,,Oare voiesc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu – sau mai degrabă să se întoarcă şi să fie viu?’’ (Iezechiel 18, 23). Întrebării acesteia nu i se poate răspunde decât într-un singur fel, căci Dumnezeu caută să scoată pe oricare păcătos din adâncul negru al păcatului şi să-l aducă la Sine.
Trăia în Antiohia o femeie cu numele Pelaghia, care căzuse de mai multă vreme în păcatul desfrânării. Când sfinţiţii episcopi s-au adunat în Biserică pentru Sfintele slujbe, a intrat şi Pelaghia, împodobită şi îmbrăcată necuviincios, făcând mare tulburare. În alt rând, a fost rânduit să predice Preasfinţitul Non. Pelaghia cea desfrânată a venit iarăşi, dar cu gând bun să asculte. Fiind pătrunsă de sublimul învăţăturilor lui Hristos, s-a pocăit, a vărsat lacrimi şi se gândea la pedeapsa pe care Dumnezeu o va da celor ce petrec în păcate necurmate. A treia oară a venit în sfânta biserică şi a stăruit pe lângă sfinţiţii slujitori până ce aceştia au învăţat-o adevărurile de Credinţă mântuitoare şi apoi au curăţit-o de păcatele multe şi grele, prin Sfântul Botez.
A treia zi după Botez, Pelaghia a chemat slujitoarea sa şi i-a poruncit să aducă toate bogăţiile sale, câştigate prin viaţa întinată, şi să le pună în faţa sfinţitului slujitor al Bisericii. Acesta n-a voit să facă nimic în folosul Bisericii, ci a socotit că este potrivit ca acele podoabe agonisite rău prin păcat, să fie bine folosite, împărţindu-le săracilor. Pelaghia şi-a chemat toate slugile şi le-a dat slobozenie, apoi a plecat din cetate, fără ca cineva să ştie ceva despre ea.
După o vreme, diaconul episcopului Non a fost trimis la Muntele Eleonului, având poruncă să caute pe un oarecare monah Pelaghie, care şi-a zidit acolo o chilie şi vieţuia în mare nevoinţă. Oamenii locului ştiau că este vorba de un famen. Ajuns acolo, a găsit, aşa cum i-a spus episcopul, chilia şi pe Pelaghie, care de fapt era Sfânta Pelaghia, tăinuindu-se pentru împărăţia lui Dumnezeu. Au vorbit puţin, Sfânta a cerut pentru sine rugăciune de la sfinţitul Non şi diaconul a plecat. Când a revenit la chilie, a strigat pe Avva Pelaghie, încredinţat că este parte bărbătească. Nu i-a răspuns nimeni, aşa încât a deschis chilia şi a găsit trupul mort. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, au venit călugării din împrejurimi şi însuşi Patriarhul Ierusalimului. Când să facă rânduielile cuvenite, acesta a văzut că este vorba de parte femeiască şi a strigat: ,,Minunat eşti între Sfinţi, Dumnezeule, că ai şi pe pământ Sfinţi ascunşi, nu numai bărbaţi, ci şi femei’’ (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.94-102).
Bunul Dumnezeu a rânduit să învăţăm din pilda vieţii Sfintei Pelaghia, şi de ni s-a întâmplat cumva păcatul desfrânării, sau în altele, să fim încredinţaţi că Dumnezeu a rânduit şi pentru noi pocăinţă şi ne aşteaptă să ne întoarcem la El.
Presbiter Iovița Vasile