Cum s-a configurat administrativ Biserica Ortodoxă Română, după 1989

În perioada comunismului, Biserica noastră avea 22 de ierarhi în țară, la care se adăugau încă doi din diaspora: la Paris și în SUA. Atât a aprobat patridul.

După 1989, numărul ierarhilor a crescut considerabil, ceea ce ar putea fi văzut ca  un semn bun și de dorit. Din păcate, lucrurile au luat altă întorsătură. S-a ajuns la numărul de 56 de ocupanți ai scaunelor episcopale, în țară și străinătate, însă acest fapt nu e o lucrare a Bisericii, ci mai degrabă rezultatul acțiunilor puterilor lumești întunecate de a-și subordona Biserica Românilor. Întreitul obiectiv din epoca comunistă n-a fost abandonat. Acesta consta în a supune, a folosi și a distruge Biserica noastră. Oculții au ferma convingere că impunându-și oamenii (agenții infiltrați) pe toate scaunele episcopale, vor controla Biserica în întregul ei. În parte, au dreptate, însă le scapă un fapt esențial, acela că Hristos Mântuitorul e Capul Bisericii și lupta lor nebunească e pornită împotriva lui Dumnezeu!

Aduc aci câteva exemple care ilustrează convingător cele afirmate mai sus.

1.După lovitura de stat din 1989, episcopul Emilian Birdaș de la Alba-Iulia a fost silit să părăsească scaunul episcopal și pentru a nu fi lăsat fără post, i s-a încropit în grabă Episcopia Caransebeșului. După ce a decedat, i-a urmat Liviu Streza, care avea să se întoarcă în orașul său în calitate de Mitropolit al Ardealului.

2.În 1991, a apărut necesitatea de a se înființa funcția de arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului. De ce tocmai în acest an? Pentru că atunci Popa Ioan Irineu și-a terminat studiile în clasele pregătitoare din străinătate, și a revenit în țară ca agent ecumenist ce urma să fie înălțat la treapta de arhiereu. Astfel, ofițerul de securitate Gherasim Cristea l-a primit ca aghiotant, de unde a fost apoi împins pe scaunul mitropolitan din Craiova, având ca realizare majoră distrugerea Mănăstirii Frăsinei, exact cum i-au cerut stăpânii săi oculți.

3. În 1998, scaunul episcopal de la Oradea a devenit vacant prin trecerea la Domnul a vrednicului Episcop Ioan Mihălțan. A fost adus Sofronie Drincek. Neajunsul consta în faptul ca arhiereu vicar era Petroniu Florea. Zadarnic au încercat sinodalii să bage cele două săbii în aceași teacă, cei doi nu se înțelegeau și pace. Nu se înțeleg nici în momentul de față. Soluția au găsit-o degrabă: înființarea Episcopiei Sălajului, unde Petroniu Florea a devenit titular. Am fost unul din cei 22 de preoți care am dat semnătură și ștampilă pentru înființarea acestei Episcopii, și rău am făcut. Ca element amuzant, după ce Petroniu a fost înscăunat, cei care s-au opus înființării Episcopiei, au dat năvală și au ocupat funcțiile administrative nou create.

4.Pe ÎPS Bartolomeu Anania l-a ajuns dorința de preamărire. Având mare autoritate în sinod, a rupt Mitropolia Ardealului în două, împărțind-o cu Laurențiu Streza de la Sibiu. Amândoi mitropoliți! Ulterior, Streza a furat vreo două Episcopii – Oradea e una din ele – alipindu-le Mitropoliei sale. Nu mai punem la socoteală ambiția a ÎPS Bartolomeu de a ajunge patriarh al României.

5.Tot dintr-o ambiție arhierească a fost creată și Episcopia Tulcii, cu titularul Visarion Bălțat, ridicător al multor semne de întrebare.

6.Eparhiile diasporei au fost înființate cu  scop determinat precis: acela de a aduna românii care pribegesc peste hotare și a-i ține sub control. Exemplul cel mai concludent este Episcopia Italiei, cu doi pseudo-ierarhi, care au subordonat preoțimea română și o parte din credincioși, căpeteniilor papistașe. Aici putem vorbi de o unire între ortodocși și papistași încă de pe-acum. Siluan Șpan este numele celui care a comis această fărădelege.

7.Nu mai pomenim mulțimea de arhierei vicari aciuați pe la centrele Eparhiale. Toți au primit aceste funcții ca răsplată pentru serviciile aduse vrăjmașilor Bisericii. De remarcat că Sfintele Canoane nu permit existența a doi episcopi în aceași cetate, însă aici primează voința puterii lumești.

Concluzii: Puterea lumească, vrăjmașă a lui Hristos, a avut rol determinant în configurarea administrativă actuală a Bisericii noastre. Această configurare este rodul multor ambiții, veleități, intrigi, animozități, dorințe de mărire deșartă, lupte surde și ascunse, scandaluri tăinuite. Puterea lumească și-a răsplătit cu generozitate lacheii. Și lucrurile nu se vor opri aci. Vor mai fi multe de văzut.

Presbiter Iovița Vasile