De vorbă cu Părintele Mărturisitor Claudiu Buză (II)

– Părinte drag, în cei aproape şase ani de îngrădire de erezie, au existat presiuni asupra Sfinţiei Voastre pentru a renunţa la drumul canonic al îngrădirii, ori au fost promisiuni prin care să vă determine să vă întoarceţi la pomenirea episcopului eretic?

-Știm împreună ce încercări au fost în România, după Sinaxa de la Botoșani (mai exact de la momentul Oreocastro – Grecia), atunci când unii dintre nepomenitori au schimbat macazul mărturisirii, spunând că s-a terminat cu iconomia și va trebui aplicată acrivia, idee venită de la monahul Sava Lavriotul. Atunci a avut loc separarea apelor când am ales să rămânem alături de Părintele Theodoros Zisis, numit de Gheronda Gavriil vârful de lance al luptei împotriva panereziei ecumenismului, într-o atitudine echilibrată de mărturisire prin îngrădirea de erezie. Este interesant de amintit faptul că rezoluția noastră de la Botoșani, unde fratele Mihai Silviu Chirilă și-a adus o contribuție însemnată, a fost apreciată atât de Părintele Zisis, cât și de arhimandritul Maximos Karavas, cel care i-a fost duhovnic Sfântului Paisie Aghioritul. 

Diversiunea cu „erezia” ,,părtășiei la erezie”, promovată de unii nepomenitori, a făcut să cadă Schitul Rădeni și să se pornească o campanie de denigrare a căii echilibrate de mărturisire. Nu este exclus ca această diversiune să fie făcută cu complicitatea Patriarhiei pentru a arunca lupta de nepomenire în afara Bisericii! Atunci a fost cea mai cumplită furtună care a despărțit apele și a scos din mijlocul nostru pe potrivnicii Adevărului. 

Nu au fost presiuni pentru întoarcerea la pomenirea pseudo-păstorului, ci doar intimidări, diversiuni și urmăriri (filmări și fotografieri ale numerelor de mașină a celor veniți la slujbe). Sentimentul meu este că slujbașii Patriarhiei au căutat mai degrabă să ne arunce în schismă decât să rezolve problema prin retragerea semnăturilor de pe documentele eretice.

– Ce sentimente aţi trăit în aceşti aproape şase ani, văzând că ierarhia română nu dă semne, măcar vagi, de pocăinţă şi de întoarcere la Dreapta Credinţă? Socotiţi că îngrădirea noastră de erezie este zadarnică, de vreme ce nu găseşte ecou în rândul pseudo-ierarhilor români?

– În anii de îngrădire ne-am pus nădejdea doar în Dumnezeu, lăsându-ne purtați de voia Lui. Am gândit că dacă Hristos va voi să facă Sinod pentru a condamna erezia, îl va face. Dacă nu, pentru noi este important să nu ieșim din Biserică și să nu facem lucruri necuvenite, transformând nepomenirea într-un scop în sine. Ne-am ferit de acest lucru, considerând că îngrădirea de erezie prin nepomenire este un mijloc de luptă împotriva ereziei, alături de mărturisirea publică și atitudinea clară antiecumenistă. 

Lipsa de pocăință a pseudoierarhiei și refuzul sistematic de revenire la Ortodoxie, nu au făcut decât să ne confirme faptul că doar Hristos poate interveni pentru curățirea Bisericii de erezia ecumenismului și ieșirea din organizația eretică a CMB-ului. De aceea, socotesc că îngrădirea nu este zadarnică, chiar dacă nu se va face nimic pentru combaterea ecumenismului. Dimpotrivă, poate fi calea prin care rămânem în Ortodoxie, fără a face niciun compromis în materie de credință. Nu am o problemă să mă găsească ieșirea din această lume în starea de acum. Frică îmi este pentru păcatele mele și de înfricoșata Judecată. Părintele Dionisie Ignat de la Colciu a adormit nepomenitor, părinții de la Vatoped dând mărturie despre viața aleasă a celui care a fost îngrădit de erezie, prin nepomenire, sub trei patriarhi!

-Părinte Claudiu, ce se poate spune despre Sofronie al Oradiei care, acum câţiva ani, şi-a părăsit îndatoririle episcopale şi a participat la un ceremonial greco-catolic, cu pretenţii de Sfântă Liturghie, în care a fost pomenit în rândul pseudo-episcopilor papistaşi?

– Căderea pseudoepiscopului Sofronie s-a făcut cu mult înainte de acest moment. Mă gândesc, în primul rând, la slujba de sfințire a apei alături de greco-catolicul papistaș. Atunci Sinodul BOR l-a iertat cu condiția să fie ortodox și să nu mai facă circ ecumenist. Nu a fost pocăință, nici schimbare în bine. Dimpotrivă, după Creta a pus în aplicare hotărârea legată de căsătoriile mixte, prin anularea Canonului dogmatic 72, I-II Constantinopol, punând la dispoziția doritorilor dispense (pseudo)arhierești, fapt nemaiîntâlnit în Ortodoxie! Cred că-și merită pomenirea la greco-catolici! E însă acolo iubitul nostru părinte Cosmin Tripon care are să-i atenționeze pe credincioșii bihoreni de pericolul ecumenismului din Episcopia Oradiei. Ar trebui acolo toți preoții să-i întrerupă pomenirea ps Sofronie, măcar ca un ,,protest lecuitor”!

– După toate semnele, în 2025 se intenţioneză întrunirea unui pretins sinod care să hotărască unirea deplină a trădătorilor Ortodoxiei cu ereticii schismatici papistaşi (iertaţi pleonasmul!) . Dacă acest eveniment se va produce, cum vedeţi lupta Sfintei noastre Biserici pentru apărarea Dreptei Credinţe şi a mântuirii fiilor ei credincioşi?

– Într-adevăr sunt mari șanse să vedem în 2025 ceea ce stă ascuns de mult timp în documente eretice premergătoare deplinei uniri cu Roma. Declarațiile minciuno-patriarhului Bartolomeu susțin acest demers. De asemenea, lipsa de reacție a ortodocșilor în legătură cu faptele de erezie și de schismă a Fanariotului, va contribui la această posibilitate. Vedem că evenimentele care se derulează în vremea noastră împing administrația bisericească spre o luptă comună, pe toate planurile, umăr la umăr cu cezarul pătruns în chip diver-sionist în Biserică. S-a văzut această colaborare la Kolymbari când singura treime prezentă la Sinod a fost „masoneria, CIA-ul și Vaticanul!

– Vedem că, de pildă în Italia, papistaşii au oferit preoţilor şi credincioşilor ortodocşi locaşuri pentru a-şi amenaja biserici pentru slujire. Acum vine scadenţa: papistaşii cer preţul ,,generozităţii’’ lor, adică pretind preoţilor şi credincioşilor ortodocşi să se supună întru totul episcopilor papistaşi. Cum comentaţi această mârşăvie?

– Slujirea în capiștile franco-latinilor a fost și este o mare greșeală a românilor ortodocși. Trebuia să fie uniți și organizați pentru a găsi un loc potrivit de slujire, clădiri pe care să le închirieze sau să le cumpere pentru slujbele ortodoxe. Însă, pe linia ecumenismului, s-a dorit această anomalie, slăbind puterea de propovăduire a Ortodoxiei în afară țării. Creștinii ortodocși trebuia să fie misionari în diaspora, nu părtași ereziei papistașești. A fi ortodox înseamnă a duce Vestea cea Bună acolo unde te găsești. Este o mare binecuvântare a fi ortodox, dar și o mare responsabilitate!

– Părinte, văzând această împietrire a pseudo-ierarhilor români în erezie, cum vedeţi ieşirea din acest impas? Altfel spus: câtă vreme vom putea continua să stăm fără a avea, în teritoriul actual al României, episcopi ortodocşi?

Personal nu văd ieșire din acest impas, însă am bună nădejde că Hristos va găsi calea potrivită pentru rezolvarea acestei probleme. Sau putem lua în calcul și posibilitatea ca acestea să fie vremurile din urmă și Biserica să intre în catacombe, iar forma oficială a falsei biserici să rămână la vedere. Important este unde găsim Adevărul!  Este sugestiv în acest sens titlul blog-ului sfinției voastre…

Vom putea rezista câtă vreme ne va cerceta harul lui Dumnezeu. Dacă Hristos va găsi de cuviință să avem episcopi ortodocşi până la sfârșitul veacurilor, va face cu putință acest lucru. Important este să nu-i căutăm în afara spațiului canonic, ci să fie în cadrul BOR. Să nu ne temem!

Nu au fost presiuni pentru întoarcerea la pomenirea pseudo-păstorului, ci doar intimidări, diversiuni și urmăriri (filmări și fotografieri ale numerelor de mașină a celor veniți la slujbe). Sentimentul meu este că slujbașii Patriarhiei au căutat mai degrabă să ne arunce în schismă decât să rezolve problema prin retragerea semnăturilor de pe documentele eretice.

– Ce sentimente aţi trăit în aceşti aproape şase ani, văzând că ierarhia română nu dă semne, măcar vagi, de pocăinţă şi de întoarcere la Dreapta Credinţă? Socotiţi că îngrădirea noastră de erezie este zadarnică, de vreme ce nu găseşte ecou în rândul pseudo-ierarhilor români?

– În anii de îngrădire ne-am pus nădejdea doar în Dumnezeu, lăsându-ne purtați de voia Lui. Am gândit că dacă Hristos va voi să facă Sinod pentru a condamna erezia, îl va face. Dacă nu, pentru noi este important să nu ieșim din Biserică și să nu facem lucruri necuvenite, transformând nepomenirea într-un scop în sine. Ne-am ferit de acest lucru, considerând că îngrădirea de erezie prin nepomenire este un mijloc de luptă împotriva ereziei, alături de mărturisirea publică și atitudinea clară antiecumenistă. 

Lipsa de pocăință a pseudoierarhiei și refuzul sistematic de revenire la Ortodoxie, nu au făcut decât să ne confirme faptul că doar Hristos poate interveni pentru curățirea Bisericii de erezia ecumenismului și ieșirea din organizația eretică a CMB-ului. De aceea, socotesc că îngrădirea nu este zadarnică, chiar dacă nu se va face nimic pentru combaterea ecumenismului. Dimpotrivă, poate fi calea prin care rămânem în Ortodoxie, fără a face niciun compromis în materie de credință. Nu am o problemă să mă găsească ieșirea din această lume în starea de acum. Frică îmi este pentru păcatele mele și de înfricoșata Judecată. Părintele Dionisie Ignat de la Colciu a adormit nepomenitor, părinții de la Vatoped dând mărturie despre viața aleasă a celui care a fost îngrădit de erezie, prin nepomenire, sub trei patriarhi!

– După toate semnele, în 2025 se intenţioneză întrunirea unui pretins sinod care să hotărască unirea deplină a trădătorilor Ortodoxiei cu ereticii schismatici papistaşi (iertaţi pleonasmul!) . Dacă acest eveniment se va produce, cum vedeţi lupta Sfintei noastre Biserici pentru apărarea Dreptei Credinţe şi a mântuirii fiilor ei credincioşi?

– Într-adevăr sunt mari șanse să vedem în 2025 ceea ce stă ascuns de mult timp în documente eretice premergătoare deplinei uniri cu Roma. Declarațiile minciuno-patriarhului Bartolomeu susțin acest demers. De asemenea, lipsa de reacție a ortodocșilor în legătură cu faptele de erezie și de schismă a Fanariotului, va contribui la această posibilitate. Vedem că evenimentele care se derulează în vremea noastră împing administrația bisericească spre o luptă comună, pe toate planurile, umăr la umăr cu cezarul pătruns în chip diver-sionist în Biserică. S-a văzut această colaborare la Kolymbari când singura treime prezentă la Sinod a fost „masoneria, CIA-ul și Vaticanul!

– Vedem că, de pildă în Italia, papistaşii au oferit preoţilor şi credincioşilor ortodocşi locaşuri pentru a-şi amenaja biserici pentru slujire. Acum vine scadenţa: papistaşii cer preţul ,,generozităţii’’ lor, adică pretind preoţilor şi credincioşilor ortodocşi să se supună întru totul episcopilor papistaşi. Cum comentaţi această mârşăvie?

– Slujirea în capiștile franco-latinilor a fost și este o mare greșeală a românilor ortodocși. Trebuia să fie uniți și organizați pentru a găsi un loc potrivit de slujire, clădiri pe care să le închirieze sau să le cumpere pentru slujbele ortodoxe. Însă, pe linia ecumenismului, s-a dorit această anomalie, slăbind puterea de propovăduire a Ortodoxiei în afară țării. Creștinii ortodocși trebuia să fie misionari în diaspora, nu părtași ereziei papistașești. A fi ortodox înseamnă a duce Vestea cea Bună acolo unde te găsești. Este o mare binecuvântare a fi ortodox, dar și o mare responsabilitate

Vom putea rezista câtă vreme ne va cerceta harul lui Dumnezeu. Dacă Hristos va găsi de cuviință să avem episcopi ortodocşi până la sfârșitul veacurilor, va face cu putință acest lucru. Important este să nu-i căutăm în afara spațiului canonic, ci să fie în cadrul BOR. Să nu ne temem!

PRECIZARE

Cer iertare pentru anumite inadvertente si repetari. Calculatorul meu a luat-o razna – oare de ce? – si n-am reusit sa aduc textul in matca lui fireasca.