Autorul ei este Savu Teofan, secondat de şleahta de slugi care-l înconjoară, cu concursul autorităţilor civile. Am scris de mai multă vreme că ereticul moldovean a ajuns să facă pastoraţie cu ajutorul jandarmilor. Când nu a mai avut niciun argument, a recurs la forţa brută. Asta denotă faptul că pseudo-mitropolitul a ajuns la disperare, la un gen de frică patologică din care nu mai poate ieşi. Nu-l compătimim, singur şi-a făcut-o în decursul mai multor ani, de când a îmbrăţişat ereziile ecumeniste. Învechit în rele, nici nu mai caută calea pocăinţei, singura care l-ar putea izbăvi de situaţia în care s-a afundat încetul cu încetul.
Aşadar, Părintele Ioan Ungureanu, laolaltă cu peste două sute de credincioşi, au fost alungaţi din locaşul sfinţit în câteva sute de ani de rugăciune. În loc a fost adus bolohanul ecumenist, urmat de clica celor douăzeci care au trădat Sfânta Ortodoxie şi au ales cloaca ecumenistă. Încet-încet, urâciunea pustiirii ajunge să se aşeze în locul cel sfânt, cum a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos acum două mii de ani (Matei 24, 15). Încheindu-şi isprava, ecumeniştii au dat un comunicat prin care suntem înştiinţaţi că la Schit-Orăşani a fost restabilită ordinea canonică. Călcătorii Sfintelor Canoane vorbesc de ordine canonică! Îşi fac singuri iluzii, căci ordinea canonică, logică şi cronologică este aceasta:
-Caterisirea lui Savu Teofan pentru ereziile din Creta, pentru dansul ritual din sinagogă şi pentru întreaga activitate.
-Alungarea lui din Biserica lui Hristos prin anatema şi excomunicare.
-Întoarcerea Părintelui Ioan Ungureanu cu turma sa în locaşul cel sfânt, deoarece e ,,vrednic de cinstea cuvenită celor ortodocşi, căci Sfinţia Sa nu a osândit episcop, ci pseudo-episcop şi pseudo-învăţător, şi nu a rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-a silit să izbăvească Biserica de schisme şi dezbinări’’(Canonul 15 al Sinodului I- II din Constantinopol).
Savu Teofan e călugăr. La intrarea în cinul monahal s-a făgăduit să respecte cele trei voturi, adică: sărăcie de bună voie, ascultare de Biserică şi de slujitorii legitimi ai acesteia şi starea de feciorie până la sfârşitul vieţii. Cum nu le respectă, poate constata oricare dintre noi. Aşaezat în somptuosul palat metropolitan, e înconjurat de o clică de preasupuşi care nu-i ies din cuvânt. Are la dispoziţie sute de milioane de lei şi îşi permite orice-şi doreşte. De Biserică nu mai ascultă de zeci de ani. Despre feciorie nici nu mai vorbesc, pentru că e un subiect deosebit de delicat, şi numai Bunul Dumnezeu îl ştie şi îl va judeca după dreptatea Sa cea veşnică.
În vremea acesta, Părintele Ioan şi-a găsit refugiul într-un locaş modular, căci Teofan l-a alungat din casa parohială în capul iernii. Dumnezeu l-a îmboldit cu mai multă vreme în urmă să înalţe un mic paraclis, în care, am înţeles, săvârşeşte Sfânta Liturghie şi toate slujbele bisericeşti, împreună cu credincioşii care nu s-au întinat cu ecumenismul, obligaţi să suporte asprimile iernii. Calculul lui Teofan e acesta: cu trecerea vremii, aceşti vrednici parohieni se vor duce în sfânta biserică şi se vor alătura bolohanului ecumenist, aşa încât turma Părintelui Ioan se va risipi. Se amăgeşte, că asta i-a mai rămas, şi Dumnezeu ne va arăta timp că Sfânta Ortodoxie e biruitoare în înfruntarea cu puterile ecumeniste ale întunericului.
Urmărind cele petrecute la Schit-Orăşani, am înţeles şi mai bine cuvintele Apocalipsei: ,,Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce şi mai greu’’. Pentru Părintele Ioan, continuarea acestui text biblic: ,,Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine e sfinţit, să se sfinţească şi mai mult. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapte lui’’ (Apocalipsa 22, 11-12). ,,Vino, Doamne Iisuse’’ (Apocalipsa 22, 20)
Presbiter Ioviţa Vasile
E dureros tot ce se intampla la Schit Oraseni, dar mai dureroasa este lipsa de pocainta a ereticului argesean, parinte. Moldova il are ca mitropolit si cam atat; obarsiile ereticului sunt in alta parte…
Da, stiam ca Teofan Savu e de undeva mai din sud. Parerea mea e ca nu se va pocai niciodata. Sa dea Bunul Dumnezeu sa ma-nsel.
scrie aicea:
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Teofan_Savu
Si cel dinaintea lui care este actalul patriarh nu are nimic in comun cu Moldova, este de undeva din jud Timis
Ce mai faceti, Strajerule? Sunteti bine?
Da, Daniel Ciobotea e banatean, dar stiti ca Banatu-i fruncea.
„Faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare.
Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi.
Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.
Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus”
(Filipeni2;2-5)
Aproapele nostru nu este cel de la care să așteptăm ajutor, nu este o persoană de la care să așteptăm recunoștință, sau cel care pretinde că ne este prieten și ne lingușește, în schimbul unor favoruri, IPS Teofan!
Așa cum bine știţi, regula de aur pe care ar trebui să o urmeze fiecare creștin este: nu te aștepta ca altcineva să facă binele, ci grăbește-te ca tu insuţi să faci binele singur. Așa împlinim porunca lui Dumnezeu de a-l iubi pe aproapele nostru. Căci stă scris:
„Să nu te răzbuni cu mâna ta şi să nu ai ură asupra fiilor poporului tău, ci să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
Să păziţi toate legile Mele şi toate orânduielile Mele şi să le pliniţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Levitic 19;18, 37).
Să nu obţinem nimic prin luptă și viclenie, prin înșelare, folosind forţa, şi să ne arătăm întotdeauna mai prejos decât cel care ne cere, și de la care nu trebuie să așteptăm nimic.
Când Domnul a spus: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, El a dorit ca aproapele nostru să fie în noi în loc de noi înșine, ca noi. Dar, atunci când prevalează mândria, egoismul, mintea întunecată de cancerul ecumenist, propriul nostru „eu” va rămâne în picioare și atunci Harul te va părăsi, la fel pacea şi rugăciunea neîncetată, „*ne uscăm ca o mlădiţă ruptă dintr-o viţă.”
Cum poţi rămâne nesimţitor in faţa pazei clopotniţei încuiate, de către „gărzile”MMB, de la Schit Orășeni, a tăierii curentului la Paraclisul de pe proprietatea Părintelui Ioan Ungureanu, a azvârlirii în stradă în cumplitul ger al iernii, a celor 324 de credincioși (printre care sunt şi persoane în vârstă, bolnave, copii) urgisiţi din propria Biserica, la ordinul unui pseudo episcop ecumenist, ale cărui fapte netrebnice au fost consemnate deja pe hrisoavele celor care vor veni să ceară sufletul său la vremea potrivită.
Cum mai puteţi dormi, cum vă mai puteţi împărtăși cu Sfintele Taine, Mitropolte Teofan?
Pentru că vă apără încă cârpa lepădată în faţa Dreptului Judecător ? Până când?
Nu vedeţi cobrele și nu auziţi șuieratul viperelor care dorm în ea?
Mitropolite vremelnic aflat la conducerea MMB, ne consideraţi pe toţi „păgâni”, nu vă gândiţi că sunteţi atât de departe de iubirea desavârșită a Domnului Hristos, căci spune dumnezeescul Maxim „Dacă pe unii îi urăști, pe alţii nici nu-i iubești, nici nu-i urăști, pe alţii îi iubești dar potrivit, și în sfârșit pe alţii îi iubești foarte tare, din această neegalitate cunoaște că ești departe de dragostea desăvârșită, care este să iubești pe tot omul deopotrivă. Ia aminte la tine, de nu cumva răutatea care te desparte de fratele tău nu se află în fratele, ci în tine. Şi grăbește de te împacă cu el, ca să nu cazi din porunca dragostei . ”
Cuviosul Părinte Justin Pârvu, Marele și îndrăgitul nostru Duhovnic, spunea cu adâncă înţelepciune că „sufletul pe cruce câştigă adevărata libertate, că metodele (lor) de tortură, toate metodele de reeducare psihică, au făcut mai mulţi sfinţi decât robi, au sfinţit pământul ţării cu sânge de mucenici.”
Acestea se întâmplau în veacul trecut, în timpul prigoanei atee-bolșevico-sionistă, iar faptele de acum fac parte din prigoana ecumenisto-masonico-sionistă, iar Mitropolitul Teofan se detașează, aflându-se in fruntea prigonitorilor, ameninţând chiar viaţa curajoșilor luptători pentru Hristos.
Alături stăm neclintiţi, precum am mărturisit, de Cinstitul Părinte Ioan Ungureanu şi binecredincioasa sa turmă, încredinţaţi fiind că lupta noastră este dreaptă şi Atotmilostivul Dumnezeu ne va asculta rugăciunile,
şi cu cât mai asupriţi şi mai osândiţi suntem acum cu toţii, cu atât BUCURIA noastră va fi în final, mai mare.
Ne întrebaţi, Mitropolite Teofan al papistașilor, dansator cu evreii in sinagoga satanei, care BUCURIE?
Vă răspunde Sfântul Siluan Athonitul, iubitul Sfânt al Ortodoxiei, pe care aţi alungat-o din inima, mintea şi cugetul dumneavoastră definitiv, când aţi semnat documentele ruşinoase ale mincinosului sinod din Creta2016.
„*Iată, bucuria noastră: Dumnezeu este cu noi şi în noi.
Ştiu oare toţi aceasta ? Din nenorocire nu toţi, ci numai cei ce s-au smerit înaintea lui Dumnezeu şi şi-au tăiat voile proprii, căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă şi El viază numai într-o inimă smerită. Domnul se bucură când ne aducem aminte de milostivirea Lui şi ne facem asemenea Lui prin smerenia noastră.”
Ascultăm la rândul nostru cu smerenie(ştie câtă, Domnul!), sfatul înţelept al bineplăcutului lui Dumnezeu, Sfântul Siluan Athonitul, nădăjduind în iubirea nesfârşită a Mântuitorului Hristos.
„*Dacă întâi-stătătorul este rău, roagă-te pentru el şi vei avea pace în sufletul tău. Dacă chilia e rea sau dacă ascultarea nu-ţi e pe plac sau dacă eşti istovit de boală, gândeşte în tine însuţi: „Domnul mă vede şi cunoaşte starea mea; să fie cum îi place lui Dumnezeu”, şi vei avea pace. Dacă sufletul nu se predă voii lui Dumnezeu, nu-şi va găsi nicăieri pacea, chiar dacă ar păzi posturi mari şi ar stărui în rugăciune. Cine învinuieşte pe oameni pentru faptul că îi fac reproşuri, acela nu înţelege că sufletul lui e bolnav şi că nu reproşurile sunt vinovate pentru suferinţa lui. Cel căruia îi place să-şi împlinească voia sa proprie, acela nu e deloc înţelept, dar cel ascultător degrabă va înainta [duhovniceşte], pentru că Domnul îl iubeşte.”
* Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei