LUNA NOIEMBRIE
Ziua a 20-a
Cuv. Grigorie Decapolitul, Teoctist şi Sozomen; Sf. Mc. Dasie, Nirsa, Iosif, Isachie, Ioan, Savorie, Gheitazet, Eustatie, Tespesie, Anatolie; Sf. Muceniţe Tecla, Vauta, Denahida; Sf. Ier. Proclu al C-polului şi Isaac al Armeniei
,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de Acela Care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena’’ (Matei 10, 28). Aceste cuvinte de întărire şi încurajare le-a rostit Mântuitorul nostru Iisus Hristos în vremea când i-a trimis pe Sfinţii Aposoli la propovăduirea Evangheliei Sale. Precum ne învaţă Biserica, fiecare om este o alcătuire Dumnezeiască din trup muritor şi stricăcios şi din suflet nemuritor. În Cartea Ecleziastului (12, 7) citim despre trupul omenesc că-i este dat ,,ca pulberea să se întoarcă în pământ, cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu Care l-a dat’’. Vieţile Sfinţilor aduc mărturie despre faptul că Sfinţii Mucenici primeau moartea cu bucurie, având Credinţa nestrămutată că sufletele lor se vor odihni lângă Dumnezeu. Că sufletele Mucenicilor şi, de fapt ale tuturor oamenilor, sunt vii, au ştiinţă, voinţă şi simţire, ne-o spune Dumnezeu prin Sfântului Ioan Evanghelistul: ,,Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne Sfinte şi Adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei care locuiesc pe pământ?’’ (Apocalipsa 6, 9-10) Textul ne arată, cu limpezime, că sufletele Mucenicilor sunt în ceruri, lângă Dumnezeu.
Acum este necesar să înţelegem Cine poate să piardă şi trupul şi sufletul în gheenă. Răspunsul l-am şi dat, oarecum, prin faptul că am majusculizat pronumele ,,Cine’’. Mulţi au fost înclinaţi să creadă că diavolul ar fi cel care poate să piardă pe om în gheenă. Diavolul, cu puterea lui mărginită, nu poate să piardă niciun suflet peste voia acestuia şi peste voia lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur a desluşit înţelesul, scriind: ,,Domnul nu le spune deschis acum că El este Cel Care poate pierde şi trupul şi sufletul în gheeenă, a arătat aceasta mai înainte, spunând că El este Judecătorul’’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, p. 424). Într-adevăr, la judecată Dumnezeu va hotărî ca unii să meargă în împărăţia Sa cea cerească, alţii se vor pierde de la faţa lui Dumnezeu, în iad.
,,Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului Celui Viu’’, a scris Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 31). Înfricoşătoare va fi judecata, înfricoşător este numai gândul că mulţi se vor pierde, pentru veşnicie, în împărăţia diavolului. Bunul Dumnezeu să ne ferească de această primejdie, cinstite cititorule.
Preot Ioviţa Vasile