Iconomia şi acrivia sunt cele două căi statornicite în Biserica noastră, în opera sa de mântuire a neamului omenesc. Iconomia reprezintă atitudinea de înţelegere, de îngăduinţă faţă de neputinţele omeneşti şi se aplică în cazuri concrete, determinate, pentru o anume perioadă.
Vă rog să citiţi cu mare atenţie textul de mai jos, minunată pildă de iconomie şi dragoste faţă de făpturile lui Dumnezeu: ,,Iar cele ce pot îndemna pe duhovnic a ierta păcatele ori a face unele uşurări, peste Canoanele Sfinţilor Părinţi, acestea sunt: când cineva vine către dânsul şi se arată cu căinţă fiebinte şi plină de umilinţă pentru păcatele sale, cu adevărată mărturisire a greşalelor sale, cu adâncă şi şi duioasă frângere a sufletului său, iar cu adevărată părăsire a faptelor lui cele rele, cu depărtare de dânsele şi cu inimă curată, încă şi cu nefăţarnică silinţă către faptele cele bune, însoţite de înfrânare şi milostenie. Că acestea sunt lucruri bune, le mărturisesc şi Sfinţii Părinţi. Deci, pe unul ca acesta să-l primeşti şi cu dragoste să-l mângâi, şi poţi face încă şi ceva uşurare din Canoane, spre folosul lui; iar într-alt chip, nu. Să ştii încă şi aceasta, o duhovnice, că scopul Bisericii este de a îndemna şi a atrage pe toţi către Dumnezeu, cu dragostea învăţăturii celei bune, fără a lăsa pe cineva întristat. Că Dumnezeu caută căinţă de la noi toţi, ca pe toţi să ne mântuiască şi nimeni să nu piară’’ (Molitfelnic, 1984, p. 53).
Acum, despre acrivie. Acrivie înseamnă în limba greacă ,,exactitate’’. Este calea intransigentă, neabătută, fără compromisuri ori cedări. Când e vorba de Sfintele Dogme, de Sfintele Canoane şi, în general, de întreaga Învăţătură a Bisericii lui Hristos, sunt excluse cu desăvârşire cedările omeneşti, chiar făcute prin invocarea mincinoasă a dragostei faţă de aproapele. Biserica a fost confruntată, de-a lungul istoriei, cu multe erezii, pe care le-a combătut cu fermitate. Întâia treaptă a fost aceea de a-i aduce pe eretici în simţiri, pentru a se pocăi de rătăcirile lor şi a se reintrega în viaţa Bisericii. Când toate aceste încercări s-au dovedit zadarnice, au urmat judecarea, condamnarea, anatemizarea şi excomunicarea (afurisirea) împricinaţilor, adică tăierea lor din Sfânta Biserică.
Acrivia aplicată de Sfânta Biserică a lui Hristos după sinodul tâlhăresc din Creta, din 2016. La acea adunare nelegiuită, s-a încercat desfiinţarea Dogmei Unicităţii Bisericii. Ereticii s-au amăgit cu învăţătura mincinoasă, după care şi sectele ar fi ,,biserici’’. Cu alte cuvinte, nu mai avem Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, ci o mulţime de biserici mincinoase, în frunte cu cea papistaşă. Învăţătură pierzătoare de suflete a fost îmbrăţişată de cei 25 de pseudo-ierarhi români, semnatari ai documentelor eretice. Biserica a reacţionat cu fermitate şi a respins această erezie, delimitându-se de cei care L-au trădat pe Hristos şi Sfintele Sale Învăţături. Mii de ani să treacă de acum înainte şi nu vor reuşi ereticii să-şi acopere rătăcirile lor, minţind că cei îngrădiţi de erezie au ieşit din Biserică. Nu, stimabililor, suntem prezenţi, după noi vor veni alţii care nu vă vor da odihnă, ci vă vor aminti mereu că sunteţi nişte jalnici eretici trădători.
Să nu conteze ecumeniştii pe faptul că, în momentul de faţă, nu se poate reuni un Sinod Ortodox. Capul Bisericii, Hristos Mântuitorul, Îşi va arăta în curând puterea Sa cea nemărginită. Aşa să fie!
Presbiter Ioviţa Vasile
Să fii totdeauna simplu şi fără de răutate!
Sfântul Nil Pustnicul
Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean.
Niciodată să nu răsplăteşti răul cu rău şi, măcar de ţi-ar face cineva rău vreodată, iartă-l, ca şi pe tine să te ierte Dumnezeu. Dacă te-ar lupta gândul rău, roagă-te din tot sufletul pentru fratele acela şi va fugi gândul rău de la tine. Vezi, să nu primeşti patima pizmei, ca să nu te înghită diavolul de viu. Ci, mai mult, mărturiseşte-ţi gândurile şi roagă-te lui Dumnezeu să te izbăvească de o primejdie ca aceea. De ai vedea pe cineva greşind, să nu-i zici, nici să-l osândeşti, nici să-l urăşti, ca să nu cazi şi tu în acelaşi păcat. Ci, mai bine, să zici: „Eu mai rău sunt şi azi e rândul aceluia, iar mâine, al meu.”
Să ştii că dracii se tem de post, de priveghere, de înfrânare, de smerenie, de rugăciune, de lacrimi şi de celelalte fapte bune. Dacă voieşti să-ţi dăruiască Dumnezeu lacrimi şi umilinţă, şi nepătimire, adu-ţi aminte de moarte totdeauna şi de mormântul tău şi vei ajunge la aceasta. De vei fi înşelat de diavol şi vei cădea într-un păcat, mic sau mare, să nu cazi în deznădăjduire, ca să nu pieri, ci să alergi la mărturisire şi pocăinţă şi să pui iarăşi început bun şi Dumnezeu te va ierta şi nu Se va întoarce de la tine. Înfrânarea limbii stă în a nu răspunde, a nu grăi lucruri spurcate, a nu ocărî, a nu osândi, a nu blestema, a nu minţi, a nu grăi de rău pe cineva, nici a judeca pe altul.
Înfrânarea ochilor stă în a nu privi fără de ruşine la faţă străină, nici a căuta la faţa frumoasă şi cu bun chip. Înfrânarea gândului se arată atunci când vine gândul cel rău, fără de ruşine, în a nu te supune lui, nici să te împaci cu el, nici să-l primeşti. Ci, mai mult, să te scârbeşti şi să te lepezi de el. Loveşte-ţi faţa ta şi pieptul şi cu suspine şi cu lacrimi să strigi către Stăpânul Hristos şi să zici: „Miluieşte-mă, Doamne, şi nu mă lăsa să pier. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt. Ruşinează, Doamne al meu, pe dracul cel ce-mi fură nădejdea mea. Umbreşte capul meu cu darul Tău în ziua războiului diavolesc. Pe vrăjmaşul care mă biruieşte, biruieşte-l Doamne. Gândul cel ce mă înfricoşează, alină-l cu mângâierea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu.”
Înfrânarea pântecelui stă în a nu te sătura niciodată de bucate, nici de băutură, nici să doreşti, nici să cauţi bucate şi de mult preţ. Dacă vrei să te mântuieşti, fă-te înfrânat, smerit la minte, îndelung răbdător şi niciodată să nu deznădăjduieşti de pocăinţă. Dacă vrei să înaintezi, mai degrabă primeşte-ţi rugăciunea, înfrânarea şi dragostea. Şi aşa îţi vei mântui sufletul tău de toate ispitele vrăjmaşului. Dumnezeului nostru slavă!
Sursa: Sfântul Nil Pustnicul – „Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți”, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 305 – 306.
Parintele Elpidie azi la manastirea din Adamclisi.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=347152344068926&id=111770570228546
Imaginea pe care mi-am format-o pana acum și ce v-am prezentat a fost pe proiecte de legi la nivel de UE și pe informațiile prezentate pe site -urile oficiale ale UE.
Am vazut comentarii la postarile mele în care diversi cetateni susțineau ca datele noastre medicale sunt colectate si vandute companiilor farmaceutice, ca va fi simplu se identificat daca avem vreun organ compatibil pentru cine are nevoie de el si ne vom trezi rapiti si fara organul respectiv.
Am ignorat toate astea, le-am considerat exagerari.
Insa, azi m-am ingrozit cand am vazut in actele oficiale ale UE ca se pregateste introducerea unui sistem care ar putea sa duca chiar la ce sustineau unii cetateni.
În comunicatul de presa al Comisiei Europene din 03 mai 2022 ” Uniunea Europeană a Sănătății: Un spațiu european de date privind sănătatea pentru oameni și știință” se prezintă frumos ce bine ne va fi nouă cand ne vor fi accesate datele de sanatate din orice stat al UE.
Însă, se mentionează și că Spațiul european de date în domeniul sănătății (EHDS) :
” EHDS creează un cadru legal puternic pentru UTILIZAREA DATELOR DE SĂNĂTATE ÎN SCOPURI DE CERCETARE, INOVARE, sănătate publică, ELABORAREA DE POLITICI ȘI REGLEMENTĂRI. În condiții stricte, CERCETĂTORII, INOVATORII, INSTITUȚIILE PUBLICE SAU INDUSTRIA vor avea ACCES LA CANTITĂȚI MARI DE DATE DE SĂNĂTATE DE ÎNALTĂ CALITATE, cruciale pentru dezvoltarea de tratamente, vaccinuri sau dispozitive medicale care salvează vieți și pentru a asigura un acces mai bun la asistență medicală și sisteme de sănătate mai rezistente. ”
”ACCESUL la astfel de date de către CERCETĂTORI, COMPANII SAU INSTITUȚII va necesita un permis din partea unui ORGANISM DE ACCES LA DATELE DE SĂNĂTATE, care urmează să fie înființat în toate statele membre. Accesul va fi acordat numai dacă datele solicitate sunt utilizate în scopuri specifice , în medii închise, securizate și fără a dezvălui identitatea persoanei. De asemenea, este strict INTERZISĂ utilizarea datelor pentru DECIZII, CARE SUNT DĂUNĂTOARE CETĂȚENILOR, cum ar fi proiectarea de produse sau servicii dăunătoare sau creșterea primei de asigurare.”
”Organismele de acces la datele de sănătate vor fi conectate la noua infrastructură descentralizată a UE pentru uz secundar ( HealthData@EU) , care va fi înființată pentru a sprijini proiecte transfrontaliere.„
În ultimii 2 ani am vazut cum deciziile luate de guvernanți le-am considerat dăunătoare pentru noi, dar guvernanții au zis că sunt bune, iar noi nu am avut nicio pârghie legală reală să ne opunem.
” EHDS va UTILIZA implementarea ÎN CURS ȘI VIITOARE A BUNURILOR DIGITALE PUBLICE în UE, cum ar fi INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ, CALCULUL DE ÎNALTĂ PERFORMANȚĂ, CLOUD ȘI MIDDLEWARE INTELIGENT. ÎN PLUS, CADRELE PENTRU IA, E-IDENTITATE și securitate cibernetică vor SPRIJINI EHDS.”
Deci, practic identitatea digitală (portofelul digital) va fi folosit si pentru monitorizarea si controlul nostru pe baza datelor noastre medicale, folosindu-se inteligența artificială, calculatoare de înaltă performanță etc.
”Pasii urmatori
Propunerea înaintată de Comisia Europeană va fi acum discutată de Consiliu și Parlamentul European.”
Comunicatul de presa: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_22_2711
La finalul comunicatului de presa sunt puse niste link uri.
Unul conține Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic și social european și comitetul regiunilor – O STRATEGIE EUROPEANĂ PRIVIND DATELE – COM(2020) 66 final în limba română o găsiți aici: https://secure.ipex.eu/IPEXL-WEB/download/file/8a8629a8700f71c801708b2290362b52
Și mai multe date găsiți aici (dar trebuie si intrati pe fiecare link, din fiecare pagina): https://ec.europa.eu/health/ehealth-digital-health-and-care/european-health-data-space_en
Cu cât citesc mai multe dintre inițiativele Comisiei Europene și informațiile care sunt postate pe site -urile UE, cu atat se conturează mai clar că scopul este monitorizarea în masă si controlul cetățenilor.
În plus, sub pretextul ființei umane în centrul tuturor preocupărilor, de fapt se vorbește de ”binele public”, iar prin ceea ce se tot legiferează, ființa umană – omul va deveni un simplu produs.
De vreo 2 ani tot scriu si va arat ce este prin proiectele de ”legi” europene propuse de Comisia Europeana, prin Comunicarile ei – nicio reactie a romanilor în această privință.
Acum si-au pregatit o componenta a Curtii Constitutionale care sa aibă grijă să nu se mai declare nimic neconstituțional, mai ales pe o lege de revizuire a Constituției României care să depăseascp limitele revizuirii pentru a permite UE să facă ce vrea – nicio reactie a romanilor în această privință.
In ultimele zile se tot vorbeste ca trebuie modificata Constitutia Romaniei, tocmai pentru a putea sa faca UE ce vrea, daca nu v-ati prins – nicio reactie a romanilor în această privință.
Resursele naturale ale Romaniei sunt vandute ”mascat” gratis unor companii straine pentru ca romanii sa sa le rascumpere la preturi exorbitante – nicio reactie a romanilor în această privință.
Prețurile de la carburati, energie pana la alimente sar in aer – – nicio reactie a romanilor în această privință.
Orice li se intampla si li se impune romanilor acestia nu au nicio reactie.
Eu am cam obosit. Se pare ca va place sa ajungeti sa fiti monitorizati, controlati si sa deveniti simple produse.
Nu stiu daca mai are vreun rost sa imi consum energia si timpul ca sa citesc si va informez.
A fost ceva frumos sa l asculti pe acest om pr.Elpidie.Un lucru am observat: spunea ca Maica Domnului nu stia ca Este Fiul lui Dumnezeu.Gresit.Stia ca ceea ce primind in pantece pe Dumnezeu intrupat avea toata luminarea si cunostinta de la Duhul Sfant.
https://vremuritulburi.com/2014/05/31/mai-multe-despre-parintele-elpidie-si-misiunea-sa-in-africa/
Dumnezeu Îşi păstrează întotdeauna aceeaşi slavă
Sfântul Ioan Gură de Aur
Dumnezeu a dat poruncă să iubeşti pe vrăjmaşii tăi şi tu îţi întorci faţa de la Dumnezeu, Care te iubeşte? A dat poruncă să spui cuvinte frumoase celor care te înjură, şi să faci rugăciuni pentru cei care te vorbesc de rău, şi tu grăieşti de rău pe Binefăcătorul şi Ocrotitorul tău, fără ca Acesta să te nedreptăţească cu nimic?
Oare n-ar putea să te slobozească din încercarea pentru care Îl huleşti acum? N-o face însă, ca să devii mai vrednic.
Nu este oare nesăbuinţă să avem în gura noastră lipsă de evlavie, dispreţ, şi să luăm în deşert numele Domnului Îngerilor, de vreme ce puterile cereşti pronunţă Sfânt Numele Lui cu cutremur, uimire şi admiraţie?
„L-am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau şi strigau unul către altul zicând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui»” (Isaia 6, 1-3).
Şi dacă trebuie să atingi Evanghelia, îţi speli mai întâi mâinile, şi după aceea o ţii cu mult respect şi evlavie. Deci, nu te înfiori să scoţi cuvinte nepotrivite cu limba ta faţă de Stăpânul Evangheliei şi să-L huleşti? Desigur, că pe Dumnezeu nimeni nu poate să-L păgubească cu jignirile lui, nici să-L arate mai strălucitor cu doxologiile lui.
Dumnezeu Îşi păstrează întotdeauna aceeaşi slavă, care nici nu se măreşte prin elogii, nici nu se micşorează prin blasfemii. Dimpotrivă, la oameni se întâmplă următorul paradox: cei care-L preamăresc primesc ei înşişi folos din doxologie, în timp ce aceia care-L hulesc şi-L dispreţuiesc se pierd pe ei înşişi.
Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 265-266
Cum este cineva în inima sa, aşa îl are Dumnezeu şi aşa Se poartă cu el
Sfântul Teofan Zăvorâtul
În viaţa lui Eftimie cel Mare se povesteşte că era în ţara lui un bătrân îmbunătăţit, cinstit de toată lumea şi de ale cărui sfaturi şi poveţe mulţi se folosiseră. Toţi îl considerau sfânt şi om al lui Dumnezeu. Dar când ajunse pe patul morţii, veni la el alt stareţ şi văzu cum dracii îi înconjuraseră triumfători patul, aşteptând să-şi dea sufletul… Vedeţi, ce credea lumea şi cum era de fapt!
Se mai povestea că în pustia Egiptului era un ava care, atunci când cineva îi trimitea un cadou, vedea imediat cu duhul ce avea pe suflet trimiţătorul şi le spunea mereu ucenicilor: „Aici sunt sânge sau lacrimi, aceasta miroase a iubire de arginţi, astalaltă, a necurăţenie trupească sau a mândrie şi slava deşarta”.
Au mai existat şi multe alte cazuri care să arate ca toată puterea stă în starea inimii şi că aşa cum este omul cu inima, aşa îl văd Dumnezeu, îngerii şi toţi sfinţii. Dar sunt de ajuns aceste exemple, ca să vă convingeţi singuri că aşa este. Să trecem acum la noi înşine!
Dacă i s-ar deschide cuiva ochii minţii şi s-ar uita cu atenţie la noi, cei adunaţi astăzi aici, ce ar descoperi? Dă-ne, Doamne, să fim cu toţii, după puterile noastre, fără cusur şi în faţa Ta, aşa cum ne cinstim unii pe alţii şi cum vrem să fim respectaţi în relaţiile noastre cu lumea. Dar, fraţilor, ce rost au aici vorbele de linguşire?
Nu vă amăgiţi cu încrederea în voi înşivă, intraţi mai bine înlăuntrul vostru şi cercetaţi-vă gândurile şi aspiraţiile cele mai fine ale inimii — fiecare, în inima sa — şi după aceasta judecaţi-vă şi stabiliţi, fără nici o părtinire, cine sunteţi, ştiind că în acest fel, iar nu altminteri, sunteţi descoperiţi în faţa lui Dumnezeu şi a întregii lumi duhovniceşti.
Apoi, pe cele rele îndreptaţi-le, iar pe cele bune înmulţiţi-le.
Unul dintre Sfinţii Părinţi închipuia inima omului ca pe un vas plin de şerpi şi de fel de fel de târâtoare care, de fiecare dată când pune omul ceva la cale, ies afară din el şi, dacă lucrul este rău, se hrănesc cu el, iar de este bun, încearcă să-l pângărească cu veninul lor. Dacă omul este atent la el însuşi, atunci, neîngăduindu-şi fapte rele şi nedând, astfel, hrana şerpilor, îi slăbeşte şi, zădărnicindu-le încercările de a-i pângari faptele bune, îi loveşte în cap. Continuând neobosit aceasta trudă, în acelaşi fel şi în acelaşi duh, în sfârşit omoară şerpii şi le arunca leşurile afară.
Şerpii sunt patimile şi inclinările rele. Moartea lor este curăţarea inimii de patimi. Haideţi să râvnim la aceasta!
Să încetăm să mai facem păcate, iar faptele bune să le facem astfel, încât să nu se amestece în ele nici un fel de simţăminte şi atitudini păgubitoare. Iar de se va strecura totuşi ceva, să ne curăţăm prin pocăinţă. Procedând aşa, ne vom arăta curaţi nu numai în faţa oamenilor, ci şi în faţa lui Dumnezeu, Atotvăzătorul… Dă-ne, Doamne, aşa! Amin.
20 noiembrie 1869
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, Bucureşti, 2011
Vreau sa evidentiez mai jos la comentariile cu numele „dumitru” amanunte cu privire la viitoarele evenimente.
https://ortodoxinfo.ro/2020/01/08/profetia-unui-parinte-grec-cu-privire-la-al-3-lea-razboi-mondial-va-fi-un-atac-al-americii-si-israelului-impotriva-iranului/
Evenimentele istorice bifate cu ziua de 12 mai.
https://www.unitischimbam.ro/evenimentele-zilei-de-12-mai-in-istorie/
„Doamne, acum înţeleg totul! Mântuieşte-mă, salvează-mă, oricare ar fi preţul!”
Atunci când facem ceva rău ori vorbim ce nu trebuie, când gânduri întunecate ne macină mintea sau un văl negru ni se aşează pe inimă, dacă ajungem să facem măcar puţină lumină în noi înşine, vom simţi primele mustrări de conştiinţă. Dar aceste păreri de rău ale conştiinţei nu sunt încă ceea ce se înţelege prin pocăinţă. Ne putem petrece toată viaţa reproşându-ne purtarea noastră greşită în fapte sau în cuvinte, gândurile şi simţămintele noastre întunecate, fără însă a ne îndrepta. Mustrările de conştiinţă pot face din viaţa noastră un adevărat iad, dar ele nu ne deschid Împărăţia Cerească. Trebuie adăugat la acestea ceva, care se găseşte în chiar inima pocăinţei, şi anume, să ne întoarcem către Dumnezeu cu nădejde şi cu încredere deplină că El are destulă iubire încât să ne dăruiască iertarea şi destulă putere pentru a ne schimba.
Pocăinţa este acea cotitură a vieţii, acea schimbare a gândurilor, preschimbare a inimii, care ne pune faţă către faţă cu Dumnezeu, plini de nădejde fremătândă şi de bucurie, având convingerea că nu merităm milostivirea lui Dumnezeu dar ca Domnul a venit pe pământ nu pentru a judeca, ci pentru a mântui, că a venit nu pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi.
A ne întoarce către Dumnezeu cu nădejde, chemându-L în ajutor, nu e încă de ajuns, căci sunt multe lucruri în viaţa noastră care depind de noi înşine. De câte ori nu cerem în mod repetat: „Doamne, ajută-mă! Doamne, dă-mi răbdare, dă-mi neprihănire, dă-mi curăţia inimii, dă-mi cuvânt adevărat!” Dar când ni se oferă prilejul de a ne potrivi faptele cu rugăciunea pe care o facem, urmăm mai curând înclinaţiile inimii, căci ne lipsesc curajul şi duhul hotărârii pentru a pune în lucrare cerinţele adresate lui Dumnezeu în rugăciune, într-un asemenea caz pocăinţa noastră, elanul sufletului nostru rămân neroditoare.
Pocăinţa trebuie să izvorască din nădejdea noastră în iubirea lui Dumnezeu, printr-un efort susţinut şi viguros de a duce o viaţă dreaptă şi de a părăsi vechile noastre rătăciri. Fără aceasta Dumnezeu însuşi nu ne va izbăvi, căci, după cum ne spune Hristos, nu cei ce zic „Doamne, Doamne” vor intra în Împărăţia Cerurilor (Matei 7, 21), ci cei care aduc rod. Aceste roade noi le cunoaştem; ele sunt pacea, bucuria, dragostea, răbdarea, blândeţea (Gal. 5, 22-23). Acestea ar putea face încă de pe acum din pământul nostru un paradis dacă, asemenea pomilor roditori, am putea, ajunşi la o deplină maturitate, să le rodim.
Aşa că pocăinţa se pune în lucrare atunci când dintr-odată sufletul nostru primeşte un şoc, când conştiinţa ne grăieşte, iar Dumnezeu ne cheamă cu aceste cuvinte: „Unde mergi? Către moarte? Oare, cu adevărat, aceasta voieşti?” Şi dacă noi răspundem: „Nu, Doamne, iartă-ne, ai milă de noi, mântuieşte-ne!” şi ne întoarcem către El, Hristos ne spune: „Te iert; iar tu, în semn de recunoştinţă pentru o asemenea iubire şi pentru că, răspunzând iubirii Mele, şi tu ai capacitatea de a iubi, începe şi schimbă-ţi viaţa…”
Ce s-ar mai putea spune? Primul lucru de învăţat este să ne asumăm întreaga noastră viaţă cu toate evenimentele şi persoanele ce au intrat în ea, cu tot ce ar fi putut fi uneori o sursă de suferinţă. Să acceptăm, nu să respingem. Până când nu ne vom asuma întregul conţinut al vieţii noastre fără a lăsa nimic deoparte, ca şi cum l-am primi din mâna lui Dumnezeu, nu vom fi în măsură de a ne elibera de nelinişte, de o anumită înrobire şi răzvrătire lăuntrică. Noi Ii spunem Domnului: „O, Doamne, voiesc să fac voia Ta!” Dar din adâncul fiinţei noastre se ridică un strigăt: „dar nu pe aceasta, Doamne!” sau „nu pe cealaltă…” „Desigur, sunt gata să-l accept pe aproapele meu, dar nu pe aproapele acesta! Sunt gata să accept tot ce îmi vei trimite, dar nu ceea ce îmi trimiţi acum…” De câte ori nu spunem în momentele noastre de limpezire: „Doamne, acum înţeleg totul! Mântuieşte-mă, salvează-mă, oricare ar fi preţul!” Dacă în astfel de momente ne-ar apărea deodată Mântuitorul sau dacă ne-ar trimite pe Îngerul Său, pe vreun sfânt care să ne ceară socoteală pe un ton aspru, cerându-ne să ne pocăim şi să ne schimbăm viaţa, probabil că am accepta. Dar dacă în locul Îngerului, în locul unui sfânt, în loc de a Se înfăţişa El Însuşi, Hristos ni l-ar trimite pe aproapele nostru, mai cu seamă pe cel pe care nu-l iubim, care ne pune pe jar, şi ne-ar adresa această întrebare vitală:
„Pocăinţa ta se exprimă în cuvinte sau în fapte?” atunci ne vom uita propriile cuvinte, ne vom înăbuşi bunele sentimente, vom arunca pocăinţa la gunoi şi vom exclama: „Pleacă de aici! Nu prin tine voi primi eu judecăţile lui Dumnezeu, nu e treaba ta să mă înveţi lecţia care mă va pregăti pentru o nouă viaţă…”
Vom lăsa să treacă şi ocazia şi persoana trimisă de Domnul pentru a ne tămădui, pentru a ne ajuta să intrăm cu smerenie în împărăţia lui Dumnezeu, pentru a ne asuma cu răbdare repetatele noastre căderi în păcat şi a primi totul cu încredere ca din mâinile lui Dumnezeu.
Dacă nu ne primim viaţa ca din mâinile lui Dumnezeu, dacă nu primim tot ce cuprinde ea ca venind de la Însuşi Dumnezeu, atunci viaţa nu ne va croi drum către veşnicie. Vom căuta fără încetare o altă cale.
Da, vom căuta fără încetare o altă cale către veşnicie, cu toate că singura cale este Domnul Iisus Hristos.
„Eu sunt Calea Adevărul şi Viaţa.”
Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina iertării. Taina tămăduirii, Editura Doxologia