Mitropolitul Longhin a spus că cuvioșii părinți ai Peșterilor Kievului se vor ridica și își vor apăra Lavra.Ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitul de Bănceni, Longhin (Jar), într-o predică din ziua pomenirii Sfântului Spiridon al Trimitundei, a declarat că Ucraina a început un război împotriva lui Dumnezeu, împotriva Bisericii Domnului și împotriva poporului ucrainean.
„Am rugat ca Domnul Dumnezeu să lumineze mintea oamenilor nebuni, care se consideră foarte puternici și au decis să lupte cu Dumnezeu, cu cerul și cu poporul lui Dumnezeu, dar ei și-au ales propria cale”, a adăugat Vlădica.
Mitropolitul Longhin a notat că nu au existat niciodată astfel de oameni nebuni nici în istoria țării, nici în istoria Bisericii.
De asemenea, ierarhul a făcut apel la toți episcopii Bisericii să nu se teamă de persecuții, și a reamintit că strămoșii lor au parcurs deja acestă cale cu demnitate, rămânând fideli Bisericii-Mame.
Separat, Vlădica a atras atenția asupra încercărilor autorităților de a pune mâna pe Lavră și de a-i expulza pe credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene de acolo.
„Puteți să ne luați zidurile, dar nu puteți să-L luați pe Dumnezeu. Toți oamenii sunt Biserica Duhului Sfânt, dar pregătiți-vă: Dumnezeu vă va lovi! Acolo sunt Sfinții Părinți, Antonie și Teodosie ai Peșterilor Kievului. Ei nu ne vor părăsi, iar când se vor ridica, vi se vor întâmpla necazuri”, i-a avertizat Înaltpreasfințitul Părinte pe persecutorii Bisericii.
Reamintim că mitropolitul Pavel (Lebed) a spus că potrivit informațiilor de care dispune, din anul 2023 credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu vor fi lăsați să se roage în biserica Trapezei și în catedrala Adormirea Maicii Domnului din Lavra Peșterilor de la Kiev.
(Preluare de pe UJO)
Am înțeles că de curând un preot a fost înjunghiat
Ne întrebăm cum acest bandit vândut sioniștilor Bartolomeu poate dormi?!
Da, asa este, l-a injunghiat miselul. Bartolomeu blestematul poate sa=si admire opera. pana cand il va mai rabda Dumnezeu.
Cine sapă groapa altuia…
„Hristos vine când I te asemeni, El spune: Ia Raiul Meu și dă‑Mi iadul tău!”
Alaltăieri am întâlnit un Bătrân care mi‑e foarte drag. „L‑ai văzut vreodată pe Hristos, bunicule?”, l‑am întrebat. „Da, Părinte”, mi‑a mărturisit cu reținere.
„Cum e, Gheronda?”
„Ca în Evanghelii, Părinte, neprihanit, bun, simplu și prietenos”.
„Și când s‑a petrecut asta”, a fost următoarea mea întrebare, plină de uimire.
„Când am iubit mult fără a aștepta nimic în schimb, Părinte”, mi‑a șoptit bătrânul, plecându‑și ochii care se umpluseră deja de lacrimi de iubire față de Hristosul său. „M‑am golit ca om și m‑am umplut de Hristos. Am dat totul și n‑am primit nimic. Atunci vine El: când I te asemeni”.
Această frază „Hristos vine când I te asemeni” s‑a avântat pe cele mai greu accesibile cărări ale inimii mele și și‑a făcut loc în mine. Da, iubirea. Cea care știe să se jertfească și să piardă. Să dea totul fără a ține socoteala. Cea care moare pentru ca celălalt să trăiască. Care e trădată, răstignită și, cu toate acestea, iartă. Care știe să dăruiască și să nu se dezmintă: „Ia Raiul Meu și dă‑Mi iadul tău”.
Fragment din cartea: „Viața fără rețete” de Părintele Haralambos Papadopoulos
„Pe Hristos să-L simțim ca pe prietenul nostru. Él este prietenul nostru.”
SFÂNTUL CUVIOS PORFIRIE KAVSOKALIVITUL
Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea. Hristos este nădejdea noastră. Legătura cu Hristos este dragoste, este eros, este înflăcărare, este dor arzător după cele dumnezeiești. Hristos este totul. El este dragostea noastră, El, iubirea noastră. Dragostea de Hristos este o dragoste care nu e cu putință să se înstrăineze și să se piardă. De acolo izvorăște bucuria.
Bucuria este Hristos Însuși. Este o bucurie care te face alt om. Este o nebunie duhovnicească, dar în Hristos. Te îmbată precum vinul curat acest vin duhovnicesc. După cum spune David: Uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul tău este adăpându-mă ca un puternic (Ps 22:6). Vinul duhovnicesc este nefalsificat, curat, foarte tare, și când îl bei, te îmbată. Această Dumnezeiască beție este dar al lui Dumnezeu, care se dă celor curați cu inima. …
Hristos este cea mai înaltă dorire, este capătul doririlor, nu există ceva mai presus de El. Toate cele simțite duc la o saturație, numai dragostea de Dumnezeu nu cunoaște săturare. Dumnezeu este totul. Dumnezeu este dorirea ultimă, cea mai înaltă. Nici o altă bucurie, nici o altă frumusețe, nimic nu poate să rivalizeze cu El. Ce poți dori mai mult decât ceea ce este suprem?
Dragostea de Hristos este un alt fel de eros. Nu cunoaște capăt, nu ajunge vreodată la saturație. Dă viață, dă putere, dă sănătate, dă, dă, dă… Și cu cât dă, cu atât mai mult vrea omul să se îndrăgostească. Câtă vreme erosul omenesc poate să îl vatăme pe om, să îl înnebunească. Atunci când Îl iubim pe Hristos, toate celelalte iubiri pălesc. Celelalte iubiri duc la saturație. Dragostea lui Hristos nu cunoaște săturare. Dragostea trupească ajunge la o saturație. După care poate să înceapă gelozia, reproșurile…, până la ucidere. Se poate preface în ură. Dragostea în Hristos nu se schimbă. Iubirea lumească puțin durează și încet-încet se stinge, câtă vreme Dumnezeiasca dragoste neîncetat se mărește și se adâncește. Orice alt eros poate să îl ducă pe om la deznădejde. Dar Dumnezeiescul eros ne înalță în sfera lui Dumnezeu, ne dăruiește seninătate, bucurie, plinătate. Celelalte plăceri îl epuizează pe om, câtă vreme această Dumnezeiască dragoste nu cunoaște vreodată sațiul. Este o plăcere fără de sațiu, de care nu te plictisești niciodată. Este lucrul cel mai înalt care poate fi dorit.
Numai într-un punct încetează lipsa de sațiu în erosul Dumnezeiesc. Anume când omul se unește cu Hristos. Iubește, iubește, iubește și cu cât iubește, cu atât vede că mai mult vrea să iubească. Vede că încă nu s-a unit, că nu s-a predat dragostei lui Dumnezeu. Are mereu imboldul, dorința, bucuria, spre a izbuti să ajungă la lucrul cel mai înalt care poate fi dorit, la Hristos. Tot postește și face metanii, tot se roagă și totuși nu află mulțumire. Nu-și dă seama că a ajuns deja la această dragoste. Nu simte că ceea ce dorește îl umple deja, că a luat ce dorește, nu-și dă seama că trăiește deja această dragoste. După acest Dumnezeiesc eros, după această Dumnezeiască dragoste doresc și tânjesc toți nevoitorii. Se îmbată cu Dumnezeiasca beție. În această Dumnezeiască beție trupul, e drept, poate să îmbătrânească, să se treacă, dar duhul întinerește și înflorește. …
Pe Hristos să-L simțim ca pe prietenul nostru. Él este prietenul nostru. O adeverește El Însuși când zice: voi sunteți prietenii Mei… (Ioan 15:14). Ca prieten să Îl privim și să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la el cu familiaritate, cu dragoste și încredere, nu cu teamă că ne va pedepsi, ci cu îndrăzneala pe care ne-o dă simțirea de prieten. Să Îi spunem: Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă! Dar în același timp să simțim că ne iubește, că ne primește cu gingășie, cu dragoste și ne iartă. Să nu ne despartă de Hristos păcatul. Când credem că ne iubește și că Îl iubim, atunci nu ne simțim străini și despărțiți de El nici când păcătuim. Ne-am încredințat de dragostea Lui și, oricum ne-am purta, știm că ne iubește.
Dacă Îl iubim pe Hristos cu adevărat, nu există teama de a pierde cinstirea noastră pentru El.
„Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele”, Editura Egumeniţa
Zoe Dantes: S-a triplat numarul ateilor din România? Sau recensămăntul este tot o mascaradă?! Ca toate celelalte porcării livrate de media și politic! Mănă-n mână! Infractori transpartinici!
Dar dacă este adevărat, avem o mare problemă! Pentru viitor!
Ar exista niște explicații. Una ar fi că administrativ, BOR e politizată. A uitat de cele sfinte, de cine pe cine slujește, sau cui slujește BOR.
Alta ar fi, și cea mai gravă, ceea ce a spus un părinte de pe Muntele Athos: „România nu mai are mame și duhovnici!”.
Și nu are!
Mamele au distrus băieții ce se transformă în bărbați, iar lipsa duhovnicilor adevărați aduce sminteala turmei.
Duhovnicii au probleme administrative, nu mai au timp de suflete! Importante au devenit alte lucruri! Știți voi care!
Femeile țin casa, bărbații sunt delicați!
Asta ar fi suficient! De rău! Tinerii sunt dependenți de rețete verzi, au depresii, anxietăți și habar nu au ce vor face în viață.
Se visează toți Bezoz și ăia de-și spun life coach îți explică cum trebuie să termini imediat relația. Că e toxică, mă! Nu contează că ai prunci și responsabilități! Aici s-a lovit grav în temelia și fundamentul familiei.
Tu să fii fericit! Pe bune? Vezi că o iei cu capul! Și habar nu ai despre fericire!
Înseamnă loialitate, devotament, implicare!
Ăștia sunt ateii! Se vor fericiți tot timpul! Cu orice preț. Egoiști, narcisiști și lipsiți de orice responsabilitate!
Prețul e chiar viața lor! Aia „fericită”!
Dacă bătrănii noștri faceau așa, unde erați azi?
Nu existați!