,,Domnul Sofronie Drincek nu va păţi nimic. Confraţii lui întru erezie se vor mobiliza exemplar şi vor avea grijă să nu-l atingă nici măcar cu o floare. Cum să pedepseşti un vajnic ecumenist, când tu însuţi eşti ecumenist până-n măduva oaselor? Cum să pedepseşti un eretic, când tu însuţi ai semnat documentele eretice ale sinodului II tâlhăresc din Creta? Şi dacă a apostaziat, e singurul pseudo-episcop în această situaţie? De la sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române nu mai avem nicio aşteptare. Membrii lui au ucis posibilitatea exprimării sinodale a Bisericii noastre. În vremuri normale, la ora aceasta Drincek Sofronie ar fi fost caterisit, anatemizat şi excomunicat. Vor găsi ei tertipuri ca să tergiverseze luarea unei hotărâri radicale, mizând pe trecerea vremii şi pe uitarea credincioşilor’’.
Acestea le scriam anul trecut, în 30 septembrie. Din păcate, s-au adeverit şi spun asta cu multă mâhnire.
Şase luni i-au trebuit domnului Liviu Laurenţiu Streza, ocupantul scaunului metropolitan din Sibiu, pentru a da un verdict în privinţa papistaşului Sofronie Drincek. Ceea ce toată lumea a văzut şi a înţeles din primul moment, a trebuit să fie dezbătut timp de şase luni, ca lumea să mai uite. Ei bine, lumea n-a uitat. Domnul Drincek e un corp străin şi nociv în trupul Bisericii, e o prezenţă contra firii, de aceea nu va sta pe scaunul episcopal din Oradea până la moarte. Este cu neputinţă. Fenomenul de respingere s-a manifestat în cel mai firesc mod, însă domnul Streza continuă să-l susţină şi să-l menţină, iar papistaşii bihoreni exultă la gândul că viitoarea unire se va face cu multă uşurinţă, avându-l pe omul lor într-un loc cuvenit unui ierarh ortodox adevărat.
Iluzii mari nu ne-am fi făcut nici dacă Sofronie ar fi fost trimis la plimbare. În locul lui ar fi venit un alt ecumenist. Ştim prea bine care este modalitatea secretă de alegere a unui episcop, ştim cine-l propune şi căror criterii trebuie să corespundă. E un post prea important pentru a fi lăsat la voia întâmplării pentru a fi ocupat de un individ care nu face parte din sistem. Alegerea recentă a lui Benedict Bistriţeanul ca episcop vicar la Cluj, confirmă cu prisosinţă cele spuse mai sus. Biserica, Poporul Dreptcredincios n-are niciun cuvânt de spus când e vorba de alegerea celui care urmează a-i fi păstor.
Aşadar, domnul Liviu Laurenţiu Streza deşi e convins că Sofronie e apostat, a trimis o adresă prin care ne înştiinţează despre respectul reciproc care trebuie să existe între ,,biserici’’, iar lepădarea de Credinţa Ortodoxă nu se confirmă, întrucât n-a făcut decât să asiste la ritualul papistaş, fără a participa la săvârşirea lui! Nu mai insistăm asupra inepţiilor streziene, nici nu ne tulburăm de verdictul lui. Biserica şi-a făcut datoria, şi-o va face în continuare. Ştim prea bine că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, iar deasupra noastră, a tuturor celor vremelnici, Se află Arhiereul Veşnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Presbiter Ioviţa Vasile
https://www.fericiticeiprigoniti.net/images/marturisitori/marcu-dumitru/marcu-dumitru-in-cerdacul-chiliei.jpg
Odată l-au întrebat ucenicii: „Dar noi ce-o să facem, Părinte Marcu, dacă va veni vreo prigoană?” Părintele a răspuns: „Acolo, pentru fiecare, puterea harului şi credința lui învinge. Spun Sfinții Părinți că numai harul lui Dumnezeu este cel care te poate întări. Nici eu nu puteam să rezist prin toate încercările prin care am trecut în atâția ani, dacă nu mă ajuta Dumnezeu. Îmi spuneam eu mie: ”Şi tu poţi cădea dacă nu te ajută harul””.
5. Spunea odată Părintele Marcu: ”Numai harul ne poate salva şi ajuta. Eu am greşit, ca toată lumea; mai mult sau mai puţin. Dar mă mustra conștiința foarte tare la un moment dat. Ce-i cu mine, îmi ziceam? Am căzut plângând la Dumnezeu şi la Maica Domnului: ”Doamne, ajută-mă ca să mă îndreptez!” Şi-atunci vine harul. Cum spun Sfinții Părinți: ”Să facem un pas către Dumnezeu, şi El face doi către noi”. Abia aşteaptă să ne întoarcerm. Şi vine şi ne ajută. Vine harul, să ne trezească conştiinţa, să ne ajute să ne îndreptăm şi aşa mai departe”.
6. lar zicea părintele: ”Să fim atenţi la harul lui Dumnezeu, că numai el ne poate îndrepta, ne poate deschide ochii minții, ca să-nțelegem lucrurile. Și aici atingem problema ochiului sufletului, sau al minții. Cu mintea poți să înțelegi multe lucruri adânc, dar dacă nu se atinge de inimă… Deci când se împreună simțirea inimii cu luminarea minţii, atunci simţi că lucrează harul lui Dumnezeu prin toată ființa ta. Deci, să ne rugăm mereu la Mântuitorul să nu ne lase”.
7. Tot despre luminarea venită de la Dumnezeu, ne-a spus: ”Am început acum să mă lămuresc eu pe mine despre toate rugăciunile pe care le fac. Atât cât pot, căci cuvintele lui Dumnezeu sunt ca diamantul, care, dacă-i arăți o fețișoară către soare, toate celelalte fețe ale lui se luminează. Deci fiecare cuvânt al lui Dumnezeu are multe înțelesuri. Și atunci îmi pun întrebarea, de ce zic eu: ”Împărate ceresc”, ”Preasfântă Treime”, ”Tatăl nostru”… să mă lămuresc cât de cât. Și-am ajuns tot la concluzia că dacă nu te luminează Duhul Sfânt, nu poţi să înțelegi”.
8. Zicea odată Părintele Marcu: „Avva Siluan Atonitul a fost un ales al lui Dumnezeu şi trebuia să spună anumite lucruri. Între altele şi faptul acesta: ”Fii cu mintea în iad şi nu deznădăjdui”. Şi asta este în esență și pentru noi, să știi. Într-un fel sau altul am trăit şi eu starea asta. Că este mare lucru să o și trăiești”. lar fratele cu care vorbea, l-a întrebat: ”Dar noi suntem într-o altă situație, în alte împrejurări. Să creăm noi atmosfera aceasta de iad?” „Nu, a spus părintele. Rugându-te, Dumnezeu te înțelege şi ştie şi ce vei face. Dumnezeu știe despre fiecare din noi mai mult decât știm noi despre noi. Dumnezeu ştie din veşnicie ce va fi cu noi, şl de când ne-am născut ştie ce vom face cu voia noastră liberă. Dumnezeu ştie de acum încolo ce fac cu voia mea liberă. Şi în raport cu ce ştie că fac eu cu voia mea liberă, îmi dă şi un fel de ”viață” sau ”program de viață”.
Deci, eu nu știu ce va fi cu mine în viitor. Pot să greşesc. Dar dacă Dumnezeu ştie că eu voi lupta pe cât depinde de mine ca om împotriva celor ce ştiu că nu-s bune, vine harul Lui neapărat și mă ajută să le trec. Chiar dacă uneori te lasă… Câci m-a lăsat Dumnezeu în multe împrejurări în viață până în ultima instanță, când trebuia să mor. Dar în momentul acela, m-a salvat. O dată era sa mor din cauza gerului, altă dată din cauza foamei…”
9. Povestea Părintele Marcu că, pe când era la închisoare pentru exterminare, era odată într-o iarnă un ger foarte puternic. Şi erau acolo niște celule speciale, pentru pedeapsă. Era un turn de zid masiv, cu celulele acestea, înalte de 7-8 metri, jur-împrejurul turnului. Celulele aveau sus niște ferestre mici, cu zăbrele, fără geamuri, ca să fie şi curent, nu numai ger. Şi l-au dus acolo pe părintele. Când gardianul a deschis uşile masive de fier, care făceau un zgomot asurzitor, şi a văzut bezna completă dinăuntru și a simțit frigul acela care te îngheța, a tresărit şi a zis: ”Dar aici e ca-n iad!” Altui deținut, cât fusese în acel loc, îi degeraseră şi nasul, și obrajii şi urechile, din cauza gerului. Acolo l-au încuiat și pe Părintele Marcu. lar el – fiind şi călugăr – a început să facă închinăciuni şi metanii, apoi se mai mişca încoace și încolo, iar făcea închinăciuni și metanii… Şi a rezistat aşa trei zile și trei nopți.
A treia zi a căzut jos, nemaiputând să facă nici închinăciuni, nici rugăciuni, nimic, aproape nu mai știa de el. Părintele n-a ştiut cât a stat în această stare; dar când s-a trezit, se simțea odihnit, refăcut fizic, iar în jurul lui era o căldură ca de sobă.
10. Tot din închisoare, ne-a povestit şi următoarea întâmplare: ”Era prin anii 1948-1950. Toți eram foarte slăbiți din cauza nemâncârii şi a hranei foarte proaste. Pe atunci ne mai scotea la lucru la ferme. Luau ei banii, iar tu trebuia să muncești. Şi pentru că nu aveau nici ei hrană, ne dădeau de mâncare prima zeamă de la fasole – aceea care se aruncă şi este plină de toxine -, iar de pe la unitățile militare luau murături stricate, pe care nu le puteau mânca nici soldații, şi mălai stricat. Aceea era mâncarea noastră. Şi odată, chiar în ajunul Sfintei Mării, după multă vreme petrecută cu astfel de regim, eram atât de slăbit, că nu mă mai puteam ridica nici în picioare, ci numai cu greu mă puteam întoarce pe pat. Nu eram bolnav, n-aveam nimic, numai că eram cu totul slăbit, fiind în pragul morții. Şi fiind așa întins pe pat, am zis: ”Măi, fraților, eu sunt gata să mor”. Și m-am întors cu fața la perete, plângând. Iar un bun prieten, care era lângă patul meu, a zis: ”înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile lui nea Costică”.
Aceea a fost o proorocie, că așa s-a întâmplat. A doua zi dimineață, fiind ziua de Sfântă Maria, s-a petrecut o minune; Am primit cu toții la masă fasole, mâncare consistentă; seara la fel. Şi încă câteva zile la rând. Ce se întâmplase? Se primise la închisoare de la direcția penitenciarelor un vagon plin cu fasole, pentru hrana deţinuţilor, cu specificația de a se consuma imediat. Aşa că a început să ne dea fasole, de două ori pe zi, până s-a terminat vagonul. Aceasta a fost o minune a Maicii Dornnului. Căci a găsit ea un creștin milostiv, care a cumpărat un vagon cu fasole, a vorbit în taină cu cineva de la închisoarea noastră, si l-au dat la deținuți – ca din partea direcţiei închisorilor -, salvându-le viața”.
Un ucenic de chilie de-al părintelui spunea că, ori de câte ori îi aducea fasole să mânânce, sfinția sa se bucura, zicând: ”Ce-i la masă? Fasole? O, ce bine!”, amintindu-și de minunea care îi salvase de la moarte.
11. Alt ucenic l-a întrebat odată pe părintele cum fusese viaţa în închisoare. Părintele Marcu i-a arătat mai întâi capul său, pe care se vedeau multe semne și urme de lovituri. Apoi i-a spus: „Uite, vezi ce făceau ăștia? Mă luau de păr și mă izbeau cu capul de pereți. O dată, pe când cel ce mă ancheta mă izbea cât putea cu capul de perete, a strigat alt anchetator din camera vecină, neștiind ce face acesta cu mine: ”Ce faci acolo, măi? Cu ce dai în perete? Vrei să-l spargi?””. Şi după toate acestea părintele a rezistat încât se și mirau aceia cum de mai e sănătos, și a ieșit de acolo cu mintea limpede.
15. L-a întrebat odată un frate pe Părintele Marcu despre perioada din închisoare. „Voi nu știți ce-a fost acolo, a răspuns părintele. Cărțile care au apărut până acum îți pot da doar o vagă idee despre ce-a fost. Cred că s-a întâmplat ce au spus Părinţii, şi chiar Mântuitorul. Ştii că în Patericul Egiptean, printre altele, un frate a întrebat pe părintele său: ”Părinte, noi trăim aşa cum trăim (era cam pe timpul Sfântului Antonie cel Mare). Dar cei de după noi cum vor fi?” ”Vor face și ei cam jumătate cât noi”, a zis bătrânul. ”Dar cei de după ei?”, a întrebat fratele. ”Cei de după ei nu vor face nimic din ce facem noi, dar vor avea încercări aşa de mari și de grozave, încât dacă vor rezista lor, vor fi mai mari decât noi în Împărăția lui Dumnezeu”. Ei, aşa s-a întâmplat acolo. Au fost niște încercări nemaipomenite. Şi nu numai chinurile și încercările, ci şi ispitele, căci ispitele care vin de la vrăjmaşul și în mintea ta, şi în faptele tale, în vorbele tale, nu sunt o grozăvie?”
Felicitari Bisercii Georgiene care a pus piciorul in prag si a anuntat ca nu tine cont de indicatiile politicienilor
Felicitari si Parintelui Pavlos Kalekas preot paroh la Biserica Sf Ilariotisa zona Kitiron care a facut apel ca usile Bisericilor sa fie deschise, linkul vi lam trimis pe mail
Pseudo patriarhul Bartolomeu a anuntat ca toate bisericile si minastirile de sub jurisdictia sa vor fi inchise, Sf Chinotita sa conformat si a interzis accesul pelerinilor la Sf Munte
Ips Serafim de Kitire a dovedit ca este un mare Ierarh intrucat a ignorat total avertismentele autoritatilor iar slujbele de la Arhiepiscopia Kitirelor fiind oficializate in conditii normale
Bine ca se mai gaseste cate un ierarh cu coloana vertebrala. Doamne ajuta tuturor sa putem Savarsi Sfanta Liturghie.