„Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere” (Romani 8;35,36).
„Să nu-ți fie teamă de dușmanul tău; cel mai rău lucru pe care ți-l poate face este să te ucidă. Să nu te temi nici de prietenul tău; cel mai rău lucru pe care ți-l poate face este să te trădeze. Teme-te însă de indiferență. Căci prin tăcerea ei, prin consimțămîntul ei tacit, te ucide și te trădează în același timp”. Nikita Mihalkov
O imagine tristă și amară a ceea ce a devenit floarea monahismului românesc sub inflențele demonice ale stăpânilor întunecați ai lumii.Desigur pleroma monahală ascultă orbește de ordinele primite de la PreaÎnaltul, care la rândul lui este asevit celui căruia îi face plecăciune, conducătorul vremelnic al BOR. O adevărata caracatiță, care s-a întins și a cuprins conducerea Bisericii noastre din mânăstiri și parohii.
Hristos, Domnul și Împăratul nostru s-a retras din aceste mânăstiri, și i-a lăsat în mâna prințului întunericului. Neatenția, lipsa discernământului,și a iubirii frătești, i-au orbit și i-au făcut nesimțitori si reci, astfel încât au ajuns săracii să prețuiască veninul șarpelui în locul mângâierii dumnezeești. Diavolul s-a înscăunat cu totul în aceste locuri și legiunile își fac de cap ,văzând bogata pradă care le-a căzut în nevăzuta plasă. Ecumenismul propovăduit cu asiduitate de forurile conducătoare din BOR, filetismul, lipsa unei poziții tranșante față de LGBT, secularismul, tăcerea de care s-au înconjurat sinodalii în aceste vremuri de rătăcire și cernere, când Ortodoxia este atacată, refuzul canonizarii Sfinților Mucenici, Mărturisitori din temnițele bolșevice, au dus la o gravă îmbolnăvire a Credinței Ortodoxe strămoșești.
Interesele lumești, orgoliile, indiferența fată de soarta turmei încredințate lor de Însuși Hristos, au culminat cu apostazia de la Dreapta Credință, care a ieșit la lumină după tâlhărescul sinod cretan. Toți lupii imbracați în blană de oaie sunt canonici. Ceea ce îi face canonici este blana de oaie, adică o aparentă mărturisire Ortodoxă a adevărului și o hirotonire validă. Problema este că mai devreme sau mai târziu, lupul își dezvăluie năravul într-un mod mai mult sau mai puțin evident. Năravul lupului este cel de prădător duhovnicesc. Blana de oaie le conferă lupilor imunitate față de orice contestare. Dreptul lor de a prăda turma lui Hristos este inviolabil. Oile sunt obligate canonic să asculte de lupi câtă vreme aceștia sunt îmbrăcați în blană de oaie, cu o singură excepție: atunci când propovăduiesc EREZIA cu capul descoperit!
Văd oare oile că BOR este condusă de ierarhi care, se lasă stăpîniți și conduși nu de înțelepciunea desăvârșită lui Hristos, ci de o inteligență antihristică , atâta vreme cât se supun conducătorilor străini politici care au ruinat și vândut această țară, arhitecților întunericului care pregătesc Noua Ordine Mondială pentru primirea antihristului. Ei continuă neabătut linia roșie trasată de partidul satanisto-bolșevico-sionist, predecesorilor lor religioși, de sorginte masonico-ecumenistă, patriarh și ierarhi care au sfâșiat Cămașa lui Hristos și care primejduiesc mântuirea binecredincioșilor! Oaia se pare că este preocupată acum doar de canonicitatea măcelarului, nu de faptul că acesta l-a înlocuit pe Marele Arhiereu. Ea nu se-ntreabă ce caută la măcelărie când ar fi trebuit să fie pe pășune.
Vorbele noatre sunt extrem de sărace față de marea cădere care urmează și abia atunci poate cugetele lor vor fi luminate într-un târziu de fulgerele milei nesfârșite ale Voitorului milei și îndurării!
„Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,
Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.”
(Romani 8;37-39)
Slavă îndelungii Tale răbdari, Doamne!
„ Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat
N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!
Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!”
Apostazie
https://www.youtube.com/watch?v=Wm_t1h3JXaU
Multumim frumos. Recomand tuturor sa vada acest film si sa traga invatamintele de rigoare
La manastirea Nicula, pur si simplu nu mai pot sa-mi doresc sa ma duc…e devastator sa desfiintezi catapeteasma intr-un loc unde oamenii veneau si se tarau in genunchi pentru mila Lui Dumnezeu, un loc unde exista o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Dar, imaginile cu popii-femei, sunt exact ale slugilor antihristului! Fericiti cei ce au curajul marturisirii, pana la capat! Doamne ajuta!
Doamne ajuta
Si pe mine ma intristeaza ce se intampla la Manastirea Nicula. Sa va mai spun ca am vazut o imagine cu un calugar de la Nicula, alaturi de un budist invesmantat in rosu, care si el zicea ca e calugar. Aici se vede mana lui Andreicut de la Cluj. Pacat ca ne cad manastirile una dupa alta.
SFÂNTUL IERARH IOAN MAXIMOVICI – DESPRE ECUMENISM
https://www.youtube.com/watch?v=KH-ssMRPp3E
UN ADEVĂRAT SINOD ECUMENIC,DACĂ SE VA ȚINE DEPARTE DE ADEVĂR,NU VA FI ECUMENIC
https://www.youtube.com/watch?v=o60ugUykGDo
Cu bucurie mor pentru Hristos!
În istoria Bisericii e cunoscută următoarea întâmplare.
Sub domnia împăratului Valens a fost o vreme când creştinii ortodocşi erau prigoniţi cumplit. Printr-un edict special li s-a interzis supuşilor împărăteşti să meargă în bisericile ortodoxe. Această interdicţie era însoţită de ameninţarea că toţi cei ce se vor duce la slujbă acolo vor fi bătuţi crunt chiar în biserică. Executarea edictului a fost încredinţată prefectului oraşului. Dimineaţa devreme, atunci când, după informaţiile pe care le avea prefectul, trebuia să înceapă slujba ortodoxă, acesta s-a dus la biserică însoţit de un detaşament înarmat. El credea ca edictul imperial îi va speria atât de mult pe creştini, încât nimeni nu va îndrăzni să vină la slujbă. Cât de mare i-a fost uimirea când a văzut că străzile din jurul bisericii erau pline de creştinii ce se grăbeau la Liturghie! Deosebit de mirat a fost atunci când a văzut ieşind dintr-o casă o tânără creştină cu un copil în braţe.
– Ascultă, i-a zis el, unde te duci?
– La bisercă, a răspuns femeia.
– Nu ştii edictul?..
– Ba da.
– Şi nu te temi de moarte?
– Cu bucurie mor pentru Hristos!.. Uită-te: toţi se duc la biserică… Oare pot eu să scap prilejul de a pătimi pentru Domnul?
– Dar fie-ţi milă măcar de copil… De ce l-ai luat cu tine?
– Vreau să împărtăşesc fericirea cu el… Este destul de mare ca să mărturisească numele Domnului Iisus Hristos.
Prefectul a fost emoţionat, tulburat, cutremurat. Edictul imperial n-a fost executat.
Atât de mult preţuiau creştinii biserica şi slujbele! Înţelegând toată însemnătatea slujbelor pentru educaţia creştină, Sinodul Quinisext a emis următorul canon privitor la praznice: „Dacă cineva, fără nevoie neapărată sau piedică nu vine în adunarea bisericească trei duminici în trei săptămâni la rând, dacă va fi cleric să se caterisească, iar dacă va fi mirean să fie îndepărtat de la împărtăşire”.
Aşadar, mersul la biserică este cea dintâi îndatorire a creştinului de sărbători.
Sfântul Vasile al Kineşmei, Evanghelia pentru omul modern, Vol. I, Editura Sophia
Să nu vă grăbiţi să faceţi imediat ce vă spune gândul
Sfântul Cuvios Iosif Vatopedinul
Să nu vă grăbiţi să faceţi imediat ce vă spune gândul, fără multă răbdare şi încercare. Omul care nu are răbdare şi se grăbeşte nu poate cunoaşte niciodată voia dumnezeiască şi, de aceea, nici tihnă nu va găsi vreodată. Aşa se face că e nevoie de atenţie şi răbdare.
Ori de câte ori m-am învrednicit să fiu înştiinţat care este voia lui Dumnezeu, aceasta s-a petrecut la sfârşitul unei răbdări epuizante. Şi iarăşi, ori de câte ori harul lui Dumnezeu m-a mângâiat, aceasta s-a întâmplat la capătul micilor mele puteri şi răbdări.
De multe ori omul face ce i se pare lui, şi se sileşte, şi aşteaptă, şi doreşte să fie înştiinţat despre lucrul acela dacă este potrivit cu voia dumnezeiască, însă nu primeşte nici o înştiinţare. Să-şi facă atunci cruce şi să înceapă cu multă atenţie, lepădând cu desăvârşire voia sa proprie şi strigând cu multă pătimire: „Doamne, Tu ştii toate, Tu toate le cunoşti, nu mă lăsa să pier!”, urmărind cu răbdare dezlegarea situaţiei.
Monahul Iosif Vatopedinul, Trăiri ale dumnezeiescului har. O epistolă din viața lui Gheron Iosif Isihastul,Ed. Sfântul Nectarie, Arad, 2008, pp. 52-53
SINGURI ȘI FĂRĂ POVĂȚUITORI ADEVĂRAȚI,AȘA SE VOR MÂNTUI CREȘTINII DE PE URMĂ.
https://www.youtube.com/watch?v=I35ncW30tLs