Iisus nu voieşte să ne ducem singuri către scutierii şi lăncierii diavolului, ca să nu ne facem lor pricinuitori şi de mai multe morţi

Un oarecare din Frigia, anume Tuint, vazand fiarele si infricosata torturare, s-a temut si a cazut din mantuirea sa. De aici este aratat ca el nu cu socoteala, nici cu inima dreapta, ci din minte usoara, ca si cum s-ar goni de un grabnic vant, a mers la judecata paganeasca si a indraznit a se da la chinuire. Astfel s-a facut altora pilda ca la un lucru atat de mare sa nu indrazneasca a se da chinuirii, fara socoteala. Policarp, auzind de acele chinuri si stiind ca poporul elin cel necredincios priveste spre chinuirea altor mucenici, striga asupra judecatorului: “Cauta pe Policarp si sa pierzi pe cei fara de Dumnezeu”. Policarp, auzind de aceasta, desi voia sa ramana in cetatea Smirnei pana ce va fi prins, acum, fiind rugat de crestini, a iesit din cetate si s-a ascuns intr-un sat si se ruga ziua si noaptea pentru pacea Bisericii, dupa obiceiul sau”.
(Viata integrala a Sfantului Mc. Policarp)

Canonul 9 al Sf. Martir Petru al Alexandriei: SFAT PENTRU CEI CE CAUTĂ ISPITA
“Şi în privinţa celor ce ca treziţi din somn au sărit în lupta cea aducătoare de chinuri şi care va avea loc în viitor, şi care îşi pricinuiesc loruşi ispită de a se lupta cu marea şi cu multe valuri, dar care mai ales împotriva fraţilor aprind jăratecul păcătoşilor, cu aceştia încă trebuie să se comunice, deoarece în numele lui Hristos au venit la aceasta, deşi nu iau aminte la cuvintele Lui, care învaţă: „Rugaţi-vă să nu intraţi în ispită”, şi care iarăşi zice către Tatăl în rugăciune: „Şi nu ne duce în ispită, ci ne mântuieste de cel viclean“ (Luca 11, 4); şi poate că aceia nici nu ştiu că însuşi Stăpânul şi învăţătorul nostru de multe ori i-a evitat pe cei ce voiau a-L instiga, şi că uneori pleca într-un ţinut aproape de pustie (Ioan 11, 54), şi că atunci când s-a apropiat vremea patimii Lui nu s-a predat, ci a aşteptat până ce au venit asupra Lui cu săbii şi cu furci; atunci zise către ei: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu furci să mă prindeţi” (Mc. 14, 48), care l-au şi dat pe El, zice, lui Pilat; dar celor ce întru asemănarea Lui şi după scopul Lui au umblat, au pătimit, aducându-şi aminte de cuvintele Lui dumnezeieşti, prin care ne ajută pe noi în prigoane, zice: „Luaţi aminte de voi, că vă vor da pe voi la adunări şi în sinagogile lor vă vor bate pe voi”; „şi vă vor da” a zis, iar nu: „predaţi-vă singuri pe voi”.„Şi vă vor duce, zice, înaintea dregătorilor şi împăraţilor pentru numele Meu” (Lc. 11, 12), „dar să nu vă duceţi înşivă; fiindcă el voieşte ca şi noi, persecutaţi fiind pentru numele Lui, să pribegim din loc în loc”; precum iarăşi îl auzim că zice: „Şi dacă vă alungă pe voi din cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă” (Mt. 10, 23); căci El nu voieşte să ne ducem singuri către scutierii şi lăncierii diavolului, ca să nu ne facem lor pricinuitori şi de mai multe morţi, ca şi cum i-am sili pe aceştia să se sălbăticească şi mai tare şi să săvârşească deplin faptele de moarte aducătoare, ci dimpotrivă, El voieşte să aşteptăm şi să avem grijă de noi, să priveghem şi să ne rugăm ca să nu intrăm în ispită (Mt. 26,41). Astfel, Ştefan, cel dintâi care a primit martiriul pe urmele Lui, târât fiind în Ierusalim de cei fără de lege şi adus fiind in sinedriu, a fost împroşcat cu pietre, în numele lui Hristos, s-a slăvit rugându-se şi zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (F. Ap. 7, 60); astfel şi lui Iacob al doilea, prins fiind de Irod, cu sabia i s-a tăiat capul; astfel şi lui Petru, cel mai ales dintre Apostoli, de multe ori fiind prins şi închis şi necinstit, mai pe urmă s-a răstignit în Roma; de asemenea şi preavestitului Pavel, fiind predat de multe ori, şi primejduit pană la moarte, şi mult nevoindu-se, şi întru multe prigoane şi necazuri lăudându-se, şi lui întru aceeaşi cetate i s-a tăiat capul cu sabia, care întru cele ce s-a lăudat a isprăvit; şi că în Damasc s-a slobozit cu coşniţa noaptea peste zid şi a scăpat din mâinile celui ce căuta să-l prindă. Căci cea dintâi ţintă a lor a fost să binevestească si să înveţe cuvântul lui Dumnezeu, întru care întărind pe fraţi ca să rămână în credinţă; ziceau ei şi că prin multe necazuri trebuie să intrăm noi întru împărăţia lui Dumnezeu (F. Ap. 14,22); căci ei nu căutau folosul lor, ci al multora, ca să se mântuiască (I Cor. 10, 33). Şi sunt multe încă de a le spune lor în privinţa aceasta, pentru ca să lucreze în chip cuvenit, dar, precum zice Apostolul, nu ne ajunge vremea aspune (Evr. 11, 32)”.
(Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca – Canoanele Bisericii Ortodoxe – Editura Institutului Bibilic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române)

Ion cel cu Bun Nume

2 comentarii la „Iisus nu voieşte să ne ducem singuri către scutierii şi lăncierii diavolului, ca să nu ne facem lor pricinuitori şi de mai multe morţi

  1. Ion spune:

    Sfântul Teodor Studitul:
    ,,Porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință.
    Căci, zice,să vorbești și să nu taci, și:
    ,, De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el”.Evrei (10,38)
    Și:,,Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga”Luca(19,40).
    Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot?Defel.
    Căpetenie?Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător?Nici asta.Sărac, agonisindu-și hrana de pe o zi pe alta.Nu mă privește pe mine treaba asta și nici nu cade în seama mea.

    Vai! Pietrele vor striga, și tu vei rămâne mut și fără grijă?[…]

    Căci și acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns și vrednic de osândă fie și numai din pricina asta…”.

    Dacă, prin urmare, chiar simplii mireni purtau-și poartă- răspundere pentru apărarea credinței ortodoxe și dau seama de aceasta înaintea judecății lui Dumnezeu, ce atitudine s-ar cuvenii să aibă monahii, care se nevoiesc să păzească virtuțile cu toată neștirbirea și care reprezintă ,, lauda Bisericii lui Hristos”?

    Se cuvine să păstrăm o atitudine pasivă, tolerând învățăturile eretice ale împăraților,ale păstorilor sau ale altor eretici?
    Sau să sprijinim adevărul și acrivia dogmatică?”.

    ……………………………….
    ,, Este o luptă de a întrupa în ei înșiși și de a face arătată plinătatea Adevărului și a Vieții, pe care o deține Biserica[…]
    Ca Evanghelia să nu fie răstălmăcită și cuvântul Crucii să nu rămână deșert.
    Ca să nu teologhisim, după cuvântul Sfântului Grigorie Teologul, aristotelic (scolastic), ci pescărește (apostolește).
    Ca să nu pierdem putința îndumnezeirii și a împărtășirii de Lumina nezidită, primind Harul ca pe un lucru zidit.
    Ca să nu reducem Biserica,Trupul lui Hristos, la treapta de organizație omenească…”.

    …………………………….
    Sfântul Chiril al Alexandriei ne spune și dânsul:
    ,,Deci, ce cuvânt ne va mai îndreptăți de-acum tăcerea, ori poate nu este de trebuință să ne amintim de Hristos, când zice:,, Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pămãnt; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
    Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa”Matei(10,34-35)?

    Fiindcă acolo unde se aduce vătămare credinței în Dumnezeu, cinstirea față de părinți să înceteze, ca una fără de temei și de statornicie, iar legea dragostei de fii și frați să rămână nelucrătoare. Moartea să le fie atunci celor bine-cinstitori mai de cinste decât viața, ,,ca să dobândească mai bună înviere”.Evrei(11,35)
    …………………………..

    ,,Toți acești clerici au încetat, până astăzi, comuniunea cu Nestorie și tot de aceea și alții se feresc,în ascuns, de împărtășirea cu el.
    Alți preoți preaevlavioși au fost opriți să predice, pentru că în Biserica Sfintei Irina cea de lângă mare au osândit dogma eretică, ce
    s-a arătat acum din nou în chip nelegiuit.
    Poporul drept-credincios cerea obișnuita învățătură ortodoxă și striga cu putere, zicând:
    ,, Împărat avem, episcop n-avem!”.
    Dar a rămas până astăzi nerăsplătită pătimirea norodului, din care o parte au fost prinși de slojitori și bătuți în fel și chip prin tribunale…”.

    Asta era atitudinea creștinilor în vremurile de odinioară, când credința le era primejduită…
    Iar primejdiile la care se expuneau erau sălbatice: prigoniri, bătăi, torturi, închisori,exiluri…,până la moarte violentă…

    Astăzi, deși aceste lucruri nu se mai petrec la nivelul de atunci, totuși creștinii nu mai sunt interesați de păstrarea credinței lor neschimbate…Iar asta nu din teama morții, nici a torturilor, nici a exilurilor, nici a bătăilor, ci din cu totul alte pricini…

Răspunde-i lui Ion Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *