Marii criminali ai istoriei au pozat întotdeauna în binefăcători ai popoarelor pe care le-au stăpânit. Lui Stalin îi plăcea să i se spună ,,tătucul popoarelor’’; Hitler era pentru germani ,,Mein Fuhrer’’; ,,Lenin a trăit, Lenin trăieşte, Lenin va trăi’’, spuneau trepăduşii comunişti cu neprefăcută admiraţie.
Mai-marii lumii din vremea noastră se erijează în salvatorii noştri şi e musai să asculţi de poruncile lor, ştiind că nu pot dormi noaptea de grija noastră, cugetând cum să facă să ne fie mai bine. De la o vreme, ne simţim sufocaţi de atâta purtare de grijă. Ca să nu aibă nimeni vreo obiecţie, acţiunile lor au căpătat o justificare legală, şi cum nimeni nu e deasupra legii (vorba vine!), eşti constrâns să te supui, altfel ni s-au pregătit amenzi usturătoare şi locuri în penitenciarele de maximă siguranţă. Vă aduceţi aminte când actualii guvernanţi promiteau că vor construi două închisori noi? Pentru vremea noastră au fost gândite acelea şi pentru anii care urmează.
Rămânem fără grai când îi vedem cât de bine sunt organizaţi la scară mondială. Oamenii lor sunt toate punctele cheie ale tuturor ţărilor. Înlătură guverne când vor, instalează guvernele lor, iar parlamentele au devenit mase de manevră care dau aparenţă de legalitate şi de dreptate tuturor ticăloşiilor pe care le gândesc în ungherele lor întunecate.
Le-am suportat pe toate fără împotrivire până când fost provocată această zisă pandemie. Acum este momentul lor prielnic ca să comită cele mai îngrozitoare nedreptăţi, având, fireşte, acoperire legală. Cea mai teribilă fărădelege este aceea a opririi Sfintei Liturghii, respectiv interzicerea participării credincioşilor. Asta le întrece pe toate, pentru că este o sfidare la adresa lui Dumnezeu şi o suprimare brutală a unui drept Dumnezeiesc. Da, au cutezanţa de a se ridica deasupra Atotputernicului! Şi Dumnezeu îi rabdă, până când răutatea va ajunge la forma ei paroxistică.
Părinţii Bisericii spun că întronizarea antihristului se va face pe fondul unor puternice tulburări sociale, însoţite de calamităţi deliberat provocate încât oamenii vor ajunge la disperare şi vor striga: ,,Nu e nimeni în lumea asta care să facă ordine?’’ ,, Există unul, îl avem noi, el va salva lumea’’. Atunci îl vor ridica pe omul fărădelegii, antihristul, care va încerca să se substituie Mântuitorului Hristos. Popoarele îl vor primi fără împotrivire, cu entuziasm chiar. Vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus: ,,Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veţi primi’’ (Ioan 5, 43).
Acum este vremea să ne trezim din somnul cel de moarte. Literalmente, pasivitatea noastră înseamnă complicitate şi e aducătoare de moarte veşnică în împărăţia diavolului.
Mă grăbesc să închei. În patru rânduri scrisul mi-a dispărut de pe fişier, ceea ce înseamnă că cineva vede ce scriu şi caută să mă împiedice sistematic. Cenzura, desfiinţată prin constituţie, funcţionează de minune, şi sunt convins că nu e departe vremea când nu vom mai putea posta pe acest bolg. ,,Iar când vor începe să fie acestea, sculaţi-vă şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie’’ (Luca 21, 28).
Presbiter Ioviţa Vasile
Să fie blagoslovit, cuvântul Sfinției Voastre, Cinstite Părinte Vasile!
Prigonirea Bisericii a fost de mult timp gândită prin înființarea acelui satanic organism CMB și toate cele care i-au urmat, culminând cu ereticescul sinod din Creta.
Mă întreb daca a restrânge, în orice fel, viața liturgică a Bisericii Ortodoxe, este în concordanță cu tradiția ortodoxă și cu doctrina evanghelică.
În mod clar, a ajuns omul să-L ispitească pe Dumnezeu și să-i testeze Atotputernicia Sa divină.
Ca si țară declarată ortodoxă, participarea noastră la Taina divină a jertfei fără sânge a Fiului lui Dumnezeu în fiecare dumnezeiască Liturghie este fundamentul tuturor vieților noastre personale, sociale și naționale.
Cum nu putem sărbători Învierea lui Hristos?
Căci așa cum se prezintă noua stare de lucruri, interdicțiile dure și izolarea vor continua și în următoarea lună. Sinodalii în frunte cu președintele lor, au plecat capetele în ascultare, precum în teroarea regimului bolșevico-comunist, lăsând pleroma descumpănită și la voia Domnului așa cum a fost de altfel întotdeauna.
Schimbarea dramatică a vremii nu va permite ținerea sfintelor Liturghii în aer liber, lucru de la sine înțeles.
Acest lucru este devastator și o crimă împotriva istoriei și împotriva lui Dumnezeu Însuși.
Într-adevăr, dacă Sfânta Liturghie este o necesitate a vieții pentru cei sănătoși, este cu atât mai mult necesară celor bolnavi care au nevoie de Marele Doctor, ca să le aline suferințele trupești și mai ales pe cele sufletești.
Compasiunea Bisericii Ortodoxe și Mila lui Hristos Însuși față de omul bolnav a îndemnat Biserica prin Preoții Săi cu Crucea în frunte, să acționeze continuu, cu dragoste și dăruire, în spitale, în cămine, în închisori și oriunde în altă parte este prezentă durerea atroce și disperarea umană, omul aflat în suferință care Îl caută și tânjește cu dor după Hristos.
Dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru făptura Sa, se unește cu voința arzătoare a omului de a se mântui, prin lucrarea poruncilor divine, cu dragoste, supunându-se voinței lui Dumnezeu.
Omul nu trebuie decât să îşi aşeze existenţa sa, prin pocăinţă, în braţele lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu, „întru lumina feţei” Sale şi „întru îndulcirea frumuseţii” Sale, după cum ştie şi după cum poate, va lucra la restaurarea totală a făpturii Sale, „trecându-i ei toate greşealele”.
Sfântul Chiril al Alexandriei ne îndeamnă: „Gândește-te să duci o viață credincioasă și, așa crezând, te vei împărtăși de binecuvântarea care alungă nu numai moartea, ci și bolile din noi. Căci, venind Hristos în noi, slăbește legea care stăpânește sălbatic în mădularele trupului nostru, înviorează evlavia față de Dumnezeu și omoară patimile, neținând seama de păcatele în care ne aflăm, ci vindecându-ne mai degrabă ca pe niște bolnavi. Căci întărește pe cel zdrobit, ridică pe cel căzut, ca un Păstor bun, Care își pune sufletul pentru oile Sale”.
Cum este posibil astăzi, când oamenii de știință vorbesc despre o pandemie mondială, să închidem Bisericile și să-L alungăm pe Hristos și pe cel bolnav din ele? Nu e tifos, nu e ciumă , nu e holeră…și totuși..
Există suspiciuni grave cu privire la un plan demonic și orwellian de control global și manipulare globală a umanității prin pandemii controlate și, potențial, induse artificial. Ținta sunt aşa cum se ştie , persoanele de vârsta a 3-a cu sau fără morbidități asociate, care ” trăiesc prea mult”.
BOR prin Patriarhul Său ar trebui să își asume responsabilitatea pentru sănătatea poporului în timpul oricăror pandemii. Mai este în stare de un asemenea curaj? Mai poate îndrăzni să ceară Dreptului Judecător salvarea turmei?
Categoric , nu!
Să ne luăm fiecare Crucea, așa nevolninici și nevrednici cum suntem, ca niște adevărați ucenici ai Mântuitorului Hristos!
*Crucea lui Hristos este învățătura lui Hristos.
Crucea este adevărata și unica școală, casă de comori și tronul adevăratei teologii. Fără cruce nu există cunoașterea vie despre Hristos.
Crucea noastră este zadarnică și stearpă, oricât de grea ar fi ea, dacă nu este transformată în Crucea lui Hristos, urmându-L pe Hristos.
Purtarea cu răbdare a propriei cruci este o pocăință adevărată.
O, cel care ești răstignit pe cruce! Cunoaște-L pe Hristos – și porțile cerului se vor deschide pentru tine.
Nu căutați desăvârșirea creștină în virtuțile umane.
Nu este acolo; este ascunsă în Crucea lui Hristos, în Crucea lui Hristos atunci când, ca ucenic al lui Hristos, o porți cu o conștientizare activă a păcătoșeniei tale – care necesită pedeapsă – , când o porți cu recunoștință față de Hristos și spre lauda Sa.
Crucea este tăria și slava tuturor sfinților din veacuri.
Crucea este vindecătorul patimilor și distrugătorul demonilor.
Crucea poartă moartea celor care nu și-au transformat propriile cruci în Crucea lui Hristos; care murmură împotriva Providenței Divine, o blasfemiază și se lasă pradă deznădejdii și disperarii. Păcătoșii de pe crucile lor, care nu recunosc și nu se pocăiesc pentru păcatele lor, mor, pierzând prin nerăbdarea lor adevărata viață, viața în Dumnezeu. Ei sunt dați jos de pe crucile lor pentru a coborî într-un mormânt veşnic – temnițele întunecate ale iadului.
Crucea este împovărătoare doar atâta timp cât este propria noastră cruce. Când este transformată în Crucea lui Hristos, aceasta capătă o ușurință extraordinară, „Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară”spune Domnul.
(Matei 11;30)
Crucea lui Hristos ridică de la pământ pe ucenicul lui Hristos răstignit pe ea. Ucenicul lui Hristos, răstignit pe crucea sa, contemplă înălțimile, trăiește în minte și în inimă în cer și vede Taina Duhului în Hristos Iisus, Domnul nostru.
Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.(Matei 16;24)
*Adaptare după CRUCEA NOASTRẮ ŞI CRUCEA LUI HRISTOS-SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV
RUGĂCIUNEA POSTULUI MARE TÂLCUITĂ DE SFÂNTUL INOCHENTIE AL ODESEI
Să luăm aminte la frumoasa şi adânca sa tâlcuire duhovnicească a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul (rugăciune care, după rânduiala Bisericii răsăritene, se rosteşte anume în Sfântul şi Marele Post)
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei… [nu mi-l da mie] –
Ne-am fi putut aştepta, fraţii mei, ca Sfântul Efrem Sirul să-şi înceapă smerita rugăciune cu cererea de a fi îndepărtată de la dânsul altă patimă oarecare, iar nu trândăvia sau lenea, care nu pare un lucru aşa de însemnat. Însă omul lui Dumnezeu vede în trândăvie pe cel mai mare duşman al mântuirii sale, căci păcat este a nu face nimic, când Însuşi Domnul zice despre Sine şi despre Tatăl ceresc: «Tatăl Meu până acum lucrează, şi Eu lucrez» (Ioan 5, 17). Lenea slăbeşte puterile şi însuşirile noastre, atrăgând după sine patimi şi năravuri rele, prin care ne amăgim că putem scăpa de plictiseală şi urât. De aceea, fiecare se cade să aibă lucrarea lui, căci omul fără ocupaţie e jucăria diavolului.
… [duhul] deznădejdii, … [nu mi-l da mie] –
Adevăratul duh creştinesc este cel al luminii, al bărbăţiei şi al tăriei, al păcii şi al bucuriei necurmate.
Or, în omul nemulţumit şi dezgustat de el însuşi, care şi-a pierdut speranţele şi năzuinţele, ce curaj, ce tărie, ce pace şi ce bucurie mai poate fi?
«Întristarea lumii acesteia moarte lucrează», zice Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 7, 10).
Deznădejdea vine de la duhul întunericului, ca să ne slăbească în «lupta cea bună» şi toată râvna postitoare.
[În versiunea românească a rugăciunii curente astăzi nu apare duhul deznădejdii, ci al grijii de multe.]
… [duhul] iubirii de stăpânire, … [nu mi-l da mie] –
Acesta este duhul care, sălăşluindu-se oarecând în îngerul cel de lumină purtător, l-a întunecat şi l-a alungat pentru totdeauna din cer. Primejdia acestui duh, frate cu duhul mândriei sau slavei deşarte, este pretutindenea prezentă, iar omul stăpânit de el ar fi gata să facă orice pentru a şi-l satisface, stârnind ura şi dispreţul celorlalţi. Dar nouă Domnul ne spune: «Cel ce voieşte să fie mai mare între voi, acela să se facă tuturor slugă » (Matei 20, 26).
Creştine, cu cât vei fi mai sus, cu atât trebuie să fii mai smerit, mai străduincios şi mai dezinteresat, ştiind că toată stăpânirea este de la Domnul şi că toate sunt trecătoare!
… şi [duhul] grăirii deşarte nu mi-l da mie. –
«Pune, Doamne, pază gurii mele! », se cuvine a ne ruga mereu, cu Psalmistul, căci din limbuţie şi clevetire nu iese nimic bun. Nu este cuvântul nostru icoana Cuvântului creator?
Atunci să nu-l risipim şi să nu-l înjosim, ci să facem postul limbii, grăind numai cele de trebuinţă, cu toată înţelepciunea.
Iar duhul curăţiei, … [dăruieşte-mi-l mie…] –
Pentru a ne păstra curaţi, avem a ne lupta cu însăşi firea noastră căzută, de aceea se cuvine a cere întru aceasta ajutor mai presus de fire:
«Aruncă către Domnul neputinţa firii tale – ne învaţă Sfântul Ioan Scărarul – şi mărturiseşte înaintea Lui toată slăbiciunea Ta: atunci pe nesimţite vei primi de la Dînsul şi darul curăţiei ».
Rugăciunea şi postul sunt cele mai bune mijloace pentru dobândirea şi păstrarea curăţiei sufleteşti şi trupeşti.
… [duhul] smereniei, … [dăruieşte-mi-l mie…] –
şi jertfă de noi înşine – ne face plăcuţi şi lui Dumnezeu, şi oamenilor. Unii cred că smerenia e o formă de înjosire, dar adevărata smerenie nu înjoseşte, ci înalţă, cum Însuşi Cel ce S-a smerit până la cruce ne încredinţează, zicând: «Cel ce se va smeri pe sine, acela se va înălţa» (Luca 18, 14).
Cele mai frumoase lecţii de smerenie trebuie să le luăm de la Hristos şi de la sfinţii Lui.
… [duhul] răbdării … [dăruieşte-mi-l mie…] –
Duhul răbdării, care vine ca un dar de sus, ne face să biruim mai uşor toate încercările, fără pripă şi fără cârtire. Şi ce pildă mai mare decât cea a Domnului şi Mântuitorului nostru, Care, în locul bucuriei ce I se cuvenea, a suferit crucea. El a pregătit cununi în cer tuturor celor ce rabdă sau pătimesc pentru dreptate.
… şi [duhul] dragostei dăruieşte-mi-l mie, slugii Tale. –
De vom avea toate ale lumii, dar dragoste nu vom avea, de nici un folos nu ne vor fi acelea, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 1-3). Iar Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne destăinuieşte că Dumnezeu Însuşi este Iubire (I Ioan 4, 16).
Cugetând la acestea, fraţilor, să ne încălzim cu focul dragostei inimile noastre cele răcite şi să ne topim laolaltă în flacăra dragostei lui Hristos, Care a biruit lumea!
Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd păcatele mele… –
Nu ne face plăcere să ne vedem păcatele şi adeseori închidem ochii asupra lor. Dar cercetarea de sine şi spovedania sunt temeiurile oricărei îndreptări şi iertări. Deci creştinul cel adevărat se va deprinde să-şi vadă căderile şi slăbiciunile, ca să se lecuiască de ele cu ajutorul harului dumnezeiesc, fiind aspru cu sine şi îngăduitor cu ceilalţi.
… şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.
Cine-i fără de păcat, ca să-i osândească pe fraţii săi? Şi oare judecata nu este a lui Dumnezeu?
Tu priveşte la fratele tău păcătos ca la un om bolnav, pentru că păcatul este o boală cu adevărat, ba chiar cea mai rea dintre toate bolile. Dar putem noi osândi un bolnav că este bolnav? Mai degrabă să-l înconjurăm cu mila noastră şi să ne rugăm pentru el, binecuvântând pe Cel ce nu vrea moartea păcătosului, ci izbăvirea lui. Amin.
„ Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, ”(1Pavel 4;1)
Trădarea pseudo-patriarhului BOR şi a simbriaşilor lui de serviciu, în acest război care s-a pornit cu răutate împotriva noastră, are consecinţe imediate, dar şi de lungă durată. Îşi va păstra oare pleroma adormită, bine dresată şi înşelată în aşteptări, încrederea în Păstorii ei?
Fără îndoială! Mă gândesc doar la acceptarea fără vorbă a rugăciunilor cu ereticii care au pângărit propriile lor Biserici!
Cât de uşoară îmi pare acum apropiata unire cu ereticii…
Nu îmi pot imagina, ce simt preoții îngenunchiați, prin deciziile mai-marilor, şi fac sfinte liturghii, în bisericile goale,„ în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului”(1Pavel 3;15), se împărtăşesc singuri între ei şi merg liniştiți la casele lor, mulțumiți că şi-au făcut datoria. Oare dorm liniştiti, mă întreb?
În acest război îndreptat împotriva ființei umane, ne confruntăm cu manipulări pe scara largă emise prin toate mijloacele massmedia pe bandă rulantă, care au atins cote alarmante.
Feriți-vă fraților de toate manipulările, care încearcă să speculeze temerile și mai ales frica de îmbolnăvire a oamenilor! Ne confruntăm cu un atac fără precedent asupra minții omeneşti la scară mondială, prin sinistre asemănări cu manipulările psihice de sorginte nazisto-sionisto-bolșevică.
Pentru calitatea actului medical public – oricare ar fi acest act medical – este nevoie ca sistemul de stat să fie de calitate. Într-un stat corupt pană în măduva oaselor, cu un sistem medical în colaps , la ce să ne așteptăm?
De pildă, în loc de dezinfectanți de calitate ajung în spitale, clinici și cabinete medicale, prin corupție, de cele mai multe ori, dezinfectanți de proastă calitate, lipsind de la medicamentele uzuale, până la aşternuturile decente sau hârtia igienică. În loc de paturi bune în spitale sunt paturi vechi de fier, de proastă calitate, rămase din timpurile imemoriale. Dacă un sistem corupt îți impune tratamente medicale, acestea vor fi, de asemenea, de proastă calitate. Făcând extrem de mult rău. Numai vorbesc de infecțiile nosocomiale sau de altă natură. Mila Domnului să fie cu noi cu toți!
De câte sfinte masluri a fost lipsit poporul ortodox prostit și părăsit de Păstorii lui!
Se vorbește din ce în ce mai mult despre necesitatea descoperirii și aplicării unor vaccinuri eficiente, cât mai repede cu putintă, așteptate cu nerăbdare de milioane de oameni.
Sunt doar mijloace prin care se lansează afaceri uriașe, la care oamenirea își va da cu bucurie consimțământul.
Trebuie subliniat aici că vaccinurile și serurile sunt acte medicale invazive, prin care se introduc brutal în trupul pacientului substanțe care îi pot schimba în bine (de ex.serul anti-viperin împotriva mușcăturilor de șarpe) sau în rău întreaga viață. Ca urmare, administrarea lor este un act medical ce necesită o deplină probitate medicală și firește, liberul consimțământ informat.
Vaccinarea obligatorie constituie, prin urmare, un act profund abuziv, care batjocorește etica medicală și libertatea persoanei. Este ca și când cineva ar impune ca obligatorii operațiile de apendicită, sinuzită, deviație de sept etc. unor persoane sănătoase. Fără ca, desigur, să își asume răspunderea pentru urmările negative provocate unor pacienți.
Discernământul în aceste vremuri în care Antihristul își face loc prin emisarii săi, rămâne virtutea supremă.
În Pateric descoperim superioritatea pe care i‑au conferit‑o Părinții pustiei dreptei socotințe, în raport cu celelalte virtuți: „și iarăși a zis: socotința este mai mare decât toate faptele bune”.
Pentru nevoitorii experimentați: „toate cele peste măsură sunt de la draci”. Pentru ei calea sigură pentru mântuirea sufletului este progresul duhovnicesc printr‑un efort constant, dozat: „Un frate l‑a întrebat pe un bătrân: Spune‑mi un cuvânt, să mă mântuiesc! Iar el a zis: Să ne silim să lucrăm câte puțin și vom fi vii!”
Sfântul Ioan Scărarul definea discernământul ca acea „cunoaștere sigură a voinței dumnezeiești în toată vremea, în tot locul și în tot lucrul, pe care o au doar cei curați cu inima, cu trupul și cu gura”. În funcție de poziția pe care o ocupă creștinul angajat în lupta ascetică – la început, la mijlocul căii sau la sfârșit – discernământul își schimbă fizionomia: „La începători discernământul (deosebirea gândurilor) este adevărata cunoștință de sine însuși; celor mai înaintați le este un fel de intuiție a minții care deosebește, fără a se înșela, binele propriu‑zis (adică binele primit prin harul dumnezeiesc) de binele pe care‑l avem din fire și de contrariul binelui; iar pentru cei desăvârșiți el este cunoaștere pe care au dobândit‑o printr‑o iluminare dumnezeiască și care poate lumina prin strălucirea sa și întunericul care se găsește în alții”.
În dobândirea virtuții discernământului, un rol important îl are ascultarea neabătută față de Părintele duhovnic și de învățăturile Bisericii. Sfântul Siluan Athonitul adaugă acestora smerenia, iubirea și nerăutatea, fără de care e imposibil să cunoaștem voia lui Dumnezeu pentru noi.
iertati,
de asta ce ziceti?
https://m.youtube.com/watch?v=6cUY-kOxWvk
Zic aceea ca Parintele e un bun predicator, ceea ce eu nu sunt. De la ce manastire este? Sambata? Prislop?
Laudele la adresa ierarhului nu sunt justificate, dar ma rog, fiecare cu modu lui de a fi. Doamne ajuta.
…da pt predica sa am pus clipul. strict pt ce zice mi-a placut.
nu stiam cine ii…dar am mai cercetat niste clipuri cu dânsul…parca zice de Sighisoara manastirea Sf. Dimitrie.
in fine…e ucenic de-al pr. Arsenie Boca ….acu am aflat.
in fine…nu stiu ce atitudine are fata de creta si de ecumenism…presupun ca nu e cu intreruperea pomenirii…nu le are cu astea…
eu am pus doar pt cuvantul său…e bun mustrator pt cei necredinciosi .
Uitându-L pe Dumnezeu și alipindu-ne de lume, devenim supuși unor dorințe nesănătoase și comportamente de dependență, conduse de o preocupare continuă de urmărire a nimicului/ deșertăciunilor.
Sfântul Nichifor cel Singur (d. 1340), Despre Atenție și Paza Inimii: “Unii sfinți au numit atenția observarea minții; altii au numit-o straja inimii, alții trezvie, alții liniste noetica/ințelegatoare și altii altfel. Toate aceste expresii arata unul si acelasi lucru”.
Sfântul Nichifor continuă să definească „atenția” ca pe: (1) semnul adevăratei pocăințe; (2) restaurarea sufletului; (3) ura față de lume; (4) întoarcerea la Dumnezeu; (5) respingerea păcatului; (6) recuperarea virtuții; (7) asigurarea fără rezerve că păcatele noastre sunt iertate; (8) începutul și conditia contemplației; (9) descoperirea lui Dumnezeu intelectului; (10) linistea ratiunii; (11) paza gândurilor; (12) palatul atenției lui Dumnezeu; (13) cetatea care ne permite să acceptăm cu răbdare toate caderile noastre; și (14) fundamentul credinței, speranței și iubirii.
Vezi și Hesychios: „Dacă vrei să fii în Domnul … cu toată puterea ta să urmărești virtutea atenției – paza și supravegherea minții, acea liniște perfectă a inimii și starea binecuvântată a sufletului atunci când acesta este eliberat de imagini.“
http://analize.cuvantul-ortodox.ro/distragerea-atentiei-in-lumea-digitala-cum-suntem-deconectati-de-noi-insine-si-ce-remedii-avem-la-dispozitie/