Icoana Preasfintei Treimi

Să ne oprim muţi de admiraţie în faţa uneia dintre cele mai frumoase icoane ale Ortodoxiei, cea a Sfintei Treimi, realizată prin harul Mângâietorului care a condus mâna Sfantului Cuvios Andrei Rubliov la realizarea ei, simbol al iubirii supreme.
Privind-o, ne inchinăm cu evlavie întru adâncă cinstire, slăvind şi înălţând către Împăratul ceresc, cuvintele rostite de Dreptul Avraam în faţa celor trei Tineri călători, sub stejarul din Valea Mamvri, în regiunea Hebron, ţinutul Canaan.
„Apoi a zis: „Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!” Şi, dacă noi îi primim în inima noastră pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh-Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, vom putea, ca Avraam, să primim din gura lor asigurarea că această experienţă binecuvântată, departe de a fi un episod izolat, ne va fi acordată din nou: „Negresit Mă voi întoarece la tine” (Geneză 18,3;14).
Genialitatea Sfantului Andrei Rubliov constă mai degrabă în aceea că, receptând vechea tradiţie iconografică a Bisericii lui Hristos, ajunge la o profunzime şi claritate ce nu mai fuseseră atinse niciodată până atunci şi care n-au mai putut fi atinse nici mai târziu, nici măcar în „copiile” cele mai exacte. Acesta este locul în care şi personalitatea pictorului însuşi a pătruns în opera sa, rămânând acolo pentru totdeauna.
„Egalitatea desăvârşită a Îngerilor este atât de puternic exprimată, încât nu există regulă pentru a defini Persoana divină reprezentată sub chipul fiecăruia din ei. Îngerul din dreapta este, fără îndoială, Duhul Sfânt. Dilema se răsfrânge asupra Îngerului din mijloc – dacă este Tatăl sau Fiul, ceea ce determină nemijlocit identitatea Îngerului din stânga; o tradiţie păstrată de la un contemporan mai vârstnic al lui Rubliov, Sfântul Ştefan din Perm, afirmă că Tatăl e reprezentat în mijloc şi Fiul în stânga.
Fiecare Persoană îşi are semnul ei indicat de sceptrele care ne atrag privirea. În spatele Tatălui se găseşte pomul vieţii, izvorul; după Isaac Sirul „pomul vieţii este iubirea treimică din care a căzut Adam”. Sceptrul Fiului arată casa, biserica, trupul lui Hristos. Duhul se reliefează pe fundalul „stâncilor în trepte”: e muntele, e foişorul, Taborul, înălţarea, extazul, suflul lumilor şi al vârfurilor profetice.

(…) Fiul şi Duhul sunt cele două mâini ale Tatălui. Unind marginile mesei cu punctul care se găseşte chiar deasupra, la capul Îngerului din mijloc, se va vedea că Îngerii se găsesc exact într-un triunghi echilateral. Acesta semnifică unitatea şi egalitatea Treimii, al cărei vârf este Tatăl. Şi, în sfârşit, linia care urmăreşte contururile exterioare ale celor trei Îngeri formează un cerc perfect, semn al veşniciei dumnezeieşti. Centrul cercului se găseşte în mâna Tatălui, Pantocratorul.

Nu degeaba vorbind despre Cuviosul Monah Andrei, vechile izvoare subliniază mai cu seamă marea sa smerenie, care, mai mult încă decât geniul său artistic, a condus nu numai la „canonizarea”Sfintei Troiţe”la Soborul din 1551, ci şi la canonizarea oficială a persoanei lui în zilele noastre (1988). Fiindcă fără o adâncă smerenie, fără o lepădare desăvârşită de orice fel de ambiţii lumeşti în faţa sublimului tainei, pe care iconarul trebuie să o slujească, n-ar fi putut picta niciodată Troiţa. Fapt semnificativ, numele său nu apare nici măcar o dată sub operele sale…

Sursa: Arta icoanei – o teologie a frumusetii, Ed. Meridiane 1993, Pavel Evdokimov

Dr. Gabriela Naghi