Pandemia rimeaza cu sarlatania. Marea inselatorie la care asistam

Proiectul  Covid-19 nu este decit o parte a marelui plan, o „introducere” prin care se urmăreşte in final implementarea Noii Ordini Mondiale la nivel global.

Iată care vor fi consecintele fireşti ale proiectului Covid-19:

1. Vaccinarea obligatorie a tuturor oamenilor, vaccinare ce va avea ca scop nu doar imunizarea la virus ci si scaderea fertilitatii femeilor, scopul final fiind scaderea populatiei globului pina in anul 2100 la sub 1 miliard.
2. Eliminarea banilor lichizi sub pretextul ca acestia favorizeaza transmiterea virusilor.
3. Declansarea celei mai cumplite crize econonice din istorie cu urmatoarele tinte:
– acapararea de catre „familiile conducatoare” a majoritatii activelor si actiunilor la corporatii
– distrugerea totala a firmelor mici si mijlocii
– aducerea la limita de supravietuire a majoritatii oamenilor care vor deveni umili, docili, total dependenti de corporatii, sclavii perfecti.
– resetarea financiara globala cu anularea tuturor datoriilor si trecerea la noua moneda unica mondiala aflata sub controlul „unicului stapin”
4. Declansarea celui de-al treilea razboi mondial avind urmatoarele tinte:
– Ingenuncherea Rusiei prin scaderea pretului petrolului si gazului care va ruina bugetul Rusiei si va provoca o revolutie anti Putin. Apoi instaurarea in Rusia a unui nou regim gen Eltin care sa inteleaga binefacerile exploatarii zacamintelor rusesti de catre Exxon, Chevron, etc., corporatii marinimoase ce vor accepta sa plateasca redevente de 3-6 % poporului rus.
– Ingenuncherea Chinei care a indraznit sa aspire la titlul de lider mondial economic.
Desigur, Hong Kong-ul îşi va regăsi protectia „democraţiilor consolidate”
– Cotropirea Iranului si a Venezuelei care au avut ghinionul de a deţine unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar care nu au înţeles ca aceste bogatii apartin in procent de 94-97% „marilor familii”.
5. Instaurarea pacii mondiale si a Guvernului Unic Mondial
6. Desfiinţarea statelor suverane, naţionale, desfiinţarea graniţelor.
7. Eliminarea „mofturilor” gen „libertate”, „drepturile omului”, „naţionalism”, „patriotism”, „religie” si „familie”.
8. Instaurarea unu nou sistem economic – „socialismul corporatist”.
9. Zombificarea şi controlul total al populatiei
10. Trecerea intregului sistem mass media mondial sub controlul „marilor familii”.

(Preluare de pe un site fără elemente de identificare)

13 comentarii la „Pandemia rimeaza cu sarlatania. Marea inselatorie la care asistam

  1. Gabriela Naghi spune:

    „Dacă cineva va păzi cuvântul Meu nu va vedea moartea în veac.” (Ioan 8 : 51)

    Câtă vreme într-o încăpere stă aprinsă o lumânare, întuneric nu poate fi câtă vreme lumina lumânării luminează. Dacă mâncarea este gătită cu sare, ea nu se va strica. Dacă creştinul păzeşte cuvântul lui Dumnezeu în sufletul lui, acela are lumină şi sare întru sine şi viaţa se sălăşluieşte în el. Acel suflet nu va cunoaşte întunericul în această viaţă, nici putreziciunea morţii nu o va gusta.

    Oricine păzeşte cuvântul lui Hristos întru sine, Cuvântul lui Hristos i se face hrană dinlăuntru care îl hrăneşte şi-l luminează şi-l învie. Dacă este în trup sau în afară de trup, el se simte la fel de viu pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este în el, adică viaţa veşnică. Moartea trupului nu-i poate da unui astfel de suflet de Dumnezeu purtător decât o mai mare libertate şi un mai mare entuziasm al iubirii lui Hristos, Dătătorul vieţii.

    Dar ce înseamnă, fraţilor, a păzi cuvântul lui Dumnezeu întru sine?
    Aceasta înseamnă mai întâi: să ţinem cuvântul lui Dumnezeu în mintea noastră, prin gândirea la el; al doilea: să ţinem cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră, prin iubirea pe care o avem pentru el; al treilea: să ţinem cuvântul lui Dumnezeu cu voinţa noastră, prin împlinirea lui cu fapta; al patrulea: să ţinem cuvântul lui Dumnezeu cu limba noastră, mărturisindu-l pe faţă atunci când se iveşte nevoia să o facem.

    Astfel, a păzi cuvântul lui Hristos înseamnă să ne umplem noi înşine de el şi să-l împlinim cu fapta. Oricine va păzi astfel cuvântul lui Hristos, cu adevărat nu va gusta moartea niciodată.

    O, Stăpâne al nostru, Puternice Doamne, Cel Care ai biruit moartea, dă-ne şi nouă putere şi înţelegere să păzim cuvântul Tău cel sfânt până la sfârşit; ca nici noi să nu gustăm moartea în veac şi ca moartea niciodată să nu ne biruiască pe noi; şi ca stricăciunea să nu mănânce sufletele noastre.
    O, Stăpâne Atotmilostive, milostiv fii nouă, păcătoşilor. Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumită în veac. Amin.

    Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.

  2. Gabriela Naghi spune:

    „Şi – după cum proorociile arătau Fariseilor şi Saducheilor că Hristos venise, ei necrezînd – tot aşa şi astăzi: în timp ce semnele arată că vom intra în epoca lui Antihrist, omenirea doarme liniştită” (Dimitriu Scartsiuni)
    “Într-un asemenea veac – scrie Arhiep. Averchie Tauşev – pentru a fi un adevărat creştin ortodox, gata de a-şi păstra credinţa în Mântuitorul Hristos chiar şi în faţa mortii, este mult mai greu în zilele noastre decât în primele secole ale creştinismului” (…)

    Prigonirea creştinilor din zilele noastre este mult mai bine disimulată.
    “Sub haina unei împărăţii înşelătoare, care arată minunat şi îi duce pe mulţi în rătăcire, se arată, de fapt, o prigoană ascunsă împotriva creştinismului… Aceasta prigoană este mult mai primejdioasă şi mai înfricoşătoare decat prigoana făţişă, caci ameninţă cu adevărat să dea cu totul pierzării sufletele – ceea ce înseamnă moarte duhovnicească” (…)
    Ispita belşugului şi a confortului îndepărtează sufletul de la Dumnezeu, “slujitorii lui Antihrist se străduie mai mult decât orice să Îl scoată pe Dumnezeu din viaţa oamenilor, astfel încât aceştia, multumiţi cu belşugul material, să nu simtă în nici un fel nevoia de a se întoarce la Dumnezeu, să nu-şi mai aducă aminte de El, ca să poată trăi ca şi cum Acesta nu ar exista defel.
    Aşadar, întreaga rânduială a vieţii din zilele noastre, în aşa numitele “ţări libere”, unde nu este o prigoană făţişă împotriva credinţei (..) este o primejdie şi mai mare pentru sufletul unui creştin (decât o prigoană la arătare) căci îl leagă cu desăvârşire de pământ şi-l face să uite de Rai.
    Întreaga “cultură” contemporană, îndreptată numai către cunoştinţe cu desăvârşire lumeşti şi întreg vârtejul nebunesc al vieţii legate de această “cultură”, îl ţin pe om intr-o stare neâncetată de sterpiciune şi de tulburare, care nu lasă nimănui putinţa de a-şi cerceta, doar puţin mai adânc sufletul, în acest fel stingându-se, încetul cu încetul, viaţa duhovnicească”.
    Întreaga trăire din zilele noastre, la nivelul ei public, este o pregătire pentru venirea lui Antihrist: “toate lucrurile care se întâmplă în zilele noastre – la cel mai înalt nivel în religie, guvernământ şi în viaţa publică- {…} nu sunt altceva decât o lucrare intensă a slujitorilor lui Antihrist pentru pregătirea şi instaurarea împaraţiei sale”, iar această lucrare este înfăptuită tot atât de mult de către “creştini”, cât şi de către necreştini. (…)
    “Toţi cei care în aceste zile râvnesc să nu-şi piardă credinţa în Mântuitorul Hristos, trebuie să se păzească şi să stea împotriva oricărei doriri a lucrurilor materialnice şi pământeşti şi împotriva amăgirii care vine prin bunurile lumeşti.
    Este peste măsură de primejdios să se învoiască cineva cu orice dorinţă de a-si face o carieră, de a-şi făuri un nume, de a dobândi stăpânire şi trecere înaintea oamenilor, de a-şi agonisi bogăţii, de a se înconjura de lux şi confort”.
    Cuviosul Părinte Serafim Rose

  3. Gabriela Naghi spune:

    Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială.
    Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu.
    (Pildele lui Solomon 8;12-13)

    Reacțiile bisericilor ortodoxe din lume la epidemia mondială cu Covid19 sunt diferite în aceste vremuri de cernere, de la obediență completă la contestare.
    Patriarhia Ecumenică a decis să suspende toate slujbele bisericești până la sfârșitul lui martie; totuși, în urma unei solicitări a Arhiep. Elpidophoros, întâistătătorul Eparhiei Ortodoxe Grecești din SUA, patriarhul Bartolomeu a „îngăduit” ținerea liturghiei în biserici cu ușile închise, care să fie transmise online. Totodată, Sfântul Munte Athos a oprit accesul pelerinilor și vizitatorilor în urma deciziei luată de guvernul grec.
    IPS Nathaniel, liderul Episcopiei Ortodoxe Române din SUA dependentă de OCA, a suspendat total slujbele bisericești, inclusiv în acest format cu ușile închise, fără să fi existat o solicitare în acest sens din partea autorităților!
    Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a luat o decizie controversată, anume de a dezinfecta lingurița comună folosită la Sfânta împărtășanie.
    În Georgia, preoții și monahii Bisericii Ortodoxe au făcut procesiuni stradale pentru a combate epidemia coronavirusului. Totodată, Sfântul Sinod a decis că nu se va schimba nimic în modul în care se desfășoară slujbele bisericești și se împarte Sfânta împărtășanie. Desi li s-a pus în vedere că adunările publice mari în spații închise sunt periculoase, ierarhii georgieni au decis să nu se schimbe nimic în rânduiala Bisericii.
    Ierarhii BOR s-au întrecut în a face in corpore reclamă responsabilității și grijii față de aproapele, nu doar față de propria persoană, chemând poporul la obediență totală față de orice măsură luată de conducătorii țării.

    Instituția divină a Bisericii nu a închis niciodată porțile credincioșilor săi în timpul marilor epidemii. Mântuitorul Hristos prin sfinții Săi a scăpat de-a lungul timpului lumea de boli și de molimi… Sfântul Spiridon, care în octombrie 1673 a salvat insula Corfu de epidemia ciumei, Sfântul Haralambie, cel supranumit „sfântul mai puternic decât ciuma și decât foametea”, Sfinții Mari Tămăduitori, Ciprian, Nectarie, Efrem Cel Nou și Sf.Luca al Crimeei, Sf.Mare Mc.Pantelimon, Sfântul Nechifor Leprosul și toți Sfinții Doctori fără de Arginți…. În timpul epidemiilor Biserica și creștinii, au intensificat rugăciunile, slujbele și cererile de ajutor către sfinți și către Dumnezeu, către Maica Domnului, nu stând acasă în vremuri de restriște și de întuneric, ci închiși în biserici! Au mers în procesiuni cu Sfintele Icoane, Sfintele Moaște și Sfânta Cruce, iar Preoții stropeau credincioșii, casele și străzile cu agheazmă! Asa cum s-a procedat acum în Georgia.
    Mânăstirea Petru-Vodă, ctitoria Sfântă a Cuviosului Părintele nostru Justin, a anunțat că slujbele se vor ține afară indiferent de starea vremii. Nădăjduim că nu se va ajunge la situația dramatică de ținere a sfintelor liturghii în biserici cu ușile închise ca în alte țări ortodoxe care au adoptat deja această masură restrictivă.

    Hristos Însuși ni Se dăruiește în lingurița, care nu a îmbolnăvit niciodată pe nimeni, căci ni se oferă de către Împăratul Ceresc, prin Însuși Trupul și Sangele Său, vindecarea trupească și sufletească a celor care cu smerenie și pocaință se apropie sfielnic de Sfintele Taine.
    Sfânta Împărtășanie arde tot răul și are cea mai mare putere. Cu siguranță din această cauză a apărut și toată graba asta demonică de a ne fi furată cât mai repede cu putință, nu se știe pentru cât timp.
    Cultul romano-catolic confirmă în timpul acestei epidemii, procesul agresiv de secularizare care l-a cuprins încă de la mijlocul secolului XX. Într-un decret intitulat „În timpul COVID-19”sunt anunțate noile modificări apărute . Astfel sărbătorirea Paștelui Catolic a fost confirmată pentru ziua de 12 aprilie, dar procesiunile și alte „expresii ale evlaviei populare” vor fi amânate la „alte date convenabile, de exemplu, 14-15 septembrie”. Nu se va mai realiza anul acesta tradiționala ceremonie de spălare a picioarelor, de către papă în joia sfântă, se anunță în decret.
    Încă nu se pot aprecia consecințele dezastrului economico-social, cultural, sanitar și educațional apărut în urma carantinării lumii.
    Asistăm la implozia iluziei UE, cel mai antidemocratic proiect după căderea tiraniei comuniste, o altă utopie totalitară globalistă.
    Toate acestea au fost prevăzute cu mult timp în urmă, în agenda de lucru a conducătorilor masonico-sionisto-globaliști, căci cum altfel ar fi putut fi neutralizate, coloniile de imigranți sosiți din toate țările UE, și nu numai, cerșetori și zilieri, muncitorii la negru din toate compartimentele economiei înfloritoare odinioară a acestor țări, cândva apreciate ca fiind”dezvoltate și civilizate”.
    Se întrevede o catastrofă economică de mari proporții care va lăsa in urmă teama infectării cu virusul ucigaș.
    Acest exercițiu planetar de disciplină și de restricție nu a izvorât spontan din spuma mării, cu măsuri excepționale(de care unele state au profitat din plin), ci a fost consecința unor obiective și a unui cadru bine gândit și construit, cu ținte precise. Și nu știm foarte clar cine este responsabil pentru asta.
    Știm doar că factura de plată e pe numele nostru.

  4. Gabriela Naghi spune:

    Calea lui Dumnezeu este Crucea de fiecare zi

    Oare există vreun suflet în această lume care să nu aibă și suferințe? E. mi-a scris: “Eu am avut o viață neagră, lasă să se bucure cel puțin fetițele mele”.

    Dar cine a avut o viață albă? Ridică ispitele și nimeni nu se va mântui. “Calea lui Dumnezeu“, spun Sfinții Părinți, “este crucea de fiecare zi“. Întristările, suferințele, supărările, diferite ispite, toate acestea se numesc într-un singur cuvânt cruce.

    Nimeni nu s-a suit în cer prin odihnă.

    Dragostea fiecăruia pentru Dumnezeu este probată atunci când rabdă necazuri.

    Atunci când Dumnezeu vrea să ajute un suflet care suferă, nu-l scapă de întristări, ci îi dăruiește răbdare.

    Dacă vei privi mai atent la mângâierile bătrânului Iosif, vei vedea că le-a primit în marile întristări. Când sufletul se îneacă și nu mai poate răbda și este pe cale să cadă în deznădejde, atunci îi trimite Dumnezeu ajutor.

    Îmi amintesc că atunci când mănăstirea și schitul au fost de acord să-l izgonească, starețul a văzut-o pe Maica Domnului, care i-a spus să nu se întristeze, ci să nădăjduiască în ea.

    Viața omului are uneori întristări și suferințe, iar alteori har și mângâieri.

    Numai să-L rugăm pe Dumnezeu să ne învrednicească de a se împlini întotdeauna cu noi voia Lui cea sfântă.

    Un sfânt Îl ruga pe Hristos să-și vadă păcatele lui și să-l învrednicească să-L urmeze ridicând Crucea, ca astfel să devină ucenicul Lui, și Hristos l-a ascultat.

    Așadar, acolo unde se ruga a fost răpit în extaz și L-a văzut pe Hristos șezând pe tron.

    – Vrei să Mă urmezi? l-a întrebat Acela.

    – Da, Doamne.

    – Eu astfel de daruri dau la cei care Mă urmează.

    Și i-a dat să mănânce un măr care era atât de dulce, încât sfântul I-a mai cerut și altul.

    – Mai vrei unul? l-a întrebat Hristos.

    – Da, Doamne.

    Și Acela i-a mai dat un măr. Dar acesta era atât de amar, încât fața sfântului s-a crispat.

    Apoi i-a dat și al treilea măr. Acesta însă a fost mult mai amar, încât puțin a lipsit de nu l-a vomitat. Însă s-a stăpânit și I-a spus lui Hristos:

    – Doamne, dacă acestea sunt darurile Tale, eu nu pot să Te urmez.

    Hristos însă i-a surâs și i-a spus:

    – Andrei, – acesta era numele sfântului – mănâncă și acest măr, ca să le uiți pe primele, cele amare.

    Iar acesta era atât de dulce, încât de îndată ce l-a mâncat, sfântul a fost răpit cu mintea în Rai, unde a văzut bunătățile cele negrăite și locul în care se aflau sufletele drepților. A văzut pe îngeri, pe arhangheli, a auzit psalmodia lor și cântarea “Aliluia”. Într-un cuvânt, a văzut odihna viitoare a drepților.

    Apoi și-a revenit și căzând cu lacrimi la picioarele lui Hristos, L-a rugat să-i îngăduie, în milostivirea Sa, să fie primit în ceata drepților și în nesfârșita Lui milă să-l învrednicească să se desfăteze și el de acestea pe care le-a văzut.

    Așadar, fratele meu, unele ca acestea dăruiește Hristos, când dulce, când amar.

    Extras din Stareţul Efrem Katunakiotul– Ieromonahul Iosif Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2004

  5. Mihai spune:

    Dosar penal pt Ips Serafim de Kitire pt ca a ignorat avertismentul autoritatilor oficializand slujbele cu portile deschise

    1. Multumesc pentru textele trimise. Doamne ajuta.

  6. Gabriela Naghi spune:

    Te voi întări prin necazuri
    Sfântul Ioan Carpatiul

    Nu pătimesc nimic străin cei asupriți și întristați în felurite chipuri, ci rabdă prin multe încercări cele ale Stăpânului lor. Căci L-am auzit grăind în Evanghelii:

    „Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.” (Ioan 16, 20).

    Dar încă puțin, și vă voi cerceta pe voi prin Mângâietorul, și voi alunga întristarea voastră, și vă voi întări pe voi iarăși prin gândurile vieții și odihnei cerești și prin lacrimi dulci, de care ați fost lipsiți puține zile, fiind ispitiți. Și vă voi da vouă sânul harului Meu, precum mama pruncului care plânge suspinând, și vă voi întări cu putere de sus pe voi, cei ce ați slăbit în războiul ce-l purtați.

    Căci zice către tine Tatăl tău Cel ceresc, Care te iubește pe tine mai presus de toți și te necăjește și te ostenește pe tine cu felurite ispite, că voi fi ție povățuitor aspru (Ieremia 30, 11) și te voi întâmpina pe calea Egiptului, întărindu-te prin necazuri; și căile taie cele de ocară ți le voi închide cu țărușii ascuțiți ai Proniei Mele, înțepându-te cu nenorociri neașteptate și împiedicându-te ca nu cumva să aduci la faptă cele ce vrei în inima ta nesocotită.
    Și voi împrejmui marea patimilor tale cu porțile îndurărilor Mele. Și voi fi ție ca o panteră, care te mănâncă cu gânduri de înfruntare, de descurajare și de căință, aducându-ți în conștiință cele neștiute de tine.
    Dar toate aceste necazuri sunt cel mai mare har al lui Dumnezeu. Ba, nu-ți voi fi numai panteră, ci și ac, ce te rănește cu gânduri de căință și cu dureri în inimă; și nu va mai lipsi durerea din casa ta, adică din sufletul și din trupul tău, care vor fi ospătate bine și cu folos de chinurile dulci ca mierea ale lui Dumnezeu.
    Iar sfârșitul chinurilor, al ostenelilor, al tulburării, al rușinii, al temerilor, al deznădejdilor ce obișnuiesc să vină peste cei ce și-au ales nevoința, sfârșitul tuturor acestor mâhniri este o bucurie cerească, o desfătare nespusă, o slavă negrăită și o veselie neîncetată.

    Căci de aceea te-am necăjit, ca să te hrănesc cu mana cunoștinței; și de aceea te-am chinuit cu foamea, ca să-ți fac bine în vremile cele de apoi și să te duc în Împărăția cea de sus. Că atunci veți sălta voi, smeriții, ca niște viței sloboziți din legături, adică din patimile trupului și din ispitele vrăjmașilor. Și atunci veți călca peste dracii nelegiuiți care vă calcă acum. Și vor fi cenușă sub picioarele voastre.
    Căci dacă ești cinstitor de Dumnezeu și smerit în cuget, neînălțându-te întru mândrie deșartă și în mare cutezanță, ci simțindu-te străpuns cu inima și socotindu-te rob netrebnic și zdrobit cu duhul, de mare preț este [înaintea Mea].

    Căci ce este aceea pentru care rabzi necazuri? Desigur vreo pată oarecare. Dar privește pe un om care și-a pătat mâinile sale, cum și le curăță cu puțin untdelemn. Cu atât mai vârtos te poți curăți tu prin mila lui Dumnezeu. Căci precum nu-ți este ție greu să-ți speli cămașa, tot așa cu mult mai mult nu-I este greu lui Dumnezeu să te spele pe tine de orice pată, chiar dacă ți-a venit în fiecare zi vreo ispită cu sila. Căci zicând tu: „am păcătuit Domnului”, ți se și dă răspunsul:

    ,,Iartă-ți-se ție păcatele” (Matei 9, 5),
    „Eu sunt cel ce șterg, și nu-Mi voi aduce aminte” (Isaia 43, 25),
    „Pe cât sunt de departe răsăriturile de apusuri, depărtatu-s-au de la tine păcatele tale; și precum se îndură tatăl de fii, Mă îndur eu de tine” (Psalmul 102, 12-13).

    Numai tu să nu te depărtezi și să nu fugi de la Cel ce te-a ales pe tine ca să cânți și să te rogi. Ci lipește-te de El toată viața ta, fie prin îndrăzneală curată, fie prin ne-rușinare cucernică și prin mărturisire fermă. Și El te va curăți cu bunăvoința Lui. Căci dacă Dumnezeu este Cel ce ne-a îndreptat pe noi cu iubirea Sa de oameni, cine este cel ce ne va osândi pe noi? (cf. Romani 8, 33-34)

    Să îmbrăcăm deci platoșa credinței și să avem nădejdea coif de mântuire, ca să nu aibă pe unde pătrunde săgețile deznădejdii. De față este și acum, punându-Și leacurile Sale mântuitoare.

    Căci Eu, zice, am lovit prin părăsire, dar Eu voi și tămădui (cf. Osea 6, 1). Deci să nu te temi, căci când mânia iuțimii Mele va curge, iarăși voi vindeca.

    „Oare femeia uită pe pruncul ei și de rodul pântecelui ei n-are ea milă? Chiar când ea îl va uita, Eu nu te voi uita pe tine.” (Isaia 49, 15)

    Dacă mila păsării se revarsă peste puișorii ei și-i cercetează în fiecare ceas, le grăiește și le dă hrană în ciocurile lor, cu mult mai mult se vor revărsa îndurările Mele peste făpturile Mele. Dar și mai mult se revarsă mila Mea peste tine, și te cercetez în taină, și-ți grăiesc în minte, și las în cugetarea ta hrană ca într-un cioc de pui de rândunică. Căci te hrănesc cu frica mai înaltă, cu dorul ceresc, cu suspine de mângâiere, cu străpungere, cu cântare, cu cunoștință mai adâncă și cu anumite taine dumnezeiești. Dar dacă mint grăindu-ți acestea, Eu, Stăpânul și Părintele tău, mustră-Mă, și voi răbda.

    Ioan Carpatiul, Cuvânt ascetic și foarte mângâietor, în Filocalia, vol. 4, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă

    *Cuviosul Ioan nu a fost originar din Carpaţi, ci a fost episcop al insulei Carpathos din Dodecanez.
    Părintele Stăniloae consideră că este posibil ca înainte de a deveni episcop să fi fost un membru al unei mănăstiri de obşte din insula respectivă. A fost prezent la Sinodul al III-lea din Constantinopol de la 680, în actele căruia întâlnim semnătura sa.
    Comentând aspectele scrierilor Sfântului Ioan Carpatiul, părintele Stăniloae notează: „S-a spus că ideile din aceste scrieri sunt foarte apropiate de cele ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. Nouă însă nu ni se pare. Ele sunt mai degrabă foarte înrudite cu ideile lui Isihie şi Filotei Sinaitul, formând aceeaşi familie spirituală. Preocuparea lui principală este aceeaşi trezvie şi rugăciune a lui Iisus. Foloseşte şi el imaginea păsării oxipterix, ca şi Isihie. Scrisul lui Ioan Carpatiul are aceeaşi aplicare vie, directă, la viaţa duhovnicească. Adeseori autorul ştie să adapteze într-o formă nouă imagini luate din psalmi. De pildă, gândurile pătimaşe din cugetare sunt comparate cu un zid pe care mintea trebuie să îl treacă printr-un mare efort. Definiţiile lui surprind adeseori prin noutatea vreunei nuanţe, chiar dacă ideea generală am întâlnit-o şi la Sfântul Maxim.“ (Filocalia, vol. IV, p. 113).

  7. Gabriela Naghi spune:

    Cuvânt înţelept de întărire de la bineplăcutul lui Dumnezeu, Cuviosul Părinte Justin Pârvu:

    Profeția Părintelui Justin: “Prin ce-am trecut noi dar prin ce-o să treceţi voi! Acele vremuri deja le-aţi început…”

    – Ce ne puteţi spune despre vremurile grele prin care vom trece şi noi?

    – Ei, prin ce-am trecut noi!… Dar prin ce-o să treceţi voi!… Acele vremuri deja le-aţi început. Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pămîntului. Nu este uşor, sînt vremuri foarte grele.

    De exemplu, pe vremea marilor trăitori din Pustia Tebaidei, acolo nici miliţia nu intra, nici control de stat, nici finanţa nu intra, nici un control care să-i tulbure pe călugări. Erau de sine stătători şi atît de liberi, încît ei într-adevăr puteau să-şi ducă aşa, cu toată dragostea, nevoinţa lor. Însă, la ora aceasta, trebuie să lupţi, şi cu cel văzut, şi cu cel nevăzut; să lupţi cu tine, să lupţi cu lumea, să lupţi şi cu dracul. Diavolul, dacă faci cruce, se mai depărtează, măi. Ăştia văzuţi nu se depărtează, ba te asaltează şi-ţi mai pun în cîrcă şi altele; şi toate se răsfrîng asupra ta.

    De aceea credincioşii aceştia, de pildă, care vin din toată lumea înspre mănăstiri, sînt iarăşi un semn că toată lumea trăieşte în clocotul ăsta, în cazanul ăsta de fierbere de la un rău la altul. Iar călugărul, de bine, de rău trebuie să stea acolo, în faţa lor, să dea un sfat, o relaţie, să le citeşti o rugăciune şi să plece măcar cîtuşi de puţin alţii de cum au intrat. Monahul trebuie să fie prezent şi să răspundă la toate aceste nevoi ale creştinului.

    Altădată nimeni nu-l deranja pe sfîntul, pe cuviosul. Păi, cîte pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la Mănăstirea Durău sau la Secu? Te duceai la proscomidie, începeai slujba, tu, ca preot, înainte cu o oră, sunai la intrare în tochiţa metalică, toată lumea ştia că a intrat părintele la biserică. Paraclisierul deja era venit.

    Care este rînduiala paraclisierului? Intră în biserică, se închină, ia blagoslovenie de la strana arhierească, se duce şi se închină pe la icoane, la Maica Domnului, la Mîntuitorul Hristos, intră în sfîntul altar, face trei metanii la intrare, trei metanii la proscomidiar şi cu frică de Dumnezeu începe să aprindă lumînările (cele două lumînări de pe sfînta masă), candelele. Era o scară cu trei trepte. Se urca părintele de canon săracul, sufla din greu, dar el voia să aprindă candelele în fiecare miez de noapte, să fie primul acolo cînd venea preotul slujitor. După aceea venea la stareţ, lua blagoslovenie de toacă şi de clopot şi părintele stareţ de atunci nu dormea, era treaz, la apel, era în pravilă. Acuma are o maşină cu opt locuri, cu bagaj în spate şi-ntr-o dimineaţă se duce după sticle, a doua zi are nevoie de mătură, apoi de coada măturii şi tot se plimbă şi tot se plimbă, mai merge la o conferinţă, pe la examene şi printr-alte părţi, numai la biserică şi la utrenie nu-i. Şi paraclisierul n-are unde să se mai ducă, toacă săracul cu 25 de blagoslovenii de la… bec.

    Terminam de pomenit înainte ca să vină preoţii, dar acum sunt cîte 3-4 mape de pomelnice numai într-o zi.

    De asemenea, ca să revin, nu erau atîtea nevoi şi atîtea boli. Acum s-au înmulţit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atîtea construcţii, atîtea vite, atîta lume. Pe lîngă acestea mai sunt şi ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuţite care pătrund pînă în a-ţi cunoaşte şi gîndul. Şi, cînd ţi-a prins gîndirea, aici este şi partea sufletească. Iar cînd a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc uşor. Este o luptă împotriva sufletului.

    Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonică, să te lepezi de Hristos. Şi, iată, acestea toate sunt încercări şi ispite şi greutăţi care ne fură de la adevăratele ţeluri ale trăirii noastre. Acestea aduc la zero viaţa duhovnicească.

    – Este bine în zilele noastre să mai căutăm povăţuitori duhovniceşti?

    – Este mai bine să dobîndeşti tu puţină pricepere duhovnicească, căci vin vremuri cînd nu numai că nu veţi mai găsi îndrumător, dar nici măcar un cuvînt din Scriptură sau din Sfinţii Părinţi. Sfinţii Părinţi pînă acum recomandau povăţuirea după Sfînta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, însă vin vremuri cînd vor lipsi şi acestea.

    – Ce să facem ca să păstrăm dragostea şi unitatea dintre noi?

    – Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreţine buna noastră înţelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale decît de cele duhovniceşti. Înainte, forţele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Şi încă n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, căci lumea este nepregătită… Forţa diavolului stă în patimile şi relele noastre.

    – Ce trebuie să facem să ne întărim credinţa şi să răbdăm toate cele ce vor veni asupra noastră? Şi cunoaştem din proorociile sfinţilor că de vor răbda creştinii necazurile de pe urmă vor fi mai mari decît cei dintîi. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul îndrăzneşte să spună că ‘mulţi sfinţi şi-ar fi dorit să trăiască în vremurile noastre‘.

    – Cugetînd la moarte. Monahul şi creştinul nu are această însutită datorie să fie gata de plecare? O are!
    Nu te interesează dacă trăieşti şi cum trăieşti. Din ce în ce oamenii sunt mai dificili şi mai cu scadenţe intelectuale şi putere de judecată. Ei, sînt multe de zis, dar iată că s-a făcut ora unsprezece şi acuş bate de utrenie…

    Revista Glasul Monahilor, Mănăstirea Petru Vodă, Anul II – Nr. 7 (9) – Iulie 2004

    1. Multumesc frumos pentru textele trimise. Doamne ajuta.

  8. ciprian p. spune:

    Buna ziua,
    Doamne ajută !
    As avea un mesaj pt domnul Patriarh si pt toti cei din Consiliul patriarhal, pt toti mitropolitii si episcopii din Biserca Ortodoxa Română :
    cu părere de rău , dar daca n-ati vrut să inchideti portile ereziei ecumenismului, daca n-ati vrut sa respingeti adunările si rugăciunile cu ereticii( romano-catolici, greco-catolici, ptotestanti s.a.), daca n-ati mărturisit si aparat Adevărul Ortodox de atatia ani de zile in fata ereticilor si ati ajuns asa de aproape sa va rugati cu ei , nu le-ati arătat si demonstrat ca Domnul Iisus Hristos si Maica Domnului si toti Sfintii sunt Ortodocsi , si ca nu e alta credinta mântuitoare decât cea lăsată de Sfintii la cele Sapte Sf.Sinoade Ecumenice , cea Ortodoxă ….si daca nu ati respins hotărârile falsului-sinod cretan, …acum Dumnezeu a îngăduit aceasta restrictie ca sa va arate ca asa precum împotriva acestui virus corona se iau asa masuri de îngradire, combatere si respingere …asa ar fi trebuit si trebuie sa va luptati si împotriva virusului ereziei ecumeniste si împotriva orcarei erezii !
    Asa cum se fuge acum din calea virusului…asa trebuie sa fugim din calea invataturilor eretice si de întâlnirile cu ereticii !
    Măcar acum in ceasul acesta dati-va seama de păcatele acestea si respingeti ereziile adoptate la Creta si respingeti rugăciunile, adunările , sarutarile si lingusirile cu ereticii de orice fel( monofiziti, monoteliti, papistasi, greco-papistasi, protestanti , sectanti s.a) si marturisiti Un Singur Domn Iisus Hristos-Ortodox, o singura credinta( ortodoxa) si o singura Biserica ( Ortodoxa) , iar pe ceilalti vadiți-i ca eretici si spuneti-le ca daca vor sa aibă nădejde de mântuire la invatatura ortodoxa sa vina lepădând toata erezia si reaua invatatura. Amin
    Asa sa vă ajute Dumnezeu

    1. Aveti dreptate in tot ce spuneti. Eu le-as trimite tuturor ierarhilor acest text. Daca aveti timp, bineinteles,

    1. Bine spuneti, rugaminti. Cu amaraciune constatam ca romanasii nostri nu se cumintesc, mai rau se indobitocesc. Vorbesc de cei ce-au aruncat cu pietre inspre biserici. Multumesc pentru linck.. Doamne ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *