,,Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul’’ (Matei 5, 5).

Blândeţea sădită de Dumnezeu în om este semn negreşelnic al bunătăţii acestuia. De omul blând şi paşnic ne apropiem cu plăcere, mai ales că această însuşire se arată astăzi din ce în ce mai rar. În orice om, chiar şi în cei mai împulsivi din fire, se găseşte germenele blândeţii, căci fiecare este chemat să făptuiască binele şi să-şi reprime impulsurile păcătoase. Dumnezeu lucrează în vieţile noastre şi rodeşte mulţimea însuşirilor bune, precum ne arată Sfântul Apostol Pavel: ,,Iar rodul duhului este dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, Credinţă, blândeţe, înfrânare, curăţie; împotriva unora ca acestora nu este lege’’ (Galateni 5, 22-23).

Când vorbim de blândeţe, privirea noastră se îndreaptă spre Fiul lui Dumnezeu Întrupat, căci El ne îndeamnă prin Evanghelia Sa şi prin Învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe: ,,Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre’’ (Matei 11, 29). Cu adevărat, Dumnezeiasca-I blândeţe s-a arătat tuturor oamenilor, oricât de răi au fost ei. Să ne amintim numai de momentul când Mântuitorul era supus celor mai josnice umilinţe din partea iudeilor necredincioşi. Le-a răspuns cu o rugăciune: ,,Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac’’ (Luca 23, 34).

În Biserica lui Hristos noi suntem toţi, deopotrivă păstori şi credincioşi, slujitori ai lui Dumnezeu: ,,Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor, certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, că doar le va da Dumnezeu pocăinţă, spre cunoaşterea adevărului, şi vor scăpa de cursa diavolului, prinşi fiind de el, pentru a-i face voia’’ (II Timotei 2, 24-26).

Omul blând va fi adesea batjocorit, umilit, călcat în picioare, în lumea aceasta înstrăinată de Dumnezeu. Blândeţea îi va fi socotită drept slăbiciune, căci oamenii s-au sălbăticit şi au pierdut sensul bun al existenţei lor în Dumnezeu. Făgăduinţa lui Dumnezeu pentru cei blânzi este aceea de a moşteni pământul, şi stă neclintită ca o stâncă a veacurilor, cum ne-a lăsat scris Sfântul Apostol Petru: ,,Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea’’ (II Petru 3, 13). Este pământul pe care l-a văzut Apostolul iubirii, Sfântul Ioan, şi l-a descris în ultima carte a Sfintei Scripturi: ,,Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; iar marea nu mai este’’ (Apocalipsa 21, 1).

Presbiter Iovița Vasile