Fixarea datei când se ţine anual săptămâna de rugăciune pentru ,,unitatea creştinilor”, a fost aleasă în mod evident, conformă cu calendarul catolic, când pe 18 ianuarie este sărbătoarea catedralei Sfântului Petru din Roma, iar pe 25 ianuarie, sărbătoarea convertirii Sfântului Pavel. Iniţiativa a luat naştere în lumea protestantă, în anul 1908 şi aparţine anglicanului Paul Wattson (devenit mai tarziu romano-catolic), care a propus, fixarea săptămânii de rugăciune în perioada 18-25 ianuarie. Un rol important în răspândirea acestei iniţiative a avut şi abatele Paul Couturier, care în 1935 propune desfăşurarea anuală a unei săptămâni universale de rugăciune pentru unitatea Bisericii, o unitate care să se realizeze ,,după voia şi prin mijloacele plăcute lui Hristos”.
Noi ne opunem neclintiți și hotărâți până în ultima clipă a trecătoarei noastre vieți pământești, rugăciunii împreună cu papistaşii, cu reformaţii din Ardeal ai lui Calvin, cu anglicanii sau uniaţii, baptiștii, adventiștii, protestanții, armenii sau alte secte și erezii înspăimântătoare, născocite de diavolul pizmaș, pentru o așa zisă bună înțelegere și împăcare.
Fără o Credinţă Dreaptă în Hristos, nu poate exista unitatea Duhului; fără păzirea nealterată a unicului Adevăr nu poate exista unitate de credinţă. ,,Unitatea’’ cu eterodocşii nu este decât în minciună, nu este o unitate în Adevăr, ci o unitate în trădare şi înşelare, este schimonosirea de către diavol a unităţii de credinţă.
*”Din această pricină, Domnul l-a numit pe diavol „mincinos, tatăl minciunii şi ucigaş de oameni dintru început” (Ioan 8, 44). Domnul a unit strâns noţiunea de minciună cu cea de ucidere de oameni, întrucât cea din urmă este urmarea nemijlocită a celei dintâi. Cuvântul „dintru început” arată faptul că minciuna a slujit diavolului chiar de la început ca armă pentru uciderea de oameni şi îi slujeşte în chip statornic ca armă spre pierzarea oamenilor.”
În aceste „timpuri apocaliptice”, întreaga pleromă ortodoxă a asistat şi continuă să accepte prin supunere, indiferenţă şi tăcere, la înmulţirea păstorilor vicleni şi vânduţi duşmanilor Bisericii, care au promovat şi continuă să propovăduiască o unitate mincinoasă surpând gardul viei sădită de Domnul şi lăsând -o pradă porcilor sălbatici aducători de inovaţii şi rătăciri pierzătoare de suflet şi de mântuire. Ba chiar le-au dat acestora şi mărgăritarele scumpe, sfintele odoare şi nepreţuitele comori de taină ale Bisericii. Surpând ţarcul oilor, au deschis larg uşa, să intre lupii răpitori, dornici de pradă. Tradând cetatea şi făcând o breşă în zidurile ei de apărare, au invitat înăuntru pe tâlharii fără conştiintă, atraşi de frumuseţea fără seamăn a comorilor Ortodoxiei.
*”Începutul răutăţilor este gândul mincinos. Izvorul amăgirii de sine şi al amăgirii demonice este gândul mincinos. Prin mijlocirea minciunii, diavolul a lovit omenirea cu moarte veşnică chiar în rădăcina ei – protopărinţii! Protopărinţii noştri „s-au amăgit”, adică au recunoscut minciuna drept adevăr şi, primind minciuna ascunsă sub chipul adevărului, s-au vătămat pe sine, fără putinţă de tămăduire, cu păcatul aducător de moarte…
Înşelarea este însuşirea de către oameni a minciunii luate de ei drept adevăr. Înşelarea lucrează mai întâi asupra felului de a gândi; după ce a fost primită şi a corupt felul de a gândi, ea nu întârzie să se împărtăşească inimii, corupând simţirile inimii; luând stăpânire asupra fiinţei omului, ea se revarsă în toată activitatea lui, otrăvindu-i şi trupul ca pe unul care a fost legat în chip nedespărţit cu sufletul de către Ziditor. Starea de înşelare este starea de pierzanie sau de moarte veşnică.”
Prin discursurile sale manipulatoare, în care face apologia pan-ereziei ecumeniste, Patriarhul BOR prezenta cu ceva timp în urmă, în Catedrala Patriarhală, pe conducătorul papistaşilor din Bucureşti, ca fiind fratele nostru întru credinţa în Hristos (,,Înaltpreasfinţit Mitropolit”).
Patriarhul Daniel consideră sfinţi papi din calendarul ortodox, ca fiind sfinţi apuseni, latini (romano- catolici). Cât de mult ne dispreţuieşte (în fapt noi fiind fricoşi şi ţinuţi cu ordin în neştiinţă de către slugile cu simbrie ale acestuia! ) Acestia sunt Sfinţii noştri, Sfinţi ortodocşi. Sunt episcopii sfinţi ai Romei din perioada de dinainte de marea schismă (1054), în care nu exista “biserica” romano- catolică, iar a fi “papă” nu înseamna ceea ce înseamnă acum în catolicism, ci semnifica exclusiv a fi primatul scaunului din cetatea Romei, fără nicio pretenţie de infailibilitate sau de superioritate. Sfinţii Silvestru sau Martin, sau Leon sau Ipolit mărturiseau Crezul de la Niceea nemodificat, bătut în cuie pe uşa catedralei de la Roma, fără erezia trinitară Filioque, fără ereziile mariologice de mai târziu şi fără alte inovaţii eretice. Aceşti Sfinţi sunt în veşnicie ortodocşi! Oare nu cunoaşte Patriarhul BOR aceste adevăruri imuabile (teologice, istorice, ecleziale)?
Nu mai face deosebirea între Ortodoxia Neprihănită şi Nepieritoare şi erezia papistaşă aducătoare de moarte duhovnicească şi pierderea mântuirii?
Cât de mult îi iubeşte pe vrajmasii noştri , cărora le face cadouri din sfintele noastre comori, în loc să îi anunţe că se află pe drumul pierzării?
Papistaşii, în frunte cu papa sunt eretici şi sunt în afara Bisericii pentru credinţa strâmbă pe care o mărturisesc şi pentru toate abaterile grave faţă de Sfânta Tradiţie. Prin ereziile adoptate, s-au lepădat de Dreapta Credinţă, s-au lepădat de teologia Sfinţilor Părinţi, a marilor Sfinţi Ierarhi Mărturisitori, a Sfintelor Sinoade Ecumenice în care trona Duhul Sfânt („Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă”, cuvinte rostite cu teamă cutremurătoare). Ruptura făcută de conducătorii ereziei papistaşe a sfâşiat haina Bisericii. Erezia desparte pe oameni de dragostea lui Dumnezeu şi de plinătatea harului şi a vieţii adevărate trăite în, pentru şi împreună cu Hristos.
Cine doreşte unitate cu ereticii, prin rugăciunile comune făcute împreună cu aceştia, prin co-slujirea cu greco-catolicii, prin participarea la conferinţele satanicului organism CMB, fără ca aceasta să însemne întoarcerea lor la Sfânta Biserică prin pocăinţă şi Sfântul Botez, la Adevărul Hristos, la Ortodoxie, doreşte în ascuns unitate întru minciună, unitate întru înşelare, unitate pentru antihrist.
*Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înşelare, editată de Schitul românesc Lacu, Sfântul Munte Athos, 1999
Dr. Gabriela Naghi
Patriarhia anunta prin purtatorul sau de cuvant pe siteul basilica ca nu vede absolut nici o problema la noile acte cu cipuri
Sa le poarte ei acele acte biometrice. Sunt atat de intunecati la minte, incat primesc toate dobitociile care vin de la ue.
V-am scris ceva pe e mail, in urma cu mai multe zile. Ati primit? Doamne ajuta.
Da, am primit si mailul si indata am si raspuns
Domnul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, are o poziție corectă…politic! Provoacă multă sminteală o astfel de atitudine față de atitudine. Creștinii trebuie să insiste ca Patriarhia să aibă o atitudine corectă din punct de vedere ortodox.
Patriarhia ar trebui să cunoască mai bine decât un creștin de rând ce conțin capitolele 13, 14 și 15 din Apocalipsă și să-i îndemne pe preoți să-i ajute pe creștini să deosebească binele de rău, nu să-i smintească.
Indiciile pecetluirii cu semnul fiarei prin tehnologia bazată pe 666 sunt clare: ,,Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Biblia,Apocalipsa, 13:16-17)
Ce e așa de greu de înțeles? Această tehnologie, dacă este utilizată necorespunzător, are efecte nocive pentru sufletele noastre. Dacă ni se dă un avertisment biblic, trebuie să ținem seamă de el de la vlădică până la opincă. Ne mirăm de neascultarea Evei, dar și noi le facem pe toate de-a-ndoaselea. Iar Patriarhia, ne SMINTEȘTE cu bună știință în loc să ne arate drumul cel bun. O patriarhie care are o astfel de atitudine se dezice de creștinii păstoriți.
Consecinţele pecetluirii cu semnul fiarei 666 sunt de asemenea formulate clar: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primește semnul numelui ei.” Biblia; Apocalipsa, cap. 14, versetele 9-11
Așadar, Patriarhia cu toți purtătorii ei de cuvânt să facă un efort de gândire și să nu se mai creadă infailibili și mai importanți decât textul Apocalipsei pe care sunt datori să-l apere, nu să-l trădeze!
Patriarhia Românâ, prin purtătorul ei de cuvânt, Vasile Bănescu, chiar și-a luat rolul în serios de a ne a umili Biserica Ortodoxă:
,,Problema cipurilor nu este o problemă cu relevanță spirituală, religioasă, deci din această perspectivă nu există nicio poziție negativă a Bisericii. A bisericilor. Adică nu am cunoștință ca vreo biserică din cele prezente să aibă vreo poziție critică.”
Prin folosirea termenului ,,biserici” , chiar vrea să ne creeze niște complexe pe motiv că noi, cei care nu dorim acte cu cip nu suntem în rândul lumii civilizate! Hristos nu ne cere să fim în rândul lumii și pe placul acesteia, ci să facem voia Sa în BISERICA Sa! Cine consideră că sunt mai multe BISERICI, după cum s-a legiferat la minciunosinodul din Creta, înseamnă că nu e ORTODOX, așadar să se abțină să mai dea sfaturi ortodocșilor, indiferent ce rang ierarhic are.
Omul acesta ne intristeaza cu fiecare aparitie publica. E mirean, dar am avut si un purtator de cuvant preot, C Stoica, la fel de prapastios. Minte Banescu cand spune ca nu exista o pozitie negativa a Bisericii Ortodoxe. Sa fim cat mai multi negativisti. Doamne ajuta.
Iată o variantă de mesaj care , eventual îmbunătățită, poate a fi trimisă la dgj_transparenta@mai.gov.ro, până joi, 23 ianuarie, în cadrul dezbaterii publice.
CĂTRE,
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Subiect: Dezbaterea publică privind proiectul de ordonanță pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români
Am luat cunoștință în legătură cu faptul că ni se oferă posibilitatea de a obține cărți de identitate fără cip și m-am bucurat. Apoi, am văzut că există articole și videoclipuri în care se vorbește despre marcarea izotopică, posibilă în zilele noastre, în timpul fotografierii pentru obținerea unei cărți de identitate simple sau biometrice.
Întrebarea mea este dacă MAI poate oferi garanții că, în timpul fotografierii pentru cartea de identitate, nu vom fi marcați izotopic.
Am selectat câteva astfel de materiale care, în opinia mea, imi justifică întrebarea adresată mai sus:
despre marcarea izotopică: Unui bărbat din Rusia i s a aplicat un cod de bare pe frunte, la bancă – https://www.youtube.com/watch?v=QP9Bj2eZQi0
Aplicarea semnului fiarei Experiment cu datele biometrice a unui ATM – https://www.youtube.com/watch?v=CAXX0mhd404
Despre actele 666.”Cine are urechi de auzit să audă”(Matei 13:9) – https://www.youtube.com/watch?v=_aBSjF5jKII
Pecetea lui Antihrist, De ce nu trebuie acceptat: card,pasaport biometric, etc – https://www.youtube.com/watch?v=Cax8LYY9uPg
Marcarea izotopică – pecetluirea cu raze laser a oamenilor
https://www.youtube.com/watch?v=lDTL5lJgW34
Singura Biserică este cea ortodoxă, așa cum orice ortodox mărturisește în Crez: ,,Una sfântă, sobornicească și apostolească biserică.” În numele ei, nu se poate vorbi politic corect, așa cum au încercat unii purtători de cuvânt ai Patriarhiei Române! Nu voi confunda Biserica lui Hristos cu ierarhia bisericească impusă de forțele politice cu scopuri oculte, ci mă voi raporta la Sfinții Părinți purtători de Duh Sfânt care ne-au spus clar ce avem de făcut în aceste vremuri.
Trăim vremurile profețite în urmă cu 2000 de ani. Indiciile pecetluirii cu semnul fiarei prin tehnologia bazată pe 666 sunt clare, ușor de recunoscut de către oricine a citit aceste cuvinte:
,,Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Biblia,Apocalipsa, 13:16-17)
Consecinţele pecetluirii cu semnul fiarei 666 sunt de asemenea formulate clar: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primește semnul numelui ei.” Biblia; Apocalipsa, cap. 14, versetele 9-11
În concluzie, nimic frumos și durabil nu putem face în această țară dacă nu ascultăm de Dumnezeu. Trebuie să fim creștini adevărați ca să putem fi români adevărați. De aceea, cer ca această lege privind cărțile de identitate să ocrotească sufletele românilor și să nu aducă atingere conștiinței lor religioase în niciun fel: nici prin buletine biometrice, nici prin marcare izotopică.
Numele, localitatea
Tin acest text bine facut la indemana oricui vrea sa-si exprime punctul de vedere. Sa dea Dumnezeu Dragutul ca toti romanii sa-si dea seama de primejdia pecetluirii si sa refuze noile acte biometrice. Bunul Dumnezeu sa le zadarniceasca planurile marsave. Doamne ajuta.