După schisma din 1054, pontifii romani n-au renunţat la ideea de a-şi subordona Biserica Răsăritului, care stătea în calea tuturor relelor. Relele acestea erau aduse de expansionismul turc. În 1068 turcii au cucerit Cezareea Capadociei, iar în 1078 au pus stăpânire pe Ierusalim. În aceste circumstanţe istorice potrivnice, Biserica a avut mult de suferit din partea păgânilor. Papii ajunseseră să se considere, fiecare, ,,vicarius Christi’’ şi ,,arbiter mundi’’, aşa încât şi-au asumat misiunea de a elibera locurile sfinte prin puterea armelor. Oraşele italiene s-au alăturat papei, sperând să dobândească avantaje economice în teritoriile din Răsărit. Aşa s-a ajuns la iniţierea unor expediţii militare în Răsărit, cunoscute sub numele de cruciade, deoarece militarii şi-au însemnat pe veşminte semnul Crucii.
Ceea ce ignorau pontifii romani era faptul că împărăţia lui Hristos nu este din lumea aceasta (Ioan 18, 36). Când Mântuitorul a fost trădat de Iuda prin sărut viclean, Sfântul Petru, ai căror urmaşi se socotesc a fi papii, a scos sabia şi a tăiat urechea slujitorului arhieresc. Imediat Fiul lui Dumnezeu a curmat pornirea violentă a Sfântului Apostol Petru, spunându-i: ,,Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri’’ (Matei 26, 52). Este înlăturată astfel orice formă de violenţă din parte slujitorilor lui Hristos, clerici sau mireni. Cu toate acestea, sunt consemnate de istorie vremuri când papii înşişi s-au pus în fruntea unor armate, comportându-se ca orice conducător militar, ucigând şi semănând teroare.
Împăratul bizantin Alexios I Comnenul s-a adresat papei Urban al II-lea (1088-1099), cerându-i ajutor pentru a recuceri teritorii din Asia Mică ajunse sub turci. Papa a ţinut un conciliu la Clermont în 1095, când a rostit o cuvântare înflăcărată prin care cerea eliberarea Locurilor Sfinte. Aşa s-a ajuns să se iniţieze Cruciada I-a, între anii 1096-1099. ,,Asediul Ierusalimului a durat de la 7 la 15 iulie 1099. Intrând în Oraşul Sfânt, care avea atunci 20 000 de locuitori, în mare parte musulamani şi iudei, cruciaţii, în număr de 1 200 de cavaleri şi 12 000 de soldaţi, vineri, 15 iulie 1099, la trei ore după amiază, au făcut un masacru fără exemplu în istorie, ucigând pe iudei şi musulmani, fapt oribil care a compromis ideea de cruciadă în ochii contemporanilor’’ (Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Cruciadele, în Istoria Bisericească Universală, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti 1993, p. 20).
Istoria a consemnat un număr de şapte cruciade, dar se ştie că în total au fost întreprinse mai mult de 12 expediţii militare. Regretabil este că aceste cruciade au fost deviate de la scopul lor iniţial, primind o cu totul altă turnură. Astfel, Cruciada a IV-a a avut ca ţintă ocuparea cetăţii Constantinopol. ,,La 12 aprilie 1204, în Vinerea Patimilor, cruciaţii luară cu asalt Constantinopolul, pe care-l jefuiră în mod barbar trei zile şi trei nopţi, oferind lumii creştine acest trist şi jalnic final de cruciadă, care s-a transformat într-un detestabil brigandaj internaţional, bine camuflat sub poleiala războiului sfânt şi a apărării creştinilor în faţa musulmanilor, cruciadă manevrată cu dibăcie de thalassocraţia Veneţiei şi de papa Inocenţiu al III-lea, pentru extinderea catolicismului arogant asupra Orientului ortodox. Scene înspăimântătoare de ucideri şi jafuri se petrecură atunci în Constantinopolul asediat; membrii clerului latin luară partea lor, alături de aşa-zişii ostaşi ai lui Hristos. Opere de artă, de valoare inestimabilă, au fost distruse sau furate de cruciaţi. Bogăţii imense, uimitoare pentru ochii barbarilor sălbatici şi lacomi din Occident, strânse de secole în Constantinopol, până atunci necucerit, fură jefuite şi împăştiate în tot Apusul’’ (Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op. cit., p. 24-25). Slujitorii Bisericii din Constantinopol, în frunte cu patriarhul, s-au refugiat la Niceea, unde a fost strămutat sediul Patriarhiei Ecumenice.
Merită menţionată şi aşa-zisa Cruciadă a copiilor din 1212. Adunaţi cu miile din Germania şi Franţa, într-un nesăbuit gest de inconştienţă, copii au fost îmbarcaţi în portul Marsilia. Două din corăbii au naufragiat. Ceilalţi copii au ajuns pe ţărmurile nordice ale Africii unde au fost vânduţi musulmanilor ca sclavi.
Cruciadele sunt o pagină întunecată în istoria papalităţii cu grele repercusiuni asupra Bisericii Răsăritului. Despotismul lumesc nestăvilit al papilor n-a ţinut seama de faptul că violenţa şi uciderea sunt incompatibile cu condiţia de membru al Bisericii lui Hristos, cleric sau mirean. Apusenii însă au încetat a fi parte a Bisericii, odată cu schisma din 1054.
Presbiter Iovița Vasile
Un mic detaliu vizavi de Anatema ROCOR din 1983 dată împotriva ecumeniștilor.
Până în 2016 ecumeniștii din Biserica Ortodoxă, în general,erau ortodocșii care participau la CMB sub pretextul ,,mărturisirii adevărului” celor rătăciți…
După 2016 realitatea este alta!
Ortodocșii care și-au asumat oficial, chiar la nivel sinodal, noua lor credință, legiferând-o, chiar dacă fac parte din Biserica Ortodoxă, ei sunt la ora aceasta ecumeniști! Oficial!
Nu doar că participă la CMB, nu doar că sunt membrii ai CMB, dar și acceptă și mărturisesc noua lor credință-ecumenismul! Au ratificat-o!
Ce înseamnă asta?Sau care sunt consecințele acestui fapt?
Să citim împreună mai cu atenție, un paragraf din Anatema cu pricina:
,,Anatema…, prin urmare, celor ce cu bună-știință sunt în comuniune cu acești eretici înainte-menționați…”.
Înainte de 2016, ortodocșii ecumeniști se puteau eschiva, spunând că ei participă la CMB cu un scop nobil:propovăduirea adevărului printre rătăciți.
După 2016, ei înșiși fac parte din categoria acelor rătăciți, fapt dovedit de cele acceptate de ei oficial, mărturisite de ei oficial și întărite prin semnături și decizii sinodale…! Adică, credinťa lor oficială este ecumenistă sau…ecumenismul/erezia!
Deci, atenție la textul acestei anateme, și din partea celor aflați în comuniune cu ecumeniștii oficializați din Biserică, căci realitatea după 2016, în Biserică, este alta…
Acuma avem ecumeniști autentificați , cu acte în regulă, în interiorul Bisericii, ceea ce conferă acestui text o altă ,,greutate” față de cea existentă înainte de 2016!…Chiar dacă hotărările Sinodului respectiv n-au fost receptate și de celelalte Sinoade Locale,încă, dar problema pe care acel Sinod o abordează acuma, are altă greutate, căci erezia anatemizată acolo este acuma acceptată ca doctrină de unele Biserici, iar ereticii menționați acolo sunt acuma prezenți, oficial, și în Biserică…Iar comuniunea cu aceștia se realizează efectiv și în Biserică, după legiferarea ecumenismului de către ortodocșii din Biserică, în 2016…
Probabil că Avva Iulian, de la Prodromul, Muntele Athos, de aceea a afirmat, (întrebat fiind după Creta 2016, de gravitatea celor petrecute acolo) că: ,, Numai cei care au aprins focul mai pot să-l stingă!”,l-am citat din memorie…
Adică?
Adică nu mai poate fi pace în Biserică decât dacă ecumeniștii renunță la erezia lor și condamnă documentele cretane și ecumenismul, bineînțeles. Altfel, cum poți să fi în pace/unit/în comuniune cu ereticii?
Cineva spunea că preoții de stil nou, îngrădindu-se de erezia ecumenistă, au rezolvat doar una din cele 2 probleme pe care le au; a doua problemă fiind adoptarea noului calendar, papistășesc, care este, de fapt, tot ecumenism.
Eu sunt pe stil nou, dar aceste lucruri mă tulbură, recunosc.
Sfântul Calinic de la Cernica a zis: cu cei fărădelege nu voi sta in aceeași încăpere. Se referea la cei care voiau să schimbe calendarul stabilit de Sfântul Duh prin Sfinții Părinți, tentativă eșuată în vremea masonului Cuza…
A greșit Sfântul Duh socotelile?
Noi il cinstim pe acest sfânt, dar o fi mulțumit de cinstirea noastră? Mă iertați, dar trebuia să spun, că mă roade.
Doamne ajută
Bine-ar fi să trecem pe Calendarul iulian, dar nu stă în puterile noastre. Ierarhii cu adevărat ortodocși ar putea face aceasta. Pînă atunci, putem să ne lucrăm mîntuirea și pe stil nou. O seamă de Sfinți au ajuns la măsura sfințeniei ținînd de calendarul gregorian. Cand va voi Dumnezeu, vom rezolva și Calendarul. E o temă pe care ne-o dau cei de pe stilul vechi.
Le dăm și noi una.
Episcopul Galaction Cordun, trecut la stiliști, a hirotonit singur alți episcopi. Cum rămane cu succesiunea apostolică? Sunt valide hirotoniile care au urmat? Problemă grea. Apoi cum rămîne cu lipsa de comuniune euharistică dintre stiliștii romani, să zic așa, și celelalte Biserici naționale: Rusă , Sîrbă, Atonită etc., care țin, de asemenea, Calendarul vechi iulian?
Problema noastră nu este că nu știm ce să facem; este că nu facem ce știm.
Pace, sănătate, mîntuire.
Grele și dureroase probleme, părinte.
Să ne rugăm bunului Dumnezeu să aibă milă de noi toți.
Mulțumesc mult pentru explicații.
Doamne, ajută.
Doamne ajută
De aceea nu trebuie să ne preocupăm exagerat de anumite aspecte, de apariția cărora alții sunt vinovați, nu noi.
Eu personal, cred că nu trebuie mers la stiliști, dar nici nu trebuie condamnați/judecați de noi…A lui Dumnezeu este judecata!
Dar dacă Bisericile Locale care nu au schimbat calendarul,adică, care au rămas pe stil vechi, nu au comuniune cu ei și nici ei cu ele, atunci trebuie să fim atenți…
La Creta (și ) asta trebuia rezolvat, pe lângă anatemizarea ecumenismului, dar n’a fost să fie….
Aceasta este una din cursele în care ecumeniștii încearcă să-i arunce pe cei care rup comuniunea cu ei, adică să-i bage în schismă alături de stiliști.Trebuie atenție!
Stiliștii au dreptate în problema calendarului, nu greșesc…, dar au greșit în modul cum au încercat să rezolve problema…
Mă iertați Părinte!
Ați răspuns în timp ce scriam și eu și nu am știut de răspunsul dvs. Dacă-l vedeam, nu mă mai osteneam și eu…
Da, au dreptate cu calendarul, nici eu nu am dubii aici.
Nu intenționez să merg la stiliști, voiam doar să exprim gândurile de mai sus și să le dezbatem puțin.
Va mulțumesc frumos pentru răspuns.
Doamne, ajută!
P.S. Oricum, problema este spinoasă și e foarte dureros ca s-a ajuns aici.
Domnul cu mila Lui.