Domnule Grifoni, angajat al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, în postul de episcop, sunteți propovăduitor al adevărului? Nu aveți de ce să vă temeți de nepomenire și nepomenitori!
În cadrul slujbelor (pseudo) arhierești pe care le mai faceți la biserica Sfânta Treime din Urziceni, să încercați să vorbiți credincioşilor despre Dreapta Credință, condamnând ecumenismul, CMB-ul și sinodul din Creta, NU să vorbiți despre „sfânta neascultare” a unui nevrednic preot de a nu vă mai pomeneşte la Slujbele Bisericești. E jenant pentru dumneavoastră să amintiţi obsesiv, timp de peste cinci ani, de îndrăzneala unui preot de a nu vă mai pomeni la Slujbe. De fapt, ați putea intra în pomenirea unui nepomenitor prin formula: „arhiereii ortodocși care drept învață cuvântul adevărului”! Sunteți propovăduitor al adevărului? Nu aveți de ce să vă temeți de nepomenire și nepomenitori! Angoasele dumneavoastră sunt generate de faptul că de mulţi ani, nu mai propovăduiţi cuvântul adevărului, substituindu-l cu ereziile ecumeniste.
Și dacă tot stropiți cu agheasmă sfântul locaș ca să fugă toată răutatea și toată întinarea produse de nepomenire, păstrați un strop și pentru sufletul sfinției voastre ca să vă ajute harul dumnezeiesc să puteți ierta și să dobândiți pocăință sinceră. Credeți-mă că nu vă fac cinste apelativele folosite cu ură viscerală la adresa celor statornicite de Sfânta Biserică (Canonul 15, I-II Constantinopol). Nu vă încredeți în judecata Consistoriului care judecă doar cauza episcopului. Vi se va da mereu dreptate, chiar dacă nu o aveți!
Eu v-am iertat și vă voi ierta mereu, indiferent de ceea ce veți face sau veți zice legat de nevrednicia mea și, deși sunt „preot nepomenitor”, vă pomenesc în rugăciunile mele particulare ca să vă îndreptați și să păstoriţi ca un adevărat arhiereu Biserica lui Hristos.
Preot Claudiu Buză
(P.S. Cuvânt scris ca răspuns la defăimarea pe care domnul Vincenţiu mi-a adus-o la slujba ,,arhierească’’ ce a avut loc în Duminica orbului, la biserica unde am slujit vreme de 10 ani).
„Țelul nostru este veșnicia cu Dumnezeu”
Sfântul Sofronie Saharov de la Essex
Lumea nu cunoaște nimic mai măreț decât chemarea de creștin. Dar cu cât țelul este mai înalt, cu atât mai anevoioasă atingerea lui.
Suntem făuriți după chipul lui Hristos, al Absolutului. Problema, taina vieții noastre este trecerea de la relativ la Absolut. Dacă ființa a fost zidită de Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a făcut viața, nu moartea.
Țelul nostru este viața cu Hristos-Dumnezeu, nemurirea, vecinicia.
După cădere, omul s-a făcut un câmp de luptă între Dumnezeu și vrăjmașul. Pentru Biserica Dreptslăvitoare mântuirea omului înseamnă îndumnezeirea lui. Datori suntem să învățăm a trăi viața vecinică a lui Dumnezeu Însuși. Ce este îndumnezeirea omului? Este a trăi așa cum a trăit Domnul, a ne însuși gândurile și simțămintele lui Hristos, mai cu seamă cele din ultimele clipe ale vieții Sale pământești. Un singur lucru trebuiește: a păstra încordarea rugăciunii și a pocăinței.
Moartea atunci nu va mai fi o ruptură, ci o trecere către Împărăția pentru care ne vom fi pregătit prin împărtășirea cu trupul și sângele lui Hristos, prin rugăciunea și chemarea Numelui Său: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește pre noi și lumea Ta”.
Noi nu putem purta ideea vieții vecinice decât dacă această vecinicie a și pătruns în viața noastră.
Sfântul Sofronie de la Essex, „Din Viață și din Duh”, Ed. Reîntregirea
Atunci când omul se roagă, locul acela se sfinţeşte şi primeşte binecuvântare
Dumnezeu este milostiv şi I se face milă de noi. Rugăciunea iartă toate păcatele, numai rugăciunea poate şterge greşeala. Să curăţim întinăciunea. Strigă: „Am păcătuit, Dumnezeul meu!”, îngenunchează şi curăţeşte-o cu rugăciunea, căci altfel te vei gândi mereu la ea şi te va îmbolnăvi. Atunci când omul se roagă, locul acela se sfinţeşte şi primeşte binecuvântare.
Numai cu rugăciunea omul poate îndrepta ura celorlalţi. Păcatul este ca o umezeală, ca o ceaţă care ajunge până la cer. Aşa cum un copil o strigă pe mama sa, tot astfel trebuie să strige şi omul la Dumnezeu.
Cel care cere ajutor prin rugăciune făcută cu durerea inimii se va izbăvi.
Rugăciunea are mult mai multă putere decât aparatele din vremea noastră. Toţi cei care trăiesc rugăciunea sunt mult mai puternici decât cei care fac computerele.
Hristos Cel fără de păcat ne spune: „Cereţi mai întâi iertare şi toate celelalte vi se vor adăuga, fară să vă daţi seama”. Şi te vei întreba: „Cum de au venit aşa de repede?”
De vreme ce nu ne lasă să ne pierdem aici, nu ne va lăsa nici acolo. Da, nu te lasă Dumnezeu să te pierzi. Deşi am trecut prin atâtea, eu nu am ştiut ce înseamnă descurajare, insomnii… Pe toate acestea le risipeşte rugăciunea.
Extras din Ca aurul în topitoare – viața mucenicească a unui Iov al zilelor noastre, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, p. 39
Nu există om mai fericit decât cel care iese de la o slujbă foarte frumoasă
Copiii mei, să trăim în tăcere, să trăim smerit, să trăim lăuntric, să trăim în felul duhovnicesc pe care-l vrea Dumnezeu. Să trăim mai ales, în adâncimea duhului. Adică în tăcerea nopții. Atunci vom avea toate trăirile și simțămintele slujbei.
Nu există om mai fericit și cu o privire mai luminoasă decât cel care iese de la o slujbă foarte frumoasă și merge la chilie ca să-și continue comuniunea cu Hristos! Si chiar dacă va adormi, va adormi cu pomenirea lui Hristos sau cu rugăciunea lui Iisus.
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la sfintele slujbe, Editura Sf. Nectarie, pp. 73
Să fim în stare să ne deschidem celorlalţi
Biserica, noi toţi, suntem o mulțime în mişcare, o mulțime îmbrăcată în zdrenţe duhovniceşti, o mulțime de păcătoşi. Un singur lucru avem în comun – nu sfinţenia, ci conştienţa nevoilor noastre disperate. De aceea trebuie să fim în stare a ne deschide celorlalţi, să fim milostivi, înţelegători şi împreună-pătimitori cu ceilalţi. Dacă am fi cu adevărat conştienţi de nevoia disperată în care ne aflăm, am fi dispuşi să fim deschişi şi iubitori către ceilalţi. Dacă nu suntem aşa, este semn că nu am înţeles încă cine suntem şi unde ne aflăm. Ne aflăm încă într-o ţară străină, chiar dacă suntem pe drum de întoarcere şi, precum fiul risipitor, nu am ajuns încă la destinaţie.
Ştim doar că suntem aşteptaţi, că Tatăl ne aşteaptă, că Îi e dor de noi, dar noi nu am ajuns încă în pacea, în împlinirea de acasă.
Mitropolitul Antonie de Suroj, Făcând din viaţă rugăciune, Editura Sofia, pp. 101-102
De ce este mai de folos ca Tu să pleci de la noi?
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
După ce gospodarul pleacă la ţarina sa ca să-i hrănească, să-i îmbărbăteze şi să-i îndrume pe lucrători, el se întoarce acasă. După ce împăratul pleacă la război şi biruie pe vrăjmaşii săi, el se întoarce în cetatea sa de scaun. După ce doctorul ajunge la bolnav şi îl examinează, îl vindecă, stabileşte tratamentul, îi prescrie medicamente şi regim, el pleacă la spital. După ce tatăl îşi vizitează copiii aflaţi departe şi plăteşte datoriile lor şi le asigură buna educaţie, el se întoarce la căminul său şi aşteaptă întoarcerea copiilor.
La fel şi Mântuitorul lumii, după ce Şi-a împlinit lucrarea pe pământ, S-a întors în cetatea Sa de scaun cea cerească. S-a înălţat în împărăţia cerurilor, de unde Se pogorâse ca Gospodar, şi ca Împărat, şi ca Doctor, şi ca Părinte, şi ca Răscumpărător şi Slobozitor. Mai de folos este vouă ca Eu să plec, le-a spus El la despărţire ucenicilor Săi. Nu spune: „De folos este pentru Mine să fug din această vale a suferinţei, până ce nu Mă răstignesc iarăşi nebunii!”. Nu; El nici nu a gândit aşa, după cum nici o dragoste adevărată, îndeobşte, nu se gândeşte la sine, ci la cel iubit. Fiecare faptă a lui Hristos, fiecare pas, fiecare gest, şi cuvânt, şi gând – totul a fost menit numai spre binele oamenilor, spre mântuirea celor iubiţi ai Lui. Dacă oamenii şi-ar fi putut da singuri seama ce este bine şi ce este rău pentru ei, El nu ar fi socotit de trebuinţă să Se pogoare între oameni – oamenii, însă, nu puteau face asta nicidecum fără El.
„Mai de folos este vouă ca Eu să plec.” Iar ceva mai târziu El a adăugat: „iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului.” Să nu te tulbure asta; nu e o contrazicere. El a plecat, într-adevăr, dar într-a zecea zi după plecarea Sa le-a trimis ucenicilor Mângâietor deopotrivă cu Sine – pe Duhul Sfânt. S-a înălţat la ceruri cu trupul Său înviat, însă prin Duhul Său a rămas în Biserica Sa, rămâne în ea şi astăzi şi va rămâne până la sfârşitul vremurilor.
O, Doamne, dragostea noastră, spune-ne: de ce este mai de folos ca Tu să pleci de la noi? Ca prin îndepărtare, copiii Mei, să fiu cât mai mult în inimile care Mă iubesc şi năzuiesc după Mine!
Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 272-274
Da,se pomeneste pseudoepiscopul Vincentiu la rugaciunile particulare dar ne-nominal ci cu formula de mai sus:”arhiereii ortodocși care drept învață cuvântul adevărului”
In mun. Călărași sa ridicat moschee, domnul Grifoni liniște și pace, nici un semnal de alarmă, acum „gurile rele ” vorbesc că domnul Grifoni ar avea un frate jidov
Vincentiu cel frumos e si el putin jidan. N-ar fi bai, poate fi si patagonez, dar sa fie cu adevarat ierarh ortodox. Incet, se apropie si vremea lor, Dumnezeu stie cum sa randuiasca lucrurile.
Are frate rabin in America.
Prin mediile bisericesti si nu oricare i se zice”rabinul”.