Hristos a înviat!
Când dragostea Domnului nostru aprinde sufletul omului, unul ca acesta nu mai este spus măsurilor, ci iese din hotarele sale. De aceea „scoate afară frica”. Și fie că scrie, fie că vorbește, înclină spre lipsa de măsură. Dar în însuși momentul Harului, orice ar spune, toate câte le spune sunt mărunte față de strălucirea dumnezeieștii dragoste. Apoi, după ce inima se va strânge și norul va pleca întru ale sale, atunci va intra la mijloc măsura și va căuta să le distingă pe toate potrivit măsurii.
Așadar, scopul tuturor acestora pe care vi le-am scris este unul singur: să vă încălzesc sufletul, să vă îndemn la dorirea și râvna pentru Preadulcele nostru Iisus. Așa cum fac și generalii în armată, când le povestesc soldaților izbânzile celor viteji, îndemnându-i astfel să lupte cu bărbăție. Dar și scopul Sfinților, ale căror vieți și cuvinte au fost scrise și ne-au fost lăsate, același este. Căci sufletul – așa cum l-a plăsmuit Dumnezeu – dacă nu aude adeseori aceste lucruri înalte și minunate, este cuprins de somnolență și nepăsare. Și numai cu acestea, cu citiri și cu istorisiri vrednice, alungă uitarea și înnoiește vechea casă.
Când am venit în Sfântul Munte am aflat mulți Părinți care petreceau în făptuire și contemplație. Oameni bătrâni și Sfinți. Unul a fost Bătrânul Calinic, un pustnic desăvârșit. A trăit zăvorât patruzeci de ani. Se îndeletnicea cu lucrarea minții și se hrănea cu mierea dumnezeieștii dragoste, făcându-se și altora povățuitor. S-a învrednicit adeseori să fie răpit în contemplație.
Mai jos de acesta a locuit Bătrânul Gherasim, un isihast desăvârșit, de obârșie din insula Hios. Se îndeletnicea cu Rugăciunea minții. A ajuns până la nouăzeci de ani. A petrecut cincisprezece ani în vârful Prorocului Ilie, luptându-se cu diavolii și lăsându-se bătut de furtuni, astfel rămânând un stâlp neclintit al răbdării. Avea lacrimi necontenite. Și-a săvârșit viața sa cea fără de griji, îndulcindu-se cu rostirea Numelui lui Iisus.
Mai sus era Bătrânul Ignatie. Mulți ani a fost nevăzător. A fost duhovnic multă vreme și a ajuns până la vârsta de nouăzeci și cinci de ani. Se ruga neîncetat cu Rugăciunea minții, din care pricină din gura sa ieșea o mireasmă atât de puternică, încât se bucura oricine să vorbească aproape de gura sa.
A fost și altul mai minunat la Sfântul Petru Athonitul, ieromonahul Daniil, următor al Sfântului Arsenie cel Mare. Petrecea zăvorât în deplină tăcere, liturghisind zilnic toată viață. În șaizeci de ani nu s-a gândit să lase nici măcar o zi Dumnezeiasca Liturghie. În Postul Mare săvârșea Liturghia mai înainte sfințită în fiecare zi. Și a trăit până la sfârșitul vieții, la adânci bătrâneți, săvârșindu-se fără să fie bolnav nici măcar o zi. Liturghia sa ținea totdeauna trei ceasuri și jumătate până la patru, deoarece nu putea să rostească ecfonisele din pricina umilinței. Totdeauna uda pământul înaintea sa cu lacrimile și din această pricină nu voia să primească niciun străin la Liturghie, ca să nu-i vadă lucrarea. Însă pe mine mă primea, deoarece îl rugasem cu multă căldură. De fiecare dată când mergeam – trei ceasuri mergeam noaptea ca să stau de față la această cu adevărat înfricoșătoare priveliște dumnezeiască – îmi spunea unul sau două cuvinte în vremea când ieșea din Sfântul Altar și îndată se ascundea până a doua zi. Acesta a avut Rugăciunea minții și privegherea de toată noaptea drept lucrare pentru toată viața sa. De la el am luat și eu rânduiala și am aflat mult folos. Mânca douăzeci și cinci de dramuri de pâine în fiecare zi și era ca un fulg când săvârșea Liturghia. Nu începea Liturghia până ce nu se făcea noroi pe podeaua dinaintea Sfintei Mese.
Au fost și alți mulți văzători, pe care eu nu m-am învrednicit să-i cunosc, deoarece se săvârșiseră cu un an sau doi mai înainte. Isprăvile lor minunate mi le-au povestit alții, deoarece cu acestea mă îndeletniceam. Pas cu pas am cutreierat munții și peșterile ca să aflu astfel de nevoitori. Fiindcă starețul meu era bun și simplu, după ce-i pregăteam mâncarea, îmi dădea binecuvântarea să caut aceste locuri folositoare pentru sufletul meu. Iar după ce l-am îngropat, am cercetat tot Athonul.
Era unul într-o peșteră care plângea de șapte ori într-o zi și toată noaptea o petrecea plângând. Aceasta era lucrarea sa. Și perna sa era totdeauna udă din pricina lacrimilor. Avea și un ucenic care mergea de două-trei ori pe zi la el, căci nu voia să-l aibă continuu lângă el ca să-i întrerupă lucrarea. Odată l-a întrebat pe bătrân:
– Gheronda, de ce plângi atât de mult?
– Fiul meu, atunci când omul Îl contemplă pe Dumnezeu, din dragostea pe care o are îi vin lacrimile și nu se poate stăpâni.
Au fost și alții mai mici, cum a fost ieromonahul Cosma și alții, precum și alții mai mari, despre care de ar vrea cineva sa scrie, ar trebui să aibă multă hârtie. Toți aceștia au adormit aici și trăiesc acolo în veșnicie.
Astăzi nu se mai aude cuvânt despre astfel de lucruri, deoarece grija cea multă și preocuparea materială i-a cuprins pe oameni. Și o disprețuire aproape generală a lucrării niptice i-a cuprins, încât mulți nu numai că nu vor să cerceteze, să afle și să lucreze acestea, ci dacă aude cineva vorbindu-se despre acestea, îndată se ridică cu vrăjmășie împotriva lui. Și-l țin de nebun și prost, ajungând de batjocura lor, deoarece viața lui nu este asemenea cu cea a lor. Astăzi se întâmplă ceva asemănător cu vremurile idolatre. Atunci, dacă ocărai idolii, te loveau cu pietre și în cel mai rău caz te omorau. Tot astfel și acum fiecare patimă ia locul idolului. Iar dacă mustri și osândești patima pe care o vezi că îl biruiește pe fiecare, toți strigă „Loviți-l cu pietre, pentru că a ocărât pe zeii noștri!”.
În sfârșit, fiindcă eu nu primesc pe nimeni, fără nicio excepție, și nici nu vreau să aud cum trăiesc sau ce fac oamenii sau monahii, sunt mereu ținta clevetirilor. Dar nu încetez zi și noapte să mă rog pentru părinți și să spun că ei au absolută dreptate pentru că văd cu ochii pe care li i-a dat Dumnezeu. Nu voi fi, oare, și eu nedrept și vrednic de osândă, dacă voi spune: „De ce nu văd și ei așa cum văd eu?”. Fie ca Dumnezeul tuturor să-i miluiască pe toți pentru rugăciunile Cuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor Părinți!
(Extras din Mărturii ale experienței monahale– Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos)
Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi
Pune-ţi nădejdea în Dumnezeu, neaşteptând de la altcineva mângâierea
Să fii pregătit să primeşti tot felul de dispreţuiri şi jigniri, osândiri şi ocări din partea tuturor, chiar şi de la cei de la care nu te aştepţi. Să te consideri pe tine însuţi vrednic de ele şi să le primeşti pe toate cu mulţumire şi cu bucurie.
Să rabzi orice osteneală şi mâhnire şi primejdie ce vine din partea demonilor, ca unul ce ai împlinit voia lor. Şi să rabzi cu bărbăţie lipsirea celor de trebuinţă, întâmplările neplăcute şi amărăciunile vieţii. Să rabzi, având încredere în Dumnezeu, chiar şi lipsa hranei tale zilnice, care în câteva ceasuri devine gunoi. Iar toate acestea să le rabzi de bunăvoie, punându-ţi nădejdea în Dumnezeu şi neaşteptând de la altcineva izbăvirea sau mângâierea.
Căci orice ajutor venit din partea oamenilor se dă în urma luminării şi povăţuirii celei de la Dumnezeu. Lasă, aşadar, toată grija ta la Dumnezeu şi în toate greutăţile tale osândeşte-te pe tine însuţi, spunându-ţi că tu eşti pricina tuturor relelor, ca unul ce ai mâncat din rodul oprit al pomului şi ai căpătat astfel felurite patimi. Primeşte, aşadar, acum cu mulţumire amărăciunile, care te vor scoate din moleşeala ta şi care te vor face să te îndulceşti de harul lui Dumnezeu.
Din Sfântul Isaac Sirul, cel de Dumnezeu-insuflat, Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 47-48
Nu deznădăjdui dacă ai căzut, ci ridicându-te degrabă
Nu deznădăjdui dacă ai căzut, ci ridicându-te degrabă, fă metanie și spune: „Iartă-mă, Doamne Hristoase, sunt om și sunt slab”.
Sfântul Cuvios Iosif Isihastul
Faptul că ai căzut nu înseamnă că te-a părăsit Dumnezeu. Ci, pentru că ai multă mândrie lumească, multă slavă deșartă, te lasă Mântuitorul Hristos ca să greșești și să cazi. Să înveți din toate slăbiciunile tale, să le simți pe propria-ți piele și să ai apoi îngăduință și răbdare cu cei care cad. Să nu mai judeci pe frați atunci când cad, ci să le sari în ajutor. Deci ori de câte ori cazi, ridică-te și îndată cere iertare!
Nu ascunde întristarea în inima ta, deoarece bucuria celui rău este întristarea, deznădejdea, din care se nasc multe și din care se umple de amărăciune sufletul. Cel care are puterea căinței imediat spune:
„Am păcătuit, Părinte, iartă-mă!” Și astfel alungă întristarea.
„Sunt om slab – spune –, ce să fac?” Într-adevăr, așa este, fiul meu. Curaj!
Numai atunci când vine harul lui Dumnezeu poate omul să stea pe picioarele sale. Altfel, fără har, mereu se clatină și cade. Curaj și nu te teme deloc!
Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, traducere de Pr. Dr. Constantin Coman, Editura Bizantină, 196, p. 103-104
Dumnezeu va da rezolvarea
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în modul cel mai bun, dar este trebuinţă de multă răbdare şi atenţie, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâlcească iţele, mai mult le încâlcesc. Dumnezeu le descâlceşte cu răbdare. Această situaţie nu va dura mult. Dumnezeu va lua mătura. Pe la anii 1860, fiindcă în Sfântul Munte exista multă armată turcească, în Mănăstirea Iviron nu rămăsese niciun monah pentru o perioadă de timp. Părinţii plecaseră, unii cu Sfintele Moaşte, alţii ca să ajute în Revoluţie. În Mănăstire venea numai un monah de departe care mătura şi aprindea candelele. Înlăuntrul şi în afara mănăstirii era armată turcească, iar acel sărman călugăr mătura şi spunea: „Maica Domnului, oare cât va mai dura situaţia aceasta?”. Odată, pe când se ruga cu durere Maicii Domnului, vede că se apropie de el o femeie- era Maica Domnului- care strălucea şi din chipul ei ieşeau raze de lumină. Ea îi luă mătura din mână şi îi spuse: „Tu nu ştii să mături bine. Voi mătura eu”. Şi a început să măture. Apoi a dispărut în Altar. În trei zile au plecat toţi turcii. I-a alungat Maica Domnului.
Dumnezeu va arunca departe tot ceea ce nu este corect, precum ochiul aruncă orice gunoaie din el. Diavolul lucrează, dar lucrează şi Dumnezeu şi valorifică răul, transformându-l în bine. De pildă, unii oameni sparg plăcile, dar Dumnezeu le ia şi face din ele un mosaic frumos. De aceea nu vă necăjiţi nicidecum, deoarece deasupra a toate şi a tuturor este Dumnezeu, Care stăpâneşte peste toate şi va aşeza pe fiecare pe scăunelul său ca să dea răspuns de ceea ce a făcut, când îl va şi răsplăti potrivit cu cele făcute. Vor fi răsplătiţi cei ce au ajutat o situaţie şi va fi pedepsit cel ce face răul. În cele din urmă, Dumnezeu va pune lucrurile la locul lor, dar fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate.
Astăzi unii încearcă să dărâme credinţa, de aceea iau încet-încet câte o piatră, ca să prăbuşească clădirea credinţei. Însă cu toţii suntem responsabili pentru prăbuşirea aceasta. Nu numai aceia care iau pietrele, ci şi cei care vedem că se dărâmă şi nu încercăm să o sprijinim. Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat.
Lumea crede uşor un om care are darul de a convinge.
– Părinte, poporul este ca o fiară.
– Eu nu mă plâng de fiare. Vezi, animalele nu pot face mare rău, deoarece nu au minte, în timp ce omul care se îndepărtează de Dumnezeu se face mai rău decât cea mai mare fiară. Face mult rău. Oţetul cel mai tare se face din vinul stricat. Celelalte oţeturi artificiale nu sunt aşa de tari… Lucrul cel mai înfricoşător este atunci când diavolul luptă împreună cu un om pervers. Atunci face un rău îndoit celorlalţi, ca şi gândul trupesc atunci când va lupta împreună cu trupul. Atunci va face mai mare rău în trup. Ca diavolul să lucreze împreună cu un astfel de om, trebuie ca acesta să fie abil, să aibă intenţie rea, răutate.
În continuare- Doamne fereşte-, aceştia vor pricinui greutăţi, vor strâmba pe oameni, mănăstiri. Bisericii şi monahismului le vor face rău, deoarece îi vor împiedica în planurile lor. Situaţia de azi poate fi înfruntată numai duhovniceşte, iar nu lumeşte. Se va ridica încă puţină furtună şi va arunca afară cutii de conserve, gunoaie, toate cele nefolositoare, dar după aceea se vor lămuri lucrurile. În această situaţie, veţi vedea, unii vor avea plată curată, iar alţii îşi vor achita datoriile. Lucrurile se vor petrece astfel încât nu se va mâhni nimeni pentru necazul prin care vor trece- chiar dacă nu toţi vor spune Slavă Ţie, Dumnezeule!
Cât de mult ne iubeşte Dumnezeu! Acestea care se fac astăzi[1] şi cele pe care se gândesc să le facă, dacă se făceau acum douăzeci de ani, când lumea avea mai multă neştiinţă duhovnicească, ar fi fost foarte greu. Acum însă lumea ştie, Biserica s-a întărit. Dumnezeu îl iubeşte pe om, care este făptura Sa, şi se va îngriji pentru cele de care are trebuinţă. Ajunge numai ca omul să creadă şi să împlinească poruncile lui Dumnezeu.
[1] S‑a spus în iunie 1985.
Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
Cei ce-L iubesc pe Domnul trec prin multe greutăţi
Odată m-am gândit şi eu că Sfinţii Părinţi, când au primit în dar harul, l-au păstrat întreaga viaţă. Însă aici se spune să nu nădăjduim la aceasta.
Domnul dă fiecărui credincios râvnitor harul în dar, însă cere sufletului să lepede conştient, în mod absolut, răul şi să se întoarcă cu totul spre bine – înspre Domnul. Să lepede răul în chip conştient! Răul trebuie biruit cu pace şi linişte, cu gânduri liniştite şi paşnice. De aceea ni se şi întâmplă multe necazuri şi suferinţe de-a lungul vieţii.
Sfinţii Părinţi spun că, dacă nu ne smerim singuri, Domnul nu va conteni să ne smerească. Adeseori va da peste noi un necaz care ne aduce multe dureri – până ce nu vom învăţa să-l biruim prin pace şi linişte şi să nu îi dăm însemnătate. De aceea, cei ce-L iubesc pe Domnul trec prin multe greutăţi.
Mai mult, şi cei mai apropiaţi ai noştri se întâmplă câteodată să ne dispreţuiască, să ne respingă. Trebuie să îi înţelegem cu pace şi deplină înţelegere, să nu-i osândim niciodată! Pentru că noi toţi suntem aici în luptă, toţi aceşti semeni ai noştri, de un sânge cu noi, apropiaţi şi îndepărtaţi, toţi suntem în aceeaşi luptă!
Să înţelegem că, atunci când şi noi am fost în situaţia lor, poate că am fost mai răi în purtarea noastră (decât sunt ei faţă de semeni), de aceea trebuie să ne smerim.
Starețul Tadei, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, 2020
„Doamne, miluiește-mă!”
Sunt oameni ce nu se întorc nicicând către Dumnezeu, nu se roagă nicicând. Și dintr-o dată sufletul lor e cuprins de amărăciune, mintea de neliniște și inima de întristare. Și omul simte că, în starea sa pustiitoare, nici o altă făptură omenească nu îl poate ajuta – chiar dacă îl ascultă până la capăt, nu e în stare să-i priceapă durerea. Atunci omul se întoarce către Dumnezeu și zice suspinând din inimă: „Doamne, miluiește-mă!”.
Ar părea că e de-ajuns să spui „Doamne, miluiește!” o singură dată în rugăciune; însă noi o spunem de trei ori, și de douăsprezece ori, și de patruzeci de ori. Aceasta se face pentru sufletele chinuite, ce nu pot nici măcar să rostească „Doamne, miluiește!”. Așa că Biserica se roagă pentru ei. Iar Domnul aude; și chiar dacă la început omul abia de simte harul, ca flacăra unei lumânări, mai apoi îl simte din ce în ce mai mult, și sufletul i se ușurează.
(Sfântul Stareț Nectarie de la Optina)
Cerească Înțelepciune de la cei de Dumnezeu luminați Dascăli despre Cum să biruim deprimarea, ediția a 2-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 92
Dacă lumea te necăjeşte, să ştii că înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea
Sfântul Nicolae Velimirovici
Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine.
El a intrat deja înlăuntrul vasului vieţii noastre, al trupului şi al sufletului nostru. Şi întocmai precum S-a aflat El într-o corabie cu apostoli, tot astfel este El, exact Acelaşi şi acum în vasul vieţii mele şi al vieţii tale. Şi ori de câte ori se stârneşte o furtună în sufletul nostru şi vânturi viclene vor să ne doboare, El este Mântuitorul nostru. Întocmai precum odinioară El a poruncit furtunii şi vântului, dinaintea apostolilor îngroziţi: „Taci, linişteşte-te!”, tot astfel poate El şi acum să săvârşească aceeaşi minune, aducând pacea înlăuntrul nostru. Noi trebuie doar să ne rugăm Lui, la fel precum apostolii au procedat în vremea aceea: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim” (v. Mt. 8:25).
Aţi văzut prescura, sfânta pâine folosită pentru Dumnezeiasca Liturghie. Şi ştiţi, desigur, ceea ce este întipărit pe prescură. În jurul unei cruci se află o inscripţie pe care se poate citi: „IC XC NIKA”. Aceasta înseamnă: „Iisus Hristos, Biruitorul”. O, surorile mele, dacă Hristos se află în noi, biruinţa este în noi, biruinţa împotriva tuturor forţelor potrivnice, văzute şi nevăzute, împotriva oricărei uri care ar putea apărea în inima noastră, împotriva oricărei amărăciuni, a oricărei temeri şi împotriva oricărui întuneric care s-ar putea furişa în mintea sau în trupul nostru.
Dacă lumea te necăjeşte, să ştii că înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea şi a biruit lumea. Întocmai precum odinioară le-a spus apostolilor Săi: „în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”(Ioan 16:33). Prin urmare, surorile mele, ori de câte ori vă necăjesc oamenii, intraţi în inima voastră cu toată mintea şi spuneţi acolo de câteva ori aceste cuvinte: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Şi, de îndată, veţi simţi putere şi lumină. Să credeţi că Domnul Iisus a intrat cu adevărat în inima voastră prin Sf. împărtăşanie, că El a biruit întreaga lume şi tot ce se află în lume şi să nu vă temeţi. Sf. Ioan Evanghelistul, smeritul ucenic al lui Hristos, care şi-a aşezat capul pe sfântul piept al Domnului, o spune în acest chip: „Oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (I Ioan 5:4).
Dacă teama vă va cuprinde din pricina vreunui coşmar sau din pricina vreunei fantasme sau fantome în timp ce sunteţi treaz, intraţi iute în inima voastră cu mintea şi iarăşi rostiţi aceste cuvinte de câteva ori: „Iisus Hristos este Biruitorul”. Căci Domnul este biruitor asupra oricărei forţe rele. Amintiţi-vă ceea ce aţi citit în Evanghelie – felul în care Domnul a alungat duhurile rele din oameni şi ceea ce a spus: „L-am văzut pe satana căzând ca un fulger din cer”, şi cum, după slăvita Sa înviere, El le-a dat putere Apostolilor Săi asupra diavolilor, aşa şi nouă tuturor celor ce credem într-Însul atunci când El a spus că acest semn va urma tuturor celor ce cred: „În numele Meu demoni veţi izgoni” (Marcu 16:17).
Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, p. 44-46
Lăsaţi-vă în voia lui Dumnezeu, El nu vă va dezamăgi…
Ar fi greu să trăim pe pământ dacă n-ar exista nimeni care să ne ajute să răzbim în viaţă… Dar deasupra noastră este însuşi Dumnezeu Atotţiitorul, Iubirea însăşi… De ce să ne temem şi să ne întristăm, pentru ce să ne ferim de greutăţile vieţii, să presupunem şi să pricepem… Cu cât e mai complicat şi mai greu să trăim, cu atât mai puţin trebuie să facem aceste lucruri…
Lăsaţi-vă în voia lui Dumnezeu şi Dumnezeu nu vă va dezamăgi. Lăsaţi-vă nu cu cuvintele, ci cu faptele… De aceea a devenit viaţa grea, pentru că oamenii o încurcă cu deşteptăciunea lor.
În loc să se îndrepte spre ajutorul lui Dumnezeu, au început să se adreseze raţiunii lor şi se încred în ea.
Nu vă temeţi nici de necazuri, nici de suferinţe, nici de toate ispitele: toate acestea înseamnă cercetarea lui Dumnezeu, care este spre folosul vostru.
Înainte de sfârşitul vostru, mulţumiţi-i lui Dumnezeu nu pentru bucurii şi fericire, ci pentru necazuri şi suferinţe. Cu cât sunt mai multe în viaţa voastră, cu atât veţi muri mai uşor şi sufletul se va ridica la Dumnezeu.
Patericul de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 413
Pe.Elpidie ieri la Adamclisi.
https://fb.watch/cY8_jwE7_a/
Minunat este Hristos intre Sfintii Sai!
https://www.facebook.com/100005028062350/posts/pfbid0BCkhY5dPpQwDTZnxt2smEdNf8E28Mwf1dWX3vcA8uK8zn6uay56VzCXciAP7q41Zl/?sfnsn=mo