Cuviosul Vladimir, luminător al Rusiei: daruri bune pentru popor

 

,,Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm’’.

Miron Costin

După această minunată pledoarie a cronicarului, să deschidem şi noi cărţile bisericeşti şi iscusită zăbavă să facem cu cetitul lor. În Vieţile Sfinţilor pe iulie, pag. 330-345, cetim:

Cuviosul Vladimir al Rusiei, pomenit în această zi, era nepotul Cuvioasei ţarine Olga. S-a scris despre el că după ce a ajuns pe tronul Rusiei, a făcut cercetare pentru a se convinge care este Credinţa adevărată. Cei dintâi care s-au înfăţişat au fost mahomedanii. Aceştia au început să preamărească pe zeul Allah ca pe Dumnezeu, şi pe proorocul său mincinos Mahomed. Au arătat apoi că Mahomed le îngăduie să aibă mai multe femei, cu care fiecare poate să-şi împlinească poftele trupeşti după voie. Au mai expus şi alte lucruri murdare care le sunt îngăduite, care însă nu se cuvine să fie pomenite, pentru că în toate trebuie să păstrăm buna cuviinţă. După ce i-a ascultat, Vladimir s-a convins că nu acest fel de credinţă necurată îi trebuie poporului rus.

Au venit apusenii nemţi, cei care au spus că a lor este credinţa cea bună, pentru că ei ascultă de papa Romei, capul bisericii din toată lumea. Împăratul nu s-a plecat spre credinţa lor eretică. Au urmat la rând evreii şi au mărturisit: ,,Pământul nostru este Ierusalimul, Palestina şi cele dimprejurul ei; dar de vreme ce am mâniat pe Dumnezeu cu păcatele noastre, pentru aceea ne-a risipit Dumnezeu în toată lumea, iar pământul nostru l-a dat creştinilor’’. Răspunsul împăratului a fost categoric, aspru chiar: ,,Cum învăţaţi voi pe alţii la credinţa voastră, când voi înşivă sunteţi lepădaţi de Dumnezeul vostru? Că de v-ar fi iubit Dumnezeu, nu v-ar fi risipit prin pământuri străine. Oare şi nouă ne doriţi o risipire ca aceea?’’ Acestea spunându-le, i-a alungat de la faţa sa.

Cei din urmă au fost grecii, care s-au înfăţişat cu daruri de la împăraţii greceşti, aduse de un filozof, adevărat iubitor de înţelepciune, Chiril. Acesta a vorbit ţarului pe larg despre Credinţa mântuitoare, despre judecata înfricoşătoare care ne aşteaptă pe toţi. I-a arătat şi o pânză ţesută cu aur care arăta judecata lui Dumnezeu şi despărţirea drepţilor de cei păcătoşi, pentru veşnicie. ,,Împărate, de vei înceta de la lucruri rele şi vei primi Sfântul Botez, te vei învrednici a sta de-a dreapta; iar de vei rămâne în necurăţie, apoi locul tău va fi la stânga’’. Ţarul Vladimir a orbit, întocmai cum Saul îşi pierduse vederea pe drumul Damascului. Când însă a intrat în apa Sfântului Botez, ochii lui s-au luminat din nou. De-atunci a început să lucreze cu puterea-i împărătească pentru luminarea poporului rus, întocmai cum bunica lui, Olga, făcuse mai înainte (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 330-345).

Presbiter Ioviţa Vasile