LUNA FEBRUARIE
Ziua a 28-a
Sf. Vasile Mărturisitorul; Sf. Mc. Proterie, Nestor, Avrichie; şase Sf. Mc. cu Proterie; Cuv. Chira şi Marana; Cuvioşii Nicolae, Simeon, Roman, Lupicin; Sf. Apostoli Nimfas şi Euvul din cei 70; Sf. Mc. Chirana; Sf. Ier. Vars
Existenţa iadului, ca loc de chinuri veşnice, este adevăr axiomatic. Diavolul şi slujitorii săi se străduiesc din răsputeri să nege realitatea iadului. Ceea ce mi-am propus în acest cuvânt este să arăt, pe temeiul Revelaţiei Dumnezeieşti, unde se află iadul.
Sfânta Scriptură a Vechiului Testament ne arată desluşit că iadul se găseşte în interiorul pământului. Cartea Numerii în capitolul 16 relatează despre răzvrătirea împotriva lui Moise a unui grup contestatar, în frunte cu, Core, Datan, Abiron şi On. Moise a spus poporului cele ce urmează: ,,Dacă Domnul va face lucru neobişnuit: de-şi va deschide pământul gura sa şi-i va înghiţi pe ei şi casele lor, şi corturile lor, şi tot ce au ei, şi dacă ei de vii se vor duce în iad, atunci să ştiţi că oamenii aceştia au dispreţuit pe Domnul’’ (v. 30). Când Dumnezeu a adus pedeapsa peste răzvrătiţi, ,,şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei… şi s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în iad şi i-a acoperit pământul şi au pierit din mijlocul obştii’’ (v. 32-33). Psalmistul David scria despre vrăjmaşii săi: ,,Intra-vor întru cel mai de jos ale pământului’’ (Psalmul 62, 9).
Când Mântuitorul a găsit pe demonizatul din ţinutul Gherghesenilor, legiunea de demoni care-l luaseră în stăpânire ,,Îl rugau să nu le poruncească să meargă în adânc’’ (Luca 8, 31). Este evident că în acest text ,,adânc’’ este o altă denumire prin care se desemnează iadul.
Despre pogorârea la iad a Mântuitorului, Învăţătura de Credinţă a Bisericii Ortodoxe ne spune că după răstignire, Preasfântul Trup al Domnului Iisus a fost aşezat în mormânt, iar cu duhul ,,S-a coborât şi a propovăduit duhurilor ţinute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată…’’ (I Petru 3,19-20). Cântarea bisericească a 6-a de la Canonul Învierii acelaşi lucru ni-l spune: ,,Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt’’.
La acestea aş adauga cele ce se întâmplă în aşa numitul ,,Triunghi al Bermudelor’’, unde mai multe avioane şi nave au dispărut fără urmă, fără ca ştiinţa să aducă o explicaţie satisfăcătoare. Nu cumva este vorba de pogorârea de vii în iad a celor care se găseau în avioanele şi pe navele respective? Dumnezeu ne-a descoperit existenţa iadului şi a locului său cu multă limpezime. Dacă înţelegem şi credem că iadul este situat în interiorul pământului, ni se deschid în faţă alte şi alte posibilităţi de cunoaştere.
In postarea de maine, voi continua dezvoltarea acestui subiect.
Pr. Ioviţa Vasile
Pseudo episcopul dansator ,,împărtășind” papisti, protestanți la plesneală https://katihisis.blogspot.ro/2018/02/binteo.html?m=1