Este, după definiţia DEX-ului, un animal patruped. Dictionarul a fost alcătuit în vremea comuniştilor, iar autorii au avut proasta inspiraţie să extindă acest apelativ şi la oameni, mai exact la cei lipsiţi de inteligenţă şi de bun-simţ. Mare greşeală! Ştim bine că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi e chemat să ajungă la asemănare cu El. E adevărat că şi-n vremea Psalmistului David, situaţia era cam aceaşi, ceea ce l-a şi făcut pe rege să scrie: ,,Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor’’ (Psalmul 48, 12). Acum n-aş merge până-ntr-acolo încât să-l dezaprob pe Psalmist, dar aş atrage atenţia să nu folosim vocabula ,,dobitoc’’, oricât de lipsit de inteligenţă şi de bun-simţ ar fi un om. Avem suficiente eufemisme, ca să ne exprimăm mai elegant.
Aşa bunăoară, Miron Scorobete pune nişte întrebări de bun simţ-unuia lipsit tocmai de bun-simţ: ,,Deci măștile de până acum au fost inutile sau dăunătoare? Și am fost obligați de către cine să le purtăm? De ministrul care acum ne poruncește să nu ne mai prindă cu ele’’. Vedeţi că nu sare imediat să-l catalogheze drept ,,dobitoc’’ pe respectivul ministru, pe Alexandru Rafila, despre care Gigi Becali spunea că ar fi deosebit de credincios. Eu am mari îndoieli. Scrie în continuare Miron Scorobete: ,,Ministrul Rafila ne-a ordonat să nu mai purtăm măști textile. N-am înțeles: pentru că sunt nocive sau doar inutile. Asta înseamnă că timp de doi ani noi le-am purtat permanent, nu puteam intra nicăieri, în prăvălii, în instituții, la slujbă, la biserică, fără niște cârpe care sunt de fapt sau inutile sau dăunătoare’’.
Domnule ministru Rafila! Fiu de criminal comunist, tu însuţi autor şi părtaş la crimele ce se săvârşesc în România. Ne crezi atât de idioţi încât să-ţi acceptăm toate tâmpeniile tale fără crâcnire? Aţi terorizat poporul cu măştile voastre textile şi-acum ziceţi că nu mai sunt bune. Le inlocuiţi cu noile măşti, impregnate cu oxid de grafen şi Dumnezeu ştie ce alte substatanţe toxice, sub ameninţarea unor sancţiuni draconice. Noi ştim că voi minţiţi, voi ştiţi că minţiţi, voi ştiţi că noi ştim că minţiţi. Şi totuşi, continuaţi să minţiţi! Iar minciunile voastre curmă vieţi omeneşti, şi pentru asta nu vă va ierta Dumnezeul Adevărului, Cel pe Care voi Îl tăgăduiţi.
Vedeţi că se poate şi altfel, nu apelând numaidecât la cuvinte dure şi jignitoare. Că nişte mocofani occidentali ne-au spus că suntem idioţii Europei, e altă poveste. Aceşti senili au intrat de mult în menopauză, sau andropauză şi nu mai pot rămâne însărcinaţi. Nici măcar prin fertilizare in vitro.
Presbiter Ioviţa Vasile
Ei, ce o să facem acum, suflete, şi cum o să hotărâm?
Sufletul fiecăruia este acoperit de întuneric în faţa altcuiva. El devine limpede doar pentru omul însuşi, atunci când el intră în sine însuşi şi începe a ţine sfat cu sine despre felul în care trebuie să fie şi despre ceea ce trebuie să întreprindă. Deci, intraţi acum în voi înşivă şi acolo, împreună cu sufletul vostru, în sfatul vostru cel de taină, spuneţi: „Dar ce, suflete, să ne tot tăvălim în păcat? Să ne sculăm şi să mergem cu picioare neşovăielnice la Domnul, Care e gata să ne primească!”.
Pentru a lucra în această privinţă mai cu izbândă asupra voastră, înconjuraţi-vă cu gânduri însufleţitoare despre scârboşenia păcatului, despre cât de mult Îl jigneşte el pe Domnul, Care este atât de milostiv faţă de noi, despre cât de mult ne înjoseşte el pe noi, care am fost meniţi asemănării cu Dumnezeu, şi despre necazul în care el ne aruncă, aici lipsindu-ne de odihnă şi dincolo gătindu-ne muncile cele veşnice.
Adăugaţi la aceasta închipuirea că muriţi sau aţi murit deja şi că staţi înaintea nefăţarnicei Judecăţi a lui Dumnezeu. Închipuindu-vă toate acestea, purtaţi o discuţie cât se poate de vie cu sufletul vostru: Ei, ce o să facem acum, suflete, şi cum o să hotărâm? Ştii că toate acestea adevărate sunt. Întocmai, păcatul e scârbos înaintea lui Dumnezeu şi a tuturor Sfinţilor, precum şi înaintea conştiinţei noastre; şi chiar această soartă amară aşteaptă în veşnicie ca plată pentru el, dacă nu ne vom despărţi de el. Şi de ce să ne pierdem eu şi cu tine pe noi înşine?
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Predici la Triod, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, p. 94
Vindecarea nu se poate face doar prin remedii naturale și biologice
Totuși, multe boli trupești recidivează după un tratament pur medical-biologic, întrucât cauzele bolii (care nu e doar trupească, ci și sufletească) n-au fost înlăturate în mod real.
De aceea, restaurarea firii bolnave nu o poate face omul singur (atenție!) apelând la medic și la remediile naturale ca la un procedeu magic automat, fără să ceară mila și ajutorul lui Dumnezeu, ci mai întâi, omul trebuie să conștientizeze pe de o parte relația sa iubitoare cu Dumnezeu, ca dintre o creatură și Creatorul ei, iar pe de altă parte ca dintre două persoane care se iubesc, cu adâncimi infinite.
Or, pe parcursul îmbogățirii relației cu Dumnezeu, omul poate conlucra cu El prin har la vindecarea (restaurarea) întregii sale firi bolnave și mai apoi, la sfințirea sa. Căci vindecarea sufletului nu se poate face doar prin remedii naturale și biologice, doar apelând la harul divin prezent în creație, ci prin harul divin mântuitor și sfințitor adus oamenilor de Mântuitorul Hristos și deplin prezent în Biserică.
Ieromonahul Adrian Făgețeanu, Ieromonahul Mihail Stanciu, De ce caută omul contemporan semne, minuni și vindecări paranormale? Un răspuns ortodox, Editura Sophia, București, 2004, pp. 70-71
„Faceţi voia Mea, nu voia voastră!”
Cuviosul Părinte Adrian Făgeţeanu
Primul sfat pe care vi-l dau: să nu bravaţi! Să nu ţineţi crucile afară! Să nu faceţi ca Sfântul Petru: „Dacă toţi Te vor părăsi, eu nuuu!”
Ce consider eu cel mai important: să vă daţi seama care-i deosebirea între a brava şi a face ce vrea Dumnezeu. Asta aş vrea s-o înţelegeţi foarte bine, pentru că de asta depinde tot ce veţi face în viitor. Creştinii au luat numele de creştini întâi în Antiohia Mare, deci în răsărit. După asta, în miazănoapte – miazănoapte sau nord, cum îi spuneţi dumneavoastră. Pe urmă, v-am spus că în apus nu propovăduirea a sporit numărul creştinilor, ci sângele mucenicilor, sângele martirilor a fost sămânţa creştinilor. Asta o ştiu toţi creştinii.
Sângele martirilor a fost sămânţa creştinismului, în apus. In sud, împăraţii romani cuceriseră de mult sudul, de mult, înainte de a cuceri răsăritul şi nu-i mai interesa ce se petrece acolo – în Africa şi-n tot sudul, nu al Europei, ci la sud de Mediterană. Şi atunci, creştinii acolo s-au înmulţit în număr foarte mare, dar orgoliul – la noi îi spune mai clar decât orgoliu, în creştinism noi spunem mândria – i-a făcut să gândească aşa: „Măi, suntem aşa de mulţi, şi nu avem nici un singur martir, nici un singur mucenic! Asta-i ruşine, măi, să fim milioane de creştini şi n-avem niciun mucenic!”
Şi atunci au bravat, s-au dus la Roma, au spus că-s creştini. Împăraţii i-au ucis. Biserica, atunci, nu era condusă de papii îndrăciţi, ci era condusă de Ierusalim. Biserica de Răsărit nu i-a considerat mucenici, ci i-a excomunicat din Biserică. I-a excomunicat! Nici măcar… nu mucenici, nici măcar cel mai păcătos membru al Bisericii, pentru că au bravat. S-au sinucis, s-au dus singuri la moarte, n-au fost ei nedreptăţiţi, adică să fie urmăriţi şi prigoniţi. Vreau să înţelegeţi acest lucru clar de tot. E mare deosebire între a fi prigonit – urmărit, prigonit şi omorât, cum au fost atâţia în răsărit şi-n miazănoapte şi-n toate părţile – şi a te băga singur în gura lupului, fără să fii prigonit, fără să fii urmărit. Biserica răsăritului, conducerea Bisericii răsăritene a considerat că ei bravează, şi i-a excomunicat.
Să nu facem nimeni dintre noi ca Petru, când a spus: „Dacă toţi Te vor părăsi, eu nu. Doamne!” Nu! Ci: Doamne, Tu învaţă-mă. Tu înţelepţeşte-mă. Tu luminează-mă, Tu întăreşte-mă, ca să nu Te părăsesc! Nu că eu nu Te voi părăsi! Adică: eu, eu, eu, eu, eu! Ăsta e orgoliu: eu! Ce se spune Ia tunderea în monahism – tăierea voii tale. Asta vrea Dumnezeu, nu numai de Ia monahi.
Primul cuvânt pe care I-a spus Dumnezeu Iui Adam şi Evei a fost tăierea voii: „Din toate roadele gustaţi, numai din cel care spun Eu, nu!” – deci: „Faceţi voia Mea, nu voia voastră!” Tăierea voii proprii. Înfrânare. Primul cuvânt pe care l-a spus oamenilor după ce i-a creat este înfrânare, şi pe urmă Ie-a spus: „Stăpâniţi toate şi nu vă lăsaţi înrobiţi!”
Or, madam Eva, din orgoliu, a devenit roaba Iui satana. Când i-a spus: „Nu veţi muri, veţi fi dumnezei”. „Vai, ce bine mi-ar sta mie ca dumnezeoaică!”
Părintele Adrian Făgeţeanu. Viaţa mea Mărturia mea, Editura Areopag
O povestire înfricoşătoare
Părintele Pahomie, un ieromonah ales din Mănăstirea Frăsinei – Vâlcea, povestea despre un lucru înfricoşat şi vrednic de crezare ca acesta: în anul 1931, trăia prin părţile Sibiului o credincioasă. Murindu-i părinţii, ea a luat îndrăzneală şi s-a rugat mult lui Dumnezeu, să-i descopere dacă s-a mântuit sau nu, ştiindu-i cam neglijenţi.
Pe când se ruga, iată, îngerul Domnului îi apare în faţă şi-i spune că părinţii se chinuiesc în iad, amândoi. După câteva clipe de cumplită spaimă, biata femeie întreabă, plângând:
– Ce aş putea face ca să pot salva părinţii din muncile iadului?
– Pot să fie salvaţi, a răspuns îngerul, dacă tu primeşti să fii chinuită de diavol, în locul lor, un an de zile.
– Primesc a răspuns ea, numai părinţii mei să fie mântuiţi. În clipa aceea îngerul a dispărut, iar diavolul a intrat în biata femeie şi o chinuia îngrozitor. O muncea satana zi şi noapte, o trântea pe jos, o zdrobea peste tot trupul. Cu greu a putut suporta numai trei săptămâni. Apoi, disperată, a început să se roage lui Dumnezeu s-o scape de puterea satanei. Noaptea a auzit un glas ca acesta: „Să faci 40 de Sfinte Masluri la 40 de mănăstiri şi schituri şi după aceea te vei izbăvi şi tu de diavol şi părinţii tăi de iad”.
A doua zi a pornit femeia pe valea Oltului în jos. Întâi s-a oprit la Mănăstirea Turnu. După Sfânta Liturghie i s-a făcut Sfântul Maslu cu şapte preoţi. Apoi Protosinghelul Calist Barbu a rămas în biserică să-i citească molitfele Sfântului Vasile cel mare. Bolnava era muncită acum şi mai grozav. Abia o ţineau trei femei.
– Ieşi, duh necurat, din zidirea lui Dumnezeu! spunea părintele Calist.
– Nu ies!, spunea diavolul din femeie. Atunci, înfricoşându-se şi părintele Calist, s-a dus să cheme pe părintele Nichifor, duhovnicul mănăstirii. A venit părintele duhovnic şi a început aceleaşi molitfe. Dar diavolul îi răspunde la fel: „Nu ies”. Apoi a stropit-o cu aghiasmă mare şi a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci. Iar diavolul striga:
– M-ai ars, dar tot nu ies!
Aşa a plecat sărmana femeie din Mănăstirea Turnu şi a colindat toate mănăstirile şi schiturile din Oltenia şi Argeş. Iar când s-au îndeplinit cele 40 de zile şi Sfinte Masluri, deodată diavolul a fugit dintr-însa şi s-a vindecat. Tot atunci s-au izbăvit şi sufletele părinţilor ei din chinurile iadului.
Toate aceste fapte au fost istorisite de ieromonahul Pahomie din Mănăstirea Frăsinei.
Rugăciunile Bisericii au mare putere
În preajma anului 1930 un bătrân din preajma sfintei mănăstiri Lainici, cunoscut de părinţi sub numele de „Moşul Vasile”, făcea var la mănăstire. Într-o zi însă vine trist la stareţul mănăstirii, Protosinghelul Visarion Toia.
– Cinstite părinte, am împrumutat pe un vecin al meu din sat cu 7000 de lei. Acum, când i-am cerut banii înapoi, nu vrea să mi-i dea. Eu pe încredere i-am dat, fără martori şi fără dovadă scrisă. „Fă ce vrei”, mi-a zis. „Dă-mă în judecată”. Iar eu i-am zis: „în judecată nu te pot da, însă te dau în judecata lui Dumnezeu”. „Fă ce vrei, că mie nu-mi pasă”. Am venit deci, părinte, să dau 40 de slujbe pentru el şi Dumnezeu să hotărască.
– Bine, moş Vasile, nu te întrista! Noi facem 40 de slujbe (Liturghii). Să ai încredere că Dumnezeu îl va întoarce şi îţi va da împrumutul înapoi. După trei săptămâni de slujbe, moş Vasile vine repede la părintele stareţ şi-i spune:
– Cinstite părinte, vă rog să încetaţi slujbele, că vecinul mi-a dat banii înapoi.
– Cum ţi i-a dat, moş Vasile?
– Iată ce s-a întâmplat: în prima săptămână de slujbe, i-a murit un bou de la jug, în a doua săptămână i-a murit celălalt bou, iar în a treia săptămână i se îmbolnăvi copilul de moarte. Văzând pedeapsa lui Dumnezeu, s-a speriat vecinul meu şi a venit la mine în miezul nopţii cu banii pe care i-am împrumutat. Eu n-am vrut să-i primesc. I-am zis: „Lasă să facă Dumnezeu dreptate!” Iar el a căzut în genunchi înaintea mea şi cu lacrimi m-a rugat să primesc banii şi să-l iert, că iată îi moare copilul. Atunci am început şi eu a plânge, i-am primit datoria, l-am iertat şi vă rog, cinstite părinte, să opriţi slujbele şi să vă rugaţi pentru sănătatea copilului, ca nu cumva să moară.
– Bine, moş Vasile, oprim slujbele şi ne vom ruga pentru sănătatea şi vindecarea copilului. După puţine zile copilul s-a făcut sănătos şi trăieşte şi astăzi.
Pocăinţa unui pădurar
În anul 1935 a venit la Mănăstirea Lainici, Gorj, un pădurar mut şi surd, de loc din judeţul Hunedoara. A scris pe o hârtie pricina pentru care a rămas mut şi surd. Pe când umbla prin pădure, i-a ieşit în cale o femeie foarte frumos îmbrăcată, în alb, cu faţa strălucitoare, de n-o puteai privi şi i-a zis cu glas mustrător:
– Dacă mai trăieşti în aceleaşi păcate şi nu te mărturiseşti de fărădelegile tale te vei chinui veşnic în muncile iadului!
Apoi acea femeie în haine de lumină a plecat. Era Maica Domnului. Iar pădurarul a rămas din clipa aceea mut şi surd. Deci, alergând la sfânta rugăciune, cerea părinţilor ajutor, să-şi recapete sănătatea.
Puterea rugăciunii în comun şi pedeapsa vinovatului
În anul 1941, a venit la părintele Cleopa, stareţul Mănăstirii Sihăstria, judeţul Neamţ, un cetăţean din comuna Galu, Valea Bistriţei, să plătească o slujbă.
– Părinte stareţ, eu sunt brigadier silvic la Galu şi am un mare necaz cu un alt cetăţean de la noi din sat.
– Ce necaz ai, frate?
– L-am prins pe cetăţean, furând brad din pădure şi l-am dat în judecată.
– Da, legea este aspră, pedepseşte pe fiecare după faptele sale. Dar nu cumva tăia brazi de pe terenul lui?
– Nu, părinte. Am şi martori care l-au văzut.
– Bine. Şi acum ce doreşti?
– Vreau să plătesc o Psaltire. Să citiţi o Psaltire cu post pentru mine, pe ziua de luni, să câştig procesul. Plătesc oricât ar fi, numai să se roage toţi preoţii să reuşesc la proces.
– Noi putem pune o zi de post în mănăstire pentru frăţia ta, numai să fie aşa cum zici. Că dacă nu este adevărat tot ce mi-ai spus, să ştii că se întoarce pedeapsa asupra frăţiei tale. Dumnezeu nu rabdă nedreptatea şi vinovatul îşi va lua pedeapsa meritată.
– Ba nu, părinte, el este vinovat. L-am prins tăind lemn din pădurea statului. Am şi martori. Vreau să postească toţi părinţii în ziua procesului.
– Bine, frate! Numai gândeşte-te la ce ţi-am spus! Ia aminte, că postesc şi citesc la Psaltire într-o singură zi, pentru frăţia ta, 80 de fraţi şi părinţi.
– Da, părinte! Poftiţi şi pomelnicul meu. Luni am procesul. Eu am credinţă în rugăciunile dumneavoastră. Vă sărut mâna!
Atunci părintele stareţ a anunţat Duminică seara la trapeză următoarele:
– Părinţilor şi fraţilor, mâine va fi o zi de post pentru tot soborul până seara. Fiecare să citească la chilie o psaltire şi să pomenească după catisme pe Constantin, pentru ajutor la proces. Masa se va da după vecernie şi fără ulei. Ascultarea este suspendată. Ziua de luni a trecut în mănăstirea Sihăstria cu multă linişte, cu post şi rugăciune. Toţi părinţii şi fraţii au citit la Psaltire, au stat la Sfânta Liturghie şi au pomenit pe Constantin, pentru ajutor la proces.
Iată că şi hotărârea tribunalului din Târgu Neamţ a fost după dorinţa lui. Brigadierul din comuna Galu a câştigat procesul. Bucuros, apoi a intrat cu toţi martorii şi cu avocatul la un restaurant să mănânce. Numai bietul pârât, un ţăran sărac din Galu, mergea plângând cu femeia pe stradă. Pierduse procesul. Era condamnat să plătească o mare amendă. Şi doar nu era vinovat! Dar el nu avusese posibilitatea să pună avocat şi martori.
În timp ce condamnatul a pornit cu căruţa spre casă, cale de 40 de km, brigadierul s-a urcat cu încă câţiva oameni într-un autocamion de ocazie, care mergea spre Vatra Dornei. Cum a trecut maşina de Pipirig şi de Muntele Petru Vodă, îndată ce a ajuns pe Valea Bistriţei, la o curbă s-a răsturnat, s-a ridicat iar pe roţile ei şi fără a se opri, a mers mai departe.
Toţi s-au speriat şi şi-au făcut cruce. Nimeni, nici însuşi şoferul, nu şi-a putut explica ce s-a întâmplat, cum s-a răsturnat maşina, cum s-a sculat din mers şi nu s-a stricat nimic.
De la o vreme, oamenii de sus au început a bate tare în cabină:
– Opreşte, domnule, lipseşte un om! Brigadierul! Poate a rămas acolo, jos.
Când s-au întors, l-au găsit mort, zdrobit de maşină în marginea drumului!
După o zi, a alergat femeia lui plângând la mănăstire şi a mărturisit tot adevărul:
– Părinte stareţ, a murit soţul meu, brigadierul din Galu. L-a ucis o maşină.
– Nu cumva a fost el vinovatul? Noi l-am pomenit cu toţii la Psaltire şi biserică, să câştige procesul.
– Da, părinte, a câştigat procesul. Dar nu i-a ajutat Dumnezeu, că el a fost vinovat! Doar eu i-am spus să nu plătească slujbe, că n-are dreptate. Dar nu m-a ascultat. Omul acela a tăiat lemn de pe terenul lui, nu din pădurea statului. Dar bărbatul meu avea ură pe el şi voia cu orice chip să se răzbune pe el.
– Iată, pedeapsa lui Dumnezeu l-a ajuns!
Pe Dumnezeu nu-L putem amăgi. Eu i-am spus hotărât, ne rugăm pentru el, numai dacă are dreptate. Dumnezeu să-l ierte. Măcar o fi fost spovedit?
– Părinte, cam de mult nu era spovedit. Puneţi-l la 40 de Liturghii şi panahizi!
Recunoştinţa celor răposaţi pentru binefăcătorii lor
Unei doamne din Bucureşti i-a murit un fiu. Era prin anul 1965. L-a îngropat la cimitirul Belu. Alături de copil era mormântul fratelui unui doctor din Bucureşti, care, de când i-a murit fratele, nici n-a mai dat prin cimitir. Femeia, văzând acel mormânt părăsit şi plin de buruieni, fără a cunoaşte al cui este, s-a îndurat de el şi a început a smulge din buruieni şi a planta flori; îl îngrijea ca pe mormântul fiului ei.
Dar biata femeie era cam bolnavă. Într-o seară s-a hotărât ca a doua zi dimineaţă să se ducă la policlinică pentru a se consulta.
În noaptea aceea însă, iată că se arată în vis doctorului, fratele său răposat, care îi spune:
– Vezi pe femeia aceasta? şi i-o arătă cu degetul. Mâine la 8 dimineaţa va veni la policlinică la tine, că este bolnavă. Ai grijă, să te îngrijeşti bine de ea, că mi-a făcut un mare bine.
Într-adevăr, dimineaţa, la ora 8, intră în cabinetul doctorului, femeia bolnavă. El se uită la ea mirat. Semăna exact cu cea pe care i-o arătase fratele lui în vis.
– Ai cunoscut pe fratele meu?, o întrebă doctorul.
– Dar unde locuieşte?
– Este mort de câţiva ani. Mormântul lui este la cimitirul Belu, pe aleea nr. 10.
– Acolo este şi mormântul fiului meu. Eu am îngrijit de un mormânt alături, care era cam părăsit. Probabil acela să fie…
– Da, doamnă, acela este. Vă mulţumesc mult, din partea mea şi a fratelui meu. Poftiţi să vă consult.
Această întâmplare a fost istorisită de însuşi doctorul în cauză, care lucrează la aceeaşi policlinică.
Importanţa milosteniei pentru cei răposaţi
Prin anii 1930-1932 a trăit un preot de mir în Moldova, care a rămas văduv către bătrâneţe. Atunci el, după ce şi-a rânduit copiii la casele lor, a intrat într-o mănăstire şi s-a călugărit. Îl chema Paisie. După puţină vreme însă, s-a dus din viaţa aceasta. Una din fiicele sale era foarte credincioasă şi milostivă. Şi de câte ori dădea de pomană la săraci, zicea aceste cuvinte:
– Să fie de sufletul tatei!
Într-o noapte, iată că dânsa l-a visat pe Arhimandritul Paisie. Se afla în tinda bisericii din sat. Din timp în timp bătea la uşa bisericii încuiată, să-i dea drumul înăuntru, apoi asculta cu urechea la uşă.
– Tată, dar ce faci aici? îl întrebă fata.
– Uite, aştept să-mi deschidă uşa bisericii.
Apoi arătă cu mâna spre fereastră, unde seaflau nişte pahare; unele erau goale, altele cu ceva băutură neagră pe fundul lor.
– Iată, atât mi-a mai rămas de băut şi apoi îmi dă drumul înăuntrul bisericii! continuă el.
Şi iarăşi bătea în uşă, apoi lipea urechea de uşa bisericii şi asculta, doar i-ar deschide cineva…
Mărturisirea unei creştine din localitatea Mâneciu
Unei bătrâne din Localitatea Mâneciu, Prahova, i-a murit cumnata; ea, însă, mereu dădea Liturghii şi parastase (sărindare) la biserici şi mănăstiri pentru sufletul ei.
Într-o noapte, tocmai pe când se pregătea să dea la biserică un nou pomelnic pentru cea răposată, visează că intră în biserică să asculte Sfânta Liturghie şi să dea pomelnicul pentru morţi.
Iar în uşa diaconească a Sfântului Altar, vede pe cumnata ei că îi face semn cu mâna şi-i zice:
– Vino, să-ţi spun ceva! Toate scrisorile pe care mi le-ai trimis, le-am primit şi îţi mulţumesc, că mult m-ai ajutat!
Apoi, deşteptându-se bătrâna din somn, şi-a dat seama cât de necesare sunt rugăciunile pentru cei morţi.
O altă mărturisire asemenea
Un creştin din Bucureşti, evlavios, ne mărturiseşte următorul fapt: „Am avut doi prieteni buni, unul profesor şi celălalt funcţionar la ambasadă. Într-un an au murit amândoi, unul în accident de avion, şi celălalt, răpus de boală. M-am gândit deci, cum aş putea ajuta mai bine pe prietenii mei, plecaţi dintre noi. Şi am plătit pentru amândoi 40 de sărindare (parastase) la biserică. Cine ştie, dacă i-o mai fi pomenit cineva. Măcar cu atât să-i ajut şi eu.
După ce s-au împlinit cele 40 de slujbe, i-am visat în aceeaşi noapte pe amândoi. Cum m-au văzut, m-au salutat, fluturând cu recunoştinţă din mâini, apoi fiecare m-a sărutat şi aşa s-au dus”.
Sfârşitul înfricoşat al unei femei apostate
O profesoară din Bucureşti, numai de 45 de ani, era grav bolnavă la spital, pe lângă boala trupului, era bolnavă şi sufleteşte, de cea mai grea suferinţă: necredinţa în Dumnezeu.
Încă din anii studenţiei, ajunsese la convingerea că nu există Dumnezeu. De aceea, a devenit apostată, atee. Nimeni din rude, nici chiar soţul nu a putut-o convinge să creadă din nou în Dumnezeu, să meargă la biserică, să se mărturisească la preot.
Pentru aceea, a bătut-o Dumnezeu cu o boală foarte grea, tot trupul, că nici doctorii nu aveau ce-i mai face. Ea nici aşa nu a vrut să se întoarcă, cu căinţă, la Dumnezeu, nici să primească un preot să o mărturisească. De aceea a părăsit-o şi Dumnezeu.
Fiind sortită morţii, a fost dată singură într-o rezervă a spitalului. O soră o îngrijea cu toată dragostea.
Noaptea, sora a aţipit uşor, cu capul pe masă, lângă muribundă. Era între somn şi veghe. Deodată a văzut sufletul ei ieşind din trup, de formă omenească, îmbrăcat în alb, stând pe marginea unei prăpăstii ce se deschidea lângă pat. Din adânc, diavolii mulţi se repezeau în sus, s-o tragă în văpaie, iar de la spate un alt diavol a împins-o în acea văpaie, fără milă.
În clipa aceea sora a ţipat de spaimă şi îndată s-a şi deşteptat. Când s-a uitat la muribundă, a observat că atunci îşi dădea sufletul. Era în toamna anului 1973.
Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a dat directive că toți preoții din arhiepiscopia Ciprului care nu au fost vaccinați să fie expulzati
Pe theodosie.ro azi la articolul zilei ,rubrica Sfintii inchisorilor am vazut o opinie personala cu canonizarea mitropolitului mason Irineu Mihalcescu.Doamne pazeste.Mai,nu trebuie sa fie razna asta prea mare ca inteligenta naturala va ramane istorie.
Dau articolul.
https://theodosie.ro/nazuinte/
Nu asemănați dobitoacele blânde și supuse în natura lor, cu oamenii derbedei, tâlhari, mincinoși, proști, cretini, manipulatori, trădători și criminali … Nu este firească o asemenea asemănare ! Noi suntem creați după chipul și asemănarea Domnului, dar am înghițit pe nemestecate minciunile și pervertirile celui rău și viclean și ne-am lăsat conduși de cel ducă-se pe pustii. A sosit vremea să ne întoarcem acasă, în Casa Tatălui Ceresc DUMNEZEU ! Doamne ajută 🙏
Tocmai ca daca va uitati bine am pledat ca oamenii sa nu fie etichetati ca dobitoacele. desi comportamentul lor mai lasa de dorit, pe ici, pe colo. Doamne ajuta. Dumnezeu sa-i aduca la pocainta si sa-i mantuiasca si pe ei. Sincer doresc asta si cred ca si Dumneavoastra.
Transcripul:
„… de cativa zeci de ani de zile cu aceasta miscare ecumenica atat de blamata, atat de … controversata … pentru ca toooti vorbesc de ecumenism dar nimeni nu stie ce-i ala ecumenism. Dar toti condamna ecumenismul, toti … absolut … si daca intrebi pe cineva „Ce e ecumenismul?” … zice: „tradarea ortodoxiei, asta e ecumenismul, compromisul, melanjul, cum se cheama? … sincretismul”. Dar nici vorba de asa ceva – pentru cine stie ce e ala ecumenism, pentru cine e angajat, sa zicem asa, in ecumenismul acesta. Ecumenismul nu este nici pe departe … nu e tradarea ortodoxiei, nu e nici sincretism, nici tot ce se colporteaza pe ici, pe colo … in anumite medii monastice … Si se duc unii, care sunt tineri, care sunt foarte opusi ecumenismului … se duc la mari Parinti Duhovnici, cum este Parintele Arsenie … Parintele Arsenie imi spune copilul lui, pentru ca il cunosc de treizeci si … de cand o iesit din inchisoare. In anii 64 a iesit el si eu in 67 deja l-am cunoscut si de atuncea l-am urmarit … si se duc la Parintele Arsenie si spun: „Parinte Arsenie, uite, ecumenismul vrea asa: sa tradeze ortodoxia, sa renunti la adevarurile tale si asa mai departe. Sunteti de acord cu asa ceva?” „Pai cum … bineinteles ca sunt impotriva ecumenismului asa cum il descrii tu” dar Parintele Arsenie nu stie nici el, ca nici el nu a avut contact [rade] cu lumea asta mare, cu Europa asta … ce e cu adevarat ecumenismul asta si asa mai departe. Si atuncea de aicea, vedeti … apar niste discutii totaaal neziditoare, in afaaara realitatii, sa spun asa, e o stare asa de, de, de, cum sa spun, de invalmaseala, de, de, de ceata, de negura. Si ne angajaaam si vorbiiim fara sa stim in fond si ne temem cand nu este teama si unde-i teama cu adevarat, o neglijam.”
Dupa cum observati, ierarhul considera ca Parintele Arsenie nu prea stie ce-i cu ecumenismul, iar putinul care-l stie este in fapt format din informatiile false ce i le aduc tinerii … Vedeti ce inseamna sa fii scolit si plimbat prin luminata Europa? Te „destepti” daca ai contact cu „lumea asta mare” si incepi sa dai lectii batranilor calugari ce stau cuminti in chilia lor.
Nascut la 4 septembrie 1948 in Boholţ, judeţul Braşov, iluminatul sinodal face intre 1982-1985 studii de doctorat la Institutul Saint Serge din Paris, unde va fi lector intre 1986-1989. Revine în România cu puţin timp înainte de revoluţia din decembrie 1989 si in perioada 1989-1990 este asistent la Facultatea de Teologie din Sibiu.
La data de 17 februarie 1990 este tuns în monahism şi hirotesit arhimandrit. Este hirotonit întru arhiereu la 11 martie 1990 de către mitropolitul Antonie Plămădeală.
Primeşte o însărcinare specială din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care îi încredinţează conducerea activităţii Asociaţiei Misionare Ortodoxe „Oastea Domnului” care număra în acea perioadă circa 300 000 de membri.
La data de 16 octombrie 1993 este ales Arhiepiscop al Berlinului şi Mitropolit pentru românii din Europa Centrală, de către o Adunare eparhială întrunită la Aachen. Este confirmat de Sfântul Sinod la 12 ianuarie 1994, instalat la München la 5 iunie 1994 când a preluat efectiv conducerea Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală şi de Nord purtând titlul de Arhiepiscop de Berlin şi Mitropolit pentru Germania şi Europa Centrală şi de Nord. În responsabilitatea lui canonică intrau la acea vreme 15 ţări din Europa.
Dupa cum vedeti, n-a avut prea multa treaba cu calugaria, insa a avut o ascensiune ierarhica rapida si este foarte scolit si foarte umblat. Dar batranii nostrii stalpi ai ortodoxiei sunt mai destepti (asa, in calugaria lor fiind) decat multi dintre ierarhii ecumenisti si stiu si ne spun multe si mari adevaruri:
IOANICHIE BALAN: Comunismul si evreii, “TRAIM VREMURI APOCALIPTICE“ – video
VIDEO: Parintele ARSENIE PAPACIOC despre ECUMENISM si CATOLICISM
Parintele pustnic Proclu: “Antihristul s-a nascut!”
Cat despre Parintele Iustin Parvu, gasiti foarte multe materiale la CUPRINS.
Daca esti umblat insa, nu inseamna neaparat ca te indoctrineaza „lumina” iluminatilor. Totul e sa-l iubesti pe Dumnezeu. Si astfel poti ajunge un mare teolog care sa vada realitatea:
VIDEO – Dumitru Staniloae: „Ecumenismul este produsul masoneriei„, mari duhovnici romani despre ecumenism, analiza fenomenului
Acestia sunt stalpii reali ai ortodoxiei, pe acestia ii urmeaza turma si in urma carora ramane ceva. Dumitru Staniloae a lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării „Filocalia” . Ceilalti raman in amintirea credinciosilor prin cuvintele lor pline de invatatura. Pe unii ii mai tine Dumnezeu in viata chiar si dupa ce au trecut de 90 de ani, tocmai ca sa nu ne ratacim cu totul. Ierarhi asemenea IPS SERAFIM JOANTA insa, nu fac decat sa lucreze de zor la pregatirea religiei antihristului. Cititi va rog si:
Despre ECUMENISM
Preiau mai jos, de pe IPS Serafim Joantă : Răspunsuri despre mişcarea Focolarelor – înregistrare din 21 sept. 2008 de la Torino, o parte din raspunsul dat de IPS SERAFIM JOANTA la intrebarea:
Cum comentaţi afirmaţia următoare, ce aparţine părintelui Arsenie Papacioc :
“Adevăratul creştin este un ascultător desăvârşit faţă de cele spuse de Hristos, iar Hristos este ortodox, pentru că Îl cinsteşte drept pe Tatăl Său. Ortodox înseamnă a fi dreptslăvitor, dreptcinstitor. Aceasta e părerea mea”. (Părintele Arsenie Papacioc, Mănăstirea Sfânta Maria, Techirghiol mai 2008)
Răspunsul IPS Serafim Joantă:
„Si P. Arsenie care e un om al lui Dumnezeu, un sfant in carne si oase, cica ar fi afirmat aici ca cica “adevaratul crestin este un ascultator desavarsit fata de cele spuse de Hristos“. Clar, daca nu asculti de Hristos din toata inima ca nu esti adevarat crestin. Dar zice iar ca “Hristos este ortodox“, n-am mai auzit expresia asta, “pentru ca il cinsteste drept pe Tatal sau, ortodox inseamna a fi drept-slavitor, drept-cinstitor. Aceasta este parerea mea“. Deci, mie mi se pare acuma ca am numit ca Hristos este ortodox, un pic parca nepotrivit, dar, inca o data, el explica, pentru ca Hristos il cinsteste drept pe Tatal sau, caci Hristos a spus mereu “n-am venit sa fac voia Mea ci voia Tatalui Meu care M-a trimis“, “nu Eu spun aceasta de la Mine, ci Tatal cel ce M-a trimis Mi-a spus sa va spun“, deci Mantuitorul ca om, a fost ascultator desavarsit fata de Tatal si l-a cinstit drept pe Tatal. Si cum cuvantul “ortodox” inseamna drept-cinstitor, drept-maritor, ai putea sa spui ca Hristos a fost ortodox, in sensul acesta, dar nu in sensul ca Hristos e numai al ortodocsilor, el este al tuturor.
Iar P. Arsenie, sa stiti ca era asa un om larg la inima, sigur ca daca se ducea cineva si-i spunea parintelui Arsenie: “Parinte, vedeti, ca miscarea asta ecumenica, si asa, dialogul asta, duce la relativizarea credintei”, atuncea parintele sarea dintr-o data in sus. Nu se poate sa relativizam, nu se poate sa diminuam Ortodoxia, ortodoxia e adevarul lui Dumnezeu noi trebuie sa o pastram asa cum este, dar trebuie sa stim noi aici, ca in aceasta miscare ecumenica, dialog ecumenic, nu se pune problema targului credintei, nu se pune problema sa renuntam noi la ceva, sa primim de la altul ceva, nu se pune asa problema. Se pune problema ca toti sa avem aceeasi credinta pe care a avut-o biserica dintotdeauna de la inceput, iar Biserica noastra Ortodoxa a pastrat cu sfintenie, cu fidelitate adevarul de la inceput, de 2000 de ani. Biserica Ortodoxa este cea mai fidela Adevarului de la Sf. Apostoli, adevarului lui Hristos, a Sf.Parinti, intr-o continuitate absoluta pana in ziua de azi.
Si toata lumea recunoaste si protestantii recunosc asta si catolicii recunosc, si anume ca Ortodoxia este biserica cu continuitatea desavarsita. In Biserica Ortodoxa n-au fost reforme, nu au fost bulversari cum au fost aici in apus, aici in sec.16 a venit protestantismul si a dat totul peste cap, razboaiele religioase si asa mai departe. Istoria crestina in occident a fost mai tumultuoasa, cu razboaie cu reforme. In Ortodoxie nu au existat astfel de reforme si de aceea Ortodoxia pentru toate celelalte confesiuni este un punct de reper, de referinta: “Cum au pastrat ortodocsii acestia intr-o continuitate neintrerupta pana astazi Adevarul evanghelic? Inseamna ca noi putem sa ne inspiram si sa invatam ceva de la ortodocsi”. Iar noi, ortodocsii, cand suntem in discutii cu catolicii, cu protestantii, vedem ca si eu au niste parti pozitive, foarte frumoase pe care noi nu le avem. Iata, de pilda nu vedeti ca ei cand se aduna la biserica, cat sunt de disciplinati, cat sunt de atenti, cum vin de la inceputul slujbei pana la sfarsit, cum participa toti, canta toti, sunt toti prezenti in trup si suflet; noi vedeti, unu’ vine altu’ pleaca, unu’ face asa, si asa mai departe; daca am fi si noi ca ei, cu disciplina lor, Doamne, ce s-ar intampla in lumea aceasta, intelegeti?
Deci si noi putem sa invatam foarte mult de la catolici, foarte multe chiar de la protestanti si atunci in miscarea asta ecumenica, inca o data, fiecare vine si pune inainte ceea ce are el, identitatea lui, dar nu ca pierdem noi identitatea sau mai stiu eu ce, dar unii asa inteleg si atunci daca tu ii spui parintelui Arsenie, care nu stie, ca n-a fost aici in Occident, sa vada ce discuta ortodocsii cu catolicii si cu protestantii, daca tu ii spui parintelui Arsenie, pai vezi ca daca ortodocsii se duc si stau de vorba cu catolicii isi pierd identitatea lor ortodoxa, o sa-ti zica Parintele Arsenie ca nu se poate asa ceva, nu putem sa ne pierdem identitatea noastra, sa devenim altceva decat ceea ce suntem noi, prin traditia noastra de 2000 de ani. Dar suntem deschisi ca sa vorbim, sa transmitem din bogatia noastra, ii invatam si noi ce putem sa invatam pe altii si acesta este sa zicem asa duhul ecumenic din zilele noastre, deci nimeni sa nu se teama sau sa creada ca a te apropia de catolici sau de protestanti inseamna sa devii si tu catolic sau protestant, azi esti ortodox, maine esti catolic si asa…. Fiecare ramane… Focolarii spun aceasta foarte frumos: “draga, nu trebuie sa ne convertim unii pe altii, tu sa devii catolic pentru ca eu is catolic, sau tu sa devii ortodox ca sunt eu ortodox“. Nu, fiecare ne pastram identitatea noastra dar sa incercam sa-l traim pe Hristos asa cum trebuie, fiecare in propria sa confesiune.”
Tema asta a ecumenismului „bun” o regasim si la:
IPS BARTOLOMEU ANANIA 2008: ecumenismul „bun”, impartasirea a doi preoti greco-catolici, Virgil Ardelean
Ce-i cu focolarii astia, cititi va rog la:
S.O.S.: INSELAREA FOCOLARELOR SI PS SOFRONIE AL ORADIEI
Batranul stalp al ortodoxiei o tine insa pe a lui:
Parintele ARSENIE PAPACIOC: