicesti ai lui Gheron Nectarie Vitalis, Kostas Mouxlianitis, il evoca drept pe un om cu viata sfanta, cu multa iubire pentru fratii sai, de la care oricine il vizita primea mangaiere sufleteasca si alinare.
    De asemenea, domnul Mouxlianitis aminteste si aceste cuvinte pe care le-a spus parintele sau duhovnicesc in primavara anului 2015:
    “Vom avea parte de un Pasti negru
    (l-am avut deja in anul 2020 n.n.) si o vara saraca (cel mai probabil in 2023, prin falimentul bancilor si retragerea cash-ului n.n.)”.
    Aceste cuvinte au fost publicate si in ziarul Elefthery Ora, pe data de 29.03.2015.
    Domnul Mouxlanitis spune:
    “Toata lumea poate sa inteleaga la ce s-a referit parintele Nektarie atunci cand a vorbit de un Pasti Negru, adica Sarbatoare fara Impartasanie sau fara Liturghie (cum s-a intamplat in 2020 n.n.)
    In ceea ce priveste “vara saraca” ramane ca fiecare sa se gandeasca pentru sine ce ar putea sa insemne.
    Aceste cuvinte sunt rostite de un om sfant.
    In acest moment suntem legati de maini si de picioare, trebuie sa avem rabdare.
    Dar, asa cum spunea si Sfantul Paisie Aghioritul, altul este ‘Seful’ (nu conducatorii lumii vazute).”
    👇
    Cuvânt de pocăinţă al Părintelui Nectarie Vitalis – ucenicul Sfântului Nectarie din Eghina – YouTube
    https://m.youtube.com/watch?v=MLmsmR5kdD8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *