Fericitul Protopresbiter Nikolaous Manolis: Trăim mânia episcopilor noștri necreștini

Să fim mângâiați de această poveste!
Cert este că, în timp ce trecem prin secolul XXI, Înălțarea trasează o cale de martiriu! Acest lucru, de fapt, este evident din faptul că alegerea unui curs conștient de ridicol, persecuție și calomnie pare a fi un vis fals pentru epoca modernă!

Cu toate acestea, toți creștinii ortodocși, trăim mânia episcopilor noștri necreștini, deoarece ne-au alungat din Bisericile noastre și chiar ne-au dus la curțile ecleziastice. În același timp, ne-am retras din mediul nostru social și din parohiile noastre. De fapt, am ajuns să fim amenințați zilnic! Nu ne-a fost frică să luăm acele decizii care să țină scânteia ortodoxă aprinsă în epoca în care fierbe ceaunul panteismului. Am preferat chiar să aparținem creștinilor ortodocși pe care lumea îi batjocorește și îi consideră extremi și periculoși!

Deci, cine suntem? Suntem doar o mână de credincioși ai lui Hristos și ai Bisericii Sale Ortodoxe! Cineva ne-ar putea descrie cu ușurință ca fiind cea mai mică turmă a timpului nostru, dar nu cea mai mică care a existat vreodată…

Citind viața Sfântului nostru Părinte Grigorie Teologul (329 – 390 d.Hr.), prieten fratern al Sfântului Vasile cel Mare, găsim acolo un caz al turmei care a păstrat Credința Ortodoxă la Constantinopol.

Ceea ce este de o importanță deosebită este felul în care această Turmă umbla singură, într-un moment în care Biserica oficială cu credincioșii săi se alăturase ereziei ariane. Puținii ortodocși rămași, Poporul lui Dumnezeu, chiar nu aveau unde să stea. Persecuțiile și execuțiile din partea arienilor au constituit un pericol maxim pentru viața mărturisitorilor. Totuși, la necazul lor, Domnul l-a trimis pe Sfântul Grigorie Teologul la Constantinopol pentru a-i sprijini pe credincioși. Este clar că sprijinul nu era destinat Patriarhului, nici arhimandriților, nici preoților și poporului care îi urmau. Dimpotrivă, a fost un dar de la Dumnezeu pentru credincioșii persecutați, haiducii care purtau în inimile lor Biserica adevărată a lui Hristos. Acesta este Poporul Adevărului care poartă Sfânta Biserică!

Dacă aruncăm o privire înapoi în secolul al VII-lea, vom afla ceea ce exprimase un alt mare Mărturisitor al Credinței și ocrotitor al Bisericii Canonice, Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Biserica, așa cum a spus Hristosul nostru, nu înseamnă nici clădirile, nici palatele episcopale, nici clerul, preoții și marii preoți ierarhi, nici nimic altceva. Dar ce este Biserica? Este Hristos Însuși și Adevărul Său, Evanghelia Sa, Dreapta Credință, dreapta slavă. Aceasta este Biserica! Și acolo unde este acest Adevăr, Slava dreaptă, acolo este și Biserica lui Hristos. Acolo unde nu există această slavă dreaptă, mărturisirea dreaptă și adevărul, nu există Biserică a lui Hristos”.

Apoi, în cursul secolului al XIV-lea, cel mai mare Sfânt al mileniului al II-lea al creștinismului, Grigore Palama, a scris: „Și întrucât cei care aparțin Bisericii lui Hristos sunt adevărați, cei care nu sunt adevărați nu sunt ai Bisericii lui Hristos”. Adică, „Cei care sunt în adevăr sunt și în Biserica lui Hristos. Pe când cei care sunt în afara adevărului nici măcar nu sunt în interiorul Bisericii lui Hristos, ci sunt în afara ei”.

Ce a aflat, deci, Sfântul Grigorie Teologul în vizita sa la Constantinopol în 379 pentru a-i susține pe cei puțini rămași ortodocși din Constantinopol? El însuși descrie situația disperată în care se aflau: „Turma aceasta era atunci mică şi neîngrijită, în privinţa celor văzute, şi nici măcar turmă, ci o mică urmă sau rămăşiţă de turmă, neîntocmită, fără stăpân şi nehotărâtă, nici păşune slobodă având, nici cuprinsă într-un ţarc, ci rătăcind în munţi şi peşteri şi crăpături ale pământului; fiecare era împrăştiat în altă parte, după cum se nimerea să-şi găsească acoperiş sau păşune şi dobândindu-şi pe furiş mântuirea, de dragul ei. O astfel de Turmă, pe care leii au alungat-o sau tulburarea a destrămat-o sau bezna a împrăştiat-o, pe care o jelesc proorocii înfăţişând pătimirile lui Israil dat în mâinile necredincioşilor, am plâns-o şi noi, de vreme ce facem lucruri vrednice de plâns. Căci cu adevărat şi noi (este vorba de Sfântul însuşi n.n.) am fost alungaţi şi lepădaţi şi am cutreierat prin tot muntele şi dealul, ca un păstor în pustie. Şi o iarnă grea a cuprins Biserica şi fiare grozave s-au abătut, care nici acum, pe vreme bună, nu ne lasă în pace; ci se poartă fără ruşine şi sunt mai puternice decât vremea cea rea. Şi o negură urâtă a înghiţit şi a acoperit totul, mult mai grea decât plaga a noua a egiptenilor – întunericul cel pipăit – din cauza căreia puţin a lipsit să nu ne putem vedea nici între noi”.. (Editor, PG36,460A)

În plus, Sfântul Dositei adaugă: pentru că ortodocșii nu aveau o singură Biserică (toți erau arieni), el (Grigorie) i-a mutat într-o căsuță într-un eukterion (a transformat o casă în Biserică), pe care a numit-o Anastasia… haină lucrată Motivul comun dat este suficient, că erau o mie de arieni în Biserică, și nici un ortodox, iar după demisia sa (în 381) au fost o mie și unul de creștini și niciunul dintre aceștia arieni. (Dodecabiblus, cartea 3, cap. 2, p. 15).

De aceea, fraților mei, să ne mângâie această poveste! Până la urmă, antihriștii care astăzi au în mâini puterea si însemnele Bisericii nu vor învinge. Ei vor fi complet doborâți la pământ și Hristos și credincioșii Săi vor învinge! Turma mică, mâna sfântă a lui Hristos!

„Omul acela Îl cunoaște pe Dumnezeu, care simte respirația vie a lui Dumnezeu în sine și în tot ceea ce se află împrejurul său; acela care, cu inima și cu mintea și cu sufletul, simte prezența măreață și înfricoșătoare a “singurului Dumnezeu Adevărat”, în firea și în viața sa personală.”

[Sfântul Nicolae Velimirovici- Predici, Editura Sophia, Bucuresti]

*Luca 12, 32 Titlul original : Turma mica care nu atrage privirea!

Sursa: https://katanixi.gr/poimnio-poy-den-to-pianei-to-mati/

Traducere: Dr. Gabriela Naghi