Astăzi icoana este un propovăduitor tăcut și elocvent al Ortodoxiei. Cum spunea un binecunoscut teolog: „A fost o perioadă când Biserica se lupta pentru icoană, iar acum icoana se luptă pentru Biserică.” Icoana luptă pentru adevăr, pentru frumos. În cele din urmă, ea se luptă pentru suflletul omenesc, deoarece mântuirea sufletului este sensul și scopul existenței Bisericii.
Cinstirea icoanelor, a Domnului nostru lisus Hristos, a Maicii Domnului, a îngerilor şi a sfinţilor este o dogmă a credinţei creştine, formulată la Sinodul al VII-lea ecumenic (787); ea decurge din dogma fundamentală a Bisericii: mărturisirea că Dumnezeu S-a făcut om (Ioan 1, 14). Chipul Acestuia (icoana Cuvântului – Hristos) este o mărturie a întrupării Sale adevărate, reale şi nu închipuite, iluzorii. Tocmai pentru aceasta este numită adesea “teologie în imagine”. Sfântul Vasile cel Mare precizează: “Ceea ce cuvântul împărtăşeşte prin auz, pictura arată în tăcere prin imagine.”
Icoanele, pictate după învăţătura ortodoxă, înfăţişează nu chipul omului stricăcios, ci chipul omului nestricăcios, înnoit prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. De aceea, făcând astfel de chipuri, icoane, şi cinstindu-le, nu cădem în idololatrie, pentru că tocmai chipul nestricăcios al omului înnoit duhovniceşte ne conduce la Dumnezeu, iar această stare de înnoire ne-a aşezat din nou în deplina vrednicie, cea dintâi născându-ne “fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12).
Sfântul Ioan Damaschin, la întrebarea: “Cine a fost cel dintâi care a făcut icoana?”, răspunde: “Însuşi Dumnezeu, Cel dintâi a născut pe Fiul Său, Unul Născut şi Cuvântul Lui, icoana Lui cea vie, naturală şi chipul cu totul asemenea al veşniciei Lui”, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: “Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15); “Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu” (II Corinteni 4, 4); “Care fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui…” (Evrei 1, 3).
Dr. Gabriela Naghi
Maine sărbătorim Înălțarea Domnului, în ceea ce privește SF Icoane și SF Cruce, sectarii le numesc chipuri cioplite
Sa ne oprim muti de admiratie in fata uneia dintre cele mai frumoase icoane ale Ortodoxiei, cea a Sfintei Treimi, realizata prin harul Mangaietorului care a condus mana Sfantului Cuvios Andrei Rubliov la realizarea ei, simbol al iubirii supreme.
Privind-o, ne inchinam cu evlavie intru adanca cinstire, slavind si inaltand catre Imparatul ceresc, cuvintele rostite de Dreptul Avraam in fata celor trei Tineri calatori, sub Stejarul din Valea Mamvri, in regiunea Hebron, tinutul Canaan.
„Apoi a zis: „Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!”Şi, dacă noi îi primim in inima noastră pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh-Treimea cea de o fiinta si nedespartita, vom putea, ca Avraam, să primim din gura lor asigurarea că această experienţă binecuvântată, departe de a fi un episod izolat, ne va fi acordată din nou: „Negresit Mã voi întoarece la tine” (Gn 18,3;14).
Genialitatea Sfantului Andrei Rubliov constă mai degrabă în aceea că, receptând vechea tradiţie iconografică a Bisericii lui Hristos, ajunge la o profunzime şi claritate ce nu mai fuseseră atinse niciodată până atunci şi care n-au mai putut fi atinse nici mai târziu, nici măcar în „copiile” cele mai exacte. Acesta este locul în care şi personalitatea pictorului însuşi a pătruns în opera sa, rămânând acolo pentru totdeauna.
„Egalitatea desăvârşită a Îngerilor este atât de puternic exprimată, încât nu există regulă pentru a defini Persoana divină reprezentată sub chipul fiecăruia din ei. Îngerul din dreapta este, fără îndoială, Duhul Sfânt. Dilema se răsfrânge asupra Îngerului din mijloc – dacă este Tatăl sau Fiul, ceea ce determină nemijlocit identitatea Îngerului din stânga; o tradiţie păstrată de la un contemporan mai vârstnic al lui Rubliov, Sfântul Ştefan din Perm, afirmă că Tatăl e reprezentat în mijloc şi Fiul în stânga.
Fiecare Persoană îşi are semnul ei indicat de sceptrele care ne atrag privirea. În spatele Tatălui se găseşte pomul vieţii, izvorul; după Isaac Sirul „pomul vieţii este iubirea treimică din care a căzut Adam”. Sceptrul Fiului arată casa, biserica, trupul lui Hristos. Duhul se reliefează pe fundalul „stâncilor în trepte”: e muntele, e foişorul, Taborul, înălţarea, extazul, suflul lumilor şi al vârfurilor profetice.
(…) Fiul şi Duhul sunt cele două mâini ale Tatălui. Unind marginile mesei cu punctul care se găseşte chiar deasupra, la capul Îngerului din mijloc, se va vedea că Îngerii se găsesc exact într-un triunghi echilateral. Acesta semnifică unitatea şi egalitatea Treimii, al cărei vârf este Tatăl. Şi, în sfârşit, linia care urmăreşte contururile exterioare ale celor trei Îngeri formează un cerc perfect, semn al veşniciei dumnezeieşti. Centrul cercului se găseşte în mâna Tatălui, Pantocratorul.
Nu degeaba vorbind despre Cuviosul Monah Andrei, vechile izvoare subliniază mai cu seamă marea sa smerenie, care, mai mult încă decât geniul său artistic, a condus nu numai la „canonizarea”Sfintei Troiţe”la Soborul din 1551, ci şi la canonizarea oficială a persoanei lui în zilele noastre (1988). Fiindcă fără o adâncă smerenie, fără o lepădare desăvârşită de orice fel de ambiţii lumeşti în faţa sublimului tainei, pe care iconarul trebuie să o slujească, n-ar fi putut picta niciodată Troiţa. Fapt semnificativ, numele său nu apare nici măcar o dată sub operele sale…
Sursa: „Arta icoanei – o teologie a frumuseţii”, Ed. Meridiane, 1993, Paul Evdokimov
Multumesc pentru cele doua binevenite contributii. Dupa tambalaul papal, e vremea sa ne ocupam si de cele sfinte. Maine avem Praznic Imparatesc, Inaltarea Domnului. Doamne ajuta.
In alta ordine de idei, minunatii mei colegi impreuna cu toata scoala (Deci toate clasele din scoala, inclusiv gradinita), au fost duminica ce a trecut la Papa Francisc la Blaj. Eu, alaturi de inca cativa colegi, nu ne-am dus. Bine, ei nu s-au dus din principiu sau principii, ci pentru ca oricum nu ii intereseaza. Sincer fiind, oricum si pe majoritatea din clasa care au fost nu ii intereseaza dat fiind faptul ca oricum probabil ca aproape 100% din clasa e atee. Cumplite lucruri. Si se face o propaganda ecumenista la ora de „religie”, dar ce sa te mire de la papistasi?
Cei din scoala ta s-au dus ca la urs. Au ingrosat randurile unor gura-casca, pentru ca sa se poata lauda papistasii cu asistenta numeroasa.
Apropo de ora de religie. Cereti-i profesorului sau profesoarei sa inceteze cu ecumenismul acesta bolnavicios. In caz contrar, aveti optiunea ca anul urmator sa nu mai frecventati ora de religie. Spuneti-i raspicat acest lucru. Doamne ajuta.