Un articol publicat în 2019
Una din semnificaţiile numelor diavoleşti este aceea de ,,dezbinător’’ şi exprimă o realitate tristă a lucrării funeste a acestuia. Cu adevărat, dacă ne uităm în istorie constatăm că cel rău a fost prezent în toate evenimentele majore ale lumii care au adus rupturi între făpturile lui Dumnezeu. A fost prezent în persecuţia iudeilor îndreptată împotriva Sfintei Biserici, încă de la întemeierea ei. Nu întâmplător pe aceştia îi numeşte Sfântul Evanghelist Ioan ,,sinagoga satanei’’ (Apocalipsa 2, 9 şi 3, 9) sau ,,scaunul satanei’’ (Apocalipsa 2, 13). O armă puternică folsită de diavolul pentru învrăjbire şi sciziune constă din mulţimea ereziilor izvodite în străfundurile iadului şi răspândite de slujitorii săi dintre oameni. Prin erezii au fost îndepărtaţi din Biserică milioane de oameni şi cu acestea au avut de luptat Părinţii Bisericii reuniţi în cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice.
Diavolul n-a fost străin nici de schisma din 1054, când Apusul a fost smuls din sânul Bisericii şi înzestrat cu numeroase erezii, pe care le răspândesc asiduu până în ziua de azi. Vrăjmaşul şi cohortele sale de demoni l-au inspirat pe trufaşul Luther şi l-au împins să-i dezbine şi pe papistaşi prin aşa zisa reformă Aşa a apărut protestantismul pe care l-a divizat apoi într-o puzderie de secte, care mai de care mai agresive şi bizare. La rândul lor, acestea s-au dezbinat, încât ceea ce numesc unii ,,creştinism’’ e un amalgam de ciudăţenii, căruia nici nu i se mai poate ţine socoteala cu exactitate. V-aduceţi aminte de secta ,,templul poporului’’ din Guyana? Membrii ei s-au sinucis în masă, sau au fost omorâţi.
Diavolul a fost prezent în războaiele absurde, în revoluţiile semănătoare de ură şi teroare. A dezbinat popoare, cărora le-a mutat graniţele fireşti şi noi, românii, am simţit din plin aceste drame. Învrăjbeşte familii, prieteni, rudenii. Se foloseşte şi de politicieni pentru a îndemna la ură, aţâtându-i pe unii împotriva altora.
După atâtea secole de dezbinare, a venit vremea ca acest geniu al răului să se transforme în unificator. Aşa a apărut ecumenismul care ne spune în chip mincinos că iarăşi trebuie să fim una, precum a voit Mântuitorul. Adică toate relele lumii vor să le unească, spre a da un rău şi mai mare. Ecumeniştii ştiu că sunt realităţi de neunit, incopatibile unele cu altele, însă nu încetează a ne aduce aminte că ,,dragostea toate le rabdă’’ (I Corinteni 13, 7) şi trecând cu vederea că ,,dragostea se bucură de adevăr’’ (I Corinteni 13, 6).
Tocmai adevărul îi înspăimântă pe ecumenişti. Caută să-l ascundă cu orice preţ. Unirea nu se poate face decât în adevăr. Asta-nseamnă că aceia care doresc ,,unitatea creştinilor’’ ar trebui să îmbrăţişeze întâi Adevărul şi unirea se va face de la sine. Nu asta vor ei, ci să amestece toate relele lumii ca într-un malaxor imens, în care să fie adusă şi Biserica lui Hristos, care în acest chip s-ar pierde ireversibil, gândesc ei. Nu va fi aşa.
Ce-ar rezulta din amestecul gândit de ecumenişti? Exact ceea ce voieşte ,,tatăl minciunii’’ (Ioan 8, 44), adică o ,,religie’’ unică, din care să fie alungat Dumnezeul Adevărului şi în locul lui să fie adus ,,fiul pierzării, potrivnicul – înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu, şi să se dea pe sine drept dumnezeu’’ (II Tesaloniceni 2, 3-4). Privind la ceea ce se întâmplă astăzi în Biserică, nu putem decât să constatăm, cu uimire şi întristare, câtă dreptate au Scripturile Sfinte de Dumnezeu insuflate.
Distinşi ecumenişti români, nici acum nu înţelegeţi pentru cine lucraţi voi cu atâta sârg? Nu veți înțelege niciodată, pentru că în mințile voastre bolnave stăpânește întunericul iadului, nu lumina Evangheliei lui Hristos.
Presbiter Ioviţa Vasile
Sărut mâna, părinte Vasile!
Părintele Benedict Ghiuș (1904-1990), un om de o spiritualitate formidabilă, spunea:
,, Cea mai cumplita persecuție împotriva Bisericii, este cea făcută prin nevrednicia slujitorilor ei.”
Originea majoritar evreiască a torționarilor din fenomenul Pitești
Cu puţin timp înainte de a fi răpus de o necruţătoare boală galopantă, în mai 2012, de pe patul spitalului Fundeni, preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici, dr. Constantin Iulian, mi-a cerut să fac public studiul referitor la coordonatorii din umbră ai experimentului reeducării prin tortură din închisoarea Piteşti, lucrare pe care mi-o încredinţase cu puţin timp înainte. Florin Dorescu
Fiindcă după Revoluţia din 1989 în cadrul foştilor securişti a apărut o ruptură între cei ce au activat sub Ceauşescu şi cei din timpul lui Dej, am încercat să valorific această ruptură. Cei de pe timpul lui Ceauşescu au început să-i denunţe pe cei din perioada Dej ca autori ai marilor crime, deci şi ai Piteştiului. De la aceşti denunţători am aflat date interesante în legătură cu originea etnică a autorilor din umbră ai fenomenului Piteşti.
Iată aceste informaţii:
Ministerul de Interne era condus atunci de TEOHARI GEORGESCU, evreu pe numele adevărat BURĂH TESCOVICI;
Directorul General al Securităţii Poporului: general locotenent GHEORGHE PINTILIE, pe numele adevărat BODNARENCO PANTELEI zis „PANTIUŞA”, evreu cu cetăţenie sovietică;
Subdirector, g-ral mr. ALEXANDRU NICOLSCHI, evreu, cu numele adevărat BORIS GRUNBERG;
Subdirector, g-ral mr. VLADIMIR MAZURU, evreu polonez;
Director al Secretariatului: mr. WILHELM EINHORN, şi el evreu;
La Direcţia a V-a a Securităţii unde se prelucrau „demascările” de la Piteşti se aflau:
Director: col. MIHAI DULGHERU, numele adevărat fiind MIŞA DULBERGER, evreu comunist care a emigrat în Israel;
Şef de serviciu: cpt. MATUŞEI ANDRIESCU, numele adevărat fiind MATUSEVICI NATHAN – evreu, anchetator între 1946-1962;
Director adjunct: ARITONOVICI SAMUEL (semna ANTONIU SAMI) – evreu, anchetator între 1948-1952, a emigrat în Israel;
RĂZVAN SERGIU – evreu, anchetator între 1948-1952; a emigrat în Israel;
NEIDMAN GINGOL – evreu, emigrat în SUA;
SIMON JAQUES – evreu, emigrat în Israel;
RUSU MIRCEA, anchetator între 1948-1956; a emigrat în SUA;
DAVIDOVICI LEON (MUREŞAN) – anchetator între 1948-1956; a emigrat în SUA;
FRANCO SANDU – evreu, anchetator între 1948-1956, a emigrat în Israel;
LEON BARBU – evreu comunist, anchetator între 1948-1956;
MARCOVICI TEDY (MICLE) – evreu, anchetator între 1948-1956; a emigrat în Israel;
MAHLER WILLIAM – evreu, anchetator între 1952-1956; a emigrat în Israel.
Dintre femeile comuniste evreice, care au îndeplinit funcţia de anchetatoare, au fost identificate: TELEMAQUES FLAMBOLY, SEGAL LUIZA, HOSSU ESTERA, GERSOHN CLARA, HERBERT ESTERA, WINCLER VICTORIA, MATESCU ELLE (MATEESCU ELLE, figurează şi semnează şi ca secretară pe sentinţele de condamnări administrative, preşedinte al comisiei fiind NICOLSCHI). Toate aceste femei, după Piteşti, au emigrat.
Precizez că din unele documente care vizau persoanele încadrate în Direcţia V-a – Cercetări Penale, cunoscută şi sub indicativul UM 0638, în timpul „experimentului Piteşti”, pe cele 45 de posturi de ofiţeri figurau 31 evrei şi doar 8 români, restul fiind greci, sârbi şi alte naţionalităţi.
M-a intrigat în mod deosebit prezenţa pe care am constatat-o la începutul reeducării, pe parcursul ei, dar şi în finalul acţiunii de ştergere a urmelor, a unor evrei comunişti. Astfel, la Suceava, în 1948-1949, când s-a pregătit acţiunea de reeducare, nelipsit pe teren (în închisoare) a fost lt. col. IOAN POPIC, pe numele adevărat POPPIG IANOŞ-ADALBERT, evreu, Directorul Regionalei de Securitate Suceava.
La Piteşti, în timpul, torturilor pe teren s-a aflat lt. col. SEPEANU TUDOR-IANI, directorul Securităţii Bucureşti în 1949, emigrat mai târziu în Israel şi care era ajutat la vremea respectivă de alţi doi evrei, mr. MOISE SENATER şi cpt. AVRAM SOLOMON.
În sfârşit, la execuţia lotului Ţurcanu, pe teren a fost prezent şi a semnat Procesul – Verbal de execuţie, evreul comunist dr. MOISE CAHANE.
Mulţimea de evrei comunişti care apare în analiza făcută, evrei securişti la care au ajuns „demascările” scrise la Piteşti, „demascări” pe care aceştia le-au prelucrat, dispunând, după cum am mai arătat noi arestări şi noi anchete, mi-au întărit convingerea că în experimentul Piteşti a existat pe lângă aplicarea dispoziţiei NKVD NK/003/47 şi o răzbunare a acestor cadre din Securitate. Aceasta şi prin faptul că în reeducare s-a pus accent şi pe batjocorirea simbolurilor şi tainelor creştine, iar Mişcarea Legionară a fost atacată şi denigrată continuu.
Legătura cauzală ce se poate face în această direcţie este că Mişcarea Legionară, de la înfiinţarea ei, s-a declarat adversară a comunismului vehiculat în România prin mulţi evrei.
Trebuie să precizez că nu toţi evreii pot fi învinuiţi de aceste crime, ci numai acei care efectiv au acţionat în Securitate.
Sunt convins că aceste cercetări pentru scoaterea la lumină a criminalilor din umbră care au organizat şi exploatat experimentul Piteşti vor continua, pentru ca toţi vinovaţii să fie cunoscuţi şi condamnaţi de istorie.
Rezultatul ultimelor cercetări efectuate de Constantin Iulian
,,…S-a spus despre ŢURCANU că era un om inteligent. Eu, care l-am cunoscut personal, nu pot să susţin acest lucru. Un om inteligent anticipează lanţul cauză-efect. Or, se pare că el n-a anticipat nimic. Cert este că dorea să se elibereze cât mai repede, dar a crezut nelimitat în ce i-au spus nişte ofiţeri MAI, care oricând puteau fi daţi afară dacă interesele Partidului Comunist o cereau, şi mai mult el a crezut că se va putea păstra secretul unui nr. întreg de crime, când despre ele ştiau sute de oameni. Toate acestea denotă lipsa lui de inteligenţă. Este clar că atunci când a văzut că lui i se dă mână liberă să bată pe alţii şi chiar să-i ucidă, putea presupune că şi alţii puteau fi puşi să-l bată şi să-l distrugă şi pe el. Deci, după intrarea în joc, frica l-a cuprins sigur şi pe el, dar şi pe cei din echipa lui. Teroarea, odată instaurată, se transmite şi la executanţi şi chiar la cei ce conduceau acţiunea. Aceştia oricând puteau intra şi ei, din diferite motive, în mijlocul torturilor. Istoria comunismului bolşevic este plină de astfel de exemple, pe care ŢURCANU sigur le ştia. Imprudenţa, orgoliul şi frica în cele din urmă l-au doborât pe acest om.
Câtă dreptate avea avocatul NICUŞOR PÂSLARU, care în 1949 la Suceava, a spus că reeducarea este nocivă şi dezonorantă. Câţi l-au ascultat şi mai ales câţi l-au înţeles atunci.
În lotul ŢURCANU au fost judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi în ziua de 17 decembrie 1954 cei 16 menţionaţi în procesul verbal de execuţie prezentat.
Mai târziu, pe data de 22 iunie 1955, tot din acest lot, a fost executat şi al 17-lea, PUŞCAŞU VASILE.
Următorii, deşi condamnaţi la moare, nu au fost executaţi, ci li s-au comutat pedepsele:
18). POPA ALEXANDRU (ŢANU); 19). VOINEA OCTAVIAN; 20). POPESCU ARISTOTEL; 21). PĂTRĂŞCANU NUTTI; 22). DUMITRESCU DAN.
Dintre cei condamnaţi la moarte şi executaţi în baza acestui proces, unii au trecut de partea reeducării numai după ce au fost supuşi la torturi cumplite. O parte din aceste torturi le-au fost administrate chiar în aceeaşi serie cu mine. Aceştia au fost: POP CORNEL, ROMANESCU GRIGORE şi POPESCU GHEORGHE.
Drama acestor oameni cred că nu va putea fi înţeleasă de mulţi în adevărata ei dimensiune.
Eu îi consider pe toţi din acest lot victime ale unui regim politic criminal. Unii au fost ademeniţi să intre în jocul reeducării sub promisiunea eliberării anticipate, alţii forţaţi prin tortură, dar după instaurarea terorii, cei suprasolicitaţi n-au mai avut şansa scăpării, ajungând nişte oameni cu raţiunea blocată, nişte roboţi, care sub imperiul groazei, erau capabili de orice, după cum li se ordona. Astfel, elaboratorii acestui diabolic experiment au avut satisfacţia verificării pe viu a posibilităţii de aducere a omului în postura de animal dresat, care să le deservească interesele, oricare ar fi ele.
Nu ne rămâne nouă, celor ce am supravieţuit, decât să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toţi cei ce au trecut prin reeducările din închisorile comuniste din România. Numai Dumnezeu poate să-i judece pe aceşti oameni, solicitaţi dincolo de puterile lor fizice şi sufleteşti de împotrivire la răul ce s-a abătut peste ei.
Cercetând arhivele secrete ale Securităţii puse la dispoziţie de CNSAS, după Revoluţie, dar şi rezultatele unor cercetări orale efectuate în cadrul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici – Luptători Anticomunişti, am reuşit să identific parte din autorii din umbră ai crimelor de la Piteşti. Am mers pe drumul demascărilor, smulse prin tortură, care scrise au ajuns la cei din umbră.
Iată rezultatul acestor cercetări.
ŢURCANU EUGEN, deţinutul politic instruit de autorii din umbră, înmâna „demascările”, smulse prin tortură de la victime, direct ofiţerului politic al închisorii Piteşti şi care se numea MARINA ION, pe numele lui adevărat IŢICOVICI. Acesta, tot direct, le înmâna lui SEPEANU TUDOR (evreu comunist), care în 1948 era directorul Securităţii Bucureşti, iar în 1950 a fost numit şef Serviciu Inspecţii în Direcţia Generală a Penitenciarelor (D.G.P.), cu misiunea specială de a activa personal, pe teren, în obţinerea de informaţii utile Securităţii de la deţinuţii politici.
Sepeanu Tudor era ajutat în „munca” sa de CSELLER (ZELLER) LUDOVIC, aflat în funcţia de Director în DGP.
Din mâinile acestora, „demascările” scrise ajungeau la două persoane, pe numele lor SENATER MOISE şi SOLOMON AVRAM, ambii din Direcţia Securităţii Bucureşti, foşti subalterni a lui SEPEANU în perioada 1948-1950.
De la Direcţia Securităţii Bucureşti, documentele secrete ajungeau la Direcţia a V-a a Securităţii Poporului, a cărei şef era atunci DULBERGER MIŞA (DULGHERU MIHAI) ajutat de LEPĂDĂTESCU MIRCEA şi DIACĂ SIMION-TUDOR. De aici ele erau repartizate anchetatorilor din Direcţia V-a a Securităţii, care prelucrau aceste „demascări” şi le transmiteau Regionalelor de Securitate din ţară. Aceste Regionale, la rândul lor, operau arestări şi anchete, finalizând astfel rezultatele acţiunii Piteşti.
Persoanele care făceau aceste prelucrări în cadrul Direcţiei V de Securitate, identificate până în prezent (2011) sunt următoarele:
ANDREESCU MATUŞEI (MATHUSEVICI NATHAN), STETCOVICI GRIGORE, ARITONOVICI SAMUEL, SERGIU RĂZVAN, CEASLAVSKI (?), NEIDMAN GINGOL, SIMON JACQUES, DAVIDOVICI LEON, FRANCO SANDU (FRANKA), LEOBEL BARBU, MARCOVICI TEDY, MAHLER WILLIAM, TELEMAQUES FLAMBOLY, SEGAL LUIZA, HOSSU ESTERA, GHERSOHN CLARA, HERBERT ESTERA (HABER), WINCLER VICTORIA, MATEESCU ELLE, FISCHER SIMION, ZIGLER SIMION, ROŞCA (?), TURCHISCHER MARCEL, BUTIKA FRANCISC, SZABO EUGEN, BREBAN IOSIF.
Şefii Regionalelor de Securitate din ţară, de la acea vreme, care ştiau despre experimentul Piteşti, şi-l exploatau, erau:
Direcţia regională Braşov: col. IOSIF KALBUSEK şi mr. ADALBERT IZSAK;
Direcţia regională Cluj: col MIHAI PATRICIU (WEISS) şi lt. col. GH. CRĂCIUN;
Direcţia regională Constanţa: cpt. NICOLAE DOICARU şi lt. NĂSTASE REPI;
Direcţia regională Craiova: mr. EUGEN VISITIG şi mr. ION VASILESCU;
Direcţia regională Galaţi: col. MAURICIU STRUL şi mr. GHEORGHE BARBU;
Direcţia regională Iaşi: lt. NICOLAE PANDELEA şi mr. AUREL LEIA;
Direcţia regională Oradea: lt. LUDOVIC CZELLER (care a fost apoi transferat la Direcţia Generală a Penitenciarelor) şi cpt. TOMA ELEKIS;
Direcţia regională Piteşti: col. MIHAI NEDELCU şi mr. ION MARIN;
Direcţia regională Ploieşti: lt. col. CONSTANTIN CÂMPEANU şi mr. RACOVSCHI MĂNESCU;
Direcţia regională Sibiu: lt. col. CRĂCIUN GH. (venit de la Cluj) şi cpt. LUCIAN MOLDOR;
Direcţia regională Suceava: lt. col. IOAN POPIC;
Direcţia regională Timişoara: lt. col. COLOMAN AMBRUŞ şi AUREL MOIŞ;
Acesta a fost drumul „demascărilor” scrise. Informaţiile însă despre aceste „demascări” şi în general despre „acţiunea Piteşti” erau trimise mai departe de la Direcţia V către Secretariatul General al Securităţii şi anume la următoarele persoane: EINHORN WILHELM, DONESCU DUMITRU, SCHMERLER EMANOIL, MATEESCU NICOLAE, JURICĂ ALEXANDRU.
Aceste persoane, la rândul lor informau asupra mersului acţiunii Direcţia Generală a Securităţii Poporului: BODNARENCO PANTELEI (PANTIUŞA), NICOLSCHI ALEXANDRU (GRUNBERG BORIS), MAZURU VLADIMIR.
Direcţia Generală a Securităţii Poporului, informa ierarhic Ministerul de Interne şi anume: TEOHARI GEORGESCU (TESCOVICI BURĂH) care era ministru, ŞANDOR DEMETER – şef Direcţia Cadre şi JIANU MARIN – secretar general (care acţiona de altfel şi pe teren).
De aici informaţiile erau transmise direct lui GHEORGHIU-DEJ şi prin el Comitetului Central.
În cadrul acestei acţiuni, Directorul închisorii Piteşti, DUMITRESCU ALEXANDRU, primii gardieni: CIOBANU şi MÂNDRUŢ, ca şi cetele de gardieni dintre care s-a remarcat celebrul GEORGESCU, nu erau decât complici la torturi. Ei erau utilizaţi ca unelte criminale în contactul direct cu deţinuţii.
Tot din documentele CNSAS, cele care se referă la simulacrul de proces, în care au fost formal judecate şi condamnate unele persoane din administraţia închisorii Piteşti, am aflat câteva informaţii utile pentru identificarea autorilor din umbră ai reeducărilor prin tortură.
Iată aceste informaţii:
Avocatul BACIU ION în apărarea lui SEPEANU TUDOR arată că acesta a sprijinit efectiv această actiune de tortură pentru smulgerea de informaţii de la deţinuţii politici în 1951, dar această acţiune a funcţionat înainte cu doi ani sub NEMEŞ Iosif şi „n-a făcut nimic din proprie iniţiativă ci din ordinul superiorilor săi, colonelul BIRTAŞ, colonelul BACIU, colonelul SĂILESCU care nu apar în proces”.
Avocatul SABIN pentru inculpatul MARINA Ion artată că acesta a fost trimis la Piteşti să ia legătura cu ŢURCANU de către NEMEŞ care avea legături dinainte cu ŢURCANU şi care nu apare în proces. „N-a putut să-şi dea seama că ordinul este injust, că a raportat mereu despre cele ce se petrec în penitenciarul Piteşti, ajungând să telefoneze şi la cabinetul ministrului. S-a ordonat o anchetă care nici până azi (16/04. 1957n. n.) nu se ştie ce s-a făcut cu ancheta făcută de colonelul BIRTAŞ, care venind la penitenciarul Piteşti a spus să se pună plasă la grilajul (?) dar nu s-a preocupat de cauzele pentru care s-au aruncat deţinuţii de la etaj, care au murit”
DUMITRESCU ALEXANDRU, fostul director al penitenciarului Piteşti din anii 1949-1951, când a primit inspecţia colonelului NEMEŞ IOSIF (spre sfârşitul lunii mai 1949), la întrebarea acestuia „cum se desfăşoară munca de informare declară: „până la venirea D-lui, timp în care m-am folosit de un deţinut venit de la penitenciarul Suceava cu numele de ŢURCANU EUGEN, care mi-a raportat pe la sfârşitul lunii aprilie 1949 că a lucrat cu dumnealui la penitenciarul Suceava. La auzul acestor cuvinte mi-a dat ordin să-l i-l aduc imediat jos. Am dat ordin şi a fost adus jos în biroul meu, unde se afla domnul inspector general NEMEŞ IOSIF, deţinutul legionar ŢURCANU Eugen şi eu am primit ordin de la domnul inspector general NEMEŞ IOSIF să-i las singuri. După ce au discutat împreună circa una jumătate oră, am fost chemat în birou de domnul inspector general NEMEŞ IOSIF şi mi-a dat ordin să-l trimit sus pe deţinutul legionar ŢURCANU EUGEN. După ce l-am trimis, am intrat în birou unde am fost întâmpinat de domnul inspector general NEMEŞ IOSIF cu următoarele cuvinte: „bine ai făcut, poţi să-l foloseşti mai departe că este băiat bun”. (Dosar nr. 494/1956 – Trib. Militar al Reg. II-a Militară. Documentul a fost publicat şi în volumul „Experimentul Piteşti – PERT ’08” de către Aristide IONESCU).
Din declaraţia lui DUMITRESCU Alexandru rezultă clar că NEMEŞ IOSIF l-a „prelucrat” pe ŢURCANU încă pe când acesta se afla în penitenciaruL Suceava…”