Ecumeniştii, minoritari în Biserică

Ecumeniştii sunt o minoritate în Biserică. Puterea lor nu vine de la numărul lor, ci din poziţiile cheie pe care le ocupă. Dacă te uiţi la aparatul administrativ al Patriarhiei, vei constata că nu există măcar o persoană care să nu fie infestată de morbul ecumenismului. Coborând la nivelul  Mitropoliilor şi Episcopiilor, vei constata aceaşi stare de fapt. Toţi ocupaţii posturilor administrative sunt oameni selecţionaţi, care au corespuns unor criteria stabilite de cei din afara Bisericii şi au acceptat să facă pasul fatidic, numai pentru a primi numirea. Niciun post n-a fost lăsat la voia întâmplării. Oameni docili, fără coloană vertrebrală, iubitori de slavă deşartă, dornici de parvenire, indiferent de preţ, s-au căţărat în aceste posturi şi nu-şi pot îngădui să facă notă discordantă faţă de directivele ierarhului. Execută toate ordinele, întocmai şi al timp, nu cumva să pricinuiască o cât de mică nemulţumire şefului. Sunt oamenii de la care nu mai avem nicio aşteptare.

Odinioară protopopii erau aleşi de preoţi şi agreaţi de episcopi. Acum, şi de mai mulţi ani, alegerea o face episcopul, respectând, fireşte, îndeplinirea criteriilor. Dacă vreunul greşeşte cât de puţin, e înlăturat cu promptitudine. Realitatea e că aceşti slujbaşi se străduiesc să nu greşească, aşa se explică longevitatea lor în posturile pe care, fără onor, le ocupă. Te uiţi cu câtă emfază îşi poartă insemnele protopopeşti şi înţelegi îndată cât de dedicaţi sunt misiunii preoţeşti.

Mergând în Sfintele Mănăstiri, starea de fapt e aceaşi. Stareţi şi stareţe numiţi de ierarhul locului pe criteriul supunerii oarbe, indiferent cât de absurde şi nedrepte ar fi directivele. ,,Vrednicia’’ acestora e direct proporţională cu sumele îndreptate spre Episcop(ie) şi cu reuşita festinelor, lungi şi dese, organizate, care se pot întinde pe durata a două-trei zile. Cunosc bine culisele din mai multe Mănăstiri şi ştiu despre ce vorbesc.

Cea mai oropsită categorie e cea a bieţilor preoţi, transformaţi în perceptori chemaţi să adune sume cât mai consistente, nu cumva superiorii să fie în lipsă. O parte din ei, trimişi în parohii cu zeci de credincioşi, trăiesc de pe o zi pe alta, cu familii care nu întotdeauna îi susţin. Când stau de vorbă cu cineva de mare încredere, îşi povestesc amărăciunea. Mai-marii ştiu bine că, cu cât îi împovărează mai mult, cu atât le zădărnicesc misiunea preoţească. Toată înţelegerea pentru aceşti umili slujitori ai lui Hristos. Nicio înţelegere pentru lichele, delatori şi lingăi, care-şi bazează existenţa pe aceste îndeletniciri degradante, pe care le-au deprins încă din Seminar.

Spuneam că ecumeniştii nu sunt foarte mulţi în Biserică. Vreo cinci procente.  Ba, dacă ar fi să ne exprimăm cu mai multă rigoare, ei nici nu sunt în Biserică. Biserica n-are nimic de-a face cu ereticii. Aceştia ocupă doar posturile cheie, şi de-acolo lucrează cu mult sârg să prostească lumea, spunându-ne că erezia e Dreapta  Credinţă, că ereticii alcătuiesc ,,biserici’’, că binele e rău şi răul bine.

Presbiter Ioviţa Vasile