Odată un tânăr, de îndată ce a ajuns la o oază, în mijlocul pustiei Iudeii, l-a întâlnit pe Bătrânul Elisei şi l-a întrebat;
-Ce fel de oameni trăiesc în acest loc, Gheronda?
-Ce fel de oameni trăiau în locul de unde ai venit, fiul meu?, l-a întrebat stareţul.
– O societate de egoişti şi oameni răi, a răspuns tânărul. Sunt bucuros că am plecat dr lângă dânşii.
-Aceiaşi oameni vei găsi şi aici, fiul meu, a răspuns bătrânul cu tâlc.
În aceaşi zi a trecut prin oază, ca să bea apă şi să se odihnească şi un alt tânăr, care l-a întrebat pe bătrânul Elisei:
-Geronda, ce fel de oameni trăiesc aici?
Stareţul i-a răspuns cu aceaşi întrebare:
-Ce fel de oameni trăiau în locul de unde ai venit, fiul meu?
-Nişte oameni prietenoşi, paşnici, iubitori de străini. Mă mâhnesc mult că trebuie să-I părăsesc.
-Acelaşi fel de oameni vei găsi şi aici, a spus Bătrânul Elisei.
Micul său nepot, care a auzit discuţiile, l-a întrebat când au rămas singuri:
-Bunicule, de ce ai dat răspunsuri diferite la aceaşi întrebare?
-Ascultă, fiule! Fiecare poartă în inima sa mediul în care trăieşte. Acela care nu a găsit nimic bun în părţile în care trăieşte, nici aici nu va găsi ceva bun. Iar celălalt care a găsit oameni buni peste tot, va găsi şi aici. Şi aceasta deoarece numai starea sufletească este singurul lucru din viaţa noastră pe care putem să-l stăpânim cu desăvârşire. Aceasta să nu o uiţi niciodată, atunci când vei creşte mare!
(Site atonit neidentificat)
Minunat de SIMPLU; asa ne surprind mereu SFINTII!
Dr. Adrian Cacovean: Politicienii care recomandă acte medicale la ce se încadrează?
Când un politician recomandă acte medicale fără să fie medic, fără să fi consultat pacientul la ce se încadrează, la practică ilegală a medicinei, publicitate interzisă sau trafic de influență în interesul producătorului de medicament?
A apărut acum o nouă specie, nu are parafă de medic, nici de farmacist, dar recomandă acte medicale planetare și amenință medicii și farmaciștii și pe orișicine nu vrea să devină animal de experiență! Fără să aibă nici cea mai mică glagorie: actele medicale nu pot fi comandate politic!
Mai importantă decât orice discuție pe rețelele de socializare este să se facă bine pacientul consultat. Restul este vai de ea orice situație când un neavenit din orișice poziție face pe medicul în fața medicului!
La ora asta trăiesc contribuind la sistemul de stat, la spitalele din țară, la primării și peste tot (poliție, jandarmi, drumuri, ape, gaze, tot) prin taxe și am angajați. Plătesc la zi toate. De ce simt presiuni și amenințări din partea celor ce-și iau salarii și de la munca mea?
1 noiembrie este ziua doctorilor fără de arginți. Sfinții Cosma și Damian vindecau fără medicamente, operații, imunizări, ei reușind acestea în numele Domnului Iisus Hristos și considerau că vindecarea nu este meritul lor. De aceea ei nu cereau bani pentru vindecările performate, singura plată fiind recunoașterea din partea celui tămăduit a Lui Iisus Hristos ca Domn, Vindecător și Mântuitor. Spre deosebire de noi doctorii zilelor noastre, care cerem bani pentru munca noastră, de la stat, de la pacient, de la firmele producătoare de medicamente.
Mai sunt unii care deși nu sunt doctori, nici preoți, nici măcar credincioși, ordonă din diverse poziții acte medicale în masă și chiar experimente medicale în masă, chiar cu forța!
Statul care nu mai reprezintă cetățenii va pieri. România va dispărea ca stat! Instituțiile statului român nu mai reprezintă cetățeanul român, ci alte interese personale sau străine.
Eu știu că Dumnezeu va opri asta!
Sursa: activenews
A nu rosti cuvinte mânioase este marea desăvârşire…
Pornirea mâniei în cazul neplăcerilor trebuie alungată cu rugăciunea şi cu meditaţia de fiecare dată până la pieirea ei completă. Şi rău nu va fi, dar altfel va fi.
Supărarea şi mânia pe care le manifestaţi atunci când cineva vă tulbură momentele de singurătate nu sunt bune la nimic… Ele sunt rodul îngâmfării: nu îndrăzni să mă deranjezi. Atunci şi vrăjmaşul se priponeşte lângă voi. Hotărâți-vă să nu vă dedaţi acestui simţământ. (…)
Izbucnirile vă copleşesc… Învăţaţi să nu le dați curs ci, îndată ce apar, înăbuşiţi-le. Că vă ieşiţi din fire nu ar fi nimic, însă aici este tot egoismul sau omul păcătos. Rugaţi-vă şi adunaţi-vă singuri gândurile care ar putea fi apa pusă pe acest foc. Pomenirea lui Dumnezeu și pomenirea morţii păstraţi-le. Aceste două gânduri sunt puterea a tot binele şi alungarea a tot răul…
Binevoiţi să vă limitaţi întotdeauna numai explicaţiile blânde şi supuse, iar cearta să o scoate-ți din vocabularul vostru. Pe lume nu există nimic din pricina căruia să vă puteţi certa serios, în afară de mântuirea sufletului.
Cu irascibilitatea cine să vă ajute să o scoateţi la capăt? Singuri trebuie să găsiţi mijlocul. Izbucnirea are loc atunci când cineva îşi permite să facă ceva împotriva voinţei voastre… a dorinţei… sau a poruncii voastre.
A nu rosti cuvinte mânioase este marea desăvârşire… La baza acesteia stă lipsa irascibilității inimii, căci ea, ca razele, se revarsă prin predarea sinelui în voia lui Dumnezeu, cu conştiinţa că Dumnezeu îngăduie neplăcerile pentru încercare şi să ne arate nouă cât de trainică este orientarea noastră lăuntrică bună… care ne şi obligă să ne purtăm în asemenea cazuri cu blândețe fiind încredinţaţi că Dumnezeu însuşi ne privește în această clipă.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte
Primeşte cu mulţumire amărăciunile care te vor scoate din moleşeala ta şi care te vor face să te îndulceşti de harul lui Dumnezeu
Să fii pregătit să primeşti tot felul de dispreţuiri şi jigniri, osândiri şi ocări din partea tuturor, chiar şi de la cei de la care nu te aştepţi. Să te consideri pe tine însuţi vrednic de ele şi să le primeşti pe toate cu mulţumire şi cu bucurie.
Să rabzi orice osteneală şi mâhnire şi primejdie ce vine din partea demonilor, ca unul ce ai împlinit voia lor.
Şi să rabzi cu bărbăţie lipsirea celor de trebuinţă, întâmplările neplăcute şi amărăciunile vieţii.
Să rabzi, având încredere în Dumnezeu, chiar şi lipsa hranei tale zilnice, care în câteva ceasuri devine gunoi. Iar toate acestea să le rabzi de bunăvoie, punându-ţi nădejdea în Dumnezeu şi neaşteptând de la altcineva izbăvirea sau mângâierea.
Căci orice ajutor venit din partea oamenilor se dă în urma luminării şi povăţuirii celei de la Dumnezeu.
Lasă, aşadar, toată grija ta la Dumnezeu şi în toate greutăţile tale osândeşte-te pe tine însuţi, spunându-ţi că tu eşti pricina tuturor relelor, ca unul ce ai mâncat din rodul oprit al pomului şi ai căpătat astfel felurite patimi.
Primeşte, aşadar, acum cu mulţumire amărăciunile, care te vor scoate din moleşeala ta şi care te vor face să te îndulceşti de harul lui Dumnezeu.
Din Sfântul Isaac Sirul, cel de Dumnezeu-insuflat, Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007
Două iubiri care mântuiesc
Omul creştin trebuie să măsoare, să cântărească iubirea lui Dumnezeu şi să ia poziţia cuvenită. Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu este să-L mulţumească pe Dumnezeu. Dumnezeu este mulţumit când omul face voia Lui, adică atunci când împlineşte poruncile Lui. Porunca dragostei şi porunca smereniei. Când omul are smerenie şi dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el.
Smerenia şi iubirea lui Hristos trebuie să ne cutremure şi să ne înveţe. Dacă Dumnezeu Cel fără de păcat S-a smerit într-atât, din iubire pentru noi, încât a murit pe Cruce, noi, care suntem din fire umili, oameni de lut, cât ar trebui să ne smerim şi să urmăm exemplul Lui mântuitor? Iubirea către Dumnezeu şi către aproapele sunt cele două mari virtuţi pe care se sprijină tot edificiul duhovnicesc. Dacă lipsesc aceste două mari virtuţi, toate celelalte nu au nici un fundament. Când harul lui Dumnezeu aprinde inima, omul duhovnicesc simte dragostea nesfârşită pentru fratele său. Simte înlăuntrul său că îi îmbrăţişează pe toţi, şi fraţi, şi prieteni, şi duşmani, şi toată zidirea neînsufleţită.
Dragostea cere efort la început, dar pe urmă dă multă odihnă… Când un om are îndelungă răbdare şi bunătate, acestea arată că are iubire în el. Iar când nu are îndelungă răbdare, milă şi bunătate, este lipsit de dragoste, lipsit de Dumnezeu. Sfântul Cosma Etolianul ne spune: „Am văzut două iubiri care mântuiesc, şi acestea sunt iubirea către Dumnezeu şi iubirea către aproapele”.
Părintele Efrem Athonitul, Despre credinţă şi mântuire, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003