În cele şase episoade, am încercat să cuprind marile deosebiri între Sfânta Ortodoxie şi catolicism, fără patimă, fără prejudecăţi, călăuzit de dorinţa de a pune la îndemâna credincioşilor, mai puţin familiarizaţi cu Teologia, instrumentele necesare înţelegerii a patru lucruri:
1.De ce catolicii nu sunt Biserică, ci comunitate eretică fără har şi fără Sfinte Taine valide.
2.Ortodoxia este singura păstrătoare a adevărurilor veşnice şi mântuitoare, în tot sublimul şi puritatea lor, fără adaosuri sau omisiuni, fără răstălmăciri pierzătoare de suflete.
3.De ce unirea dintre Biserica Ortodoxă şi catolicism este o himeră pe care o cultivă cu atâta perseverenţă ecumeniştii de ieri şi de azi, reuniţi în c.m.b.
4.De ce dialogul ecumeniştilor ,,ortodocşi’’ cu catolicii a avut rezultate exact opuse aşteptărilor. Concret: în deceniile de dialog, prăpastia dintre cele două părţi s-a adâncit, deoarece papistaşii s-au afundat şi mai mult în rătăcire, în loc să se consemneze un cât de mic progres. Probabil negociatorii au avut în vedere două posibilităţi: să ne unim cu catolicii, renunţând la tezaurul Sfânt al Ortodoxiei sau unirea să se facă amestecând Dreapta Credinţă cu rătăcirile papistaşe, adică să se unească cele de neunit. A fost astfel ignorată calea ce trebuie străbătută, singura valabilă, aceea de revenire a papei şi supuşilor săi în Biserica pe care au părăsit-o în 1054.
Visul ecumeniştilor de unire a Ortodoxiei cu rătăcirile lumii seamănă cu visul lui Nabucodonosor, desluşit de Sfântul Prooroc Daniel (3, 32-35). Acesta a văzut un ,,chip care avea capul de aur, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte din fier şi o parte din lut… şi iată o piatră desprinsă, nu de mână, lovi chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le sfărâmă. Atunci fură sfărâmate, în acelaşi timp, fierul, lutul, arama, argintul şi aurul şi ajunseră ca pleava de pe arie vara, şi vântul le luă cu sine fără ca să se mai găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pământul’’.
Peste câteva zile, ereticul papă Francisc (scuzaţi pleonasmul), va veni pe pământul românesc, podit cu moaştele Sfinţilor Mucenici, cum spunea poetul Ioan Alexandru. Ca şi cum nu ne-ar fi fost de ajuns anii comunismului ateu şi criminal, ca şi cum nu ne este suficientă mulţimea sectelor necreştine care sapă la temelia Bisericii, vine acum exponentul tuturor rătăcirilor lumii, să ne aducă un mesaj perfid, acela de a fi toţi împreună. Faptul ne face să înţelegem cuvintele Apocalipsei (22, 11), greu de înţeles în alte circumstanţe: ,,Cine e nedrept, să se nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce şi mai greu. Cine e drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească şi mai mult’’.
Presbiter Ioviţa Vasile