Ceea ce nu ne spune istoria profană despre începuturile lumii acesteia şi nici despre sfârşitul veacului acestuia, ne spune istoria sfântă, cuprinsă în paginile Sfintelor Scripturi. Aşa bunăoară, aflăm din Cartea Facerii că după un lung şir de ani de la crearea lumii, oamenii s-au înmulţit pe pământ. Din păcate însă, o dată cu înmulţirea oamenilor, s-au înmulţit şi fărădelegile lor: ,,Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ, şi că toate cugetele şi dorinţele lor sunt îndreptate la rău, în toate zilele, I-a părut rău şi S-a căit că a făcut pe om pe pământ’’ (Facere 6, 5-6).
Stricăciunea a cuprins pe cei mai mulţi din locuitorii pământului, de aceea Dumnezeu a căutat la sufletele cele drepte, la cei din familia lui Noe. Prin aceştia puţini, numai opt suflete, s-a păstrat dreptatea lui Dumnezeu pe pământ. Miile, sau poate milioanele de oameni existenţi la vremea aceea au părăsit Legea lui Dumnezeu şi s-au făcut netrebnici, de aceea a fost aleasă familia dreptului Noe pentru perpetuarea vieţii omeneşti pe pământ. Lor le-a poruncit Domnul Dumnezeu să construiască acea corabie în care au adunat animalele pământului perechi, apoi ei înşişi s-au urcat în corabia prin care le-au fost salvate vieţile. Când toate au fost gata, Dumnezeu a deschis stăvilarele cerului şi a plouat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi fără încetare, încât apa a trecut peste vârfurile munţilor. Se înţelege că făpturile nevrednice de chemarea lui Dumnezeu au pierit rând pe rând, în vreme ce corabia plutea deasupra acestor ape, şi cele opt suflete drepte erau cruţate. După încetarea potopului, apele au început să se retragă, până când Dumnezeu a poruncit familiei lui Noe să coboare din corabie. Drept mulţumire, Noe ,,a făcut un jertfelnic Domnului şi a luat din animalele cele curate şi din toate păsările cele curate şi le-a adus ardere de tot pe jertfelnic’’ (Facere 6, 20).
Despre acele vremuri a scris Sfântul Apostol Petru, făcând legătură cu Pogorârea la iad a Mântuitorului Hristos, în vremea celor trei zile cât Preacinstitul Său Trup a statîn mormânt: ,,Pentru că şi Hristos a suferit o dată moartea pentru păcate, El Cel Drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu Trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care s-a S-a coborât şi a propovăduit duhurilor ţinute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, anume opt, s-au mântuit prin apă. Iar această mântuire prin apă închipuia Botezul, care vă mântuieşte astăzi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun căter Dumnezeu, prin Învierea lui Iisus Hristos’’ ( I Petru 3, 18-21).
Sfânta Evanghelie a acestei Duminici întregeşte învăţătura noastră şi ni-L arată pe Mântuitorul în momentele Sale de singurătate, în munte, unde se ruga. În aceaşi vreme, Sfinţii Apostoli străbăteau marea cu corabia. Iată însă că a început o furtună deosebit de puternică, ameninţând scufundarea corabiei. Ucenicii Domnului se luptau din răsputeri cu valurile şi frica morţii era peste ei. Pieirea părea iminentă şi ea s-ar fi produs, dacă Mântuitorul Hristos n-ar fi vegheat asupra corabiei. La a patra strajă din noapte, S-a apropiat, umblând pe valurile dezlănţuite în chipul cel mai firesc. ,,Eu sunt. Nu vă temeţi’’. Doar Sfântul Apostol Petru, cuprins de groaza morţii, a îndrăznit să răspundă: ,,Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine, pe apă’’. ,,Vino’’, a fost chemarea Mântuitorului. În următorul moment, a coborât din corabie şi a început să păşească peste valuri. Puţin a înaintat, deoarece, fiind în mijlocul valurilor, s-a înspăimânta şi mai mult şi a început să se scufunde. ,,Doamne, scapă-mă’’, atât a mai apucat să strige. Pururea ocrotitoarea mână a Domnului Iisus s-a întins spre el, cu blândă mustrare: ,,Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?’’ Dumnezeiasca putere a făcut ca valurile să se înceteze şi liniştea s-a aşternut peste întinderea mării.
Faptul acesta istoric, de netăgăduit de orice minte sănătoasă, are înţelesuri mult mai adânci, în perspectiva sfârşitului acestui veac, înţelesuri pe care le vom desluşi în cele ce urmează, căci Dumnezeu nu ne lasă în neştiinţă. Asfel, vedem cu ochii noştri cum răutatea omenească întrece orice măsură, oamenii făcându-se, în cea mai mare parte, vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Cel numit de Mântuitorul ,,stăpânitorul acestei luimi’’, diavolul, prin slujitorii săi, răspândesc păcatul în lume ca o molimă, acum sub pretextul unei pandemii inexistente. Genială izvodire a satanei, acesta zisă pandemie. Căci există şi genii ale răului, avându-l pe diavolul inspirator al lor. Ne spun puternicii zilei că ne apără vieţile, ei sunt binefăcătorii noştri, şi trebuie să ne supunem tuturor ticăloşiilor, atenţie, legale!, pe care le impun unui popor întreg, dezorientat de atâta propagandă mincinoasă. Bisericile ne-au fost închise, ne-au împiedicat să sărbătorim Învierea Domnului. Fiţi extrem de atenţi, că toate ticăloşiile lor converg spre distrugerea Corabiei Mântuirii, Sfânta Biserică Ortodoxă. Nu le pasă de secte sau de bisericile mincinoase, deoarece acestea sunt auxiliarele lor, îşi concentrează nemernicia spre distrugerea Adevăratei Credinţe în Mântuitorul Hristos. Suntem cu toţii în primejdie de moarte, căci valurile diavolului vin din toate părţile în intensităţi sporite.
Ne rămâne să alergăm spre Corabia Mântuirii, Sfânta Biserică Ortodoxă. Iată ce ne spune Mântuitorul Hristos despre zilele dramatice pe care le trăim: ,,Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi Venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau, beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când Noe a intrat în corabie, şi n-au ştiut până a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi Venirea Fiului Omului’’ (Matei 24, 37-39). Vă rog să cugetaţi la cele patru verbe – mâncau, beau, se însurau şi se măritau – nu sunt ele oare o imagine a senzualităţii păcătoase ce a cuprins această lume? Nimic despre grija pentru suflete, toate converg spre împlinirea pftelor trupeşti păcătoase.
S-a mântuit cineva din afara corabiei lui Noe? Nu! Nici în afara corabiei lui Hristos nu-i posibilă mântuirea, după cum a spus Sfântul Ciprian al Cartaginei: ,,În afara Bisericii nu există mântuire’’. Tocmai de aceea porţile iadului asaltează Sfânta Biserică Ortodoxă, pentru a împiedica mântuirea noastră. Diavolul aşa le dictează, ei aşa fac. Noi credem cu neclintire în cuvintele Mântuitorului, atunci când ne spune că Biserica Sa nu va fi biruită de porţile iadului, pe care le vedem acum la tot pasul.
,,Eu sunt. Nu vă temeţi’’. Nu vă temeţi de antihriştii de-acum, nici de cei ce vor veni. ,,Antihrist’’ înseamnă ,,împotriva lui Hristos’’. Cu noi este Dumnezeu, ei îl au ca stăpân pe diavolul. Biruinţa acestei lupte nu va fi pusă în cumpănă nici o clipă. Ea va fi a lui Dumnezeu, dar şi a noastră, dacă vom sta în Corabia Mântuirii. Amin.
Presbiter Ioviţa Vasile